ORDIN nr. 1.075 din 27 septembrie 2018pentru modificarea și completarea Ordinului directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1.445/2016 privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, a Centrului Național de Cartografie, precum și a regulamentelor de organizare și funcționare ale acestora
EMITENT
  • AGENȚIA NAȚIONALĂ DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 5 octombrie 2018



    Având în vedere:– dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 6 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 16 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările și completările ulterioare,în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare,directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.  +  Articolul IOrdinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 1.445/2016 privind aprobarea organigramei oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, a Centrului Național de Cartografie, precum și a regulamentelor de organizare și funcționare ale acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 și 962 bis din 28 noiembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. După articolul 5 se introduce un nou articol, articolul 5^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 5^1Se aprobă numărul și arondarea pe unități administrativ-teritoriale a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară și a birourilor de relații cu publicul, din subordinea oficiilor teritoriale, conform anexei nr. 5.2. La articolul 8, după litera e) se introduc două noi litere, literele f) și g), cu următorul cuprins:f) Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 890/2014 privind stabilirea modului de organizare, competenței teritoriale, numărului și arondării birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 și 632 bis din 29 august 2014, cu modificările ulterioare;g) alin. (3) și (4) ale art. 4 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 700/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 și 571 bis din 31 iulie 2014, cu modificările și completările ulterioare.3. Articolul 9 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 9Anexele nr. 1-5**) fac parte integrantă din prezentul ordin.4. Nota de subsol **) aferentă articolului 9 se modifică și va avea următorul cuprins:**) Anexele nr. 1-4 s-au publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 bis din 28 noiembrie 2016, iar anexa nr. 5 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 bis din 5 octombrie 2018, care se pot achiziționa de la Centrul de relații cu publicul al Regiei Autonome «Monitorul Oficial», București, șos. Panduri nr. 1.5. La anexa nr. 2, la articolul 5, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Șefii compartimentelor funcționale au obligația să delege, pe perioada absenței lor din instituție sau în situația apariției unui conflict de interese, un salariat din subordine, care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația în vigoare pentru ocuparea funcției și care nu a fost sancționat disciplinar, în condițiile stabilite prin regulamentul intern al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară sau, după caz, al oficiilor teritoriale.6. La anexa nr. 2, la articolul 5, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Pentru posturile vacante sau temporar vacante de conducere, cu excepția postului de șef serviciu publicitate imobiliară, denumit în continuare registrator-șef, a postului de șef serviciu/birou economic, denumit în continuare contabil-șef, și a postului de șef serviciu cadastru, denumit în continuare inginer-șef, directorul oficiului teritorial poate să desemneze o persoană din cadrul instituției, care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției și care nu a fost sancționată disciplinar, să exercite cu caracter temporar funcția de conducere, cu respectarea actelor normative în vigoare și cu acordul prealabil al conducerii Agenției Naționale.7. La anexa nr. 2, la articolul 5, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) În mod excepțional și justificat, directorul oficiului teritorial poate delega o parte dintre atribuții unuia dintre șefii de compartimente, cu avizul favorabil al directorului general adjunct în subordinea căruia se află și cu aprobarea directorului general al Agenției Naționale.8. La anexa nr. 2, la articolul 7 alineatul (1), litera j) se abrogă.9. La anexa nr. 2, la articolul 8, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 8(1) Oficiul teritorial este condus de un director, numit prin ordin al directorului general al Agenției Naționale, în condițiile legii.10. La anexa nr. 2, la articolul 8, alineatul (2) se abrogă.11. La anexa nr. 2, la articolul 9 alineatul (1), literele m) și n) se modifică și vor avea următorul cuprins:m) încadrează, prin decizie, personalul de conducere și de execuție al oficiului teritorial, în urma susținerii unui concurs, organizat, după caz, de oficiul teritorial sau de Agenția Națională, în condițiile legii;n) încheie contractele individuale de muncă pentru toți salariații oficiului teritorial;12. La anexa nr. 2, la articolul 9 alineatul (1), litera o) se modifică și va avea următorul cuprins:o) aprobă rapoartele de evaluare a performanțelor profesionale ale salariaților oficiului teritorial;13. La anexa nr. 2, la articolul 15, literele a) și b) se abrogă.14. La anexa nr. 2, articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 17(1) Serviciul cadastru este condus de un inginer-șef, încadrat în condițiile legii, în urma susținerii unui concurs sau examen organizat de Agenția Națională.(2) Inginerul-șef este subordonat profesional directorului Direcției de cadastru și geodezie din cadrul Agenției Naționale, iar administrativ, atât față de directorului Direcției de cadastru și geodezie, cât și față de directorul oficiului teritorial.(3) Inginerul-șef conduce, coordonează și controlează activitatea desfășurată de personalul Serviciului cadastru aflat în subordinea sa.15. La anexa nr. 2, la articolul 22, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 22(1) Serviciul publicitate imobiliară este condus de un registrator-șef, care este subordonat profesional directorului Direcției de publicitate imobiliară din cadrul Agenției Naționale, iar administrativ, atât față de directorul Direcției de publicitate imobiliară, cât și față de directorul oficiului teritorial.16. La anexa nr. 2, la articolul 22, alineatul (2) se abrogă.17. La anexa nr. 2, la articolul 22, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Registratorul de carte funciară și registratorul coordonator răspund pentru activitatea lor, în condițiile legii, fiind subordonați profesional registratorului-șef în ceea ce privește respectarea reglementărilor speciale în materie de cadastru și publicitate imobiliară, precum și asigurarea practicii unitare la nivelul oficiului teritorial.18. La anexa nr. 2, la articolul 22, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:(4) Registratorul de carte funciară, registratorul coordonator și registratorul-șef sunt numiți și eliberați din funcție, în condițiile legii, prin ordin al directorului general al Agenției Naționale. Numirea acestora se face în urma susținerii unui concurs organizat de Agenția Națională. Registratorul de carte funciară și registratorul coordonator sunt salariați ai oficiului teritorial.(5) Pentru posturile vacante sau temporar vacante de registrator-șef și registrator coordonator, directorul general al Agenției Naționale poate să numească, prin ordin, la propunerea Direcției de publicitate imobiliară, o persoană din cadrul Agenției Naționale sau, după caz, al Serviciului publicitate imobiliară din cadrul oficiului teritorial respectiv, care să exercite această funcție temporar și care îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea acesteia.19. La anexa nr. 2, la articolul 22, alineatul (6) se abrogă.20. La anexa nr. 2, la articolul 22, alineatele (7) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:(7) Directorul general al Agenției Naționale poate delega, prin ordin, asistenților-registratori principali atribuțiile registratorilor, la propunerea registratorului-șef și cu avizul Direcției de publicitate imobiliară din cadrul Agenției Naționale.(8) Delegarea sau detașarea registratorului de carte funciară și a registratorului coordonator la o altă instituție subordonată Agenției Naționale se dispune, în condițiile legii, de către directorul oficiului teritorial, la propunerea registratorului-șef, cu avizul directorului Direcției de publicitate imobiliară.21. La anexa nr. 2, la articolul 22, alineatele (9) și (10) se abrogă.22. La anexa nr. 2, la articolul 23, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 23(1) Registratorul de carte funciară, registratorul coordonator și registratorul-șef își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor legale, fiind independenți decizional în ceea ce privește emiterea încheierii de carte funciară.(2) Sesizarea comisiei de disciplină în legătură cu fapte săvârșite de registratorul de carte funciară și registratorul coordonator este necesar a fi avizată de către directorul Direcției de publicitate imobiliară în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării la Agenția Națională.23. La anexa nr. 2, la articolul 23, alineatele (4) și (5) se abrogă.24. La anexa nr. 2, la articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 24(1) În subordinea oficiilor teritoriale, la nivelul fiecărei circumscripții judecătorești funcționează unul sau mai multe birouri de cadastru și publicitate imobiliară, denumite birouri teritoriale sau, după caz, birouri de relații cu publicul, înființate conform legii.25. La anexa nr. 2, la articolul 24, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) și (1^2), cu următorul cuprins:(1^1) Birourile de cadastru și publicitate imobiliară efectuează operațiunile de cadastru și publicitate imobiliară cu privire la imobilele aflate în unitățile administrativ-teritoriale arondate. (1^2) Birourile de relații cu publicul sunt competente să efectueze operațiunile de înregistrare a cererilor, de eliberare a documentelor și, după, caz, de soluționare a cererilor de eliberare a extraselor de carte funciară.26. La anexa nr. 2, la articolul 24, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Birourile teritoriale sunt conduse de un șef birou, denumit registrator coordonator, aflat în subordinea registratorului-șef.27. La anexa nr. 2, la articolul 24, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:(5) În funcție de volumul și complexitatea lucrărilor din cadrul fiecărui birou teritorial, directorul oficiului teritorial poate dispune, prin decizie, cu avizul directorului Direcției de cadastru și geodezie și al Direcției de publicitate imobiliară din cadrul Agenției Naționale, asupra numărului de consilieri de cadastru și registratori de carte funciară ce își desfășoară activitatea în cadrul acestora.28. La anexa nr. 2, la articolul 24, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (8^1), cu următorul cuprins:(8^1) Cererile de recepție și/sau înscriere în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară înregistrate la biroul de relații cu publicul se soluționează la biroul teritorial de la reședința de județ, iar eliberarea documentelor rezultate se efectuează la biroul de relații cu publicul în cadrul căruia au fost înregistrate, care, ulterior soluționării/eliberării, le va restitui, în vederea arhivării, biroului teritorial.29. La anexa nr. 2, articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 25Biroul de cadastru și publicitate imobiliară sau, după caz, Biroul de relații cu publicul poate avea următoarele compartimente: a) compartimentul de primire și înregistrare a dosarelor; b) compartimentul de cadastru și/sau publicitate imobiliară; c) compartimentul arhivă de cadastru și/sau de publicitate imobiliară.30. La anexa nr. 2, la articolul 26, alineatul (6) se abrogă.31. La anexa nr. 2, la articolul 30, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Serviciul/Biroul economic este condus de un contabil-șef, care este subordonat profesional directorului Direcției economice din cadrul Agenției Naționale, iar administrativ, atât față de directorul Direcției economice, cât și față de directorul oficiului teritorial.32. La anexa nr. 2, la articolul 30, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:(3) Contabilul-șef este încadrat în condițiile legii, în urma susținerii unui concurs sau examen organizat de Agenția Națională.(4) Contabilul-șef conduce, coordonează și controlează activitatea desfășurată de personalul Serviciului/Biroului economic aflat în subordinea sa. Contabilul-șef este răspunzător pentru desfășurarea întregii activități din domeniul economic și buna gestionare a patrimoniului, precum și pentru integritatea bunurilor din cadrul oficiului teritorial în care își are locul muncii.33. La anexa nr. 2, la articolul 36, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Comisia de disciplină constituită la nivelul oficiului teritorial soluționează sesizările privind abaterile disciplinare săvârșite de personalul propriu, inclusiv de registratorii de carte funciară și de salariații cu funcții de conducere, cu excepția celor prevăzuți la art. II alin. (1) din Legea nr. 185/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea și completarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996.34. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5, având cuprinsul prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, București, șos. Panduri nr. 1.  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Directorul general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară,
    Radu-Codruț Ștefănescu
    București, 27 septembrie 2018.Nr. 1.075.-----