DECIZIA nr. 154 din 27 martie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 6 august 2018



    Petre Lăzăroiu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ioana Marilena Chiorean- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, excepție ridicată de Gheorghe Chiru, Arina-Silvia Bobocia Fătu și Neluț Pantilie în Dosarul nr. 2.963/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.997D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 3.216D/2016 și nr. 192D/2017, având ca obiect aceleași excepții de neconstituționalitate, ridicate de Daniel Seimann, precum și de Ștefan Bajgyik, Ion Pralea, Cornelia Florica Mladin, Lucia Damian, Ștefan Bejan, Nicolae Roman, Nicușor Bounegru, Mihai Pricope, Ionel Călin, Nicolae Mincă și Ianorica Sturz în dosarele nr. 2.590/30/2016 și nr. 2.589/30/2016 ale Curții de Apel Timișoara -- Secția contencios administrativ și fiscal.4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.216D/2016 și nr. 192D/2017 la Dosarul nr. 2.997D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă, în esență, deciziile Curții Constituționale nr. 443 din 21 iunie 2016, nr. 204 din 30 martie 2017, nr. 366 din 30 mai 2017 și nr. 681 din 2 noiembrie 2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 28 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.963/2/2016, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Excepția a fost ridicată de reclamanții Gheorghe Chiru, Arina-Silvia Bobocia-Fătu și Neluț Pantilie, în cadrul soluționării unei acțiuni în pretenții, prin care se solicită acordarea indemnizației de ieșire la pensie egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute, întemeiată pe dispozițiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.8. Prin încheierile din 22 noiembrie 2016 și din 11 ianuarie 2017, pronunțate în dosarele nr. 2.590/30/2016 și nr. 2.589/30/2016, Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Excepția a fost ridicată de reclamanții Daniel Seimann și de Ștefan Bajgyik, Ion Pralea, Cornelia Florica Mladin, Lucia Damian, Ștefan Bejan, Nicolae Roman, Nicușor Bounegru, Mihai Pricope, Ionel Călin, Nicolae Mincă și Ianorica Sturz, în cadrul soluționării unor acțiuni în pretenții, prin care se solicită plata ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010, acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalului militar, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 2.997D/2016, se susține că, prin motivele prezentate de Guvern în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, nu s-a dovedit existența unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată și nici nu s-a motivat urgența cerută de către textul constituțional al art. 115 alin. (4). În primul rând, este de observat că măsurile privind salarizarea personalului din sectorul bugetar și măsurile financiare în domeniul bugetar nu au apărut în anul 2015, ci ele datează din 2010. În al doilea rând, deși Guvernul invocă un interes public general, care a condus la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, nu se arată care este acest interes și care este urgența acestei reglementări. Mai mult, nu se explică modul în care s-ar prejudicia bugetul prin acordarea acestor drepturi salariale. Prin modul de prezentare a motivelor de ordine publică ce au condus la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 se încalcă și prevederile art. 31 din Constituție, referitoare la accesul la informațiile de interes public.10. Se susține că suspendarea plății drepturilor stabilite prin lege, la ieșirea la pensie, nu este proporțională cu scopul urmărit și poate fi considerată nerezonabilă, deoarece nu se stabilește momentul la care se va face plata, aspect ce afectează însăși substanța dreptului. Aceste drepturi cuvenite la ieșirea la pensie sunt acordate prin lege, lege care nu a fost abrogată. Uzitând procedura reglementărilor repetate, pentru a da eficiență principiului temporalității măsurii, și nestabilind o dată certă a plății drepturilor al căror exercițiu a fost suspendat, în fapt, statul refuză plata unor drepturi legale. 11. De asemenea, se susține că dispozițiile de lege criticate contravin și art. 16 din Constituție, deoarece „instituie un regim juridic diferit față de alte categorii socioprofesionale și chiar în interiorul aceleiași categorii de persoane ce beneficiază de indemnizația solicitată“. Or, nu se poate susține și stabili cu caracter de certitudine că o anumită categorie socioprofesională poate fi lipsită, în tot sau în parte, de drepturile speciale acordate, iar alta nu, fără existența unor criterii care să justifice măsura. Atât timp cât dreptul există, legea nefiind abrogată, toți beneficiarii trebuie să suporte în aceeași măsură consecințele situației invocate în preambulul ordonanței. În acest sens, alin. (2) al art. 11 stabilește o excepție: „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului“. Acordarea unei facilități pentru urmașii angajatului decedat nu este justificată și legală. Nu se poate susține că aceștia ar avea o altă situație, defavorizată, în raport cu cea a angajatului în viață sau că ar fi vorba despre altă categorie de personal (dreptul derivă din calitatea de angajat a decedatului) sau de alt drept.12. Pornind de la cele statuate de Curtea Constituțională în jurisprudența sa, potrivit căreia dreptul reclamat nu este un drept consacrat constituțional, ci reprezintă un beneficiu acordat de către stat, se arată că, în virtutea textelor constituționale invocate, și acest drept este apărat de Constituție, iar statul nu poate dispune de el în mod discreționar. Având în vedere dispozițiile art. 1 din Constituție, se arată că Legea fundamentală garantează toate drepturile, iar nu numai pe cele fundamentale. Mai mult, restrângerea pentru o perioadă determinată a beneficiului acordării indemnizațiilor de ieșire la pensie a fost prevăzută nu prin lege, ci printr-o ordonanță de urgență, împrejurare ce constituie o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Chiar dacă privarea s-a realizat pe perioade de timp limitate, prin ordonanțe, unele aprobate prin lege, întrucât aceasta a operat succesiv, efectul a fost limitarea pe o perioadă nedeterminată a dreptului. Ca atare, dispoziția din ordonanță nu poate fi calificată ca având natura juridică a unei măsuri cu caracter excepțional, deoarece lipsește una dintre cele două caracteristici esențiale ale acesteia, și anume caracterul temporar, limitat în timp. Pe de altă parte, se susține că statul are obligația să ia măsuri de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, iar una dintre aceste măsuri o reprezintă și textul de lege care acordă dreptul la încasarea indemnizației reclamate, al cărui exercițiu este suspendat nelegal, prin dispozițiile ordonanței criticate.13. În plus, în dosarele nr. 3.216D/2016 și nr. 192D/2017, autorii excepției susțin că dispozițiile de lege criticate contravin art. 16 din Constituție, deoarece instituie discriminări între persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă prin pensionare anterior intrării în vigoare a dispozițiilor de lege care au suspendat plata acestor ajutoare (și care au beneficiat de acestea), și persoanele care s-au pensionat ulterior acestui moment, cărora le este refuzată plata acestor ajutoare. De asemenea, susține că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, deoarece, în fapt, a operat o suspendare pe perioadă nedeterminată a drepturilor prevăzute de lege la ieșirea la pensie, neputându-se stabili cu certitudine dacă aceste drepturi vor mai fi acordate persoanelor îndreptățite. Mai mult, dispozițiile de lege criticate nu respectă nici Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece este incert dacă acestea au abrogat dispozițiile care prevedeau drepturile respective, și nici nu se poate stabili cu exactitate termenul până la care se suspendă plata acestora. În acest sens, este invocată Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16/2015. În final, se susține că prevederile de lege criticate contravin și dispozițiilor constituționale ale art. 61 privind rolul și structura Parlamentului, ale art. 102 privind rolul și structura Guvernului și ale art. 115 alin. (4) privind condițiile emiterii ordonanțelor de urgență ale Guvernului.14. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.16. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională asupra unor critici similare, prin Decizia nr. 291 din 23 mai 2013, stabilind că indemnizațiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu dau naștere la discriminări și nu aduc atingere înseși substanței drepturilor bănești vizate, ci doar amână acordarea acestor indemnizații pe o durată limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză. 17. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere, astfel cum a fost reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 443 din 21 iunie 2016 și nr. 204 din 30 martie 2017, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“ Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile criticate au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile criticate își produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl reprezintă solicitarea de plată a ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.21. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) privind statul român, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 31 alin. (1) și (2) privind dreptul la informație, art. 47 alin. (1) și (2) referitor la nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, art. 61 privind rolul și structura Parlamentului, art. 102 privind rolul și structura Guvernului și în art. 115 alin. (4) referitor la adoptarea ordonanțelor de urgență. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 1 referitoare la protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, Decizia nr. 204 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 10 iulie 2017, Decizia nr. 366 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, sau prin Decizia nr. 681 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a acestora. 23. Analizând criticile de neconstituționalitate extrinsecă, raportate la art. 61 și art. 108 din Constituție, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 32, Curtea, amintind jurisprudența sa, a stabilit că argumentele referitoare la interdicția Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență care împiedică o lege adoptată de Parlament să își producă efectele, nu au vizat și dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituțională. Astfel, Curtea a apreciat ca fiind lipsită de temei critica de neconstituționalitate formulată în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 61 privind rolul și structura Parlamentului și art. 102 referitor la rolul și structura Guvernului.24. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, raportată la art. 115 alin. (4) din Constituție, prin Decizia nr. 366 din 30 mai 2017, paragrafele 27 și 28, Curtea a reținut că Guvernul a motivat intervenția sa pe calea delegării legislative, invocând argumentul că „neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 2,2% din produsul intern brut în anul 2016, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2016 de 5% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice“. Cu alte cuvinte, „în situația neadoptării acestor măsuri în regim de urgență, deficitul bugetar în anul 2016 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va determina declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv“. Pe de altă parte, luarea acestor măsuri în regim de urgență se impune „având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale de stat“, aceste elemente vizând interesul general public și constituind situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Astfel, Curtea a apreciat că cele invocate de Guvern în nota de fundamentare întrunesc condițiile existenței unei situații extraordinare și urgente care, în mod obiectiv, impun emiterea unei ordonanțe de urgență. Astfel, necesitatea identificării mijloacelor prin care să se asigure sustenabilitatea finanțelor publice, așa cum este inter alia suspendarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, și riscul ca prin neluarea acestor măsuri să sporească deficitul bugetar, cu consecința nerespectării angajamentelor pe care statul și le-a asumat în calitatea sa de membru al Uniunii Europene, reprezintă motive ce justifică intervenția legislativă a Guvernului pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public. Prin urmare, această critică este neîntemeiată.25. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituție, cu privire la caracterul previzibil al dispozițiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, prin Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, paragraful 17, Curtea nu a reținut această critică, stabilind că „persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum“ (a se vedea, în același sens, și Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 30). 26. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituție, prin discriminarea față de situația încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ca urmare a decesului angajatului, prin Decizia nr. 204 din 30 martie 2017, paragraful 24, Curtea a stabilit că o asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, în jurisprudența sa, a reținut că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Faptul că legiuitorul a considerat că, în ipoteza încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a decesului angajatului, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor respective se aplică, nu poate constitui un privilegiu care să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție și nici nu creează discriminare între categoriile de angajați. De asemenea, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, paragraful 22, Curtea a reținut că cele două categorii de persoane nu se află într-o situație identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Având în vedere această situație obiectiv diferită, prin reglementarea criticată legiuitorul a avut în vedere considerente de protecție socială a familiilor celor decedați.27. Referindu-se la compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 18, Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În același sens este și Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 15 și 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilității publice“, cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil.28. În ceea ce privește critica raportată la dispozițiile art. 47 alin. (1) și (2) din Constituție, prin Decizia nr. 366 din 30 mai 2017, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut ca relevante considerentele Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, în care a constatat că „stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății, gradul de cultură și civilizație la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieții. În concluzie, aprecierea modului și a măsurii în care statul reușește să ducă la îndeplinire obligația de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la acești factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil“. Or, în lumina acestor considerente, Curtea a apreciat că dispozițiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente, în funcție de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.29. Cu privire la invocarea art. 53 din Constituție, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 29, Curtea a amintit jurisprudența sa referitoare la normele din legile anuale de salarizare, prin care a fost suspendată plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, paragraful 21, Curtea a reținut, în esență, că aceste drepturi bănești „reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional“. Prin paragraful 23 al aceleiași decizii, Curtea a precizat că ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă textul de lege criticat nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora și, de asemenea, să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.31. În ceea ce privește susținerile autorilor excepției, potrivit cărora dispozițiile de lege criticate sunt neclare, deoarece nu se poate stabili cu certitudine dacă aceste drepturi vor mai fi acordate, și nici nu se poate stabili cu exactitate termenul până la care se suspendă plata acestora, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, așa cum s-a reținut, prin Decizia nr. 204 din 30 martie 2017, paragraful 18, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin Decizia nr. 16/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015), a stabilit că voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/ indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Rațiunea acestei interpretări este impusă și de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispozițiilor legale privind ajutoarele/indemnizațiile în anii 2011-2015. De altfel, Curtea reține că, potrivit art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, nici în anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.32. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituție, prin discriminarea față de persoanele care au ieșit la pensie anterior suspendării plății indemnizației/ajutorului, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, deoarece, în jurisprudența sa constantă, a reținut că situația diferită în care se află cetățenii, în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalității în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecință, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate.33. Cu privire la critica raportată la art. 31 din Constituție, Curtea reține că această normă constituțională garantează accesul persoanei la orice informație de interes public, iar autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal. Având în vedere acestea, se reține că motivele de ordine publică ce au condus la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015, precizate în preambulul acesteia, sunt suficient de clare [astfel cum s-a arătat la paragraful 24 al prezentei decizii, prin care s-a analizat critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituție]. În consecință, nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 31 din Constituție, privind accesul persoanei la orice informație de interes public.34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Gheorghe Chiru, Arina-Silvia Bobocia Fătu și Neluț Pantilie în Dosarul nr. 2.963/2/2016 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Daniel Seimann, precum și de Ștefan Bajgyik, Ion Pralea, Cornelia Florica Mladin, Lucia Damian, Ștefan Bejan, Nicolae Roman, Nicușor Bounegru, Mihai Pricope, Ionel Călin, Nicolae Mincă și Ianorica Sturz în dosarele nr. 2.590/30/2016 și nr. 2.589/30/2016 ale Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2018.
    PREȘEDINTE,
    PETRE LĂZĂROIU
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    -----