NORME din 27 aprilie 2011privind perioada de pregătire profesională practică a stagiarilor în activitatea de audit financiar
EMITENT
  • CAMERA AUDITORILOR DIN ROMÂNIA
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 17 mai 2011



    Notă
    *) Aprobate prin HOTĂRÂREA nr. 212 din 27 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 341 din 17 mai 2011.
     +  Capitolul I Dispoziții generale. Definiții  +  Articolul 1În cuprinsul prezentelor norme, următorii termeni se definesc astfel:- Camera = Camera Auditorilor Financiari din România;- norme = norme privind perioada de pregătire profesională practică a stagiarilor în activitatea de audit financiar;- stagiar = persoana fizică care a promovat testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar contabil pentru accesul la stagiu sau care a echivalat testul de acces la stagiu conform protocoalelor încheiate de Cameră și își desfășoară activitatea conform prezentelor norme;- îndrumător = persoană fizică, auditor financiar activ sau juridică, membră a Camerei, sub îndrumarea căreia se desfășoară stagiul unuia sau mai multor stagiari în activitatea de audit financiar;- stagiu = perioada de pregătire practică a stagiarului în activitatea de audit financiar;- Caiet de practică = caietul și documentația întocmite de către stagiarul în activitatea de audit financiar, prin care se consemnează și se certifică activitățile desfășurate de acesta.  +  Capitolul II Organizarea stagiului  +  Articolul 2Stagiul în activitatea de audit financiar se efectuează de către persoanele care au promovat testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil pentru accesul la stagiu organizat de Cameră sau care au beneficiat de excepția de echivalare a testului de acces la stagiu în baza protocoalelor încheiate de Cameră.  +  Articolul 3Testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil pentru accesul la stagiu se organizează în perioada ianuarie-februarie a fiecărui an, cu aprobarea Consiliului Camerei.  +  Articolul 4Admiterea candidaților la stagiu în activitatea de audit financiar(1) Candidații declarați admiși la testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil pentru accesul la stagiu și candidații cărora li s-a echivalat acest test conform unui protocol încheiat de Cameră vor urma procedurile stabilite prin prezentele norme.(2) Înscrierea la stagiu se realizează pe baza unei cereri-tip adresate Camerei, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele norme, după ce a fost achitată taxa pentru înscrierea la stagiul în activitatea de audit financiar pentru persoanele care au promovat testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil pentru accesul la stagiu sau taxa pentru echivalarea testului de acces la stagiu, conform prevederilor legale existente în ceea ce privește echivalarea și înscrierea la stagiul în activitatea de audit financiar, după caz. (la 19-07-2012, Alineatul (2) din Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 ) (3) Cererea-tip este adresată Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari pentru verificare și înscriere ca stagiar în activitatea de audit financiar.(4) Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari va elibera pentru fiecare stagiar o legitimație a stagiarului în activitatea de audit financiar. Legitimația se vizează anual odată cu îndeplinirea tuturor obligațiilor anuale.(5) Candidații declarați admiși la testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil și candidații cărora li s-a echivalat testul de acces la stagiu conform unui protocol încheiat de Cameră pot solicita înscrierea ca stagiar în activitatea de audit financiar la Cameră în perioadele:- aprilie-mai a anului în care au susținut testul în condițiile stabilite de art. 3;- aprilie-mai a anului următor dacă li s-a echivalat testul.(6) Candidaților care nu solicită înscrierea ca stagiar în activitatea de audit financiar în termenul prevăzut la art. 4 alin. (5) li se anulează testul de acces la stagiu, respectiv echivalarea.  +  Articolul 5Durata stagiului(1) Stagiul în activitatea de audit financiar se desfășoară pe o perioadă de minimum 3 ani. Fiecare an de stagiu are durata unui an calendaristic.(2) Perioada de stagiu începe de la data la care stagiarul a fost înregistrat la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari al Camerei.(3) La cererea stagiarului, perioada de pregătire practică poate fi suspendată cel mult un an, o singură dată pe parcursul celor 3 ani de stagiu. Pentru suspendarea stagiului timp de un an, stagiarul va depune o cerere la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari al Camerei. Pe perioada suspendării stagiarul nu este obligat să participe la cursurile anuale de pregătire profesională și nici să achite cotizația fixă anuală pentru monitorizarea activității de pregătire practică a membrilor stagiari pentru anul suspendat. (la 19-07-2012, sintagma: tariful pentru monitorizarea activității de pregătite practică a fost înlocuită de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 ) (4) La finalizarea perioadei de stagiu, stagiarul se poate prezenta la susținerea examenului de competență profesională pentru atribuirea calității de auditor financiar.  +  Articolul 6Organizarea stagiului(1) Camera monitorizează activitatea desfășurată în perioada de pregătire profesională practică a stagiarilor prin Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari și Departamentul de monitorizare și competență profesională.(2) Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari va ține evidența stagiarilor înscriși, în ordinea aprobării cererilor de înscriere la stagiu.(3) Activitățile practice desfășurate de stagiar, documentele și rapoartele acestuia sunt consemnate într-un dosar numit Caiet de practică.(4) În fiecare an de stagiu, stagiarii în activitatea de audit financiar au obligația de a achita cotizația fixă anuală pentru monitorizarea activității de pregătire practică a membrilor stagiari. (la 19-07-2012, sintagma: tariful pentru monitorizarea activității de pregătire practică a fost înlocuită de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 ) (5) Finalizarea stagiului se face personal prin îndeplinirea tuturor obligațiilor conform prevederilor prezentelor norme.(6) Evidența stagiarilor din anii I, II și III se va ține într-un registru intern, denumit Registrul stagiarilor în activitatea de audit financiar. Acest registru nu se publică în Monitorul Oficial al României. (la 19-07-2012, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 ) (7) Stagiarii în activitatea de audit financiar la care se face referire la art. 6 alin. (6) vor achita cotizația fixă anuală, stabilită prin hotărâre a Consiliului Camerei. Această cotizație include pregătirea profesională anuală, monitorizarea anuală, informările anuale etc. (la 19-07-2012, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 ) (8) Evidența stagiarilor care au finalizat stagiul și se află în perioada legală de susținere a examenului de competență profesională pentru atribuirea calității de auditor financiar se va ține într-un registru intern, denumit Registrul stagiarilor din perioada legală de susținere a examenului. Acest registru nu se publică în Monitorul Oficial al României. (la 19-07-2012, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 ) (9) Stagiarii la care se face referire la art. 6 alin. (8) vor achita cotizația fixă anuală, stabilită prin hotărâre a Consiliului Camerei. Această cotizație include pregătirea profesională anuală din perioada legală de susținere a examenului de competență profesională, monitorizarea anuală, informările anuale etc. (la 19-07-2012, Articolul 6 din Capitolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 7Desfășurarea stagiului se derulează în cadrul a două module distincte:a) anul I de stagiu este destinat pregătirii teoretice și aplicative a stagiarilor;b) anii II și III de stagiu sunt destinați practicii efective a stagiarului în cadrul societăților sau cabinetelor de audit financiar.  +  Capitolul III Activitatea desfășurată în anul I de stagiu  +  Articolul 8Anul I de stagiu este destinat pregătirii teoretice și aplicative organizate în mod centralizat de către Cameră și se va organiza astfel:a) semestrul I - pregătire teoretică;b) semestrul II - pregătire aplicativă.  +  Articolul 9Activitățile pentru semestrul I de stagiu se vor organiza de către Cameră sau de către societățile de audit financiar membre ale Camerei, care dispun de posibilitățile materiale necesare organizării acestei activități, aprobate de către Consiliul Camerei. Activitatea de pregătire teoretică reprezintă participarea la cursuri organizate de Cameră. Cursurile vor fi ținute de către formatori agreați de Cameră.  +  Articolul 10Pregătirea teoretică din anul I de stagiu va fi stabilită de către Consiliul Camerei și se va referi în general la:a) standardele de contabilitate - reactualizarea cunoștințelor stagiarilor în conformitate cu modificările Standardelor internaționale de contabilitate;b) standardele de audit financiar;c) Codul privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar.  +  Articolul 11Activitățile de pregătire teoretică prezentate mai sus vor fi studiate în semestrul I al anului I de stagiu pe un fond de timp de 25 de ore.  +  Articolul 12La sfârșitul programului de pregătire profesională, stagiarii în activitatea de audit financiar vor susține un test de verificare a cunoștințelor dobândite pe parcursul celor 25 de ore.  +  Articolul 13Subiectele testului de semestru și punctajul de admitere se vor stabili de către un membru delegat al Consiliului Camerei, iar verificarea rezultatelor se va face de către o comisie formată din reprezentanți ai Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari din cadrul Camerei. (la 19-07-2012, Articolul 13 din Capitolul III a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 14Candidații care nu au fost admiși la testul organizat la sfârșitul programului de pregătire profesională vor putea susține un al doilea test într-un interval de maximum 3 luni. Candidaților care nu au promovat nici cel de-al doilea test li se va anula testul de acces la stagiu, respectiv echivalarea testului și perioada de stagiu efectuată.  +  Articolul 15Candidații declarați admiși la testul organizat la sfârșitul cursului de pregătire profesională vor urma programul de pregătire aplicativă organizat de către Cameră, ce se va desfășura în semestrul II al anului I de stagiu.  +  Articolul 16În semestrul II de stagiu, în cadrul programului de pregătire aplicativă, stagiarii în activitatea de audit financiar vor elabora un proiect privind o lucrare practică cu tematică din audit financiar. Proiectul va fi predat la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari, iar evaluarea se va realiza de către inspectorii din cadrul Departamentului de monitorizare și competență profesională și de către Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari. Consiliul Camerei va stabili tematica proiectului și criteriile minimale ce trebuie realizate în cadrul acestuia. Lucrarea practică trebuie vizată de îndrumătorul de stagiu.  +  Articolul 17Stagiarii care îndeplinesc cerințele de pregătire profesională cerute de programul de pregătire teoretică din semestrul I și de programul de pregătire aplicativă din semestrul II, care au achitat cotizația fixă anuală pentru monitorizarea activității de pregătire practică a membrilor stagiari și au depus acceptul îndrumătorului de stagiu, se vor putea înscrie în anul II. (la 19-07-2012, sintagma: tariful pentru monitorizarea activității de pregătire practică a fost înlocuită de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 18Finalizarea anului I, depunerea lucrării practice și a acceptului îndrumătorului de stagiu vor avea loc în perioada aprilie-mai a fiecărui an. Stagiarilor care au depășit termenul de un an de la înscrierea la stagiu și nu au depus cerere de suspendare a anului de stagiu li se va anula testul de acces la stagiu, respectiv echivalarea testului și perioada de stagiu efectuată.  +  Capitolul IV Activitatea desfășurată în anii II și III de stagiu  +  Articolul 19Activitatea de stagiu în anii II și III se desfășoară sub îndrumarea unui auditor financiar activ, care are în desfășurare lucrări de audit pe toată durata stagiaturii (ca persoană fizică sau în cadrul societăților ori cabinetelor de audit). La momentul semnării acceptului, îndrumătorul de stagiu trebuie să fi obținut de cel puțin 3 ani calitatea de auditor financiar. (la 19-07-2012, Articolul 19 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 20Participă la această etapă a stagiului stagiarii care și-au îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile cap. III.  +  Articolul 21În vederea desfășurării stagiului în anii II și III, stagiarul va prezenta la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari acceptul îndrumătorului de stagiu, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, care face integrantă din prezentele norme, care va conține declarația pe propria răspundere a îndrumătorului de stagiu că are în derulare cel puțin un contract de audit și va primi Caietul de practică. Anul II de stagiu începe în momentul depunerii acceptului îndrumătorului de stagiu la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari.  +  Articolul 22Stagiul trebuie să se efectueze pe lângă o persoană fizică, auditor financiar activ sau în cadrul unei societăți comerciale de audit, membră a Camerei. Persoanele fizice și juridice, membre ale Camerei, care fac dovada că au în derulare cel puțin o misiune de audit financiar, pot să înainteze Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari o scrisoare prin care își iau angajamentul de a lua sub îndrumare stagiari în activitatea de audit financiar.  +  Articolul 23Un îndrumător de stagiu nu poate avea mai mult de 15 stagiari în activitatea de audit sub îndrumare.  +  Articolul 24Stagiarul în activitatea de audit financiar are obligația de a-și găsi un îndrumător de stagiu, care să ofere garanții suficiente în ceea ce privește asigurarea condițiilor pentru desfășurarea perioadei de pregătire profesională practică.  +  Articolul 25Îndrumătorul este o persoană fizică. Când stagiul este realizat într-o societate comercială de audit financiar, înscrisă în Registrul public al auditorilor financiari - persoane juridice, aceasta precizează numele și calitatea îndrumătorului de stagiu ales din rândul angajaților, asociaților, care trebuie să aibă calitatea de auditor financiar activ.  +  Articolul 26Înlocuirea îndrumătorului de stagiu poate fi efectuată numai la începutul unui an de stagiu. În acest sens, stagiarul va depune la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari următoarele documente:– cerere pentru înlocuirea îndrumătorului de stagiu, care va fi semnată și de vechiul îndrumător de stagiu, atestând faptul că a luat cunoștință de această modificare;– acceptul noului îndrumător de stagiu. (la 19-07-2012, Articolul 26 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 27Nerespectarea obligației de a anunța Camera în legătură cu înlocuirea îndrumătorului de stagiu în termenul prevăzut la art. 26 conduce la nerecunoașterea ca perioadă de stagiu a intervalului de timp dintre renunțarea la îndrumătorul anterior și anunțarea Camerei.  +  Articolul 28În cazul în care un stagiar se prezintă la Cameră pentru finalizarea anului II, respectiv a anului III de stagiu și se constată că îndrumătorul de stagiu nu a avut angajamente de audit pentru anul respectiv, stagiarului i se va anula anul de stagiu respectiv, iar îndrumătorul de stagiu va fi sancționat cu avertisment, potrivit prevederilor legale. (la 19-07-2012, Articolul 28 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 29În perioada de stagiu, stagiarul este obligat să efectueze anual un minim de 25 de zile lucrătoare de experiență profesională, în fiecare din domeniile: contabilitate, audit și opționale.  +  Articolul 30Repartizarea timpului de stagiu pe activități este stabilită de îndrumător, care trebuie să acorde stagiarului toate facilitățile, pentru a-i permite să efectueze instruirea.  +  Articolul 31Pe întreaga perioadă de desfășurare a stagiului, stagiarul trebuie să își îndeplinească obligațiile privind întocmirea Caietului de practică, în care se reflectă în mod corect și complet experiența profesională acumulată.  +  Articolul 32La fiecare 6 luni, stagiarul trebuie să prezinte îndrumătorului un raport sintetic al experienței profesionale dobândite.  +  Articolul 33Stagiarii sunt obligați să participe la cursurile de pregătire profesională continuă organizate de către Cameră atât în anul II, cât și în anul III de stagiu.  +  Articolul 34Nerespectarea prevederilor art. 33, în condițiile în care anul de stagiu nu a fost suspendat, duce la anularea testului de acces la stagiu, respectiv echivalarea testului și a perioadei de stagiu efectuate.  +  Articolul 35Stagiarul trebuie să prezinte anual sau la cerere Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari Caietul de practică pentru verificare.  +  Articolul 36Stagiarul trebuie să prezinte anual Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari raportul referitor la activitatea desfășurată pe parcursul anului respectiv, întocmit, semnat și ștampilat de îndrumătorul de stagiu.  +  Articolul 37Stagiarul va primi viza pentru finalizarea anului de stagiu la data la care va prezenta la Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari caietul și raportul îndrumătorului de stagiu pentru anul respectiv, în urma îndeplinirii cerințelor de pregătire profesională și achitării cotizației fixe anuale pentru monitorizarea activității de pregătire practică a membrilor stagiari. (la 19-07-2012, sintagma: tarifului pentru monitorizarea activității de pregătire practică a fost înlocuită de Punctul 2, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 38Finalizarea anului II, respectiv anului III de stagiu se va face în perioada aprilie-mai a fiecărui an. Stagiarilor care nu vor finaliza anul de stagiu în perioada menționată de prezentele norme și care nu au depus cerere de suspendare a unui an de stagiu li se va anula testul de acces la stagiu, respectiv echivalarea testului și perioada de stagiu efectuată.  +  Articolul 39Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari este autorizat:- să stabilească numărul de ore de pregătire, precum și repartizarea acestora pe domenii de activitate;- să întrerupă perioada de stagiu, la cererea stagiarului, din motive cum ar fi: satisfacerea stagiului militar, sănătate sau alte motive considerate justificate.  +  Capitolul V Urmărirea, controlul și aprecierea activităților desfășurate de către stagiarii în activitatea de audit financiar  +  Articolul 40Urmărirea modului de desfășurare a stagiului este realizată și apreciată de îndrumătorul de stagiu și de către Departamentul de admitere, pregătire continuă și stagiari, în colaborare cu Departamentul de monitorizare și competență profesională.  +  Articolul 41Îndrumătorul de stagiu trebuie să verifice activitățile desfășurate de stagiar și să notifice evidența detaliată a experienței profesionale din Caietul de practică al stagiarului la fiecare 6 luni.  +  Articolul 42Îndrumătorul de stagiu trebuie să le creeze stagiarilor condiții pentru:a) a urma pregătirea prevăzută în prezentele norme;b) a se achită cu regularitate de obligațiile lor prevăzute în prezentele norme.  +  Articolul 43Îndrumătorul de stagiu trebuie să mărească treptat nivelul de dificultate al lucrărilor încredințate stagiarilor în activitatea de audit financiar și să îi ajute să își însușească disciplinele profesionale ale pregătirii tehnice de bază (contabilitate și audit) în conformitate cu Caietul de practică al stagiarului.  +  Articolul 44Pentru fiecare 6 luni îndrumătorul trebuie să facă o evaluare a activității stagiarului pe următoarele domenii:● în ce măsură a fost respectat programul de stagiu;● cunoștințele și aptitudinile de specialitate;● gradul de însușire a experienței profesionale;● raționamentul profesional.  +  Articolul 45Pentru fiecare domeniu de evaluare se poate da unul dintre calificativele:1. satisfăcător;2. nesatisfăcător.  +  Articolul 46Îndrumătorul trebuie să întocmească anual un raport scris de evaluare a stagiarului în care să se consemneze:1. progresele înregistrate de stagiar;2. deficiențele constatate în experiența profesională;3. acțiuni de întreprins în viitor;4. opinia generală privind evoluția profesională a stagiarului.  +  Articolul 47De asemenea îndrumătorul de stagiu trebuie să răspundă la solicitările Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari și Departamentului de monitorizare și competență profesională în legătură cu furnizarea de informații privind activitatea stagiarului.  +  Articolul 48Departamentul de monitorizare și competență profesională poate organiza, prin sondaj sau ori de câte ori este solicitat din partea Consiliului Camerei, un control al calității activității stagiarilor și a îndrumătorilor de stagiu. Inspectorii din cadrul Departamentului de monitorizare și competență profesională vor întocmi un raport în urma controlului efectuat. Acest raport va cuprinde o evaluare a activității stagiarului, precum și propuneri de îmbunătățire a activității stagiarilor.  +  Capitolul VI Dispoziții finale  +  Articolul 49La sfârșitul perioadei de stagiu, stagiarul va preda Departamentului de admitere, pregătire continuă și stagiari din cadrul Camerei Caietul de practică completat și vizat pentru toată perioada de pregătire profesională practică.  +  Articolul 50La sfârșitul perioadei de stagiu, îndrumătorul întocmește declarația care să ateste capacitatea stagiarului de a se prezenta la examen, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentele norme. În cazul în care stagiarul a avut mai mulți îndrumători, acesta va obține declarații de la toți îndrumătorii de stagiu pe care le va depune la Cameră în momentul înscrierii la examenul de aptitudini profesionale pentru obținerea calității de auditor financiar.  +  Articolul 51Stagiarii care au finalizat stagiul se pot prezenta la oricare dintre sesiunile examenului de competență profesională, pentru atribuirea calității de auditor financiar, organizate de Cameră, în termen de 3 ani de la data finalizării calendaristice a perioadei de stagiatură.  +  Articolul 52Pe parcursul celor 3 ani în care stagiarii se pot prezenta la examenul de aptitudini profesionale pentru atribuirea calității de auditor financiar, aceștia vor avea obligația de a participa anual la cursurile de pregătire profesională organizate de către Cameră și de a achita cotizația fixă anuală pentru monitorizarea activității de pregătire practică a membrilor stagiari. Neparticiparea la oricare dintre aceste cursuri duce la imposibilitatea participării la următoarele sesiuni de examen de competență profesională pentru atribuirea calității de auditor financiar. (la 19-07-2012, Articolul 52 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 53Persoanele care nu obțin calitatea de auditor financiar în acești 3 ani își pierd calitatea de stagiar în activitatea de audit financiar, vor fi eliminate din Registrul stagiarilor din perioada legală de susținere a examenului, iar procedura de admitere în stagiu va putea fi reluată ulterior. (la 19-07-2012, Articolul 53 din Capitolul VI a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Articolul 54Prezentele norme se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Anexa nr. 1la normeCEREREde înscriere în anul I de stagiuSubsemnatul(a), ..........., născut(ă) la data de ........ în localitatea ........., cu domiciliul în localitatea ......., str. ....... nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., județul/sectorul ........, legitimat(ă) cu buletin/carte de identitate/pașaport seria ....... nr. ......., eliberat(ă) de ........ la data de ........, cod numeric personal (CNP) ..........., telefon: acasă: ........, serviciu: ........, mobil: ........., adresa de e-mail ........., funcția/locul de muncă ........, solicit înscrierea la stagiu în activitatea de audit financiar la Camera Auditorilor Financiari din România.Proveniența stagiarului:– candidat declarat admis la testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil● doresc efectuarea stagiului în paralel la Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) începând cu anul II de stagiu;● nu doresc efectuarea stagiului în paralel la CECCAR începând cu anul II de stagiu;– stagiar care a echivalat testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil cu un program de master;– student la Association of Chartered Certified Accountants (ACCA), care a promovat o parte din examenele organizate de ACCA, nu a devenit încă membru cu drepturi depline și care a echivalat testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil;– absolvent al ACCA, care nu a desfășurat activități de audit statutar și care a echivalat testul de verificare a cunoștințelor în domeniul financiar-contabil.Data Semnătura............... ................Domnului Președinte al Camerei Auditorilor Financiari din România (la 19-07-2012, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Anexa nr. 2la normeACCEPTUL ÎNDRUMĂTORULUI DE STAGIUNumele ....................Prenumele .................Adresa ..........................Telefon ............Asociat în Societatea Comercială ............., nr. autorizație ........Număr carnet de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România ......Certific că domnul/doamna ..........., având nr. legitimație stagiar ........, a început desfășurarea activității de stagiu sub îndrumarea mea la data de .............. .Stagiul se va efectua cu forme legale de încadrare/adeverință de stagiu, respectând prevederile Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 212/2011 pentru aprobarea Normelor privind perioada de pregătire profesională practică a stagiarilor în activitatea de audit financiar.Totodată declar pe propria răspundere că am în derulare cel puțin un angajament de audit financiar și am obținut calitatea de auditor financiar de cel puțin 3 ani.Data Semnătura și ștampila........... .................. (la 19-07-2012, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 18 din 28 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012 )  +  Anexa nr. 3la normeDECLARAȚIA ÎNDRUMĂTORULUI DE STAGIUNumele ...............Prenumele ............Numărul carnetului de membru al Camerei Auditorilor Financiari din România .......Asociat în S.C. ......, nr. autorizație ......Declar că domnul/doamna ...... a desfășurat stagiul de pregătire practică sub îndrumarea mea în perioada ...... și a dobândit pe perioada stagiului toate cunoștințele necesare pentru a se putea prezenta la examenul de aptitudini profesionale pentru atribuirea calității de auditor financiar.Totodată, menționez că pe perioada în care am fost îndrumător de stagiu am avut în derulare angajamente de audit în calitate de persoană fizică/juridică.Data                    Semnătura și ștampila..............                            ........................---------