DECIZIA nr. 163 din 27 martie 2018referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6), (8) și (9) și art. 22 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 27 iunie 2018



    Petre Lăzăroiu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Silvia Petrușcă-Nicolau în Dosarul nr. 26.527/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.411D/2017.2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției, prin mandatar Marius Cristescu. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 2.756D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (8) și (9) și art. 22 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Maria Ileana Mătușoiu, Maria Pia Urdea, Pia Anca Nica în Dosarul nr. 16.402/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.756D/2017.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 2.756D/2017 la Dosarul nr. 2.411D/2017. Părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.756D/2017 la Dosarul nr. 2.411D/2017, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției de neconstituționalitate Silvia Petrușcă-Nicolau, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată, în esență, că Legea nr. 165/2013 nu ar trebui să se aplice cauzei sale, în temeiul art. 4 teza întâi din acest act normativ, dat fiind faptul că cererea sa a fost soluționată printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în anul 2006, care a stabilit și întinderea dreptului de proprietate, în condițiile art. 13 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției. Se mai arată că lipsa de punere în aplicare a acestei sentințe din 2006, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, creează o stare de inechitate și consideră că acest act normativ nu este aplicabil pentru situația autoarei excepției. Se mai arată că prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013 încalcă raporturile constituționale dintre puterea legislativă și cea judecătorească, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție, privind separația puterilor în stat, principiului constituțional al securității juridice, concretizat în principiul respectării drepturilor câștigate, precum și principiului neretroactivității legii civile. Invocă și Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2006. De asemenea, mai arată că, pentru aceleași motive, sunt neconstituționale și prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 165/2013, în egală măsură acestea lipsind de efecte juridice hotărârea judecătorească pronunțată în favoarea autoarei excepției. Se mai arată că, prin această decizie, a fost stabilită întinderea dreptului de proprietate, fiind determinată modalitatea de calcul a despăgubirilor, contrar celor motivate de instanța de judecată care a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate.7. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției ca inadmisibilă, în măsura în care situația autoarei excepției este similară cu situația de fapt reținută în Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014. În subsidiar, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv deciziile nr. 10 din 17 ianuarie 2017 și nr. 245 din 25 aprilie 2017.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 26 iunie 2017 și Decizia civilă nr. 499 din 17 octombrie 2017, pronunțate în dosarele nr. 26.527/3/2016 și nr. 16.402/3/2016, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și, respectiv, Curtea de Apel București - Secția a IIIa civilă și pentru cauze cu minori și de familie au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5), (6), (8) și (9) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, și cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (8) și (9) și art. 22 din Legea nr. 165/2013. Excepția a fost ridicată de Silvia Petrușcă-Nicolau și, respectiv, de Maria Ileana Mătușoiu, Maria Pia Urdea și Pia Anca Nica, în cauze având ca obiect soluționarea unor acțiuni privind anularea unei decizii de compensare, și, respectiv, a unei decizii de invalidare, emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 2.411D/2017, se arată că unele dintre decizii/dispoziții/hotărâri au fost emise, de către entitățile învestite de lege, în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora. Dispozițiile de lege criticate permit Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor cenzurarea tuturor actelor care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, emise de entitățile învestite, fără ca legiuitorul să fi prevăzut vreo distincție în sensul exceptării de la această verificare a acelor acte (decizii/dispoziții/hotărâri) la baza emiterii cărora a stat o hotărâre judecătorească. Se ajunge, astfel, ca un organ fără activitate jurisdicțională, ce nu face parte dintre instanțele judecătorești enumerate la art. 126 alin. (1) din Constituție, să cenzureze conținutul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Această posibilitate conferită de dispozițiile de lege criticate Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor este neconstituțională, încălcând principiul separației puterilor stipulat de prevederile art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. De asemenea, prin posibilitatea validării/invalidării acelor acte (decizii/dispoziții/hotărâri) la baza emiterii cărora a stat o hotărâre judecătorească se încalcă și prevederile art. 44 din Constituție, dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească și convertit într-un drept de creanță riscând să fie invalidat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. În continuare, arată că dispozițiile criticate creează o situație de extracontrol jurisdicțional administrativ, obligatoriu prin prisma legii, ceea ce contravine prevederilor constituționale ale art. 21 alin. (4), care dispun asupra caracterului facultativ al acestei proceduri.10. În concluzie, se arată că aplicarea procedurii reglementate de Legea nr. 165/2013, în temeiul art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, în privința stabilirii calității de persoană îndreptățită și a modului de calcul a măsurilor reparatorii, prin decizie a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în condițiile în care o instanță de judecată s-a pronunțat irevocabil asupra acestor aspecte, este de natură să contravină principiului constituțional al neretroactivității legii civile. În acest mod este încălcată și obligația convențională a statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile judecătorești irevocabile.11. În Dosarul nr. 2.756D/2017 se arată că prevederile legale criticate instituie o discriminare între persoanele îndreptățite la restituire, în funcție de modalitatea de despăgubire, respectiv fie în natură, fie prin acordarea de măsuri compensatorii. În acest sens, se arată că, în privința cererilor de restituire care nu sunt soluționate prin restituire în natură, la nivelul entităților învestite de lege, este instituit un control suplimentar, exercitat de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului la despăgubire, și poate invalida în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii. Se arată că, în acest mod, instituirea unei jurisdicții administrative suplimentare, numai în cazul propunerilor de acordare de măsuri compensatorii, nu și în privința restituirii în natură, încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi.12. Se mai arată că atribuția Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a invalida deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, încalcă principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate și principiul constituțional al separației puterilor în stat, fiind încălcat dreptul de creanță recunoscut prin deciziile entităților administrative cu atribuții în procesul de restituire al imobilelor preluate în mod abuziv, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. În acest sens se arată că numai prin hotărâre judecătorească poate fi desființat un drept de proprietate dobândit în temeiul legislației reparatoare anterioare.13. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că modalitatea de reglementare a cadrului legal de stabilire a mecanismului intern de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 intră în marja de apreciere a statului.14. Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a condamnării sistematice a statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, legea amintită constituind un ansamblu de măsuri eficace, atât substanțiale, cât și administrative și procesuale, menite să asigure o despăgubire eficientă și într-un termen rezonabil, a celor prejudiciați. Se mai apreciază că prevederile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile, fără deosebire, tuturor cererilor de acordare a măsurilor reparatorii care nu erau soluționate la data intrării în vigoare a acestui act normativ. De asemenea, reiterează cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale în materie, arătând că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat, câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. Mai mult, deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura care este competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.15. Se mai arată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, a validat măsurile instituite prin textele de lege criticate, arătând că statul a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă și a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicțional care permite instanțelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci și să se subroge autorităților administrative, prin pronunțarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensații (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunțată în Cauza Preda și alții împotriva României, paragraful 119). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă un cadru accesibil și efectiv pentru soluționarea cererilor de despăgubire.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.17. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014.18. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale, arătând că își menține punctul de vedere formulat în deciziile Curții Constituționale nr. 764 din 18 decembrie 2014 și nr. 112 din 3 martie 2016.19. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:20. Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.21. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6), (8) și (9) și art. 22 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul cuprins:– Art. 4 teza întâi: „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi (...).“– Art. 17 alin. (1) lit. a):(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții:a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;– Art. 21 alin. (5), (6), (8) și (9):(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia, și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.(...)(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.“– Art. 22: „Prin excepție de la procedura de evaluare prevăzută de art. 21 alin. (6) și (7), Secretariatul Comisiei Naționale analizează dosarele care conțin decizii emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și propune Comisiei Naționale validarea sau invalidarea măsurilor reparatorii la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege.“22. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse art. 1 alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii civile, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (4) referitor la jurisdicțiile speciale administrative, art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 124 - Înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (1) referitor la instanțele judecătorești și art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a unor libertăți fundamentale.23. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în temeiul Deciziei nr. 7.122 din 15 septembrie 2006, pronunțată de Curtea de Casație și Justiție - Secția I civilă, în Dosarul nr. 4.024/1/2006, în favoarea autoarei excepției de neconstituționalitate Silvia Petrușcă-Nicolau a fost emisă, în anul 2004, o dispoziție prin care primarul municipiului Botoșani a propus acordarea de despăgubiri în echivalent, constând în titluri cu valoare nominală, în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, înainte de modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005. Autoarea excepției de neconstituționalitate a contestat în justiție dispoziția emisă de primar, în ceea ce privește cuantumul și natura despăgubirilor acordate, iar, prin decizie irevocabilă, instanța de recurs a reținut că, date fiind modificările legislative intervenite, titlurile de valoare nominală au fost înlocuite cu titluri de despăgubire, acordate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la propunerea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul Legii nr. 247/2005.24. În continuare, Curtea reține că, așa cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, urmare a deciziei irevocabile a instanței de judecată, anterior menționate, s-a procedat la numirea unui evaluator, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, însă, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis decizia de despăgubire, atribuțiile acesteia fiind preluate de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul Legii nr. 165/2013. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cursul soluționării cererii de anulare a deciziei de compensare emise de către Comisia Națională.25. În legătură cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza întâi, raportată la art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că aceste dispoziții legale sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.26. Or, analizând prezenta excepție de neconstituționalitate, raportat la circumstanțele specifice litigiului, Curtea reține că, în speța dedusă soluționării instanței de fond, în Dosarul nr. 2.411D/2017, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor nu a fost emisă ca urmare a unei hotărâri judecătorești prin care o instanță de judecată a statuat în mod irevocabil sau definitiv asupra calității de persoană îndreptățită și asupra întinderii dreptului de proprietate. În acest sens, Curtea reține că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs, urmată de emiterea, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a deciziei contestate, nu a avut în vedere aspectele menționate, ci a instituit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o obligație de a face, respectiv de a soluționa dosarul de despăgubire, în temeiul art. 13 din titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cuprins în Legea nr. 247/2005. Cu alte cuvinte, situația din cauză nu a implicat exercitarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a competenței de a invalida o decizie administrativă emisă în considerarea existenței unei hotărâri judecătorești prin care s-au stabilit deja calitatea de titular al dreptului la despăgubire al unei persoane, precum și cuantumul despăgubirilor cuvenite.27. În situații similare, Curtea, analizând excepția prin prisma unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de față, a respins-o ca neîntemeiată. În acest sens, Curtea reține, exemplificativ, Decizia nr. 110 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 mai 2015, sau Decizia nr. 291 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 7 iulie 2015, sau Decizia nr. 112 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016.28. În jurisprudența menționată, Curtea a observat că invalidarea deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, iar scopul unei verificări suplimentare față de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situații generatoare de inechități care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiași imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu și exclusiv ori recunoașterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranței legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanție a recunoașterii acestuia în mod just. Curtea a mai reținut că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câștigat câtă vreme decizia/dispoziția entității învestite cu soluționarea notificării, conținând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptățite la restituire. Aceasta, deoarece, până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptățită la restituire are o simplă expectanță de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanță izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte. În plus, Curtea a precizat că deciziile autorităților administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanței de judecată, singura care este competentă să se pronunțe în mod definitiv asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.29. Curtea a mai remarcat, în deciziile menționate, că verificarea existenței dreptului echivalează, practic, cu examinarea acelorași condiții ce era necesar a fi realizate și la momentul inițial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerințe în această privință. Această atribuție asigură un filtru suplimentar, prin respectarea acelorași condiții legale ce era necesar a fi întrunite și la momentul emiterii dispoziției, pentru asigurarea legalității dreptului. Așa fiind, nu se poate susține că această atribuție afectează în mod real dreptul de proprietate decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerințele stabilite de legea atunci în vigoare. În același sens sunt și Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, sau Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.30. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) și (9), Curtea reține că acestea se referă la modalitatea de evaluare a imobilului ce face obiectul deciziei Comisiei Naționale, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și respectiv, dispun asupra obligației Comisiei Naționale de a emite decizia de compensare prin puncte, în cazul validării deciziei entității învestite de lege.31. Curtea reține că prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017. Având în vedere că soluția legislativă este, în esență, aceeași cu cea existentă înaintea modificării, Curtea reține, în prezenta cauză, aplicabilitatea jurisprudenței sale anterioare, pronunțate în legătură cu acest text de lege.32. Astfel, prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 17, Curtea a constatat constituționalitatea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, statuând că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situația juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. Astfel, s-a reținut în decizia menționată, este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operațiuni, iar nu prin raportare la dispoziții legale abrogate, așa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.33. De asemenea, prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut că, prin Legea nr. 165/2013, legiuitorul a urmărit să introducă un sistem unitar și previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât, atât imobilele din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile, cât și imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluționate să fie evaluate prin raportare la același sistem, respectiv prin aplicarea grilei notariale de la momentul intrării în vigoare a noii legi. Prin introducerea acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncte, să fie inferioară celei rezultate prin aplicarea legislației anterioare în materie - Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente - referitoare la stabilirea valorii de piață a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaționale de evaluare. Însă, așa cum s-a arătat prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, anterior citată, legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalități prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligația ca măsurile adoptate să respecte principiul proporționalității, așadar, să fie adecvate, rezonabile și să asigure un just echilibru între interesul individual și cel general, al societății. Astfel, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, care să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăților, se numără și plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând, însă, doar sistemul de referință al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obținute de către persoanele îndreptățite, aceasta este o măsură proporțională cu scopul legitim urmărit (constând în menținerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecințelor produse, valențele unei plafonări. Prin decizia menționată, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanța sa, deoarece nu îi pune în pericol existența și efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obținut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituție.34. Totodată, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (9) din Legea nr. 165/2013 cu privire la pretinsa neconstituționalitate izvorâtă din lipsa posibilității de actualizare cu indicele de inflație a sumei stabilite drept despăgubire. În acest sens, Curtea a reținut, în esență (paragraful 31), că, prin neactualizarea sumelor aferente punctajului, legiuitorul a implementat o măsură echivalentă unei plafonări a valorii despăgubirilor stabilite în condiții Legii nr. 165/2013, ceea ce reprezintă o aplicare fidelă a considerentelor de principiu rezultate din Hotărârea-pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost acordată o largă marjă de apreciere în privința modului de configurare și executare a creanțelor statului în materia restituirii imobilelor. În acest sens, prin aceeași hotărâre, s-a statuat că statului trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare (paragraful 233), iar plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foștilor proprietari și interesul general al colectivității (paragraful 235). Ținând cont de numărul mare de persoane vizate și de consecințele importante ale hotărârii, al cărui impact asupra întregii țări este considerabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege [...] măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte (paragraful 236).35. Curtea Constituțională a mai observat că un asemenea tratament juridic constituie, într-adevăr, prin natura sa, o limitare a dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituție, dar, procedând la efectuarea testului de proporționalitate conturat în jurisprudența sa, a conchis că limitarea este justificată. În acest sens, a reținut că măsura criticată urmărește un scop legitim, și anume executarea obligațiilor statului rezultate din legislația adoptată în materia restituirilor bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, obligații afectate de problemele sistemice constatate chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; că este o măsură adecvată, fiind capabilă în mod abstract să ducă la îndeplinirea scopului urmărit; că este necesară, statul dispunând de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul și valoarea cererilor ce intră sub incidența Legii nr. 165/2013; că păstrează un just echilibru între cerințele de interes general referitoare la funcționalitatea sistemului de despăgubire și protecția dreptului de proprietate privată a individului, acesta beneficiind de despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului imobil preluat abuziv, în consecință, Curtea a statuat că dispoziția legală criticată nu consacră un dezechilibru între cele două interese concurente, ci, dimpotrivă, reconciliază cele două interese, grav afectate în perioada anterioară adoptării Legii nr. 165/2013.36. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 165/2013, care instituie o excepție de la procedura de evaluare a imobilului ce face obiectul deciziei care conține propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în acest caz fiind emisă de către Comisia Națională o decizie de validare sau invalidare a măsurilor reparatorii, la nivelul stabilit prin decizia entității învestite de lege, din motivarea excepției de neconstituționalitate, rezultă că autoarele acesteia solicită extinderea sferei de aplicare a acestui text de lege și la imobilele ce intră sub incidența prevederilor art. 21 alin. (6) din același act normativ, dispoziții legale în legătură cu care sunt formulate aceleași motive de neconstituționalitate. Or, reținerea concomitentă a acestor critici de neconstituționalitate echivalează cu o veritabilă antinomie juridică, din moment ce ipotezele normative ale prevederilor art. 21 alin. (6) și art. 22 se exclud reciproc, astfel încât Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Silvia Petrușcă-Nicolau în Dosarul nr. 26.527/3/2016 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și, respectiv, de Maria Ileana Mătușoiu, Maria Pia Urdea și Pia Anca Nica în Dosarul nr. 16.402/3/2016 al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 4 teza întâi, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6), (8) și (9) și art. 22 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2018.
    PREȘEDINTE,
    PETRE LĂZĂROIU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----