DECIZIE nr. 381 din 23 aprilie 2018pentru modificarea art. 19 alin. (2) din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 144/EN/2006 privind implementarea portabilității numerelor
EMITENT
  • AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 15 mai 2018



    În temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (2) pct. 27, precum și ale art. 11 alin. (1) și art. 12 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 75 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 140/2012, cu modificările și completările ulterioare,președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații emite prezenta decizie.  +  Articolul ILa articolul 19 din Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 144/EN/2006 privind implementarea portabilității numerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 19 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Costurile furnizorului donor determinate de portarea numărului, inclusiv cele administrative, sunt datorate de furnizorul acceptor. Tarifele percepute de către furnizorul donor potrivit prevederilor acestui alineat nu vor depăși:a) 4,64 euro pentru fiecare număr portat, în cazul portabilității numerelor geografice, numerelor independente de locație și al numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de comunicații electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile;b) 2,13 euro pentru fiecare număr portat, în cazul portabilității numerelor nongeografice pentru servicii de comunicații electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile.  +  Articolul IIPrezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 15 zile de la data publicării.
    p. Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații,
    Eduard Lucian Lovin
    București, 23 aprilie 2018.Nr. 381.-----