DECIZIA nr. 600 din 28 septembrie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, precum și ale art. 64 alin. (4) din același cod
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 945 din 29 noiembrie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia-Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Adrian Șulț în Dosarul nr. 29.859/200/2014 al Judecătoriei Buzău - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 790D/2016.2. La apelul nominal, pentru partea OMV Petrom - S.A. București, răspunde avocatul Corina Ruxandra Popescu, cu împuternicire avocațială la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului părții prezente, care depune note scrise și solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, în ceea ce privește dispozițiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, întrucât acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere faptul că, în speță, judecătorul de drepturi și libertăți nu și-a exercitat nicio atribuție. Referitor la dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 552 din 16 iulie 2015.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, referitor la prevederile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, deoarece autorul excepției solicită completarea textului de lege criticat, în sensul ca judecătorul de cameră preliminară să nu poată participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. Or, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Încheierea din 13 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 29.859/200/2014, Judecătoria Buzău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și ale art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Adrian Șulț cu ocazia soluționării unei cauze penale.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, precum și prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât judecătorul de cameră preliminară îndeplinește concomitent și funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, având în vedere că se pronunță asupra unor chestiuni ce țin tocmai de respectarea sau nerespectarea acestor drepturi în faza de urmărire penală, motiv pentru care nu poate fi considerat imparțial, astfel încât să exercite și funcția de judecată în cauză. Consideră că dispozițiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală ar trebui completate în sensul ca nici judecătorul de cameră preliminară să nu poată participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac.7. Judecătoria Buzău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată.8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 80 din 23 februarie 2016. 10. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât susținerile autorului excepției tind la completarea textelor de lege criticate, în sensul ca și judecătorul de cameră preliminară să se supună acelorași restricții ca și cele prevăzute - de dispozițiile art. 64 din Codul de procedură penală - pentru judecătorul de drepturi și libertăți. Or, acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a țării“, fiind, totodată, în contradicție și cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. 11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală. Din motivarea criticii reiese că, în realitate, aceasta vizează prevederile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, precum și dispozițiile art. 64 alin. (4) din același cod. Textele criticate au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată este neconstituțională. Ca urmare a deciziei mai sus menționate, dispozițiile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate - ulterior sesizării Curții în cauza de față - prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere că, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, normele de procedură cuprinse în dispozițiile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală au produs efecte în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra respectivelor dispoziții de lege în redactarea anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul cuprins: – Art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată: „În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată.“ Art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: „În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: […] c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată;“;– Art. 64 alin. (4): „Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa, în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac“.14. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției, precum și a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește dispozițiile art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul excepției nu formulează o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci solicită completarea acestora, în sensul ca judecătorul de cameră preliminară să nu poată participa, în aceeași cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.16. Referitor la dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, Curtea reține că acestea au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 415 din 15 iunie 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la pronunțarea prezentei decizii, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată. În acest sens, Curtea a reținut că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător - care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală - să se pronunțe și pe fondul cauzei. S-a reținut, totodată, că o soluție contrară ar fi de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esențială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Astfel, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45). Prin aceeași decizie, mai sus menționată, Curtea Constituțională a reținut că obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. Așa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, aceasta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. De asemenea, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată (paragrafele 14 și 15). Notă
    *) Decizia Curții Constituționale nr. 415 din 15 iunie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 3 octombrie 2017.
    17. În continuare, prin Decizia nr. 415 din 15 iunie 2017, citată anterior, Curtea a reținut că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și la legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanța competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăși să se pronunțe cu privire la cererile și excepțiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară și care au fost soluționate în această procedură (atât pe fond, cât și/sau în contestație) nu afectează dreptul părților la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător. Instanța competentă să se pronunțe asupra judecății pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicție să statueze cu privire la temeinicia acuzației în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate, deși nu se readministrează, sunt supuse dezbaterii contradictorii, respectiv pot fi administrate din oficiu de către instanță dacă aceasta apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispozițiile art. 383 alin. (4) din Codul de procedură penală, care obligă instanța - dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală și încuviințată de instanță - să o pună în discuția părților, a persoanei vătămate și a procurorului. Faptul că instanța de judecată va ține seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigențele referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (paragraful 16).18. În același sens sunt și Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015, Decizia nr. 784 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 10 februarie 2016, Decizia nr. 897 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 28 martie 2016, Decizia nr. 901 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 14 martie 2016, Decizia nr. 80 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, Decizia nr. 380 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 13 iulie 2016, Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, și Decizia nr. 136 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 11 iulie 2017. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Adrian Șulț în Dosarul nr. 29.859/200/2014 al Judecătoriei Buzău - Secția penală.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar și constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 28 septembrie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică
    -----