DECIZIA nr. 466 din 27 iunie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 27 septembrie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Oana Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Romică Pavel Anculia în Dosarul nr. 2.739/115/2015 al Tribunalului Arad - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 576D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Astfel, arată că autorul excepției deduce neconstituționalitatea textului de lege criticat din interpretarea și aplicarea efectelor unei decizii a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității altor dispoziții de lege.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 19 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 2.739/115/2015, Tribunalul Arad - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Romică Pavel Anculia cu ocazia soluționării unei cauze penale.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității, egalitatea cetățenilor în fața legii, precum și unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, întrucât - având în vedere faptul că, în speță, procedura de cameră preliminară a fost finalizată anterior pronunțării și publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 privind constatarea neconstituționalității sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală - nu a fost posibil să se dea eficiență deciziei mai sus menționate în soluționarea cauzei, deși se afla în faza de judecată. Precizează că, prin respectiva decizie, Curtea a statuat că aceasta „nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată“ (paragraful 52). Așadar, dispozițiile de lege criticate generează, independent de voința inculpatului, dat fiind hazardul procedurilor, o aplicabilitate diferențiată a deciziei mai sus menționate, în funcție de faza procesuală în care se află cauza, cu toate că aceasta nu a fost încă soluționată în mod definitiv. Astfel, arată că, fără a putea fi imputat inculpaților acest fapt, decizia Curții Constituționale a fost pronunțată la o zi după momentul finalizării procedurii de cameră preliminară, cu consecința imposibilității invocării ei ca temei pentru anularea probelor reprezentate de procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale și telefonice întocmite în cauză prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații, exact ca în situația de speță ce a generat invocarea excepției de neconstituționalitate care a fost admisă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016. Pe această cale, date fiind dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, se ajunge ca decizia mai sus citată să nu aibă eficiență în cauză. Prin urmare, termenul imperativ prevăzut de textul de lege criticat duce la încălcarea principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, în condițiile în care, în cauze nejudecate definitiv, Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 este aplicabilă în funcție de faza procesuală în care se află respectivele cauze, fără a exista o poziție procesuală diferită a părților din acele cauze. Aceasta înseamnă că justiția nu este imparțială și egală pentru toți, așa cum prevede art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, neconstituționalitatea constatată prin decizia Curții citată anterior neavând niciun efect în cauzele în care a fost depășită procedura de cameră preliminară, ceea ce duce la încălcarea principiului stabilit de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor. În acest sens invocă și considerentele Deciziei nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, prin care Curtea a reținut că este recunoscut de principiu că impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. Durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părților care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a activității parchetelor și instanțelor. În acest context, încălcarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit.6. Tribunalul Arad - Secția penală arată că dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituționale, întrucât nu creează un impediment în contestarea legalității anumitor probe care fundamentează trimiterea în judecată a inculpatului, în condițiile în care suspiciunea cu privire la legalitatea acestora reiese ulterior, din administrarea probelor în faza de judecată. De asemenea arată că legiuitorul dă posibilitatea instanței să administreze din oficiu, oricând pe parcursul cercetării judecătorești, orice probe necesare pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. Consideră că o activitate procesuală este și rămâne valabilă dacă a fost realizată conform legii în vigoare la momentul efectuării sale, neputând fi anulată dacă legea se modifică sau se abrogă ulterior.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 840 din 8 decembrie 2015.9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la alin. (1) poate fi invocată: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.“13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică faptul că, în speță, nu a fost posibil să se dea eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, deși, prin decizia menționată, Curtea a stabilit că aceasta se va aplica, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată (paragraful 52). În acest sens arată că, în speță, procedura de cameră preliminară a fost finalizată la 15 februarie 2016, astfel că, având în vedere termenul impus de dispozițiile de lege criticate, deși cauza se afla pe rolul instanței de judecată, nu a fost posibilă invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 ca temei pentru anularea proceselor-verbale de redare a convorbirilor ambientale și telefonice întocmite în cauză prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații.15. Curtea observă că - prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data pronunțării prezentei decizii - a constatat ca fiind neconstituțională soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. Prin această decizie, Curtea a reținut că, deși noua legislație procesual penală a operat unele modificări ale normelor ce guvernează urmărirea penală și, implicit, a competenței de realizare a acesteia, aceste modificări nu au determinat o diminuare a importanței acestei faze procesuale și nici a rolului pe care organul de urmărire penală îl ocupă în cadrul procesului penal, astfel încât să se desprindă o justificare rezonabilă a eliminării din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală (paragraful 52). Totodată, Curtea a constatat că reglementarea competențelor organelor judiciare reprezintă un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce se constituie într-o componentă a statului de drept. Aceasta deoarece o regulă esențială a statului de drept este aceea că atribuțiile/competențele autorităților sunt definite prin lege. Principiul legalității presupune, în principal, că organele judiciare acționează în baza competenței pe care legiuitorul le-a conferito, iar, subsecvent, presupune că acestea trebuie să respecte atât dispozițiile de drept substanțial, cât și pe cele de drept procedural incidente, inclusiv normele de competență (paragraful 55). În ceea ce privește legiuitorul, principiul legalității îl obligă pe acesta, pe de-o parte, să reglementeze în mod clar competența organelor judiciare, iar, pe de altă parte, să adopte prevederi care să determine respectarea acesteia în practică, prin reglementarea unor sancțiuni adecvate aplicabile în caz contrar. Aceasta deoarece aplicarea efectivă a legislației poate fi obstrucționată prin absența unor sancțiuni corespunzătoare, precum și printr-o reglementare insuficientă sau selectivă a sancțiunilor relevante (paragraful 56). De asemenea, Curtea a constatat că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispozițiilor referitoare la competența după materie și după persoană se transformă întro probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica, și, implicit, determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. Tocmai de aceea legiuitorul codurilor de procedură penală anterioare a prevăzut sub sancțiunea nulității absolute nerespectarea normelor de competență materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, vătămarea procesuală fiind, în această situație, prezumată iuris et de iure (paragraful 62). Așa fiind, Curtea a constatat că, prin eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația ce decurge din respectarea principiului legalității, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) și (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție (paragraful 63). Notă
    *) Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017.
    16. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, ci este nemulțumit, în realitate, de modul de interpretare și aplicare de către instanța judecătorească a normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităților - absolute și relative -, ținând cont de efectele deciziilor Curții Constituționale. Or, Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii (Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017, paragraful 23, Decizia nr. 149 din 14 martie 2017**), paragraful 14, și Decizia nr. 332 din 11 mai 2017***), paragraful 14, nepublicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii), aceste aspecte intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Atât interpretarea conținutului normelor de procedură penală ce reglementează regimul nulităților absolute și relative, prin prisma efectelor deciziilor Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 și nr. 302 din 4 mai 2017 - ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situațiile de fapt deduse judecății -, cât și, în speță, aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 - ca temei pentru constatarea nulității proceselor-verbale de redare a convorbirilor ambientale și telefonice întocmite în cauză prin punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către Serviciul Român de Informații - sunt de competența instanțelor judecătorești. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorului excepției ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Notă
    **) Decizia Curții Constituționale nr. 149 din 14 martie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017.
    ***) Decizia Curții Constituționale nr. 332 din 11 mai 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017.
    17. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.18. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Romică Pavel Anculia în Dosarul nr. 2.739/115/2015 al Tribunalului Arad - Secția penală.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof.univ.dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică
    -----