DECIZIA nr. 204 din 30 martie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 10 iulie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ioana Marilena Chiorean- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, excepție ridicată de Radu Marian Bizo și alții în Dosarul nr. 2.369/100/2015 al Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 262D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 272D/2016, nr. 1.042D/2016 și nr. 1.043D/2016, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Marian Popovici în Dosarul nr. 1.615/100/2015, de Margareta Hurezan în Dosarul nr. 1.398/100/2015 și de Mihai Acatinca și alții în Dosarul nr. 1.605/100/2014, toate ale Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.4. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarelor nr. 272D/2016, nr. 1.042D/2016 și nr. 1.043D/2016 la Dosarul nr. 262D/2016, care a fost primul înregistrat.5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin încheierile din 3 februarie 2016, pronunțate în dosarele nr. 2.369/100/2015 și nr. 1.615/100/2015 și prin încheierile din 11 februarie 2016, pronunțate în dosarele nr. 1.398/100/2015 și nr. 1.605/100/2014, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevederilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanții Radu Marian Bizo și alții, Marian Popovici, Margareta Hurezan și Mihai Acatinca și alții în cauze având ca obiect pretenții - plata ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate instituie discriminări, deoarece dispozițiile art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010, referitoare la ajutoarele acordate la trecerea în rezervă cu drept de pensie, sunt în vigoare și nu au fost abrogate prin nicio lege. În perioada 2010-2015 au fost adoptate acte normative succesive prin care s-a dispus scoaterea temporară din dreptul pozitiv a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010, fiind suspendată temporar plata ajutoarelor prevăzute în lege. Se arată că, în condițiile în care Constituția nu definește situațiile extraordinare în care Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență și nici Legea nr. 24/2000 nu definește cazurile speciale la care face referire, art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 ar trebui să ofere suficiente elemente care să constituie tot atâtea garanții legale împotriva abuzului, garanții care să determine caracterizarea unei situații ca fiind „extraordinară“, „specială“, formularea din lege fiind mult prea generală și nu cuprinde elementele obiective care impun concluzia situației „speciale“, „extraordinare“, „excepționale“. Sintagmele folosite de legiuitor în textele legale vizate statuează expres asupra faptului că este suspendată aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, pe durata determinată prevăzută în conținutul actului normativ de suspendare, însă dispoziția de suspendare nu suprimă dreptul. Aceasta întrucât, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. Împrejurarea de a suspenda pe o durată de mai mulți ani o normă care recunoaște existența unui drept patrimonial se transformă întro măsură cu caracter permanent, iar aceasta echivalează cu însăși înlăturarea dreptului, ceea ce nu este legal. Cu toate că Guvernul are, potrivit Constituției, delegare legislativă, acesta nu deține puteri de legiferare, care constituie atributul exclusiv al Parlamentului, potrivit art. 73 din Constituție. Mai susțin că dreptul reclamanților la plata ajutoarelor în discuție este recunoscut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, în sensul că ajutoarele reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, legiuitorul fiind liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare etc., putând dispune chiar încetarea acordării unor astfel de măsuri. Numai că, în cazul dat, deși legiuitorul nu a intervenit pentru suprimarea ajutoarelor, în fapt, amânarea repetată a plății ajutoarelor, pe parcursul a 6 ani, echivalează cu suprimarea nelegală a dreptului, chiar și în condițiile în care legea de suspendare are doar caracter temporar, măsura de suspendare nefiind proporțională cu situația care a determinato.8. Referitor la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, autorii excepției susțin că acestea creează discriminare între categoriile de angajați, în funcție de motivele încetării raporturilor de muncă.9. În final, autorii excepției susțin că, din moment ce Guvernul recunoaște scăderea deficitului bugetar și chiar înregistrarea unor creșteri economice, cu toate acestea, afirmă că există „situații excepționale“ generate de dezechilibre financiare, ceea ce contravine art. 115 alin. (4) din Constituție. Recunoașterea la nivel guvernamental a creșterii economice, precum și luarea unor măsuri de creștere a salariului minim pentru unele categorii sociale infirmă existența unei situații extraordinare. Mai precizează că ajutoarele în discuție nu reprezintă un privilegiu, ci o compensație parțială a privațiunilor și incompatibilităților specifice serviciului exercitat, pe toată perioada de activitate desfășurată, dreptul la ajutoare al reclamanților trebuind a fi pus într-o relație directă și cu prevederile art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu principiile și măsurile cu privire la statutul și drepturile polițiștilor.10. Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 este neîntemeiată, întrucât, pronunțându-se asupra unor dispoziții de lege similare, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a acestora prin deciziile nr. 326 din 25 iunie 2013 și nr. 334 din 12 iunie 2014. Cu privire la critica referitoare la neconstituționalitatea art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000, instanța apreciază că și aceasta este neîntemeiată, de vreme ce, pentru a crea cadrul unitar de pregătire, elaborare și adoptare a actelor normative a fost adoptată Legea nr. 24/2000, astfel că, raportat la obiectul reglementării, această lege nu implică necesitatea definirii ori enumerării cazurilor speciale la care face referire art. 66, dispoziția criticată nefiind, deci, contrară dispozițiilor constituționale invocate.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.12. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 291 din 23 mai 2013.13. Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere în sensul constituționalității dispozițiilor de lege criticate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:– Art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015: (1) În anul 2016, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.“;– Art. 66 (Suspendarea actului normativ) alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000: „În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior.[...]“17. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecție socială, art. 47 privind nivelul de trai și ale art. 115 alin. (4) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cauzele în cadrul cărora a fost invocată, se solicită plata ajutorului prevăzut de art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază. Aceste dispoziții de lege nu au fost, însă, aplicate până în prezent, deoarece, prin dispoziții succesive, anuale, s-a prevăzut că dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică. Prin Decizia nr. 16/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015, s-a reținut că voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Rațiunea acestei interpretări este impusă și de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispozițiilor legale privind ajutoarele/indemnizațiile în anii 2011-2015.19. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 și a constatat constituționalitatea acestora prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, invocând jurisprudența sa referitoare la normele din legile anuale de salarizare, prin care a fost suspendată plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragraful 21, Curtea a reținut, în esență, că aceste drepturi bănești „reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional“. Prin paragraful 23 al aceleiași decizii, Curtea a precizat că ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.20. Cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (2) din Constituție, privind dreptul la măsuri de protecție socială, Curtea a reținut, în paragraful 25 al Deciziei nr. 443 din 21 iunie 2016, că „nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă“.21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.22. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, critică privind încălcarea art. 21 privind accesul liber la justiție, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate, care prevăd că, în anul 2016, nu se aplică acordarea ajutoarelor sau a indemnizațiilor în caz de ieșire la pensie, retragere sau încetare a raporturilor de serviciu ori de trecere în rezervă, nu îngrădesc accesul liber al oricărei persoane la justiție pentru apărarea drepturilor și nici dreptul la un proces echitabil, adică la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială, într-un termen rezonabil.23. De asemenea, Curtea constată netemeinicia criticii referitoare la încălcarea art. 47 din Constituție privind nivelul de trai. Astfel, prin Decizia nr. 417 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012, Curtea a arătat, în esență, că legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.24. Cât privește dispozițiile art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, potrivit cărora prevederile art. 11 alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului, autorii excepției consideră că acestea contravin art. 16 alin. (1) din Constituție, instituind discriminări. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. (Decizia Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituție „vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui“ (Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002). Aplicând aceste considerente la speța de față, Curtea reține că instituirea, prin lege, a unor ajutoare sau indemnizații cu ocazia ieșirii din activitatea profesională nu reprezintă un drept fundamental, ci beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea, însă, un temei constituțional. Faptul că legiuitorul a considerat că, în ipoteza încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor respective se aplică nu poate constitui un privilegiu care să conducă la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție și nici nu creează discriminare între categoriile de angajați.25. Cât privește dispozițiile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, autorii excepției susțin, în esență, că acestea sunt neconstituționale deoarece nu definesc cazurile speciale în care aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, formularea fiind mult prea generală. Curtea constată că această critică privind neclaritatea dispozițiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 nu poate fi primită, deoarece, în speță, sunt incidente dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție privind emiterea ordonanțelor de urgență ale Guvernului în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în concret a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015.26. Cu privire la susținerile autorilor excepției potrivit cărora, din moment ce Guvernul recunoaște scăderea deficitului bugetar și chiar înregistrarea unor creșteri economice, dar, cu toate acestea, afirmă că există „situații excepționale“ generate de dezechilibre financiare, ceea ce contravine art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 32, cu privire la posibilitatea Guvernului de a suspenda ori lipsi de efect dispozițiile unei legi, pe calea ordonanțelor de urgență, Curtea a reținut că interdicția Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență care împiedică o lege adoptată de Parlament să-și producă efectele nu vizează și dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituțională. Prin aceeași decizie, paragraful 35, Curtea a reținut că, având în vedere că și în ceea ce privește emiterea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Guvernul a invocat situații comparabile cu cele analizate prin Decizia nr. 42 din 22 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 25 martie 2014, sunt îndeplinite condițiile de constituționalitate prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituție.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Marian Bizo și alții, de Marian Popovici, de Margareta Hurezan și de Mihai Acatinca și alții în dosarele nr. 2.369/100/2015, nr. 1.615/100/2015, nr. 1.398/100/2015 și nr. 1.605/100/2014 ale Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și ale art. 66 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 30 martie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    ----