DECIZIA nr. 185 din 21 martie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 5 iulie 2017



    Valer Dorneanu- președinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ștefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Huseyin Sincar în Dosarul nr. 144/90/2016/a7 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 592 D/2016. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin domnul avocat Ionel Olteanu din cadrul Baroului București. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Curtea ia act de prezența în sală a doamnei Bahtiar Cioroiu, traducător de limbă turcă.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul domnului avocat Ionel Olteanu, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, se arată că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are în vedere legislațiile tuturor statelor contractante, aspect ce justifică un anumit grad de ambiguitate terminologică, cum este și cea a sintagmei „suspiciune rezonabilă“. Se susține că, spre deosebire de aceasta, jurisprudența instanțelor supreme, prin urmare și cea a Curții Constituționale, se referă doar la legislația internă, ceea ce îi permite să apeleze la sintagme mult mai exacte, și că, în dreptul intern, sintagma criticată trebuie să capete un caracter obiectiv. Se susține că expresia criticată este neconstituțională, atâta vreme cât legiuitorul național nu oferă acele criterii de determinare care să împiedice abuzul și arbitrariul. Se arată, totodată, că textele criticate subminează libertatea individuală sub pretextul apărării ei. Se mai arată că autoritățile naționale au o marjă de apreciere în implementarea dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, marjă de apreciere care însă nu trebuie să aducă atingere dreptului garantat. În fine, se susține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul intern trebuie să se subordoneze, el însuși, Convenției, ceea ce obligă la respectarea standardului calității legii. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că sintagma „suspiciune rezonabilă“ a fost preluată atât în jurisprudența internă, cât și în doctrină, având sensul de informații sau date apte să convingă un observator independent și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune. Se susține, de asemenea, că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, faptele probatorii care pot justifica o măsură preventivă nu trebuie să fie de același calibru cu probele care se solicită ulterior pentru a demonstra vinovăția făptuitorului, sub aspectul capacității probatorii. Se arată, de asemenea, că dispozițiile legale criticate presupun o analiză de către judecător a situației de fapt, în fiecare caz în parte, tocmai pentru a evita o privare abuzivă de libertate. 6. În replică, domnul avocat Ionel Olteanu arată că, în jurisprudența instanțelor interne, cu excepția jurisprudenței Curții Constituționale, nu sunt întâlnite situații de aplicare a noțiunii de „suspiciune rezonabilă“ prin raportare la standardul unui observator obiectiv.
    CURTEA,
    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 8 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 144/90/2016/a7, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Huseyin Sincar într-o cauză având ca obiect soluționarea contestațiilor formulate împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară prin care măsura arestării preventive a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. 8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că sintagma „suspiciune rezonabilă“ din cuprinsul dispozițiilor art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală nu este definită de legislația în vigoare și că aceasta este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, neîndeplinind, astfel, standardele de calitate a legii impuse atât de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), cât și prin jurisprudența Curții Constituționale și prin cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere, în acest sens, la deciziile Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, nr. 495 din 23 iunie 2015 și nr. 603 din 6 octombrie 2015, precum și la Hotărârea din 24 mai 2007 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României. Se susține că expresia criticată dă naștere la interpretări și aplicări aleatorii, ce au drept consecință încălcarea dispozițiilor convenționale referitoare la dreptul la libertate și la siguranță și la dreptul la un proces echitabil. Se susține că, în aceste condiții de reglementare echivocă, destinatarii normelor juridice criticate nu își pot adapta conduita la cerințele legale și nu pot să prevadă consecințele acesteia, iar instanțele pronunță soluții aleatorii, de natură a crea discriminare între persoane aflate în condiții similare. 9. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că, în cazul art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală, existența unei suspiciuni rezonabile este condiționată de existența atât a unor probe, cât și a unor indicii temeinice care să indice faptul că suspectul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune, pe când, în contextul reglementării de la art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, suspiciunea rezonabilă este dată doar de existența probelor care să indice aspecte anterior menționate. Se arată că, într-adevăr, Codul de procedură penală nu definește noțiunea de „suspiciune rezonabilă“ și nici pe cea de „indicii rezonabile“, dar că acestea semnifică o puternică credință a organului judiciar că suspectul sau inculpatul a săvârșit faptele ce fac obiectul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Se susține, totodată, că sintagma analizată trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenție, care condiționează reținerea sau arestarea de existența unor motive verosimile de a bănui că persoana acuzată a săvârșit o infracțiune. Se conchide că prevederile art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală respectă exigențele dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, iar excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Se arată că dispoziția procesual penală anterior menționată nu face referire, în mod expres, la prevederile art. 202 din Codul de procedură penală, așa cum fac trimitere celelalte articole din Codul de procedură penală ce reglementează măsuri preventive. Pentru acest motiv, se susține că dispozițiile art. 202 din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Cu privire la prevederile art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că sintagma criticată este clară și neechivocă, la stabilirea existenței unei suspiciuni rezonabile urmând a fi avute în vedere probele ce stau la baza formării convingerii organului judiciar că suspectul sau inculpatul a săvârșit fapta care constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii.12. Avocatul Poporului opinează că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că prevederile art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală îndeplinesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, nefiind de natură a contraveni prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5). Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, la hotărârile din 25 mai 1993, 24 mai 2007 și 20 ianuarie 2009, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României și Sud Fondi și alții împotriva Italiei, prin care instanța europeană a remarcat că, drept consecință logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive, că interpretarea acestor norme depinde de practică și nu încape îndoială că instanțele interne sunt cele mai în măsură să examineze și să interpreteze legislația națională și că o astfel de interpretare nu este, în sine, incompatibilă cu art. 7 din Convenție. Se susține, de asemenea, că dispozițiile legale criticate oferă garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil și că acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în ipotezele juridice reglementate, nefiind de natură a contraveni prevederilor art. 16 din Legea fundamentală. 13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: – Art. 202 alin. (1): „Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.“;– Art. 223 alin. (1): „Măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în fața căreia se află cauza, în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;c) inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;d) există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.“16. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii și ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, precum și dispozițiilor art. 5 și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la libertate și la siguranță și la dreptul la un proces echitabil. 17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, într-adevăr, nu există o definiție legală a noțiunii de „suspiciune rezonabilă“. Cu toate acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a explicat, în jurisprudența sa, la care face trimitere și jurisprudența Curții Constituționale a României, sensul sintagmei criticate, care, de altfel, este analizată și explicată și în doctrina românească. 18. Astfel, prin Hotărârea din 22 mai 2014, pronunțată în Cauza Ilgar Mammadov împotriva Azerbaidjanului, paragraful 88, Hotărârea din 30 august 1990, pronunțată în Cauza Fox, Campbell și Hartley împotriva Regatului Unit, paragraful 32, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că existența unor „suspiciuni rezonabile“ că a fost comisă o infracțiune presupune fapte sau informațiile capabile să convingă un observator obiectiv că persoana urmărită sau judecată penal poate să fi comis infracțiunea, dar că ceea ce poate fi considerat „rezonabil“ depinde de aspectele cauzei. Această abordare constituie, de fapt, o aplicare a dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, care admit că o persoană poate fi privată de libertate atunci când există motive verosimile că aceasta a săvârșit o infracțiune. În același sens, este și Decizia Curții Constituționale nr. 381 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2016, paragraful 24, prin care s-a reținut că folosirea sintagmei anterior analizate, în contextul reglementării dispunerii înlocuirii măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive, conform dispozițiilor art. 223 alin. (1) lit. d) raportat la art. 215 alin. (7) din Codul de procedură penală, nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție a persoanei în privința căreia este dispusă această măsură preventivă. 19. Referitor la semnificația sintagmei criticate, Curtea constată că noțiunea de „suspiciune rezonabilă“ trebuie analizată în strânsă corelație cu cea de „bănuială rezonabilă“, întrucât măsurile preventive, mai puțin reținerea, pot fi dispuse numai față de suspect sau față de inculpat. În acest sens, conform dispozițiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, dobândirea calității de suspect este condiționată de normele procesual penale, de un anumit nivel al probațiunii, acela al existenței unei bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârșit fapta care face obiectul urmăririi penale. De asemenea, dobândirea calității de inculpat este condiționată, conform art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, de existența unor probe din care să rezulte că infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală a fost săvârșită de respectiva persoană. În mod evident, bănuiala rezonabilă formată pe baza unor astfel de probe nu trebuie să aibă aceeași forță cu cele care determină condamnarea. Spre deosebire de probele care stau la baza unei condamnări, care trebuie să fie de necombătut și din care trebuie să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia săvârșirii de către inculpat a infracțiunii pentru care este judecat, standardul de probațiune necesar dobândirii calităților procesuale mai sus menționate și dispunerii măsurilor preventive este cel al capacității de a determina formarea unei bănuieli sau a unei „suspiciuni“. Aceasta din urmă trebuie să fie însă „rezonabilă“. Cum noțiunea de „rezonabil“ nu beneficiază de o definiție specifică dreptului penal sau celui procesual penal, Curtea reține că legiuitorul a avut în vedere sensul comun, propriu al termenului. Prin urmare, sensul sintagmei „suspiciune rezonabilă“ semnifică existența unor probe pe baza cărora, recurgând la un raționament echilibrat, firesc, lipsit de exagerări, să poată fi desprinsă concluzia plauzibilă că suspectul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune. 20. Având în vedere aceste considerente, Curtea reține că atât destinatarii legii procesual penale, cât și organele chemate să o aplice pot determina sensul noțiunii de „suspiciune rezonabilă“, sintagmă al cărei conținut concret va fi stabilit, conform celor reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și de Curtea Constituțională, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze. Pentru acest motiv, expresia criticată îndeplinește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate specifice standardului calității legii, impus de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Referitor la respectarea exigențelor prevederilor constituționale anterior menționate, Curtea Constituțională a reținut, în jurisprudența sa, că o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenție, numai dacă este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, paragrafele 17 și 18). 21. Pentru aceleași considerente nu poate fi reținută nici pretinsa încălcare, prin prevederile art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, a dispozițiilor constituționale ale art. 16, determinată de o posibilă aplicare arbitrară și, în consecință, diferită a textelor criticate unor persoane aflate în situații juridice identice, în lipsa unor justificări obiective și rezonabile. În acest sens, instanța de contencios constituțional a statuat, în repetate rânduri, că principiul nediscriminării presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011).22. De asemenea nu poate fi reținută încălcarea, sub forma dispunerii, în mod arbitrar, a măsurii arestării preventive, conform dispozițiilor art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 5 din Convenție, ce reglementează dreptul la libertate și la siguranță, care prevede, printre altele, la paragraful 1 lit. c), că o persoană poate fi arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice ale necesității de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.23. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dispozițiilor art. 6 din Convenție referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea reține că aspectul determinării caracterului rezonabil al îndoielii, la care prevederile art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală fac referire, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze, nu este de natură a încălca garanțiile specifice acestui drept fundamental. Cu privire la respectarea dispozițiilor convenționale ale art. 6, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica o influență asupra deciziei finale, ceea ce interesează fiind ca această apreciere finală să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45).24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Huseyin Sincar în Dosarul nr. 144/90/2016/a7 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile art. 202 alin. (1) și art. 223 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.Definitivă și general obligatorie.Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunțată în ședința din data de 21 martie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    ----