ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 50 din 31 august 2016pentru modificarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 689 din 6 septembrie 2016



    Luând în considerare că în legislația actuală procedura de expropriere pentru realizarea perdelelor forestiere de protecție este reglementată în mod diferit, astfel cum rezultă din aplicarea prevederilor Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, iar norma legislativă trebuie să fie clară și lipsită de echivoc,este absolut necesară adoptarea măsurilor de corectare de urgență a acestei situații pentru consacrarea voinței legiuitorului și pentru evitarea aplicării eronate a dispozițiilor legale în scopul realizării obiectivelor de investiții aferente perdelelor forestiere;ținând seama de faptul că la nivel național s-au înregistrat în ultimii ani fenomene de înzăpezire a căilor de comunicație ca urmare a ninsorilor abundente, viscolelor puternice și, uneori, a furtunilor de zăpadă, cu implicații majore asupra desfășurării circulației rutiere,– efectul vânturilor dominante care au generat înzăpezirea căilor de comunicații, atingând viteze de până la 80-100 km/oră, a constat în producerea de troiene de zăpadă viscolită pe căile de comunicație, cu înălțimi de până la 4 m, întreruperea circulației și izolarea localităților, cu toate consecințele negative care derivă din această situație, în special pentru siguranța oamenilor și a animalelor;– pentru protejarea căilor de comunicații împotriva înzăpezirii, perdelele forestiere de protecție s-au dovedit soluția cea mai eficientă, acestea acționând ca parazăpezi biologice;având în vedere că plantarea perdelelor forestiere se poate face numai primăvara și toamna și necesarul de perdele forestiere de protecție de-a lungul autostrăzilor și drumurilor naționale este de 1.720 km, iar în prezent sunt realizate perdele forestiere de protecție pe o suprafață neînsemnată de aproximativ 9 km; pentru urgentarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a terenurilor pe care urmează să se realizeze perdele forestiere de protecție este necesară adoptarea în regim de urgență a măsurilor preconizate prin prezentul act normativ;apreciind că neadoptarea măsurilor de îmbunătățire a prevederilor Legii nr. 289/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor conduce la neîndeplinirea unora dintre obiectivele care revin autorității publice centrale care răspunde de silvicultură privind realizarea cu continuitate a sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, potrivit prevederilor art. 90 din Legea nr. 46/2008, Codul silvic, republicată, cu modificările ulterioare;deoarece neadoptarea măsurilor stabilite prin prezentul act normativ ar avea drept consecință negativă amânarea producerii efectului de parazăpezi biologice a perdelelor forestiere de protecție a căilor de comunicație și punerea în pericol a siguranței oamenilor și a animalelor pe timp de iarnă datorită izolării localităților din cauza înzăpezirilor viscolite;ținând seama de faptul că elementele sus-menționate constituie premisele unei situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul ILegea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 4, alineatele (5) și (6) vor avea următorul cuprins:(5) Documentațiile tehnico-economice se realizează de către structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în calitate de autoritate contractantă. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică și realizarea obiectivelor de investiții privind înființarea perdelelor forestiere de protecție se face de către Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, în calitate de autoritate contractantă, pe baza documentațiilor tehnico-economice transmise în condițiile legii de structurile teritoriale ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură. (la 03-07-2017, Alineatul (5), Articolul 4 din Punctul 1., Articolul I a fost modificat de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) (6) Finanțarea obiectivelor de investiții aferente Programului se asigură de la bugetul de stat, din Fondul de ameliorare cu destinație funciară, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, din fonduri externe nerambursabile și din Fondul de mediu.1^1. La articolul 6, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:  +  Articolul 6(1) Perdelele forestiere de protecție a terenurilor agricole se înființează în zonele din Câmpia Română, Câmpia Tisei, Lunca Dunării și Podișul Dobrogei, afectate frecvent de fenomene de secetă. Amplasarea se face pe bază de documentații tehnice, de regulă în rețele rectangulare, în mod eșalonat, în ordinea urgențelor, prioritate având terenurile situate în zonele cele mai aride, la propunerea autorității publice centrale pentru agricultură și dezvoltare rurală.(2) Perdelele forestiere antierozionale se realizează în toate zonele țării, pe terenuri aflate în diferite grade de degradare. Procedura de identificare și de împădurire a terenurilor degradate este prevăzută în Legea nr. 100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate. În această categorie se încadrează și terenurile cu nisipuri mobile, care necesită lucrări de împădurire pentru fixarea lor. (la 03-07-2017, Articolul I a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 2. La articolul 7 alineatul (3), literele d) și f) se modifică și vor avea următorul cuprins: d) identificarea proprietarilor, dacă este posibil;……………………………………f) documentația cadastrală întocmită în sistem stereografic de proiecție 1970, avizată de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în a cărui rază teritorială sunt situate imobilele, cu atribuire de numere cadastrale. (la 03-07-2017, Punctul 2. din Articolul I a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 2^1. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă. (la 03-07-2017, Articolul I a fost completat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 3. La articolul 9, alineatul (1) va avea următorul cuprins:  +  Articolul 9 (la 03-07-2017, Alineatul (1) din Articolul 9 , Punctul 3. , Articolul I a fost abrogat de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 4. Articolele 12-21 se abrogă. (la 03-07-2017, Articolul I a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 5. La articolul 25, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: (4) Perdelele forestiere de protecție se administrează prin ocoalele silvice de stat din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. (la 03-07-2017, Articolul I a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 6. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 29Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și/sau structurile teritoriale de specialitate ale acesteia organizează controlul asupra modului în care se aplică regimul silvic în perdelele forestiere de protecție. (la 03-07-2017, Articolul I a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 7. La articolul 31, alineatul (3) se abrogă. (la 03-07-2017, Articolul I a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) 8. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 40Guvernul, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, va lua măsuri pentru adaptarea structurii și activității Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în teritoriu, în vederea realizării Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție. (la 03-07-2017, Articolul I a fost completat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul II(1) Perdelele forestiere de protecție prevăzute la art. 2 din Legea nr. 289/2002 se realizează pe terenurile:a) deținute de unități administrativ-teritoriale sau alte instituții publice care se vor transmite în proprietatea publică a statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, la solicitarea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură;b) care au dobândit regimul de proprietate publică prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, realizată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva. (la 03-07-2017, Alineatul (1) din Articolul II a fost modificat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 ) (la 03-07-2017, Alineatul (2) din Articolul II a fost abrogat de Punctul 8, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )  +  Articolul IIIProcedura de expropriere a terenurilor necesare realizării perdelelor forestiere de protecție se realizează potrivit prevederilor Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare. (la 03-07-2017, Actul a fost completat de Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 150 din 27 iunie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 30 iunie 2017 )
    PRIM-MINISTRU
    DACIAN JULIEN CIOLOȘ
    Contrasemnează:
    Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
    Cristiana Pașca Palmer
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
    regionale și administrației publice,
    Vasile Dîncu
    Ministrul finanțelor publice,
    Anca Dana Dragu
    Ministrul transporturilor,
    Petru Sorin Bușe
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Achim Irimescu
    București, 31 august 2016.Nr. 50.------