DECIZIA nr. 108 din 7 martie 2017referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 423 din 8 iunie 2017



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Benke Károly- magistrat-asistent şef
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul său nr. 19.731/4/2016 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 392D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, se arată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată prin prisma incidenţei în cauză a dispoziţiilor de drept penal material referitoare la abuzul în serviciu. La data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, componenta de drept penal material nu era în vigoare, aceasta urmând să intre în vigoare la 11 februarie 2017, iar, ulterior, înainte de intrarea sa în vigoare, actul normativ a fost abrogat. Prin urmare, în privinţa dispoziţiilor de drept penal material, actul normativ criticat nu a fost niciodată în vigoare.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 3 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 19.731/4/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe penale prin care Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei care a privit, între altele, art. 48 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu).5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt formulate, în principal, critici de neconstituţionalitate extrinsecă.6. Înainte de a aborda fondul acestor critici, se arată că actul normativ criticat îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, fiind în vigoare şi având legătură cu soluţionarea cauzei. Cu privire la condiţia de admisibilitate referitoare la necesitatea ca actul normativ să fie în vigoare, se arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 108 alin. (4) din Constituţie, iar amânarea intrării în vigoare a prevederilor art. I din aceasta la o dată ulterioară nu afectează din punct de vedere juridic existenţa actului, care este condiţionată doar de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acest sens, se invocă Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, considerându-se că evoluţia jurisprudenţială realizată prin aceasta a avut drept scop extinderea controlului de constituţionalitate de o manieră care să permită Curţii să îşi exercite în mod efectiv controlul asupra dispoziţiilor legale aplicabile raporturilor juridice. Se arată că raţiunea controlului de constituţionalitate este de a evita aplicarea în litigiile aflate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial a unor legi sau ordonanţe neconstituţionale; de aceea, Curtea se pronunţă asupra excepţiilor de neconstituţionalitate vizând acte normative care nu mai sunt în vigoare, dar au aplicabilitate în speţele deduse judecăţii instanţelor judecătoreşti. Nu există motive pentru a nu aplica acelaşi raţionament situaţiei în care o ordonanţă de urgenţă a fost deja publicată, o parte din dispoziţiile sale sunt în vigoare, iar altă parte urmează să intre în vigoare la o dată certă şi faţă de care există siguranţa aplicării indiscutabile, datorită principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, chiar şi în condiţiile în care legea de aprobare va opera modificări sau va respinge ordonanţa de urgenţă în totalitate. Prin efectul principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, la data intrării în vigoare, art. I din ordonanţa de urgenţă criticată va produce efecte juridice în cauză în mod necondiţionat şi retroactiv. Inevitabilitatea aplicării necondiţionate a acestui act normativ poate fi constatată chiar la data de 3 februarie 2017. Altfel spus, Curtea nu este „invitată“ să se pronunţe asupra unor chestiuni pur teoretice şi a căror aplicabilitate în speţă ar fi eventuală, în condiţiile în care decizia Curţii va produce efecte juridice concrete, disciplinând procesul penal.7. O teză contrară ar însemna că toţi participanţii, inclusiv Curtea Constituţională, ar trebui să aştepte ca în cauză să se producă efecte juridice în baza unui act normativ neconstituţional şi care, în urma aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile, nu ar mai putea fi remediate prin niciun instrument juridic. Aceasta ar duce la situaţia în care instanţa constituţională să nu îşi mai poată îndeplini atribuţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv de garant al supremaţiei Constituţiei, ajungându-se, astfel, la soluţii discriminatorii pentru situaţii de fapt identice.8. Cu privire la fondul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă raportate la art. 115 alin. (4) din Constituţie, se arată, în ceea ce priveşte art. I din lege, că, deşi nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă justifică situaţia extraordinară prin necesitatea punerii de acord a legislaţiei penale cu deciziile Curţii Constituţionale, prevederile actului normativ criticat se îndepărtează esenţial de viciile de neconstituţionalitate reţinute în deciziile antereferite; practic, aceste decizii constituie doar un pretext pentru modificări de substanţă, străine de raţiunea deciziilor de neconstituţionalitate invocate. Nu este motivată nici urgenţa reglementării, mai ales că termenul „legal pentru modificarea şi punerea în acord cu deciziile Curţi Constituţionale a expirat demult“, iar prelungirea acestui termen cu perioada necesară dezbaterii parlamentare nu ar antama în niciun mod urgenţa invocată. Mai mult, apare ca fiind neclară urgenţa reglementării şi prin prisma faptului că aceasta a fost invocată pentru transpunerea obligaţiilor rezultate din Directiva 2016/343/UE a Parlamentului European, în condiţiile în care aceste obligaţii trebuie transpuse până la data de 1 aprilie 2018.9. În condiţiile în care Curtea Constituţională a apreciat în mod restrictiv şi exigent caracterul extraordinar şi urgenţa legiferării pe calea ordonanţei de urgenţă, în domenii cu larg impact asupra raporturilor juridice şi sociale, se conchide că ordonanţa de urgenţă criticată contravine art. 115 alin. (4) din Constituţie. În sensul celor de mai sus este invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la condiţiile formale de emitere a ordonanţelor de urgenţă [Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, Decizia nr. 859 din 10 decembrie 2015 sau Decizia nr. 361 din 26 mai 2016].10. Se mai arată că, „fără a lua în discuţie şi a face vreo apreciere cu privire la abilitatea legală a Guvernului sau altei autorităţi legiuitoare de a face politica penală a statului“, reglementarea unor situaţii sociale de esenţă pentru politica penală a statului prin instrumentul ordonanţei de urgenţă este contrară „practicii instanţei de contencios constituţional elaborată în acord cu art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie“. În condiţiile în care s-a adoptat o ordonanţă de urgenţă în domeniul politicii penale a statului, fără dezbateri, există un dubiu rezonabil în sensul că o astfel de reglementare de drept penal substanţial s-ar plia pe realităţile socio-politice, culturale şi economice ale societăţii. Este invocată Decizia nr. 544 din 28 iunie 2006, prin care Curtea a constatat neconstituţionalitatea unei ordonanţe de urgenţă care reglementa organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, pe motiv că aceasta contravine, în principal, prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, conform cărora ordonanţele de urgenţă „nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului“, precum şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) lit. l).11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, se arată că actul normativ criticat a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017, iar normele de drept penal substanţial care ar fi putut avea incidenţă în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate nu au fost niciodată în vigoare. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu au fost şi nu sunt în vigoare, iar actul normativ, în aceste condiţii, nu are legătură cu soluţionarea cauzei.13. Avocatul Poporului lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 1 februarie 2017, care au următorul cuprins:  +  Articolul ILegea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (3) al articolului 269 se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Favorizarea săvârşită de un membru al familiei sau afin până la gradul II nu se pedepseşte2. După alineatul (3) al articolului 269 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative3. Articolul 297 se modifică şi va avea următorul cuprins:  +  Articolul 297 Abuzul în serviciu(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, îndeplineşte un act prin încălcarea unor dispoziţii exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau nu îndeplineşte un act prevăzut de dispoziţiile exprese dintr-o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă materială mai mare de 200.000 lei ori o vătămare gravă, certă şi efectivă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, astfel cum sunt prevăzute şi garantate de legile în vigoare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea serviciului, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative4. Articolul 298 se abrogă.5. Alineatul (1) al articolului 301 se modifică şi va avea următorul cuprins:(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-au obţinut, direct sau indirect, foloase patrimoniale, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică6. Alineatul (1) al articolului 308 se modifică şi va avea următorul cuprins:(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297, 299, 300 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice7. Alineatul (1) al articolului 336 se modifică şi va avea următorul cuprins:  +  Articolul 336(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă8. După articolul 336 se introduce un nou articol, articolul 336^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 336^1 Consumul de alcool sau de alte substanţe ulterior producerii unui accident de circulaţie(1) Fapta conducătorului unui vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substanţe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.(2) Nu constituie infracţiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanţelor stupefiante, după producerea accidentului de circulaţie şi până la sosirea poliţiei la faţa locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto  +  Articolul IILegea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (5) al articolului 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă2. Alineatul (2) al articolului 215^1 se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) În cursul urmăririi penale, controlul judiciar poate fi prelungit de către procuror, prin ordonanţă, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea acestuia, fiecare prelungire neputând să depăşească 60 de zile. Prevederile art. 212 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător3. După alineatul (2) al articolului 290 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Denunţul se depune la organul de urmărire penală competent în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzute de legea penală4. După alineatul (1) al articolului 557 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Odată cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la cunoştinţă, sub semnătură, în scris, dreptul prevăzut de art. 466 alin. (1), iar în cazul în care persoana nu poate ori refuză să semneze, se va încheia un proces-verbal  +  Articolul III(1) Judecătorul delegat cu executările penale va sesiza instanţa competentă pentru a se stabili incidenţa art. 4 sau a art. 6 din Codul penal pentru cauzele judecate definitiv. Judecata se va face de urgenţă, la intrarea în vigoare a art. I, pentru cauzele în care s-au aplicat pedepse sau măsuri privative de libertate.(2) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. I, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.(3) Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege.(4) Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege17. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta a fost ridicată de instanţa judecătorească la data de 3 februarie 2017, dată la care, fără a o pune în discuţia subiecţilor procesuali principali, a şi sesizat Curtea Constituţională, aspect care a dus la imposibilitatea formulării de către aceştia a punctului lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar art. 33 alin. (2) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. Ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a avut în vedere eventuala aplicare în cauză a dispoziţiilor art. I pct. 3 [referitor la art. 297 din Codul penal - Abuzul în serviciu] din ordonanţa de urgenţă criticată, text care urma să intre în vigoare la 11 februarie 2017 şi care s-ar fi constituit într-o lege penală mai favorabilă.19. Ordonanţa de urgenţă a Guvernul nr. 13/2017 a fost abrogată pe data de 5 februarie 2017, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2017. Curtea constată că, întradevăr, art. II şi art. III alin. (2)-(4) din ordonanţa de urgenţă au fost în vigoare în perioada 1-4 februarie 2017 [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 46], însă conţinutul normativ al acestor prevederi nu prezintă relevanţă pentru litigiul a quo, aşadar, acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Prin urmare, critici de neconstituţionalitate puteau fi formulate în privinţa ordonanţei de urgenţă numai dacă aceste prevederi - care au făcut parte din dreptul pozitiv - erau aplicabile în cauză şi continuau să producă efecte după ieşirea din vigoare a ordonanţei de urgenţă criticate.20. În schimb, pentru a ridica excepţia de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească, în mod artificial, a apreciat legătura cu soluţionarea cauzei exclusiv prin prisma prevederilor de drept penal substanţial cuprinse la art. I pct. 3 din ordonanţa de urgenţă criticată, text care nu era încă în vigoare la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, nefăcând parte din fondul activ al legislaţiei. Or, este de domeniul evidenţei că un text legal care nu este în vigoare [art. I pct. 3] nu poate avea legătură cu soluţionarea unei cauze aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti; calculul de oportunitate realizat de instanţă prin indicarea caracterului potenţial sau eventual de aplicare a textului legal respectiv în cauză, din punctul de vedere al receptării acestuia în fondul activ al legislaţiei, denotă tocmai lipsa sa de legătură cu cauza a quo. De altfel, Curtea a stabilit că legătura cu soluţionarea cauzei „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului“ [cu titlu exemplificativ, menţionăm Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, sau Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26].21. De asemenea, Curtea constată că un act normativ de reglementare primară [lege/ordonanţă/ordonanţă de urgenţă], care nu este încă în vigoare, nu poate face obiectul controlului a posteriori de constituţionalitate. Curtea a precizat, în mod expres, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, că „în sistemul român de control concret al constituţionalităţii legilor, declanşarea controlului a posteriori operează doar pe cale incidentală“; se „poate solicita controlul de constituţionalitate numai al acelor dispoziţii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluţionarea litigiilor aflate pe rolul instanţelor, legi sau ordonanţe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora“, drept pentru care sintagma „«în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“.22. Prin urmare, obiect al controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial poate fi numai un text legal în vigoare [după distincţia operată prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011] pentru că numai acesta are aptitudinea de a produce efecte juridice şi, astfel, de a avea legătură cu soluţionarea cauzei. De aceea, acest tip de control de constituţionalitate este unul concret, ceea ce presupune sine qua non existenţa unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce excepţia de neconstituţionalitate a unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluţionarea acestuia [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013, sau Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, paragraful 43].23. În consecinţă, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că pot fi supuse controlului de constituţionalitate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, în măsura în care au legătură cu soluţionarea cauzei, numai acele dispoziţii ale ordonanţei de urgenţă care au făcut parte din fondul activ al legislaţiei, pentru că doar acestea au fost în vigoare şi aveau aptitudinea de a produce efecte juridice. Contrar celor susţinute de instanţa judecătorească, publicarea actului normativ de reglementare primară în Monitorul Oficial al României, Partea I, în temeiul art. 78 teza întâi sau art. 115 alin. (5) din Constituţie, după caz, deşi este o condiţie necesară pentru sesizarea Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie, ea nu este suficientă, întrucât actul normativ supus analizei instanţei constituţionale trebuia să fi produs efecte juridice [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011]; or, un act normativ produce efecte juridice numai dacă a intrat în vigoare, potrivit art. 78 teza a doua şi art. 115 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, după caz. De aceea, legătura cu soluţionarea cauzei nu poate fi determinată şi considerată îndeplinită prin prisma unor reglementări legale care încă nu sunt/nu au fost niciodată în vigoare.24. În consecinţă, analizând obiectul cauzei şi criticile de neconstituţionalitate formulate şi ţinând cont de faptul că art. II şi art. III alin. (2)-(4) din ordonanţa de urgenţă, în vigoare la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa judecătorească nu avea îndrituirea de a ridica, din oficiu, o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 şi să critice atât condiţiile formale de emitere a ordonanţei de urgenţă [sub aspectul încălcării art. 115 alin. (4) din Constituţie], cât şi dispoziţiile de drept penal substanţial cuprinse în aceasta [dispoziţii care nu au fost niciodată în vigoare - sub aspectul încălcării art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1) din Constituţie], folosindu-se de o eventuală aplicare a unui text de lege care nu a făcut parte niciodată din fondul activ al legislaţiei [art. I pct. 3 referitor la art. 297 din Codul penal] şi care nu are cum să aibă, aşadar, legătură cu soluţionarea unei cauze penale aflate în curs de desfăşurare. Practic, instanţa judecătorească s-a plasat în afara sferei normative a art. 146 lit. d) teza întâi din Constituţie şi a încercat să acrediteze teza unui control preventiv de constituţionalitate înainte de intrarea în vigoare a unui act normativ de reglementare primară, aspect specific însă controlului a priori de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.25. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 nu respectă condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile procesuale ale ordonanţei de urgenţă care au făcut parte din dreptul pozitiv nu au legătură cu soluţionarea cauzei, iar, pe de altă parte, cele de drept material ale ordonanţei de urgenţă nu au făcut parte din dreptul pozitiv, nefiind niciodată în vigoare, şi, prin urmare, nici acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul său nr. 19.731/4/2016.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent-şef,
    Benke Károly
    ----