HOTĂRÂRE nr. 374 din 25 mai 2017pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, şi pentru modificarea şi completarea Procedurilor privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 6 iunie 2017



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul INormele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 18 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 45, după alineatul (7) se introduc trei noi alineate, alineatele (7^1), (7^2) și (7^3), cu următorul cuprins:(7^1) În situaţia solicitării primei de instalare prevăzute la art. 75 din lege, dovada existenţei domiciliului sau reşedinţei în localitatea de unde pleacă persoana, ca urmare a încadrării în muncă în altă localitate, se poate face, după caz, cu: actul de identitate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, depus la înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, adeverinţa sau orice alt înscris eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări ori, în urma cererii şi consimţământului expres al persoanei, pe baza informaţiilor care se pun la dispoziţia agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, la solicitarea acestora, de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sau Inspectoratul General pentru Imigrări, după caz, în condiţiile legii.(7^2) În cazul solicitantului care are calitatea de solicitant de azil sau a dobândit o formă de protecţie în România, precum şi în cazul membrului de familie al acestuia, dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. k) se va face printr-un înscris eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări. Înscrisul atestă situaţia de fapt aşa cum reiese din evidenţele Inspectoratului General pentru Imigrări şi se eliberează la cererea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, cu consimţământul expres al solicitantului şi, după caz, al membrului de familie al acestuia, în condiţiile legii.(7^3) Adeverinţa, înscrisurile sau, după caz, informaţiile prevăzute la alin. (7^1) şi (7^2) se pot obţine electronic, în condiţiile legii, prin sistemele informatice, de la data care se face publică pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.2. La articolul 45^1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Prima de încadrare prevăzută la art. 74 din lege se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1) care au domiciliul sau reşedinţa în zonele prevăzute în Planul naţional de mobilitate prevăzut la art. 75^1 alin. (2) din lege.3. La articolul 45^4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:  +  Articolul 45^4(1) Cuantumul lunar al primei de încadrare se calculează conform art. 74 din lege, în funcţie de distanţa rutieră, pe ruta cea mai scurtă, exprimată în kilometri, în ambele sensuri dus-întors, dintre localitatea de domiciliu sau reşedinţă şi localitatea în care beneficiarul urmează să îşi desfăşoare activitatea, ca urmare a încadrării în muncă.4. La articolul 45^6, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) În situaţia persoanelor care ulterior stabilirii dreptului la prima de instalare în cuantumul prevăzut la art. 75 alin. (2) şi (3) din lege nu mai constituie o familie în sensul Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi în cazul familiei monoparentale, persoanele care ulterior stabilirii dreptului la prima de instalare în cuantumul prevăzut la art. 75 alin. (2) şi (3) din lege nu mai au copilul sau copiii în întreţinere, conform prevederilor legale, plata celei de a doua tranşe se realizează conform alin. (1) lit. b) persoanei care a solicitat prima de instalare, respectiv în mod egal ambilor soţi care îndeplinesc condiţiile de acordare şi au solicitat împreună prima de instalare.5. După articolul 46^2 se introduc şapte noi articole, articolele 46^3, 46^4, 46^5, 46^6, 46^7, 46^8 și 46^9, cu următorul cuprins:  +  Articolul 46^3(1) Beneficiază de prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene sau a municipiului Bucureşti care se încadrează în muncă, ulterior datei înregistrării la aceste agenţii, cu normă întreagă, pe o perioadă de cel puţin 12 luni, într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia şi îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute la art. 76^2 şi 76^3 din lege.(2) Nu beneficiază de prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege:a) persoanele care se încadrează în muncă, conform legii, pe perioadă determinată mai mică de 12 luni şi pentru care, ulterior încadrării în muncă, se schimbă durata încadrării în muncă pe perioadă determinată de 12 luni sau mai mare de 12 luni ori nedeterminată;b) persoanele care în perioada de 36 de luni de la încadrarea în muncă îşi pierd statutul de angajat, de la data încetării raportului de muncă sau de serviciu, cu excepţia persoanelor aflate în situaţia prevăzută la art. 76^3 alin. (4) din lege;c) persoanele al căror soţ, a căror soţie, ale căror copii aflaţi în întreţinere sau orice altă persoană care împreună cu acestea constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă în localitatea în care persoana îşi schimbă domiciliul sau îşi stabileşte reşedinţa sau în localităţile învecinate acesteia, ca urmare a încadrării în muncă.(3) Prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege se poate cumula cu drepturile prevăzute la art. 72 din lege sau cu prima prevăzută la art. 73^1 alin. (1) din lege şi dreptul prevăzut la art. 73^1 alin. (2) din lege, după caz.(4) În cazul încadrării în muncă într-o localitate din alt judeţ, drepturile prevăzute la art. 76^2 din lege vor fi acordate de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti, unde beneficiarul s-a aflat în evidenţă, urmând ca dosarul acestuia să fie transferat la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi stabileşte noul domiciliu sau noua reşedinţă, care va acorda în continuare aceste drepturi, precum şi celelalte drepturi prevăzute de lege şi va urmări respectarea obligaţiilor ce decurg din acordarea drepturilor.(5) Prin sintagma «venituri nete lunare realizate» prevăzută la art. 76^2 alin. (2) din lege se înţelege, după caz, următoarele venituri nete realizate lunar:a) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;b) venituri din cedarea folosinţei bunurilor, definite conform art. 83 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;c) venituri din pensii, definite conform art. 99 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare;d) venitul minim garantat acordat lunar conform Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;e) indemnizaţia de şomaj acordată lunar conform Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare;f) stimulentul de inserţie, indemnizaţia de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani şi indemnizaţia de concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 7 ani, acordate lunar conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.(6) Veniturile persoanelor care ulterior stabilirii dreptului la prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege nu mai constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cu persoana beneficiară a primei de relocare, nu se mai iau în considerare în vederea verificării îndeplinirii condiţiei privind veniturile nete lunare realizate, prevăzută la art. 76^2 alin. (2) din lege, începând cu luna în care persoanele în cauză nu mai fac parte din respectiva familie.(7) Informaţiile privind veniturile nete realizate din categoriile de venituri prevăzute la alin. (3) se pun la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de către Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, după caz.  +  Articolul 46^4(1) Pentru acordarea primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, persoana va depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti, unde se află în evidenţă, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă, următoarele documente, după caz:a) cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 13^1;b) actul de identitate care să ateste noul domiciliu al persoanei solicitante a primei de relocare şi, după caz, al soţului, soţiei şi copiilor aflaţi în întreţinere ori al altor persoane care împreună cu aceasta constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;c) actul în baza căruia a fost încadrat în muncă, în copie, sau dovada încadrării în muncă printr-un act eliberat de angajator, pe suport hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, cu precizarea locului de muncă unde persoana urmează să îşi desfăşoare activitatea;d) angajament pentru respectarea art. 76^4 din lege, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13^2;e) declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă;f) declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani persoana angajată nu a mai avut raporturi de muncă sau de serviciu cu alţi angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice ori juridice care au calitatea de administrator/asociat la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă;g) declaraţie pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că pentru persoana respectivă ori familia acesteia se asigură sau nu se asigură locuinţă de serviciu ori se suportă sau nu se suportă cheltuielile aferente din fondurile angajatorului;h) declaraţie pe propria răspundere a persoanei încadrate în muncă din care să rezulte că autoritatea publică locală sau centrală asigură sau nu asigură locuinţă de serviciu ori suportă sau nu suportă cheltuielile aferente din fonduri publice persoanei respective ori familiei acesteia, precum şi că persoana solicitantă ori soţul, soţia acesteia, copii aflaţi în întreţinere sau orice altă persoană care împreună cu aceasta constituie o familie în sensul art. 2 din Legea nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, după caz, nu deţin în proprietate sau coproprietate o altă locuinţă în localitatea în care persoana îşi schimbă domiciliul sau îşi stabileşte reşedinţa ori în localităţile învecinate acesteia, ca urmare a încadrării în muncă;i) declaraţie pe propria răspundere a absolvenţilor licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie din care să rezulte că la data solicitării primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege nu au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii, după caz;j) declaraţie pe propria răspundere a angajatorului absolvenţilor instituţiilor de învăţământ din care să rezulte că nu are obligaţia, potrivit legii, de a angaja persoana din această categorie, după caz;k) certificatul de căsătorie şi, după caz certificatele de naştere ale copiilor sau documentele care atestă situaţia juridică a copiilor faţă de reprezentantul legal, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului;l) actele prevăzute de lege în cazul familiilor monoparentale, prin care se face dovada privind componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul legal, după caz, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului;m) contractul de închiriere înregistrat, conform prevederilor legale, la organul fiscal competent, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului;n) declaraţie pe propria răspundere privind membrii familiei şi veniturile nete pe care le realizează persoana singură sau împreună cu familia, pe fiecare persoană, după caz, din veniturile prevăzute la art. 46^3 alin. (5), pe fiecare categorie de venit net care se realizează, după caz, în luna anterioară lunii în care se depun cererea şi documentele care o însoţesc pentru solicitarea primei de relocare, însoţită de copie de pe extrasul de cont, adeverinţă, talonul de plată sau orice alt înscris ori document prin care se atestă venitul net respectiv ce se realizează de beneficiarul acestuia. În situaţia veniturilor care se realizează din cedarea folosinţei bunurilor se anexează contractul de închiriere, înregistrat la organul fiscal competent;o) adeverinţa emisă de angajator pe suport hârtie sau în format electronic cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, că este încadrată în muncă şi care atestă venitul net din salarii şi asimilate salariilor realizat sau care se realizează de persoana încadrată solicitantă a primei de relocare, în situaţia în care aceste informaţii nu sunt evidenţiate expres în cuprinsul documentelor prevăzute la lit. c).(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail.(3) În situaţia în care documentele transmise în termen, prin modalităţile prevăzute la alin. (2), nu sunt lizibile, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti solicită persoanei redepunerea acestora, în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.(4) În cazul în care persoanele optează pentru depunerea documentelor la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, actul de identitate se prezintă în original sau în copie legalizată în vederea efectuării de către personalul agenţiei a unei copii certificate pentru conformitate cu originalul prezentat. În cazul în care persoanele optează pentru transmiterea documentelor prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail, actul de identitate şi celelalte documente se transmit şi se acceptă în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului.(5) Dovada existenţei domiciliului sau reşedinţei în localitatea de unde pleacă persoana, ca urmare a încadrării în muncă în altă localitate, se poate face după caz cu: actul de identitate, în copie certificată pentru conformitate cu originalul depus la înregistrarea ca persoană în căutarea unui loc de muncă, adeverinţa sau orice alt înscris eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări ori, în urma cererii şi consimţământului expres al persoanei, pe baza informaţiilor care se pun la dispoziţia agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, la solicitarea acestora, de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor sau Inspectoratul General pentru Imigrări, după caz, în condiţiile legii.(6) În cazul solicitantului care are calitatea de solicitant de azil sau a dobândit o formă de protecţie în România, precum şi în cazul membrului de familie al acestuia, dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. k) se va face printr-un înscris eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări. Înscrisul atestă situaţia de fapt aşa cum reiese din evidenţele Inspectoratului General pentru Imigrări şi se eliberează la cererea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, cu consimţământul expres al solicitantului şi, după caz, al membrului de familie al acestuia, în condiţiile legii.(7) Adeverinţa, înscrisurile sau, după caz, informaţiile prevăzute la alin. (5) şi (6) se pot obţine electronic, în condiţiile legii, prin sistemele informatice, de la data care se face publică pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.(8) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere din dreptul de a beneficia de prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege.(9) În situaţia în care persoana nu redepune documentele care nu sunt lizibile în termenul de 5 zile prevăzut la alin. (3), aceasta poate solicita acordarea primei de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege, prin depunerea unei noi cereri însoţită de toate documentele prevăzute la alin. (1), în termenul de decădere din drepturi de 60 de zile prevăzut la alin. (1).  +  Articolul 46^5(1) Prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege se acordă de la data de întâi a lunii următoare solicitării acordării acesteia, pe o perioada de cel mult 36 de luni, în situaţia în care în această perioadă de 36 de luni persoana nu pierde calitatea de angajat, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 76^3 alin. (4) din lege şi sunt respectate condiţiile prevăzute la art. 76^2 alin. (1) şi (2) şi art. 76^3 alin. (2) din lege, precum şi condiţia privind existenţa cel puţin pe această perioadă a unui contract de închiriere a unui spaţiu locativ, care este înregistrat la organul fiscal competent.(2) Perioada de 36 de luni prevăzută la alin. (1) expiră la sfârşitul ultimei zile a celei de a 36-a luni calculate începând cu data de întâi a lunii următoare solicitării acordării primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege.(3) În situaţia prevăzută la art. 76^3 alin. (4) din lege, perioada de cel mult 30 de zile pentru care persoana nu are statut de angajat face parte din perioada de acordare a primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, iar pentru această perioadă se acordă prima de relocare.(4) În situaţia în care raportul de muncă sau de serviciu al persoanei încetează în perioada de acordare a primei de relocare de 36 de luni şi persoana nu se află în situaţia prevăzută la art. 76^3 alin. (4) din lege, prima de relocare se acordă până la data încetării raportului de muncă sau de serviciu.(5) În situaţia în care contractul de închiriere înregistrat la organul fiscal competent încetează în perioada de acordare a primei de relocare de 36 de luni şi persoana nu a închiriat un alt spaţiu locativ în localitatea în care s-a încadrat în muncă sau în localităţile învecinate acesteia, în continuarea contractului de închiriere încetat, prin încheierea unui nou contract de închiriere a unui spaţiu locativ înregistrat la organul fiscal competent, prima de relocare se acordă până la data încetării contractului de închiriere.  +  Articolul 46^6(1) Pentru acordarea lunară a cuantumului primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, beneficiarul primei va depune lunar, până în ultima zi calendaristică a lunii pentru luna expirată, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti unde se află în evidenţă sau a fost transferat dosarul, următoarele documente:a) dovada plăţii chiriei lunare stabilite în contractul de închiriere înregistrat la organul fiscal competent. Dovada plăţii se poate face printr-un înscris sub semnătură privată prin care se atestă că între părţile semnatare ale contractului de închiriere înregistrat la organul fiscal competent s-a realizat plata, respectiv încasarea sumei reprezentând chiria lunară stabilită în contract ori prin orice înscris emis de o instituţie bancară, în copie, în situaţia în care plata chiriei lunare se poate face prin depunerea sau transferul acesteia în cont bancar;b) facturile emise de furnizorii de utilităţi, respectiv: energie electrică, energie termică, gaz, apă, canal, deşeuri menajere, după caz, pentru spaţiul locativ care face obiectul contractului de închiriere, pentru luna pentru care se solicită acordarea primei de relocare, în copie, în situaţia în care suma reprezentând 75% din chiria lunară stabilită în acest contract de închiriere înregistrat la organul fiscal competent este mai mică de 900 lei/lună. Se pot depune facturile emise de oricare dintre furnizorii de astfel de utilităţi până la atingerea sumei de 900 lei care reprezintă cuantumul lunar maxim al primei de relocare, prin adunarea sumei reprezentând 75% din chiria lunară stabilită în contractul de închiriere cu suma reprezentând 75% din contravaloarea facturii de utilităţi care se depune. În situaţia în care facturile sunt emise de furnizorii de utilităţi pentru asociaţia de proprietari/locatari de care aparţine spaţiul locativ care face obiectul contractului de închiriere, se poate depune, în copie, orice document emis de asociaţia de proprietari/locatari, pentru luna pentru care se solicită acordarea primei de relocare, prin care se atestă plata contribuţiei aferente acestui spaţiu locativ în care se evidenţiază distinct suma totală privind utilităţile prevăzute în lista de plată lunară cu cotele de contribuţie la plata cheltuielilor asociaţiei de proprietari/locatari;c) declaraţie pe propria răspundere privind membrii familiei şi veniturile nete realizate de persoana singură sau împreună cu familia, pe fiecare persoană, după caz, din veniturile prevăzute la art. 46^3 alin. (5), pe fiecare categorie de venit net realizat după caz, în luna pentru care se solicită cuantumul lunar al primei de relocare;d) adeverinţa emisă de angajator că este încadrat în muncă şi care atestă venitul net din salarii şi asimilate salariilor realizat de persoana încadrată în luna pentru care aceasta solicită cuantumul lunar al primei de relocare, precum şi, în situaţia prevăzută la art. 76^3 alin. (4) din lege, documentele prevăzute la art. 46^4 alin. (1) lit. c), e), f), g), h) şi j);e) contractul de închiriere nou, înregistrat la organul fiscal competent, în copie certificată pentru conformitate cu originalul de către persoana solicitantă a dreptului, în situaţia în care contractul de închiriere depus la agenţie în vederea acordării primei de relocare încetează în perioada de acordare a acestei prime de 36 de luni.(2) În situaţia în care beneficiarul nu prezintă în termen documentele prevăzute la alin. (1) şi, după caz, în situaţia prevăzută la art. 76^3 alin. (4) din lege, documentele prevăzute la art. 46^4 alin. (1) lit. c), e), f), g), h) şi j), plata drepturilor lunare prevăzute la art. 76^2 din lege se va face odată cu achitarea indemnizaţiilor de şomaj cuvenite şomerilor pentru luna în care beneficiarul a prezentat documentele prevăzute la alin. (1).(3) Documentele prevăzute la alin. (1) se pot depune personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail.(4) În situaţia în care documentele transmise în termen, prin modalităţile prevăzute la alin. (3), nu sunt lizibile, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului Bucureşti solicită persoanei redepunerea acestora în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.(5) În situaţia în care persoana nu redepune documentele solicitate care nu sunt lizibile, în termenul prevăzut la alin. (4), plata drepturilor lunare prevăzute la art. 76^2 din lege se va face odată cu achitarea indemnizaţiilor de şomaj cuvenite şomerilor pentru luna în care beneficiarul a prezentat documentele lizibile.  +  Articolul 46^7(1) Cuantumul lunar al primei de relocare se calculează conform art. 76^2 alin. (1) din lege.(2) Cheltuielile necesare pentru plata chiriei şi a utilităţilor prevăzute la 76^2 alin. (4) din lege cuprind:a) cheltuielile pentru plata chiriei lunare stabilite în contractul de închiriere înregistrat la organul fiscal competent. În situaţia în care în cursul lunii există două sau mai multe contracte de închiriere înregistrate la organul fiscal competent, cheltuielile pentru plata chiriei lunare includ contravaloarea chiriei lunare stabilite în fiecare din aceste contracte de închiriere, proporţional cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă pentru fiecare contract. În situaţia în care chiria este stabilită în valută, contravaloarea în lei a chiriei lunare se determină pe baza cursului de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a lunii pentru care se plăteşte chiria;b) cheltuielile pentru plata facturilor emise de furnizorii de utilităţi, respectiv: energie electrică, energie termică, gaz, apă, canal, deşeuri menajere, după caz, pentru spaţiul locativ care face obiectul contractului de închiriere înregistrat la organul fiscal competent, sau cheltuielile pentru plata utilităţilor prevăzute în lista de plată cu cotele de contribuţie la plata cheltuielilor asociaţiei de proprietari/locatari şi evidenţiate în documentul prevăzut la art. 46^6 alin. (1) lit. b), în situaţia în care suma reprezentând 75% din chiria lunară stabilită în acest contract este mai mică de 900 lei/lună.(3) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea primei de relocare şi persoana este încadrată în muncă toată luna sau se află în situaţia prevăzută la art. 76^3 alin. (4) din lege şi are închiriat pentru toată luna respectivă un spaţiu locativ, prin încheierea unui contract de închiriere înregistrat la organul fiscal competent, cuantumul lunar al primei de relocare se calculează conform art. 76^2 alin. (1) din lege. (4) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea primei de relocare şi în cursul lunii încetează raportul de muncă sau de serviciu, iar persoana nu se află în situaţia prevăzută la art. 76^3 alin. (4) din lege şi are închiriat pentru toată luna respectivă un spaţiu locativ, prin încheierea unui contract de închiriere înregistrat la organul fiscal competent sau contractul de închiriere nu a încetat anterior încetării raportului de muncă sau de serviciu, cuantumul lunar al primei de relocare se calculează conform art. 76^2 alin. (1) din lege, proporţional cu numărul de zile calendaristice, până la data la care încetează raportul de muncă sau de serviciu.(5) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea primei de relocare şi în cursul lunii încetează contractul de închiriere înregistrat la organul fiscal competent, iar persoana nu a închiriat un alt spaţiu locativ în localitatea în care s-a încadrat în muncă sau în localităţile învecinate acesteia, prin încheierea unui nou contract de închiriere înregistrat la organul fiscal competent, şi raportul de muncă sau de serviciu nu a încetat anterior, cuantumul lunar al primei de relocare se calculează conform art. 76^2 alin. (1) din lege, proporţional cu numărul de zile calendaristice, până la data la care încetează contractul de închiriere.(6) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea primei de relocare şi în cursul lunii încetează contractul de închiriere înregistrat la organul fiscal competent, iar persoana a închiriat în aceeaşi lună un alt spaţiu locativ în localitatea în care s-a încadrat în muncă sau în localităţile învecinate acesteia, prin încheierea unui alt contract de închiriere a unui spaţiu locativ, care este înregistrat la organul fiscal competent, şi aceasta este încadrată în muncă toată luna, cuantumul lunar al primei de relocare se calculează conform art. 76^2 alin. (1) din lege, proporţional cu numărul de zile calendaristice din luna respectivă pentru fiecare contract.  +  Articolul 46^8(1) Prin sintagma localităţi învecinate acesteia, în vederea acordării primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, se înţelege localităţi limitrofe localităţii în care persoana se încadrează în muncă.(2) Prin revenirea la vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă, prevăzută la art. 76^4 alin. (2) din lege, se înţelege schimbarea domiciliului sau stabilirea reşedinţei la un domiciliu sau o reşedinţă care se află în raza aceleiaşi localităţi în care se află vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă.  +  Articolul 46^9Pentru stabilirea distanţei dintre localitatea de domiciliu sau de reşedinţă şi localitatea în care beneficiarul urmează să îşi desfăşoare activitatea, ca urmare a încadrării în muncă, în vederea acordării primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, se aplică prevederile art. 46^1 alin. (1)-(3).6. După anexa nr. 13 se introduc două noi anexe, anexele nr. 13^1 şi 13^2, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.  +  Articolul IIProcedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 377/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 10 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 76 se modifică şi va avea următorul cuprins:  +  Articolul 76Stabilirea distanţei dintre localitatea de domiciliu sau reşedinţă şi localitatea în care beneficiarul urmează să îşi desfăşoare activitatea, ca urmare a încadrării în muncă, în vederea acordării primei de mobilitate, prevăzute la art. 74 sau 75 din lege, se realizează conform art. 46^1 din norme.2. După articolul 80 se introduc nouă noi articole, articolele 80^1, 80^2, 80^3, 80^4, 80^5, 80^6, 80^7, 80^8 și 80^9, cu următorul cuprins:  +  Articolul 80^1(1) În conformitate cu art. 76^2 din lege, stimularea relocării şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, care se încadrează în muncă potrivit legii şi ale căror venituri nete lunare realizate ca persoane singure sau împreună cu familia nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună, constă în acordarea unei prime de relocare, neimpozabile.(2) Prin măsura prevăzută la art. 76^2 din lege, respectiv acordarea primei de relocare, se urmăreşte stimularea încadrării în muncă a şomerilor înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, întro altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, prin asigurarea unei sume de bani care să acopere cheltuielile pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă.  +  Articolul 80^2(1) Beneficiarii măsurii prevăzute la art. 76^2 din lege sunt şomerii înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni, ulterior datei înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, ale căror venituri nete lunare realizate ca persoane singure sau împreună cu familia nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună şi nu se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 76^3 alin. (3) din lege.(2) În cazul în care persoanele prevăzute la alin. (1) se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare neimpozabilă, care se acordă pe o perioadă de 36 de luni conform art. 76^2 alin. (6) din lege şi calculată potrivit art. 46^5 alin. (2) din norme, în cuantum lunar care se calculează conform art. 76^2 alin. (1) din lege şi art. 46^7 din norme.(3) Nu au dreptul să beneficieze de prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din lege persoanele prevăzute la alin. (1) care:a) se încadrează în muncă în alte condiţii decât cele reglementate la alin. (1) şi (2), precum şi la art. 76^2 şi 76^3 din lege;b) se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 76^3 alin. (3) din lege;c) se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 46^3 alin. (2) din norme;d) se află în situaţia prevăzută la art. 76^4 din lege, respectiv le încetează raporturile de muncă sau de serviciu, într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul dispoziţiilor prevăzute la art. 76^4 din lege şi nu le sunt incidente dispoziţiile art. 76^3 alin. (4) din lege;e) solicită acordarea primei de relocare după expirarea termenului prevăzut la art. 46^4 alin. (1) din norme sau nu redepun documentele care nu sunt lizibile în termenul prevăzut la art. 46^4 alin. (3) din norme, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 46^4 alin. (8) din norme.  +  Articolul 80^3(1) Drepturile prevăzute la art. 76^2 din lege se acordă la cerere.(2) Stabilirea şi încetarea drepturilor se fac în baza deciziilor emise de directorul executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă.  +  Articolul 80^4(1) Acordarea de către agenţia pentru ocuparea forţei de muncă a dreptului reprezentând prima de relocare, prevăzut la art. 76^2 din lege, se realizează la solicitarea persoanelor în conformitate cu art. 46^4 din norme.(2) În situaţia în care documentele transmise în termen, prin modalităţile prevăzute la art. 46^4 alin. (2) din norme, nu sunt lizibile, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă solicită persoanei redepunerea acestora în termenul de 5 zile prevăzut la art. 46^4 alin. (3) din norme, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.(3) Termenul de 60 de zile, prevăzut la art. 46^4 alin. (1) din norme, se împlineşte la ora 24 a celei de a 60-a zi, calculată de la data încadrării în muncă.(4) Termenul de 5 zile prevăzut la art. 46^4 alin. (3) din norme se împlineşte la ora 24 a celei de a 5-a zi, calculată de la data primirii solicitării transmise de agenţia pentru ocuparea forţei de muncă privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile.(5) În situaţia în care termenele calculate conform alin. (3) şi (4) se împlinesc într-o zi nelucrătoare, acestea se prelungesc până la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează, ora 24.  +  Articolul 80^5Stabilirea distanţei dintre localitatea de domiciliu sau reşedinţă şi localitatea în care beneficiarul urmează să îşi desfăşoare activitatea, ca urmare a încadrării în muncă, în vederea acordării primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din lege, se realizează conform art. 46^1 alin. (1)-(3) din norme.  +  Articolul 80^6Plata primei de relocare se face prin sistemul de plată general utilizat pentru plata drepturilor reprezentând indemnizaţia de şomaj.  +  Articolul 80^7 (1) Pentru persoanele care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc noua reşedinţă în alt judeţ, prevăzute la art. 46^3 alin. (4) din norme, dosarul care a stat la baza stabilirii şi, după caz, a plăţii drepturilor se va transfera, în original, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază îşi stabilesc noul domiciliu sau noua reşedinţă, iar la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă care a stabilit şi a acordat dreptul rămâne dosarul cu copiile de pe acte.(2) Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă care preiau dosarele persoanelor prevăzute la alin. (1) achită în continuare drepturile prevăzute de lege şi urmăresc îndeplinirea de către persoane a obligaţiei ce le revine, potrivit legii, de a menţine raporturile de muncă sau de serviciu pe perioada pentru care au această obligaţie, conform legii.  +  Articolul 80^8 (1) Pentru acordarea lunară a primei de relocare, prevăzută la art. 76^2 din lege, beneficiarul primei, precum şi, după caz, agenţia pentru ocuparea forţei de muncă procedează conform art. 46^6 din norme.(2) Termenele prevăzute la art. 46^6 alin. (1) şi la art. 46^6 alin. (4) din norme se calculează, în mod corespunzător, conform art. 80^4 alin. (4) şi (5).  +  Articolul 80^9În situaţia în care se constată că raportul de muncă sau de serviciu al persoanei beneficiare de prima de relocare a încetat într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, în temeiul unuia dintre motivele prevăzute la art. 76^4 din lege, şi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 76^3 alin. (4) din lege pentru menţinerea primei de relocare acordate sau se constată că într-o perioadă de 12 luni de la angajare persoana îşi schimbă domiciliul sau îşi stabileşte reşedinţa la vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă conform art. 46^8 alin. (2) din norme, dreptul la prima de relocare încetează prin decizie a directorului executiv al agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă, iar recuperarea sumei se face pe baza angajamentului beneficiarului prevăzut la art. 46^4 alin. (1) lit. d) din norme.  +  Articolul IIIPrin excepţie de la prevederile art. 46^4 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta hotărâre, pentru persoanele care se încadrează în muncă în perioada dintre data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investiţiilor finanţate din fonduri publice şi data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, termenul prevăzut la respectivul articol este de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul IVPrelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin prezenta hotărâre, se va realiza în conformitate cu reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.
    PRIM-MINISTRU
    SORIN MIHAI GRINDEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
    Lia-Olguţa Vasilescu
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,
    Sevil Shhaideh
    Ministrul afacerilor interne,
    Carmen Daniela Dan
    Bucureşti, 25 mai 2017.Nr. 374.  +  Anexa nr. 1(Anexa nr. 13^1 la normele metodologice)
    Către
    Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă .................../Municipiului Bucureşti
    Subsemnatul(a), ...................................., având cod numeric personal (CNP) ..........................., legitimat(ă) prin actul de identitate .... (CI/BI) ......... seria ........ nr. ............, eliberat la data de ................. (Se completează: zz/ll/aa.) ............. de ................... (Se completează unitatea emitentă a actului de identitate.) ..........., prin prezenta cerere solicit acordarea primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.În vederea stabilirii cuantumului lunar al primei de relocare, anexez prezentei cereri, printre documentele prevăzute de dispoziţiile legale, contractul de închiriere înregistrat la organul fiscal competent .......................... (denumirea organului fiscal competent) .............. sub nr. ................., (nr. de înregistrare) ................... la data de ......................... (Se completează: zz/ll/aa.) .........................., în copie certificată pentru conformitate cu originalul deţinut de către subsemnatul în calitate de persoană solicitantă a dreptului.Menţionez că începând cu data de .................... (Se completează: zz/ll/aa.) ...................... sunt încadrat(ă) în muncă pe durată ... (Se completează, după caz: nedeterminată sau determinată: xx luni/xx zile, din data ............ zz/ll/aa .............. până în data ............ zz/ll/aa.) ............, la ......................... (denumirea angajatorului) ............, conform Actului nr. ...... (Se completează cu numărul şi data contractului individual de muncă sau ale deciziei de numire.) ............................., anexat în copie/original prezentei, în localitatea ............ (Se completează cu localitatea unde se află locul de muncă unde persoana urmează să îşi desfăşoare activitatea.) ........, judeţul ..............., localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km de localitatea .............., unde am avut domiciliul sau reşedinţa până la data de ....... (Se completează numai în situaţia stabilirii reşedinţei, cu data până la care este stabilită reşedinţa, conform actului de identitate: zz/ll/aa.) ............ şi, ca urmare a acestui fapt, mi-am schimbat domiciliul sau stabilit reşedinţa în localitatea ............ (Se completează cu localitatea unde este noul domiciliu sau noua reşedinţă conform actului de identitate.) ............, judeţul ............ până la data de ............ (Se completează numai în situaţia stabilirii reşedinţei, cu data până la care este stabilită noua reşedinţă, conform actului de identitate: zz/ll/aa.) ............ .Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile legale privind falsul în declaraţii, că în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării acestei prime de relocare prevăzute la art. 76^2 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu am mai beneficiat de o altă primă de încadrare sau primă de instalare ori primă de relocare, prevăzute la art. 74, 75, respectiv art. 76^2 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Data:(Se completează de către persoană data cererii.)(Se completează numele şi prenumele, semnătura persoanei care solicită prima de relocare.)
     +  Anexa nr. 2(Anexa nr. 13^2 la normele metodologice)
    ANGAJAMENT
    Subsemnatul(a), ......................................, având cod numeric personal (CNP) ............................., posesor/posesoare al/a actului de identitate ....... (CI/BI) .............. seria .............. nr. .............., cu domiciliul în .........................., str. .............. nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., judeţul/sectorul .............., şi, după caz, reşedinţa până la data de .............. (Se completează numai în situaţia existenţei reşedinţei, cu data până la care este stabilită reşedinţa, conform actului de identitate: zz/ll/aa.) ............ în localitatea ................, str. ................... nr. ..., bl. ..., sc. ..., ap. ..., judeţul/sectorul ..............,, înregistrat(ă) în evidenţa Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a Judeţului ......................../Municipiului Bucureşti, Agenţia Locală/Sectorul ..................., în calitate de beneficiar(ă) al/a primei de relocare prevăzute la art. 76^2 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, prin prezentul angajament mă oblig să restitui imediat şi în mod integral sumele acordate în situaţia în care raporturile de muncă/de serviciu încetează într-o perioadă mai mică de 12 luni de la data încadrării în muncă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 76^3 alin. (4), din aceeaşi lege, iar raporturile de muncă/de serviciu încetează în temeiul următoarelor prevederi legale:a) art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. f) şi h), art. 61 lit. a) şi b) şi art. 81 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b) art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care încetarea este la iniţiativa angajatului;c) art. 97 lit. b) şi e), art. 98 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 101 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.De asemenea, în situaţia în care am beneficiat de prima de relocare prevăzută la art. 76^2 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit art. 76^2 şi art. 76^3 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi într-o perioadă de 12 luni de la angajare am revenit la vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă, astfel cum această sintagmă este definită, după caz, la art. 46^8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, mă oblig să restitui imediat şi în mod integral sumele primite cu titlu de primă de relocare, acordate potrivit acestor texte legale.Potrivit art. 46^8 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prin revenirea la vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă, prevăzută la art. 76^4 alin. (2) din lege, se înţelege schimbarea domiciliului sau stabilirea reşedinţei la un domiciliu sau o reşedinţă care se află în raza aceleiaşi localităţi în care se află vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă.Întocmit de subsemnatul(a) ......................... (Se completează numele şi prenumele persoanei care îşi ia angajamentul.) ......................... la data de ........................., în 2 (două) exemplare, din care 1 (un) exemplar se depune la AJOFM ....................../AMOFM Bucureşti:(Se bifează în mod corespunzător modalitatea de depunere a angajamentului.) în original, personal; în original, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire; în copie, prin fax; document scanat, prin e-mail.(semnătura persoanei care îşi ia angajamentul)
    ----