DECIZIA nr. 102 din 7 martie 2017referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 404 din 30 mai 2017



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Teodora Pop- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Teodor Bălan în Dosarul nr. 8.669/99/2015/a3 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 479D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, partea Dan Bamboi a depus o cerere de judecată în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că inculpatul nu ia cunoştinţă de dosar pentru prima dată în faza de cameră preliminară, ci participă activ la procesul penal încă din faza de urmărire penală, etapă în care beneficiază de o serie de drepturi fundamentale, garantate atât prin Constituţie, cât şi prin Codul de procedură penală, spre exemplu, prin art. 83 din codul anterior menţionat. În consecinţă, faptul că autorul excepţiei nu înţelege să îşi exercite aceste drepturi în faza de urmărire penală, ci aşteaptă în acest scop procedura camerei preliminare reprezintă o chestiune subiectivă care nu poate sta la baza invocării unei critici de neconstituţionalitate obiective. Cu privire la critica de neconstituţionalitate care are în vedere ipoteza particulară în care inculpatul nu cunoaşte apărătorul din oficiu care i-a fost desemnat, avocat care nu ia legătura cu el, se susţine că şi aceasta este o abordare subiectivă a autorului excepţiei, diligenţa inculpatului neputând fi suplinită de organul de urmărire penală. Se arată că, de altfel, legiuitorul a prevăzut în mod expres ipotezele în care desemnarea unui apărător din oficiu este obligatorie, iar faptul că inculpatul nu participă în mod efectiv, alături de apărător, la realizarea apărării nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât orice apărător este obligat să asigure o apărare efectivă, potrivit documentelor existente la dosar. Referitor la critica de neconstituţionalitate ce vizează persoanele cărora le sunt comunicate modificările rechizitoriului după constatarea existenţei unor neregularităţi ale actelor de sesizare, se susţine că dispoziţiile art. 345 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, fiind invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 631 din 8 octombrie 2015, paragraful 20, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiate, critici de neconstituţionalitate similare.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 31 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 8.669/99/2015/a3, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Iulian Teodor Bălan într-o cauză având ca obiect, printre altele, stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută la art. 367 alin. (1)-(3) din Codul penal şi a infracţiunii de contrabandă, în formă continuată, prevăzută la art. 270 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că procedura de cameră preliminară creează o inegalitate de tratament juridic între apărare şi acuzare, sub aspectul asigurării egalităţii de arme între cele două părţi. Se susţine că, atât în faza urmăririi penale, cât şi în cea a camerei preliminare, organele judiciare deţin o poziţie dominantă, conferită prin normele procesual penale. Se arată că organele judiciare au posibilitatea de a efectua acte de urmărire penală pe o perioadă nelimitată de timp, în timp ce, în etapa camerei preliminare, inculpatul are la dispoziţie 20 de zile pentru a putea studia dosarul şi a verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, interval de timp care este insuficient în cazul dosarelor complexe, cu rechizitorii ample, a căror studiere necesită un interval de timp mult mai lung. Se mai susţine că, în condiţiile în care inculpatul nu are posibilitatea de a cunoaşte persoana apărătorului desemnat de instanţă pentru asigurarea apărării şi nu ia legătură cu acesta, se ajunge la imposibilitatea efectuării unei apărări reale şi eficiente. Se mai arată că, întrucât copia rechizitoriului se comunică doar inculpatului, nu şi apărătorului desemnat din oficiu, în condiţiile necomunicării acestuia inculpatului, din motive obiective, asigurarea apărării se realizează, în camera preliminară, strict formal. Se susţine, totodată, că limitarea la etapa camerei preliminare a dreptului inculpatului de a invoca nelegalitatea actelor de urmărire penală este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil. Se arată, totodată, că modificările aduse actului de sesizare a instanţei trebuie comunicate inculpatului în vederea verificării legalităţii acestuia pentru a putea formula eventuale cereri sau excepţii.7. Tribunalul Iaşi - Secţia penală susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că instituirea şi modul de reglementare a camerei preliminare înlătură posibilitatea de a verifica, în mod continuu, pe parcursul judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în căile de atac, legalitatea rechizitoriului şi a actelor de urmărire penală sau de restituire a cauzei la procuror, aspecte de natură a prelungi excesiv durata procesului penal şi de a spori starea de incertitudine juridică a părţilor. Se arată, de asemenea, că dispoziţiile legale ce reglementează procedura camerei preliminare asigură garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, în acord cu prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Se arată că autorul nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci propune completarea textelor criticate în sensul dorit de el, fiind dată ca exemplu critica referitoare la lipsa comunicării copiei după rechizitoriu apărătorului inculpatului.10. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctele de vedere reţinute în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 35 din 9 februarie 2016, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, aveau următorul cuprins:– Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“ ;– Art. 343: „Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă.“ ;– Art. 344 alin. (1)-(3): (1) După sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-ise totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.(3) În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.“;– Art. 345 alin. (2) şi (3): (2) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.(3) În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.“;– Art. 346 alin. (2)-(6): (2) Dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii;b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii.(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.(6) Dacă apreciază că instanţa sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 şi 51, care se aplică în mod corespunzător.(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.“;– Art. 347 alin. (2): „(2) Contestaţia se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate. Când instanţa sesizată este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se judecă de către completul competent, potrivit legii.“– Art. 348: (1)  Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menţinerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.(2) În cauzele în care faţă de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispoziţiilor art. 207“.14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevederile art. 344 alin. (2) şi (3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2) şi art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală au fost modificate prin dispoziţiile Legii nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, fiind, totodată, introduse în cuprinsul art. 346 din Codul de procedură penală, două noi alienate, alin. (4^1) şi (4^2). Întrucât în prezenta cauză îşi produc efectele textele criticate în forma anterioară modificărilor menţionate, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală, în forma lor anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 75/2016.15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 24 cu privire la dreptul la apărare.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7) şi art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea pronunţând, în acest sens, numeroase decizii, printre care Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.17. Cu privire la dispoziţiile legale criticate, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 24, şi Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, paragrafele 27-29, Curtea a statuat că acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej s-a arătat că ele nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali.18. De asemenea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 64, Curtea a constatat că, având în vedere prevederile art. 345 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, nu poate fi reţinută critica referitoare la afectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la o procedură orală, fiind firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri.19. Referitor la dispoziţiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, tot prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 65, Curtea a reţinut că acestea reglementează contestaţia cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor în procedura camerei preliminare, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute de art. 346 alin. (3) şi (5) din acelaşi cod. Curtea a constatat că aceste dispoziţii nu impietează asupra drepturilor procesuale ale procurorului şi inculpatului, astfel încât, în raport cu aceste critici, excepţia apare ca fiind neîntemeiată.20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.21. Distinct de cele reţinute de Curtea Constituţională prin jurisprudenţa anterior menţionată, referitor la critica autorului excepţiei cu privire la reglementarea disproporţionată a termenelor pe care le are la dispoziţie inculpatul pentru a-şi pregăti apărarea, eventual prin angajarea unui apărător, prin raportare la timpul pe care îl au organele judiciare pentru soluţionarea cauzei, reţinem că organele judiciare şi inculpatul se află în situaţii juridice diferite, date de rolul diferit pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, organele judiciare fiind cele chemate să restabilească starea de legalitate, prin stabilirea adevărului în cauzele deduse judecăţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 688 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 februarie 2017, paragraful 26). Or, această diferenţă constituie un criteriu obiectiv şi raţional de stabilire de către legiuitor a unui regim juridic diferit al participanţilor la procesul penal anterior menţionaţi. Pentru acest motiv nu poate fi reţinută încălcarea, prin textele criticate, a principiului egalităţii în drepturi. În acest sens, instanţa de contencios constituţional a statuat, de nenumărate ori, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile art. 16 din Constituţie obligă la asigurarea unui regim juridic egal unor persoane aflate în situaţii similare, şi nu obligă la reglementarea aceluiaşi regim juridic în cazul unor subiecte de drept aflate în situaţii, în esenţă, diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragrafele 55-57).22. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele criticate, a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că termenul de cel puţin 20 de zile prevăzut de către legiuitor, la art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, spre a fi determinat de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termen în care inculpatul îşi poate pregăti apărarea, constituie o garanţie a drepturilor fundamentale anterior referite, şi nu o încălcare a lor.23. Referitor la critica autorului excepţiei cu privire la lipsa reglementării obligaţiei de a-i fi comunicate inculpatului modificările aduse actului de sesizare a instanţei, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpatul, prin apărătorul său, ales sau desemnat din oficiu, are dreptul să consulte actele dosarului, pe toată durata desfăşurării procedurii de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, aspect ce constituie o altă garanţie a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.24. Cu privire la limitarea la etapa camerei preliminare a dreptului inculpatului de a invoca nelegalitatea actelor de urmărire penală, limitare de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prin Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, paragraful 26, Curtea a reţinut că, pe de-o parte, probele, odată ce au fost excluse, nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei, iar pe de altă parte, judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente. Astfel, actele pe care acesta le îndeplineşte au o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procesului propriu-zis. Odată începută judecata, judecătorul fondului nu mai poate aprecia asupra probelor excluse, dar nici asupra legalităţii administrării probelor ce au rămas câştigate procesului, aşa încât, după rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de judecătorul de cameră preliminară, nu mai există niciun temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepţii referitoare la aspecte deja analizate în camera preliminară. De asemenea, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragraful 19, Curtea a constatat că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“, care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Curtea a reţinut, totodată, că, în prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îl revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară -, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25 şi 27).25. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la comunicarea dintre inculpat şi avocatul desemnat din oficiu, invocate de autorul excepţiei, constatăm că acestea nu vizează constituţionalitatea textelor criticate, ci, mai degrabă aplicarea lor. Or, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian Teodor Bălan în Dosarul nr. 8.669/99/2015/a3 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) şi (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (2) şi art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 martie 2017.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Teodora Pop
    ----