DECIZIA nr. 757 din 13 decembrie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 4 mai 2017



        Valer Dorneanu         - preşedinte    Marian Enache          - judecător    Petre Lăzăroiu         - judecător    Mircea Ştefan Minea    - judecător    Daniel Marius Morar    - judecător    Mona-Maria Pivniceru   - judecător    Livia Doina Stanciu    - judecător    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător    Varga Attila           - judecător    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Negrescu în Dosarul nr. 17.935/ 318/2014* al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 495D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că, în cazul infracţiunii reglementate de dispoziţiile art. 301 din Codul penal, legiuitorul nu a impus condiţia ca folosul material obţinut să fie necuvenit, deoarece suntem în prezenţa acestei infracţiuni independent de prejudicierea sau nu a instituţiei publice din care face parte funcţionarul public. Prin incriminarea acestei fapte se urmăreşte ca funcţionarul public să îşi desfăşoare activitatea cu probitate şi fără a alege satisfacerea intereselor personale în detrimentul celor publice.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Decizia penală nr. 343 din 3 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.935/318/2014*, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 301 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Negrescu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Curtea Constituţională a statuat că infracţiunea de conflict de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată. Plecând de la aceste premise, apreciază că se ridică problema încălcării prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât obţinerea unui folos patrimonial cuvenit este rezultatul muncii, activităţii desfăşurate de o persoană. Arată că dispoziţiile de lege criticate determină situaţia în care o persoană - director-manager al unui teatru - să nu mai poată exercita şi profesia de actor. În continuare, arată că, având în vedere sfera de cuprindere a sintagmei „funcţionar public“ în materie penală, se impune o obligaţie de neexercitare a unei profesii, cu încălcarea principiului proporţionalităţii şi fără a exista un just echilibru între interesele individuale şi interesele publice. Se încalcă, astfel, prevederile art. 45 şi art. 53 din Legea fundamentală.6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că în înţelesul legii penale noţiunile de „funcţionar public“ şi „funcţionar“ au o semnificaţie mai largă decât aceleaşi noţiuni din dreptul administrativ, fapt recunoscut şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Chiar dacă managerul nu este recunoscut prin lege ca funcţionar public, în raport cu importanţa serviciului public prestat pentru populaţie, cultura reprezentând unul din fundamentele societăţii, acesta nu poate fi exclus din sfera funcţionarilor publici, astfel cum aceasta este reglementată de legea penală. Se susţine că prevederile art. 45 şi art. 53 din Constituţie nu sunt încălcate atât timp cât accesul liber al persoanei la o activitate economică - exercitarea profesiei de bază - şi incompatibilităţile rezultate din exercitarea simultană a calităţii de manager şi a profesiei de bază sunt prevăzute de lege, sub aspectul întinderii şi al limitărilor, şi sunt proporţionale restrângerilor aduse. Faţă de interesul apărat prin sancţionarea penală a conflictului de interese, crearea premiselor legale desfăşurării activităţilor de serviciu şi exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice într-un cadru de imparţialitate şi integritate pentru a asigura încrederea cetăţenilor în autorităţile şi instituţiile statului, instanţa apreciază că dispoziţia criticată nu încalcă prevederile art. 45 şi art. 53 din Constituţie.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul arată că scopul urmărit prin reglementarea infracţiunii de conflict de interese a fost acela de a crea premisele legale desfăşurării activităţilor de serviciu într-un cadru de imparţialitate şi integritate a exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice, incriminarea faptei având un rol disuasiv pentru persoanele care ocupă astfel de funcţii în ceea ce priveşte obţinerea de foloase materiale pentru sine sau pentru subiectele de drept enumerate de textul de lege. Apreciază că dispoziţia criticată nu conţine prevederi de natură să reglementeze existenţa unei discriminări, aceasta aplicându-se nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.9. În ceea ce priveşte noţiunea de „funcţionar public“, Guvernul arată că legislaţia penală nu urmăreşte stabilirea unei echivalenţe între definiţia funcţionarului public în sensul Legii nr. 188/1999 şi cea cuprinsă în Codul penal, deoarece cele două noţiuni au sfere diferite de aplicabilitate. De altfel, cu privire la sfera noţiunii de funcţionar public în sensul legii penale, Curtea Constituţională s-a pronunţat anterior, validând mecanismul de răspundere penală pentru funcţionarii publici, în sensul autonom stabilit prin art. 175 din Codul penal. În ceea ce priveşte dreptul la muncă şi libertatea economică arată că acestea nu sunt drepturi absolute în reglementarea constituţională, ele putând fi limitate cu respectarea dispoziţiilor art. 53, care prevede posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate de lege.10. Totodată, arată că prevederile constituţionale ale art. 16 statuează că funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Dreptul de a accede la aceste funcţii nu este un drept absolut şi care nu poate fi supus niciunor condiţii, iar impunerea unor garanţii de echitate şi imparţialitate este necesară în condiţiile existenţei unui stat de drept. De altfel, dispoziţia constituţională nu se referă la imposibilitatea de ocupare a anumitor funcţii publice, ci are în vedere sancţionarea efectuării anumitor acte de către titularii acestor funcţii în condiţiile existenţei unui conflict de interese.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 301 din Codul penal, cu următorul conţinut:(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care sa aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.“14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 45 referitor la libertatea economică şi în art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei critică faptul că art. 301 din Codul penal se referă la obţinerea unor foloase materiale, fără a se preciza însă că acestea trebuie să fie necuvenite. Referitor la această critică, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prevederea în cadrul dispoziţiei criticate a condiţiei caracterului necuvenit al folosului material obţinut este lipsită de fundament, în raport cu obiectul juridic special al acestei infracţiuni, respectiv relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu, activitate care nu se poate realiza în condiţiile îndeplinirii unor acte cu încălcarea principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice. Conflictul de interese nu poate presupune doar obţinerea unor foloase materiale necuvenite, ci obţinerea oricărui tip de folos, întrucât incriminarea nu urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase materiale, ci a situaţiilor în care exercitarea imparţială a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public ar putea fi afectată (Decizia nr. 88 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 3 iunie 2016, paragraful 23; Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).16. În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea sintagmei „funcţionar public“ din cuprinsul dispoziţiilor de lege criticate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 88 din 23 februarie 2016, anterior citată, referindu-se la jurisprudenţa sa, a reţinut că infracţiunea de conflict de interese a fost reglementată pentru prima dată în legislaţia penală românească, într-o formă similară celei prevăzute la art. 301 din Codul penal în vigoare, prin art. 253^1 din Codul penal din 1969, articol introdus în cuprinsul acestui din urmă cod prin art. 1 pct. 61 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006.17. În ceea ce priveşte conţinutul constitutiv al infracţiunii, Curtea a reţinut că acesta desemnează totalitatea condiţiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis (sub aspect obiectiv şi subiectiv) pe care trebuie să îl realizeze subiectul pentru a înfrânge legea penală şi a da naştere raportului penal de conflict. Deci conţinutul constitutiv al infracţiunii îl constituie totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la latura obiectivă şi latura subiectivă a infracţiunii. În acest context, referitor la subiectul activ al infracţiunii de conflict de interese, Curtea a remarcat că atât în reglementarea Codului penal din 1969, cât şi în noua reglementare, acesta este calificat, şi anume funcţionarul public. Privitor la noţiunea de funcţionar public, Curtea, făcând referire la Codul penal din 1969, a reţinut că semnificaţia din dreptul penal a acestei noţiuni nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ. Aşa cum s-a arătat şi în literatura juridică, potrivit legii penale, noţiunile de „funcţionar public“ şi de „funcţionar“ au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. În doctrină s-a mai arătat că, în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut şi regim juridic.18. Totodată, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 17, Curtea, având în vedere definiţia dată funcţionarului public în sensul Codului penal, a reţinut că funcţionarul public prevăzut de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, se identifică întotdeauna cu subiectul activ al infracţiunii de conflict de interese, noţiunea de funcţionar public, în sensul legii penale, fiind însă mai cuprinzătoare.19. Neintervenind elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Negrescu în Dosarul nr. 17.935/318/2014* al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 301 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Mariţiu
    ----