DECIZIA nr. 738 din 13 decembrie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 6 aprilie 2017



    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Cătălina Turcu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 5.406/99/2014 al acestei instanţe. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.406D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că la dosar partea Gheorghe Cantaragiu a depus o cerere prin care arată că este în imposibilitate de prezentare şi solicită admiterea excepţiei, iar partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note de şedinţă prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.407D/2015, nr. 1.412D/2015 şi nr. 1.441D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. Excepţia a fost ridicată de Tudor-Bogdan Ghideanu în nume propriu şi în calitate de mandatar al moştenitorilor Carmen Teodora Radu-Ghideanu, Alina-Simona Catană, Eduard-Mihail Ghideanu-Preda în Dosarul nr. 648/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal; de Nina Bosânceanu în Dosarul nr. 1.068/85/2014 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Gordana Ilici şi Milorad-Ognian Ilici în Dosarul nr. 3.405/30/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că în Dosarul nr. 1.407D/2015 autorii excepţiei au depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus, în toate dosarele, note de şedinţă prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.5. Preşedintele Curţii Constituţionale, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.406D/2015, nr. 1.407D/2015, nr. 1.412D/2015 şi nr. 1.441D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării acestora.6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.407D/2015, nr. 1.412D/2015 şi nr. 1.441D/2015 la Dosarul nr. 1.406D/2015, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:9. Prin încheierile din 26 mai 2015, 22 şi 23 septembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 5.406/99/2014, nr. 648/99/2014, nr. 1.068/85/2014 şi nr. 3.405/30/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, iar Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Tudor-Bogdan Ghideanu în nume propriu şi în calitate de mandatar al moştenitorilor Carmen-Teodora Radu-Ghideanu, Alina-Simona Catană, Eduard-Mihail Ghideanu-Preda, de Nina Bosânceanu şi de Gordana Ilici şi Milorad-Ognian Ilici, în cauze având ca obiect soluţionarea cererilor de plată a despăgubirilor, precum şi soluţionarea recursurilor declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţelor civile prin care s-au admis cererile de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărâri ale Comisiilor judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, acest act normativ nu conţine norme de procedură care să justifice aplicarea sa imediată. Prin acest procedeu de legiferare se tinde la lipsirea de efecte juridice a unor hotărâri judecătoreşti care nu erau definitive la data adoptării legii, punând instanţele de judecată în situaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia unor sentinţe pe baza unor prevederi care nu existau la data pronunţării sentinţelor respective. Astfel, cererile de chemare în judecată au fost introduse la instanţa de contencios administrativ sub imperiul Legii nr. 290/2003 care, în art. 11, prevedea că plata despăgubirilor stabilite în condiţiile legii menţionate se dispune de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Cadrul normativ avut în vedere la data învestirii instanţei de judecată a fost modificat prin art. 11 din Legea nr. 164/2014, care prevede că plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. Întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, dispoziţiile actului normativ menţionat se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 290/2003, instanţele de judecată ar putea respinge acţiunile formulate în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia.11. Se consideră că aplicarea retroactivă a textelor criticate determină o influenţare a rezultatului procesului, precum şi un dezavantaj substanţial pentru una dintre părţile în proces, ceea ce duce la încălcarea principiului egalităţii armelor, componentă a dreptului la un proces echitabil. Principiul accesului liber la justiţie trebuie asigurat în mod eficace şi implică adoptarea de către legiuitor a unor reguli clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile procesuale. Acesta presupune nu doar introducerea unei cereri de chemare în judecată, ci şi dreptul de a beneficia de judecarea şi tranşarea pe fond a litigiului în faţa unei instanţe judecătoreşti. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, efectul juridic al soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, în sensul respingerii acţiunilor menţionate ca devenite premature, constituie o încălcare a accesului liber la justiţie, în acest sens fiind şi cele reţinute de Curte prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014.12. Textele de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 21 din Constituţie şi pentru motivul că durata de eşalonare a plăţii creanţelor nu respectă caracterul rezonabil al unei proceduri judiciare în sensul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, se face referire la cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013. De asemenea, se arată că, deşi titlul Legii nr. 164/2014 se referă la accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 290/2003, totuşi acest proces care a început în anul 2003 se va termina în anul 2019. În condiţiile în care dreptul de acces liber la justiţie nu se limitează doar la posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată, ci include şi dreptul de a beneficia de judecarea şi tranşarea pe fond a litigiului în faţa unei instanţe, se apreciază că au fost modificate regulile procesului chiar în timpul judecării sale, prin introducerea unui impediment în desfăşurarea procesului, de natură să rupă echilibrul procesual şi să nege accesul liber la justiţie al persoanei interesate, în favoarea unei instituţii a statului.13. De asemenea, se susţine că art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 aduc atingere dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, deoarece devansarea termenului de la care începe plata despăgubirilor şi fragmentarea plăţilor în sume modice, ce urmează a se achita pe o perioadă de 5 ani, ulterioară unor alte eşalonări, transformă dreptul la despăgubiri într-un drept eventual şi iluzoriu. Prevederile legale criticate trebuie analizate în contextul în care au existat acte normative succesive, prin care s-a amânat data de la care se poate începe plata despăgubirilor. Se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Constituţie, deoarece se ajunge la situaţia în care persoanele care s-au adresat instanţei de contencios administrativ să nu mai poată beneficia de recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei, dreptul garantat devenind un drept eventual, pe care nici instanţa nu îl poate acorda.14. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este întemeiată, întrucât au fost modificate regulile procesului chiar în timpul judecării sale, prin introducerea unui impediment în desfăşurarea procesului, de natură să rupă echilibrul procesual şi să nege dreptul de acces liber la justiţie al persoanei interesate, în favoarea unei instituţii a statului. Pe de altă parte, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 este neîntemeiată, deoarece statul dispune de resurse financiare ce apar ca fiind limitate în raport cu numărul şi valoarea cererilor ce intră sub incidenţa Legii nr. 164/2014, eşalonarea plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani reprezentând o măsură capabilă să păstreze un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al societăţii.15. Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal arată că excepţia este întemeiată pentru aceleaşi argumente care au fundamentat declararea ca neconstituţională a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013.16. Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 aduc atingere dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, pentru aceleaşi argumente care au stat la baza Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 164/2014, apreciază că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin Legea nr. 164/2014 s-a prevăzut un termen rezonabil de 5 ani în care sumele pot fi plătite, ingerinţa statului în ceea ce priveşte executarea eşalonată a datoriilor fiind limitată în timp şi respectând principiul proporţionalităţii.17. În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.18. Guvernul a transmis punctul său de vedere în dosarele nr. 1.406D/2015, nr. 1.412D/2015 şi nr. 1.441D/2015, în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate se aplică numai pentru viitor, iar legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti, atât în cazul în care nu este mulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege. Suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate. Obligaţia de plată a statului este recunoscută, iar modalitatea de executare este impusă de situaţia excepţională a mărimii semnificative a creanţelor datorate de stat.19. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât se aplică după intrarea lor în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014), nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legislaţia anterioară în materie şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării lui în vigoare, adică în domeniul său propriu de aplicare. Intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 290/2003, nu este în măsură să nesocotească principiul neretroactivităţii legii, atâta timp cât nu se aplică unor raporturi juridice finalizate în temeiul actului normativ abrogat.20. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, se observă că soluţia legiuitorului de eşalonare a despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani a fost adoptată cu respectarea considerentelor care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013. Aşadar, normele criticate prin care s-a dispus eşalonarea plăţilor nu sunt de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, deoarece legiuitorul a ales să reglementeze în alt fel modul de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003.21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din criticile formulate de autorii acesteia, îl constituie prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.“;– Art. 10 alin. (1): „Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.“24. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. De asemenea, sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale.26. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv, deoarece o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.27. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, paragrafele 15 şi 16; Decizia nr. 363 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 22 iulie 2016, paragrafele 15 şi 16; Decizia nr. 426 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 31 octombrie 2016, paragraful 29).28. În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva măsurii de eşalonare a despăgubirilor pe termen de 5 ani, în raport de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind un termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită, de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În consecinţă, nu se afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, paragraful 17, 18 şi 23; Decizia nr. 343 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 19 august 2016, paragraful 38; Decizia nr. 363 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 22 iulie 2016, paragrafele 18 şi 19; Decizia nr. 426 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 31 octombrie 2016, paragraful 30).29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile sus-menţionate, precum şi considerentele acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia se blochează acţiunile în justiţie introduse anterior intrării în vigoare a legii, ceea ce ar duce la încălcarea art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că şi aceasta este neîntemeiată, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 240 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2016 prin care s-a soluţionat o excepţie cu obiect similar. Cu acest prilej, distinct faţă de cele reţinute prin decizia menţionată, Curtea observă că nu poate fi primită critica potrivit căreia o potenţială aplicare a art. 11 din Legea nr. 164/2014 ar duce la respingerea acţiunilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Astfel, în procesul de interpretare şi aplicare a legii, instanţele de judecată au obligaţia de a observa toate prevederile Legii nr. 164/2014, incidente în cauzele aflate pe rol. Pe de altă parte, o potenţială soluţie de respingere a cererii de chemare în judecată nu poate fi supusă controlului Curţii Constituţionale, deoarece acesta nu intră în sfera controlului exercitat de instanţa de contencios constituţional.31. Totodată, referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate prin prisma invocării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute, de vreme ce considerentele şi soluţia deciziei menţionate nu pot fi aplicate mutatis mutandis la soluţia legislativă criticată. Astfel, prin decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a statuat că instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanţe asupra statului „nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă, constituind [...] o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului“, legiuitorul urmând să stabilească un termen rezonabil. Nu pot fi reţinute nici criticile formulate prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, întrucât, prin aceasta, instanţa de contencios constituţional a statuat că prin aplicarea retroactivă a termenelor procedurale prevăzute de art. 33 din Legea nr. 165/2013 se aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al persoanelor îndreptăţite la măsurile consacrate prin legile reparatorii, termenele prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013 fiind acelea în care entităţile învestite de lege aveau obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Acestea priveau deci momentul de început al procedurii de acordare a despăgubirilor. Or, spre deosebire de cele reţinute prin deciziile anterior menţionate, situaţia este diferită în cauzele în care au fost ridicate prezentele excepţii de neconstituţionalitate, deoarece prin textele de lege criticate legiuitorul, preocupat de finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, a înţeles să confere eficacitate dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, instituind un termen de 5 ani pentru plata despăgubirilor (a se vedea şi Decizia nr. 426 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 31 octombrie 2016, paragraful 38).32. În final, Curtea observă că prin textele de lege criticate nu se aduce atingere dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Constituţie, deoarece persoanele care au formulat acţiuni în exercitarea acestui drept constituţional se bucură în continuare de dreptul la despăgubiri, astfel cum a fost stabilit de Comisiile judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003, normele de procedură în temeiul cărora poate fi făcută executarea modificându-se prin textele de lege criticate.33. Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.406/99/2014, de Tudor-Bogdan Ghideanu în nume propriu şi în calitate de mandatar al moştenitorilor Carmen-Teodora Radu-Ghideanu, Alina-Simona Catană, Eduard-Mihail Ghideanu-Preda în Dosarul nr. 648/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, de Nina Bosânceanu în Dosarul nr. 1.068/85/2014 al Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Gordana Ilici şi Milorad-Ognian Ilici în Dosarul nr. 3.405/30/2014 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Cătălina Turcu
    ----