DECIZIE nr. 2 din 30 ianuarie 2017privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 2 martie 2017



    Dosar nr. 3.358/1/2016    Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile -                              preşedintele completului    Nicoleta Ţăndăreanu - judecător la Secţia I civilă    Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă    Alina Sorinela Macavei - judecător la Secţia I civilă    Doina Popescu - judecător la Secţia I civilă    Elena Carmen Popoiag - judecător la Secţia I civilă    Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I civilă    Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă    Nina Ecaterina Grigoraş - judecător la Secţia I civilăCompletul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 3.358/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă, raportat la art. XIX din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).Şedinţa este prezidată de doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele delegat al Secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25.502/3/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor. Se mai referă că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse la dosar puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.Doamna judecător Lavinia Curelea, preşedintele completului de judecată, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării1. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din data de 6 septembrie 2016, în Dosarul nr. 25.502/3/2014, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, trebuie interpretate în sensul că - prin derogare de la art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă - este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate de art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, republicată, să reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti, în litigiile de proprietate industrială, alte persoane juridice având calitatea de parte?Or, dimpotrivă, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, republicată, trebuie interpretate coroborat cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultând că un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanţă o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces?"II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept2. Prin Hotărârea nr. xxx din 31 octombrie 2013, pronunţată de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, s-a admis contestaţia formulată de H. GmbH Q., în contradictoriu cu S.C. E.G. - S.R.L.; a fost modificată Decizia Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. xxxx din 19 martie 2013, în sensul că a fost respinsă la înregistrare marca individuală combinată G G. nr. depozit M xxxx xxxxx pentru produsele din clasa 14 "Ceasornicărie şi instrumente de măsurare a timpului", menţinându-se înregistrarea pentru servicii din clasa 36 "Afaceri financiare; afaceri monetare".3. Împotriva Hotărârii nr. xxx din 31 octombrie 2013 a Comisiei de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci a formulat contestaţie la Tribunalul Bucureşti S.C. E.G. - S.R.L., ce a fost înregistrată la data de 23 iulie 2014 cu numărul 25.502/3/2014.4. Prin Sentinţa civilă nr. 1/445 din 2 decembrie 2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată, apreciind, în esenţă, că, în mod corect, Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci a reţinut existenţa unui risc de confuzie între marca solicitată la înregistrare şi mărcile anterioare aparţinând intimatei H. GmbH Q., pe temeiul art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 84/1998).5. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel contestatoarea S.C. E.G. - S.R.L., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă la data de 16 martie 2016, invocând, în esenţă, nemotivarea în fapt şi în drept a sentinţei apelate, încălcarea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 84/1998 şi greşita aplicare a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, în condiţiile inexistenţei riscului de confuzie între mărcile examinate comparativ.6. Intimata H. GmbH Q. a depus întâmpinare, prin intermediul Cabinetului M.O. - S.R.L. - Consiliere în proprietate industrială, întâmpinarea fiind redactată şi semnată de consilierul juridic definitiv, consilier în proprietate industrială A.S.7. Potrivit procurii depuse, intimata H. GmbH Q. a împuternicit Cabinetul M.O. - S.R.L. - Consiliere în proprietate industrială să o reprezinte în faţa Curţii de Apel Bucureşti în dosarul de faţă, efectuând actele de procedură necesare, inclusiv primirea citaţiilor ori angajarea de avocaţi, precum şi toate actele necesare executării mandatului, conform art. 2.016 alin. (3) din Codul civil.8. Cabinetul M.O. - S.R.L., în calitate de mandatar astfel desemnat, a dat delegaţie (împuternicire) doamnei A.S., angajată a Cabinetului M.O. - S.R.L., jurist şi consilier în proprietate industrială.9. Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta S.C. E.G. - S.R.L. a invocat lipsa puterii de reprezentare a Cabinetului M.O. - S.R.L., în raport cu Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016 (Decizia nr. 9/2016), din care rezultă, în esenţă, că o persoană juridică nu poate fi reprezentată în proces de altă persoană juridică, ci doar de către reprezentantul legal al acesteia (de exemplu, administrator), avocatul sau consilierul juridic al acestuia. Totodată, au fost formulate apărări pe fondul cauzei.10. La termenul de judecată din 7 iunie 2016, intimata H. GmbH Q. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2016.11. La termenul din 7 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţia părţilor, din oficiu, necesitatea sesizării instanţei supreme cu dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, părţile formulând concluzii scrise şi orale la termenul din 6 septembrie 2016.III. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii12. Prin Încheierea de sesizare din data de 6 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 25.502/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute de acest text de lege, motivat de următoarele aspecte:13. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 20 şi ale art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată (Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000), respectiv ale art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei în apel.14. În jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma "soluţionarea pe fond a cauzei" a fost interpretată în sensul că pot face obiectul sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, nu doar problemele de drept material, care privesc fondul raportului juridic dedus judecăţii, ci şi problemele de drept procesual care sunt apte să influenţeze, în funcţie de maniera lor de rezolvare, dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află*1). Notă

    ──────────

    *1) Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015.

    ──────────
    15. Soluţia dată excepţiei lipsei puterii de reprezentare este aptă să influenţeze dezlegarea în fond a apelului aflat pe rol. Astfel, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va interpreta dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 în sensul că - prin derogare de la art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă - este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate de art. 20 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, să reprezinte în faţa instanţelor judecătoreşti, în litigiile de proprietate industrială, alte persoane juridice având calitatea de parte, atunci excepţia lipsei puterii de reprezentare este neîntemeiată şi va fi respinsă, urmând ca apărările formulate de intimată prin întâmpinarea depusă în termen să fie valorificate.16. Dacă, dimpotrivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va statua că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 trebuie interpretate coroborat cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultând că un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanţă o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces, este posibil - în funcţie şi de alte chestiuni, precum o posibilă ratificare a actului de procedură făcut în temeiul unui mandat nevalabil, chestiuni care însă excedează prezentei sesizări - ca întâmpinarea să fie lovită de nulitate absolută, fiind făcută de o persoană fără putere de reprezentare în faţa instanţei [art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă], cu consecinţa lipsirii de efecte a acestui act de procedură [art. 179 alin. (1) din Codul de procedură civilă].17. Potrivit art. 476 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, iar potrivit art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă, părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.18. Aşadar, apărările noi formulate de intimată prin întâmpinare ar putea fi lipsite de eficienţă în măsura în care întâmpinarea va fi declarată nulă, ceea ce va avea repercusiuni asupra cadrului procesual în apel, putând influenţa, în funcţie de ansamblul circumstanţelor şi dispoziţiilor legale incidente în apel, chiar soluţia asupra căii de atac. Trebuie observat că această influenţă nu trebuie prestabilită la acest moment, fiind suficient ca soluţionarea chestiunii de drept să aibă aptitudinea reală, efectivă, de a influenţa soluţionarea pe fond a apelului, deci implicit a întregii cauze (de vreme ce apelul constituie al doilea grad de jurisdicţie în fond şi antrenează o devoluţiune a cauzei, în limitele criticilor şi a ceea ce s-a judecat, în faţa instanţei superioare de fond).19. Această condiţie este îndeplinită în speţă, pentru considerentele pe larg expuse şi pentru identitate de raţiune cu ceea ce a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9/2016 (paragrafele 21-22).20. Raportul de cauzalitate dintre chestiunea de drept şi soluţionarea cauzei pe fond există, pentru identitate de raţiune, atât în cazul în care excepţia lipsei puterii de reprezentare ar privi cererea de apel formulată prin mandatarul contestat, cât şi în cazul în care această excepţie priveşte întâmpinarea, câtă vreme obiectul judecăţii este configurat nu doar prin pretenţiile, ci şi prin apărările formulate [art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar devoluţiunea în apel poate fi extinsă prin apărările şi probele noi invocate în cuprinsul întâmpinării depuse de intimat [art. 476 alin. (2) şi art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă].21. Problema de drept enunţată este nouă, deoarece asupra interpretării sistematice a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 şi ale art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre dată publicităţii, astfel cum rezultă din consultarea evidenţelor şi a jurisprudenţei de pe site-ul oficial al instanţei supreme, dar şi din consultarea buletinelor de jurisprudenţă relevante.22. Astfel, chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări nu se circumscrie doar interpretării dreptului comun în materia reprezentării persoanelor juridice, reprezentat de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă (precum sesizarea soluţionată prin Decizia nr. 9/2016), ci are un obiect conex, cel puţin în parte diferit, şi anume interpretarea coroborată a dispoziţiilor dreptului comun cu cele ale legislaţiei speciale în materia puterii de reprezentare recunoscute consilierilor în proprietate industrială cu drept de liberă practică prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, dispoziţii aplicabile numai în materia litigiilor de proprietate industrială (nu a tuturor litigiilor de proprietate intelectuală, Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nefiind aplicabilă, spre exemplu, litigiilor privind dreptul de autor şi drepturile conexe).23. Instanţa de trimitere a arătat că nu se poate transpune pur şi simplu, mutatis mutandis, raţionamentul reţinut prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece rezolvarea în contextul normativ special aplicabil litigiilor de proprietate industrială ar putea să fie una diferită.24. În ce priveşte condiţia noutăţii, în general, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a constatat că nu există jurisprudenţă publicată prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat, recent, asupra interpretării coroborate a Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 şi a art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nici în recurs (în casaţie), nici pe calea recursului în interesul legii ori a mecanismului procedural prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă.25. Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, pentru a înlătura noutatea, ar fi fost suficiente, dar şi necesare, câteva decizii pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contextul aplicării actualului Cod de procedură civilă, decizii însuşite de instanţa supremă ca reprezentative pentru propria jurisprudenţă, prin publicare pe site-ul propriu; o atare jurisprudenţă nu a fost identificată.26. Anterior Deciziei nr. 9/2016, practica judiciară majoritară a completelor specializate în materia proprietăţii intelectuale, în cadrul Tribunalului Bucureşti, al Curţii de Apel Bucureşti şi, la cunoştinţa instanţei de trimitere, şi în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, a fost în sensul admisibilităţii reprezentării unei persoane juridice printr-o formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, de referinţă pentru această practică fiind o decizie (nepublicată) a fostei Curţi Supreme de Justiţie (Decizia nr. 2.482 din 19 iunie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie - Secţia civilă). Soluţia reţinută în această decizie este în sensul că legislaţia specială în materie derogă de la legea procedurală de drept comun. Această soluţie a fost adoptată în contextul art. 67-68 din Codul de procedură civilă de la 1865, iar nu al actualului art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, a cărui formulare este mai clară. Ulterior adoptării Deciziei nr. 9/2016 s-a constatat, la nivelul unor completuri ale Tribunalului Bucureşti, tendinţa unui reviriment, admiţându-se în cauze în curs - aşadar, prin încheieri nedefinitive - excepţia lipsei puterii de reprezentare a consilierilor în proprietate industrială; la nivelul Curţii de Apel Bucureşti nu au fost pronunţate încă soluţii asupra acestei probleme.27. Ca atare, indiferent de criteriul folosit pentru a determina noutatea chestiunii de drept, această condiţie este îndeplinită.28. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data sesizării.IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept29. Aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, apelanta-contestatoare S.C. E.G. - S.R.L. a apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, arătând că se impune admiterea excepţiei lipsei puterii de reprezentare a Cabinetului M.O. - S.R.L. şi constatarea nulităţii absolute a mandatului dat de intimata H. GmbH Q. S-a apreciat că art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 trebuie interpretat în sensul că un consilier juridic având calitatea de consilier în proprietate industrială poate reprezenta în instanţă o persoană juridică doar dacă are calitatea de angajat al acesteia din urmă, în caz contrar fiind eludate prevederile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 51/1995).30. Intimata H. GmbH Q. a apreciat, de asemenea, ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în ceea ce priveşte fondul sesizării, punctul său de vedere rezultă din cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin care a arătat că, în situaţia sa, persoană juridică de naţionalitate germană, nu poate formula apărări prin consilierul juridic propriu (astfel cum o impune Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), întrucât acesta (se prezumă că) nu cunoaşte legislaţia română. Totodată, în condiţiile în care intimata este deja reprezentată printr-un mandatar specializat în proprietate industrială, care o reprezintă în instanţă prin consilierul juridic propriu, obligaţia adiţională de a angaja un avocat constituie o sarcină excesivă, de natură să o descurajeze pe intimată să recurgă la serviciul justiţiei, ceea ce contravine textelor constituţionale evocate. Ca atare, deşi nu într-o manieră explicită, intimata susţine adoptarea unei interpretări a legii din care să rezulte valabilitatea mandatului dat Cabinetului de proprietate industrială M.O. şi a delegării subsecvente a consilierului juridic - consilier în proprietate industrială al acestui cabinet.31. Intimatul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci nu a exprimat niciun punct de vedere.32. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, au fost formulate în scris următoarele puncte de vedere:33. Apelanta-contestatoare S.C. E.G. - S.R.L. a apreciat că dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 trebuie interpretate în sensul că un consilier în proprietate intelectuală nu poate reprezenta în instanţă o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat ori de consilier juridic propriu al persoanei juridice care este parte în proces.34. Intimata H. GmbH Q. a apreciat că sesizarea este admisibilă, iar pe fondul chestiunii de drept a împărtăşit punctul de vedere al judecătorului-raportor, în sensul că nu se relevă niciun argument pentru care prevederile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 ar fi contrare art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă. S-a apreciat că, atât timp cât îşi desfăşoară activitatea numai în domeniul proprietăţii industriale, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, o agenţie de proprietate industrială poate avea calitatea de reprezentant, inclusiv în instanţă, în situaţia în care sunt încălcate drepturile unor titulari/solicitanţi români sau străini, urmând ca reprezentarea efectivă să se realizeze în principal prin consilierii în proprietate industrială, care sunt totodată şi consilieri juridici - angajaţi ai societăţii.35. Deşi nu are calitatea de parte în cauza în care s-a formulat prezenta sesizare, Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus un punct de vedere în sensul că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 trebuie interpretate coroborat cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, rezultând că un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanţă o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces.V. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dezlegarea chestiunii de drept36. Completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a apreciat că dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 trebuie interpretate în sensul că - prin derogare de la art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă - este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, reglementate de art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, să reprezinte alte persoane juridice în faţa instanţelor judecătoreşti, în litigiile de proprietate industrială.37. Atât din expunerile doctrinei, cât şi din considerentele Deciziei nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că raţiunea art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă de a permite reprezentarea convenţională a persoanelor juridice doar prin avocat ori prin consilier juridic [acesta din urmă nu poate fi, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu completările ulterioare (Legea nr. 514/2003), decât angajat ori funcţionar public al persoanei juridice având calitatea de parte, consilierii juridici nefiind liber-profesionişti] este reprezentată de combaterea avocaturii clandestine, prin care s-ar eluda dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1995. Din acest text rezultă că activităţile juridice de consultanţă, de reprezentare şi asistenţă juridică, precum şi de redactare de acte juridice, inclusiv a acţiunilor introductive în instanţă, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice, în raporturile cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină, constituie activităţi specifice profesiei de avocat, ele neputând fi exercitate de alte persoane decât în cazurile expres prevăzute de lege.38. Înainte de a verifica dacă aceste raţiuni subzistă în cauza de faţă, completul de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a observat că regula potrivit căreia activităţile prevăzute de art. 3 alin. (1) se exercită numai de avocat nu are caracter absolut, fiind admise derogări [art. 3 alin. (2) din Legea nr. 51/1995]. De exemplu, redactarea de acte juridice şi darea de dată certă este o atribuţie ce revine, în condiţiile legii, şi notarilor publici (art. 77 şi următoarele, art. 147 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), medierea poate fi realizată de mediatorul prevăzut de Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare.39. În cazul litigiilor de proprietate industrială, asistarea ori reprezentarea părţilor de către consilieri în proprietate industrială, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, nu contravine raţiunii expuse a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, nefiind o formă de eludare a monopolului legal al profesiei de avocat, deci o formă de exercitare clandestină şi ilegală a unor activităţi rezervate de lege avocaţilor.40. În primul rând, raţiunea recunoaşterii şi reglementării legale a profesiei de consilier în proprietate industrială o constituie gradul înalt de tehnicitate şi de specializare a acestor litigii, care necesită cunoştinţe ce depăşesc sfera pregătirii juridice (bunăoară, aprecierea noutăţii ori a pasului inventiv ca cerinţe de fond pentru acordarea brevetului de invenţie necesită cunoştinţe de specialitate, care nu sunt la îndemâna juristului obişnuit).41. Aşa fiind, dacă legiuitorul a apreciat că este în interesul legal al părţilor ca acestea să fie reprezentate în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către aceşti profesionişti ai unui domeniu specializat [conform art. 1 alin. (2), art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000], această raţiune ar fi parţial lipsită de eficienţă dacă posibilitatea de reprezentare nu ar fi extinsă şi asupra instanţelor judecătoreşti, cel puţin în litigiile decurgând din contestarea deciziilor adoptate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, ca organ de jurisdicţie, aceste contestaţii fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit dreptului constituţional şi convenţional de acces deplin la justiţie (art. 21 din Constituţia României, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform, îndeosebi, Cauzei Golder împotriva Regatului Unit). Neacceptarea acestei soluţii ar însemna că partea fie este privată de cunoştinţele de specialitate ale consilierului în proprietate industrială, fie că trebuie să îşi aleagă încă un mandatar pentru reprezentarea propriu-zisă în instanţă, şi anume un avocat, sau să delege un consilier juridic propriu, ceea ce poate fi oneros sau dificil din considerente practice (precum în cauza de faţă, în care una dintre părţi este o societate germană).42. Pentru interpretarea extensivă pledează şi împrejurarea că statutul legal al consilierilor în proprietate industrială este diferit de cel al consilierilor juridici, în pofida asemănării de denumire. Consilierii juridici pot asigura consultanţă şi reprezentare doar în favoarea autorităţii sau instituţiei publice în serviciul căreia se află ori a persoanei juridice cu care au raporturi de muncă (art. 4 din Legea nr. 514/2003), în vreme ce profesia de consilier în proprietate industrială este reglementată ca o profesie liberală, existând consilieri în proprietate industrială cu drept de liberă practică şi care se pot organiza, între altele, sub forma unor societăţi civile profesionale persoane juridice sau în societăţi comerciale având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale [art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000]. Din această perspectivă nu sunt relevante în cauza de faţă nici Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, nici referirea făcută la aceasta în cuprinsul Deciziei nr. 9/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul instanţei supreme (paragrafele 26-29), de vreme ce, de această dată, chiar legiuitorul autorizează înfiinţarea unei persoane juridice (societate civilă sau comercială - în măsura în care nu se are în vedere modificarea terminologică impusă de art. 77 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare), al cărei unic obiect de activitate se referă la domeniul proprietăţii industriale.43. Reprezentarea se asigură în temeiul unui mandat care poate fi dat, desigur, şi de o persoană juridică (aceasta este, de altfel, situaţia în majoritatea cazurilor) şi priveşte atât reprezentarea în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cât şi a altor terţi [art. 1 alin. (2), art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000].44. Trebuie observat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 nu sunt pe deplin edificatoare sub aspectul posibilităţii ori imposibilităţii reprezentării în faţa instanţei judecătoreşti a unui titular de drepturi de proprietate industrială sau a altui solicitant, persoană juridică, de către o societate civilă ori comercială, ca formă de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială. S-ar putea obiecta că, dacă ar fi intenţionat să confere o atare prerogativă de reprezentare, legiuitorul ar fi menţionat expres instanţele judecătoreşti şi nu s-ar fi rezumat la o referire vagă la terţi, astfel cum aceasta apare în cuprinsul art. 1 alin. (2) din ordonanţă.45. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 28 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, potrivit cărora reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, a titularilor sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic, pot fi interpretate ca o simplă trimitere la dreptul comun, reprezentat de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost explicitat prin Decizia nr. 9/2016.46. Textul poate fi însă interpretat şi într-o logică de ansamblu a dispoziţiilor legale menţionate, care conferă profesiei de consilier în proprietate industrială un caracter liberal, fiind permis formelor ei de exercitare să reprezinte alte persoane fizice sau juridice, în temeiul unui mandat. În această logică s-ar putea interpreta că forma de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială poate reprezenta o altă persoană juridică inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, cu singura condiţie ca ea (forma de exercitare) să angajeze un avocat sau să desemneze un consilier juridic propriu. Aceasta este interpretarea preferată până acum în practica judiciară, fie şi preponderent (însă nu exclusiv) într-o manieră tacită.47. Această interpretare ar putea fi păstrată pentru toate litigiile de proprietate industrială, având în vedere specificul lor. Totodată, nu este exclus ca, soluţionând chestiunea de drept dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să distingă între litigiile de proprietate industrială care privesc contestarea unei hotărâri a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi care constituie, practic, o continuare a litigiului început în faţa organului de jurisdicţie specializat (situaţie în care ar putea părea logic să se extindă prerogativele de reprezentare ale consilierului în proprietate industrială care nu este avocat şi în faţa instanţelor judecătoreşti) şi celelalte litigii de proprietate industrială, care sunt ab initio de competenţa instanţelor judecătoreşti (de exemplu, cereri în anularea mărcii sau a brevetului, acţiuni în contrafacere, în daune-interese, în decăderea din dreptul la marcă etc.).48. Ca urmare, chestiunea de drept care formează obiectul sesizării nu are o rezolvare evidentă şi constituie o problemă reală şi serioasă, a cărei dezlegare unitară, printr-o hotărâre de principiu, este în interesul bunei administrări a justiţiei, dar şi al titularilor de drepturi, care vor putea cunoaşte cu uşurinţă care sunt exigenţele de formă pe care trebuie să le îndeplinească atunci când sunt parte într-un proces de proprietate industrială.VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie49. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă în materia ce face obiectul sesizării.50. De asemenea, nici la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă asupra chestiunii de drept în discuţie.51. Există însă cauze similare, aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti şi al Tribunalului Argeş, care sunt suspendate până la soluţionarea prezentei sesizări, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă.52. Punctele de vedere teoretice exprimate de judecătorii consultaţi au fost diferite: într-o opinie s-a apreciat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, respectiv un consilier în proprietate industrială nu poate reprezenta în instanţă o persoană juridică decât dacă are calitatea de avocat angajat direct de aceasta ori de consilier juridic propriu al respectivei persoane juridice, parte în proces; într-o altă opinie, dispoziţiile art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 ar trebui interpretate în sensul că este permis formelor de exercitare a profesiei de consilier de proprietate intelectuală să reprezinte alte persoane juridice în faţa instanţelor judecătoreşti, în litigiile de proprietate intelectuală, prin derogare de la dispoziţiile art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă.53. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil a comunicat că, în prezent, nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale54. Dispoziţiile art. 28 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, republicată, nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate.55. În ceea ce priveşte art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, din verificările efectuate a rezultat că există patru dosare în faza de raport, dintre care unul priveşte sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate dispusă în prezenta cauză.VIII. Raportul asupra chestiunii de drept56. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.57. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată în litigiile din domeniul proprietăţii industriale poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială.IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie58. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere formulate de părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:59. Potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."60. În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formată în aplicarea normei citate anterior au fost identificate şi analizate condiţiile de admisibilitate pentru iniţierea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:- să existe o cauză aflată în curs de judecată;- instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;- soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;- chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;- chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.61. Se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate desprinse din art. 519 din Codul de procedură civilă.62. În ceea ce priveşte primele trei condiţii, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă care a adresat întrebarea este învestit cu soluţionarea unui apel într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin care s-a respins, în parte, cererea de înregistrare a mărcii.63. În conformitate cu art. 88 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, hotărârea comisiei de contestaţii din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate fi atacată cu contestaţie la Tribunalul Bucureşti, iar hotărârea Tribunalului Bucureşti este supusă numai apelului la Curtea de Apel Bucureşti.64. Pe acest temei, instanţa de trimitere este competentă să soluţioneze cauza pendinte şi, totodată, judecă în ultimă instanţă, dat fiind că hotărârea Curţii de Apel Bucureşti nu este supusă recursului.65. În ceea ce priveşte condiţia ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, se consideră a fi îndeplinită prin raportare la Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunţată în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ale cărei considerente se impun a fi preluate, pentru identitate de raţiune.66. Acea decizie a avut în vedere reprezentarea convenţională a persoanei juridice pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa instanţelor de judecată, nu numai pentru formularea cererii de chemare în judecată, aşadar inclusiv reprezentarea în căile de atac.67. În considerentele acelei decizii s-a arătat că cerinţa de admisibilitate a legăturii cu cauza a chestiunii de drept este întrunită, chiar dacă obiectul sesizării întemeiate pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă îl constituie o chestiune de drept procesual, atât timp cât modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii, văzându-se şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.68. În măsura în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că interpretarea şi aplicarea art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în ansamblul său, au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei, aceleaşi raţiuni trebuie avute în vedere ori de câte ori este antrenată incidenţa acestei norme, inclusiv din perspectiva corelaţiei sale cu alte prevederi legale privind reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată, precum cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, ce interesează categoria particulară a litigiilor de proprietate intelectuală.69. Întrucât Decizia nr. 9/2016 nu a făcut vreo distincţie în privinţa etapei procesuale în care operează reprezentarea în judecată şi nici a circumstanţelor în care se apreciază legătura chestiunii de drept cu cauza, transpunerea considerentelor sale se impune fără a avea relevanţă faptul că, în litigiul de faţă, este pusă în discuţie reprezentarea intimatului în faza apelului, spre deosebire de litigiul în care a fost valorificată chestiunea de drept dezlegată prin Decizia nr. 9/2016, în care reprezentarea în faţa primei instanţe a fost criticată prin motivele de apel.70. Este de remarcat demonstraţia logico-juridică a instanţei de trimitere în legătură cu această condiţie de admisibilitate, ale cărei argumente pertinente pot fi valorificate pentru conturarea concluziei întrunirii condiţiei legăturii cu cauza.71. În esenţă, instanţa de trimitere apreciază că raportul de cauzalitate dintre chestiunea de drept şi soluţionarea cauzei pe fond există în cazul în care excepţia lipsei puterii de reprezentare priveşte întâmpinarea formulată prin mandatarul contestat, pentru identitate de raţiune, cu ipoteza în care aceeaşi excepţie ar privi cererea de apel formulată prin mandatarul contestat, câtă vreme obiectul judecăţii este configurat nu doar prin pretenţiile, ci şi prin apărările formulate [art. 9 alin. (2) din Codul de procedură civilă], iar devoluţiunea în apel poate fi extinsă prin apărările şi probele noi invocate în cuprinsul întâmpinării depuse de intimat [art. 476 alin. (2) şi art. 478 alin. (2) din Codul de procedură civilă].72. Apărările noi formulate de intimată prin întâmpinare ar putea fi lipsite de eficienţă în măsura în care întâmpinarea va fi declarată nulă - ca efect al eventualei admiteri a excepţiei, prin prisma dezlegării chestiunii de drept - , ceea ce va avea repercusiuni asupra cadrului procesual în apel, putând influenţa, în funcţie de ansamblul circumstanţelor şi dispoziţiilor legale incidente în apel, chiar soluţia asupra căii de atac.73. Întrucât modalitatea în care este conceput să funcţioneze acest mecanism de prevenire a practicii neunitare nu permite tranşarea unor chestiuni de drept ipotetice, se impune limitarea răspunsului la dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte.74. Prin urmare, legătura cu cauza este asigurată doar pentru ipoteza conturată în dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere, şi anume aceea a reprezentării convenţionale a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.75. Se constată totodată că este îndeplinită şi condiţia noutăţii chestiunii de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită, chiar dacă această chestiune nu vizează un act normativ recent, cât timp se urmăreşte interpretarea unei norme dintr-o lege în vigoare în contextul noului Cod de procedură civilă, prin prisma unei decizii obligatorii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interpretarea şi aplicarea unei prevederi din cod.76. În acest sens, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a considerat în mod constant că cerinţa de admisibilitate a noutăţii este îndeplinită nu numai atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementările nou-intrate în vigoare, ci şi în cazul în care vizează o reglementare mai veche, asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, devenind astfel actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective*2). Notă

    ──────────

    *2) De exemplu, Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 6 aprilie 2016; Decizia nr. 22 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 24 noiembrie 2016.

    ──────────
    77. Mai mult, examinarea jurisprudenţei instanţelor relevă că nu s-a realizat o argumentare distinctă şi nu s-a format o practică unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, astfel încât pronunţarea unei hotărâri prealabile este de natură să preîntâmpine apariţia unei practici neunitare.78. În ceea ce priveşte ultima condiţie de admisibilitate, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept prin hotărâri de speţă, în litigiile de proprietate intelectuală în care este deschisă calea de atac a recursului de competenţa instanţei supreme, iar chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.79. Chestiunea de drept cu a cărei lămurire a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează interpretarea şi aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, în corelaţie cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.80. Prin întrebarea adresată de către instanţa de trimitere se solicită a se clarifica, în esenţă, dacă reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată în litigiile din domeniul proprietăţii industriale, astfel cum acesta a fost definit în art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, poate fi asigurată şi printr-un avocat care nu este angajat direct de către acea persoană juridică ori printr-un alt consilier juridic decât cel al persoanei juridice.81. Aşa cum s-a arătat cu ocazia analizării condiţiei de admisibilitate a legăturii cu cauza, se impune doar dezlegarea chestiunii de drept efectiv ridicate în cauza pendinte, respectiv reprezentarea convenţională a persoanei juridice prin consilier juridic într-un litigiu de proprietate intelectuală ce are ca obiect contestaţia titularului cererii de înregistrare a unei mărci împotriva hotărârii pronunţate de Comisia de contestaţii mărci din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.82. Astfel, după cum rezultă din expunerea succintă a procesului, preluată din încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întâmpinarea depusă în cursul judecării apelului a fost formulată prin consilierul juridic al unui cabinet de consiliere în proprietate industrială, organizat ca societate cu răspundere limitată, cabinet ce a fost împuternicit de către intimată să o reprezinte în faţa Curţii de Apel Bucureşti în acest dosar. Consilierul juridic respectiv are, în acelaşi timp, calitatea de consilier în proprietate industrială.83. Art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 prevede că reprezentarea în faţa instanţelor de judecată a titularilor de drepturi de proprietate industrială, a persoanelor care solicită acordarea protecţiei prin înregistrarea unui drept de proprietate industrială sau a persoanelor interesate de către consilierii în proprietate industrială este condiţionată de calitatea acestora de avocat sau de consilier juridic.84. Cu privire la această normă dintr-un act normativ cu caracter special, care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, este de precizat că, deşi nu prevede în mod expres, norma trebuie interpretată în sensul că vizează reprezentarea în judecată în litigiile de proprietate industrială, atât în faţa completurilor specializate în materia proprietăţii intelectuale (care include proprietatea industrială), cât şi a celorlalte instanţe competente, potrivit legii, să soluţioneze asemenea litigii.85. Răspunsul la întrebarea adresată de instanţa de trimitere trebuie circumstanţiat în raport cu împrejurările concrete şi particularităţile speţei, iar dezlegarea chestiunii de drept se va limita strict la obiectul litigiului.86. În ceea ce priveşte persoana reprezentată în judecată, art. 28 alin. (2) din ordonanţă nu face nicio distincţie, astfel încât este aplicabil în egală măsură persoanelor fizice şi juridice.87. În privinţa persoanei reprezentantului, art. 28 alin. (2) din ordonanţă reglementează reprezentarea în judecată prin consilierii în proprietate industrială, chiar dacă este introdusă şi condiţia ca reprezentantul să fie, concomitent, avocat sau consilier juridic.88. Art. 28 alin. (2) din ordonanţă a fost interpretat în mod constant în practica instanţelor învestite cu soluţionarea litigiilor de proprietate industrială în sensul posibilităţii acordării unui mandat de reprezentare în judecată şi unei societăţi comerciale având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale, în termenii art. 20 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, care asigură executarea mandatului prin propriul consilier juridic.89. Interpretarea dată până în prezent art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 de către instanţele de judecată, inclusiv după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă, este viabilă chiar în contextul pronunţării Deciziei în interesul legii obligatorii nr. 9/2016, date în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prin care s-a statuat că cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.90. Coroborarea unei norme juridice cu o altă normă, fie din acelaşi act normativ, fie dintr-un alt act normativ, ca metodă de interpretare, presupune stabilirea înţelesului normei prin raportare la acele dispoziţii legale care pot servi acestui scop, dată fiind legătura cu norma supusă interpretării.91. Interpretarea solicitată în speţă vizează sintagma "consilieri în proprietate industrială", în legătură cu reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, din cuprinsul art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, pentru a se stabili sfera persoanelor cărora le este acordat dreptul de reprezentare în judecată.92. Or, norma de drept comun reprezentată de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu este relevantă în această interpretare, întrucât nu are în vedere profesioniştii al căror statut juridic este reglementat prin actul normativ cu caracter special, ci reprezentarea prin avocat sau consilier juridic. Faptul că art. 28 alin. (2) din ordonanţă face referire, la rându-i, la calitatea de avocat sau de consilier juridic nu afectează constatarea anterioară, deoarece această calitate rămâne distinctă de aceea de consilier în proprietate industrială, constituind o cerinţă suplimentară a reprezentării.93. Interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, în sensul dacă permite sau nu reprezentarea în judecată a unei persoane juridice printr-o altă persoană juridică, se realizează prin raportarea la ansamblul actului normativ din care face parte.94. Raportarea la norma de drept comun poate releva doar modul de aplicare a normei din legea specială şi, eventual, necesitatea recurgerii la regulile de soluţionare a concursului dintre legea generală şi legea specială, iar nu şi interpretarea acesteia.95. Din acest motiv, corelaţia cu art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu interesează însăşi interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, în sensul solicitat de către instanţa de trimitere, ci doar compararea rezultatului interpretării cu conţinutul normei de drept comun, pentru stabilirea raportului dintre norme şi modul de aplicare a normei speciale (a se vedea paragrafele 129-139 din prezenta decizie).96. Interpretarea normei în discuţie are ca premisă faptul că norma are ca obiect reprezentarea în judecată de către consilierii în proprietate industrială, calitate ce trebuie întrunită în mod distinct de aceea de avocat sau de consilier juridic.97. Domeniul de aplicare a normei nu poate fi redus la reprezentarea prin avocat sau prin consilier juridic, întrucât s-ar ignora caracterul specific al soluţiei legislative inserate în reglementarea specială, anume reprezentarea prin consilierul în proprietate industrială. În acest caz, norma particulară ar coincide cu norma de drept comun.98. Calitatea de avocat sau de consilier juridic constituie o cerinţă suplimentară pentru reprezentarea în instanţă, dar distinctă de aceasta.99. Semnificaţia noţiunii de consilier în proprietate industrială este cea dată de legiuitor prin actul normativ care reglementează statutul juridic al acestei categorii profesionale, iar unitatea terminologică obligă la respectarea acestui înţeles ori de câte ori noţiunea se regăseşte în cuprinsul actului sau, desigur, în cuprinsul oricărui alt normativ.100. Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, profesia de consilier în proprietate industrială poate fi practicată numai de persoana fizică atestată ca atare şi înscrisă în Registrul naţional al consilierilor în proprietate industrială şi care este membră a Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România (art. 2). Pentru dobândirea calităţii de consilier în proprietate industrială sunt necesare, printre alte condiţii, studii superioare tehnice, ştiinţifice sau juridice (art. 5).101. În conformitate cu art. 1 alin. (2) din ordonanţă: "Activitatea de consilier în proprietate industrială constă în acordarea de asistenţă de specialitate în domeniul proprietăţii industriale şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice române sau străine interesate în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi faţă de terţi în procedurile reglementate."102. Atribuţiile consilierului în proprietate industrială în desfăşurarea activităţii prevăzute de art. 1 din ordonanţă sunt detaliate în art. 3 din Instrucţiunile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. 108/2002 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, emise în baza art. 48 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, astfel cum au fost modificate prin Ordinul directorului general al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci nr. 113/2009 (Instrucţiunile).103. Printre acestea figurează şi reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a solicitanţilor, titularilor de drepturi sau a persoanelor interesate, dar numai în cazul în care consilierul are calitatea de consilier juridic sau de avocat [art. 3 lit. f) din Instrucţiuni].104. Pe de altă parte însă nu se poate ignora că un consilier în proprietate industrială îşi poate desfăşura activitatea nu numai individual, ci şi într-o formă asociativă, care poate fi chiar o persoană juridică, astfel cum prevede art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, respectiv în cabinete individuale autorizate, cabinete individuale asociate pe bază de contract, societăţi civile profesionale persoane juridice sau în societăţi având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale.105. În considerarea posibilităţii de exercitare în comun a profesiei, ca scop al asocierii, legiuitorul a extins noţiunea de consilier în proprietate industrială şi la forma de exercitare a profesiei, în privinţa activităţii pe care o poate desfăşura consilierul persoană fizică.106. Astfel, potrivit art. 20 alin. (1) din ordonanţă, activităţile în domeniul proprietăţii industriale constituie chiar obiectul societăţii civile profesionale, indiferent dacă societatea este înfiinţată în baza Codului civil sau a legii speciale care îi conferă personalitate juridică, astfel cum prevede art. 1.889 alin. (2) din Codul civil.107. De asemenea, listele publicate lunar în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, pe baza datelor comunicate de către Camera Naţională a Consilierilor în Proprietate Industrială din România, conform art. 14 din aceeaşi ordonanţă, cuprind nu numai persoanele fizice cu drept de exercitare a profesiei, dar şi formele de organizare a acestora, după cum se arată în art. 35 din Instrucţiuni.108. Aşadar, atunci când se referă la consilierul în proprietate industrială, legiuitorul are în vedere nu numai persoana fizică ce întruneşte condiţiile legale pentru a profesa, dar şi grupul de persoane fizice care întrunesc condiţiile pentru a profesa şi care îşi desfăşoară activitatea în comun, în vreuna dintre formele specifice de exercitare a profesiei prevăzute de art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, inclusiv în cadrul celor constituite ca persoane juridice (societăţi civile profesionale sau societăţi având ca unic obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale).109. Această semnificaţie rezultă, de altfel, chiar din expunerea de motive a Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000, în care se arată că scopul acestui act normativ a fost acela al "armonizării legislaţiei naţionale cu cea a celorlalte ţări europene şi în privinţa activităţii consilierilor în proprietate industrială care să permită persoanelor interesate să beneficieze de servicii calificate în domeniul proprietăţii industriale, servicii oferite de un grup de persoane cu o organizare corespunzătoare în raport cu importanţa activităţii pe care o desfăşoară".110. Pe de altă parte, trebuie remarcat că legiuitorul a urmărit armonizarea legislaţiei naţionale cu a celorlalte ţări europene, dar a considerat că emiterea Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 "se impune în mod necesar pentru ca, până la data aderării României la Convenţia brevetului european, corpul de consilieri să poată fi constituit şi să funcţioneze la un înalt nivel de calificare, conform practicilor europene, în vederea agreării acestora pe lângă Oficiul European de Brevete". În adoptarea reglementării legiuitorul s-a inspirat, aşadar, din sistemul de reprezentare creat prin Convenţia brevetului european.111. Potrivit regulii 152 (11) din Regulamentul de aplicare a Convenţiei*3), în aplicarea art. 134 din Convenţie*4), autorizarea de reprezentare în procedurile derulate în faţa Oficiului European de Brevete poate fi dată şi unei asociaţii de mandatari, autorizare care trebuie înţeleasă ca vizând orice persoană care profesează în cadrul acelei asociaţii. Notă

    ──────────

    *3) Regulamentul de aplicare (disponibil pe website-ul OEB http://documents.epo.org/projects/babylon/eponet.nsf/0/F9FD0B02F9D1A6B4C1258003004DF610/$File/EPC_16th_edition_2016_en.pdf) face parte integrantă din Convenţie, conform art. 164 alin. (1) din Convenţie.

    *4) În conformitate cu prevederile art. 134 ("Mandatari autorizaţi") din Convenţia brevetului european, "Reprezentarea profesională a persoanelor fizice şi juridice în procedurile stabilite de această convenţie poate fi efectuată doar de mandatarii autorizaţi ale căror nume apar pe o listă ţinută în acest scop de Oficiul European de Brevete" (alin. 1). "Persoanele ale căror nume apar pe lista mandatarilor autorizaţi sunt îndreptăţite să acţioneze în toate procedurile stabilite de prezenta convenţie" (alin. 4).

    ──────────
    112. Conform practicii Oficiului European de Brevete, atunci când persoana reprezentată împuterniceşte asociaţia de profesionişti, nu înseamnă că însăşi asociaţia este îndreptăţită să acţioneze în faţa Oficiului, deoarece acest drept îl au individual doar membrii asociaţiei, dar atare mecanism nu este nelegal, câtă vreme toţi membrii grupului sunt îndreptăţiţi, în egală măsură, să acţioneze din partea persoanei reprezentate.113. Acest mecanism de reprezentare se regăseşte şi în reglementarea adoptată de România pentru procedurile naţionale.114. Astfel, în ceea ce priveşte reprezentarea în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în aplicarea art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, art. 42 alin. (2) din Instrucţiuni prevede că prin procura de reprezentare dată de către mandant în acest scop "va fi desemnat ca mandatar consilierul, cabinetul individual sau societatea în cadrul căreia acesta îşi desfăşoară activitatea".115. În situaţia în care au fost desemnate drept mandatari cabinetele sau societăţile organizate conform art. 20 din ordonanţă, alin. (3) al aceluiaşi art. 42 prevede că acestea "vor împuternici un consilier salariat al acestora să reprezinte interesele mandantului în faţa OSIM sau faţă de terţi".116. Aşadar, în concepţia legiuitorului, reprezentarea intereselor unei persoane juridice poate fi încredinţată şi uneia dintre formele profesionale în care un consilier în proprietate industrială îşi desfăşoară activitatea, iar salariatul împuternicit de către mandatari reprezintă, în acest fel, chiar interesele mandantului.117. Din modul de formulare a art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, precum şi din interpretarea coroborată a acestui text cu art. 20 şi art. 27, văzându-se şi raţiunea reglementării ordonanţei, rezultă că legiuitorul a avut în vedere un mecanism similar şi în cazul reprezentării în judecată reglementate prin art. 28 alin. (2) din ordonanţă, dat fiind că a prevăzut posibilitatea reprezentării "de către consilierii în proprietate industrială", care îşi pot desfăşura activitatea în formele enumerate în art. 20 alin. (1).118. Diferenţa faţă de reprezentarea părţilor în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci este instituirea condiţiei ca acel consilier care se prezintă în mod efectiv în faţa instanţei să fie avocat sau consilier juridic, şi nu orice salariat din cadrul formei de exercitare a profesiei.119. Dacă acel consilier pentru care persoana juridică titulară a unui drept de proprietate industrială sau care tinde la obţinerea protecţiei unui asemenea drept ori care acţionează în baza unui interes legitim optează în vederea reprezentării în judecată profesează individual, este posibilă, în mod evident, emiterea procurii de reprezentare în persoana acestuia.120. În cazul în care, însă, consilierul în proprietate industrială care este, în acelaşi timp, consilier juridic îşi exercită profesia într-un grup constituit în formele prevăzute de lege, contractul de mandat se încheie chiar cu entitatea în cauză, care urmează a-l împuternici, în vederea înfăţişării în faţa instanţei, pe consilierul juridic ce deţine şi calitatea de consilier în proprietate industrială.121. În acest caz, persoana fizică asigură, prin voinţa legiuitorului, reprezentarea intereselor mandantului însuşi, exercitând drepturile procedurale ale acestuia în faţa instanţei de judecată.122. Este de precizat că acest mecanism este singurul posibil, avându-se în vedere şi statutul unui consilier juridic, reglementat prin Legea nr. 514/2003.123. Legea nr. 514/2003 prevede că exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu orice altă profesie autorizată sau salarizată în ţară sau în străinătate [art. 10 lit. c)], iar un consilier juridic poate fi doar numit în funcţie sau angajat în muncă, cu statut de salariat, asigurând apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei în slujba căreia se află, inclusiv ale unei persoane juridice de drept privat (art. 1-4 din lege).124. Pe de altă parte, prin derogare de la art. 10 lit. c) din Legea nr. 514/2003 (legea-cadru de reglementare a profesiei), un consilier juridic poate fi, în acelaşi timp, consilier în proprietate industrială, atât timp cât acesta din urmă îşi poate desfăşura activitatea şi ca salariat în cadrul unei societăţi profesionale ce are ca obiect activităţile în domeniul proprietăţii industriale, conform art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000. Prin ipoteză, aceasta este situaţia din dosarul aflat pe rolul instanţei de trimitere, dubla calitate a persoanei care s-a înfăţişat în faţa instanţei ca reprezentant al intimatei fiind menţionată ca atare în sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept.125. Situaţia de excepţie menţionată este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât o persoană juridică titular al unui drept de proprietate industrială sau o altă persoană juridică de natura celor vizate de art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu ar putea fi reprezentată în judecată, pe acest temei de drept, de propriul consilier juridic, angajat cu contract de muncă, în condiţiile în care acesta nu ar putea fi concomitent consilier în proprietate industrială, salariat al unei societăţi profesionale indicate în art. 20 alin. (1) din ordonanţă.126. Desigur, partea persoană juridică poate alege să fie reprezentată în judecată de propriul consilier juridic, dar atare situaţie relevă, în fapt, aplicarea normei de drept comun reprezentate de art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, şi nu a normei din art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000.127. Dacă s-ar limita interpretarea art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 la reprezentarea prin consilierul juridic al părţii, s-ar ajunge la concluzia că norma nu poate fi aplicată în situaţia consilierului juridic, concluzie inacceptabilă prin prisma regulii conform căreia orice normă se interpretează în sensul de a produce efecte juridice.128. Întrucât unica ipoteză în care este admisibil cumulul de profesii este aceea a consilierului juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială prevăzute de art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, ţinând cont şi de exigenţa ca interpretarea normei să permită producerea efectelor juridice preconizate de către legiuitor, trebuie acceptat că partea poate fi reprezentată în judecată pe temeiul art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 şi de către un asemenea consilier, scop în care acesta va fi împuternicit, în vederea înfăţişării în faţa instanţei, de către angajator - una dintre entităţile de natura celor prevăzute de art. 20 alin. (1) din ordonanţă, în baza procurii de reprezentare acordate de către mandant.129. Faţă de interpretarea în acest sens a art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 se pune problema dacă există un conflict de legi, în condiţiile în care art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu permite reprezentarea în judecată a persoanei juridice printr-un mandatar persoană juridică.130. În caz afirmativ, concursul dintre legea specială şi cea generală ar urma să fie rezolvat potrivit principiului lex posterior derogat priori, şi nu principiului specialia generalibus derogant, întrucât este posibilă modificarea sau abrogarea unei norme speciale printr-o normă generală ulterioară, dacă acest lucru este prevăzut în mod expres*5). Notă

    ──────────

    *5) Conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres".

    ──────────
    131. Or, potrivit art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă orice alte dispoziţii contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.132. Acest text relevă abrogarea expresă indirectă*6) a legilor speciale contrare aflate în vigoare la data producerii efectelor Codului de procedură civilă*7). Notă

    ──────────

    *6) Abrogarea expresă indirectă reprezintă o formă a abrogării, ca procedeu de încetare a acţiunii unei norme de drept ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi contrare, care se manifestă atunci când actul normativ nou prevede generic faptul că dispoziţiile contrare legii se abrogă, fără însă să le menţioneze în mod expres.

    *7) Principiul specialia generalibus derogant înscris în art. 2 din Codul de procedură civilă are în vedere legile speciale ulterioare intrării în vigoare a codului.

    ──────────
    133. Pe acest temei, ar urma să se constate intervenită abrogarea parţială a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 şi modificarea corespunzătoare a conţinutului normei, în sensul înlăturării doar a părţii contrare normei abrogatoare*8), ceea ce ar echivala cu menţinerea reprezentării prin consilierul în proprietate industrială care îşi desfăşoară activitatea în mod individual, adică doar prin avocat. Notă

    ──────────

    *8) Conform art. 64 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Abrogările parţiale sunt asimilate modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parţial rămânând în vigoare prin dispoziţiile sale neabrogate".

    ──────────
    134. Din considerentele expuse în motivarea deciziei reiese că raţionamentul juridic ce a fundamentat soluţia adoptată porneşte de la premisa că activitatea de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată este rezervată prin lege avocaţilor şi consilierilor juridici, fiind inadmisibilă autorizarea constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006.135. Cât timp reprezentarea convenţională în faţa instanţelor de judecată nu poate constitui obiect de activitate al unei persoane juridice, s-a conchis în sensul că norma de procedură imperativă din art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu permite interpretarea conform căreia o persoană juridică ar putea fi reprezentată în faţa instanţei printr-o altă persoană juridică, aşadar nici prin consilierul juridic al acesteia din urmă.136. Aceste considerente decisive care sprijină şi explicitează Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept indică faptul că soluţia adoptată exclude o anumită interpretare a art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, într-o situaţie juridică determinată, aceea a reprezentării printr-o persoană juridică ce nu are dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată.137. Nu rezultă din considerentele deciziei că norma de drept comun în materia reprezentării în judecată ar trebui interpretată în acelaşi mod şi într-o situaţie diferită, aceea a reprezentării printr-o persoană juridică căreia o lege specială, precum art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, îi conferă dreptul de reprezentare convenţională în faţa instanţelor de judecată, respectiv prin consilierul juridic al acesteia din urmă.138. În limitele prezentei sesizări, care vizează art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă doar prin prisma interpretării date prin Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se relevă niciun argument pentru care art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000, care permite reprezentarea unei persoane juridice prin intermediul unei alte persoane juridice, respectiv prin consilierul juridic salariat al acesteia din urmă, ar fi contrar art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia din speţă.139. În acest caz, art. 28 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 nu are nici măcar un caracter derogatoriu de la norma de drept comun, dat fiind că nu conţine o soluţie legislativă diferită în aceeaşi situaţie, constituind o normă particulară de reprezentare în judecată prin avocat sau consilier juridic.Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

    În numele legii

    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 25.502/3/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în proprietate industrială.Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 ianuarie 2017.

    PREŞEDINTELE DELEGAT AL SECŢIEI I CIVILE

    LAVINIA CURELEA

    Magistrat-asistent,

    Mihaela Lorena Mitroi
    ------