DECIZIE nr. 789 din 15 decembrie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 132 din 21 februarie 2017



        Valer Dorneanu - preşedinte    Marian Enache - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Livia Doina Stanciu - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Varga Attila - judecător    Mihaela Ionescu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România şi Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" în Dosarul nr. 53.750/299/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 297D/2016.2. La apelul nominal se prezintă pentru Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" vicepreşedintele asociaţiei, domnul Nicuşor Daniel Dan, având delegaţie. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul" care precizează că motivele de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză nu privesc aspectele analizate anterior de instanţa de control constituţional în jurisprudenţa sa referitoare la textele de lege criticate. Susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiul egalităţii armelor prin faptul că există o lipsă de simetrie între situaţia prevăzută la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, când procurorul şi inculpatul pot ataca hotărârea (partea vătămată neavând interesul să o atace), şi situaţia reglementată la art. 341 alin. (6) lit. a), alin. (7) pct. 1 şi alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în care partea vătămată nu poate ataca hotărârea (procurorul şi suspectul, respectiv inculpatul neavând interes să atace hotărârea). Precizează că, într-o situaţie similară, prin Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală care permitea doar procurorului sau inculpatului să atace hotărârea judecătorului de cameră preliminară. Depune concluzii scrise.4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că principiul egalităţii armelor poate fi examinat exclusiv în cadrul aceleiaşi proceduri, în măsura în care se pun în discuţie drepturi şi obligaţii ale părţilor din aceeaşi cauză penală, iar nu în situaţii diametral opuse, care rezultă din compararea a două alineate ale aceluiaşi text de lege. Cât priveşte posibilitatea de a formula contestaţie, în temeiul alin. (9) al art. 341 din Codul de procedură penală, aceasta vizează situaţia în care a fost admisă plângerea, a fost desfiinţată soluţia atacată şi s-a dispus începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, într-o astfel de ipoteză raportul de drept penal devenind actual, reactivându-se acuzaţia în materie penală, în această situaţie dublul grad de jurisdicţie fiind impus de dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că, în ipoteza în care plângerea formulată, în temeiul art. 341 din Codul de procedură penală, este respinsă, nu s-a prevăzut o cale de atac, întrucât nu suntem în prezenţa unei acuzaţii în materie penală. Apreciază, în acord cu jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, că textele de lege criticate nu aduc atingere vreunei dispoziţii constituţionale sau convenţionale şi solicită menţinerea acestei jurisprudenţe.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea nr. 32/CP din 23 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 53.750/299/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România şi Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de autoare împotriva Încheierii din 5 octombrie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 53.750/299/2015, prin care, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a respins plângerea formulată de acestea împotriva Ordonanţei nr. 16.086/P/2013 din 5 august 2014 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele compară dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală cu prevederile art. 341 alin. (9) din acelaşi cod pentru a demonstra diferenţa de tratament în ceea ce priveşte posibilitatea formulării unei căi de atac cu privire la încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în această materie. Astfel, arată că procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, în cazul prevăzut la art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, în timp ce alte persoane, precum persoana vătămată sau persoane asimilate persoanei vătămate, nu au la îndemână o asemenea cale de atac. Invocă principiul egalităţii armelor, cu privire la care a statuat instanţa de control constituţional şi instanţa de la Strasbourg, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală reţine că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Întrucât dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, apreciază că aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, apreciază că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu sunt aplicabile. De asemenea, consideră că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curţii nr. 599 din 21 octombrie 2014, în care s-a reţinut că legiuitorul are prerogativa de a stabili căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti, nicio prevedere a Legii fundamentale nereglementând dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Reţine, totodată, considerentele Curţii potrivit cărora eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În ceea ce priveşte principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală apreciază că acesta nu are incidenţă în cazul dispoziţiilor criticate, deoarece, aşa cum rezultă fără echivoc din conţinutul normativ al art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, el este aplicabil exclusiv cauzelor penale în care se cercetează raportul penal de conflict, deci hotărârilor prin care instanţa soluţionează fondul acţiunii penale pronunţând achitarea, încetarea procesului penal, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau, după caz, condamnarea. Or, soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunţa asupra plângerii reglementate de art. 340 din Codul de procedură penală nu vizează fondul cauzei, ci numai legalitatea şi temeinicia ordonanţei atacate. Apreciază că nici dreptul la un recurs efectiv nu are incidenţă în prezenta cauză, prin consacrarea sa Convenţia impunând statelor obligaţia de a crea mecanisme juridice eficiente, care să permită oricărui justiţiabil să se adreseze unei instanţe naţionale în legătură cu orice încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute de aceasta. De asemenea, atunci când încălcarea s-a produs cu ocazia judecării unei cauze, dreptul la recurs efectiv presupune ca ea să poată fi constatată şi înlăturată de o jurisdicţie superioară. Or, nicio dispoziţie din Constituţie nu prevede dreptul la exercitarea unei căi de atac în orice cauză, indiferent de obiectul acesteia. Pe de altă parte, dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile scrise depuse de partea prezentă, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală. Faţă de motivele de neconstituţionalitate formulate de autoarele excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (8) al art. 341 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că soluţionarea contestaţiei s-a făcut prin Încheierea nr. 32/CP din 23 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, judecătorul de cameră preliminară, în Dosarul nr. 53.750/299/2015 - care constituie actul de sesizare a Curţii, producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, aceasta din urmă se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textul de lege criticat are următorul conţinut: "Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă."13. Autoarele excepţiei susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 referitor la liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, invocă prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, sa pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24-25, respingând excepţia, ca neîntemeiată, soluţia şi considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanţei de control constituţional, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, şi nr. 408 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015.15. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.17. De asemenea, având în vedere cele arătate, Curtea nu poate reţine nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la nediscriminare, tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică fiindu-le aplicabile aceleaşi reguli procesuale.18. Curtea constată, totodată, că invocarea dispoziţiilor art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală nu poate fi primită, deoarece controlul constituţionalităţii prevederilor legale are loc numai prin raportare la norme constituţionale sau cuprinse în convenţii şi tratate la care România este parte, şi nu la alte dispoziţii sau acte normative din legislaţia internă. Examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia pentru Protecţia şi Documentarea Monumentelor şi Patrimoniului din România şi de Asociaţia "Salvaţi Bucureştiul" în Dosarul nr. 53.750/299/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent,

    Mihaela Ionescu
    ----