DECIZIE nr. 724 din 6 decembrie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 86 din 31 ianuarie 2017



        Valer Dorneanu - preşedinte    Marian Enache - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Livia Doina Stanciu - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Varga Attila - judecător    Mihaela Ionescu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Mihai Ferentz în Dosarul nr. 1.053/257/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 247D/2016.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.362D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Ovidiu-Ciprian Buruiană în Dosarul nr. 1.351/45/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. CURTEA, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.362D/2016 la Dosarul nr. 247D/2016, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa anterioară a Curţii, respectiv deciziile nr. 221 din 2 aprilie 2015 şi nr. 414 din 16 iunie 2016.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Decizia penală nr. 67/A/2016 din 27 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.053/257/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Mihai Ferentz cu ocazia soluţionării apelului declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 183 din 18 noiembrie 2015 pronunţate de Judecătoria Mediaş în Dosarul nr. 1.053/257/2015, prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 şi art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată autorului excepţiei prin Sentinţa penală nr. 33 din 17 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3.394/257/2011 al Judecătoriei Mediaş, definitivă la data de 26 martie 2012.8. Prin Încheierea din 21 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.351/45/2013, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ovidiu-Ciprian Buruiană cu ocazia soluţionării apelului declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 26 din 2 februarie 2016 pronunţate de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. 1.351/866/2015, prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. Prin aceeaşi sentinţă s-a făcut aplicarea art. 15 din Legea nr. 187/2012 cu raportare la art. 86 din Codul penal din 1969, dispunându-se revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicate prin Sentinţa penală nr. 17 din 30 mai 2011 a Judecătoriei Paşcani, pedeapsa rezultantă aplicată urmând a se executa în regim de detenţie.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 247D/2016 susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate permit instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu cele ale actualului Cod penal, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1), întrucât, prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor, în interpretarea legii instanţa neavând competenţa de a legifera. Invocă Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în care, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, s-a stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile în vigoare, nefiind permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.362D/2016 susţine, în acelaşi mod, că dispoziţiile de lege criticate - contrar prevederilor constituţionale invocate - consacră principiul ultraactivităţii legii, respectiv a Codului penal din 1969, combină prevederi din vechea şi noua lege, fapt ce permite judecătorului să legifereze. Invocă, în plus, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 şi nr. 265 din 6 mai 2014 în care s-a statuat că nu se pot combina prevederi din vechea şi noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze. Face referire la Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2).10. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face referire la Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior. De asemenea, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014 prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.11. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Apreciază că susţinerea autorului excepţiei - potrivit căreia art. 15 din Legea nr. 187/2012 ar permite judecătorului să legifereze prin combinarea prevederilor din vechea şi noua lege - este eronată, întrucât aplicarea dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969 este prevăzută în mod expres de legiuitor - iar nu de către judecător - în cuprinsul dispoziţiilor tranzitorii adoptate. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 632 din 8 octombrie 2015 prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că menţinerea regimului legal în vigoare la data la care s-a aplicat o hotărâre definitivă de condamnare apare ca o soluţie logică având în vedere faptul că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se mai regăseşte în legea actuală, astfel încât trebuia identificat de către legiuitor un regim aplicabil de la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Observă că operează o prezumţie legală în sensul că vechea modalitate de individualizare a pedepsei este mai favorabilă, nefiind necesară modificarea acesteia ca efect al intrării în vigoare a dispoziţiilor privind amânarea aplicării pedepsei. Arată că, în contextul consacrării explicite în Constituţie a principiului separaţiei puterilor în stat, a fost stabilită relaţia între principiul autorităţii de lucru judecat şi aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive şi face referire, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 privind aplicarea globală a legii penale mai favorabile, arată că, în decizia precitată, Curtea statuează că este neconstituţională stabilirea pe cale judiciară a unei lex tertia, prin combinarea de legi succesive. Arată că instanţa de contencios constituţional a apreciat că astfel de prerogative acordate instanţelor de judecată sunt de natură a contraveni principiului separaţiei puterilor în stat, Parlamentul României fiind singura autoritate legiuitoare, iar instanţele de judecată având rolul constituţional de a interpreta şi aplica normele legale, nu de a crea astfel de norme. Guvernul apreciază însă că, în cazul normelor procesual penale criticate, nu este vorba de o posibilitate acordată instanţei de judecată de a crea o lex tertia, ci de indicarea în chiar textul de lege a normei aplicabile, în cazul succesiunii de legi în timp. În plus faţă de cele reţinute în punctul de vedere exprimat în Dosarul Curţii nr. 247D/2016, în Dosarul Curţii nr. 1.362D/2016, exprimându-şi punctul de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, Guvernul face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 343 din 7 mai 2015, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, şi la Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior.14. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Apreciază că acestea nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), în cazul condamnării inculpatului pentru o infracţiune săvârşită şi descoperită în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate, instanţa fiind obligată să dea efect juridic concret opţiunii legiuitorului stipulate în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, astfel încât va face aplicarea, în mod necesar, a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969. Face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 648 din 11 noiembrie 2014, în considerentele căreia s-a reţinut că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014, aşa încât, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia. De asemenea, invocă Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate, se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior. În Dosarul Curţii nr. 1.362D/2016, Avocatul Poporului precizează că a transmis punctul său de vedere, în sensul constituţionalităţii textelor de lege criticate, în Dosarul Curţii nr. 247D/2016.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: "(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal. (2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969."18. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 247D/2016 susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi în art. 61 alin. (1) potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. De asemenea, invocă următoarele prevederi din Codul penal: art. 1 - Legalitatea incriminării, art. 5 - Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, art. 41 - Recidiva, art. 43 - Pedeapsa în caz de recidivă, art. 44 - Pluralitatea intermediară şi art. 91 - Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere.19. Autorul excepţiei din Dosarul Curţii nr. 1.362D/2016 susţine, în plus faţă de dispoziţiile constituţionale invocate în Dosarul Curţii nr. 247D/2016, că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva afectării dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, prin Decizia nr. 343 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 29 iunie 2015, instanţa de control constituţional reţinând că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a noului Cod penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969. Totodată, Curtea a constatat că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea a apreciat că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.21. Curtea a reţinut, de asemenea, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pus în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi în noul Cod penal, la art. 91-98. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal în vigoare, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport cu vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Aşa fiind, Curtea a apreciat că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.22. Cât priveşte critica referitoare la crearea unui regim discriminatoriu între persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată condiţionat şi persoanele a căror pedeapsă a fost suspendată sub supraveghere, se constată că o problemă similară a fost analizată prin Decizia nr. 221 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 15 iunie 2015, paragrafele 16 şi 17, ocazie cu care s-a reţinut că, fiind în prezenţa unor instituţii juridice diferite, şi regimul juridic diferit reglementat de către legiuitor este justificat. În aceste condiţii, diferenţa de tratament juridic aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza celor două norme legale este justificată tocmai de faptul că acestea nu se află în situaţii juridice similare.23. Curtea a reţinut totodată că modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate a fost dezlegată prin Decizia nr. 13 din 6 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prilej cu care s-a statuat că "în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune pentru care, potrivit Codului penal anterior, a fost aplicată, printr-o hotărâre definitivă, o pedeapsă, cu suspendarea condiţionată a executării care, conform art. 41 alin. (1) din Codul penal, nu îndeplineşte condiţiile pentru a constitui primul termen al recidivei postcondamnatorii şi, respectiv, o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care legea penală mai favorabilă este legea nouă, stabilirea şi executarea pedepsei, în urma revocării suspendării condiţionate se realizează potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal anterior".24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.25. Cât priveşte critica potrivit căreia "dispoziţiile de lege criticate permit instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, cu cele ale actualului Cod penal, cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi art. 61 alin. (1), întrucât, prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor, în interpretarea legii instanţa neavând competenţa de a legifera", Curtea reţine că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului, sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului (a se vedea Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). Controlul textelor de lege invocate ca temei de drept, realizat de instanţa învestită cu soluţionarea unei cauze penale, corespunde atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, în activitatea de înfăptuire a justiţiei judecătorii se supun numai legii, a cărei interpretare se realizează în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor, întrucât interpretarea este o fază indispensabilă aplicării legii. În aceste condiţii, prin interpretarea şi aplicarea de către instanţă a textelor de lege criticate nu se realizează un "transfer" de competenţă din sfera puterii legislative în sfera puterii judecătoreşti.26. Curtea reţine totodată că în Dosarul Curţii nr. 247D/2016 autorul a invocat în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi prevederile art. 1, art. 5, art. 41, art. 43, art. 44 şi art. 91 din Codul penal. În jurisprudenţa sa constantă Curtea a statuat însă că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. De pildă, prin deciziile nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, şi nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Aşadar, o astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/2012.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihai Ferentz în Dosarul nr. 1.053/257/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi de Ovidiu-Ciprian Buruiană în Dosarul nr. 1.351/45/2013 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. Valer Dorneanu

    Magistrat-asistent,

    Mihaela Ionescu
    ----