HOTĂRÂRE nr. 980 din 16 decembrie 2015 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei(actualizată până la data de 3 februarie 2017*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative şi al art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei  +  Secţiunea 1 Dispoziţii generale, principalele obiective, funcţii şi atribuţii  +  Articolul 1 (1) Ministerul Energiei se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniile energetic şi al resurselor energetice, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici. (2) Ministerul Energiei este minister cu rol de sinteză. (3) Ministerul Energiei, denumit în continuare ministerul, are sediul principal în municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 202E, sectorul 6.  +  Articolul 2 (1) Ministerul îndeplineşte următoarele funcţii: a) de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniile energetic şi al resurselor energetice, precum şi a strategiilor şi a programelor privind creşterea economică în aceste domenii; b) de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice din domeniile sale de responsabilitate, precum şi în ceea ce priveşte administrarea şi, după caz, privatizarea operatorilor economici care funcţionează sub autoritatea sa şi monitorizarea postprivatizare a îndeplinirii clauzelor din contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate în cadrul proceselor de privatizare; c) de autoritate competentă pentru gestionarea şi derularea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, în implementarea Planului naţional de investiţii, precum şi în monitorizarea şi punerea în aplicare a acestuia, în baza art. 10c din Directiva EUETS 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 privind schema de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniunea Europeană, pentru modernizarea sectorului producţiei de energie electrică din România; d) de reprezentare, prin care se asigură, în condiţiile legii, în numele statului român şi al Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniile sale de activitate, inclusiv în sensul prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituţiilor Uniunii Europene;----------Lit. d) a alin. (1) al art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 41 din 27 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 3 februarie 2017. e) de aplicare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană pentru domeniile energetic şi al resurselor energetice; f) de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în domeniile energetic şi al resurselor energetice, precum şi controlul funcţionării entităţilor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa; g) de autoritate competentă pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 994/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale şi de abrogare a Directivei 2004/67/CE a Consiliului; h) de autoritate competentă pentru coordonarea, constituirea, menţinerea, controlul şi supravegherea stocurilor minime de ţiţei şi produse petroliere, potrivit Legii nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere; i) de administrare a proprietăţii publice din domeniul energetic, cu excepţia activelor reţelei electrice de transport şi a terenurilor pe care aceasta este amplasată; j) de coordonare, la nivel naţional, în colaborare cu celelalte autorităţi competente, a activităţilor privind relaţiile economice internaţionale, fluxurile comerciale şi cooperarea economică, în domeniile aflate în responsabilitate; k) de asigurare a participării în cadrul comisiilor interguvernamentale de colaborare economică cu alte state şi elaborarea componentei economice a întâlnirilor la nivelul conducerilor statului şi Guvernului pe domeniile aflate în responsabilitate; l) de absorbţie a fondurilor acordate de Uniunea Europeană, în domeniile aflate în responsabilitatea sa; m) de autoritate naţională competentă responsabilă cu facilitarea şi coordonarea procedurii de autorizare a proiectelor de interes comun, pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1.364/2006/CE şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 şi (CE) nr. 715/2009. (2) Principiile care stau la baza activităţii ministerului sunt următoarele: a) profesionalism, integritate şi transparenţă în activitatea proprie, precum şi în cea a entităţilor care îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministerului; b) coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniile aflate în responsabilitatea sa; c) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene, în domeniile din competenţa sa; d) eficienţă şi eficacitate în managementul fondurilor publice; e) colaborarea cu partenerii sociali; f) asigurarea unui climat concurenţial pe piaţa energiei şi resurselor energetice.  +  Articolul 3 (1) În realizarea funcţiilor sale, ministerul exercită, în principal, următoarele atribuţii, în conformitate cu reglementările în vigoare:1. elaborează strategia energetică naţională, politica energetică şi asigură ducerea la îndeplinire a acesteia, potrivit prevederilor art. 6 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;2. asigură punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 994/2010, potrivit art. 102 lit. l) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. V din Legea nr. 117/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2014 privind exercitarea drepturilor şi împlinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" - S.A. Mediaş şi pentru modificarea unor acte normative;3. elaborează, potrivit legii, acte normative sau administrative în domeniul ajutorului de stat sau de minimis, potrivit art. 3 alin. (4) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare;4. elaborează studii şi sinteze referitoare la evoluţia şi la ajustarea structurală a industriilor energetică şi extractivă în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;5. asigură administrarea proprietăţii publice din domeniul energetic, în baza art. 868 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările ulterioare;6. îndeplineşte atribuţiile în calitate de instituţie publică implicată privind exercitarea calităţii de acţionar al statului privind administrarea, restructurarea, privatizarea, reorganizarea şi, după caz, lichidarea societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi a altor societăţi din domeniul producţiei, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, precum şi din domeniul exploatării, prelucrării şi valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, ţiţei şi gaze naturale, nominalizate în anexa nr. 2, precum şi a filialelor acestora în condiţiile prevederilor art. 3 alin. (3) lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările ulterioare, şi în această calitate: a) administrează participaţiile statului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, împuternicindu-i pe reprezentanţii săi în adunările generale ale acţionarilor să acţioneze pentru creşterea competitivităţii şi eficienţei economice a acestor societăţi şi companii, pentru restructurarea şi pregătirea lor pentru privatizare, după caz; b) desfăşoară activităţi de privatizare, potrivit legii, precum şi activităţi de monitorizare a modului de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare în cadrul activităţii de postprivatizare;7. fundamentează, elaborează şi propune proiectul bugetului anual de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare, potrivit Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie, aprobată cu completări prin Legea nr. 26/2014;8. gestionează bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare conform art. 51 din Legea nr. 137/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 26/2014;9. gestionează contravaloarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, implementează, monitorizează şi pune în aplicare investiţiile din Planul naţional de investiţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2015 privind unele măsuri pentru implementarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii;10. gestionează bugetul de venituri şi cheltuieli aferent activităţii privind gestionarea contravalorii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate tranzitoriu cu titlu gratuit, implementarea, monitorizarea şi punerea în aplicare a investiţiilor din Planul naţional de investiţii potrivit art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.096/2013 pentru aprobarea mecanismului de alocare tranzitorie cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră producătorilor de energie electrică, pentru perioada 2013-2020, inclusiv Planul naţional de investiţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2015;11. asigură informarea, consultarea şi instruirea entităţilor aflate sub autoritatea ministerului cu privire la dezvoltarea durabilă, producţia şi consumul durabil, precum şi strategiile tematice ale Uniunii Europene potrivit art. 53 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare;12. asigură, coordonează şi monitorizează îndeplinirea angajamentelor pentru domeniile energetic şi al resurselor energetice care rezultă din acordurile încheiate de statul român cu organismele financiare internaţionale (IFI) potrivit art. 53 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare;13. urmăreşte realizarea sarcinilor ce îi revin din Planul de gestionare a deşeurilor, referitoare la gestionarea deşeurilor generate de industria extractivă, potrivit art. 4 pct. 28 şi art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2008 privind gestionarea deşeurilor din industriile extractive;14. monitorizează, împreună cu Consiliul Concurenţei, nivelul de acordare a ajutoarelor de stat din domeniul resurselor minerale energetice în conformitate cu deciziile Comisiei Europene;15. stabileşte şi asigură aplicarea măsurilor de management al situaţiilor de urgenţă şi de protecţie civilă în domeniile energetic şi resurselor energetice, precum şi de identificare, desemnare şi protecţie a obiectivelor de infrastructuri critice naţionale şi europene din domeniile energetic şi resurselor energetice, în condiţiile legii, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 1.491/2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă, şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011;16. participă în comisiile şi grupurile de lucru interministeriale şi interguvernamentale privind apărarea şi securitatea naţională, managementul situaţiilor de urgenţă, de protecţie civilă şi de protecţie a infrastructurilor critice naţionale şi europene, precum şi în orice alt domeniu în baza deciziilor adoptate în condiţiile legii, în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 1.491/2004 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2011;17. întocmeşte şi prezintă informări Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, potrivit Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu modificările ulterioare;18. aprobă, potrivit legii, investiţiile finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, ale societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor aflate sub autoritatea ministerului, potrivit art. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;19. elaborează politica de eficienţă energetică în sectorul de producţie a energiei electrice, în vederea creşterii eficienţei în utilizarea combustibililor şi energiei, potrivit art. 4 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;20. coordonează activitatea de producere a energiei electrice şi de dezvoltare de proiecte pentru operatorii economici aflaţi sub autoritatea ministerului, potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;21. urmăreşte situaţia stocurilor de siguranţă ale Sistemului electroenergetic naţional privind resursele primare de energie, potrivit prevederilor art. 6 lit. p) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;22. informează autoritatea competentă de mediu privind aplicarea de către operatorii economici din sectorul energetic a Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale transpusă prin Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale;23. participă la sesiunile comisiilor mixte de cooperare economică internaţională, care se desfăşoară în ţară sau în străinătate, conform programului aprobat de Guvern, în conformitate cu Legea nr. 590/2003 privind tratatele şi Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte;24. urmăreşte mediatizarea şi punerea în practică a acordurilor guvernamentale în care sunt prevăzute acţiuni de cooperare economică internaţională, la care ministerul este parte, în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011;25. iniţiază acţiuni de cooperare internaţională şi de colaborare economică externă, în plan bilateral sau pe terţe pieţe, potrivit Legii nr. 590/2003 şi Legii nr. 276/2011;26. îndeplineşte atribuţiile privind atragerea de investiţii, a unor investitori străini şi români, pentru realizarea unor proiecte şi programe naţionale, regionale sau internaţionale de interes pentru România, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea investiţiilor directe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/1998, cu modificările ulterioare;27. asigură aplicarea programelor rezultate din acordurile şi convenţiile internaţionale bilaterale şi multilaterale la care România este parte în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011;28. îndeplineşte atribuţiile de organism intermediar pentru energie, conform acordului de delegare încheiat cu Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", respectiv pentru Programul operaţional "Infrastructură mare" în baza art. 3 lit. i) şi art. 4 lit. m) din Hotărârea Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013 şi al art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 1.183/2014 privind nominalizarea autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor europene, structurale şi de investiţii 2014-2020;29. iniţiază măsuri pentru stimularea cooperării economice internaţionale în domeniile energetic şi al resurselor energetice în conformitate cu Legea nr. 590/2003 şi Legea nr. 276/2011;30. transpune, implementează, monitorizează aplicarea legislaţiei Uniunii Europene în domeniile coordonate şi asigură desfăşurarea activităţilor de către partea română în cadrul instituţiilor Uniunii Europene, în domeniile energetic şi al resurselor energetice, potrivit art. 53 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 6 din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;30^1. asigură participarea şi elaborează poziţiile României în procesul de negociere şi adoptare a iniţiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate, potrivit legislaţiei în vigoare;----------Pct. 30^1 al alin. (1) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 41 din 27 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 3 februarie 2017.31. asigură implementarea măsurilor din domeniul de intervenţie "energie" din cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" 2007-2013, precum şi din cadrul Programului operaţional "Infrastructură mare" 2014-2020, în baza art. 3 lit. i) şi art. 4 lit. m) din Hotărârea Guvernului nr. 398/2015 şi a Hotărârii Guvernului nr. 1.183/2014;32. asigură întâlniri periodice cu reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi cu operatori economici din domeniile energetic şi al resurselor energetice, cu privire la aplicarea prevederilor legale potrivit Legii nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;33. eliberează certificatele de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor pentru operatorii economici pentru care are calitatea de minister de resort potrivit art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, cu modificările şi completările ulterioare;34. exercită calitatea de autoritate concedentă privind concesionarea în sectorul energiei electrice, cu excepţia activelor reţelei electrice de transport şi a terenurilor pe care aceasta este amplasată, potrivit prevederilor art. 6 lit. g) din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;35. exercită calitatea de autoritate concedentă pentru serviciul public de distribuţie a gazelor naturale potrivit art. 100 pct. 58^1 din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;36. avizează documentaţia pentru obţinerea licenţelor din domeniul resurselor energetice, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 47 lit. j) teza finală din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare;37. desemnează reprezentanţi în comisiile de recepţie a lucrărilor de investiţii finanţate integral sau parţial din bugetul de stat pentru entităţile aflate sub autoritatea ministerului, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;38. asigură punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1.364/2006/CE şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 şi (CE) nr. 715/2009;39. asigură punerea în aplicare a Directivei 98/70/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei şi a motorinei şi de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului, respectiv derularea contractelor de prestare de servicii pentru eşantionarea benzinei şi motorinei, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 928/2012 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare;40. asigură promovarea resurselor regenerabile de energie, potrivit art. 13 din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;41. centralizează, prelucrează şi transmite către Comisia Europeană informaţiile şi datele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.084/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2.964/95 al Consiliului din 20 decembrie 1995 de introducere a înregistrării importurilor şi livrărilor de ţiţei în cadrul Comunităţii, a Deciziei Consiliului din 22 aprilie 1999 privind o procedură comunitară şi de consultare asupra costurilor de aprovizionare cu ţiţei şi asupra preţurilor de consum ale produselor petroliere şi a Deciziei Comisiei din 26 iulie 1999 de aplicare a Deciziei 1999/280/CE a Consiliului privind o procedură comunitară de informare şi de consultare asupra costurilor de aprovizionare cu ţiţei şi a preţurilor de consum ale produselor petroliere, cu modificările ulterioare. (2) Îndeplineşte atribuţiile de autoritate publică tutelară, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru companiile naţionale, societăţile naţionale şi societăţile prevăzute în anexa nr. 2. (3) În exercitarea funcţiilor, ministerul exercită, în domeniile sale de competenţă, următoarele atribuţii cu caracter general:1. elaborează politici publice;2. elaborează, iniţiază şi promovează proiecte de acte normative, coordonează şi controlează aplicarea acestora şi avizează proiectele de acte normative ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în conformitate cu atribuţiile conferite prin prezenta hotărâre;3. participă la fundamentarea şi la elaborarea strategiei şi a programului de reforme economico-sociale al Guvernului, fundamentează, promovează şi asigură aplicarea politicii stabilite în conformitate cu Programul de guvernare;4. iniţiază, negociază sau participă la negocierea tratatelor internaţionale sau propune întocmirea formelor de aderare la cele existente şi ia măsuri de aplicare a acestora în condiţiile legii;5. asigură armonizarea reglementărilor legislative naţionale cu cele ale Uniunii Europene;6. reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop şi dezvoltă relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii regionale şi internaţionale;7. monitorizează implementarea directivelor europene transpuse în legislaţia naţională;8. asigură dialogul permanent cu patronatele şi cu asociaţiile sindicale, cu mass-media şi cu celelalte componente ale societăţii civile în scopul informării reciproce şi al perfecţionării cadrului legislativ aferent;9. asigură relaţia cu Parlamentul României, cu Consiliul Economic şi Social şi cu exponenţi ai societăţii civile în problemele specifice;10. fundamentează, elaborează şi propune proiectul de buget pentru alocarea resurselor financiare necesare funcţionării ministerului şi urmăreşte execuţia bugetului;11. gestionează resursele financiare alocate prin bugetul de stat, din credite interne, din credite externe, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, pentru domeniile sale de activitate;12. asigură formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului şi colaborează cu instituţiile de specialitate în acest sens;13. elaborează răspunsuri la petiţii şi acordă informaţii de interes public, care se înscriu în sfera sa de competenţă, în conformitate cu prevederile legale;14. realizează şi editează materiale promoţionale, materiale informative, buletine şi jurnale de informare din sfera sa de activitate. (4) Ministerul îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de alte acte normative în vigoare, de acordurile internaţionale sau de acte încheiate potrivit dispoziţiilor legale, aplicabile şi corespunzătoare domeniilor coordonate.  +  Articolul 4În exercitarea atribuţiilor sale, ministerul colaborează, în condiţiile legii, cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte organisme şi instituţii publice.  +  Articolul 5În îndeplinirea atribuţiilor sale, ministerul este autorizat: a) să controleze entităţile aflate sub autoritatea sa şi să dea dispoziţii obligatorii în vederea restabilirii legalităţii şi creşterii competitivităţii economice; b) să ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în competenţa sa; c) să iniţieze şi să supună aprobării Guvernului, în condiţiile legii, strategiile de privatizare, restructurare şi/sau lichidare ale operatorilor economici din domeniul producţiei, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, precum şi din domeniul exploatării, prelucrării şi valorificării resurselor minerale energetice: cărbune, uraniu, ţiţei şi gaze naturale, nominalizaţi în anexa nr. 2, precum şi pentru filialele acestora; d) să încheie protocoale de schimburi de informaţii şi documente, precum şi de colaborare cu alte autorităţi ale administraţiei publice, instituţii publice, operatori economici, instituţii de credit şi alte persoane, în condiţiile legii, în vederea realizării atribuţiilor, cu păstrarea confidenţialităţii acestora; e) să solicite furnizarea informaţiilor relevante referitoare la activitatea de echilibrare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, respectiv a Sistemului electroenergetic naţional, în vederea desfăşurării activităţii autorităţii competente conform Regulamentului (UE) nr. 994/2010; f) să stabilească orice alte măsuri, în condiţiile prevăzute de lege.  +  Secţiunea a 2-a Organizarea ministerului  +  Articolul 6 (1) Structura organizatorică a ministerului este prevăzută în anexa nr. 1. (2) Structura organizatorică la nivel de servicii, birouri şi compartimente, numărul posturilor de conducere, precum şi alocarea personalului în direcţii generale, direcţii, servicii, birouri şi compartimente sunt stabilite prin ordin al ministrului energiei, emis în temeiul şi pentru executarea prezentei hotărâri, fără a se modifica anexa nr. 1. (3) Personalul ministerului este compus din demnitari publici, funcţionari publici, cu funcţii publice generale sau specifice, precum şi din personal contractual. (4) Numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul propriu al ministerului este de 267, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor acestora.  +  Articolul 7 (1) Atribuţiile, sarcinile şi responsabilităţile structurilor din cadrul aparatului propriu al ministerului se stabilesc în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ministerului Energiei, aprobat prin ordin al ministrului energiei. (2) Atribuţiile, sarcinile şi responsabilităţile individuale ale personalului din cadrul ministerului se stabilesc prin fişa postului, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (3) Statul de funcţii, statul de personal şi structura posturilor pe direcţii generale, direcţii, servicii, birouri şi compartimente pentru aparatul propriu al ministerului, precum şi încadrarea personalului se aprobă prin ordin al ministrului energiei, cu păstrarea statutului profesional şi a drepturilor salariale.  +  Secţiunea a 3-a Conducerea ministerului  +  Articolul 8 (1) Conducerea ministerului se asigură de către ministrul energiei, denumit în continuare ministrul. (2) Ministrul reprezintă şi angajează ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate, precum şi în justiţie şi în raporturile cu celelalte organe jurisdicţionale. În acest scop, ministrul poate da mandat de reprezentare persoanelor din subordine. (3) În faţa autorităţilor jurisdicţionale, ministerul este reprezentat prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, potrivit competenţei stabilite prin ordin al ministrului. (4) Ministrul este ordonator principal de credite pentru domeniile pentru care a fost învestit. (5) Ministrul îndeplineşte atribuţiile generale prevăzute la art. 53 din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (6) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual. (7) Prin ordin al ministrului pot fi delegate atribuţiile de conducere, reprezentare şi angajare a ministerului secretarilor de stat, secretarului general sau secretarului general adjunct. (8) În cazul în care ministrul nu îşi poate exercita atribuţiile, va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii, în condiţiile legii. (9) Pe lângă ministru funcţionează Colegiul ministerului. Componenţa şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului.  +  Articolul 9 (1) Ministrul este ajutat în activitatea sa de 3 secretari de stat numiţi prin decizie a prim-ministrului, precum şi de secretarul general şi un secretar general adjunct, numiţi în condiţiile legii. (2) Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate prin ordin al ministrului. (3) Secretarul general al ministerului exercită atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare. În realizarea atribuţiilor ce îi revin, secretarul general este ajutat de 2 secretari generali adjuncţi. Aceştia pot îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ministerului Energiei ori încredinţate de ministru, potrivit legii.----------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 41 din 27 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 3 februarie 2017. (4) Secretarul-general asigură stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale dintre structurile acestuia.  +  Articolul 10Companiile naţionale, societăţile naţionale şi societăţile pentru care ministerul îndeplineşte atribuţiile de instituţie publică implicată în domeniul privatizării, precum şi regiile autonome aflate sub autoritatea acestuia sunt prevăzute în anexa nr. 2.  +  Capitolul II Dispoziţii finale  +  Articolul 11Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi aprobat şi în structura organizatorică se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru fiecare categorie de personal, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 12Ministerul are în dotare un parc auto, iar, pentru activităţi specifice, numărul de mijloace de transport şi consumul de carburanţi sunt prevăzute în anexa nr. 3, potrivit prevederilor art. 5 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 13Ministerul poate închiria spaţii pentru necesităţi proprii, în condiţiile legii.  +  Articolul 14 (1) Patrimoniul ministerului se constituie prin preluarea patrimoniului aferent domeniului energetic şi resurselor energetice de la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, potrivit art. 3 şi art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative. (2) Ministerul Energiei predă Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri personalul, posturile şi patrimoniul aferent domeniului întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri, prin protocol de predare-preluare, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2015.  +  Articolul 15Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.  +  Articolul 16La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 42/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, cu modificările ulterioare.

    PRIM-MINISTRU

    DACIAN JULIEN CIOLOŞ

    Contrasemnează:

    ---------------

    Ministrul energiei,

    Victor Vlad Grigorescu

    Viceprim-ministru,

    ministrul economiei, comerţului

    şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

    Costin Grigore Borc

    Ministrul muncii, familiei,

    protecţiei sociale

    şi persoanelor vârstnice,

    Claudia-Ana Costea

    Ministrul fondurilor europene,

    Carmen Aura Răducu

    Ministrul finanţelor publice,

    Anca Dana Dragu

    Viceprim-ministru,

    ministrul dezvoltării regionale

    şi administraţiei publice,

    Vasile Dîncu

    Ministrul afacerilor externe,

    Lazăr Comănescu
    Bucureşti, 16 decembrie 2015.Nr. 980.  +  Anexa 1----------Anexa 1 a fost înlocuită cu anexa din HOTĂRÂREA nr. 41 din 27 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 3 februarie 2017, conform pct. 4 al art. I din acelaşi act normativ.  +  Anexa 2Companiile naţionale, societăţile naţionaleşi societăţile pentru care Ministerul Energieiîndeplineşte atribuţiile de instituţie publicăimplicată în domeniul privatizării, precum şiregiile autonome aflate subautoritatea Ministerului Energiei┌───┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ 1.│Societatea OMV PETROM - S.A. Bucureşti - participaţia statului │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 2.│Societatea "Oil Terminal" - S.A. Constanţa │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 3.│Societatea "Conpet" - S.A. Ploieşti │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 4.│Societatea "Rompetrol Rafinare" - S.A. Năvodari │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 5.│Societatea Naţională de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. Mediaş │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 6.│Societatea Comercială GDF SUEZ ENERGY România - S.A. Bucureşti - ││ │participaţia statului │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 7.│S.C. E.ON ENERGIE ROMÂNIA - S.A. Târgu Mureş - participaţia statului │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 8.│S.C. E.ON DISTRIBUŢIE ROMÂNIA - S.A. participaţia statului │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ 9.│Societatea de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" ││ │- S.A. Bucureşti, în dizolvare şi lichidare voluntară │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│10.│Societatea "Electrocentrale Grup" - S.A. Bucureşti şi filialele sale │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│11.│Societatea Electrocentrale Bucureşti - S.A. Bucureşti │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│12.│Societatea Electrocentrale Constanţa - S.A. Constanţa │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│13.│Societatea Complexul Energetic Hunedoara - S.A. │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│14.│Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│15.│Societatea Uzina Termoelectrica Midia - S.A. Năvodari │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│16.│Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale ││ │"Hidroelectrica" - S.A. Bucureşti, în insolvenţă, cu filiala sa │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│17.│Societatea Naţională Nuclearelectrica - S.A. Bucureşti cu filiala sa │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│18.│Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" ││ │- S.A. Bucureşti, cu filialele sale │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│19.│Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie - S.A. Bucureşti │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│20.│Compania Naţională a Huilei - S.A. Petroşani, în dizolvare şi lichidare ││ │voluntară │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│21.│Compania Naţională a Uraniului - S.A. Bucureşti │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│22.│Societatea Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică ││ │Proiectare Mine pe Lignit - S.A. Craiova, în insolvenţă │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│23.│Societatea Naţională a Cărbunelui - S.A. Ploieşti, cu filialele sale │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│24.│Societatea pentru Închiderea - Conservarea Minelor - S.A. Târgu Jiu, în ││ │faliment │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│25.│Societatea Minieră Banat - Anina - S.A., în faliment │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│26.│Societatea Naţională Închideri de Mine Valea Jiului - S.A. │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│27.│Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, în ││ │insolvenţă │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│28.│Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN Mioveni │├───┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│29.│Societatea Comercială "Petrotrans" - S.A. Ploieşti, în faliment │└───┴──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘  +  Anexa 3Mijloacele de transport şi consumul de carburanţipentru activităţi specifice┌────┬───────────────────────────────┬────────────┬────────┬───────────────────┐│Nr. │ │ Tipul │Numărul │ Consumul maxim de ││crt.│ Unitatea │ mijlocului │ maxim │carburant pentru un││ │ │ de │aprobat │ autovehicul ││ │ │ transport │(bucăţi)│ (litri/lună) │├────┼───────────────────────────────┼────────────┼────────┼───────────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │├────┼───────────────────────────────┼────────────┼────────┼───────────────────┤│ 1. │Aparatul propriu *) │ │ │ │├────┼───────────────────────────────┼────────────┼────────┼───────────────────┤│ │Pentru transport marfă şi │ │ │ ││ │persoane (structuri │Autovehicule│ 20 │ 300 ││ │funcţionale/delegaţii) │ │ │ │└────┴───────────────────────────────┴────────────┴────────┴───────────────────┘ Notă

    ──────────

    *) Exclusiv numărul autoturismelor reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ──────────
    NOTE:1. Nu se consideră depăşiri la consumul de carburanţi normat pe autovehicul consumul care la nivelul anului se încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul de autovehicule aprobat fiecărei unităţi.2. Autoturismele din parcul auto al aparatului propriu al ministerului pot fi conduse şi de demnitari sau de alte categorii de salariaţi cu funcţii de răspundere, nominalizaţi prin ordin al ministrului energiei.
    -----