HOTĂRÂRE nr. 12 din 12 ianuarie 2017privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 16 ianuarie 2017



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 133/2014, şi al art. 20 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Capitolul I Organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale  +  Secţiunea 1 Dispoziţii generale, funcţii, principii şi atribuţii  +  Articolul 1 (1) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului. (2) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale realizează politicile naţionale, corelate cu cele la nivel european şi internaţional, în domeniul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, îndeplinind rolul de autoritate de stat, strategie şi planificare, reglementare, sinteză, coordonare, monitorizare, inspecţie şi control. (3) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale asigură coordonarea aplicării strategiei şi politicilor Guvernului în domeniile muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, precum şi în domeniul justiţiei sociale.  +  Articolul 2Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are sediul în municipiul Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 2-4, sectorul 1.  +  Articolul 3 (1) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale exercită, în condiţiile legii, în domeniile proprii de competenţă, următoarele funcţii: a) de strategie şi planificare, prin care:1. elaborează, actualizează şi coordonează aplicarea strategiilor, planurilor şi programelor din domeniile sale de activitate;2. elaborează documentele de politică publică în domeniile sale de activitate;3. asigură elaborarea de cercetări, studii şi prognoze pentru fundamentarea politicilor, strategiilor şi programelor din domeniile sale de activitate;4. asigură cadrul juridic şi instituţional pentru obţinerea şi colectarea datelor necesare îndeplinirii obligaţiilor de raportare asumate de România la nivel european şi internaţional, în domeniile sale de activitate;5. asigură cadrul juridic şi instituţional pentru facilitarea şi stimularea dialogului asupra politicilor, strategiilor şi deciziilor ce decurg din domeniile sale de activitate;6. promovează strategii şi politici care susţin aplicarea justiţiei sociale în România; b) de reglementare, sinteză şi avizare, prin care:1. elaborează proiecte de acte normative în domeniile sale de activitate;2. avizează proiecte de acte normative elaborate de alte ministere şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale care privesc sfera sa de competenţă;3. emite acte de reglementare în domeniile sale de activitate, potrivit prevederilor legale;4. asigură implementarea justiţiei sociale în cadrul politicilor şi strategiilor elaborate la nivelul Guvernului României; c) de reprezentare, prin care reprezintă Guvernul în relaţiile cu instituţiile şi organismele, organizaţiile şi asociaţiile interne, europene şi internaţionale din domeniile sale de activitate, promovând interesul naţional; d) de autoritate de stat, prin care:1. asigură implementarea politicilor guvernamentale în domeniile sale de activitate;2. coordonează, monitorizează şi asigură implementarea unitară a legislaţiei naţionale în domeniile sale de activitate, armonizată cu prevederile şi cerinţele legislaţiei Uniunii Europene, tratatelor, convenţiilor, acordurilor, memorandumurilor şi protocoalelor la care România este parte;3. coordonează activitatea de raportare către instituţiile europene şi internaţionale în domeniile sale de competenţă;4. coordonează activitatea de elaborare a politicilor publice în domeniile sale de competenţă;5. asigură promovarea studiilor de specialitate necesare pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniile sale de competenţă;6. asigură exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite, delegate, potrivit legii, Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Casei Naţionale de Pensii Publice; e) de monitorizare, inspecţie şi control, prin care:1. asigură, prin compartimentele proprii sau instituţiile aflate în subordinea ori sub autoritatea sa, controlul respectării legalităţii în domeniile sale de activitate, constată contravenţiile pentru nerespectarea acesteia, aplică sancţiunile şi, după caz, sesizează organele de urmărire penală, potrivit prevederilor legale în vigoare;2. efectuează controlul şi inspecţia activităţilor şi serviciilor din domeniile sale de competenţă;3. exercită activităţi de audit intern şi control atât la nivelul aparatului propriu, cât şi la nivelul celorlalte entităţi aflate în subordinea, sub autoritatea sau coordonarea sa;4. asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat şi a resurselor din credite interne şi externe;5. asigură îndrumarea metodologică şi procedurală a activităţii structurilor cu atribuţii vizând implementarea programelor din domeniile sale de activitate; f) de Organism intermediar pentru implementarea programelor finanţate din Programul operaţional Capital uman; g) de autoritate de implementare pentru asistenţa financiară acordată de Uniunea Europeană în cadrul programelor PHARE, pentru domeniile sale de activitate; h) de furnizor al ajutorului de stat pentru formare profesională; i) de administrare, prin care:1. închiriază bunurile imobile proprietate a statului pe care le are în administrare;2. închiriază sau primeşte în administrare, în vederea desfăşurării activităţii proprii, bunuri mobile şi imobile proprietate publică ori privată a statului;3. coordonează activitatea de administrare a patrimoniului unităţilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau coordonarea sa; j) de informare şi conştientizare a publicului în domeniile sale de activitate, prin care:1. asigură informarea şi consultarea publicului, conform prevederilor legale în vigoare, în promovarea actelor normative şi de reglementare din domeniile sale de activitate, la nivel naţional, european şi internaţional;2. pune la dispoziţia publicului informaţii generale şi documente de interes public în domeniile sale de activitate;3. organizează campanii de informare şi conştientizare a publicului în ceea ce priveşte promovarea şi implementarea politicilor, strategiilor şi legislaţiei din domeniile sale de competenţă, în vederea sensibilizării opiniei publice şi facilitării înţelegerii şi respectării acestora. (2) Activitatea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se bazează pe următoarele principii: a) principiul justiţiei sociale; b) principiul respectării demnităţii umane, egalităţii de şanse şi de tratament; c) principiul coeziunii sociale; d) principiul respectării dreptului fiecărei persoane la muncă decentă; e) principiul contribuţiei şi al solidarităţii în promovarea progresului social; f) principiul compatibilităţii cu legislaţia Uniunii Europene; g) principiul transparenţei activităţii faţă de cetăţeni şi faţă de celelalte instituţii ale statului, ale Uniunii Europene şi faţă de societatea civilă; h) principiul eficienţei managementului fondurilor publice; i) principiul consultării partenerilor sociali; j) principiul promovării unei societăţi echilibrate.  +  Articolul 4 (1) În exercitarea funcţiilor sale, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii cu caracter general:1. identifică, elaborează şi promovează politici publice şi acte normative în domeniul muncii, justiţiei sociale, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, în deplină concordanţă cu prevederile Programului de guvernare şi cu obligaţiile României ce decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene, pentru domeniile sale de activitate;2. elaborează rapoarte de monitorizare şi evaluare cu privire la politicile publice iniţiate şi implementate la nivelul ministerului;3. avizează proiectele de acte normative elaborate de ministere şi de organe ale administraţiei publice centrale, pentru domeniile sale de activitate;4. organizează, împreună cu celelalte ministere şi cu organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale şi cu alte persoane juridice, după caz, promovarea acţiunilor derulate în domeniile sale de activitate;5. colaborează cu asociaţiile profesionale şi patronale din domeniile sale de activitate şi asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media şi cu societatea civilă în general, în scopul informării reciproce şi perfecţionării cadrului legislativ existent;6. participă la sprijinirea dezvoltării capacităţii administrative a structurilor implicate în programele din domeniile sale de activitate, precum şi la consolidarea şi extinderea parteneriatelor;7. participă, cu experţi desemnaţi, la întâlnirile grupurilor de lucru în legătură cu domeniile sale de activitate;8. participă la schimbul de informaţii şi experienţă cu instituţiile şi organismele naţionale şi internaţionale cu privire la domeniile sale de activitate, în condiţiile legii;9. realizează cercetări de opinie publică, cantitative şi calitative, prin intermediul unor instituţii specializate, în vederea fundamentării documentelor strategice, a campaniilor de comunicare şi a informării opiniei publice în domeniile sale de activitate;10. contractează, în condiţiile legii, servicii specializate în vederea obţinerii documentelor, studiilor, colectării datelor şi informaţiilor necesare realizării atribuţiilor sale, precum şi servicii de consultanţă, inclusiv servicii de evaluare, prognoză şi statistică;11. editează, direct sau prin unităţile din subordinea ori aflate sub autoritatea sa, publicaţii de specialitate şi de informare specifice domeniilor sale de activitate;12. organizează şi sprijină, în condiţiile legii, activităţi şi manifestări pentru promovarea şi susţinerea proiectelor din domeniile sale de activitate atât în ţară, cât şi în străinătate, prin expoziţii, simpozioane, sesiuni de comunicări, congrese, colocvii şi alte asemenea activităţi;13. monitorizează şi evaluează politicile publice cu impact asupra domeniilor sale de activitate;14. primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările persoanelor fizice şi juridice, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002;15. asigură protecţia informaţiilor clasificate, în condiţiile legii;16. asigură implementarea prevederilor legislaţiei Uniunii Europene în domeniile sale de competenţă, prin activităţi specifice, în condiţiile legii;17. coordonează implementarea programelor de asistenţă bilaterală, precum şi a altor programe de asistenţă financiară acordate de Uniunea Europeană, în conformitate cu aria de responsabilitate;18. elaborează, implementează şi monitorizează din punct de vedere tehnic proiecte finanţate din fonduri europene sau din alte surse, programe de colaborare internaţională, precum şi proiecte de colaborare bilaterală pentru domeniile sale de activitate;19. promovează parteneriatul public-privat în aplicarea programelor şi proiectelor în domeniu;20. propune acordarea statutului de utilitate publică asociaţiilor şi fundaţiilor din domeniile sale de activitate, precum şi aprobarea prealabilă în vederea recunoaşterii prin hotărâre judecătorească a persoanelor juridice străine de drept privat, fără scop lucrativ, în condiţiile prevăzute de lege;21. colectează, prelucrează şi diseminează date statistice în domeniile de activitate ale ministerului;22. asigură relaţia cu Parlamentul, mass-media, Consiliul Economic şi Social şi cu alţi exponenţi ai societăţii civile în problemele specifice domeniilor ministerului;23. elaborează şi fundamentează documentele ce reflectă poziţia României în raport cu politica şi strategia Uniunii Europene pentru domeniile sale de competenţă şi asigură participarea la activităţile instituţiilor Uniunii Europene; în acest sens, îşi îndeplineşte atribuţiile ce îi revin şi participă, potrivit legislaţiei în vigoare, la sistemul naţional de gestionare a afacerilor europene;24. asigură consultarea permanentă a partenerilor sociali asupra proiectelor de acte normative iniţiate în sfera sa de activitate;25. asigură relaţia cu Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Naţiunilor Unite, Consiliul Europei, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi cu alte organizaţii internaţionale, potrivit domeniilor sale de competenţă;26. negociază şi urmăreşte încheierea şi ratificarea instrumentelor juridice bilaterale, pentru domeniile sale de activitate;27. derulează relaţii bilaterale cu ministerele şi instituţiile cu atribuţii în domeniilor muncii, justiţiei sociale, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice din alte state;28. reprezintă România, în condiţiile legii, la organismele internaţionale şi la instituţiile europene din domeniile sale de activitate;29. asigură protecţia cetăţenilor români care desfăşoară activităţi lucrative în străinătate prin intermediul ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale;30. colaborează la monitorizarea şi evaluarea implementării Strategiei Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2015-2020, pentru realizarea direcţiilor de acţiune referitoare la ocupare;31. asigură managementul administrativ-financiar al programelor comunitare şi al proiectelor cu finanţare rambursabilă şi nerambursabilă derulate de minister;32. asigură, potrivit legii, mijloacele financiare din bugetul propriu în scopul adoptării standardelor europene armonizate conform domeniilor de competenţă ale ministerului;33. asigură reprezentarea în faţa instanţelor de judecată în problemele din domeniile de activitate ale ministerului;34. exercită controlul asupra activităţilor desfăşurate de instituţiile subordonate, aflate sub autoritatea sau coordonarea sa;35. editează buletine informative şi organizează seminare, conferinţe, expoziţii tematice şi alte acţiuni similare în ţară şi în străinătate, în domeniile sale de activitate; cheltuielile legate de tipărirea şi difuzarea buletinelor informative, precum şi cele legate de organizarea seminarelor, conferinţelor, expoziţiilor şi celorlalte acţiuni tematice se asigură din alocaţiile bugetare aprobate Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale;36. implementează şi dezvoltă sistemul informatic integrat în domeniile sale de activitate;37. fundamentează şi susţine proiectele de bugete care se administrează de către aparatul propriu sau de către instituţiile aflate în subordinea, sub autoritatea ori coordonarea sa;38. elaborează proiectul bugetului anual pentru activitatea proprie şi a instituţiilor subordonate şi programele de investiţii anuale şi multianuale;39. monitorizează execuţia bugetară şi ia măsuri operative pentru asigurarea plăţii tuturor drepturilor de protecţie socială, în limita fondurilor aprobate. (2) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale îndeplineşte următoarele atribuţii specifice: a) Justiţie socială:1. elaborează cadrul legislativ în domeniul justiţiei sociale;2. avizează proiectele de acte normative din perspectiva respectării şi implementării principiului justiţiei sociale;3. elaborează şi monitorizează strategiile naţionale, din perspectiva respectării şi implementării principiului justiţiei sociale;4. asigură coordonarea interministerială a procesului de elaborare, monitorizare şi evaluare a implementării Strategiei naţionale privind justiţia socială 2018-2025, prin crearea cadrului instituţional pentru monitorizarea obiectivelor şi raportarea pe domeniul justiţiei sociale, în acord cu iniţiativele în materie la nivel european şi internaţional;5. asigură reglementarea, coordonarea, planificarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor şi măsurilor care asigură implementarea justiţiei sociale, precum şi implementarea şi promovarea acesteia la nivelul întregii societăţi, în contextul unei reechilibrări a distribuirii resurselor;6. solicită autorităţilor administraţiei publice centrale, după caz, rapoarte cu privire la realizarea obiectivelor Strategiei naţionale privind justiţia socială 2018-2025, şi propune revizuirea planurilor de acţiune în scopul atingerii ţintelor stabilite prin strategie;7. asigură raportarea indicatorilor cu privire la justiţia socială la organismele europene şi internaţionale, pe baza datelor furnizate de celelalte autorităţi responsabile de implementarea Strategiei naţionale privind justiţia socială 2018-2025 şi a altor strategii sectoriale în domeniu. b) Protecţia drepturilor copilului şi adopţie:1. avizează cadrul normativ în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi adopţiei şi al armonizării legislaţiei interne în materia protecţiei drepturilor copilului şi adopţiei cu normele şi principiile prevăzute de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în vederea aplicării efective a acestora;2. coordonează elaborarea şi aprobă Strategia naţională în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al adopţiei;3. coordonează şi monitorizează implementarea politicilor şi strategiilor în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi al adopţiei;4. iniţiază proiecte de acte normative în domeniul asigurării calităţii serviciilor sociale din domeniul protecţiei drepturilor copilului şi adopţie;5. acreditează serviciile sociale destinate prevenirii separării copilului de părinţii săi, precum şi protecţiei speciale a copilului, organizate, în condiţiile legii, de către autorităţile publice sau organismele private autorizate. c) Asistenţă socială şi incluziune socială:1. coordonează sistemul naţional de asistenţă socială în conformitate cu responsabilităţile stabilite prin legislaţia în domeniu;2. elaborează cadrul legislativ privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale, precum şi cele referitoare la organizarea, funcţionarea şi dezvoltarea sistemului naţional de asistenţă socială;3. finanţează beneficiile de asistenţă socială, precum şi programele destinate dezvoltării şi sustenabilităţii serviciilor sociale acordate din bugetul propriu;4. colectează datele la nivel naţional privind sărăcia şi excluziunea socială, analizează şi identifică factorii care contribuie la prevenirea şi combaterea excluziunii sociale, formulează recomandări şi propuneri în vederea eficientizării procesului de luare a deciziilor în domeniul incluziunii sociale şi elaborează rapoartele naţionale privind incluziunea socială;5. elaborează standardele de cost pentru serviciile sociale şi monitorizează respectarea lor de către furnizorii publici;6. elaborează criteriile, indicatorii de performanţă şi standardele de calitate privind serviciile sociale, acreditarea/ reacreditarea furnizorilor şi serviciilor sociale acordate de aceştia, monitorizează şi controlează respectarea prevederilor legale privind asigurarea calităţii în domeniu;7. monitorizează implementarea strategiilor autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de servicii sociale;8. coordonează metodologic activitatea serviciilor publice de asistenţă socială de la nivel teritorial şi colaborează permanent cu autorităţile administraţiei publice locale;9. îndrumă şi monitorizează activitatea autorităţilor şi instituţiilor cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale, precum şi a furnizorilor publici şi privaţi de servicii sociale;10. asigură funcţionarea secretariatelor tehnice ale comisiilor naţionale/interministeriale, organizate conform legii;11. coordonează şi monitorizează activitatea de elaborare a documentelor în domeniul incluziunii sociale de către ministerele cu atribuţii în domeniu;12. coordonează activitatea Comisiei naţionale privind incluziunea socială;13. coordonează şi derulează activitatea de acreditare a furnizorilor de servicii sociale;14. coordonează constituirea, administrarea, monitorizarea şi gestionarea sistemului de evidenţă naţională a furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor sociale şi Registrul electronic unic al serviciilor sociale;15. asigură legătura permanentă cu furnizorii de servicii sociale în scopul eficientizării derulării procesului de acreditare, asigurarea de consiliere şi îndrumare metodologică;16. elaborează documentele programatice privind politicile familiale, demografice şi de creştere a natalităţii;17. asigură informarea cetăţenilor cu privire la drepturile din domeniul asistenţei sociale. d) Egalitatea de şanse:1. coordonează elaborarea politicilor şi planurilor naţionale de acţiune ale Guvernului în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;2. avizează proiectele de acte normative, iniţiate de celelalte ministere şi de alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în vederea integrării şi respectării principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;3. iniţiază proiectele de acte normative în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi;4. monitorizează şi evaluează modul de implementare a politicilor şi strategiilor în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;5. coordonează activitatea Comisiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (CONES). Preşedintele CONES este preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. e) Fonduri europene:1. elaborează politicile publice în domeniul social şi al ocupării forţei de muncă care pot fi finanţate din fondurile europene structurale şi de investiţii;2. asigură implementarea şi monitorizarea asistenţei financiare acordate de Uniunea Europeană în cadrul programelor PHARE, de care beneficiază în calitate de autoritate de implementare;3. asigură implementarea şi monitorizarea asistenţei financiare acordate de Uniunea Europeană prin programele finanţate din Fondul Social European, în condiţiile acordului de delegare încheiat cu autoritatea de management, conform art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare;4. stabileşte modul şi criteriile de acordare a ajutoarelor sociale stabilite în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 223/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2014 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. f) Legislaţia muncii:1. organizează şi coordonează acţiunea de sistematizare, modernizare şi îmbunătăţire a legislaţiei muncii prin elaborarea şi avizarea cadrului legal în domeniul relaţiilor de muncă;2. monitorizează şi transpune în legislaţia naţională prevederile actelor normative comunitare din domeniul legislaţiei muncii;3. asigură aplicarea unitară a prevederilor legale din domeniul legislaţiei muncii;4. asigură aplicarea legislaţiei privind contractele colective de muncă şi conflictele colective de muncă. g) Ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională:1. elaborează şi promovează proiecte de acte normative şi documente de politică publică necesare realizării obiectivelor strategice în domeniul ocupării şi formării profesionale a forţei de muncă;2. elaborează, promovează şi actualizează cadrul strategic naţional din domeniul ocupării şi formării profesionale a forţei de muncă, pe baza cerinţelor interne şi europene, împreună cu instituţiile şi organismele implicate în domeniu;3. analizează, propune modificări şi aprobă anual Programul naţional de ocupare a forţei de muncă şi Planul naţional de formare profesională, iniţiate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;4. stabileşte indicatorii de performanţă şi nivelul acestora, în baza cărora se încheie anual Contractul de performanţă managerială cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;5. monitorizează, controlează şi evaluează modul de implementare a politicilor de ocupare şi formare profesională a forţei de muncă de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;6. elaborează politici şi strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv pentru calificările şi formarea profesională a adulţilor în baza planurilor naţionale de dezvoltare şi de acţiune a programelor de guvernare şi a strategiilor sectoriale;7. înfiinţează, în subordinea sa, comisii de autorizare a furnizorilor de formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, fără personalitate juridică, şi emite deciziile de constituire a acestora;8. coordonează şi controlează, la nivel naţional, autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulţilor;9. elaborează Regulamentul de organizare şi funcţionare al comisiilor de autorizare a furnizorilor de formare profesională judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi a secretariatelor tehnice ale acestora;10. gestionează registrele naţionale ale furnizorilor de formare profesională a adulţilor;11. gestionează, la nivel naţional, registrul evaluatorilor de furnizori şi de programe de formare profesională a adulţilor şi registrul specialiştilor pe domenii ocupaţionale care pot fi desemnaţi în comisiile de examinare a absolvenţilor programelor de formare profesională;12. reglementează sistemul de asigurare a calităţii în formarea profesională a adulţilor;13. elaborează şi actualizează Nomenclatorul calificărilor pentru care se pot organiza programe de formare profesională finalizate cu certificate de calificare;14. elaborează şi actualizează Clasificarea ocupaţiilor din România, la propunerile diferiţilor utilizatori;15. coordonează la nivel naţional Reţeaua europeană de consiliere şi informare în carieră;16. elaborează şi promovează politicile publice privind lucrătorii mobili/migranţi şi iniţiază măsuri legislative şi/sau administrative în vederea integrării socioprofesionale a imigranţilor în România, asigurând promovarea politicilor de formare profesională, ocuparea forţei de muncă şi lupta împotriva discriminării lucrătorilor imigranţi;17. aplică, în calitate de furnizor de ajutor de stat pentru formare profesională, legislaţia în domeniul ajutorului de stat;18. analizează documentaţia şi eliberează atestatele de recunoaştere a calificărilor dobândite în străinătate, în afara sistemului de învăţământ, de către cetăţenii români sau cetăţeni ai altor state membre ale Uniunii Europene ori ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European, care doresc să desfăşoare activităţi economice pe teritoriul României;19. colaborează cu alte ministere şi instituţii la elaborarea Registrului naţional al calificărilor din România;20. analizează şi evaluează îndeplinirea condiţiilor de autorizare a agenţilor de muncă temporară şi eliberează solicitanţilor autorizaţia de funcţionare;21. monitorizează şi actualizează Registrul naţional de evidenţă a agenţilor de muncă temporară autorizaţi;22. reprezintă România în cadrul comitetelor şi grupurilor de lucru operaţionale, din domeniul ocupării forţei de muncă şi al liberei circulaţii a lucrătorilor, la nivelul Uniunii Europene, precum şi la nivel internaţional;23. elaborează şi promovează cadrul legislativ necesar realizării obiectivelor strategice în domeniul mobilităţii forţei de muncă, al liberei circulaţii a lucrătorilor cetăţeni ai Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, realizează transpunerea legislaţiei comunitare în legislaţia internă;24. promovează priorităţile de cercetare-dezvoltare în domeniul forţei de muncă în vederea includerii acestora în cadrul Planului sectorial de cercetare-dezvoltare al ministerului;25. elaborează politicile şi strategiile în domeniul economiei sociale;26. promovează şi sprijină întreprinderile sociale, în condiţiile legii;27. furnizează informaţii către persoanele interesate în domeniul economiei sociale, în condiţiile legii. h) Pensii şi alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special:1. elaborează proiecte de acte normative şi metodologia de aplicare a prevederilor legale din domeniul pensiilor, altor drepturi de asigurări sociale şi drepturilor acordate prin legi speciale, la propunerea Casei Naţionale de Pensii Publice;2. colaborează cu alte ministere şi instituţii la elaborarea cadrului legislativ din domeniul contribuţiilor sociale obligatorii;3. colaborează cu alte ministere şi instituţii pentru a se asigura implementarea reglementărilor internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum şi ansamblul reglementărilor comunitare;4. elaborează legislaţia pentru crearea cadrului instituţional necesar implementării şi funcţionării sistemului de pensii administrate privat;5. asigură, prin Casa Naţională de Pensii Publice, informarea şi consultarea asiguraţilor, precum şi a pensionarilor asupra problemelor care vizează interesele acestora;6. monitorizează şi evaluează modul de implementare a politicilor de pensii şi altor drepturi prevăzute de legi cu caracter special de către Casa Naţională de Pensii Publice. i) Protecţia familiei:1. iniţiază şi avizează, după caz, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecţiei familiei;2. acreditează serviciile sociale pentru protecţia victimelor violenţei în familie. j) Protecţia persoanelor cu dizabilităţi:1. iniţiază şi avizează, după caz, proiectele de acte normative cu impact asupra domeniului protecţiei persoanelor cu dizabilităţi;2. monitorizează şi evaluează modul de implementare a politicilor şi strategiilor în domeniului protecţiei persoanelor cu dizabilităţi;3. acreditează serviciile sociale pentru protecţia persoanelor cu dizabilităţi. k) Protecţia persoanelor vârstnice:1. elaborează şi avizează cadrul legislativ în domeniul protecţiei persoanelor vârstnice;2. elaborează şi monitorizează strategiile naţionale privind persoanele vârstnice şi programele naţionale privind dezvoltarea populaţiei, în contextul îmbătrânirii demografice;3. monitorizează aplicarea, la nivel naţional, a Strategiei regionale europene de implementare a planului internaţional de acţiune privind îmbătrânirea, precum şi a Planului de acţiune privind îmbătrânirea, adoptat la Madrid în anul 2002, şi elaborează rapoartele naţionale;4. asigură funcţionarea secretariatului tehnic al Comisiei naţionale pentru populaţie şi dezvoltare;5. asigură reglementarea, coordonarea, planificarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor şi măsurilor din domeniul îmbătrânirii active şi sprijină promovarea conceptului de îmbătrânire activă;6. elaborează politici şi programe privind domeniul îngrijirii de lungă durată, inclusiv în vederea creării sistemului unificat al îngrijirii de lungă durată. l) Salarizare:1. elaborează şi promovează politicile publice şi proiectele de acte normative în vederea punerii în aplicare a Programului de guvernare şi a obiectivelor strategice în domeniul salarizării;2. elaborează şi promovează pachetul de legi speciale anuale de implementare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea asigurării modificării succesive a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, în scopul aplicării etapizate a acesteia;3. elaborează propuneri privind sistemul de salarizare pentru personalul contractual din sectorul bugetar, colaborează cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici privind sistemul de salarizare pentru funcţionarii publici;4. propune strategii cu privire la politicile salariale în regii autonome, companii şi societăţi naţionale şi în societăţi cu capital integral sau majoritar de stat;5. elaborează sistemul de ajustare a salariilor în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici;6. elaborează metodologia de calcul şi propune nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;7. asigură monitorizarea şi controlul aplicării Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, împreună cu instituţiile publice prevăzute în art. 8 din această lege;8. analizează şi verifică respectarea reglementărilor în vigoare în întocmirea proiectelor bugetelor de venituri şi cheltuieli elaborate de instituţiile şi autorităţile publice;9. avizează proiectele de hotărâri ale Guvernului pentru aprobarea regulamentelor de stabilire a locurilor de muncă, categoriilor de personal şi a mărimii sporului pentru condiţii de muncă, conform art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare;10. fundamentează valoarea nominală a tichetelor de masă, conform Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare, şi a tichetelor de creşă, conform Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă, cu modificările ulterioare;11. prelucrează date statistice în domeniul de activitate al ministerului, în scopul atingerii obiectivelor în domeniul salarizării;12. asigură relaţia cu Parlamentul, mass-media, Consiliul Economic şi Social şi cu alţi exponenţi ai societăţii civile în problemele specifice domeniului salarizării;13. asigură, în numele Guvernului României şi al statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul salarizării;14. elaborează şi fundamentează documentele ce reflectă poziţia României în raport cu politica şi strategia Uniunii Europene pentru domeniul său de competenţă şi asigură participarea la activităţile instituţiilor Uniunii Europene;15. elaborează şi fundamentează documentele ce reflectă poziţia României în raport cu organismele financiare internaţionale pentru domeniul salarizării;16. analizează şi soluţionează problematica raporturilor de muncă (salarizare, pensii, drepturi materiale, alte drepturi) ale tuturor categoriilor de personal din sectorul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi din alte structuri conexe acestuia;17. analizează şi prezintă propuneri la proiectele de acte normative elaborate de către instituţiile din sectorul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi de către alte structuri conexe acestuia;18. echivalează studiile cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din administraţia penitenciarelor, la trecerea în rezervă, în vederea angajării acestora în sectorul civil;19. elaborează propuneri pentru documentele care trebuie prezentate Guvernului, Parlamentului, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi altor instituţii referitoare la sectorul apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi altor structuri conexe acestuia;20. asigură asistenţă de specialitate şi soluţionează aspectele sesizate de reprezentanţi ai instituţiilor publice, operatorilor economici şi petenţi. m) Securitatea şi sănătatea în muncă:1. elaborează strategia şi cadrul legislativ în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;2. asigură măsurile necesare aplicării legislaţiei Uniunii Europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor pentru următoarele domenii de competenţă: maşini, echipamente individuale de protecţie, echipamente şi sisteme protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, explozive de uz civil şi articole pirotehnice;3. elaborează cadrul legislativ privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale;4. recunoaşte şi desemnează organismele de evaluare a conformităţii pentru domeniile de competenţă ale ministerului;5. promovează priorităţile de cercetare-dezvoltare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în vederea includerii acestora în cadrul Planului sectorial de cercetare-dezvoltare al ministerului.  +  Articolul 5Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin structurile sale, monitorizează aplicarea unitară a dispoziţiilor legale în domeniile sale de activitate, în unităţile din sectorul public, mixt şi privat, în conformitate cu atribuţiile conferite de lege.  +  Articolul 6În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale colaborează cu celelalte ministere şi organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte autorităţi publice şi cu organisme guvernamentale şi neguvernamentale.  +  Articolul 7Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice, instituţiile publice, precum şi operatorii economici au obligaţia, în condiţiile legii, de a pune la dispoziţia Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, la cererea acestuia, documentele, datele şi informaţiile necesare pentru realizarea atribuţiilor sale.  +  Articolul 8Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale îndeplineşte orice alte atribuţii din domeniile sale de activitate, stabilite prin acte normative.  +  Secţiunea a 2-a Organizarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale  +  Articolul 9 (1) Structura organizatorică a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale este prevăzută în anexa nr. 1. (2) Aparatul propriu al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale are un număr maxim de 426 de posturi, finanţate de la bugetul de stat, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului. (3) În structura organizatorică a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se organizează şi funcţionează, în subordinea ministrului şi a secretarilor de stat, cabinetele demnitarilor. (4) Atribuţiile şi responsabilităţile componentelor funcţionale din aparatul propriu al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. (5) În cadrul structurii organizatorice, prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, se pot organiza servicii, birouri şi alte compartimente şi se poate stabili numărul posturilor aferente, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat. (6) Statul de funcţii şi structura posturilor pe componente funcţionale se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. (7) Ministrul muncii şi justiţiei sociale emite, în condiţiile legii, acte administrative privind încadrarea, numirea personalului, modificarea sau încetarea raporturilor de muncă ori a raporturilor de serviciu, după caz.  +  Articolul 10 (1) În cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se organizează şi funcţionează, în condiţiile legii, unităţi de management al proiectelor, denumite în continuare UMP, şi unităţi de implementare a proiectelor, denumite în continuare UIP, în vederea asigurării unui cadru unitar pentru managementul şi implementarea proiectelor finanţate din împrumuturi externe rambursabile sau din fonduri externe nerambursabile. (2) Structura organizatorică, numărul de posturi şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale unităţilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. (3) Ministrul muncii şi justiţiei sociale numeşte personalul unităţilor prevăzute la alin. (1), în condiţiile legii, şi stabileşte competenţele conducătorilor UMP şi UIP. (4) Finanţarea cheltuielilor de personal se face din bugetele proiectelor, prevăzute cu această destinaţie, precum şi din bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în condiţiile legii.  +  Articolul 11 (1) În structura Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se organizează şi funcţionează, în condiţiile legii, Unitatea de management al ajutorului de stat pentru formare profesională, denumită în continuare UMAS. (2) Structura organizatorică, numărul de posturi şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale UMAS se stabilesc prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale. (3) Ministrul muncii şi justiţiei sociale numeşte personalul UMAS, în condiţiile legii, şi stabileşte competenţele conducătorilor unităţilor.  +  Articolul 12 (1) În cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale funcţionează Corpul ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale, care asigură reprezentarea ministerului în cadrul misiunilor diplomatice ale României în străinătate. (2) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale desemnează, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, dintre specialiştii săi sau ai instituţiilor din subordinea ori de sub autoritatea sa, reprezentanţi cu atribuţii în domeniul relaţiilor pe probleme de muncă şi sociale, denumiţi în continuare ataşaţi pe probleme de muncă şi sociale, în cadrul misiunilor diplomatice ale României în străinătate. (3) Personalul desemnat potrivit alin. (2) are următoarele atribuţii: a) susţinerea şi protejarea intereselor lucrătorilor români în străinătate; b) promovarea mobilităţii lucrătorilor în cadrul Uniunii Europene; c) informarea lucrătorilor asupra riscurilor muncii ilegale. (4) Personalul prevăzut la alin. (2) este supus autorităţii şefului misiunii diplomatice în care îşi desfăşoară activitatea şi acţionează sub îndrumarea acestuia pentru îndeplinirea atribuţiilor aferente domeniilor specifice de activitate stabilite de autoritatea trimiţătoare. (5) Personalului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale trimis pe lângă misiunile diplomatice ale României în străinătate, cu atribuţii în domeniul relaţiilor pe probleme de muncă şi sociale, îi sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare privind personalul trimis în misiune permanentă în străinătate. Pentru acest interval şi când se întoarce în ţară, acesta face parte din personalul contractual supus legislaţiei în domeniu sau, după caz, are raporturi de serviciu.  +  Articolul 13Cheltuielile aferente funcţionării Corpului ataşaţilor pe probleme de muncă şi sociale se asigură din bugetul aprobat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.  +  Articolul 14 (1) În structura Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale funcţionează la nivel de direcţie Organismul intermediar, denumit în continuare OI. (2) Direcţia prevăzută la alin. (1) îndeplineşte atribuţiile delegate de Autoritatea de management pentru Programul operaţional "Capital uman" din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca organism intermediar la nivel naţional. (3) Direcţia OI va îndeplini în continuare atribuţiile delegate de Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, axa prioritară "Modernizarea serviciului public de ocupare", până la închiderea Programului operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane 2007-2013.  +  Articolul 15 (1) În cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale funcţionează Comisia tehnico-economică. (2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale entităţii prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.  +  Articolul 16 (1) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are în subordine, sub autoritate sau în coordonare unităţile prevăzute în anexa nr. 2. (2) Structura organizatorică, repartizarea numărului maxim de posturi, statele de funcţii şi regulamentele de organizare şi funcţionare pentru unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, prevăzute în anexa nr. 2 pct. I, se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la propunerea conducătorilor acestora, după caz. (3) Conducătorii unităţilor prevăzute în anexa nr. 2 sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, respectiv prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului muncii şi justiţiei sociale, în condiţiile legii.  +  Secţiunea a 3-a Conducerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale  +  Articolul 17 (1) Conducerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale se asigură de către ministrul muncii şi justiţiei sociale. (2) Ministrul muncii şi justiţiei sociale reprezintă ministerul în justiţie în raporturile cu ministerele, cu alte autorităţi publice şi organizaţii interne şi internaţionale, precum şi cu persoane fizice şi juridice române şi străine. (3) În exercitarea atribuţiilor sale, ministrul muncii şi justiţiei sociale emite ordine şi instrucţiuni. (4) Ministrul muncii şi justiţiei sociale este ordonator principal de credite şi îndeplineşte atribuţiile generale prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Ministrul muncii şi justiţiei sociale deleagă atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru şomaj preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu excepţia lichidării pentru toate proiectele cofinanţate prin asistenţa financiară a Fondului european de ajustare la globalizare - FEAG, şi pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice, în condiţiile legii.  +  Articolul 18 (1) Ministrul muncii şi justiţiei sociale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 4 secretari de stat, de secretarul general şi secretarul general adjunct. (2) Ministrul muncii şi justiţiei sociale poate delega atribuţii, în condiţiile legii, secretarilor de stat, secretarului general, secretarului general adjunct şi, după caz, altor persoane din aparatul propriu al ministerului şi/sau instituţiilor subordonate sau aflate sub autoritatea acestuia. (3) Ministrul muncii şi justiţiei sociale propune şi, după caz, numeşte reprezentanţii Guvernului în structuri tripartite, conform legii. (4) Ministrul muncii şi justiţiei sociale îndeplineşte şi alte atribuţii specifice, stabilite prin alte acte normative.  +  Articolul 19 (1) Pe lângă ministrul muncii şi justiţiei sociale funcţionează, ca entitate consultativă, Colegiul ministerului. (2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare ale entităţii prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.  +  Articolul 20 (1) Secretarul general, respectiv secretarul general adjunct al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale îndeplineşte atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 90/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Aceştia pot îndeplini şi alte atribuţii prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ori încredinţate de ministrul muncii şi justiţiei sociale. (2) Conducătorii instituţiilor aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ministerului exercită atribuţiile prevăzute de lege, precum şi pe cele delegate prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale.  +  Capitolul II Dispoziţii finale  +  Articolul 21 (1) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale poate închiria spaţii pentru necesităţi proprii, în condiţiile legii. (2) Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale poate închiria unor operatori economici sau poate da în folosinţă gratuită unor instituţii de utilitate publică spaţii situate în imobilele, proprietate publică sau privată a statului, în care îşi desfăşoară activitatea şi pe care le administrează, în condiţiile legii. (3) Chiriile stabilite şi încasate ca urmare a închirierii spaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se virează integral la bugetul de stat.  +  Articolul 22 (1) Pentru transportul demnitarilor şi parcul comun, numărul de autoturisme se stabileşte potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale are în dotare pentru activităţi specifice în vederea respectării legalităţii în domeniile sale de activitate 7 autoturisme, din care 2 autoturisme achiziţionate din fonduri externe nerambursabile.  +  Articolul 23Pentru realizarea obiectivelor şi atribuţiilor sale generale şi specifice, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale poate colabora cu specialişti în diverse domenii de activitate, prin încheierea de contracte individuale de muncă cu timp parţial, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat ministerului, sau contracte de prestări servicii, după caz, în condiţiile legii.  +  Articolul 24 (1) Prefecturile, împreună cu consiliile judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile locale, pot sprijini asigurarea spaţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţii instituţiilor din teritoriu, subordonate Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. (2) În localităţile în care instituţiile din teritoriu, subordonate Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, nu dispun de spaţii corespunzătoare, consiliile locale vor sprijini aceste instituţii prin asigurarea, în condiţiile legii, de amplasamente în vederea construirii de sedii proprii.  +  Articolul 25În cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale sunt numiţi, respectiv încadraţi funcţionari publici cu funcţii generale, funcţionari publici cu funcţii specifice şi personal în regim contractual, salarizaţi în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.  +  Articolul 26Încadrarea în numărul de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu procedura aplicabilă fiecărei categorii de personal, prin ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale, în termen de minimum 30 de zile, de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul 27Hotărârea Guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 7 mai 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.  +  Articolul 28Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUSORIN MIHAI GRINDEANUContrasemnează:-----------------Ministrul munciişi justiţiei sociale,Lia-Olguţa VasilescuViceprim-ministru,ministrul dezvoltării regionale,administraţiei publiceşi fondurilor europene,Sevil ShhaidehMinistrul delegatpentru fonduri europene,Mihaela Virginia ToaderMinistrul finanţelor publice,Viorel ŞtefanBucureşti, 12 ianuarie 2017.Nr. 12.  +  Anexa 1STRUCTURA ORGANIZATORICĂa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale*Font7* Numărul maxim de posturi este de 426(exclusiv demnitarii şi posturile aferentecabinetului ministrului)                                 ┌────────────────┐                                 │ MINISTRU │ ┌───────────────────────┐                                 ├────────────────┤- - -│COLEGIUL MINISTERULUI*)│                                 │CABINET MINISTRU│ │ │                                 └───────┬────────┘ └───────────────────────┘                                         │            ┌───────────────────────┐ │ ┌──────────────────────────────┐            │AUDIT PUBLIC INTERN**) ├────┼────┤UNITATE DE POLITICI PUBLICE**)│            └───────────────────────┘ │ └──────────────────────────────┘                                         │            ┌────────────────────────┐ │ ┌──────────────────────────────┐            │ORGANISM INTERMEDIAR***)├───┼────┤UNITATEA DE MANAGEMENT AL │            └────────────────────────┘ │ │ PROIECTELOR ****) │                                         │ └──────────────────────────────┘         ┌────────────────────────────┐ │         │ UNITATEA PENTRU TEHNOLOGIA│ │         │ INFORMAŢIEI****) ├──┤         └────────────────────────────┘ │                                         │           ┌────────────────────────┐ │ ┌─────────────────────────────┐           │DOCUMENTE CLASIFICATE**)├────┼────┤COMUNICARE ŞI MASS-MEDIA****)│           └────────────────────────┘ │ └─────────────────────────────┘                                         │       ┌───────────────────────────┐ │ ┌───────────────────────────┐       │ DIRECŢIA GENERALĂ CORP, │ │ │ DIRECŢIA GENERALĂ AFACERI │       │ CONTROL, IMPLEMENTARE ├─────┼────┤ EUROPENE ŞI RELAŢII │       │ STRATEGIE NAŢIONALĂ │ │ │ INTERNAŢIONALE │       │ ANTICORUPŢIE │ │ └──────┬───────────────────┬┘       └───────────────────────────┘ │ │ │                                         │ ┌─────────┴───────┐ ┌───────┴───────────┐                                         │ │ DIRECŢIA RELAŢII│ │CORPUL ATAŞAŢILOR │                                         │ │ EXTERNE ŞI │ │ PE PROBLEME DE │                                         │ │ ORGANIZAŢII │ │MUNCĂ ŞI SOCIALE**)│                                         │ │INTERNAŢIONALE │ │ │                                         │ └─────────────────┘ └───────────────────┘                                         │ ┌───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ │ │ ┌────────────────┐ ┌────────────────┐ ┌──────────┐ ┌───────────┐ ┌────────────────┐ ┌────────────────┐ │ │ │SECRETAR DE STAT│ │SECRETAR DE STAT│ │ SECRETAR ├─┤ SECRETAR │ │SECRETAR DE STAT│ │SECRETAR DE STAT│ │ │ ├────────────────┤ ├────────────────┤ │ GENERAL │ │ GENERAL │ ├────────────────┤ ├────────────────┤ │ │ │CABINET SECRETAR│ │CABINET SECRETAR│ └──────────┘ │ ADJUNCT │ │CABINET SECRETAR│ │CABINET SECRETAR│ │ │ │ DE STAT │ │ DE STAT │ └───────────┘ │ DE STAT │ │ DE STAT │ │ │ └────────────────┘ └────────────────┘ └────────────────┘ └────────────────┘ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────────────────────┘                                                   │      ┌────────────────────────────────────────────┴────┬─────────────────────────────┐      │ │ │      │ ┌──────────────────┐ ┌─────────────┴──────────────┐ │ ┌──────────────────┐      │ │DIRECŢIA POLITICI │ │ DIRECŢIA GENERALĂ JURIDICĂ │ │ │DIRECŢIA RESURSE │      │ │ DE OCUPARE │ └─────────────┬──────────────┘ ├──┤ UMANE │      ├──┤ COMPETENŢE ŞI │ │ │ └──────────────────┘      │ │ MOBILITATE │ ┌─────────────┴───────────────┐ │ ┌────────────────────┐      │ │ PROFESIONALĂ │ │ │ │ │ DIRECŢIA GENERALĂ │      │ └──────────────────┘ ┌───────┴────────────┐ ┌────────────┴────┐ │ │PLANIFICARE BUGETARĂ│      │ ┌──────────────────┐ │DIRECŢIA LEGISLAŢIA │ │DIRECŢIA JURIDICĂ│ ├──┤ ŞI MANAGEMENT │      │ │DIRECŢIA ASIGURĂRI│ │MUNCII, AVIZARE ACTE│ │ ŞI │ │ │ FINANCIAR │      ├──┤ SOCIALE │ │ NORMATIVE │ │ CONTENCIOS │ │ └────────────────────┘      │ └──────────────────┘ └────────────────────┘ └─────────────────┘ │ ┌─────────────────────┐      │ ┌──────────────────┐ │ │ DIRECŢIA GENERALĂ │      │ │DIRECŢIA POLITICI │ │ │INVESTIŢII, ACHIZIŢII│      ├──┤SERVICII SOCIALE │ └──┤ PUBLICE ŞI SERVICII │      │ └──────────────────┘ │ INTERNE │      │ ┌──────────────────┐ └─────────────────────┘      │ │DIRECŢIA POLITICI │      │ │BENEFICII SOCIALE │      │ └──────────────────┘      │ ┌──────────────────┐      │ │DIRECŢIA POLITICI │      └──┤ SALARIALE │         └──────────────────┘ Notă

    ──────────

    *) Se organizează prin ordin al ministrului.

    **) Se organizează la nivel de compartiment.

    ***) Se organizează la nivel de direcţie.

    ****) Se organizează la nivel de serviciu.

    ──────────
     +  Anexa 2Instituţii care funcţionează în subordinea, sub autoritatea şi coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei SocialeI. Unităţi care funcţionează în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale:1. Inspecţia Muncii (2.526 de posturi)2. Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (1.409 posturi)3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (69 de posturi, exclusiv demnitarul)4. Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (50 de posturi, exclusiv demnitarul)5. Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi (62 de posturi, exclusiv demnitarul).II. Unităţi care funcţionează cu finanţare externă şi de la bugetul de stat*):1. Unităţi de management al proiectului (UMP);2. Unităţi de implementare a proiectului (UIP);3. Unitatea de management al ajutorului de stat pentru formare profesională (UMAS).III. Unităţi care funcţionează sub autoritatea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale:1. Casa Naţională de Pensii Publice;2. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.IV. Unităţi care funcţionează în coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale:1. Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale - I.N.C.S.M.P.S. Notă

    ──────────

    *) Numărul de posturi este cuprins în numărul maxim de posturi aprobat.

    ──────────
    ----