DECIZIE nr. 605 din 22 septembrie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2017



        Valer Dorneanu - preşedinte    Marian Enache - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Livia Doina Stanciu - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Varga Attila - judecător    Andreea Costin - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruslan Culinca în Dosarul nr. 1.065/286/2014 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.697D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că textul legal criticat nu afectează termenul de depunere a cererii de apel. Raţiunea impusă de legiuitor ca cererea depusă prin fax şi e-mail să fie făcută în timpul orelor de program este tocmai pentru a primi dată certă în aceeaşi zi în care a fost înaintată către instanţă. Mai arată că, în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia nr. 1.281 din 29 septembrie 2011, Curtea a statuat că momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia nr. 1.435/ca din 22 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.065/286/2014, Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruslan Culinca într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Răducăneni prin care a fost admisă excepţia tardivităţii formulării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că limitarea în timp a depunerii actului procedural, în timpul programului de lucru, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 şi art. 21. În acest sens arată că în ipoteza depunerii la instanţă a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanţei, în timp ce pentru persoanele aflate în situaţii identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.6. Se susţine că se încalcă accesul liber la justiţie prin condiţionarea trimiterii prin fax ori prin e-mail a actelor procedurale doar în timpul programului de lucru al instanţei. Apreciază că această condiţionare nu este una proporţională cu scopul urmărit, în condiţiile în care prin art. 183 din Codul de procedură civilă nu se impune aceeaşi condiţie pentru actele procedurale trimise prin poştă ori curierat.7. Prin urmare, consideră că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, dispoziţiile legale criticate consacrând un dezechilibru între cele două interese concurente.8. Tribunalul Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Prin prevederile legale criticate nu este afectat termenul de declarare a apelului, deoarece există posibilitatea depunerii actului procedural la poştă sau prin curier rapid şi după încheierea orelor de program ale instanţei. Raţiunea impusă de legiuitor, ca cererea transmisă prin fax sau e-mail să fie în timpul orelor de program, este tocmai ca actul de procedură să primească dată certă în aceeaşi zi în care a fost înaintat către instanţă.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: "Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile."15. Art. 183 cu denumirea marginală "Actele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere" din Codul de procedură civilă la care face referire textul de lege criticat are următorul cuprins:"(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. (2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată."16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că alin. (1) al art. 182 din Codul de procedură civilă stabileşte regula de calcul a termenelor. Acestea se socotesc pe zile, săptămâni, luni sau ani şi se împlinesc la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează excepţia de la această regulă, respectiv termenul se va împlini, în situaţia în care un act trebuie depus la instanţă sau la un alt loc, la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile. Potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului. În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că alin. (1) prevede trei modalităţi de transmitere a actului de procedură (depunere la oficiul poştal, cu scrisoare recomandată; la un serviciu de curierat rapid; la un serviciu specializat de comunicare), iar dovada datei depunerii se face, astfel cum rezultă din alin. (3), de partea interesată cu recipisa oficiului poştal, precum şi cu înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare pe actul depus. Aşadar, dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă reprezintă o facilitate instituită în favoarea persoanelor care nu pot ajunge la sediul instanţei în vederea depunerii actului de procedură.18. Autorul excepţiei susţine că sunt încălcate principiul egalităţii în faţa legii şi accesul liber la justiţie, deoarece în ipoteza depunerii la instanţă a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanţei, în timp ce pentru persoanele aflate în situaţii identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.19. Problema ridicată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 182 alin. (2) prin raportare la dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă în cazul transmiterii actelor procedurale prin fax ori poştă electronică.20. În acest sens, Curtea reţine că textul legal criticat reglementează termenul de depunere a actelor procedurale raportat la programul de lucru al instanţei sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, făcându-se aplicabilitatea dispoziţiilor legale ale art. 183 din Codul de procedură civilă în al cărui conţinut nu sunt menţionate faxul şi poşta electronică ca modalităţi de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poştal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, astfel cum s-a arătat la paragraful 17 din prezenta decizie.21. În ceea ce priveşte faxul şi poşta electronică, Curtea observă că aceste modalităţi de comunicare sunt acceptate de lege, însă nu se regăsesc în ipoteza normei legale criticate. Spre exemplu, Curtea reţine că art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevede că actele de sesizare a instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS. De asemenea, Codul de procedură civilă prevede aceste modalităţi de comunicare a actelor de procedură, spre exemplu, potrivit art. 148 alin. (2), cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Art. 149 alin. (4) din Cod prevede că în cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poştă electronică, grefierul de şedinţă este ţinut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie. Potrivit art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 471 alin. (3), cererea de apel poate fi trimisă şi prin poştă, fax, poştă electronică sau curier.22. Prin urmare, Curtea reţine că părţile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poştă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, şi posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poştei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură.23. În speţă, astfel cum rezultă din actele dosarului, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis actul procedural prin fax după ora de închidere a programului de lucru al instanţei.24. În ceea ce priveşte programul de lucru al instanţelor, Curtea reţine că acesta este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie la ora 16.00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, mai sus menţionat.25. În continuare, Curtea observă că cererile trimise prin poşta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare serveşte ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poştă electronică, nu există o prevedere similară.26. Problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poştei electronice este certitudinea recepţionării în termenul legal al acestora de către instanţa de judecată. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât şi confirmarea primirii lui.27. Astfel, Curtea apreciază că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului.28. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu limitează dreptul părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). În aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Instanţa de la Strasbourg a mai statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei, paragraful 41), ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite (Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragraful 44).30. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, Curtea observă că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) că "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aşadar, Curtea reţine că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38), iar accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). Instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51-52). Dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, putând fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni (Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93).31. În privinţa termenelor procedurale, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că instituirea acestora a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006).32. Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate.33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ruslan Culinca în Dosarul nr. 1.065/286/2014 al Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent,

    Andreea Costin
    ------