ORDIN nr. 867 din 9 iulie 2015 (*actualizat*)privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute(actualizat până la data de 6 decembrie 2016*)
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII




  • ----------Văzând Referatul de aprobare nr. N.B. 7.290 din 9 iulie 2015 al Serviciului medicină de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere art. 93 alin. (4) şi (4^1) şi art. 362 lit. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:  +  Articolul 1 (1) Modul de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute, denumite în continuare AP-EVA, se derulează în conformitate cu prevederile prezentului ordin. (2) AP-EVA prevăzute la alin. (1) se adresează pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute, finanţând costurile specifice pentru tratamentul endovascular al acestor pacienţi, care nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări judeţene şi a municipiului Bucureşti şi cu Casa de Asigurări de Sănătate a Armatei, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.). (3) AP-EVA sunt destinate numai bolnavilor care nu au beneficiat de materiale sanitare specifice, dispozitive şi altele asemenea în cadrul programelor naţionale de sănătate curative finanţate de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. (4) AP-EVA sunt elaborate, derulate şi finanţate de către Ministerul Sănătăţii şi se implementează prin unităţi sanitare care au în structură secţii/compartimente de chirurgie vasculară.  +  Articolul 2 (1) În vederea coordonării din punct de vedere ştiinţific şi metodologic la nivel naţional a AP-EVA, pentru anii 2015-2018, se constituie un colectiv de lucru format din specialişti în specialitatea chirurgie vasculară, numit în continuare Colectivul de lucru al AP-EVA, în conformitate cu prevederile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Colectivul de lucru al AP-EVA, denumit în continuare CL-EVA, are următoarea componenţă: un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3 membri. (3) Pentru perioada 2015-2018 componenţa CL-EVA se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, pe baza propunerilor înaintate Ministerului Sănătăţii de către Societatea Română de Chirurgie Vasculară. (4) Secretarul de stat care are în coordonare AP-EVA şi şeful Serviciului medicină de urgenţă al Ministerului Sănătăţii sunt invitaţi permanenţi ai CL-EVA.  +  Articolul 3 (1) În exercitarea atribuţiilor sale, CL-EVA formulează propuneri, fundamentări, analize, recomandări şi informări referitoare la AP-EVA, pe care le transmite Serviciului medicină de urgenţă. (2) Secretariatul tehnic permanent al CL-EVA se asigură de către Serviciul medicină de urgenţă. (3) CL-EVA îşi desfăşoară activitatea în şedinţe organizate ori de câte ori este nevoie, la solicitarea preşedintelui sau a secretarului de stat care are în coordonare AP-EVA. (4) Şedinţele sunt legal constituite în prezenţa majorităţii simple a CL-EVA. (5) În situaţia în care preşedintele CL-EVA este în imposibilitatea de a conduce şedinţele, acestea vor fi conduse de vicepreşedinte.  +  Articolul 4 (1) CL-EVA este coordonatorul naţional al AP-EVA din punct de vedere ştiinţific şi metodologic, iar Serviciul medicină de urgenţă reprezintă structura centrală a Ministerului Sănătăţii responsabilă cu coordonarea administrativă a acestei acţiuni. (2) La nivelul spitalului derularea şi monitorizarea AP-EVA se realizează de către un coordonator local desemnat de către managerul spitalului; acesta poate fi şeful de secţie sau un alt medic din cadrul structurii care derulează AP-EVA. (3) Numele şi datele de contact ale coordonatorului local (număr de telefon fix, număr de telefon mobil, fax, e-mail, adresa poştală a spitalului şi a secţiei, în cazul în care acestea diferă) vor fi comunicate Serviciului medicină de urgenţă din Ministerul Sănătăţii. (4) Atunci când derularea AP-EVA într-un spital se realizează prin mai multe structuri de chirurgie vasculară, managerul desemnează un coordonator local la nivelul spitalului; repartiţia fondurilor alocate fiecărei structuri se stabileşte de către managerul spitalului, la propunerea coordonatorului local şi după o consultare cu şefii structurilor implicate în AP-EVA.  +  Articolul 5Spitalele care derulează AP-EVA au obligaţia gestionării eficiente a mijloacelor materiale şi băneşti şi a organizării evidenţei contabile a cheltuielilor, precum şi a organizării evidenţei nominale, pe bază de cod numeric personal, a beneficiarilor AP-EVA.  +  Articolul 6AP-EVA se finanţează de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, de la titlurile bugetare 20 "Bunuri şi servicii" şi 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", prevăzute în Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice.  +  Articolul 7 (1) Pentru fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri şi servicii", direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti încheie contracte pentru derularea AP-EVA, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, cu spitalele nominalizate din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi a autorităţilor administraţiei publice locale. (2) De la titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" se finanţează cheltuielile aferente activităţilor prevăzute în AP-EVA desfăşurate de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii. (3) Din fondurile alocate spitalele pot finanţa activităţi specifice AP-EVA. (4) Din fondurile alocate AP-EVA spitalele nu pot finanţa cheltuieli de natura utilităţilor şi cheltuieli de capital. (5) Finanţarea AP-EVA din bugetul Ministerului Sănătăţii se face lunar, pe total titlu, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari şi terţiari, însoţite de documentele justificative ale acestora, semnate şi parafate lizibil de coordonatorul local, în raport cu: a) gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior; b) disponibilul din cont rămas neutilizat; c) indicatorii fizici realizaţi în perioada anterioară; d) bugetul aprobat cu această destinaţie. (6) Cererile de finanţare fundamentate ale ordonatorilor de credite, detaliate pe tipuri de cheltuieli, se transmit spre avizare Serviciului medicină de urgenţă, pe suport hârtie şi în format electronic, la adresa de e-mail eva@ms.ro, până cel târziu în data de 5 a lunii pentru care se face finanţarea, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2. (7) Cererea de finanţare fundamentată este însoţită de cererea de finanţare detaliată pe tipuri de cheltuieli, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 3, precum şi de borderoul centralizator, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4. (8) Cererile de finanţare transmise de către ordonatorii de credite după termenul prevăzut la alin. (6) nu vor fi finanţate în luna pentru care se face solicitarea. Acestea se finanţează în luna următoare celei pentru care a fost transmisă solicitarea întârziată, în baza unei noi cereri transmise în termenul prevăzut la alin. (6), cu încadrarea în limitele alocărilor bugetare.  +  Articolul 8Sumele alocate pentru AP-EVA sunt cuprinse în bugetele de venituri şi cheltuieli ale direcţiilor de sănătate publică, respectiv ale spitalelor, se aprobă odată cu acestea şi se utilizează numai potrivit destinaţiilor stabilite.  +  Articolul 9 (1) În baza contractelor încheiate conform prevederilor art. 7 alin. (1), direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti decontează cheltuieli de natura bunurilor achiziţionate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-EVA. (2) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti decontează contravaloarea bunurilor achiziţionate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-EVA, în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, în termen de până la 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile achiziţionate conform contractelor încheiate.  +  Articolul 10În vederea realizării activităţilor AP-EVA, Serviciul medicină de urgenţă din Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii: a) evaluează şi fundamentează anual necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele şi activităţile propuse pentru AP-EVA, pe baza indicatorilor realizaţi în anul precedent; b) propune spre aprobare ministrului sănătăţii alocarea fondurilor AP-EVA, precum şi repartiţia fondurilor pe spitale, pe baza fundamentării CL-EVA şi a propunerilor formulate de către direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau spitale, după caz; c) elaborează structura AP-EVA, în colaborare cu direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, pe baza analizelor şi propunerilor CL-EVA şi a propunerilor coordonatorilor locali; d) evaluează trimestrial şi anual realizarea obiectivelor AP-EVA şi face propuneri pentru îmbunătăţirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate; e) comunică direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi spitalelor care derulează AP-EVA sumele repartizate, precum şi activităţile pentru care acestea se utilizează; f) avizează solicitările de finanţare lunară ale direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale unităţilor sanitare care derulează AP-EVA, realizează centralizarea acestora şi o înaintează către Direcţia generală buget şi contabilitate, pentru întocmirea cererilor de deschideri de credite; g) monitorizează şi analizează trimestrial, anual şi ori de câte ori este necesar realizarea indicatorilor specifici AP-EVA, evaluează gradul de îndeplinire a obiectivelor şi dispune măsurile ce se impun în situaţia unor disfuncţionalităţi în utilizarea fondurilor aferente, după caz; h) verifică încadrarea în disponibilul de credite bugetare şi avizează referatul privind finanţarea lunară a AP-EVA; i) organizează misiuni de analiză şi control în colaborare cu CL-EVA şi structuri specializate/experţi din cadrul Ministerului Sănătăţii.  +  Articolul 11În vederea realizării activităţilor AP-EVA, Direcţia generală buget şi contabilitate din Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii: a) elaborează proiectul bugetului Ministerului Sănătăţii în care sunt cuprinse sumele aferente AP-EVA, pe baza propunerilor şi fundamentărilor prezentate de Serviciul medicină de urgenţă din Ministerul Sănătăţii; b) comunică Serviciului medicină de urgenţă, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la aprobare, fondurile bugetare aprobate, pe surse de finanţare şi titluri bugetare, în vederea repartizării acestora; c) elaborează şi supune spre aprobare ordonatorului principal de credite filele de buget, pe surse de finanţare, titluri bugetare şi articole de cheltuieli, şi le comunică unităţilor care derulează AP-EVA; d) primeşte lunar solicitările de finanţare ale unităţilor care derulează AP-EVA, centralizate de Serviciul medicină de urgenţă; e) efectuează deschiderile de credite bugetare necesare pentru finanţarea AP-EVA.  +  Articolul 12În vederea derulării şi monitorizării AP-EVA, CL-EVA are următoarele atribuţii: a) formulează propuneri cu privire la strategia, organizarea şi desfăşurarea anuală a AP-EVA, pe care le înaintează Serviciului medicină de urgenţă până cel târziu la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor; b) fundamentează necesarul de resurse pentru AP-EVA şi îl înaintează Serviciului medicină de urgenţă până la data de 15 iulie a anului curent, pentru anul următor; c) formulează propuneri cu privire la repartiţia fondurilor aferente unităţilor sanitare, pe care le comunică Serviciului medicină de urgenţă; d) realizează analiza trimestrială şi anuală a indicatorilor prevăzuţi în cadrul AP-EVA, centralizaţi la nivel naţional, şi o transmite Serviciului medicină de urgenţă; e) informează Serviciul medicină de urgenţă asupra problemelor şi disfuncţionalităţilor întâmpinate în derularea AP-EVA şi formulează propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a acestora.  +  Articolul 13 (1) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au următoarele obligaţii în vederea derulării şi monitorizării AP-EVA: a) centralizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual indicatorii specifici AP-EVA raportaţi de spitale în condiţiile prezentului ordin; b) transmit Serviciului medicină de urgenţă, pe suport hârtie şi în format electronic, la adresa de e-mail eva@ms.ro, trimestrial şi anual, în primele 20 de zile calendaristice după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul AP-EVA, centralizaţi în conformitate cu prevederile lit. a); c) monitorizează modul de derulare a AP-EVA; d) verifică organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor AP-EVA, pe bază de cod numeric personal, de către unităţile de specialitate care derulează AP-EVA, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; e) întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii locali din spitalele care derulează AP-EVA; f) transmit Serviciului medicină de urgenţă, pe suport hârtie şi în format electronic, la adresa de e-mail eva@ms.ro, până la sfârşitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. e); g) transmit Serviciului medicină de urgenţă, pe suport hârtie şi în format electronic, la adresa de e-mail eva@ms.ro, până la data de 15 iulie a anului curent, fundamentarea necesarului de resurse pentru anul următor. (2) Raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. e) cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-EVA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentul ordin, problemele şi disfuncţionalităţile întâmpinate în realizarea activităţilor, propunerile de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-EVA.  +  Articolul 14 (1) Spitalele care derulează AP-EVA au următoarele atribuţii: a) organizează evidenţa nominală a beneficiarilor AP-EVA, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; b) raportează direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti şi Serviciului medicină de urgenţă, după caz, pe suport hârtie şi în format electronic, la adresa de e-mail eva@ms.ro, în funcţie de subordonare, trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici AP-EVA, în condiţiile prezentului ordin; c) monitorizează modul de derulare a AP-EVA; d) întocmesc un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii AP-EVA; e) transmit CL-EVA şi, în funcţie de subordonare, Serviciului medicină de urgenţă, pe suport hârtie şi în format electronic, la adresa de e-mail eva@ms.ro, sau direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, după caz, date pentru întocmirea raportului de activitate prevăzut la art. 13 lit. e), până la data de 20 a lunii următoare celei pentru care se face raportarea. (2) Raportul de activitate centralizat prevăzut la lit. e) cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-EVA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentul ordin, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-EVA.  +  Articolul 15Coordonatorii locali ai AP-EVA, desemnaţi în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (2), au următoarele obligaţii cu privire la monitorizarea activităţilor cuprinse în cadrul acestora: a) organizează evidenţa nominală a beneficiarilor AP-EVA, pe bază de cod numeric personal, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; b) raportează conducerii spitalului, trimestrial şi anual, în primele 5 zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii specifici AP-EVA, în condiţiile prezentului ordin; c) monitorizează modul de derulare a AP-EVA pe care le coordonează; d) monitorizează permanent consumul de materiale sanitare şi medicamente care se acordă în cadrul AP-EVA; e) întocmesc un raport de activitate trimestrial, respectiv anual, pe care îl transmit conducerii instituţiei până la data de 10 a lunii următoare celei pentru care raportează; raportul de activitate cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-EVA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în prezentul ordin, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-EVA; f) informează permanent conducerea instituţiei cu privire la disfuncţionalităţile identificate în derularea AP-EVA şi propun măsuri de soluţionare a acestora; g) avizează documentele justificative (facturile) care însoţesc cererile de finanţare lunară; h) organizează raportarea cazurilor în registrul naţional specific patologiei vizate de AP-EVA.  +  Articolul 16Ordonatorii de credite secundari şi terţiari au următoarele obligaţii în realizarea AP-EVA: a) utilizează fondurile în limita bugetului aprobat şi potrivit destinaţiei specificate, cu respectarea dispoziţiilor legale; b) gestionează eficient mijloacele materiale şi băneşti; c) organizează evidenţa contabilă a cheltuielilor, pe surse de finanţare şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în prevederi, cât şi în execuţie; d) raportează indicatorii specifici prevăzuţi în AP-EVA, în condiţiile prezentului ordin; e) transmit Serviciului medicină de urgenţă sau direcţiilor de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, cererile de finanţare fundamentate, însoţite de documentele justificative, în condiţiile prezentului ordin; f) desemnează, prin act administrativ al conducătorului instituţiei publice, câte un coordonator local pentru AP-EVA; g) completează fişele de post ale coordonatorilor desemnaţi cu atribuţiile corespunzătoare activităţilor prevăzute în cadrul AP-EVA; h) organizează, prin directorul financiar-contabil al spitalului sau al instituţiei publice prin care se derulează AP-EVA, evidenţele contabile, evidenţele tehnico-operative ale spitalului/instituţiei publice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; i) transmit structurilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii orice alte date referitoare la AP-EVA pe care le derulează şi răspund de exactitatea şi realitatea datelor raportate; j) transmit lunar Direcţiei generale buget şi contabilitate, în primele 20 de zile calendaristice ale lunii curente pentru luna precedentă, execuţia bugetară a bugetului aprobat pentru AP-EVA derulate; k) achiziţionează materiale sanitare şi medicamente cu respectarea legislaţiei în vigoare din domeniul achiziţiilor publice.  +  Articolul 17Raportarea indicatorilor specifici AP-EVA se realizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual, atât în format electronic, cât şi pe suport hârtie, conform modelului de raportare prevăzut la anexa nr. 5 - Macheta de raportare a indicatorilor de evaluare (fizici şi de eficienţă).  +  Articolul 18Costul mediu se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi. În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune.  +  Articolul 19Monitorizarea activităţilor cuprinse în AP-EVA se referă la: a) modul de realizare şi de raportare a indicatorilor prevăzuţi în prezentul ordin; b) încadrarea în bugetul aprobat; c) respectarea destinaţiilor stabilite pentru fondurile alocate spitalelor care derulează AP-EVA; d) urmărirea respectării de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite prin prezentul ordin referitoare la derularea AP-EVA; e) identificarea unor posibile disfuncţionalităţi în derularea AP-EVA.  +  Articolul 20În cadrul AP-EVA se pot desfăşura următoarele activităţi: a) tratamentul pacientului critic cu afecţiuni vasculare periferice în primele 72 de ore de la diagnosticare:----------Partea introductivă a lit. a) a art. 20 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.1. angiografii diagnostice periferice (aortă şi membre inferioare);2. angioplastie periferică cu balon (farmacologic activ);3. angioplastie periferică cu balon (nonfarmacologic activ);4. tromboliză arterială şi trombectomie mecanică pentru ischemiile acute de membre;5. angioplastii periferice cu stent;6. angiografie cerebrală şi carotidiană;7. angioplastie carotidiană cu plasare de stent şi dispozitiv de protecţie embolică;8. angioplastie renală/mezenterică cu plasare de stent;9. angioplastie renală/mezenterică cu balon;10. plasare de filtru în vena cavă inferioară pentru prevenţia emboliei pulmonare;11. endoprotezare pentru anevrism de aortă abdominală infrarenală; b) achiziţii pentru tratamentele menţionate la lit. a):1. catetere;2. ghiduri;3. stenturi pentru periferie;4. substanţă de contrast;5. medicaţie trombolitică.6. fire de sutură pentru chirurgie cardiacă/vasculară;----------Pct. 6 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.7. proteze vasculare (Dacron, argint, PTFE);----------Pct. 7 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.8. sonde Fogarty;----------Pct. 8 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.9. seturi pentru cell saver;----------Pct. 9 al lit. b), a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.10. shunt carotidă;----------Pct. 10 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.11. petece vasculare;----------Pct. 11 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.12. set peridurală;----------Pct. 12 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.13. catetere arteriale;----------Pct. 13 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.14. catetere venoase centrale;----------Pct. 14 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.15. câmpuri sterile chirurgicale de unică folosinţă;----------Pct. 15 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.16. halate chirurgicale de unică folosinţă;----------Pct. 16 al lit. b), a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.17. câmpuri de incizie impregnate cu iod şi neimpregnate;----------Pct. 17 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.18. catetere, seturi şi substituenţi pentru dializa acută;----------Pct. 18 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.19. set aspirator plagă;----------Pct. 19 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.20. dispozitiv pentru bisturiu electric cu cablu;----------Pct. 20 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.21. creion bisturiu electric;----------Pct. 21 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.22. material hemostatic;----------Pct. 22 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.23. tub dren siliconat;----------Pct. 23 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.24. dispozitiv recoltare vena safena;----------Pct. 24 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.25. sistem aspiraţie drenaj plagă;----------Pct. 25 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.26. sistem drenaj toracic;----------Pct. 26 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.27. set tourniquet cu şnur inclus;----------Pct. 27 al lit. b), a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.28. set tourniquet adulţi;----------Pct. 28 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.29. încălzitor pacient compatibil cu aparatura din dotare;----------Pct. 29 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.30. set încălzitor sânge pacient;----------Pct. 30 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.31. ceară stern;----------Pct. 31 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.32. vavulotom;----------Pct. 32 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.33. filtre carotidiene;----------Pct. 33 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.34. baloane angioplastie.----------Pct. 34 al lit. b) a art. 20 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.365 din 29 noiembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 6 decembrie 2016.  +  Articolul 21De activităţile prevăzute la art. 20 beneficiază pacienţii critici cu următoarele diagnostice: a) stenoze arteriale şi venoase; b) disecţii arteriale; c) tromboze arteriale şi venoase; d) bolnavi cu risc de embolie pulmonară.  +  Articolul 22Indicatorii de evaluare ai AP-EVA sunt următorii: a) indicatori fizici:1. numărul de pacienţi critici cu afecţiuni vasculare acute (anexa nr. 5);2. evidenţa nominală a pacienţilor critici cu afecţiuni vasculare acute trataţi prin proceduri endovasculare, pe bază de cod numeric personal (anexele nr. 6 şi 7); b) indicatori de eficienţă:1. cost mediu/pacient critic cu afecţiuni vasculare acute (anexa nr. 5);2. execuţia bugetului aprobat pentru AP-EVA (anexa nr. 8); c) indicatori de rezultat:1. registre naţionale pentru patologiile specifice;2. ghiduri şi protocoale de diagnostic;3. ghiduri şi protocoale de tratament al pacienţilor critici.  +  Articolul 23Criteriile de eligibilitate pentru unităţile care derulează AP-EVA sunt: a) sistem de gardă dedicată pentru tratamentul leziunilor vasculare acute; b) experienţă de cel puţin 200 de proceduri endovasculare/an; c) dotarea existentă - accesul la cel puţin un angiograf dedicat intervenţiilor endovasculare; d) prezenţa personalului calificat (cel puţin 2 medici, o asistentă şi o infirmieră disponibile pe tot parcursul programului gărzii dedicate); e) secţie de chirurgie vasculară care are capacitatea de a prelua şi monitoriza toate cazurile rezolvate prin proceduri endovasculare.  +  Articolul 24Unităţile sanitare care derulează AP-EVA sunt următoarele:1. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;2. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" Bucureşti;3. Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila» Bucureşti;----------Pct. 3 al art. 24 a fost modificat de art. I din ORDINUL nr. 990 din 2 septembrie 2016, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 6 septembrie 2016.4. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş;5. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş;6. Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.7. Institutul de Boli Cardiovasculare «Prof. dr. G. I. M. Georgescu» Iaşi;----------Pct. 7 al art. 24 a fost introdus de art. I din ORDINUL nr. 965 din 30 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 5 august 2015.8. Institutul Inimii de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare «N. Stăncioiu» Cluj-Napoca.----------Pct. 8 al art. 24 a fost introdus de art. I din ORDINUL nr. 965 din 30 iulie 2015, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 5 august 2015.  +  Articolul 25Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi spitalele care derulează AP-EVA, indiferent de subordonare, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.  +  Articolul 26Anexele nr. 1-8 fac parte din prezentul ordin.  +  Articolul 27Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Ministrul sănătăţii,

    Alin Iulian Tucmeanu,

    secretar de stat
    Bucureşti, 9 iulie 2015.Nr. 867.  +  Anexa 1CONTRACTpentru desfăşurarea activităţilor prevăzute înacţiunile prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilorcritici cu leziuni vasculare periferice acute nr. ..... din ............1. Părţile contractante1.1. Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ............../Municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiul/ oraşul ............., str. ........... nr. ......, judeţul/sectorul .................., telefon ....................., fax ...................., reprezentată prin director executiv .....................................,şi1.2. Unitatea sanitară ................, cu sediul în .........., str. ........... nr. ......., telefon ..........., fax .............., reprezentată prin .........., având Actul de înfiinţare/ organizare nr. .................., Autorizaţia sanitară de funcţionare nr. ......................, Dovada de evaluare nr. ..........., codul fiscal ............................ şi contul nr. ............ deschis la Trezoreria Statului sau contul nr. ............... deschis la Banca ............................, Dovada asigurării de răspundere civilă în domeniul medical, atât pentru furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, valabilă pe toată durata contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti2. Obiectul contractuluiObiectul prezentului contract îl constituie desfăşurarea acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute (AP-EVA), finanţat din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 867/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute.3. Durata contractului3.1. Prezentul contract este valabil de la data încheierii lui până la data de .............................. .3.2. Durata prezentului contract se poate prelungi, cu acordul părţilor.4. Obligaţiile părţilor4.1. Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii: a) centralizează trimestrial (cumulat de la începutul anului) şi anual indicatorii specifici AP-EVA raportaţi de unităţile sanitare/instituţiile publice în condiţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 867/2015; b) transmite Serviciului medicină de urgenţă, trimestrial şi anual, în primele 20 de zile după încheierea perioadei pentru care se face raportarea, indicatorii prevăzuţi în cadrul AP-EVA, centralizaţi în conformitate cu prevederile lit. a); c) monitorizează modul de derulare a AP-EVA; d) verifică organizarea evidenţei nominale a beneficiarilor AP-EVA, pe bază de cod numeric personal, de către unităţile de specialitate care derulează AP-EVA, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; e) întocmeşte un raport de activitate centralizat trimestrial, respectiv anual, pe baza rapoartelor de activitate transmise de coordonatorii din unităţile sanitare/instituţiile care derulează AP-EVA; raportul de activitate centralizat cuprinde: stadiul realizării activităţilor prevăzute în cadrul AP-EVA, analiza comparativă a costurilor medii realizate raportat la costurile medii la nivel naţional prevăzute în Ordinului ministrului sănătăţii nr. 867/2015, probleme şi disfuncţionalităţi întâmpinate în realizarea activităţilor, propuneri de îmbunătăţire a modului de derulare a AP-EVA; f) transmite Serviciului medicină de urgenţă, până la sfârşitul lunii următoare celei încheierii trimestrului pentru care se face raportarea, raportul de activitate prevăzut la lit. e); g) transmite Serviciului medicină de urgenţă, până la data de 15 iulie a anului curent, fundamentarea necesarului de resurse pentru anul următor.4.2. Obligaţiile direcţiilor de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti prevăzute la pct. 4.1 se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, stabilite potrivit legii.4.3. Pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-EVA din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, unităţile sanitare au următoarele obligaţii: a) să asigure buna desfăşurare a activităţilor prevăzute în cadrul AP-EVA, în concordanţă cu actele normative în vigoare; b) să se asigure că serviciile medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în prevederile legale privind calitatea asistenţei medicale, elaborate în condiţiile legii; c) să asigure tratamentul adecvat şi recomandarea dispozitivelor medicale conform reglementărilor în vigoare; d) să utilizeze fondurile primite pentru AP-EVA, potrivit destinaţiei acestora; e) să dispună măsuri pentru gestionarea eficientă a mijloacelor materiale şi băneşti; f) să organizeze şi să conducă, prin directorul financiar-contabil, evidenţele tehnico-operative, precum şi evidenţele contabile ale cheltuielilor pentru AP-EVA şi pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât şi în execuţie; g) să efectueze, în condiţiile legii, achiziţia bunurilor necesare pentru realizarea obiectivelor şi activităţilor cuprinse în AP-EVA; h) să organizeze evidenţa beneficiarilor AP-EVA prin înregistrarea la nivel de pacient, în format electronic, a următorului set minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu AP-EVA, medicul curant (cod parafă), bunurile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor; i) să dispună măsuri pentru respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; j) să deţină autorizaţie pentru prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea AP-EVA, emisă, în condiţiile legii, de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal; k) să transmită direcţiei de sănătate publică, atât în format electronic, cât şi pe suport hârtie, raportările lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale privind sumele utilizate pentru AP-EVA, precum şi indicatorii realizaţi, răspunzând de exactitatea şi realitatea atât a datelor raportate pentru justificarea plăţii contravalorii facturii pentru bunurile acordate în cadrul AP-EVA în luna precedentă, cât şi a indicatorilor raportaţi; l) să cuprindă sumele contractate pentru AP-EVA în bugetul de venituri şi cheltuieli şi să le aprobe odată cu acesta, în condiţiile legii; m) să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti orice alte date referitoare la AP-EVA şi să răspundă de exactitatea şi realitatea datelor raportate; n) să transmită trimestrial, până la data de 20 a lunii următoare încheierii trimestrului, direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti raportul de activitate întocmit de coordonatorul AP-EVA din cadrul unităţii sanitare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; o) să înregistreze, să stocheze, să prelucreze şi să transmită informaţiile legate de AP-EVA, conform prevederilor legale în vigoare; p) să dispună măsurile necesare în vederea asigurării realizării obiectivelor AP-EVA; q) să raporteze corect şi la timp datele către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti; r) să transmită direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti raportări lunare, trimestriale (cumulat de la începutul anului) şi anuale, în primele 5 zile lucrătoare ale lunii următoare încheierii perioadei pentru care se face raportarea, cuprinzând indicatorii fizici şi de eficienţă, precum şi valoarea bunurilor acordate în cadrul AP-EVA în perioada pentru care se face raportarea; s) să asigure publicarea pe site-ul propriu a bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a execuţiei bugetare înregistrate pe parcursul derulării AP-EVA, detaliat; t) să asigure organizarea permanenţei activităţii în secţia de chirurgie vasculară, conform reglementărilor legale.4.4. Obligaţiile unităţilor sanitare prevăzute la pct. 4.3 se realizează prin structurile organizatorice ale acestora, precum şi prin personalul implicat în realizarea activităţilor acţiunilor prioritare AP-EVA, în limitele competenţelor, potrivit legii.5. Valoarea contractului5.1. Valoarea contractului în anul ............... este de ............................................... lei.6. Decontarea contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-EVA6.1. Decontarea contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-EVA se realizează în limita sumelor disponibile cu această destinaţie, în ordine cronologică, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii documentelor justificative pentru bunurile realizate conform contractului încheiat.6.2. În vederea decontării contravalorii bunurilor acordate pentru desfăşurarea activităţilor prevăzute în AP-ATI, unitatea sanitară prezintă în primele 15 zile lucrătoare ale lunii curente următoarele documente: a) cererea justificativă, întocmită conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezentul contract; b) decontul pentru luna precedentă, întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul contract; c) copiile facturilor reprezentând contravaloarea bunurilor acordate în perioada pentru care se face raportarea; d) copii ale ordinelor de plată (cu viza trezoreriei) cu care s-a efectuat plata contravalorii facturilor pentru bunurile decontate în luna precedentă celei pentru care se solicită decontarea.6.3. Cheltuielile angajate în cadrul prevederilor bugetare aprobate în anul precedent şi rămase neplătite până la data încheierii prezentului contract vor fi plătite în condiţiile prevăzute la pct. 6.1.7. Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti analizează indicatorii prezentaţi din decont, precum şi gradul şi modul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anterior şi decontează, în limita sumei prevăzute în prezentul contract, în termenul şi condiţiile prevăzute la pct. 6.2, sumele facturate de unitatea sanitară pentru bunurile acordate, pentru luna precedentă.8. Răspunderea contractuală8.1. Managerul, inclusiv managerul interimar, răspunde de îndeplinirea obligaţiilor contractuale ale unităţii sanitare, aşa cum sunt prevăzute la pct. 4.3.8.2. Personalul implicat în realizarea activităţilor prevăzute în AP-EVA are următoarele obligaţii:8.2.1. Coordonatorul AP-EVA: a) răspunde de utilizarea fondurilor primite pentru derularea AP-EVA, potrivit destinaţiei stabilite pentru acesta; b) răspunde de organizarea evidenţei beneficiarilor AP-EVA, pe baza setului minim de date: codul numeric personal, diagnosticul specific concordant cu programul, medicul curant (cod parafă), bunurile acordate, cantitatea şi valoarea de decontat, conform schemei terapeutice prescrise, cu respectarea protocoalelor; c) dispune măsurile necesare aplicării metodologiei AP-EVA, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor prevăzute în aceasta; d) răspunde de desfăşurarea activităţilor prevăzute în cadrul AP-EVA, în conformitate cu prevederile în vigoare; e) răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter medical către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, precum şi de realitatea şi exactitatea acestora; f) se asigură că produsele medicale furnizate în baza prezentului contract se încadrează din punctul de vedere al calităţii în prevederile legale ale normelor privind calitatea produselor medicale, elaborate în condiţiile legii; g) răspunde de respectarea prevederilor legale referitoare la recomandarea dispozitivelor medicale şi la modul de acordare a tratamentului în cadrul AP-EVA.8.2.2. Contabilul-şef al unităţii sanitare: a) răspunde de modul de organizare a evidenţei tehnico-operative; b) răspunde de utilizarea sumelor alocate potrivit destinaţiilor aprobate, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; c) răspunde de exactitatea şi realitatea datelor raportate, la termenele stabilite; d) asigură efectuarea plăţilor către furnizorii de bunuri contractate de unitatea sanitară pentru realizarea activităţilor prevăzute în AP-EVA finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii, în baza documentelor justificative legal întocmite; e) verifică documentele justificative prevăzute la pct. 6.2 prezentate de unitatea sanitară în vederea decontării pentru activităţile prevăzute în AP-ATI finanţate din bugetul Ministerului Sănătăţii, din fonduri de la bugetul de stat şi din venituri proprii; f) organizează şi conduce evidenţa contabilă a cheltuielilor pentru AP-EVA, pe paragrafele şi subdiviziunile clasificaţiei bugetare, atât în cadrul bugetului aprobat, cât şi în execuţia acestuia; g) răspunde de analiza, centralizarea şi raportarea la timp a datelor cu caracter financiar către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; h) are obligaţia să cuprindă sumele contractate pentru AP-EVA în bugetul de venituri şi cheltuieli, pe care îl supune aprobării, în condiţiile legii.9. Direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti controlează trimestrial modul de utilizare a fondurilor alocate şi analizează indicatorii prezentaţi.10. Controlul prevăzut la pct. 9, efectuat de către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, va urmări, fără a se limita la acestea, următoarele: a) respectarea reglementărilor legale în vigoare; b) existenţa unor disfuncţionalităţi în derularea AP-EVA; c) încadrarea în sumele contractate pe program; d) dacă fondurile alocate au fost utilizate potrivit destinaţiilor stabilite; e) dacă au fost realizate obiectivele AP-EVA; f) respectarea de către persoanele implicate a responsabilităţilor stabilite; g) realitatea şi exactitatea datelor înregistrate şi raportate; h) stocurile de materiale sanitare specifice comparativ cu consumul mediu lunar.11. Neprezentarea de către unitatea sanitară a documentelor prevăzute în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 867/2015, atrage amânarea decontării până la următoarea perioadă de raportare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.11.1. În cazul în care direcţia de sănătate publică constată nerespectarea unei/unor obligaţii asumate de către unitatea sanitară de natură a prejudicia grav derularea contractului, poate solicita încetarea acestuia.11.2. Prevederile pct. 11.1 nu sunt de natură a înlătura obligaţiile anterioare deja scadente şi neonorate ale părţilor.12. Soluţionarea litigiilorLitigiile apărute pe perioada derulării contractului se soluţionează de părţi pe cale amiabilă. În situaţia în care părţile nu ajung la o înţelegere, acestea se pot adresa instanţelor judecătoreşti competente.13. Clauze speciale13.1. Se pot încheia acte adiţionale la prezentul contract în situaţia în care, prin actele normative în materie care intră în vigoare ulterior datei la care s-a încheiat prezentul contract, au fost aprobate modificări în volumul, structura sau bugetul AP-EVA, pe parcursul derulării acestora.13.2. Dacă o clauză a acestui contract este declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă cât mai bine cu putinţă spiritului contractului, în conformitate cu prevederile legale. Dacă pe durata derulării prezentului contract expiră termenul de valabilitate a autorizaţiei sanitare, toate celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de nulitate, cu condiţia reînnoirii autorizaţiei sanitare pentru toată durata de valabilitate a contractului.14. Forţa majoră14.1. Orice împrejurare de fapt independentă de voinţa părţilor, intervenită după data semnării prezentului contract şi care împiedică executarea acestuia, este considerată forţă majoră şi exonerează de răspundere partea care o invocă. Sunt considerate forţă majoră, în sensul prezentei clauze, împrejurări ca: război, revoluţie, cutremur, mari inundaţii, embargo.14.2. Partea care invocă forţa majoră trebuie să anunţe cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariţiei respectivului caz de forţă majoră şi, de asemenea, de la încetarea acestui caz.14.3. Dacă nu se procedează la anunţarea în termenele prevăzute mai sus a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea la termen.14.4. În cazul în care împrejurările care obligă la suspendarea executării prezentului contract se prelungesc pe o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte poate cere rezoluţiunea contractului.15. Dispoziţii finale15.1. Orice modificare poate fi făcută numai cu acordul scris al ambelor părţi, prin act adiţional.15.2. În condiţiile apariţiei unor noi acte normative în materie, care intră în vigoare pe durata derulării prezentului contract, clauzele contrare se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător, prin act adiţional semnat de ambele părţi.15.3. Rezilierea contractului înainte de expirarea valabilităţii acestuia poate fi făcută numai cu acordul părţilor.Prezentul contract s-a încheiat astăzi, ................, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, şi se completează conform prevederilor legale în vigoare.DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A JUDEŢULUI UNITATEA SANITARĂ ................ .............../MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Manager,                                              ...............................          Director executiv,    ............................... Director adjunct executiv economic,                                              ...............................  Director adjunct executiv economic,    ............................... Director medical,                                              ...............................                Avizat Avizat     Biroul/Compartimentul juridic Biroul/Compartimentul juridic    ............................... ...............................  +  Anexa 1la contractUNITATEA SANITARĂ Direcţia de Sănătate Publică a JudeţuluiSPITALUL .................. .............../Municipiului Bucureşti       Nr. ....... din ................ Nr. ....... din ................Către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului .............../Municipiului BucureştiCERERE JUSTIFICATIVĂîn vederea decontării bunurilor acordate în luna.........../anul ......... în cadrul acţiunilor prioritare pentrutratamentul endovascular al pacienţilor critici culeziuni vasculare periferice acute (AP-EVA)1. Sold iniţial = ........ mii lei2. Suma decontată de Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ...................../ Municipiului Bucureşti în luna precedentă = ...... mii lei3. Suma achitată de spital furnizorilor pentru bunurile acordate în cadrul AP-EVA în luna precedentă = ................. mii lei4. Gradul de utilizare a sumelor decontate în cadrul AP-EVA în luna precedentă (rând 3/rând 1 + rând 2 * 100) = .... %5. Suma rămasă neutilizată la finele lunii precedente (1 + 2 - 3) = ....... mii lei6. Suma necesar a fi decontată în luna în curs = ......... mii leiManager,.....................Director financiar-contabil,............................NOTE: a) Cererea justificativă întocmită de unitatea sanitară pentru luna curentă va fi însoţită de copia facturii emise de furnizor pentru bunurile achiziţionate în cadrul AP-EVA în luna precedentă. b) Cererea justificativă se va întocmi distinct, în două exemplare, din care un exemplar se va depune la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ............../Municipiului Bucureşti în primele 5 zile lucrătoare ale lunii în curs pentru luna precedentă.  +  Anexa 2la contractUNITATEA SANITARĂ Direcţia de Sănătate Publică a JudeţuluiSPITALUL .................. .............../Municipiului Bucureşti       Nr. ....... din ................ Nr. ....... din ................Către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ................/Municipiului BucureştiDECONTprivind utilizarea sumelor alocate de Direcţia de Sănătate Publică aJudeţului ........................./MunicipiuluiBucureşti în luna ............../anul.......... pentru acţiunile prioritare pentru tratamentulendovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute1. Număr de indicatori fizici realizaţi*) ........................... Notă

    ──────────

    *) Se vor menţiona distinct indicatorii fizici realizaţi prevăzuţi în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 867/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute.

    ──────────
    2. Costul mediu/indicator fizic realizat**): .................. lei Notă

    ──────────

    **) Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi; în cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se cheltuiala pe fiecare acţiune.

    ──────────
    3. Sumele achitate furnizorilor de materiale sanitare specifice aprovizionate în luna......./anul........:........... lei4. Nr./data şi suma achitată conform documentelor justificative (copii ale ordinelor de plată):4.1. .............................. lei4.2. .............................. lei4.3. .............................. leiRăspundem de realitatea şi exactitatea datelor.Manager,.............Director financiar-contabil,............................NOTE: a) Decontul se întocmeşte lunar. b) Decontul va fi însoţit de copia ordinelor de plată (cu viza trezoreriei) enumerate la pct. 4, de copia facturilor pentru materialele sanitare specifice aprovizionate de spital care fac obiectul plăţilor în luna pentru care se întocmeşte raportarea. c) Decontul lunar se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se depune la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului ................/Municipiului Bucureşti în primele 10 zile lucrătoare ale lunii curente pentru luna precedentă.
     +  Anexa 2Cerere de finanţare fundamentatăUnitatea*) ................., judeţul ................. Notă

    ──────────

    *) Unitatea este, după caz: a) direcţia de sănătate publică, pentru AP-EVA implementate de unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale sau a instituţiilor cu reţea sanitară proprie; b) spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii care implementează AP-EVA.

    ──────────
    CERERE DE FINANŢARE FUNDAMENTATĂpentru acţiunile prioritare pentru tratamentul endovascular alpacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute (AP-EVA)pentru luna .......Sursa de finanţare:....................**) Notă

    ──────────

    **) Se consemnează sursa de finanţare "buget de stat" sau "venituri proprii - accize", după caz.

    ──────────
    Nr. ..... din ............Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:A - Sume finanţate (cumulat de la 1 ianuarie, inclusiv luna curentă)***)B - Plăţi efectuate (cumulat de la 1 ianuarie până în ultima zi a lunii precedente celei pentru care se face solicitarea)***) Notă

    ──────────

    ***) Pentru anul în curs se vor înscrie plăţile efectuate şi sumele finanţate cumulat de la 1 ianuarie.

    ──────────
    C - Gradul de utilizare a fondurilor puse la dispoziţie anteriorD - Se acoperă din disponibilE - Necesar de alimentat*Font 7*┌─────────────┬──────────────────┬─────┬─────┬─────┬───────────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────┐│ │ │ │ │ │ │ Sumele necesare pentru luna ││ AP-EVA │Prevedere bugetară│ │ │ │ Disponibil │ curentă ││ │ aprobată pentru │ A │ B │ C ├─────────────────────────┬─────────────────────┼────────────────────┬─────┬─────┤│ │ anul ..... │ │ │ │Total disponibil din cont│Se utilizează în luna│Total necesar pentru│ D │ E ││ │ │ │ │ │rămas neutilizat la data │ pentru care se │ luna curentă, din │ │ ││ │ │ │ │ │ solicitării, din care: │ solicită finanţarea │ care: │ │ │├───────────┬─┼──────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────┼─────┼─────┤│ - │0│ 1 │ 2 │ 3 │4=3/2│ 5=2-3 │ 6 │ 7=8+9 │ 8=6 │ 9 │├───────────┼─┼──────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────┼─────┼─────┤│TITLU │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││CHELTUIELI │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───────────┼─┼──────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────────────────────────┼─────────────────────┼────────────────────┼─────┼─────┤│****) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││...........│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└───────────┴─┴──────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────────────────────────┴─────────────────────┴────────────────────┴─────┴─────┘    Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate.    Directorul executiv al direcţiei de sănătate publică, Director executiv adjunct economic,    Numele şi prenumele ................................ Numele şi prenumele ..................    Semnătura .............. Semnătura ................ Notă

    ──────────

    ****) Se consemnează titlul de cheltuieli:

    - "Bunuri şi servicii - AAPL" - pentru AP-EVA implementate de unităţile sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale;

    - "Bunuri şi servicii - DSP" - pentru AP-EVA implementate de direcţiile de sănătate publică şi instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii;

    - "Transferuri" - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.

    ──────────
    În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează AP-EVA, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu AP-EVA în unitatea respectivă.NOTE:1. Macheta se va completa distinct, pentru fiecare sursă de finanţare şi titlu de cheltuieli, cu încadrarea în bugetul aprobat.2. Cererea de finanţare fundamentată este însoţită de cererea de finanţare detaliată pe tipuri de cheltuieli, prevăzută în anexa nr. 3 la ordin, şi de borderoul centralizator, prevăzut în anexa nr. 4 la ordin.3. Termenul maxim pentru transmiterea cererii de finanţare este data de 5 a lunii pentru care se solicită finanţarea.
     +  Anexa 3Cerere de finanţare detaliată pe tipuri de cheltuieliUnitatea*) ................., judeţul ................. Notă

    ──────────

    *) Unitatea este, după caz: a) direcţia de sănătate publică, pentru AP-EVA implementate de unităţile din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale sau a instituţiilor cu reţea sanitară proprie; b) spitale din subordinea Ministerului Sănătăţii care implementează AP-EVA.

    ──────────
    CERERE DE FINANŢARE DETALIATĂpentru acţiunile prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilorcritici cu leziuni vasculare periferice acute (AP-EVA) pentru luna ...........Sursa de finanţare: ....................**) Notă

    ──────────

    **) Se consemnează sursa de finanţare "buget de stat" sau "venituri proprii - accize", după caz.

    ──────────
    Nr. ..... din ............Titlul de cheltuieli***) .............. Notă

    ──────────

    ***) Se consemnează titlul de cheltuieli:

    - "Bunuri şi servicii - AAPL" - pentru AP-EVA implementate de unităţile sanitare din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale;

    - "Bunuri şi servicii - DSP" - pentru AP-EVA implementate de direcţiile de sănătate publică şi instituţii publice din subordinea Ministerului Sănătăţii;

    - "Transferuri" - pentru programele naţionale de sănătate publică implementate de unităţile sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.

    ──────────
     ┌────────────────┬──────────────────┬───────────┬───────────┬────────────────┐ │ │Natura cheltuielii│Nr. şi data│ Suma │ Scadenţa de │ │ │(obiectul plăţii, │facturii │ (mii lei) │plată a facturii│ │ │conform listei │fiscale │ │ │ │ │materialelor │ │ │ │ │ │sanitare de care │ │ │ │ │ │beneficiază │ │ │ │ │ │bolnavii prin │ │ │ │ │ │AP-EVA) │ │ │ │ ├────────────────┼──────────────────┼───────────┼───────────┼────────────────┤ │Total mii lei │ │ │ │ 0 │ ├────────────────┴──────────────────┴───────────┴───────────┴────────────────┤ │Furnizori neachitaţi din lunile anterioare - Total │ ├────────────────┬──────────────────┬───────────┬───────────┬────────────────┤ │Factura │ │ │ │ │ │Factura ........│ │ │ │ │ ├────────────────┴──────────────────┴───────────┴───────────┴────────────────┤ │Furnizori neachitaţi din luna curentă - Total │ ├────────────────┬──────────────────┬───────────┬───────────┬────────────────┤ │Factura │ │ │ │ │ │Factura ........│ │ │ │ │ ├────────────────┴──────────────────┴───────────┴───────────┴────────────────┤ │Sume necesare pentru luna pentru care se solicită credite bugetare - Total │ ├────────────────┬──────────────────┬───────────┬───────────┬────────────────┤ │Categoria de │ │ │ │ │ │cheltuială │ │ │ │ │ │............... │ │ │ │ │ │............... │ │ │ │ │ └────────────────┴──────────────────┴───────────┴───────────┴────────────────┘    Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate.  Directorul executiv al direcţiei Director executiv adjunct economic,  de sănătate publică,  Numele şi prenumele ............. Numele şi prenumele ..............  Semnătura .............. Semnătura ................În situaţia în care cererea se întocmeşte de către alte unităţi sanitare/instituţii care implementează AP-EVA, aceasta se semnează de către conducerea instituţiei respective, precum şi de către persoana responsabilă cu AP-EVA în unitatea respectivă.NOTE:1. Macheta se va completa distinct, pentru fiecare sursă de finanţare şi titlu de cheltuieli, cu încadrarea în bugetul aprobat.2. Termenul maxim pentru transmiterea cererii de finanţare este data de 5 a lunii pentru care se solicită finanţarea.
     +  Anexa 4Borderou centralizatorUnitatea care derulează acţiuni prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute (AP-EVA) .............................BORDEROU CENTRALIZATOR Nr. ...../data ...........cuprinzând documentele justificative aleordonatorului secundar/terţiar de credite care însoţesccererile de finanţare fundamentate pentru luna .................. ┌─────┬────────────────────────────────┬────────────┬──────────┬─────────────┐ │Nr. │ Documentul │Termenele │Suma │Denumirea │ │crt. ├─────┬─────┬─────────┬──────────┤de plată a │solicitată│bunurilor/ │ │ │Felul│Seria│ Numărul │Data │obligaţiilor│de │serviciilor │ │ │ *) │ │ │emiterii │ │finanţat │achiziţionate│ │ │ │ │ │(ziua/luna│ │ │ │ │ │ │ │ │/anul) │ │ │ │ ├─────┼─────┼─────┼─────────┼──────────┼────────────┼──────────┼─────────────┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ ├─────┼─────┼─────┼─────────┼──────────┼────────────┼──────────┼─────────────┤ │ 1 │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼─────┼─────┼─────────┼──────────┼────────────┼──────────┼─────────────┤ │ 2 │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼─────┼─────┼─────────┼──────────┼────────────┼──────────┼─────────────┤ │ ... │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼─────┼─────┼─────────┼──────────┼────────────┼──────────┼─────────────┤ │TOTAL│ │ │ │ │ │ │ │ └─────┴─────┴─────┴─────────┴──────────┴────────────┴──────────┴─────────────┘ Notă

    ──────────

    *) Se va menţiona numele documentului în conformitate cu legislaţia privind documentele financiar-contabile, precum şi în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare (de exemplu, factura fiscală, statul de plată, angajamente legale etc.)

    ──────────
    Subsemnatul, ..................................., în calitate de persoană împuternicită de ordonatorul de credite, confirm pe propria răspundere că am realizat verificarea documentelor justificative menţionate în prezentul borderou centralizator şi, ca urmare a acestei verificări, confirm că sunt îndeplinite toate condiţiile de legalitate necesare în vederea vizării acestora pentru "Bun de plată".    Semnătura persoanei împuternicite         Ordonatorul de credite, Coordonatorul AP-EVA,         ....................... .......................      (numele în clar şi semnătura) (numele în clar şi semnătura)
     +  Anexa 5Macheta de raportare a indicatorilorde evaluare (fizici şi de eficienţă)(conform art. 22 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 867/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute)Unitatea ........................Acţiuni prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute (AP-EVA)Raportare pentru trimestrul*) .... Notă

    ──────────

    *) Raportarea se întocmeşte trimestrial şi anual.

    ──────────
    Nr. ....... din ..........Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:A - Plăţi efectuate în trimestrul de raportat (lei)B - Plăţi efectuate cumulat de la începutul anului (lei)C - Suma rămasă neutilizată de la începutul anului*Font 7* ┌───────────┬──────────┬──────────┬───────────┬──────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬───┬───┬─────────┐ │ AP-EVA │Prevederea│Finanţarea│Indicatorii│Finanţarea│Indicatorii│Cheltuiala│Cheltuiala│Costul │ A │ B │ C │ │ │bugetară │primită în│fizici │primită de│fizici │efectivă │efectivă │mediu │ │ │ │ │ │anuală │trimestrul│realizaţi │la │realizaţi │realizată │realizată │realizat │ │ │ │ │ │(lei) │de │în │începutul │cumulat de │în │cumulat de│pe fiecare│ │ │ │ │ │ │raportat │trimestrul │anului │la │trimestrul│la │indicator │ │ │ │ │ │ │(lei) │de raportat│(lei) │începutul │de │începutul │fizic │ │ │ │ │ │ │ │ │ │anului │raportat │anului │(lei) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │(lei) │(lei) │ │ │ │ │ ├───────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┼─────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 = 8/6 │ 10│ 11│12 = 5-11│ ├───────────┼──────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┼─────────┤ │Numărul de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pacienţi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │critici din│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │secţia de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │chirurgie │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │vasculară │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │trataţi │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └───────────┴──────────┴──────────┴───────────┴──────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───┴───┴─────────┘    Managerul unităţii care derulează Directorul financiar-contabil Coordonatorul AP-EVA,                AP-EVA**), al unităţii sanitare**),            ................... ................... ...................              Directorul executiv al direcţiei Directorul executiv adjunct economic                de sănătate publică***), al direcţiei de sănătate publică***),              .............................. ..................................... Notă

    ──────────

    **) Semnează raportările întocmite de unitatea sanitară pentru AP-EVA derulate la nivelul acesteia, pe care le transmite direcţiei de sănătate publică. Pentru unităţile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, raportările vor fi transmise Serviciului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 867/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute.

    ***) Semnează raportările centralizate la nivelul judeţului, pe care le transmite Serviciului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 867/2015.

    ──────────
    NOTE:Costul mediu/indicator fizic se calculează ca raport între cheltuielile efective şi indicatorii fizici realizaţi.În cazul în care au fost finanţate şi alte acţiuni pentru care nu au fost stabiliţi indicatori fizici, acestea vor fi evidenţiate distinct, indicându-se fiecare acţiune.Sumele din tabel se exprimă în lei.
     +  Anexa 6Formular de raportare lunară a numărului depacienţi critici cu afecţiuni vasculare acuteUnitatea sanitară ..................................................... ┌────┬────────────────────────┬────────────────────────┬─────────────────────┐ │Nr. │ CNP │Localitatea de domiciliu│Secţia de provenienţă│ │crt.│ │ │ │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼────────────────────────┼────────────────────────┼─────────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴────────────────────────┴────────────────────────┴─────────────────────┘Lista beneficiarilor acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acuteLuna/anul ..............          Manager, Coordonator local,       ................... ......................  +  Anexa 7Fişă individuală pacientFormularul de raportare pentru pacientul critic cu afecţiuni vasculare acute (nu se transmite, se păstrează în secţia chirurgie vasculară; este destinat analizei medicale a complexităţii cazului şi tratamentului) ┌───────────────────────────┬───────────────────────────────┬─────────┬──────────────────┐ │ │ Indicator │ Valoare │ Format valoare │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │Unitatea │Denumire │ │Text │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │Unitatea │Cod │ │Text │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A. Date pacient │ │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.1. │Numele pacient │ │Text │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.2. │Prenume pacient │ │Text │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.3. │CNP pacient │ │13 caractere │ │ │ │ │numerice │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.4. │Nr. foaie de observaţie │ │Număr întreg │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.5. │Data internării în secţia de │ │Data │ │ │ATI │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.6. │Data externării din secţia de │ │Data │ │ │ATI │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.7. │Diagnostic internare │ │Text │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.8. │Diagnostic externare │ │Text │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.9. │Domiciliu pacient - localitatea│ │Text (Siruta) │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.10. │Domiciliu pacient - judeţul │ │Text (Siruta) │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │A.11 │Secţia de provenienţă │ │Text │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │B. Intervenţii │ │ │ │ │endovasculare │ │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │B.1. │Anevrism │ │Da/Nu │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │B.2. │Tromboză arterială │ │Da/Nu │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │B.3. │Tromboza venoasă │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────┼───────────────────────────────┼─────────┼──────────────────┤ │ │ │ │ │ └───────────────────────────┴───────────────────────────────┴─────────┴──────────────────┘  +  Anexa 8Macheta de raportare a execuţiei bugetarepentru acţiunile prioritare pentru tratamentul endovascular alpacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute (AP-EVA)Acţiuni prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acuteUnitatea care derulează AP-EVA*)/Direcţia de sănătate publică**) ..........................Raportare pentru***) .................................................Execuţia bugetarăSemnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:A - Plăţi efectuate în trimestrul de raportat (lei)B - Plăţi efectuate cumulat de la începutul anului (lei)*Font 7* ┌─────┬───────────────────────┬─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Titlul bugetar │ Buget de stat │ Venituri proprii │ │crt. │ ├──────────┬───────────┬──────────┬───┬───┼──────────┬──────────┬──────────┬───┬───┤ │ │ │Prevederea│Finanţarea │Finanţarea│ A │ B │Prevederea│Finanţarea│Finanţarea│ A │ B │ │ │ │bugetară │primită în │primită de│ │ │bugetară │primită în│primită de│ │ │ │ │ │anuală │trimestrul │la │ │ │anuală │trimestrul│ la │ │ │ │ │ │ (lei) │de raportat│începutul │ │ │ (lei) │ de │începutul │ │ │ │ │ │ │ (lei) │anului │ │ │ │ raportat │ anului │ │ │ │ │ │ │ │ (lei) │ │ │ │ (lei) │ (lei) │ │ │ ├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───┼───┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┤ │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10│ 11│ ├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───┼───┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┤ │ 1 │Total, din care: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───┼───┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┤ │ 1.1 │Bunuri şi servicii, din│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │care: │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───┼───┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┤ │1.1.1│Bunuri şi servicii AAPL│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───┼───┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┤ │1.1.2│Bunuri şi servicii DSP │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├─────┼───────────────────────┼──────────┼───────────┼──────────┼───┼───┼──────────┼──────────┼──────────┼───┼───┤ │ 1.2│Transferuri │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └─────┴───────────────────────┴──────────┴───────────┴──────────┴───┴───┴──────────┴──────────┴──────────┴───┴───┘   Răspundem de realitatea şi exactitatea datelor raportate.   Managerul unităţii care derulează Directorul financiar-contabil Coordonatorul local,              AP-EVA*), al unităţii sanitare*),          ................... ......................... .........................           Directorul executiv al direcţiei Directorul executiv adjunct economic           de sănătate publică**), al direcţiei de sănătate publică**),           ............................... .................................... Notă

    ──────────

    *) Semnează raportările întocmite de unitatea sanitară pentru AP-EVA derulate la nivelul acesteia, pe care le transmite direcţiei de sănătate publică. Pentru unităţile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, raportările vor fi transmise Serviciului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 867/2015 privind aprobarea modului de administrare, finanţare şi implementare a acţiunilor prioritare pentru tratamentul endovascular al pacienţilor critici cu leziuni vasculare periferice acute.

    **) Semnează raportările centralizate la nivelul judeţului, pe care le transmite Serviciului medicină de urgenţă, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 867/2015.

    ***) Raportarea se întocmeşte trimestrial şi anual.

    ──────────
    -----