DECIZIE nr. 594 din 14 septembrie 2016referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 917 din 15 noiembrie 2016



        Valer Dorneanu - preşedinte    Marian Enache - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Livia Doina Stanciu - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Varga Attila - judecător    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, obiecţie formulată de Guvernul României.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.530 din 8 iulie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.262A/2016. La sesizare a fost anexată Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Guvernul susţine că, la dezbaterile din cadrul Plenului Camerei Deputaţilor, cameră decizională, din data de 8 iunie 2016, a fost adoptat Raportul final asupra proiectului de lege pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare. Unul dintre amendamentele adoptate la acest proiect de lege (art. 19^1), vizează reglementarea acordării către personalul bugetar care posedă titlul ştiinţific de doctor, a unui spor pentru acest titlu, în cuantum de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul ştiinţific respectiv, spor care urmează să fie plătit cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestui spor. Ulterior sesizării primei camere a Parlamentului - Senatul, iniţiativa legislativă în discuţie a fost supusă dezbaterii, context în care Guvernul României, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a susţinut respingerea propunerii, motivând că situaţia juridică ce urmează a fi reglementată se regăseşte expres în dispoziţiile art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Prin urmare, Guvernul a considerat că iniţiativa legislativă vizează o materie deja reglementată. Totodată, potrivit Raportului Senatului nr. XXVII/326 din 6 octombrie 2015 asupra propunerii legislative pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010, această nouă reglementare propusă spre adoptare, a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic şi Social, a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi şi a Comisiei pentru buget, finanţe, activităţi bancare şi piaţa de capital.4. Se arată că, ulterior sesizării de către Senat a Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională [art. 75 alin. (3) din Constituţie], proiectul de lege a fost supus dezbaterii, primind aviz negativ (în şedinţa din 1 martie 2016) din partea Comisiei pentru buget, finanţe activităţi bancare şi piaţa de capital. De asemenea, Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a susţinut respingerea proiectului legislativ supus analizei. În condiţiile în care situaţia ce se doreşte a fi reglementată prin noul act normativ are, în prezent, ca normă de reglementare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, act normativ aflat în vigoare, apare inevitabil problema riscului interpretării confuze şi discreţionare a legislaţiei, cu consecinţa aplicării subiective, a acesteia, de către angajatorul cu care subiectul de drept interesat se afla în raport juridic. În condiţiile în care două norme de drept, cu forţă juridică egală, reglementează aceeaşi situaţie juridică, alternativa aplicării rămâne la latitudinea/opţiunea angajatorului, care va aplica norma pe care o apreciază ca fiind favorabilă propriilor interese financiare.5. Guvernul mai susţine că Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi legea anuală de salarizare, nu reglementează posibilitatea acordării unei majorări de 10% pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, a ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, acesta constituind un drept salarial nou. Acordarea acestei majorări pentru personalul menţionat, determină un impact financiar suplimentar asupra cheltuielilor de personal aprobate în bugetul instituţiei pe anul 2016. Aşadar, introducerea în cadrul Legii-cadru nr. 284/2010 a unei reglementări prin care numai personalul menţionat în normă să beneficieze de o majorare de 10% constituie o măsură cu caracter discriminatoriu faţă de celelalte categorii de personal al autorităţilor şi instituţiilor publice, care va crea premisele unor solicitări similare din partea celorlalte autorităţi şi instituţii publice, precum şi acţiuni în instanţă.6. Totodată, Guvernul consideră că, pe lângă caracterul discriminatoriu al unei astfel de măsuri, nu sunt respectate nici prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţie. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.368 din 26 octombrie 2010, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că stabilirea sursei de finanţare şi insuficienţa resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie, iar al doilea nu are caracter constituţional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Totodată, Curtea a stabilit că, dacă s-ar reţine că lipsa precizării exprese a sursei de finanţare presupune, implicit, inexistenţa sursei de finanţare, aceasta ar echivala cu o prezumţie fără suport constituţional, ceea ce este inadmisibil. Prin Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, Curtea a statuat că finanţarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget şi că majorarea unor cheltuieli se finanţează fie prin suplimentarea alocaţiilor bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, fie prin rectificare bugetară. Astfel, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care aceasta a analizat şi s-a pronunţat asupra conţinutului art. 138 alin. (5) din Constituţie, Guvernul arată că, în măsura în care actul normativ este însoţit de informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, sunt îndeplinite condiţiile de natură constituţională pentru adoptarea acelui act. Per a contrario, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă, suntem în situaţia nerespectării prevederilor constituţionale mai sus menţionate. În acelaşi sens, art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice dispune că "În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat". Prin urmare, impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, trebuie să conţină informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. Astfel, deşi prin măsura instituită prin legea criticată se majorează cheltuielile bugetare, la adoptarea acesteia nu s-a ţinut cont de obligaţiile instituite prin Legea nr. 500/2002. În final, Guvernul atenţionează asupra faptului că "pentru anul 2016 este estimat un deficit bugetar ESA de 2,95% din PIB, iar pentru anul 2017 de 2,89% din PIB, sub plafonul de 3% din PIB permis de regulile europene privind deficitul ESA". Aşadar, există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestei măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat, ceea ce creează premisele unui dezechilibru bugetar, cu consecinţa nerespectării nivelului deficitului bugetar prevăzut în Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană şi care atrage declanşarea procedurii de deficit excesiv.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum este menţionat în sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare. Însă, din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate reiese că autorul acesteia - Guvernul - critică numai dispoziţiile art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, dispoziţii care introduc art. 19^1 şi art. 37^1 în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010. Prin urmare, obiect al obiecţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, care au următorul cuprins:"Art. I. - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:1. După articolul 19 se introduce un nou articol, articolul 19^1, cu următorul cuprins:«Art. 19^1. - (1) Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiază de un spor de 15% din salariul de bază/solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază/indemnizaţia de încadrare, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific sau conducătorul instituţiei apreciază că pregătirea doctorală este utilă compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea persoana respectivă; b) nu a beneficiat de acordarea acestui spor sau nu i-a fost introdus în salariul de bază, potrivit reglementărilor legale anterioare, ca sumă compensatorie. (2) Prevederile alin. (1) se aplică persoanelor care îndeplinesc condiţiile de acordare, începând cu luna următoare aprobării cererii.»2. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:«Art. 37^1. - (1) Salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate. (2) După expirarea perioadei de valabilitate a contractelor colective de muncă legal încheiate, salarizarea personalului prevăzut la alin. (1) se face potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, majorate cu 10%. (3) În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. (2), rezultă un salariu de bază mai mic, se menţine în plată cuantumul salariului de bază avut la data expirării contractului colectiv de muncă. (4) Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi al celor aflate în coordonarea prim-ministrului şi al celor aflate sub controlul Parlamentului, nou-înfiinţate, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, majorate cu 10%.»"11. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. I pct. 2 din legea criticată contravin prevederilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit căruia "Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare". De asemenea, se susţine că aceste dispoziţii instituie discriminări şi, prin urmare, deşi nu indică expres textul de referinţă din Constituţie, Curtea constată, în mod rezonabil, că se susţine încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. Totodată, sunt invocate şi următoarele dispoziţii din acte normative:- Art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare: "(1) În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere: a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani; b) estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor; c) măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. [...] (3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul".- Art. 15 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 mai 2015: "(1) În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte: a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de ipotezele şi metodologia de calcul utilizată; b) declaraţie conform căreia majorarea de cheltuială respectivă este compatibilă cu obiectivele şi priorităţile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală şi cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară".12. Examinând procesul legislativ, Curtea observă că propunerea legislativă a fost iniţiată de doi deputaţi, iar forma iniţiatorilor cuprindea articolul unic prin care se introducea, în cuprinsul Legii-cadru nr. 284/2010, art. 19^1 referitor la sporul de doctorat. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sub nr. 398 din 31 martie 2015, care, în şedinţa din 1 aprilie 2015, a stabilit că domeniul reglementat de aceasta este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, Senatul trebuind a fi prima cameră sesizată, şi a decis înaintarea propunerii legislative la Senat, ca primă Cameră sesizată, unde a primit numărul nr. b149 din 2 aprilie 2015. La data de 16 aprilie 2015, Senatul a solicitat avize de la Consiliul Legislativ, Guvern, Consiliul Economic şi Social. Consiliul Legislativ a transmis avizul său favorabil, cu propunerea ca, pentru evitarea unor deficienţe în aplicare, în sensul acordării unui spor de doctorat persoanelor pentru care acesta a fost inclus în salariul de bază, să se completeze proiectul cu o normă care să clarifice acest aspect. Guvernul a transmis punctul său de vedere la data de 7 octombrie 2015 în sensul că nu susţine propunerea legislativă, deoarece art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, norme în vigoare la data emiterii avizului, reglementează deja situaţia persoanelor care au titlul academic de doctor. Prin urmare, Guvernul a considerat că iniţiativa legislativă este lipsită de obiect. La 15 iunie 2015 s-a primit avizul negativ al Consiliului Economic şi Social. După primirea avizelor negative de la Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a supus spre dezbatere şi adoptare Plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative. În şedinţa plenului Senatului din 14 octombrie 2015 s-a respins propunerea legislativă cu 60 voturi pentru, niciunul împotrivă şi o abţinere.13. Propunerea legislativă a fost transmisă Camerei Deputaţilor şi înregistrată la data de 19 octombrie 2015 la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor sub Pl-x nr. 707/2015. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a acordat aviz favorabil propunerii legislative, iar Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a emis aviz negativ. Pe data de 13 aprilie 2016 a fost primit punctul de vedere al Guvernului, în sensul nesusţinerii propunerii legislative, deoarece acordarea sporului de doctorat era deja reglementată prin Legea nr. 71/2015. Tot la 13 aprilie 2016 a fost emis raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, în sensul adoptării propunerii legislative cu amendamente, raport la întocmirea căruia a fost avut în vedere punctul de vedere al Guvernului formulat la data de 30 septembrie 2015 (care a fost transmis Senatului la data de 7 octombrie 2015). Unul din amendamentele adoptate de această Comisie a fost cel privind introducerea art. I pct. 2 în propunerea legislativă, amendament referitor la introducerea art. 37^1 în Legea-cadru nr. 284/2010. Motivarea autorilor amendamentului a fost aceea că aceste prevederi sunt "necesare pentru crearea cadrului legal pentru stabilirea veniturilor salariale ale personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii şi pentru a evita apariţia unor conflicte sociale determinate de diminuarea drastică a unor salarii negociate şi stabilite prin contracte colective de muncă, contracte cărora le încetează perioada de valabilitate". La data de 18 aprilie 2016 propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, iar în şedinţa de plen s-a decis retrimiterea la Comisie, în vederea întocmirii unui nou raport. La data de 10 mai 2016, Comisia pentru muncă şi protecţie socială a emis un raport de înlocuire a raportului depus anterior, în sensul adoptării propunerii legislative cu amendamente, raport de înlocuire la întocmirea căruia au fost avute în vedere atât punctul de vedere al Guvernului formulat la data de 30 septembrie 2015 (care a fost transmis Senatului la data de 7 octombrie 2015), cât şi o adresă a Ministerului Finanţelor Publice din 22 aprilie 2016. La data de 16 mai 2016 propunerea legislativă a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, fiind dezbătută în plen pe 17 mai 2016 şi adoptată la data de 8 iunie 2016.14. La data de 22 iunie 2016 legea adoptată a fost trimisă la promulgare, iar pe data de 8 iulie 2016 Guvernul a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.15. Dispoziţiile criticate - art. I pct. 1 şi 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare - completează Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu două articole, art. 19^1 şi art. 37^1.16. Cu privire la sporul pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor, reglementat de art. I pct. 1 din legea criticată, Curtea reţine că acesta a fost acordat potrivit art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, articol introdus prin Legea nr. 71/2015 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 233 din 6 aprilie 2015, care reglementează interpretarea noţiunii de "nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare", prin care se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, printre altele, şi sumele aferente sporului de doctorat, în cazul în care salariatul angajat, numit sau promovat, îndeplineşte aceleaşi condiţii ca şi salariaţii aflaţi în funcţii la data de 31 decembrie 2009. Pentru anul 2016, dispoziţii similare sunt prevăzute în art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015.17. Totodată, prin art. 3^1 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, articol introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, cu modificările ulterioare, s-a prevăzut că, "Începând cu luna august 2016, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, îşi desfăşoară activitatea în domeniul în care a obţinut acest titlu şi nu beneficiază de suma compensatorie inclusă în anul 2010 în salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, beneficiază de suma compensatorie aferentă titlului ştiinţific de doctor stabilită la nivelul similar în plată pentru aceeaşi funcţie, grad didactic, tranşă de vechime în învăţământ pentru personalul didactic din învăţământ, respectiv grad/treaptă profesională şi, după caz, vechime în funcţie în cazul celorlalte categorii de personal, din instituţia sau autoritatea publică respectivă sau, după caz, într-o instituţie sau autoritate publică similară."18. Cu privire la majorarea de 10% a salariilor personalului prevăzut în textul art. I pct. 2 din legea criticată, Curtea reţine că, potrivit art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, aplicabilă în anul 2016, "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1, personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea în anul 2016, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, majorate cu 10%. (2) Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi al celor aflate în coordonarea prim-ministrului şi al celor aflate sub controlul Parlamentului, nou-înfiinţate în anul 2016, beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, majorate cu 10%."19. Având în vedere acest cadru normativ, Curtea constată că ambele reglementări cuprinse în art. I pct. 1 şi 2 din legea criticată erau deja prevăzute în legile anuale de salarizare, după cum urmează: acordarea sporului pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor era prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, act normativ cu aplicabilitate temporară pentru anul 2015, precum şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, act normativ cu aplicabilitate temporară pentru anul 2016; majorarea de 10% pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului era prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, act normativ cu aplicabilitate temporară pentru anul 2016. Prin urmare, prin reglementările criticate, care completează legea cadru de salarizare a personalului bugetar, legiuitorul a dorit să instituie, cu caracter permanent, atât acordarea sporului de doctorat, cât şi majorarea salarială de 10% pentru personalul expres menţionat în text şi ale cărui contracte colective de muncă îşi vor înceta valabilitatea. De altfel, aşa cum se poate observa, art. III din legea criticată abrogă dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.20. Cât priveşte dispoziţiile art. I pct. 1 din lege, referitoare la sporul de doctorat, Curtea reţine că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate nu indică niciun text din Constituţie pretins a fi încălcat de aceste dispoziţii, limitându-se a susţine că dispoziţiile criticate sunt lipsite de obiect, din moment ce o reglementare similară există deja în Legea nr. 71/2015. Or, potrivit art. 2 alin. (2) Legea nr. 47/1992, sunt neconstituţionale prevederile actelor "care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei". De asemenea, în conformitate cu art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate". De vreme ce acest text de lege este cuprins în secţiunea 1 "Dispoziţii comune" a capitolului III "Competenţa Curţii Constituţionale" din Legea nr. 47/1992, acesta trebuie aplicat şi în ceea ce priveşte obiecţia de neconstituţionalitate reglementată de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.21. În consecinţă, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din legea criticată nu este motivată sub aspectul indicării textului constituţional pretins a fi încălcat, Guvernul rezumându-se la a afirma că acestea sunt lipsite de obiect, din moment ce exista deja o reglementare similară. În aceste condiţii, sunt încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi, prin urmare, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.22. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, autorul obiecţiei consideră că dispoziţiile privind majorarea de 10% instituie discriminări faţă de personalul bugetar căruia nu i se aplică. Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, conţinutul normativ al principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Curtea a reţinut că sintagma "fără privilegii şi fără discriminări" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite (a se vedea Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015). Astfel, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea acestuia; discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau favoare nejustificată acordată unei persoane/ categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat.23. Astfel, aplicând aceste considerente de principiu la dispoziţiile normative criticate, Curtea constată că, prin acordarea majorării salariale de 10% numai pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale cărui contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea, legiuitorul nu a încălcat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, nestabilind un tratament juridic diferenţiat în cadrul aceleiaşi categorii juridice.24. Curtea observă că motivarea introducerii amendamentului privind majorarea de 10%, la Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, a fost aceea că aceste prevederi sunt "necesare pentru crearea cadrului legal pentru stabilirea veniturilor salariale ale personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii şi pentru a evita apariţia unor conflicte sociale determinate de diminuarea drastică a unor salarii negociate şi stabilite prin contracte colective de muncă, contracte cărora le încetează perioada de valabilitate".25. Având în vedere aceste motive, nu se poate nega dreptul legiuitorului de a stabili o majorare salarială pentru o anumită categorie socio-profesională justificată de raţiuni obiective, în funcţie de situaţia economică a statului. Aşadar, critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 din legea criticată raportată la art. 16 din Constituţie este neîntemeiată.26. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, raportată la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, paragraful 55, a constatat că art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală face diferenţa între stabilirea sursei de finanţare şi caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire. Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar cu condiţia menţinerii în alocaţia aferentă sursei. În textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective. Curtea a mai reţinut la paragraful 58 al acestei decizii că art. 138 alin. (5) din Constituţie nu se referă la existenţa in concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.27. Aplicând aceste considerente la legea criticată, Curtea constată, din analiza procesului de adoptare a acestei legi, că amendamentul privind introducerea majorării salariale de 10% pentru personalul expres menţionat în textul criticat a fost introdus la Camera Deputaţilor, cameră decizională, în raportul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Dispoziţia de lege criticată majorează cheltuieli care se realizează în mod direct din bugetul de stat.28. Însă, Curtea constată că majorarea salarială de 10% pentru personalul expres menţionat în textul criticat a fost reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, aplicabilă în anul 2016, act normativ adoptat înainte de Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 19 decembrie 2015, cheltuielile aferente fiind cuprinse astfel în legea bugetului de stat. De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, se menţionează că aceasta a fost emisă "având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat".29. Or, aşa cum a precizat Curtea prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 57, nu se pune "nicio problemă de constituţionalitate în măsura în care cheltuiala realizată potrivit legii analizate ar fi fost cuprinsă în bugetul de stat".30. Aşadar, cheltuiala determinată de majorarea salarială de 10% pentru personalul expres menţionat în textul criticat era previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar. În consecinţă, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare nu contravin imperativelor prevăzute de art. 138 alin. (5) din Legea fundamentală, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.31. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, obiecţie formulată de Guvernul României.2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, formulată de Guvernul României şi constată că aceste dispoziţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 septembrie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent,

    Ioana Marilena Chiorean
    ------