DECIZIE nr. 507 din 5 iulie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 şi ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 911 din 11 noiembrie 2016



        Valer Dorneanu - preşedinte    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 şi art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Gheorghe Şulţ în Dosarul nr. 2.200/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.317D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la art. 260 din Codul de procedură penală se susţine că acesta trebuie interpretat coroborat cu art. 10 alin. (2) din Codul de procedură penală şi că reprezintă o transpunere în legislaţia românească a dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la care, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că timpul necesar de care trebuie să dispună o persoană acuzată se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, ţinând cont de natura, complexitatea şi stadiul procedurii. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, şi se solicită menţinerea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 31 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.200/114/2015, Tribunalul Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 şi ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Gheorghe Şulţ într-o cauză ce are ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 260 din Codul de procedură penală permit primirea citaţiei chiar şi cu o zi înainte de termenul de judecată, nelăsând persoanei citate un termen rezonabil pentru a-şi pregăti apărarea, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 24 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie. Se susţine că prin noţiunea de "termen", în sensul dispoziţiilor Convenţiei, se înţelege un termen rezonabil, adică o limită de timp normală, obişnuită, în interiorul căreia partea interesată să îşi poată pregăti apărarea. Se arată, totodată, că textul criticat creează discriminare între persoanele care primesc citaţiile cu mai multe zile înaintea termenului de judecată şi cele aflate în situaţii similare celei a autorului excepţiei, care primesc citaţiile cu o zi înainte de data stabilită de organul judiciar, motiv pentru care prevederile art. 260 din Codul de procedură penală contravin şi art. 16 din Constituţie.6. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât nu dau posibilitatea atacării, pe calea contestaţiei în anulare, a încheierii de cameră preliminară pronunţate de instanţa ierarhic superioară celei sesizate, încheiere ce reprezintă o hotărâre definitivă, care nu poate fi atacată pe tot parcursul procesului penal. Se arată, în acest sens, că, în situaţii cum este cea din prezenta cauză, în care judecătorul de cameră preliminară al instanţei superioare nu respectă drepturile inculpatului, împrejurare cu caracter obiectiv, ce vatămă drepturile persoanei în cauză, dispoziţiile Codului de procedură penală nu prevăd o cale de atac prin care o asemenea vătămare să poată fi înlăturată. Pentru acest motiv, se apreciază că textul criticat încalcă accesul liber la justiţie.7. Tribunalul Buzău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 din Codul de procedură penală, se arată că acestea reglementează norme cu caracter general, aplicabile în fiecare situaţie în care legea procesual penală impune citarea unui subiect procesual în faţa organelor judiciare. Se arată, de asemenea, că, pentru persoanele aflate în străinătate, art. 259 alin. (11) din Codul de procedură penală prevede că acestea trebuie să primească citaţia înainte cu 30 de zile de ziua stabilită pentru înfăţişare. Se susţine că, într-adevăr, legea procesual penală nu prevede un termen similar pentru persoanele care sunt citate în ţară, dar că acestea se află într-o situaţie juridică diferită de cea a persoanelor din prima categorie, motiv pentru care textul criticat nu este de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie. Se mai arată că, chiar şi în lipsa unui astfel de termen, persoana citată beneficiază pe tot parcursul procesului penal de garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare. Astfel, art. 356 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede, în cursul judecăţii, acordarea unui termen pentru angajarea unui apărător şi pentru pregătirea apărării.8. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se arată că, fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, în cazurile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. Se mai arată că, de lege lata, contestaţia în anulare se exercită împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, prin care se soluţionează acţiunea penală dedusă judecăţii. Referitor la încheierea judecătorului de cameră preliminară, de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor ridicate de către părţi sau invocate din oficiu, se arată că împotriva acesteia, conform art. 347 din Codul de procedură penală, se poate formula contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Competenţa soluţionării acestei contestaţii revine judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, iar încheierea pronunţată cu acest prilej este definitivă. Se susţine, însă, că aceste aspecte nu sunt de natură a încălca normele constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 515 din 7 iulie 2015, prin care Curtea a respins o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare.9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că prevederile art. 260 din Codul de procedură penală trebuie interpretate în coroborare cu cele ale art. 257 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevăd înmânarea citaţiei înainte de termenul de citare stabilit de organele judiciare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului şi, totodată, o aplicare a prevederilor art. 126 din Constituţie care fac trimitere la "condiţiile legii" atunci când reglementează căile de atac.11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se arată că nu poate fi reţinută critica referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 260 din Codul de procedură penală, întrucât autorul solicită, în realitate, modificarea şi completarea prevederilor legale anterior referite, prin introducerea unui termen minim înaintea datei înfăţişării, anterior căruia persoanei citate să îi fie înmânată citaţia. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, se susţine că, şi în privinţa acestora, autorul excepţiei solicită modificarea şi completarea textului criticat, prin introducerea în cuprinsul său a unui nou caz de contestaţie în anulare. Or, modificarea şi completarea legii este atribuţia exclusivă a legiuitorului, prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie, iar, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 260 şi art. 426 lit.a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:- Art. 260: "(1) Citaţia se înmânează, oriunde este găsit, personal celui citat, care va semna dovada de primire. (2) Dacă persoana citată refuză să primească citaţia, persoana însărcinată să comunice citaţia va afişa pe uşa destinatarului o înştiinţare, încheind un proces-verbal cu privire la împrejurările constatate. Înştiinţarea trebuie să cuprindă: a) anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută; b) numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia; c) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, reşedinţa, respectiv sediul celui înştiinţat; d) numărul dosarului în legătură cu care se face înştiinţarea şi denumirea organului judiciar pe rolul căruia se află dosarul, cu indicarea sediului acestuia; e) menţiunea că înştiinţarea se referă la actul procedural al citaţiei; f) menţiunea termenului stabilit de organul judiciar care a emis citaţia în care destinatarul este în drept să se prezinte la organul judiciar pentru a i se comunica citaţia; g) menţiunea că, în cazul în care destinatarul nu se prezintă pentru comunicarea citaţiei în interiorul termenului prevăzut la lit. f), citaţia se consideră comunicată la împlinirea acestui termen; h) semnătura celui care a afişat înştiinţarea.(2^1) Dacă persoana citată, primind citaţia, refuză sau nu poate să semneze dovada de primire, persoana însărcinată să comunice citaţia încheie despre aceasta proces-verbal. (3) În cazul în care scrisoarea recomandată prin care se citează un suspect sau inculpat care locuieşte în străinătate nu poate fi înmânată, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin poştă, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz. (4) Citarea se poate realiza şi prin intermediul autorităţilor competente ale statului străin dacă: a) adresa celui citat este necunoscută sau inexactă; b) nu a fost posibilă trimiterea citaţiei prin intermediul poştei; c) dacă citarea prin poştă a fost ineficientă sau necorespunzătoare. (5) Când citarea se face potrivit art. 259 alin. (6)-(8), unităţile acolo arătate sunt obligate a înmâna de îndată citaţia persoanei citate sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura acesteia. Dovada este predată agentului procedural, iar acesta o înaintează organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia. (6) Citaţia destinată unei instituţii sau autorităţi publice ori altei persoane juridice se predă la registratură sau funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (7) Când citarea se realizează potrivit art. 257 alin. (5), persoana care realizează citarea întocmeşte un proces-verbal.";- Art. 426 lit. a): "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;".15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 din Codul de procedură penală, Curtea constată că dispoziţiile procesual penale referitoare la citare nu prevăd îndeplinirea acestei proceduri într-un termen minim, obligatoriu a fi respectat, înaintea datei stabilite de organul judiciar. Totodată, art. 257 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că este obligatoriu ca dovezile de îndeplinire a procedurii de citare să fie comunicate înainte de termenul de citare stabilit de organul judiciar. Acest aspect trebuie coroborat însă cu dispoziţiile art. 356 din Codul de procedură penală, referitoare la asigurarea apărării, care sunt aplicabile pe tot parcursul judecăţii, ce prevăd, la alin. (3), dreptul persoanei vătămate şi al părţilor la un termen pentru angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării, drept asigurat în fiecare etapă procesuală. De asemenea, Curtea reţine că aceleaşi dispoziţii legale trebuie coroborate şi cu art. 10 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform cărora părţile, subiecţii procesuali şi inculpatul au dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, dispoziţie legală ce transpune în legislaţia naţională art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţie, care consacră dreptul inculpatului de a dispune de timpul şi de facilităţile necesare pentru pregătirea apărării.17. Mai mult, Curtea reţine că dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală prevăd drept cauză de nulitate absolută nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.18. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile procesual penale referitoare la citare şi la asigurarea apărării oferă părţilor garanţiile procesuale specifice dreptului fundamental prevăzut la art. 24 din Constituţie, motiv pentru care nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei.19. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. Prin decizia anterior menţionată, paragraful 13, Curtea a reţinut aspectul potrivit căruia contestaţia în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. Prin aceeaşi decizie, paragraful 22, Curtea a statuat că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la "condiţiile legii" în reglementarea constituţională a căilor de atac. În fine, Curtea a mai constatat, prin decizia anterior menţionată, paragraful 23, că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul), a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.20. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, cu privire la încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la citare în procedura în cameră preliminară, invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul acestei proceduri îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta neavând în vedere stabilirea vinovăţiei inculpatului şi aplicarea unei pedepse.21. De asemenea, Curtea constată că, potrivit art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate, în urma unei proceduri contradictorii, care se desfăşoară, conform art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu ascultarea concluziilor părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi a concluziilor procurorului, procedură care asigură participanţilor la procesul penal anterior enumeraţi toate garanţiile procesuale specifice dreptului de acces liber la justiţie.22. Totodată, împotriva încheierii astfel pronunţate, conform art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul, părţile şi persoana vătămată pot formula contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Aceasta va fi soluţionată de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei sesizate, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului. În acest sens, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor alin. (4) al art. 347 din Codul de procedură penală, Curtea reţine că în soluţionarea contestaţiei pot fi invocate sau ridicate din oficiu doar acele cereri sau excepţii care au fost invocate sau ridicate din oficiu în faţa judecătorului de cameră preliminară în procedura desfăşurată în faţa instanţei sesizate cu rechizitoriu, precum şi cazurile de nulitate absolută.23. Cu toate acestea, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la citare constituie cauză de nulitate relativă, conform art. 282 alin. (1) coroborat cu art. 281 din Codul de procedură penală. Acestea din urmă, fiind norme cu caracter general, prevăzute de legiuitor în partea generală a Codului de procedură penală, sunt aplicabile în privinţa tuturor cazurilor de nerespectare a dispoziţiilor procesual penale care pot interveni pe tot parcursul procesului penal, inclusiv în procedura camerei preliminare, şi care constituie cazuri de nulitate relativă. Aşa fiind, ele pot fi invocate, conform alin. (4) al aceluiaşi art. 282: a) până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei; c) până la următorul termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.24. Coroborând dispoziţiile legale mai sus menţionate, Curtea reţine că nelegala citare în cursul urmăririi penale sau a procedurii de cameră preliminară poate fi invocată în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară, conform art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală, doar dacă a fost invocată şi în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa inferioară. În schimb, dacă încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la citare are loc în procedura soluţionării contestaţiei, formulate conform art. 347 din Codul de procedură penală, acest aspect va putea fi invocat, în cursul acestei proceduri, având în vedere că, potrivit art. 347 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, aceasta se soluţionează conform procedurii de cameră preliminară, prevăzută la art. 345 din acelaşi cod, în cadrul căreia sunt aplicabile prevederile art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală referitoare la invocarea cazurilor de nulitate relativă.25. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 347 coroborate cu cele ale art. 342-346 din Codul de procedură penală referitoare la camera preliminară şi cu cele ale art. 282 din Codul de procedură penală referitoare la nulitatea relativă, oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la apărare, drept fundamental invocat de autorul excepţiei în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale referitoare la citare în procedura în camera preliminară. Cu privire la acesta din urmă, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Gheorghe Şulţ în Dosarul nr. 2.200/114/2015 al Tribunalului Buzău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 260 şi ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

    PREŞEDINTELE INTERIMAR

    AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent,

    Cristina Teodora Pop
    ----