DECIZIE nr. 426 din 21 iunie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 31 octombrie 2016



        Mona-Maria Pivniceru - preşedinte    Petre Lăzăroiu - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Augustin Zegrean - judecător    Simina Popescu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 10 alin. (1)-(3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Doina Şencu, Victor Şencu şi Simona Chiran în Dosarul nr. 30.134/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr. 1.356D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis note scrise prin care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.366D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1)-(4) şi (6) din Legea nr. 164/2014, excepţie ridicată de Mariana Caimacan în Dosarul nr. 6.630/3/2013* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal, şi în Dosarul nr. 1.891D/2015 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 10 şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, excepţie ridicată de Maria Leahu, Adrian Sever Leahu, Corin Leahu, Rudolf Marcel Mixich în Dosarul nr. 86.785/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, la dosare, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis note scrise prin care susţine respingerea criticilor de neconstituţionalitate.6. Având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.366D/2015 şi nr. 1.891D/2015, la Dosarul nr. 1.356D/2015, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 şi nr. 865, ambele din 10 decembrie 2015, şi nr. 14 din 19 ianuarie 2016.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:8. Prin Încheierea din 8 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 30.134/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 10 alin. (1)-(3) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Doina Şencu, Victor Şencu şi Simona Chiran într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare, împotriva executării silite începute în baza titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 1.062 din 26 iunie 2014 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă, prin care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost obligată la plata unei sume reprezentând tranşa a doua din compensaţiile băneşti stabilite prin Hotărârea Instituţiei Prefectului Dâmboviţa pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003.9. Prin Încheierea din 1 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.630/3/2013*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a (fostă Secţia a IX-a) contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1)-(4) şi (6) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mariana Caimacan într-o cauză având ca obiect pretenţii.10. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 86.785/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Maria Leahu, Adrian Sever Leahu, Corin Leahu, Rudolf Marcel Mixich, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.11. În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, autorii susţin, în esenţă, că instituirea unui nou termen, de 5 ani, pentru plata eşalonată a despăgubirilor nu este rezonabilă şi afectează dreptul fundamental de proprietate, în condiţiile în care, în temeiul Legii nr. 9/1998, al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 393/2006, statul român s-a obligat să plătească foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora compensaţii pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României. Astfel, prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014, care instituie noi termene de soluţionare a cererilor formulate în baza Legii nr. 290/2003 încalcă cerinţa termenului rezonabil şi dreptul de proprietate privată, având în vedere că statul român era obligat să procedeze la achitarea eşalonată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003.12. În acelaşi timp, autorii excepţiei susţin că Legea nr. 164/2014 produce efecte juridice retroactive şi pune în pericol grav securitatea raporturilor juridice. Prin adoptarea acestei legi are loc o intruziune a statului în desfăşurarea unor procese civile, care creează un dezechilibru între părţile din proces sau chiar "înlătură o cale eficientă de soluţionare a pretenţiilor reclamantului". Astfel, persoanele îndreptăţite la despăgubiri au fost nevoite să promoveze acţiuni civile pe rolul instanţelor judecătoreşti pentru a obliga statul român să respecte o obligaţie legală, pentru ca, ulterior, să poată trece la executarea silită pentru a-şi vedea creanţele realizate. Prin urmare, prin eşalonarea plăţii, se împiedică sistematic, justificat doar de argumente de conjunctură, realizarea acestor creanţe împotriva statului. Or, o asemenea reglementare este în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia complexitatea procedurii interne de executare sau a sistemului bugetar public nu este de natură să exonereze statul de la obligaţia sa de a garanta tuturor dreptul de a fi executate, într-un termen rezonabil, acele hotărâri judecătoreşti care sunt obligatorii şi executorii. Nu este permis autorităţilor statului de a se preleva de lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a nu onora debitul stabilit prin hotărâre judecătorească.13. Invocând dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Constituţie, autorii mai susţin că deciziile definitive de plată a despăgubirilor au dat naştere unui drept de creanţă asupra statului care beneficiază de protecţie constituţională, dând naştere în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 potrivit căreia executarea integrală a unei creanţe asupra statului are loc în decursul a 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2015, în contextul în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, care viza aceeaşi situaţie, a fost declarată neconstituţională, nu respectă exigenţele termenului rezonabil ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil, care include şi faza executării, afectând, în acest mod, drepturi fundamentale ale cetăţeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate. Autorii apreciază, astfel, că prevederile legale criticate nesocotesc în mod flagrant Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi aduc astfel atingere dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, măsura instituită prin legea criticată, de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, nu poate fi considerată una de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - statul şi cele ale creditorului - persoana îndreptăţită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptăţită suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.15. Referitor la dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie, autorii susţin că nu este oportun să se solicite unei persoane care a obţinut, în urma unei proceduri judiciare, o creanţă împotriva statului, să iniţieze ulterior o executare silită pentru a obţine o reparaţie, iar în asemenea cazuri, statul, prin autorităţile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti de obligaţia sa. În acest context, o omisiune din partea autorităţilor publice de a se conforma, într-un termen rezonabil, unei hotărâri definitive determină o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în special când obligaţia de executare a deciziei aparţine unei autorităţi administrative.16. Distinct, autorii excepţiei susţin că, prin art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 este reglementat un nou înscris denumit "titlu de plată", prin care titlurile executorii existente (hotărârile comisiilor judeţene validate şi hotărârile judecătoreşti) sunt lipsite de forţă executorie, aspect care atrage în sarcina creditorilor noi proceduri judiciare pentru recuperarea creanţelor deja recunoscute, ceea ce contravine prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.17. Referitor la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 164/2014, autorii susţin că acestea sunt neconstituţionale, deoarece, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi amânată de debitor, în mod unilateral, fără acordul creditorului.18. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, Decizia nr. 50 din 21 martie 2000, precum şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 17 iunie 2003 pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, Hotărârea din 27 mai 2004, pronunţată în Cauza Metaxas împotriva Greciei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Hotărârea din 28 iulie 1999, pronunţată în Cauza Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Hotărârea din 24 martie 2005 pronunţată în Cauza Şandor împotriva României, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 19 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Ambruosi împotriva Italiei.19. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor legale ce reglementează eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect plata unor creanţe asupra statului. Legea nr. 164/2014 devine aplicabilă în raport de stadiul de soluţionare a cererilor înregistrate în baza Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998, în raport de data intrării acesteia în vigoare, neaplicându-se retroactiv actelor administrative emise înainte de intrarea acesteia în vigoare. În cazul acestora, Legea nr. 164/2014 prevede doar o modalitate diferită de plată a despăgubirilor, pe când în cazul cererilor nesoluţionate încă, legea reglementează şi o nouă procedură de stabilire a despăgubirilor. De altfel, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu este îngrădit nici liberul acces la justiţie, controlul actelor administrative emise în procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor putând fi exercitat la cererea persoanei îndreptăţite prin intermediul instanţelor de contencios administrativ. Totodată, conform principiului aplicării imediate a legii noi, aceasta devine incidentă şi în cazul executărilor silite declanşate după intrarea sa în vigoare, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014. Prin urmare, având în vedere că Legea nr. 164/2014 a fost adoptată în vederea eficientizării şi accelerării soluţionării cererilor de despăgubire şi plată a despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 290/2003 şi, respectiv, Legea nr. 9/1998, nu se poate reţine că aceasta ar contraveni prevederilor art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată.20. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile legale criticate sunt conforme dispoziţiilor Constituţiei, întrucât nu au fost aduse restrângeri ale drepturilor persoanelor îndreptăţite, iar statul român nu numai că nu a refuzat plata despăgubirilor, ci dimpotrivă, s-a obligat la plata eşalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată şi hotărârile prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor. Invocă în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.21. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.22. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că normele de procedură criticate se aplică numai pentru viitor, fără a institui un tratament discriminatoriu între destinatarii lor, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. În raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, menţionează că prevederile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 10 prin raportare la art. 44 din Constituţie, menţionează că, problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, deciziile nr. 1.534 şi 1.535 din 28 noiembrie 2011), Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale care prevăd măsuri de eşalonare. În plus, precizează că măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitatea de executare fiind impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român, în actualul context de criză economică naţională şi internaţională. Raportat la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, menţionează că, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata efectivă a sumelor stabilite prin acte administrative se face potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din lege, în termen de 5 ani (iar nu de 10 ani, astfel cum era prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, declarată neconstituţională). În final, apreciază că dispoziţiile art. 53 din Constituţie invocate de autorii excepţiei nu sunt incidente în cauza de faţă, nefiind vorba de restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.23. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale. Reţine că dispoziţiile art. 44 alin. (2) şi art. 53 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate, de vreme ce plata despăgubirilor stabilite prin acte administrative se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. În aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legiuitorul poate să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate nu este suprimat. Dispoziţiile criticate din Legea nr. 164/2014 conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, fiind justificate şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie un nou sistem de acordare, motiv pentru care intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003 nu este de natură să realizeze o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, menţionează că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la situaţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 164/2014, pentru că se referă la soluţii legislative actuale. Consideră, de asemenea, că prevederile sunt constituţionale, acestea fiind aplicabile tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare şi având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legea veche (Legea nr. 9/1998), cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Ca atare, intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.24. Avocatul Poporului mai precizează că, în cazul dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, constituţionalitatea acestora ar putea fi pusă în discuţie prin raportare la art. 21 din Constituţie, doar în măsura în care partea interesată, în speţă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor sau instanţa din oficiu, în virtutea rolului ei activ, ar fi invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, pe motiv că noile termene prevăzute de noul act normativ se aplică şi cererilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Or, din moment ce instanţa de judecată nu s-a pronunţat în acest sens, iar cursul procesului nu a fost suprimat, normele criticate, prin raportare la art. 21 din Constituţie, sunt constituţionale.25. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:26. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.27. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, prevederile art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte art. 3 din Legea nr. 164/2014, Curtea observă că, în realitate, acest text de lege este criticat doar sub aspectul conţinutului alin. (2), astfel încât, Curtea Constituţională urmează a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014, care au următorul cuprins:- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";- Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare. (3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. (6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. (7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.";- Art. 11: "(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. (2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6)."28. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 11 alin. (2) potrivit căruia "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) potrivit căruia "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare". De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, privind dreptul la respectarea bunurilor.29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii (spre exemplu, Deciziile nr. 855 şi nr. 865, ambele din 10 decembrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016, Decizia nr. 213 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 13 iunie 2016), instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a statuat, în esenţă, că recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.30. Curtea Constituţională a mai reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind un termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. De asemenea, eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că, prin această măsură, statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală - are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.31. Ca atare, referitor la dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 44 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate.32. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.33. Referitor la invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea a constatat că această critică nu poate fi reţinută, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, legiuitorul nu refuză plata despăgubirilor stabilite conform Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci stabileşte anumite măsuri pentru finalizarea procesului de despăgubire.34. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, Curtea a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.35. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată nu este aplicabilă în cauză.36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.37. Distinct de acestea, referitor la critica de neconstituţionalitate, formulată punctual în Dosarul nr. 1.366D/2015, în privinţa prevederilor art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014, Curtea reţine că normele de lege criticate instituie reguli procedurale privind efectuarea plăţii despăgubirilor deja stabilite, în sensul că pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată, care se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. Astfel, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, titlul de plată la care art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 face referire, nu are semnificaţia invalidării titlurilor existente prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora, titluri reprezentate fie de acte administrative (art. 9 din Legea nr. 164/2014), fie de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 164/2014].38. Totodată, referitor la criticile de neconstituţionalitate formulate în raport de art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin prisma invocării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, Curtea constată că acestea nu pot fi reţinute, de vreme ce considerentele şi soluţia deciziei menţionate nu pot fi aplicate mutatis mutandis la soluţia legislativă criticată. Astfel, prin decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a statuat că instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanţe asupra statului "nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului de creanţă, constituind o ingerinţă disproporţionată asupra dreptului". Or, prin Legea nr. 164/2014, legiuitorul, preocupat de finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, a înţeles să confere eficacitate dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, instituind un termen de 5 ani pentru plata despăgubirilor.39. În final, Curtea constată că dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.40. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Şencu, Victor Şencu şi Simona Chiran în Dosarul nr. 30.134/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Mariana Caimacan în Dosarul nr. 6.630/3/2013* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal, precum şi de Maria Leahu, Adrian Sever Leahu, Corin Leahu, Rudolf Marcel Mixich în Dosarul nr. 86.785/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a (fosta Secţie a IX-a) contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

    PREŞEDINTE,

    prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

    Magistrat-asistent,

    Simina Popescu
    -----