DECIZIE nr. 296 din 11 mai 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 788 din 7 octombrie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) lit. c), art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală, excepţie ridicată în Dosarul nr. 854/33/2014 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) lit. c) şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi ale art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală a fost ridicată de Florica Roman. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.699D/2015.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5 mai 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi a reprezentantului autoarei excepţiei, avocat Radu Chiriţă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 10 mai 2016, când, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 11 mai 2016.

    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 854/33/2014, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) lit. c), art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) lit. c) şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală a fost ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi ale art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală a fost ridicată de Florica Roman.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că, deşi prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională, aceasta a omis a constata în mod expres că şi publicitatea şedinţei de judecată este de esenţa dreptului la un proces echitabil. Astfel, se impune admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi din această perspectivă. Arată că, potrivit art. 343 din Codul de procedură penală, durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, termen care este de recomandare, astfel că depăşirea acestuia nu atrage nicio sancţiune procedurală. Din această perspectivă apreciază că unul dintre efectele imediate şi directe ale Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014 a Curţii Constituţionale este acela al obligativităţii citării tuturor părţilor (precum şi comunicarea actelor aferente) cu un impact major în ceea ce priveşte termenele ce trebuie avute în vedere raportat şi la modalitatea de citare conform instrumentelor internaţionale aplicabile în cauză. În acest sens face referire la ipoteza citării unui inculpat ce se află în stare de deţinere într-un penitenciar dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat terţ. Astfel, instituţia camerei preliminare în reglementarea actuală eludează dreptul la un proces echitabil sub aspectul duratei rezonabile a acestuia. Un alt argument în favoarea acestei neconstituţionalităţi îl reprezintă şi faptul că în ipoteza în care se declară calea contestaţiei, procedura de la art. 343 şi 344 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător, la care se adaugă, evident, timpul necesar dezbaterii orale şi contradictorii a cererilor şi excepţiilor invocate în calea de atac, ceea ce implica un termen suplimentar.5. În continuare arată că o altă lacună o reprezintă ipoteza unui transfer de proceduri în materie penală, situaţie în care nu există reglementare în sensul dacă şi în ce modalitate probele administrate de autorităţile competente ale altor state pot fi supuse controlului legalităţii judecătorului de cameră preliminară (practica judiciară fiind contradictorie). Astfel, este posibilă crearea unor situaţii discriminatorii în sensul că inculpaţii care au fost trimişi în judecată de către procurorii români beneficiază de parcurgerea etapei procesuale obligatorii a camerei preliminare, iar cei care au ajuns în faţa autorităţilor române ca urmare a unui transfer de proceduri prin care s-a preluat urmărirea sau judecata să nu aibă această posibilitate.6. Totodată, în ceea ce priveşte măsurile preventive în procedura camerei preliminare arată că art. 23 alin. (4) din Constituţie prevede că arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului penal, iar alin. (5) şi (6) fac referire la arestarea preventivă în cursul urmăririi şi respectiv în faza de judecată, fără a face referire la faza camerei preliminare. În continuare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015, apreciază că se impune declararea ca neconstituţională a soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, autoarea Florica Roman susţine că sunt neconstituţionale, legiuitorul încălcând principiile oralităţii, contradictorialităţii şi publicităţii şedinţelor de judecată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală solicită să se constate că acestea sunt constituţionale numai în măsura în care nu interzic ca anumite aspecte legate de legalitatea şi loialitatea actelor de urmărire penală să fie invocate în tot cursul procesului penal. Arată că, din punctul său de vedere, acestor dispoziţii li se pot asocia două interpretări, apreciind că interpretarea constituţională este cea potrivit căreia atunci când intervine sancţiunea nulităţii sau a excluderii unor probe, judecătorul să poată analiza astfel de cereri în tot cursul procesului. În subsidiar, dacă Curtea Constituţională va considera că Legea nr. 47/1992 nu îi permite să aleagă o interpretare a acestei dispoziţii, solicită constatarea neconstituţionalităţii art. 342 din Codul de procedură penală, întrucât creează premisele unor proceduri penale inechitabile. În final, apreciază că celelalte prevederi referitoare la camera preliminară nu se pot aplica în lipsa celor de mai sus, care sunt neconstituţionale, astfel încât, în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, se impune constatarea neconstituţionalităţii întregii reglementări a camerei preliminare.8. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară, exprimându-şi opinia în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, ridicată de Florica Roman, apreciază că se impune admiterea acesteia.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul opinează că, mutatis mutandis, considerentele şi soluţia reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 353 din 7 mai 2015, referitoare la judecătorul care a verificat legalitatea trimiterii în judecată, sunt aplicabile şi în prezenta cauză, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În continuare, apreciază că, odată cu publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 552 din 16 iulie 2015, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, conform cărora exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, a devenit inadmisibilă. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi ale art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală arată că, mutatis mutandis, considerentele şi soluţia reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014 sunt aplicabile şi în prezenta cauză, motiv pentru care apreciază că această excepţie este neîntemeiată. În final, precizând că dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, apreciază că în prezenta cauză, având în vedere art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se impune respingerea acestei excepţii ca devenite inadmisibile.11. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 641 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 598 din 1 octombrie 2015, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Deşi instanţa de judecată a sesizat instanţa de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, din analiza acestor dispoziţii, reiese că alin. (3) nu are în conţinutul său litere, iar din motivarea excepţiei se desprinde faptul că motivele de neconstituţionalitate privesc teza a doua a alin. (3) referitoare la soluţia legislativă conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată. Astfel, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată, art. 342, art. 345 alin. (1) şi (2), precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:- Art. 3 alin. (3) teza a doua: "În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată. [...]";- Art. 342: "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.";- Art. 345 alin. (1) şi (2): "(1) Dacă s-au formulat cereri şi excepţii ori a ridicat din oficiu excepţii, judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra acestora, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a inculpatului, la expirarea termenului prevăzut la art. 344 alin. (4). (2) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare, în cazul în care sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul."Titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală cuprinde art. 342-348 şi se referă la: obiectul şi durata procedurii în camera preliminară; măsurile premergătoare; procedura în camera preliminară; soluţiile ce se pronunţă în această procedură şi contestaţia împotriva acestora; măsurile preventive în procedura de cameră preliminară.15. În opinia autorilor excepţiei textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 127 potrivit căruia şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege. De asemenea se invocă prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 598 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 8 decembrie 2015, a constatat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, totodată, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45). Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, este constituţională în raport cu criticile formulate.17. Având în vedere că nu au fost evidenţiate elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a instanţei de contencios constituţional, precum şi în considerarea similitudinii în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea apreciază că cele statuate în decizia amintită îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, astfel că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată.18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă "fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională. În continuare, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 27 noiembrie 2015, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, ca devenită inadmisibilă.19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea observă că acestea sunt criticate din perspectiva încălcării principiului contradictorialităţii şi a dreptului la o procedură orală. Răspunzând unei critici identice, Curtea, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, observând dispoziţiile de lege criticate, precum şi conţinutul principiului contradictorialităţii şi al dreptului la o procedură orală, a constatat că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate formulată. Astfel, având în vedere competenţele procurorului în procesul penal, Curtea a apreciat că este firesc ca încheierea prin care se constată neregularităţi ale actului de sesizare, prin care s-au sancţionat potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori prin care s-au exclus probe administrate, să fie comunicată procurorului, doar acesta din urmă putând fi în măsură să remedieze aceste neajunsuri. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală.20. În continuare, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a art. 342, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului în vederea remedierii încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. Cu privire la legalitatea probaţiunii, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea constată că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată.21. Aşa fiind, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece au făcut deja obiect al controlului unui judecător.22. Instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din acelaşi cod care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.23. De asemenea, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută nici critica dispoziţiilor referitoare la procedura camerei preliminare, prin prisma eludării dreptului la un proces echitabil sub aspectul duratei rezonabile a acestuia. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, a statuat că aceste prevederi, prin prisma criticilor referitoare la rolul judecătorului de cameră preliminară care ar putea genera un blocaj al instanţelor de judecată, nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părţilor şi ale subiecţilor procesuali principali, astfel încât, în raport cu aceste critici, excepţia apare ca fiind neîntemeiată. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că se impune respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală.24. Distinct de cele reţinute, Curtea observă că, în urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, precitată, procedura în cadrul camerei preliminare se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii, instanţa citând părţile şi procurorul în acest scop. Curtea a statuat că dreptul la o procedură orală şi contradictorie asigură contactul nemijlocit între judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. Curtea constată că aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate.25. În sfârşit, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printro sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. De aceea, Curtea a apreciat că are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţial în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei (Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014). Totodată, Curtea a apreciat că analiza sa din această perspectivă se va realiza în cazul existenţei unei practici unanime într-un anumit sens care determină neconstituţionalitatea textului de lege criticat [a se vedea Decizia nr. 145 din 17 martie 2016*), paragraful 19, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii]. Aplicând aceste considerente la speţa supusă controlului de constituţionalitate, Curtea constată că nu poate reţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică şi o interpretare a acestor reglementări care să contravină Legii fundamentale. Notă

    ──────────

    *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 145 din 17 martie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016.

    ──────────
    26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florica Roman în Dosarul nr. 854/33/2014 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 854/33/2014 şi de Florica Roman în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, art. 342 şi art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile cuprinse în titlul II - Camera preliminară al Părţii speciale din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - Judecătorul de cameră preliminară şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Daniela Ramona Mariţiu
    ----