DECIZIE nr. 333 din 24 mai 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) şi art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 23 august 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Mihaela Ionescu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) şi ale art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Viorel Răzvan Chivu în Dosarul nr. 38.718/281/2014/a3 al Tribunalului Prahova - Secţia penală, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.187D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă o obligaţie care ţine de esenţa măsurii preventive a controlului judiciar. Observă faptul că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra unor critici similare prin Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015, paragrafele 26, 29, astfel încât, de vreme ce nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată de Curte prin decizia precitată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia penală nr. 174 din 2 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 38.718/281/2014/a3, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) şi ale art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Viorel Răzvan Chivu într-o cauză penală având ca obiect contestaţia formulată împotriva încheierii din 19 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, prin care a fost constatată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea din data de 5 martie 2014.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală transferă puterea de a stabili frecvenţa (programul) chemărilor organului de poliţie desemnat, fără ca magistratul să mai poată cenzura această măsură, în condiţiile în care există posibilitatea legală ca un program să fie stabilit arbitrar şi abuziv, fără a ţine cont de celelalte drepturi constituţionale ale inculpatului, în timp ce dispoziţiile art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală permit procurorului, respectiv magistratului-judecător să stabilească, să impună obligaţii noi, să înlocuiască obligaţii sau să dispună încetarea acestora, fără însă ca aceştia să poată modifica obligaţia impusă prin art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală privind frecvenţa chemărilor.6. Tribunalul Prahova - Secţia penală nu şi-a exprimat opinia referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul consideră excepţia de neconstituţionalitate neîntemeiată, normele procesual penale criticate nefiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (1), posibilitatea de întocmire de către organul de poliţie a programului de supraveghere înscriindu-se în limitele atribuţiilor legale şi constituţionale ale acestuia, nefiind decât o modalitate de aducere la îndeplinire a măsurii preventive a controlului judiciar, care este dispusă de judecător sau procuror şi presupune, prin ea însăşi, restrângerea anumitor drepturi şi libertăţi. Apreciază, de asemenea, că prevederile criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), prerogativele acordate organului de poliţie înscriindu-se în sfera puterii executive, ele constând în aducerea la îndeplinire a unei decizii a organelor judiciare. Marja de apreciere pe care organul de poliţie o are la stabilirea frecvenţei vizitelor persoanei asupra căreia s-a dispus măsura controlului judiciar nu echivalează cu o decizie de privare de libertate în cadrul procesului penal.9. Avocatul Poporului apreciază că normele procesual penale criticate sunt constituţionale, nefiind contrare principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, deoarece, prin exercitarea prerogativei de stabilire a programului de supraveghere, organul de poliţie nu interferează în zona puterii judecătoreşti. Întocmind programul de supraveghere, organul de poliţie desemnat de către organul judiciar care a dispus luarea măsurii controlului judiciar nu face decât să îşi exercite atribuţiile reglementate de legea procesual penală şi de Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. Împrejurarea că, ulterior dispunerii de către organul judiciar a măsurii controlului judiciar, organul de poliţie stabileşte programul concret de supraveghere nu constituie o imixtiune a puterii executive în activitatea autorităţii judecătoreşti. Cele două tipuri de organe ale autorităţii de stat implicate în procedura controlului judiciar, procurorul şi instanţa de judecată, pe de o parte, ca reprezentanţi ai autorităţii judecătoreşti, iar, pe de altă parte, organul de poliţie, ca exponent al puterii executive, îşi exercită atribuţiile specifice în etape distincte, succesive, principiul separaţiei puterilor în stat fiind pe deplin respectat. Totodată, apreciază că instituţia controlului judiciar presupune o ingerinţă în dreptul la libertatea individuală, însă prevederile criticate respectă exigenţele constituţionale ale restrângerii exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. Astfel, obligativitatea prezentării la organul de poliţie desemnat, potrivit unui program de supraveghere, este reglementată prin lege, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, se impune, fiind adecvată scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie, este necesară într-o societate democratică pentru protejarea valorilor statului de drept şi este proporţională cu situaţia care a creat-o.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) şi ale art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curţii, art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală a fost modificat prin art. II pct. 45, respectiv pct. 47 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în cauză, Tribunalul Prahova - Secţia penală s-a pronunţat prin Decizia penală nr. 174 din 2 iulie 2015 - care constituie actul se sesizare al Curţii - cu privire la contestaţia formulată împotriva încheierii din 19 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, prin care a fost constatată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată prin încheierea din data de 5 martie 2014, admiţând-o, Curtea reţine ca producând efecte norma de procedură prevăzută de textul art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală în redactarea cu care a fost sesizată Curtea, astfel încât instanţa de contencios constituţional se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 215 alin. (1) lit. c) şi ale art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut:- Art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală: "Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: [...] c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.";- Art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală: "În cursul urmăririi penale, procurorul care a luat măsura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, prin ordonanţă, impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.";- Art. 215 alin. (9) din Codul de procedură penală: "Dispoziţiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător şi în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, când judecătorul de cameră preliminară ori instanţa de judecată dispune, prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului."13. Autorul excepţiei susţine că normele procesual penale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi art. 23 alin. (1) potrivit căruia libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, reţinând că măsura instituită de către organele judiciare, conform art. 211-215 din Codul de procedură penală, are ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. Acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligaţii şi interdicţii, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalităţi, legiuitorul a instituit, prin art. 215 din Codul de procedură penală, o serie de obligaţii "de a face" - un set de obligaţii pozitive, ce trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum şi o serie de obligaţii "de a nu face" - interdicţii, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel, măsura controlului judiciar poate fi individualizată, în funcţie de informaţiile existente despre faptă şi despre persoana făptuitorului, informaţii care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii.15. Curtea a reţinut, totodată, că obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv aceea a inculpatului de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, face parte din categoria obligaţiilor - "de a face"/pozitive - ce trebuie respectate de către orice inculpat în privinţa căruia este dispusă măsura controlului judiciar.16. În acelaşi timp, analizând critica conform căreia sintagma "ori de câte ori este chemat", din cuprinsul normelor procesual penale ale art. 215 alin. (1) lit. c), nu corespunde cerinţei de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecţia adecvată împotriva acţiunilor arbitrare ale organelor statului, Curtea a constatat că acest drept, conferit de legiuitor organelor judiciare, de a chema inculpatul în faţa lor ori de câte ori este nevoie corespunde aceleiaşi finalităţi a controlului judiciar, aceea de realizare a instrucţiei penale. În acest sens, Curtea a reţinut că prezentarea periodică a inculpatului în faţa organului de poliţie, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare, în a căror rază teritorială locuieşte sau domiciliază, are ca finalitate asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia pronunţată de Curte prin decizia precitată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.18. Distinct faţă de cele reţinute de Curte în jurisprudenţa precitată, faţă de criticile formulate în prezenta cauză, Curtea constată că punerea în executare a obligaţiei dispuse în temeiul art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală se realizează conform art. 82 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel, potrivit alin. (1) şi (3) ale art. 82 din Legea nr. 253/2013, după comunicarea de către organul judiciar care a dispus controlul judiciar a unei copii de pe ordonanţa sau încheierea prin care s-a luat această măsură secţiei de poliţie în raza căreia domiciliază sau locuieşte persoana în cauză, organul de poliţie procedează de îndată la stabilirea programului de supraveghere şi cheamă persoana aflată sub control judiciar, pentru a-i aduce la cunoştinţă acest program. Stabilirea conţinutului programului de supraveghere - momentele şi frecvenţa obligaţiei inculpatului de a se prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa - revine acestui din urmă organ al statului. Astfel cum prevede art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, persoana supravegheată se va prezenta la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.19. În context, Curtea reţine că prin Dispoziţia nr. 9 din 10 februarie 2014 a Inspectorului General al Poliţiei Române, emisă în temeiul art. 10 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a aprobat Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Poliţiei Române privind supravegherea persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu. Potrivit art. 11 din metodologie, poliţistul desemnat cu supravegherea stabileşte programul de supraveghere care va cuprinde cel puţin următoarele: zilele (ziua, luna, anul, ora) în care persoana supravegheată urmează să se prezinte la organul de supraveghere; sediul unităţii de poliţie la care trebuie să se prezinte (cu excepţia situaţiei în care prin programul de supraveghere se va stabili ca prezentarea persoanei supravegheate care locuieşte în mediul rural să se facă la postul de poliţie/poliţia comunală pe raza căruia/căreia se află locuinţa acesteia; gradul, numele, prenumele poliţistului desemnat cu supravegherea şi numărul de telefon la care poate fi contactat acesta; modalitatea de comunicare cu organul de supraveghere; modalitatea de comunicare a informaţiilor relevante despre mijloacele de existenţă ale inculpatului, în situaţia în care organul judiciar a dispus o asemenea obligaţie; obligaţiile pe care acesta trebuie să le respecte pe parcursul controlului judiciar. Curtea reţine, de asemenea, că, potrivit art. 11 alin. (2) lit. a) din Metodologie, frecvenţa prezentării la organul de supraveghere nu poate fi mai mică de o dată pe săptămână, iar, potrivit alin. (3) al art. 11 din acelaşi act, la stabilirea programului de supraveghere se va ţine cont de activitatea profesională a persoanei supravegheate, gravitatea faptelor săvârşite şi datele privind comportamentul acesteia în societate. În vederea aducerii la cunoştinţă a programului de supraveghere, persoana în cauză va fi citată de îndată la sediul poliţiei municipale sau orăşeneşti, iar, în cazul în care persoana supravegheată este obligată prin ordonanţa/încheierea emisă de către organul judiciar să nu părăsească o localitate situată în mediul rural, inculpatul va fi citat şi audiat la postul de poliţie/poliţia comunală pe raza căruia/căreia domiciliază, potrivit art. 12 alin. (1) şi (2) din metodologie. Poliţistul desemnat cu supravegherea aduce la cunoştinţă persoanei supravegheate, pe bază de proces-verbal, prevederile ordonanţei/încheierii, programul de supraveghere şi orice alte date necesare executării în condiţii corespunzătoare a activităţilor de supraveghere. Aşadar, Curtea observă că conţinutul programului de supraveghere se stabileşte de către organul de poliţie desemnat cu supravegherea persoanei faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, potrivit normelor sale interne, fără intervenţia organului judiciar care a dispus măsura.20. Curtea constată însă că dispoziţiile art. 8-20 din capitolul II al Dispoziţiei nr. 9 din 10 februarie 2014 a Inspectorului General al Poliţiei Române stabilesc, în concret, procedura de supraveghere a respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar, prevăzând, astfel cum s-a arătat în precedent, în art. 11, criteriile în vederea stabilirii programului de supraveghere (activitatea profesională a persoanei supravegheate; gravitatea faptelor săvârşite; datele privind comportamentul acesteia în societate), de natură a elimina arbitrariul în stabilirea frecvenţei prezentării la organul de supraveghere, în vederea respectării drepturilor fundamentale ale persoanei supravegheate. Curtea reţine, de asemenea, că prezentarea periodică a inculpatului în faţa organului de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte sau domiciliază, "conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat", permite organului desemnat cu supravegherea să menţină un control asupra conduitei inculpatului. Totodată, persoana supravegheată, nemulţumită de conţinutul programului de supraveghere - de pildă, frecvenţa prezentării - poate face plângere, în temeiul dreptului său fundamental de petiţionare, la organul ierarhic superior care coordonează activitatea structurilor de supravegheri judiciare, în vederea verificării modului de stabilire a programului de supraveghere şi, după caz, a tragerii la răspundere, în condiţiile legii, a poliţistului desemnat cu supravegherea. În acest context, Curtea reţine că, în îndeplinirea atribuţiilor şi îndatoririlor de serviciu, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în limitele competenţelor stabilite prin lege, iar, potrivit art. 3 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii, cu respectarea principiilor imparţialităţii, nediscriminării, proporţionalităţii şi gradualităţii, fiind obligat să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, Constituţia şi legile ţării, prevederile regulamentelor de serviciu (art. 4 din Statutul poliţistului). De asemenea, potrivit aceluiaşi Statut, poliţistul răspunde, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi execută atribuţiile de serviciu, iar încălcarea de către poliţist, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz (art. 55 din Statutul poliţistului).21. Având în vedere toate cele arătate, cât şi soluţia şi considerentele Deciziei nr. 734 din 3 noiembrie 2015, Curtea constată că stabilirea conţinutului programului de supraveghere de către organul de poliţie reprezintă o modalitate de aducere la îndeplinire a controlului judiciar, aşadar un act de executare constând în aducerea la îndeplinire a unei decizii a organelor judiciare, prin aceasta nefiind încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, în fapt fiind vorba despre o colaborare a diferitelor organe ale statului în realizarea funcţiilor atribuite lor, având ca scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni.22. Cât priveşte prevederile art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea reglementează competenţa organelor judiciare de a dispune, în cadrul controlului judiciar, cu privire la noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial pe parcursul procesului penal.23. În faza de urmărire penală, potrivit alin. (8) al art. 215 din Codul de procedură penală - în interpretarea dată normei procesual penale menţionate prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 5 martie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii - competenţa de a impune noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, care va dispune prin ordonanţă, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului.24. În procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii, competenţa de a dispune cu privire la impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial revine, potrivit alin. (9) al art. 215 din Codul de procedură penală, judecătorului de cameră preliminară ori instanţei de judecată, care se va pronunţa prin încheiere, la cererea motivată a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, după audierea inculpatului.25. Curtea reţine că impunerea unor noi obligaţii pentru inculpat ori înlocuirea sau încetarea celor dispuse iniţial pe parcursul procesului penal de către organele judiciare competente priveşte doar interdicţiile reglementate în alin. (2) al art. 215 din Codul de procedură penală, întrucât, astfel cum a reţinut Curtea în Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015, paragraful 25, acestea reprezintă "obligaţii de a nu face", a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În schimb, cele trei obligaţii reglementate în art. 215 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură penală au natura juridică a unor "obligaţii de a face", care trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, fiind obligaţii inerente oricărui control judiciar dispus, indiferent de infracţiunile comise ori de persoana inculpatului.26. În aceste condiţii, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora prevederile alin. (8) şi (9) ale art. 215 din Codul de procedură penală ar putea justifica intervenţia organului judiciar pentru a modifica obligaţia reglementată în art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală sunt neîntemeiate.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Răzvan Chivu în Dosarul nr. 38.718/281/2014/a3 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (1) lit. c) şi ale art. 215 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Mihaela Ionescu
    -----