DECIZIE nr. 247 din 5 mai 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 22 august 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Simina Popescu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Cornel Iancu, Tănase C. Iancu şi Maria Caracostea în Dosarul nr. 803/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.156D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis note scrise prin care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 din 10 decembrie 2015, nr. 14 şi nr. 15, ambele din 19 ianuarie 2016.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 21 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 803/120/2015, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Iancu Cornel, Iancu C. Tănase şi Caracostea Maria într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei sume stabilite printr-o hotărâre a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că deciziile definitive de plată a despăgubirilor au generat un drept de creanţă asupra statului, care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dând naştere în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţin că apariţia Legii nr. 164/2014, în temeiul căreia executarea integrală a unei creanţe asupra statului ar avea loc în decursul a 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2015, în contextul în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, care viza aceeaşi situaţie a fost declarată neconstituţională, este de natură a nu răspunde exigenţei termenului rezonabil ce se circumscrie noţiunii de "proces echitabil", afectând, în acest fel, drepturi fundamentale ale cetăţeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate. Conceptul de "termen rezonabil" al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat, în condiţiile în care Legea nr. 164/2014 instituie a treia eşalonare a plăţii unei creanţe asupra statului. Acelaşi concept de termen rezonabil al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat nici în ceea ce priveşte validarea sau invalidarea hotărârilor emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998. Astfel, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998, Comisia centrală urma, ca în termen de cel mult 60 de zile, să valideze sau să invalideze măsurile stabilite de comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti. În speţă, Hotărârea nr. 4.405 din 9 noiembrie 2012 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin care au fost acordate despăgubiri moştenitorilor defuncţilor Iancu Gheorghe şi Iancu Iana, nu a fost validată sau invalidată, până la acest moment, iar prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 se instituie un nou termen de 18 luni de validare/invalidare a hotărârilor emise de comisiile judeţene, în temeiul Legii nr. 9/1998.7. În acest context, autorii excepţiei arată că, prin măsurile instituite prin Legea nr. 164/2014, de reeşalonare a unor debite ale statului, pe o durată de 5 ani, precum şi stabilirea unei alte proceduri de validare sau invalidare a hotărârilor comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti, emise în temeiul Legii nr. 9/1998, persoana îndreptăţită suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de proprietate.8. În final, autorii susţin că, prin Legea nr. 164/2014 se nesocoteşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, care are un caracter general obligatoriu, conform art. 147 alin. (4) din Constituţie.9. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului de proprietate, precizând că deciziile definitive de plată a despăgubirilor au născut un drept de creanţă asupra statului, în patrimoniul reclamanţilor, care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală şi au dat naştere, în patrimoniul persoanelor îndreptăţite unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că problema plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, iar Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale care prevăd asemenea măsuri. În acest sens sunt Decizia nr. 24 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 29 februarie 2012, Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, deciziile nr. 1.534 şi 1.535 din 28 noiembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012.12. De asemenea invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia "plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă ar putea să reprezinte, de asemenea, măsuri capabile să păstreze un just echilibru între interesele foştilor proprietari şi interesul general al colectivităţii" (Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, paragraful 235). În plus, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică, naţională şi internaţională.13. Raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, privind forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale, Guvernul menţionează că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, ale Legii nr. 290/2003, precum şi ale Legii nr. 393/2006, s-a stabilit un termen de 10 ani, însă acest act normativ a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 528/2013. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2014 a fost suspendată, până la 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către şeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 şi, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006. Ca urmare a apariţiei Legii nr. 164/2014, plata sumelor stabilite prin unul dintre actele administrative menţionate la paragraful anterior se face potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, în sensul că plata efectivă se face în termen de 5 ani (iar nu 10 ani, cum era prevăzut în ordonanţa de urgenţă a Guvernului declarată neconstituţională), începând cu 1 ianuarie 2015, în tranşe anuale egale. Apreciază că prevederile art. 53 din Constituţie, invocate de autorii excepţiei, nu sunt incidente în cauza de faţă, nefiind vorba de restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.14. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3, art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, sens în care arată că normele de lege criticate, prin care s-a dispus eşalonarea plăţii despăgubirilor, precum şi faptul că validarea sau invalidarea hotărârilor emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, înainte sau după data intrării în vigoare a prezentei legi, se realizează de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 18 luni, fie de la data intrării în vigoare a legii, fie de la data înregistrării lor, nu sunt de natură să aducă atingere normelor constituţionale. În aplicarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, legiuitorul poate să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei nu este suprimat, din moment ce conţinutul şi limitele dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului sunt stabilite de lege.15. Totodată, în măsura în care în dosarul de despăgubire există hotărâri judecătoreşti definitive, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte doar o obligaţie de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, fără ca instanţa să fi apreciat şi asupra existenţei sau întinderii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, nu se poate pune în discuţie neconstituţionalitatea normelor criticate. În acest sens, Avocatul Poporului invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014. Ca atare, noile dispoziţii care conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, sunt justificate şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare, motiv pentru care intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să instituie o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să realizeze discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de persoane îndreptăţite şi nici o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.16. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 164/2014, faţă de art. 147 alin. (4) din Constituţie, Avocatul Poporului menţionează că soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528/2013 nu pot fi aplicate mutatis mutandis la soluţia legislativă actuală, şi anume la Legea nr. 164/2014. Prin urmare, normele de lege criticate nu sunt de natură a nesocoti caracterul obligatoriu atât al dispozitivului, cât şi al considerentelor deciziei menţionate. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (4) din Constituţie precizează că normele de lege supuse controlului sunt în concordanţă cu principiul separaţiei puterilor în stat.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 3, art. 10 şi art. 14 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Din examinarea criticilor de neconstituţionalitate formulate în cauză, astfel cum rezultă din considerentele încheierii de sesizare, Curtea constată că, în realitate, acestea vizează dispoziţiile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. Prin urmare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins:- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";- Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare. (3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. (6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. (7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.";- Art. 14: "(1) Hotărârile emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi."20. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin deciziile nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, nr. 865 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, nr. 14 şi nr. 15, ambele din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, nr. 120 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, şi nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de neconstituţionalitate.22. Astfel, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia anterioară ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului actual, în considerarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, prevederile art. 1 cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementând dreptul persoanelor fizice şi juridice la respectarea bunurilor, lasă în competenţa statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative concrete şi a procedurii de urmat, necesare în vederea acordării de despăgubiri (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).23. Curtea a constatat că, prin prevederile de lege criticate, statul nu contestă existenţa unui "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora.24. În ceea ce priveşte constituţionalitatea instituirii eşalonării plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii, Curtea Constituţională a reţinut că executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este unica posibilă modalitate de executare care poate fi aplicată. Legiuitorul poate stabili anumite măsuri, respectiv plata eşalonată a unor sume prevăzute în titluri executorii, de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că acestea reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa.25. Curtea a mai reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).26. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind un termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.27. De asemenea, eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că, prin această măsură, statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 9/1998. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.28. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.29. Distinct de acestea, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 din Legea nr. 164/2014, Curtea observă că acest text de lege instituie reguli procedurale privind validarea/invalidarea hotărârilor emise de comisiile judeţene în baza Legii nr. 9/1998. Astfel cum este menţionat în Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, stabilirea atribuţiei Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a invalida hotărârile emise de comisiile judeţene are drept scop "îndreptarea unor erori, cu privire la întinderea dreptului de proprietate, la calitatea de persoană îndreptăţită sau cu privire la alte elemente relevante pentru soluţionarea dosarelor". Această procedură urmăreşte "eliminarea blocajului existent la nivel central, prin acordarea posibilităţii de a invalida cererile neînsoţite de documente doveditoare, cele în care solicitanţii nu doresc să continue procedura sau au decedat fără moştenitori etc.". Prin urmare, Curtea constată că, în cadrul măsurilor de finalizare a procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, termenul de 18 luni, stabilit prin prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, pentru validarea/invalidarea hotărârilor emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, se circumscrie noţiunii de "termen rezonabil".30. Referitor la susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. Considerentele rezultate din Decizia Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că instituirea unui termen de 10 ani pentru executarea unei creanţe asupra statului nu satisface exigenţele unui termen rezonabil, nu pot fi aplicate mutatis mutandis în privinţa Legii nr. 164/2014, pentru că se referă la soluţii legislative diferite. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din lege. Curtea apreciază că soluţia legislativă menţionată reprezintă o măsură adecvată şi necesară în vederea atingerii scopului legitim urmărit - finalizarea procedurilor de despăgubire, fiind de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat, respectiv asigurarea echilibrului bugetar, şi cele ale creditorilor - persoane îndreptăţite la despăgubiri, respectiv despăgubirea efectivă a acestora.31. În final, Curtea reţine că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, în sensul art. 53 din Constituţie şi, prin urmare, aceste dispoziţii din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornel Iancu, Tănase C. Iancu şi Maria Caracostea în Dosarul nr. 803/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Simina Popescu
    -----