DECIZIE nr. 240 din 19 aprilie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 18 iulie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 826/99/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.527D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 8 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 826/99/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de către instanţa judecătorească într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (denumită în continuare A.N.R.P.) împotriva Sentinţei civile nr. 2.222/CA din 18 noiembrie 2014 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta Raluca Ornella Manole (Andronescu) şi a fost obligată pârâta la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubire, stabilite prin Hotărârea nr. 468 din 26 iunie 2008 a Comisiei Judeţene Iaşi pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi celor ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. În acest sens arată că, după pronunţarea sentinţei recurate în prezenta cauză, sentinţă prin care s-a dispus obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor, a intrat în vigoare Legea nr. 164/2014, care a adus importante modificări procedurii de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legilor nr. 9/1998 şi nr. 290/2003, modificările referindu-se şi la termenele de plată, dar şi la competenţele instituţiilor de stat de efectuare a plăţilor despăgubirilor. Mai arată instanţa că reclamanta se află în situaţia prevăzută la art. 9 lit. a) din Legea nr. 164/2014, pe numele său fiind emisă o hotărâre a comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003 prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora, hotărâre anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014. Or, potrivit legii noi, în cazul său, plata urmează a se face eşalonat, iar potrivit art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014, A.N.R.P. are obligaţia emiterii unor titluri de plată anuale, urmând ca, potrivit art. 11 din legea nouă, plata efectivă să se realizeze de Ministerul Finanţelor Publice.6. Instanţa de judecată observă că, prin intervenirea noii legi, ulterioare chiar pronunţării sentinţei primei instanţe, statul, debitor în prezenta cauză, "apare a face posibilă blocarea acţiunii reclamantei la instanţa de judecată, fie prin invocarea excepţiei prematurităţii, fie prin cea a lipsei de calitate procesuală". Astfel, dacă la momentul sesizării instanţei de judecată, legea procedurală specială nu prevedea condiţii speciale de solicitare a plăţii de despăgubiri, la acel moment o acţiune ca cea a reclamantei putând fi introdusă împotriva pârâtei (în temeiul art. 11 din Legea nr. 290/2003), "pe parcursul judecăţii au apărut dispoziţii de procedură emise de debitor care apar a fi de natură fie de a nu mai primi părţile în cauză (faţă de obiectul acţiunii - obligare la plată, potrivit Legii nr. 164/2014, calitate procesuală ar avea Ministerul Finanţelor Publice), fie a nu primi chiar acţiunea (plata efectivă făcându-se după o altă operaţiune administrativă, adică doar după emiterea titlului de plată, potrivit Legii nr. 164/2014). Or, nici părţile şi nici obiectul acţiunii nu pot fi modificate în recurs, fază în care se află reclamanta." În concluzie, instanţa de judecată consideră că art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, care impune aplicarea acestei legi inclusiv la litigiile aflate pe rol introduse anterior intrării ei în vigoare, "este de natură a afecta principiul neretroactivităţii legii, deoarece modificările aparent procedurale aduse de această lege apar a fi de natură a afecta raporturile juridice primordiale dintre părţi, dar şi principiul accesului neîngrădit la instanţa de judecată, cât timp statul, în calitatea sa de legiuitor şi de pârât debitor, ar putea determina cursul proceselor, împiedicând reclamanţii creditori la apărarea drepturilor pe care le pretindeau la formularea acţiunii."7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că normele criticate se aplică numai pentru viitor, neputându-se reţine aplicarea acestora retroactivă. În raport cu art. 21 din Constituţie menţionează că dispoziţiile de lege criticate nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent plăţii eşalonate, stabilite de legiuitor. În plus, măsurile reglementate prin Legea nr. 164/2014 au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de-o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională.9. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât se aplică după intrarea lor în vigoare având domeniul lor propriu de aplicare, iar ele însele nu sunt de natură a curma procesul aflat pe rolul unei instanţe. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din legislaţia anterioară în materie şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare şi nu este retroactiv atât timp cât nu se aplică unor raporturi juridice finalizate în temeiul actului normativ abrogat. Este adevărat că acţiunea în justiţie a fost promovată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 (şi anume 18 decembrie 2014), prin care s-au instituit noi termene de soluţionare a dosarelor şi modalităţi de plată a despăgubirilor stabilite, iar în timpul litigiului a intervenit Legea nr. 164/2014, care se aplică şi cauzelor aflate pe rol. Însă, în prezenta cauză, instanţa a apreciat că reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 lit. a) din Legea nr. 164/2014, potrivit căruia "Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz: a) hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi", ceea ce conduce la aplicarea art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, care stabileşte că "Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015." Prin urmare, din economia normelor indicate nu rezultă că după terminarea procesului ar putea interveni o reluare a noii proceduri administrative, ci doar plata eşalonată. Pe de altă parte, raportat la susţinerile instanţei de judecată - autoare a excepţiei de neconstituţionalitate privind blocarea acţiunii reclamantei la accesul la instanţa judecătorească, Avocatul Poporului consideră că modul de interpretare a unei legi şi de aplicare a unui act normativ nou asupra proceselor aflate pe rol nu poate fi decât de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti. În această situaţie, Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţei în stabilirea legii aplicabile litigiului, în condiţiile în care, în virtutea rolului ei activ, instanţa de judecată tocmai acest lucru trebuie să îl realizeze. Referitor la susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate privind excepţia prematurităţii acţiunii invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. Evidenţiind situaţia dintr-o perspectivă de ansamblu, Avocatul Poporului menţionează că aplicarea retroactivă a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 cu incidenţa noilor termene instituite de acest act normativ putea conduce la o situaţie similară celei reglementate de art. 4 teza a doua raportate la art. 33 şi la art. 34 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, doar în măsura în care printr-o hotărâre judecătorească s-ar dispune reluarea fazei administrative. Ca atare, cu luarea în considerare a celor stabilite de instanţa de contencios constituţional, dar şi a faptului că în prezenta speţă invocarea excepţiei prematurităţii sau a lipsei calităţii procesuale nu ar determina o suprimare a procesului şi reluarea fazei administrative de soluţionare a dosarelor de acordare a despăgubirilor, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 164/2014, Avocatul Poporului consideră că neconstituţionalitatea normelor criticate nu poate fi pusă în discuţie.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins: "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare."13. Instanţa de judecată susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi celor ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare, Curtea respingând ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate, prin deciziile nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, şi prin deciziile nr. 14 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016.15. Prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 15, Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). La paragraful 16 al aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.16. Prin Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015, precitată, paragraful 24, Curtea a reţinut că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii. Totodată, la paragrafele 26 şi 27 ale aceleiaşi decizii, Curtea a constatat că, distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor fără a avea un caracter retroactiv.17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate de Curte prin deciziile sus-menţionate, precum şi considerentele acestora îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.18. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 din Constituţie, potrivit căreia se blochează acţiunile în justiţie, Curtea reţine că şi aceasta este neîntemeiată, de vreme ce dispoziţiile de lege criticate nu împiedică dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale, ci doar stabilesc că prevederile referitoare la plata despăgubirilor - în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014 - se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, nu se neagă dreptul de formula cereri în justiţie având ca obiect stabilirea de despăgubiri şi nici nu se blochează acţiunile în justiţie, aşa cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 826/99/2014 şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Ioana Marilena Chiorean
    -----