DECIZIE nr. 384 din 7 iunie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (11) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 15 iulie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 894/98/2015 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.765D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus un memoriu prin care solicită admiterea acesteia.4. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.766D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) şi (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în Dosarul nr. 2.000/229/2015 al Judecătoriei Feteşti.5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus un memoriu prin care solicită admiterea acesteia.7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.766D/2015 la Dosarul nr. 1.765D/2015, care a fost primul înregistrat.10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:11. Prin încheierile din 12 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 894/98/2015 şi nr. 2.000/229/2015, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Caraş în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva soluţiilor de neurmărire/netrimitere în judecată dispuse de procuror.12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale, deoarece nu are acces la alte căi de atac împotriva încheierii pronunţate de către judecătorul de cameră preliminară, nu beneficiază de un proces echitabil şi nu are dreptul să facă plângeri şi petiţii.13. Judecătoria Feteşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece nici instituirea caracterului definitiv al hotărârii prin care se pronunţă judecătorul de cameră preliminară cu privire la plângerea împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată dispusă de procuror, nici excluderea de probe nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 51 şi 52, întrucât acestea reglementează cu privire la vătămarea adusă de o autoritate publică a cărei protejare este garantată de legiuitorul român prin acţiuni reglementate expres de normele de drept civil, respectiv penal. Totodată, dreptul de petiţionare nu presupune pronunţarea unei hotărâri de către o instanţă de judecată pentru a se pune probleme dreptului de exercitare a căilor de atac sau de administrare a probelor, ci doar existenţa unor răspunsuri date de alte organe ale statului care nu sunt incluse în sfera instanţelor judecătoreşti.14. În ce priveşte raportarea criticilor la art. 16, 21 şi 24 din Constituţie, instanţa de judecată arată că reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară soluţionează plângerea împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului, eliminarea căilor de atac în această materie fiind justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 341 din Codul de procedură penală şi care asigură obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 25-27. De asemenea menţionează că dispoziţiile art. 24, 44, 51 şi 52 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.17. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil consacrate de art. 21 din Legea fundamentală, deoarece acestea nu prevăd obligativitatea regulii posibilităţii de exercitare a căilor de atac în orice fel de cauză, iar, conform art. 129 din Constituţie, căile de atac se exercită în condiţiile legii. Totodată, eliminarea de către legiuitor a căilor de atac în această procedură este determinată de nevoia de a asigura celeritatea procesului penal.18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, memoriul depus de autor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) şi (11) cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au fost modificate prin art. II pct. 94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, ţinând seama de raţiunile avute în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile legale criticate au următorul conţinut:"(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă. [...] (11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei."21. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 51 referitor la Dreptul de petiţionare şi art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a statuat că judecarea plângerii fără participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală nu permiteau comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate însă, toate părţile, inclusiv petentul, au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată. Totodată, potrivit paragrafelor 40 şi 41 din decizia mai sus menţionată s-a reţinut că, aşa cum rezultă din art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, un exemplar al plângerii formulate este comunicat procurorului şi părţilor. Or, ţinând seama de art. 32 din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că persoana vătămată şi suspectul, în calitate de subiecţi procesuali principali, nu au posibilitatea de a-şi face apărarea cu privire la susţinerile petentului, deoarece acestora nu li se comunică un exemplar al plângerii. De asemenea, în situaţia în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, subiecţii procesuali principali sunt privaţi de dreptul la un proces echitabil prin aceea că necunoscând conţinutul plângerii nu pot întreprinde niciun fel de demersuri în apărarea intereselor lor legitime. Aşa fiind, a statuat Curtea, aceste neajunsuri pot fi acoperite în măsura în care judecătorul de cameră preliminară se va pronunţa asupra plângerii în cadrul unei proceduri contradictorii şi orale.23. De asemenea, Curtea a mai constatat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că urmărirea penală trebuie să aibă un caracter contradictoriu şi să existe o egalitate a armelor între acuzare şi apărare, sens în care prin absenţa dezbaterilor contradictorii petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu pot, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu pot contesta în niciun fel aceste cereri sau excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară.24. Prin urmare, suspectul beneficiază de posibilitatea de a contesta în faţa unui judecător şi în cadrul unui proces echitabil.25. În sfârşit, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 paragraful 25, Curtea s-a pronunţat cu privire la soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Cu acel prilej, a reţinut că o astfel de reglementare este constituţională, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la "condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute "numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.26. De asemenea, referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, deoarece instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare (a se vedea Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, paragraful 16).27. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.28. Cât priveşte critica raportată la art. 51 şi 52 din Constituţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.29. De asemenea, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei", Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece textul criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât din analiza actului de sesizare rezultă că în cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Or, prevederile art. 341 alin. (11) sunt aplicabile numai în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea, a desfiinţat soluţia atacată şi a dispus începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente. Practic aceste dispoziţii sunt similare celor prevăzute de art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală referitoare la procedura în cameră preliminară după emiterea rechizitoriului şi potrivit căruia "Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei."30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Caraş în dosarele nr. 894/98/2015 şi nr. 2.000/229/2015 ale Judecătoriei Feteşti şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 iunie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Afrodita Laura Tutunaru
    ------