LEGE nr. 302 din 28 iunie 2004(**republicată**)(*actualizată*)privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală(actualizată până la data de 23 mai 2016*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------**) Republicată în temeiul art. III din Legea nr. 222/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 10 noiembrie 2008, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 1 iulie 2004, iar ulterior a mai fost modificată şi completată prin:- Legea nr. 224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 21 iunie 2006;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.019 din 21 decembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 104/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 25 aprilie 2007, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Titlul I Dispoziţii generale  +  Capitolul I Domeniul de aplicare şi principii generale ale cooperării judiciare internaţionale în materie penală  +  Articolul 1Domeniul de aplicare (1) Prezenta lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală: a) extrădarea; b) predarea în baza unui mandat european de arestare; c) transferul de proceduri în materie penală; d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor; e) transferarea persoanelor condamnate; f) asistenţa judiciară în materie penală; g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală. (2) Prezenta lege nu se aplică modalităţilor specifice de cooperare poliţienească internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar.  +  Articolul 2Definirea unor termeni şi expresiiÎn sensul prezentei legi, termenii şi expresiile următoare se definesc astfel: a) stat solicitant - statul care formulează o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege; b) stat solicitat - statul căruia îi este adresată o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege; c) autoritate centrală - acea autoritate astfel desemnată de statul solicitant sau de statul solicitat, în aplicarea dispoziţiilor unor convenţii internaţionale; d) autoritate judiciară - instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, stabilite potrivit legii române, precum şi autorităţile care au această calitate în statul solicitant, conform declaraţiilor acestuia din urmă la instrumentele internaţionale aplicabile; e) persoană urmărită - persoana care a fost dată în urmărire internaţională;--------Lit. e) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. f) persoană extrădabilă - persoana care formează obiectul unei proceduri de extrădare; g) extrădat sau persoană extrădată - persoana a cărei extrădare a fost aprobată; h) extrădare activă - procedura de extrădare în care România are calitatea de stat solicitant; i) extrădare pasivă - procedura de extrădare în care România are calitatea de stat solicitat; j) persoana solicitată - persoana care face obiectul unui mandat european de arestare; k) pedeapsă - pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea ori măsura privativă de libertate aplicată, printr-o hotărâre judecătorească sau ordonanţă penală, ca urmare a unei acţiuni penale;--------Lit. k) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. l) stat emitent - statul în care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească sau a fost emisă ordonanţa penală, după caz;--------Lit. l) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. m) stat de executare - statul căruia urmează sau i-a fost transmisă o hotărâre judecătorească în scopul recunoaşterii şi executării acesteia;--------Lit. m) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. n) persoană condamnată în străinătate - cetăţeanul român, precum şi cetăţeanul altui stat membru al Uniunii Europene, apatridul sau străinul care beneficiază în România de un drept de şedere permanentă, condamnat într-un alt stat;--------Lit. n) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. o) drept de şedere permanentă(i) drept de rezidenţă permanentă în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; sau(ii) drept de şedere pe termen lung în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;--------Lit. o) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. p) statul pe teritoriul căruia trăieşte persoana - statul cu care aceasta are legături strânse în baza reşedinţei obişnuite şi a altor elemente de tipul relaţiilor familiale, sociale, profesionale şi culturale;--------Lit. p) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. r) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciară emitentă este autoritatea judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene, competentă să emită un mandat european de arestare, potrivit legii acelui stat; s) în sensul titlului III din prezenta lege, autoritate judiciară de executare este autoritatea judiciară a unui stat membru al Uniunii Europene, competentă să execute un mandat european de arestare, potrivit legii acelui stat; ş) în sensul titlului III din prezenta lege, stat membru emitent este statul membru al Uniunii Europene în care s-a emis un mandat european de arestare; t) în sensul titlului III din prezenta lege, stat membru de executare este statul membru al Uniunii Europene căruia îi este adresat un mandat european de arestare.  +  Articolul 3Limitele cooperării judiciareAplicarea prezentei legi este subordonată protecţiei intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică şi a altor interese ale României, definite prin Constituţie.  +  Articolul 4Preeminenţa dreptului internaţional (1) Prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate. (2) Cooperarea cu un tribunal penal internaţional sau o organizaţie internaţională publică, în conformitate cu dispoziţiile în materie ale unor instrumente internaţionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, se examinează printr-o procedură legală distinctă, prevederile prezentei legi putând fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.  +  Articolul 5Curtoazia internaţională şi reciprocitatea (1) În lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciară se poate efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat. (2) În cazul prevăzut la alin. (1), prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române. (3) Lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, dacă aceasta: a) se dovedeşte necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalităţii; b) poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei suspectului, inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială;---------Lit. b) a alin. (3) al art. 5 a fost modificată de pct. 1 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetăţean român.  +  Articolul 6Asigurarea de reciprocitateÎn cazul în care statul român formulează o cerere în condiţiile prezentei legi, în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocităţii va fi dată de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorităţii judiciare române competente.  +  Articolul 7Dreptul aplicabilCererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.  +  Articolul 8Non bis in idem (1) Cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal; b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate sau dacă s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei şi a expirat termenul prevăzut la art. 82 alin. (3) din Codul penal, respectiv termenul de supraveghere prevăzut la art. 84 din Codul penal fără a interveni revocarea sau anularea acestora.---------Lit. b) a alin. (1) al art. 8 a fost modificată de pct. 2 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă asistenţa este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României. (3) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care un tratat internaţional la care România este parte conţine dispoziţii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.  +  Articolul 9ConfidenţialitateaStatul român are obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant confidenţialitatea cererilor care îi sunt adresate în domeniile reglementate de prezenta lege şi a actelor anexate acestora. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi asigurată, statul român va înştiinţa statul străin, care va decide.  +  Capitolul II Dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciară internaţională în materie penală  +  Articolul 10Autorităţile centrale române (1) Competenţa îndeplinirii atribuţiilor specifice de autoritate centrală română în domeniul cooperării judiciare în materie penală aparţine şi se exercită de către: a) Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, dacă cererile au ca obiect extrădarea, mandatul european de arestare, transferarea persoanelor condamnate, ordinul de indisponibilizare, ordinul de confiscare, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi a actelor judiciare penale, comisiile rogatorii internaţionale, orice altă formă de asistenţă judiciară internaţională care se referă la activitatea de judecată ori la faza executării hotărârilor penale, precum şi, indiferent de faza procesuală, atunci când, după caz, se prevede altfel prin prezenta lege sau cererea este formulată în temeiul curtoaziei internaţionale sau Ministerul Justiţiei este desemnat autoritate centrală unică potrivit tratatelor internaţionale la care România este parte; b) Ministerul Public, prin structurile de specialitate, atunci când comisiile rogatorii internaţionale sau celelalte forme de asistenţă judiciară internaţională se referă la activitatea de cercetare şi urmărire penală; c) Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, dacă se referă la cazierul judiciar. (2) În exercitarea atribuţiilor, autorităţile centrale române primesc, efectuează controlul de regularitate şi transmit statului solicitat, în vederea executării, cererile formulate de către autorităţile române. Totodată, autorităţile centrale române primesc, efectuează controlul de regularitate şi, după caz, execută sau transmit autorităţilor române competente, în vederea executării, cererile formulate de autorităţile străine. (3) Cererile se execută sau sunt transmise în vederea executării, după caz, ori de câte ori în urma controlului de regularitate efectuat se constată că acestea îndeplinesc condiţiile de formă şi fond prevăzute de prezenta lege, tratatele la care România este parte, precum şi, dacă este cazul, de înţelegerile ori bunele practici stabilite în relaţia cu statul solicitat ori solicitant. (4) În cazul cererilor formulate de autorităţile române, netransmiterea cererii ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3) sau, în cazul celor transmise în vederea executării către autorităţile statului solicitat, neîndeplinirea, îndeplinirea greşită sau cu întârziere de către autorităţile statului solicitat a activităţilor solicitate de autorităţile române, lipsa răspunsului autorităţilor statului solicitat, precum şi orice situaţii obiective nu pot fi imputate autorităţilor centrale române şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor din Codul de procedură penală referitoare la amenda judiciară. (5) În relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dispoziţiile alin. (2) se aplică numai dacă nu contravin unor dispoziţii speciale din prezenta lege sau altor legi speciale.--------Art. 10 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 11Transmiterea directă (1) Cererile de asistenţă judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate, în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul solicitat reglementează acest mod de transmitere. (2) În afara cazurilor prevăzute la alin. (1), cererile de asistenţă judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate în caz de urgenţă, însă o copie a acestora va fi transmisă simultan la Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz. (3) Procedura prevăzută la alin. (1) şi (2) va fi urmată şi pentru transmiterea răspunsului la cererile urgente de asistenţă judiciară în materie penală. (4) În cazul prevăzut la alin. (1) şi (2) transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol).  +  Articolul 12Alte modalităţi de transmitere a cererilor (1) Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant şi statul solicitat, pot fi folosite şi mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci când sunt disponibile, dacă autenticitatea şi confidenţialitatea cererii, precum şi credibilitatea datelor transmise sunt garantate. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu împiedică recurgerea la căile urgente prevăzute la art. 11.  +  Articolul 13Competenţa internăCompetenţa autorităţilor române pentru a formula o cerere în domeniile reglementate de prezenta lege sau de a executa o asemenea cerere este stabilită de dispoziţiile titlurilor următoare ale prezentei legi, precum şi de alte acte normative pertinente.  +  Articolul 14Limbile utilizate (1) Cererile prevăzute de titlurile II şi IV-VII adresate României şi actele anexe trebuie însoţite de o traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză. În cazul în care documentele menţionate sunt traduse într-o altă limbă decât limba română, autoritatea centrală competentă potrivit dispoziţiilor art. 10 sau autoritatea judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestora în regim de urgenţă. (2) Cererile formulate de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti române sau, în cazul în care se prevede astfel, în tratatul aplicabil ori în prezenta lege, de Ministerul Justiţiei, precum şi actele anexate vor fi însoţite de traduceri în una din limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţia cu statul solicitat. Cererile formulate în temeiul curtoaziei internaţionale şi actele anexe se vor traduce în limba oficială a statului solicitat. Traducerea se efectuează la solicitarea organului de urmărire penală sau a instanţei judecătoreşti de către un traducător autorizat. În cazul în care pe listele curţii de apel în circumscripţia căreia se află organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească nu există niciun traducător autorizat pentru limba în care trebuie tradusă cererea ori, deşi există, acesta refuză să presteze serviciul solicitat, organul de urmărire penală sau instanţa judecătorească va solicita Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, după caz, traducerea acesteia.--------Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Răspunsul la cererile adresate României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una dintre limbile engleză ori franceză fiind facultativă, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil se dispune altfel. (4) Traducerea răspunsului autorităţilor străine se efectuează de către un traducător autorizat, la cererea autorităţii române care a formulat cererea.--------Alin. (4) al art. 14 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 15Computarea duratei pedepselor şi măsurilor privative de libertate (1) Durata pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul prezentei legi, este luată în calcul în cadrul procedurii penale române şi se compută din durata pedepsei aplicate de instanţele române. (2) Autorităţile române solicitate sunt obligate să comunice autorităţilor competente ale statului solicitant informaţiile necesare duratei pedepselor şi măsurilor privative de libertate executate în România, în baza unei cereri adresate autorităţilor judiciare române.---------Art. 15 a fost modificat de pct. 3 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 16Cheltuieli (1) Cheltuielile ocazionate de îndeplinirea unei cereri reglementate de prezenta lege sunt suportate, de regulă, de statul solicitat. (2) Cu toate acestea, sunt în sarcina statului sau a autorităţii judiciare solicitante: a) indemnizaţiile şi remuneraţiile martorilor şi experţilor, precum şi cheltuielile de călătorie şi de şedere; b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor; c) cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul unei autorităţi judiciare; d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat străin sau de la sediul unei autorităţi judiciare către un stat terţ; e) cheltuielile ocazionate de recurgerea la o videoconferinţă pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţă judiciară; f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii. (3) Ca urmare a unui acord între autorităţile române solicitate şi autorităţile străine solicitante, se poate deroga, în cazuri excepţionale, de la dispoziţiile alin. (2). (4) Cheltuielile care revin statului român se suportă de la bugetul de stat şi sunt cuprinse, după caz, în bugetul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.  +  Articolul 17Remiterea de obiecte şi bunuri (1) În cazul în care cererea are ca obiect sau implică remiterea de obiecte sau de alte bunuri, acestea pot fi predate atunci când nu sunt indispensabile dovedirii unei fapte penale a cărei urmărire şi judecată ţine de competenţa autorităţilor judiciare române. (2) Remiterea obiectelor şi a altor bunuri poate fi amânată sau efectuată sub condiţia restituirii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu aduc atingere drepturilor terţilor de bună-credinţă şi drepturilor statului român atunci când aceste obiecte şi bunuri pot reveni acestuia. (4) Obiectele şi bunurile nu vor fi predate decât în temeiul unei hotărâri definitive pronunţate în acest sens de autoritatea judiciară competentă. (5) În cazul cererilor de extrădare, predarea obiectelor şi a bunurilor prevăzute la alin. (1) se poate efectua chiar dacă nu se acordă extrădarea, în special din cauza fugii sau decesului persoanei extrădabile.  +  Titlul II Extrădarea  +  Capitolul I Extrădarea pasivă  +  Secţiunea 1 Condiţii pentru extrădare  +  Articolul 18Persoane supuse extrădăriiPot fi extrădate din România, în condiţiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranţă, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanţei penale în statul solicitant.---------Art. 18 a fost modificat de pct. 4 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 19Persoane exceptate de la extrădare (1) Nu pot fi extrădaţi din România: a) cetăţenii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 20; b) solicitanţii de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în ţara de origine sau în orice alt stat în care viaţa ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuşi la tortură, tratamente inumane şi degradante;--------Lit. b) a alin. (1) al art. 19 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale; d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecţi, persoane vătămate, părţi, martori sau experţi ori interpreţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin convenţie internaţională.---------Lit. d) a alin. (1) al art. 19 a fost modificată de pct. 5 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Calitatea de cetăţean român, solicitant de azil sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protecţiei subsidiare în România se apreciază la data rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare şi data convenită pentru predare, se va pronunţa o nouă hotărâre în cauză.--------Alin. (2) al art. 19 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 20Extrădarea cetăţenilor români (1) Cetăţenii români pot fi extrădaţi din România în baza convenţiilor internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare; b) persoana extrădabilă are şi cetăţenia statului solicitant; c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene. (2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) şi c), atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii, o condiţie suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România. (3) Cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor tratatelor bilaterale şi pe bază de reciprocitate. (4) În scopul constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1)-(3), Ministerul Justiţiei poate solicita prezentarea unui act emis de autoritatea competentă a statului solicitant.  +  Articolul 21Motive obligatorii de refuz al extrădării (1) Extrădarea va fi refuzată dacă: a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în domeniu, ratificat de România; b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social; c) situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunţate la lit. b); d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente, sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal; e) se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice; f) se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun. (2) Nu sunt considerate infracţiuni de natură politică: a) atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui membru al familiei sale; b) crimele împotriva umanităţii prevăzute de Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite; c) infracţiunile prevăzute la art. 50 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, la art. 51 din Convenţia de la Geneva din 1949 pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate maritime, la art. 129 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război şi la art. 147 din Convenţia de la Geneva din 1949 cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război; d) orice violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de dispoziţiile din convenţiile de la Geneva prevăzute la lit. c); e) infracţiunile prevăzute la art. 1 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, şi în alte instrumente internaţionale pertinente; f) infracţiunile prevăzute în Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite; g) orice altă infracţiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convenţiile sau acordurile internaţionale la care România este parte.  +  Articolul 22Motive opţionale de refuz al extrădării (1) Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces penal în România. (2) Extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 23 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 23Transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrădării (1) Refuzul extrădării propriului cetăţean ori a refugiatului politic obligă statul român ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală şi judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma să transmită gratuit Ministerului Justiţiei din România dosarele, informaţiile şi obiectele privind infracţiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale. (2) În cazul în care România optează pentru soluţia refuzului extrădării unui cetăţean străin, persoana suspectată, acuzată sau condamnată în alt stat pentru una dintre infracţiunile prevăzute la art. 96 alin. (1) sau pentru orice altă infracţiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al cărei minimum special este de cel puţin 5 ani, examinarea propriei competenţe şi exercitarea, dacă este cazul, a acţiunii penale se fac din oficiu, fără excepţie şi fără întârziere. Autorităţile române solicitate hotărăsc în aceleaşi condiţii ca şi pentru orice infracţiune cu caracter grav prevăzută şi pedepsită de legea română.---------Alin. (2) al art. 23 a fost modificat de pct. 6 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 24Dubla incriminare (1) Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este suspectată sau acuzată ori a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea română.---------Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 7 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), extrădarea poate fi acordată şi dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerinţa dublei incriminări printr-o convenţie internaţională la care România este parte. (3) Diferenţele existente între calificarea juridică şi denumirea dată aceleiaşi infracţiuni de legile celor două state nu prezintă relevanţă, dacă prin convenţie internaţională sau, în lipsa acesteia, prin declaraţie de reciprocitate nu se prevede altfel.  +  Articolul 25Infracţiuni fiscale (1) În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi acordată potrivit dispoziţiilor înţelegerii internaţionale aplicabile, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului român, infracţiuni de aceeaşi natură. (2) Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legea română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de reglementare în materie de taxe şi impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislaţia statului solicitant.  +  Articolul 26Gravitatea pedepseiExtrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit legislaţiei statului solicitant şi legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puţin 4 luni.  +  Articolul 27Pedeapsa capitalăDacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiţia ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată.  +  Articolul 28Amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supravegherePersoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei ori persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi extrădată dacă fracţiunea de pedeapsă rămasă de executat răspunde exigenţelor de gravitate prevăzute la art. 26 şi nu există alte impedimente legale la extrădare.---------Art. 28 a fost modificat de pct. 8 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 29Infracţiunile comise într-un stat terţÎn cazul infracţiunilor comise pe teritoriul unui alt stat decât statul solicitant, extrădarea poate fi acordată atunci când legea română conferă competenţa de urmărire şi judecată autorităţilor judiciare române pentru infracţiuni de acelaşi fel, săvârşite în afara teritoriului statului român, sau atunci când statul solicitant face dovada că statul terţ pe teritoriul căruia s-a săvârşit infracţiunea nu va cere extrădarea pentru fapta respectivă.  +  Articolul 30Lipsa plângerii prealabileExtrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit atât legislaţiei române, cât şi legislaţiei statului solicitant, acţiunea penală poate fi angajată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării.  +  Articolul 31Dreptul la apărareRomânia nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanţiile fundamentale de procedură şi de protecţie a drepturilor la apărare sau de un tribunal naţional instituit anume pentru cazul respectiv, ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunţate de acel tribunal.  +  Articolul 32Judecarea în lipsă (1) În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunţate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârşirea unei infracţiuni. Totuşi, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptăţeşte statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezenţa condamnatului, dacă acesta nu se împotriveşte, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar. (2) Când statul român comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsă împotriva sa, statul solicitant nu va considera această comunicare ca o notificare care atrage efecte faţă de procedura penală în acest stat.---------Art. 32 a fost modificat de pct. 9 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 33Prescripţia (1) Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripţia răspunderii penale sau prescripţia executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislaţiei române, fie potrivit legislaţiei statului solicitant. (2) Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripţia neîmplinită anterior.  +  Articolul 34AmnistiaExtrădarea nu se admite pentru o infracţiune pentru care a intervenit amnistia în România, dacă statul român avea competenţa să urmărească această infracţiune, potrivit propriei sale legi penale.  +  Articolul 35GraţiereaActul de graţiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare, chiar dacă celelalte condiţii ale extrădării sunt îndeplinite.  +  Secţiunea a 2-a Procedura extrădării din România  +  Articolul 36Cererea de extrădare şi actele anexe (1) Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiţiei. Dacă cererea se adresează pe cale diplomatică, ea se transmite neîntârziat Ministerului Justiţiei. O altă cale va putea fi convenită prin înţelegere directă între statul solicitant şi statul român solicitat. (2) În sprijinul cererii se vor prezenta: a) în funcţie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitorului sau ale altor acte având putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanţa sau parchetul competent, după caz; b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil; c) o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrădabile şi orice alte informaţii de natură să determine identitatea şi naţionalitatea acesteia; d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.  +  Articolul 37Procedura extrădării pasive (1) Extrădarea din România se hotărăşte de justiţie. (2) Procedura de extrădare pasivă are un caracter urgent şi se desfăşoară şi în timpul vacanţei judecătoreşti. (3) Rolul Ministerului Justiţiei constă în îndeplinirea atribuţiilor care îi sunt conferite, în calitate de autoritate centrală, prin lege şi tratatele internaţionale la care România este parte. (4) În exercitarea atribuţiilor de autoritate centrală, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, îndeplineşte, cu precădere, următoarele activităţi: a) primirea cererii de extrădare; b) examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularităţii internaţionale, în condiţiile prevăzute la art. 38; c) transmiterea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia procurorului general competent, în condiţiile prevăzute la art. 40; d) restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia, în cazurile prevăzute la art. 38 alin. (4); e) punerea în executare, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, a hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea; f) comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluţiei date cererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, pronunţată de autoritatea judiciară competentă.  +  Articolul 38Examenul de regularitate internaţională (1) Examenul de regularitate internaţională are ca scop verificarea conformităţii cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia cu dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale. (2) Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internaţională prevăzut la alin. (1), spre a constata dacă: a) între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori reciprocitate pentru extrădare; b) la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil; c) cererea şi actele anexate acesteia sunt însoţite de traduceri, conform prevederilor art. 14; d) există una dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3. (3) De asemenea, în cadrul examenului de regularitate internaţională, Ministerul Justiţiei verifică existenţa reciprocităţii în privinţa extrădării propriilor cetăţeni, în cazul în care se solicită extrădarea unui cetăţean român. (4) În cazul în care constată neîndeplinirea condiţiilor de regularitate internaţională menţionate la alin. (2) lit. a) şi b) şi la alin. (3), precum şi în cazul în care se constată existenţa situaţiei prevăzute la alin. (2) lit. d), Ministerul Justiţiei restituie cererea şi actele anexe, explicând motivele.În situaţia în care cererea de extrădare şi documentele anexe nu sunt însoţite de traduceri în limba română, urmează ca parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai urgente. (5) În cazul cererilor de arestare provizorie în vederea extrădării, examenul de regularitate internaţională se efectuează în termen de 24 de ore de la primirea cererii.  +  Articolul 39Concursul de cereri (1) Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeaşi faptă, fie pentru fapte diferite, statul român hotărăşte, ţinând seama de toate împrejurările şi, în mod deosebit, de gravitatea şi de locul săvârşirii infracţiunilor, de data depunerii cererilor respective, de cetăţenia persoanei extrădabile, de existenţa reciprocităţii de extrădare în raport cu statul român şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), Ministerul Justiţiei stabileşte, dacă este cazul, cărui stat solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligaţiilor internaţionale asumate de România prin tratatele internaţionale în materie la care este parte sau care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene, ţinând seama de hotărârile judecătoreşti definitive cu privire la fiecare dintre cererile de extrădare, precum şi de criteriile prevăzute la alin. (1). (3) Despre existenţa concursului de cereri Ministerul Justiţiei va înştiinţa de urgenţă autorităţile competente ale statelor solicitante.  +  Articolul 40Sesizarea procurorului competentCu excepţia cazurilor de restituire prevăzute la art. 38 alin. (4), cererea de extrădare şi actele anexe se transmit de Ministerul Justiţiei, în cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana extrădabilă sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.  +  Articolul 41Reprezentarea statului solicitant (1) În procedura de extrădare pasivă, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centrală şi de Ministerul Public din România. La cererea expresă a statului solicitant, reprezentanţi ai acestuia pot participa, cu aprobarea instanţei competente, la soluţionarea cererii de extrădare. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procedurii de extrădare activă.  +  Articolul 42Procedura judiciară şi reguli speciale de competenţă (1) Procedura judiciară de extrădare este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie a fost localizată persoana extrădabilă şi a parchetului de pe lângă aceasta.(1^1) În cazul în care statul solicitant solicită în acelaşi timp extrădarea a două sau mai multe persoane, cercetate în aceeaşi cauză penală sau în cauze conexe, care au fost localizate în circumscripţiile unor curţi de apel diferite, competenţa soluţionării cererilor de extrădare aparţine Curţii de Apel Bucureşti.--------Alin. (1^1) al art. 42 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării şi cererea de extrădare se soluţionează de un complet format dintr-un judecător al secţiei penale a curţii de apel competente. (3) Hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare este supusă apelului, în condiţiile prevăzute la art. 52 alin. (8) şi art. 53.---------Alin. (3) al art. 42 a fost modificat de pct. 10 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (4) Normele de procedură penală privind urmărirea, judecata şi punerea în executare sunt aplicabile şi în procedura de extrădare, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.  +  Articolul 43Arestarea provizorie şi sesizarea instanţei (1) Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta procedează, în 48 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexate, la identificarea persoanei extrădabile, căreia îi aduce la cunoştinţă conţinutul actelor transmise de autorităţile statului solicitant. (2) După identificare, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost prinsă persoana extrădabilă sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile şi continuarea procedurii judiciare de soluţionare a cererii de extrădare. În cazul prevăzut la art. 42 alin. (11), audierea persoanei extrădabile de către Curtea de Apel Bucureşti se poate realiza şi prin videoconferinţă. Lucrările efectuate de parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost prinsă persoana extrădabilă se trimit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, imediat după audierea persoanei extrădabile.--------Alin. (2) al art. 43 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune şi este prelungită de acelaşi complet învestit cu soluţionarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăşi 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător. (4) Arestarea provizorie în vederea extrădării se execută în centrele de reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu excepţia cazurilor în care persoana se află în executarea unei pedepse într-un penitenciar din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.--------Alin. (4) al art. 43 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (5) În cursul soluţionării cererii de extrădare, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menţinerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menţinerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauţiune. Măsura arestării provizorii se înlocuieşte cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauţiune numai în cazuri bine justificate şi numai dacă instanţa apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.---------Alin. (5) al art. 43 a fost modificat de pct. 11 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate în vederea predării. (7) Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (8) În cazul în care împotriva persoanei extrădabile autorităţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru fapte săvârşite pe teritoriul României, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării devine efectiv de la data la care persoana în cauză nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii. (9) Încheierea prin care s-a dispus luarea, menţinerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei ierarhic superioare în termen de 48 de ore, iar contestaţia se judecă în termen de 5 zile de la înregistrarea cauzei. Contestaţia formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea măsurii arestării provizorii nu este suspensivă de executare.---------Alin. (9) al art. 43 a fost modificat de pct. 11 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 44Arestarea provizorie în caz de urgenţă (1) În caz de urgenţă, la cererea motivată a statului solicitant, persoana urmărită poate fi arestată provizoriu în vederea extrădării, anterior primirii cererii de extrădare. (2) Notiţa roşie sau difuziunea de urmărire internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării dacă se prevede expres în tratatul aplicabil ori există reciprocitate. (3) Persoanele prevăzute la art. 19 nu pot fi arestate în baza unei notiţe roşii sau a unei difuziuni de urmărire internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol. (4) În cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să se arate: a) autoritatea care solicită arestarea provizorie în vederea extrădării; b) datele de identificare a persoanei urmărite internaţional, inclusiv cetăţenia; c) existenţa unui mandat de arestare sau a oricărui alt document având aceleaşi efecte juridice ori a unei hotărâri judecătoreşti executorii; d) confirmarea valabilităţii actului prevăzut la lit. c); e) expunerea faptelor, care trebuie să precizeze data, locul unde au fost comise şi gradul de participaţie la săvârşirea lor; f) dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv cele privind prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei; g) confirmarea că va fi transmisă cererea de extrădare. (5) În cazul în care se solicită arestarea unei persoane prevăzute la art. 19 sau atunci când notiţa roşie sau difuziunea de urmărire internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol nu echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, direct sau prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (6) În cazul în care echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării şi există date că persoana urmărită internaţional se află în România, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române transmite notiţa roşie sau difuziunea de urmărire internaţională prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana urmărită sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. (7) După identificare, procurorul sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării. (8) Durata maximă a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile este de 40 de zile, în afară de cazul în care prin tratatul aplicabil este prevăzută o durată mai mare. (9) Punerea în libertate a persoanei extrădabile nu exclude o nouă arestare provizorie în vederea extrădării şi nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.--------Art. 44 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 45Reţinerea în vederea extrădăriiMăsura reţinerii poate fi luată de procuror sau de organul de cercetare penală faţă de persoana extrădabilă numai după ascultarea acesteia în prezenţa apărătorului. Măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore. Organul de cercetare penală este obligat, în primele 10 ore de la reţinerea persoanei extrădabile, să o prezinte procurorului competent.--------Art. 45 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 46Procedura la curtea de apel (1) La primul termen, instanţa procedează la luarea unei declaraţii persoanei extrădabile, care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un apărător din oficiu, dacă nu există un avocat ales. Prezenţa procurorului este obligatorie. Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se opune, orală şi contradictorie. (2) Persoana extrădabilă sau procurorul de şedinţă poate cere instanţei un termen suplimentar de încă 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat să contribuie la procurarea datelor şi actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile extrădării şi să dispună ridicarea şi depunerea la instanţă a obiectelor la care se referă art. 17. (3) După interogatoriu, persoana extrădabilă poate să opteze fie pentru extrădarea voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare.  +  Articolul 47Extrădarea voluntară (1) Persoana extrădabilă are dreptul să declare în faţa instanţei că renunţă la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare şi că îşi dă consimţământul să fie extrădată şi predată autorităţilor competente ale statului solicitant. Declaraţia sa este consemnată într-un proces-verbal, semnat de preşedintele completului de judecată, grefier, persoana extrădabilă, avocatul ei şi de interpret. După ce instanţa constată că persoana extrădabilă este pe deplin conştientă de consecinţele opţiunii sale, instanţa, luând şi concluziile procurorului, examinează dacă nu există vreun impediment care exclude extrădarea. Dacă se constată că extrădarea voluntară este admisibilă, instanţa ia act despre aceasta prin sentinţă şi dispune totodată asupra măsurii preventive necesare să fie luată până la predarea persoanei extrădabile. Sentinţa este definitivă, se redactează în 24 de ore şi se transmite de îndată, în copie legalizată, Ministerului Justiţiei, pentru a proceda conform legii. (2) În condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana extrădabilă poate declara că renunţă la aplicarea regulii specialităţii prevăzute la art. 74.  +  Articolul 48Extrădarea simplificatăÎn cazul prevăzut la art. 47, prezentarea unei cereri formale de extrădare şi a actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) nu mai este necesară dacă se prevede astfel prin convenţia internaţională aplicabilă în relaţia cu statul solicitant sau în cazul în care legislaţia acelui stat permite o asemenea procedură simplificată de extrădare şi aceasta a fost aplicată unor cereri de extrădare formulate de România.  +  Articolul 49Opoziţia la extrădare a persoanei extrădabile (1) Dacă persoana extrădabilă se opune la cererea de extrădare, ea îşi va putea formula apărările oral şi în scris; totodată va putea propune probe. (2) În urma audierii persoanei extrădabile, dosarul cauzei este pus la dispoziţia apărătorului acesteia pentru a putea prezenta, în scris şi în termen de 8 zile, opoziţia motivată la cererea de extrădare şi a indica mijloacele de probă admise de legea română, numărul de martori fiind limitat la doi. (3) Opoziţia nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare. (4) Odată prezentată opoziţia sau expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a răspunde opoziţiei sau a administra probe, în condiţiile prevăzute la alin. (2).  +  Articolul 50Administrarea probelorMijloacele de probă încuviinţate de instanţă vor fi administrate în termen de maximum 15 zile, în prezenţa persoanei extrădabile, asistată de apărător şi, dacă este nevoie, de interpret, precum şi a procurorului.  +  Articolul 51Informaţii suplimentare (1) Dacă informaţiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunţe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, instanţa competentă va solicita complinirea informaţiilor necesare. În acest scop, va fixa un termen de două luni. (2) Transmiterea solicitării privind informaţiile suplimentare, precum şi a răspunsului se realizează pe una din căile prevăzute la art. 36.  +  Articolul 52Soluţionarea cauzei (1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator şi a concluziilor prezentate de partea extrădabilă şi de procuror, curtea de apel poate: a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curţi de apel diferite, competenţa teritorială aparţinând curţii de apel celei dintâi sesizate; b) să dispună, în cazul necesităţii de a primi informaţii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluţionării cererii de extrădare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterării cererii, şi acordarea unui ultim termen de încă 2 luni; c) să constate, prin sentinţă, dacă sunt sau nu sunt întrunite condiţiile extrădării. (2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunţe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunităţii extrădării. (3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare, hotărăşte admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menţinerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57. (4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunţării. (5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiţie, instanţa va menţiona în dispozitivul sentinţei condiţiile prevăzute în acele articole. (6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit şi obiecte conform art. 17, se va face menţiune despre acestea în cuprinsul sentinţei, anexându-se eventual un inventar. (7) Dacă instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, respinge cererea şi dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore şi este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiţiei. (8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu contestaţie de procurorul general competent şi de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunţare, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general competent poate depune contestaţie din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei.---------Alin. (8) al art. 52 a fost modificat de pct. 12 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (9) Contestaţia depusă împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensivă de executare. Contestaţia depusă împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensivă de executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.---------Alin. (9) al art. 52 a fost modificat de pct. 12 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 53Judecarea contestaţiei şi comunicarea hotărârii (1) După motivarea sentinţei curţii de apel, dosarul cauzei se înaintează, de îndată, Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. (2) Preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primind dosarul, fixează termen de judecată independent de înscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate. (3) Judecarea contestaţiei se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecători. (4) În scopul soluţionării contestaţiei, preşedintele completului poate desemna pe unul din judecători sau pe un magistrat asistent să facă un raport scris. (5) Dosarul cauzei se restituie curţii de apel, în cel mult 3 zile de la soluţionarea contestaţiei. (6) Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza în primă instanţă şi direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei.---------Art. 53 a fost modificat de pct. 13 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 54AnalogieDispoziţiile art. 52 alin. (8) şi art. 53 se aplică în mod corespunzător şi în cazurile în care instanţa se pronunţă cu privire la amânarea extrădării, admiterea sub condiţie a extrădării, consimţământul extinderii obiectului extrădării şi reextrădarea către un stat terţ.  +  Articolul 55Fuga extrădatuluiExtrădatul care, după ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluţionarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordată extrădarea şi care se întoarce sau este identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat şi predat, în baza unui mandat emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, cu excepţia cazului în care acesta a încălcat condiţiile în care extrădarea a fost acordată.  +  Secţiunea a 3-a Efectele extrădării din România  +  Articolul 56Predarea extrădatului (1) Este considerat bază legală necesară şi suficientă pentru predarea extrădatului un extras al hotărârii judecătoreşti rămase definitive, prin care se dispune extrădarea. (2) În vederea stabilirii datei şi a locului de predare, Ministerul Justiţiei comunică de îndată Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române un extras al hotărârii judecătoreşti rămase definitive. (3) Data predării va fi comunicată Ministerului Justiţiei şi curţii de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătoreşti prevăzute la alin. (1). În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează asupra demersurilor luate şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acest interval.  +  Articolul 57Termene pentru predarea extrădatului (1) Ministerul Justiţiei va face cunoscută de urgenţă autorităţii competente a statului solicitant soluţia adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe hotărârea definitivă. (2) Orice soluţie de respingere totală sau parţială va fi motivată. (3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul şi data predării, precum şi asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă. (4) Locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigură, prin Biroul Naţional Interpol, predarea şi informează despre aceasta Ministerul Justiţiei şi curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată şi preluată sub escortă. (5) Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile. (6) În caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.  +  Articolul 58Predarea amânată (1) În situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluţionarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenţie a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. (2) Predarea poate fi amânată atunci când: a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora; b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă; c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată. (3) În cazul amânării predării persoanei extrădate, instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea. (4) Prin excepţie de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autorităţile române şi statul solicitant. (5) Atunci când cererea prevăzută la alin. (4) este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de preşedintele secţiei penale a curţii de apel care a soluţionat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu. La cererea preşedintelui secţiei penale a curţii de apel, organul judiciar pe rolul căruia se află cauza ori instanţa de executare transmite informaţiile solicitate. (6) Condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate. Preluarea persoanei extrădate şi returnarea acesteia se fac de către autorităţile competente ale statului solicitant, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea şi returnarea persoanei extrădate sunt suportate de statul solicitant. (7) Dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.--------Art. 58 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 59Abrogat.--------Art. 59 a fost abrogat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 60Tranzitul (1) Tranzitul pe teritoriul României al unui extrădat care nu este cetăţean român poate fi acordat cu condiţia ca motive de ordine publică să nu se opună şi să fie vorba despre o infracţiune care permite extrădarea, conform legii române. (2) Dacă persoana extrădată are cetăţenia română, tranzitul nu este acordat decât în situaţiile în care se poate aproba extrădarea cetăţenilor români. (3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată şi transmisă pe calea prevăzută la art. 36 alin. (1), la care se anexează cel puţin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării. (4) Hotărârea asupra tranzitului este luată de Ministerul Justiţiei. (5) Ministerul Justiţiei comunică de îndată hotărârea luată autorităţii competente a statului solicitant şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. (6) În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul statului român, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiţiei al României. În caz de aterizare forţată, această notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (7) Extrădatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioada şederii sale pe teritoriul român.  +  Articolul 61Reextrădarea către un stat terţ (1) În afara cazului prevăzut la art. 74 alin. (1) lit. b), consimţământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui alt stat persoana care i-a fost predată şi care ar fi căutată de către statul terţ pentru infracţiuni anterioare predării. Statul român va putea cere prezentarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2). (2) Dispoziţiile art. 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător.  +  Capitolul II Extrădarea activă  +  Secţiunea 1 Condiţii pentru solicitarea extrădării  +  Articolul 62Obligaţia de a solicita extrădareaExtrădarea unei persoane împotriva căreia autorităţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranţă va fi solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a fost localizată în toate cazurile în care sunt întrunite condiţiile prevăzute de prezenta lege.  +  Articolul 63Cadrul juridic (1) Dispoziţiile secţiunii 1 a cap. I din prezentul titlu se aplică în mod corespunzător în cazul în care România are calitatea de stat solicitant. (2) În afara condiţiei privind gravitatea pedepsei prevăzute la art. 26, o condiţie suplimentară pentru ca România să poată solicita extrădarea unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, este ca împotriva acelei persoane să fie pusă în mişcare acţiunea penală, în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.  +  Secţiunea a 2-a Procedura de solicitare a extrădării  +  Articolul 64CompetenţaCompetenţa de a întocmi şi transmite cererile de extrădare în numele statului român revine Ministerului Justiţiei.  +  Articolul 65Darea în urmărire internaţională (1) Darea în urmărire internaţională se solicită şi se dispune pentru identificarea şi căutarea unei persoane în scopul localizării şi arestării provizorii în vederea extrădării sau predării în România. În înţelesul prezentului articol, prin dare în urmărire internaţională se înţelege darea în urmărire prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol sau introducerea în Sistemul de Informaţii Schengen a unei semnalări cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată în vederea extrădării. (2) Darea în urmărire internaţională se solicită atunci când persoana menţionată, după caz, în mandatul de arestare preventivă, mandatul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori în hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate nu a fost găsită şi există presupunerea rezonabilă că a părăsit teritoriul României. (3) Darea în urmărire internaţională se dispune de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române la cererea instanţei care a emis mandatul de arestare preventivă sau a instanţei de executare. În acest sens, instanţa va transmite informaţiile prevăzute la art. 44 alin. (4) lit. a)-f), precum şi orice alte date şi informaţii suplimentare solicitate. (4) Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române comunică în cel mai scurt timp instanţei solicitante data dării în urmărire internaţională şi data introducerii semnalării în Sistemul de Informaţii Schengen. (5) Instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă sau instanţa de executare verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni de la data dării în urmărire internaţională, valabilitatea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei privative de libertate ori a măsurii privative de libertate dispuse şi, în măsura în care au intervenit modificări, informează Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. (6) În cazul localizării persoanei urmărite pe teritoriul unui alt stat, atunci când, potrivit legii statului respectiv sau tratatului aplicabil, notiţa roşie sau difuziunea nu echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, precum şi atunci când Biroul Naţional Interpol corespondent solicită expres, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, întocmeşte şi transmite cererea de arestare provizorie în vederea extrădării.--------Art. 65 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 66Procedura extrădării active (1) De îndată ce este informată, prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă şi a cărui autenticitate poate fi verificată, de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin structura specializată, sau de Ministerul Justiţiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea. (2) Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, prin structura specializată, are obligaţia de a informa instanţa de executare sau instanţa emitentă a mandatului de arestare preventivă de îndată ce Biroul Central Naţional Interpol corespondent îi notifică faptul că persoana care face obiectul mandatului a fost localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei. (3) Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu, de un complet format dintr-un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Judecătorul se pronunţă prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu. (4) Pentru evidenţa activităţii instanţelor se va ţine o condică separată pentru şedinţele de judecată a sesizărilor privind extrădarea. În acest registru se trec dosarele din fiecare şedinţă, separat pe complete, încheierea pronunţată şi numărul acesteia, precum şi iniţialele judecătorului care o va redacta. Totodată, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea, în care se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele inculpatului sau condamnatului; numărul şi data mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei; numărul şi data adresei Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a Ministerului Justiţiei; numărul dosarului instanţei; numărul şi data pronunţării încheierii; data comunicării încheierii Ministerului Justiţiei. Instanţa de recurs va ţine un registru distinct pentru aceste speţe. Registrul de evidenţă a sesizărilor privind extrădarea nu este destinat publicităţii. (5) Încheierea prevăzută la alin. (3) poate fi atacată cu contestaţie de procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei ierarhic superioare, în termen de 24 de ore. Contestaţia se judecă în termen de cel mult 3 zile de către instanţa superioară. Instanţa ierarhic superioară va restitui dosarul primei instanţe, în termen de 24 de ore de la soluţionarea contestaţiei.---------Alin. (5) al art. 66 a fost modificat de pct. 14 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (6) Încheierea definitivă prin care s-a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării, însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2), se comunică de îndată Ministerului Justiţiei. Încheierea definitivă prin care s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita extrădarea se comunică Ministerului Justiţiei în cel mult 3 zile de la pronunţare. (7) În termen de cel mult 3 zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează un examen de regularitate internaţională. Dispoziţiile art. 38 se aplică în mod corespunzător. (8) În funcţie de concluziile examenului de regularitate internaţională, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei fie întocmeşte cererea de extrădare şi o transmite, însoţită de actele anexe, autorităţii competente a statului solicitat, fie întocmeşte un act prin care propune ministrului justiţiei, motivat, să sesizeze procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situaţii Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. În cazul în care constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi de a transmite cererea de extrădare, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei poate solicita instanţei competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil. (9) În cazul în care nu sunt întrunite condiţiile de regularitate internaţională pentru solicitarea extrădării, ministrul justiţiei, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cere revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Revizuirea nu poate fi cerută pentru alt motiv decât cel legat de concluziile examenului de regularitate internaţională. (10) Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România. În toate celelalte cazuri cererea se face în termen de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general primeşte cererea prin care ministrul justiţiei îi solicită să promoveze revizuirea hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile pentru solicitarea extrădării. Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa prevăzută la alin. (1). În cazul în care persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România, cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere. În toate celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluţionează în termen de cel mult o lună de la data înregistrării cauzei. (11) Instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează încheierea atacată. Dacă instanţa constată că cererea de revizuire este neîntemeiată, o respinge, menţinând încheierea atacată. Hotărârea instanţei de revizuire este definitivă şi se comunică în termen de 24 de ore de la pronunţare ministrului justiţiei şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (12) Cererea de extrădare şi actele anexate acesteia, însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) şi de traduceri certificate în limba statului solicitat sau în limba engleză ori franceză, se transmit autorităţii competente a statului solicitat, pe una dintre căile prevăzute la art. 36 alin. (1). (13) În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate în lipsă, în situaţia în care statul solicitat aduce la cunoştinţa persoanei urmărite hotărârea pronunţată în lipsă, o astfel de notificare nu va produce efecte faţă de procedura penală din România. (14) În cazul în care persoana urmărită nu este arestată provizoriu în vederea extrădării, procedura prevăzută în acest articol are caracter confidenţial, până în momentul în care statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare.  +  Articolul 66^1Extrădarea simplificatăAtunci când persoana dată în urmărire internaţională pe canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - Interpol sau cu privire la care s-a introdus o semnalare în Sistemul de Informaţii Schengen este de acord să fie extrădată în România, prezentarea unei cereri formale de extrădare nu mai este necesară dacă autoritatea centrală a statului solicitat informează în acest sens, iar convenţia internaţională aplicabilă în relaţia cu statul solicitat sau legislaţia acelui stat reglementează o astfel de procedură.--------Art. 66^1 a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 67Retragerea cererii de extrădare (1) În cazul în care persoana extrădabilă nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare, instanţa competentă, din oficiu sau la cererea procurorului, stabileşte, prin încheiere motivată, că nu mai subzistă condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea şi dispune de îndată retragerea cererii de extrădare. Hotărârea se transmite Ministerului Justiţiei în termen de 24 de ore de la pronunţare. Ministerul Justiţiei retrage neîntârziat cererea de extrădare, informând despre aceasta Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (2) Dispoziţiile art. 66 se aplică în mod corespunzător.  +  Articolul 68Transmiterea informaţiilor suplimentare la cererea statului solicitat (1) În cazul în care, în vederea soluţionării cererii de extrădare, autorităţile statului străin solicită transmiterea unor informaţii suplimentare, acestea vor fi comunicate, în termenul stabilit de autorităţile statului solicitat, de către Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate--------Alin. (1) al art. 68 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Traducerea documentelor se efectuează de către Ministerul Justiţiei sau instanţa competentă, după caz.  +  Articolul 69Rejudecarea persoanei extrădateAsigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei condamnate în lipsă este dată de Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, la cererea statului solicitat. Dispoziţiile art. 95 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.--------Art. 69 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 70Solicitarea reextrădării către RomâniaDispoziţiile art. 61 sunt aplicabile în mod corespunzător în cazul în care România solicită unui stat străin reextrădarea unei persoane a cărei extrădare fusese anterior acordată acestuia de către un stat terţ.  +  Secţiunea a 3-a Efectele extrădării în România  +  Articolul 71Preluarea extrădatuluiDispoziţiile referitoare la predarea-preluarea persoanei extrădate prevăzute la art. 56 şi 57 se aplică în mod corespunzător în cazul persoanelor extrădate din străinătate în România.  +  Articolul 72Primirea extrădatului (1) Persoana extrădată, adusă în România, va fi, de urgenţă, predată administraţiei penitenciare sau autorităţii judiciare competente, după caz. (2) Dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute la art. 32 alin. (1).  +  Articolul 73Comunicarea soluţieiMinisterul Justiţiei informează autoritatea judiciară română competentă despre modul de soluţionare a cererii de extrădare de către statul solicitat şi, după caz, despre durata arestării provizorii în vederea extrădării, pentru a fi computată potrivit dispoziţiilor art. 15.  +  Articolul 74Regula specialităţii (1) Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când: a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autorităţile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) şi de un proces-verbal în care se consemnează declaraţiile persoanei extrădate; b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului român. (2) Autorităţile române vor lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripţiei potrivit legislaţiei române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă. (3) Când calificarea dată faptei incriminate va fi modificată în cursul procedurii, persoana extrădată nu va fi urmărită sau judecată decât în măsura în care elementele constitutive ale infracţiunii recalificate ar îngădui extrădarea. (4) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) cererea adresată statului străin se formulează de către Ministerul Justiţiei, în baza încheierii instanţei competente să soluţioneze cauza în primă instanţă, la propunerea motivată a Ministerului Public sau în baza încheierii instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă extrădarea a fost acordată după trimiterea în judecată a persoanei extrădate, după caz.  +  Articolul 75Efectele extrădării sub condiţie (1) În cazul în care extrădarea a fost acordată sub condiţie, instanţa care a solicitat extrădarea ia măsurile necesare pentru respectarea condiţiei impuse de statul solicitat şi dă garanţii în acest sens. (2) În cazul în care condiţia impusă este retrimiterea persoanei extrădate pe teritoriul statului solicitant, instanţa dispune însoţirea acesteia la frontieră, în vederea preluării de către autorităţile competente ale statului solicitant.  +  Capitolul III Dispoziţii comune  +  Articolul 76Cheltuieli (1) Cheltuielile privind procedura de extrădare efectuate pe teritoriul României se suportă de statul român, prin bugetele autorităţilor şi instituţiilor implicate, în funcţie de atribuţiile conferite fiecăreia dintre acestea prin prezenta lege. Dispoziţiile art. 16 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. (2) Cheltuielile de tranzit se suportă de statul solicitant.  +  Articolul 77Frauda la extrădarePredarea unei persoane prin expulzare, readmisie, reconducere la frontieră sau altă măsură de acelaşi fel este interzisă ori de câte ori ascunde voinţa de a se eluda regulile de extrădare.  +  Capitolul IV Dispoziţii pentru punerea în aplicare a unor instrumente juridice în materie de extrădare adoptate la nivelul Uniunii Europene  +  Articolul 78Domeniu de aplicare (1) Dispoziţiile prezentului capitol urmăresc punerea în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei privind simplificarea procedurii de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 10 martie 1995, şi ale Convenţiei privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 27 septembrie 1996, precum şi a dispoziţiilor privind extrădarea din Convenţia din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen, în relaţia cu acele state membre ale Uniunii Europene care au formulat declaraţii în sensul neaplicării deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene pentru fapte săvârşite înainte de o anumită dată. (2) Dispoziţiile cap. I şi II ale prezentului titlu se aplică în mod corespunzător, fără a aduce însă atingere obligaţiilor rezultate din aderarea la Convenţia privind simplificarea procedurii de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 10 martie 1995, şi Convenţia privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 27 septembrie 1996.  +  Articolul 79Infracţiuni politiceÎn aplicarea Convenţiei privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată la 27 septembrie 1996, nicio infracţiune nu poate fi considerată ca infracţiune politică.  +  Articolul 80Prescripţia, amnistia şi alte cauze care înlătură răspunderea penală sau consecinţele condamnării (1) În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale şi a executării pedepsei, sunt aplicabile numai dispoziţiile din legislaţia statului solicitant. (2) Amnistia acordată de România nu împiedică extrădarea, cu excepţia cazului în care fapta prevăzută de legea penală este de competenţa instanţelor române. (3) Absenţa unei plângeri prealabile sau a unei alte condiţii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, potrivit legii române, nu aduce atingere obligaţiei de extrădare.  +  Articolul 81Extrădarea în materia accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi în materie vamalăStatul român acordă extrădarea pentru fapte prevăzute de legea penală în materia accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi în materie vamală, în condiţiile prevăzute de lege.  +  Articolul 82Semnalarea în Sistemul de Informaţii Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestatăSemnalarea introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen cu privire la o persoană căutată pentru a fi arestată echivalează cu un mandat european de arestare în toate cazurile în care se aplică Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 190 din 18 iulie 2002. Atunci când nu se aplică respectiva decizie-cadru, o semnalare introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen produce aceleaşi efecte juridice ca o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării.--------Art. 82 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 83Extrădarea simplificatăExtrădarea simplificată se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, fără verificarea condiţiilor speciale prevăzute la art. 48, ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 47.  +  Titlul IIIDispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre*) Notă

    ──────────

    *) Conform art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 18 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 23 mai 2016, în aplicarea art. 209 alin. (17), art. 218 alin. (4), respectiv art. 228 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi a titlului III "Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre" din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, organele judiciare prezintă suspectului, inculpatului sau persoanei condamnate o informare scrisă cu privire la drepturile acesteia pe parcursul procesului penal sau al procedurii de executare a mandatului european de arestare. Informarea se va face în limba română, în limba maternă sau într-o limbă pe care acesta o înţelege, după caz.

    Modelul în limba română al formularului care va cuprinde informarea prevăzută la alin. (1) va fi stabilit prin ordin comun al ministrului justiţiei, ministrului afacerilor interne, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

    ──────────
     +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 84Definiţia mandatului european de arestare (1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. (2) Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.  +  Articolul 85Autorităţile române competente (1) În România sunt desemnate ca autorităţi judiciare emitente instanţele judecătoreşti. (2) Autorităţile judiciare române de executare sunt curţile de apel. (3) Autorităţile române competente să primească mandatul european de arestare sunt Ministerul Justiţiei şi parchetele de pe lângă curţile de apel desemnate potrivit alin. (2) în a căror circumscripţie a fost localizată persoana solicitată. În cazul în care nu se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, mandatul european de arestare se transmite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. (4) Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei. În această calitate, Ministerul Justiţiei: a) primeşte mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene şi îl transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost localizată persoana solicitată sau Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care persoana solicitată nu a fost localizată, ori de câte ori autoritatea judiciară emitentă nu reuşeşte să transmită mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare române primitoare; b) transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă aceasta nu îl poate transmite direct autorităţii judiciare primitoare străine sau când statul membru de executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei; c) ţine evidenţa mandatelor europene de arestare emise sau primite de autorităţile judiciare române, în scopuri statistice; d) îndeplineşte orice altă atribuţie stabilită prin lege menită a asista şi sprijini autorităţile judiciare române în emiterea şi executarea mandatelor europene de arestare.  +  Articolul 86Conţinutul şi forma mandatului european de arestare (1) Mandatul european de arestare va conţine următoarele informaţii: a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente; c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 88 şi 96 din prezenta lege; d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 96; e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită; g) dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii. (2) Mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1. (3) Mandatul european de arestare transmis autorităţii competente a unui alt stat membru trebuie tradus în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe alte limbi oficiale ale instituţiilor Uniunii Europene, pe care acest stat le acceptă, conform declaraţiei depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. (4) Mandatul european de arestare transmis spre executare autorităţilor române trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză şi franceză.  +  Articolul 87CheltuieliCheltuielile ocazionate pe teritoriul statului român de executarea unui mandat european de arestare revin României. Celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului emitent.  +  Capitolul II Emiterea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare  +  Articolul 88Procedura de emitere a mandatului european de arestare (1) Autoritatea prevăzută la alin. (3) emite un mandat european de arestare atunci când, faţă de natura infracţiunii săvârşite, vârsta şi antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum şi alte împrejurări ale cauzei, consideră că este oportună emiterea unui mandat european de arestare şi sunt întrunite următoarele condiţii: a) persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene; b) mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detenţiunii pe viaţă sau a închisorii este valabil; c) nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau graţierea; d) atunci când arestarea şi predarea se solicită:(i) în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii, pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracţiunea săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de 2 ani sau mai mare;(ii) în vederea executării pedepsei, pedeapsa aplicată sau restul de pedeapsă rămas de executat este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de un an sau mai mare;(iii) în vederea executării măsurii privative de libertate, durata măsurii este de 6 luni sau mai mare.--------Alin. (1) al art. 88 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Atunci când măsura arestării preventive este luată ca urmare a înlocuirii de către organul judiciar român competent a unei măsuri sau obligaţii a cărei respectare a fost supravegheată anterior de statul de executare, mandatul european de arestare se poate emite chiar dacă nu este îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (1) lit. d). Condiţia prevăzută la alin. (1) lit. d) se aplică ori de câte ori statul de executare notifică aplicarea, în acest caz, a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Decizia-cadru a Consiliului 2002/584/JAI a Consiliului, astfel cum a fost transpusă în dreptul intern al statului respectiv.--------Alin. (2) al art. 88 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Mandatul european de arestare este emis: a) în faza de urmărire penală, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi desemnat de preşedintele instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, din oficiu sau la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate; b) în faza de judecată, de către judecătorul desemnat de preşedintele primei instanţe, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul de arestare preventivă sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate; c) în faza de executare, de către judecătorul desemnat de preşedintele instanţei de executare, din oficiu sau la sesizarea procurorului ori a organului la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii sau hotărârea prin care s-a luat măsura privativă de libertate.---------Alin. (3) al art. 88 a fost modificat de pct. 15 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (4) Judecătorul competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi procedează, dup caz, astfel: a) emite mandatul european de arestare şi supraveghează luarea măsurilor pentru transmiterea acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 86 alin. (3), art. 89 şi 90; b) constată, prin încheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru a emite un mandat european de arestare. Încheierea poate fi atacată cu contestaţie de procuror, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestaţia se judecă de instanţa superioară, în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului. În caz de admitere a contestaţiei, judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat iniţial este obligat să emită un mandat european de arestare.---------Alin. (4) al art. 88 a fost modificat de pct. 15 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (5) În cazul prevăzut la alin. (4) lit. a), instanţa emitentă informează procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori instanţa pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare despre emiterea mandatului european de arestare, iar în cazurile prevăzute la alin. (4) lit. b) comunică încheierea procurorului competent.--------Alin. (5) al art. 88 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (6) Instanţa emitentă poate solicita, din oficiu sau la cererea procurorului competent, indisponibilizarea şi remiterea bunurilor ce pot servi ca mijloace materiale de probă în procesul penal sau care au fost dobândite de persoana solicitată prin săvârşirea infracţiunii. Instanţa emitentă va face menţiune în acest sens la lit. g) din formularul prevăzut în anexa nr. 1.--------Alin. (6) al art. 88 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (7) Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de evidenţă a mandatelor europene de arestare. În acest registru se fac următoarele menţiuni: numărul curent; numele, prenumele şi cetăţenia persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului ori a instanţei pe rolul căreia se află cauza penală; numărul dosarului instanţei de executare; data emiterii mandatului european de arestare; data transmiterii mandatului european de arestare; informaţii asupra executării mandatului european de arestare; motivele neexecutării mandatului european de arestare; data predării persoanei solicitate; data retragerii mandatului european de arestare. Registrul nu este destinat publicităţii. (8) Procedura prevăzută în prezentul articol are caracter confidenţial până la arestarea persoanei solicitate în statul membru de executare.  +  Articolul 89Transmiterea spre executare şi traducerea mandatului european de arestare (1) În cazul în care instanţa emitentă nu deţine nicio informaţie în acest sens, identificarea autorităţii străine competente să primească sau să execute mandatul european de arestare se realizează cu ajutorul punctelor naţionale de contact la Reţeaua Judiciară Europeană sau al Ministerului Justiţiei prin direcţia de specialitate. (2) Atunci când este informată cu privire la localizarea sau arestarea pe teritoriul altui stat membru a persoanei solicitate, mandatul european de arestare, în limbile română şi străină, este transmis de către instanţa emitentă, prin fax, e-mail sau prin orice mijloc de comunicare sigur, care lasă o urmă scrisă, autorităţii străine competente, în termenul indicat de către aceasta, cu informarea Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (3) Originalul mandatului european de arestare se transmite de către instanţa emitentă, la cererea autorităţii străine. (4) Orice dificultate legată de transmiterea sau autenticitatea mandatului european de arestare sau a oricărui document necesar pentru executarea acestuia se soluţionează direct sau prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. (5) Transmiterea spre executare a mandatului european de arestare autorităţii străine competente să îl primească sau să îl execute întrerupe cursul prescripţiei. (6) Atunci când autoritatea străină competentă să primească sau să execute mandatul european de arestare stabileşte că mandatul european de arestare nu întruneşte condiţiile de formă sau este imprecis, instanţa emitentă ia măsuri pentru efectuarea modificărilor sau completărilor necesare. (7) Traducerea mandatului european de arestare se efectuează, în regim de urgenţă, la solicitarea instanţei emitente, de către un traducător autorizat. În cazul în care pe listele curţii de apel în circumscripţia căreia se află instanţa emitentă nu se află niciun traducător autorizat pentru limba în care trebuie tradus mandatul european de arestare ori, deşi există, acesta refuză să presteze serviciul solicitat, instanţa emitentă va solicita direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei luarea măsurilor în vederea traducerii acestuia. (8) În cazul transmiterii directe, instanţa emitentă informează direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni calendaristice cu privire la mandatele europene de arestare transmise spre executare în perioada de referinţă şi stadiul executării acestora.--------Art. 89 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 90Informaţii suplimentare şi garanţii (1) La data sau ulterior transmiterii spre executare a mandatului european de arestare, instanţa emitentă comunică, din oficiu sau la cererea autorităţii străine, informaţiile suplimentare necesare pentru executarea mandatului. Transmiterea şi traducerea informaţiilor suplimentare se efectuează potrivit art. 89. (2) În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul urmăririi penale sau al judecăţii, iar persoana solicitată este cetăţean sau rezident al statului de executare, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, acordă garanţia că, în caz de condamnare, odată predată, persoana respectivă poate fi transferată în condiţiile prezentei legi.--------Art. 90 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 91Transferarea temporară sau audierea persoanei solicitate în cursul procedurii de predare în baza mandatului european de arestare (1) În cazul unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, transmis spre executare unei autorităţi din alt stat membru, faţă de care nu a fost luată nicio decizie ori, deşi a fost luată, aceasta nu este definitivă, instanţa emitentă poate solicita, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau a instanţei de judecată, ca persoana faţă de care sa emis respectivul mandat european de arestare: a) să fie transferată temporar în România pe o perioadă stabilită de comun acord cu autoritatea străină. Instanţa emitentă va face menţiune în acest sens la lit. f) din formularul prevăzut în anexa nr. 1, în afară de cazul în care autoritatea străină competentă să primească sau să execute mandatul european de arestare a indicat că transferarea temporară trebuie să fie solicitată pe calea unei cereri distincte; sau b) să fie audiată nemijlocit de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de instanţa de judecată, prin videoconferinţă. Cererea având ca obiect audierea prin videoconferinţă a persoanei solicitate se întocmeşte potrivit art. 172 şi 178 de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa competentă şi se transmite odată cu mandatul european de arestare ori după această dată; sau c) să fie audiată în prezenţa sau, în măsura în care legislaţia statului străin o permite, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau judecătorul desemnat de către instanţa competentă. Cererea având ca obiect audierea persoanei solicitate se întocmeşte potrivit art. 172 de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de către instanţa competentă şi se transmite odată cu mandatul european de arestare sau după această dată. (2) Transferarea temporară în România a persoanei faţă de care s-a emis mandatul european de arestare se solicită doar în caz de urgenţă, atunci când prezenţa în persoană a acesteia este obligatorie, potrivit legii, sau când, în funcţie de împrejurările cauzei, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată consideră necesară prezenţa acesteia. Transferarea temporară nu trebuie să aducă atingere dreptului persoanei solicitate de a participa la judecarea cererii de predare în baza mandatului european de arestare emis de instanţa română. (3) Persoana solicitată, transferată temporar, va fi ţinută în detenţie până la returnarea sa în statul de executare. Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne se va face în baza mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a hotărârii judecătoreşti care stă la baza mandatului european de arestare. Durata arestării se prelungeşte sau se menţine în condiţiile legii. (4) Aducerea în ţară şi returnarea persoanei solicitate faţă de care autoritatea judiciară de executare a dispus transferarea temporară se realizează de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.--------Art. 91 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 92Mandatul european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare date în lipsa inculpatului (1) Atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată, instanţa emitentă verifică lucrările dosarului, pentru a constata dacă: a) persoana condamnată a fost încunoştinţată în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau b) având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, persoana condamnată l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică şi apărarea în faţa instanţei de judecată au fost realizate în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau c) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac. (2) Atunci când din lucrările dosarului rezultă că persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, instanţa emitentă informează autoritatea judiciară de executare că: a) în termen de 10 zile de la primirea, după caz, în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar a persoanei predate, hotărârea de condamnare va fi comunicată personal acesteia, în condiţiile Codului de procedură penală; b) la momentul înmânării hotărârii de condamnare, persoanei predate i se va aduce la cunoştinţă că are dreptul, după caz:(i) la exercitarea unei căi de atac, potrivit Codului de procedură penală; sau(ii) la rejudecarea cauzei, potrivit Codului de procedură penală. (3) Totodată, când din lucrările dosarului rezultă că persoana condamnată nu a primit în prealabil nicio informare oficială cu privire la procedurile penale împotriva sa, ulterior transmiterii mandatului european de arestare, instanţa emitentă va comunica, la cererea autorităţii judiciare de executare, o copie a hotărârii de condamnare traduse, dacă este cazul, în limba pe care persoana condamnată o înţelege, pentru a fi adusă la cunoştinţa acesteia. Transmiterea hotărârii de condamnare nu va fi considerată o comunicare în sensul alin. (2) şi nici nu va produce efecte cu privire la termenul în care aceasta poate fi atacată, făcându-se exclusiv cu titlu informativ. (4) Constatările făcute potrivit alin. (1) şi (2) vor fi trecute la lit. d) din formularul prevăzut la art. 86 alin. (2). Atunci când sunt incidente dispoziţiile prevăzute la alin. (1) lit. b), dacă conţinutul mandatului încredinţat avocatului ales sau desemnat din oficiu nu rezultă din lucrările dosarului, instanţa poate solicita avocatului care a asigurat apărarea persoanei condamnate o declaraţie cu privire la relaţia dintre acesta şi clientul său, fără ca prin aceasta să se considere că se aduce atingere secretului profesional ori principiului confidenţialităţii. Declaraţia va fi folosită exclusiv în scopul prezentului articol şi nu este destinată publicităţii.--------Art. 92 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 93Predarea temporară (1) Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei solicitate, dispune amânarea predării, instanţa emitentă, din oficiu, la cererea procurorului competent sau a instanţei pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare, poate solicita ca persoana să fie predată temporar în vederea ascultării sau participării la urmărirea penală sau la judecată. Predarea temporară se realizează în condiţiile stabilite de comun acord de instanţa emitentă şi autoritatea străină competentă. (2) Aducerea în ţară şi returnarea persoanei solicitate faţă de care autoritatea judiciară de executare a dispus predarea temporară se realizează de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (3) Primirea în centrele de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne se face în baza mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei închisorii care stă la baza mandatului european de arestare. Durata arestării se prelungeşte sau se menţine în condiţiile legii. (4) Persoana predată temporar va rămâne în detenţie până la returnarea sa, cu excepţia cazului în care autorităţile statului de executare solicită punerea în libertate şi, în acest caz, numai dacă persoana nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau a mandatului de executare a pedepsei. Punerea în libertate a persoanei private de libertate se realizează şi atunci când, la expirarea unui termen de cel mult 18 zile de la data revocării sau înlocuirii măsurii arestării preventive sau de la data pronunţării încheierii prin care s-a constatat ca fiind încetată de drept măsura arestării preventive, persoana predată nu a fost preluată de autorităţile statului de executare. Până la expirarea termenului de 18 zile, persoana predată va rămâne în detenţie, la dispoziţia autorităţilor statului de executare.--------Art. 93 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 94Retragerea mandatului european de arestare (1) Mandatul european de arestare se retrage în cazul în care au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia ori dacă persoana solicitată a decedat. (2) În cazul prevăzut la art. 65 alin. (4), mandatul european de arestare se retrage dacă persoana urmărită internaţional a fost extrădată sau predată în România. (3) Retragerea se solicită de instanţa emitentă, care informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiţiei şi, după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează activitatea de urmărire penală sau instanţa care a dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă.  +  Articolul 95Aducerea în ţară a persoanei predate (1) Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române: a) stabileşte cu autorităţile străine competente termenul de preluare a persoanei predate şi asigură aducerea în ţară, sub escortă, a acesteia. În caz de transfer temporar sau predare temporară, data preluării este stabilită cu avizul instanţei emitente, în funcţie de acordul încheiat de instanţa emitentă cu autoritatea străină de executare; b) informează, cu privire la data preluării şi locul unde a fost depusă persoana predată, instanţa emitentă, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi instanţa de executare sau instanţa pe rolul căreia se află cauza, dacă acestea din urmă sunt altele decât instanţa emitentă ori procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. (2) Atunci când, pentru aducerea în ţară a persoanei predate, este utilizată calea aeriană cu escală sau calea terestră cu tranzitarea unui stat terţ, direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, la solicitarea autorităţii prevăzute la alin. (1), întocmeşte cererea de tranzit şi asigură, dacă este cazul, traducerea mandatului european de arestare, precum şi a informaţiilor suplimentare. (3) În cazul în care persoana predată a fost condamnată în lipsă, instanţa de executare îi comunică hotărârea de condamnare în termen de 10 zile de la primirea acesteia, după caz, în centrul de reţinere şi arestare preventivă care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sau în penitenciar. Totodată, instanţa de executare informează persoana predată potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (2) lit. b). (4) Imediat ce este informată că persoana predată a fost adusă în ţară, instanţa emitentă solicită direct statului de executare informaţii cu privire la durata arestului efectuat de persoana predată în baza mandatului european de arestare pe care le comunică, după caz, instanţei de executare, instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă acestea sunt altele decât instanţa emitentă, sau procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, în afară de cazul în care acestea au fost comunicate la data preluării.--------Art. 95 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul III Executarea de către autorităţile române a unui mandat european de arestare  +  Articolul 96Fapte care dau loc la predare (1) Următoarele infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări:1. participarea la un grup criminal organizat;2. terorismul;3. traficul de persoane;4. exploatarea sexuală a copiilor şi pornografia infantilă;5. traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope;6. traficul ilicit de arme, muniţii şi substanţe explozive;7. corupţia;8. frauda, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în înţelesul Convenţiei din 26 iulie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene;9. spălarea produselor infracţiunii;10. falsificarea de monedă, inclusiv contrafacerea monedei euro;11. fapte legate de criminalitatea informatică;12. infracţiuni împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii de animale pe cale de dispariţie şi de specii şi soiuri de plante pe cale de dispariţie;13. facilitarea intrării şi şederii ilegale;14. omorul, vătămarea corporală gravă;15. traficul ilicit de organe şi ţesuturi umane;16. răpirea, lipsirea de libertate în mod ilegal şi luarea de ostatici;17. rasismul şi xenofobia;18. furtul organizat sau armat;19. traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichităţi şi opere de artă;20. înşelăciunea;21. racketul şi extorcarea de fonduri;22. contrafacerea şi pirateria produselor;23. falsificarea de acte oficiale şi uzul de fals;24. falsificarea de mijloace de plată;25. traficul ilicit de substanţe hormonale şi alţi factori de creştere;26. traficul ilicit de materiale nucleare sau radioactive;27. traficul de vehicule furate;28. violul;29. incendierea cu intenţie;30. crime aflate în jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale;31. sechestrarea ilegală de nave sau aeronave;32. sabotajul. (2) Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea este subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.  +  Articolul 97Condiţii speciale (1) Executarea unui mandat european de arestare de către autorităţile judiciare de executare române poate fi supusă următoarelor condiţii: a) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunţată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal şi nici informată în orice alt mod cu privire la data şi locul şedinţei de judecată care a condus la hotărârea pronunţată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obţină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezenţa sa; b) în cazul în care infracţiunea în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare este sancţionată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate pe viaţă, dispoziţiile legale ale statului membru emitent trebuie să prevadă posibilitatea revizuirii pedepsei sau a măsurii de siguranţă aplicate ori liberarea condiţionată, după executarea a 20 de ani din pedeapsă sau măsura de siguranţă aplicată, ori aplicarea unor măsuri de clemenţă. (2) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1), predarea, în baza unui mandat european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecăţii, a unui cetăţean român sau a unei persoane care trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.--------Alin. (2) al art. 97 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 98Motive de refuz al executării (1) Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română. (2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) în situaţia prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare; c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent;--------Lit. c) a alin. (2) al art. 98 a fost modificată de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare; e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române; h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunţarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri;---------Lit. h) a alin. (2) al art. 98 a fost modificată de pct. 16 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislaţia statului emitent:(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau(ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.--------Lit. i) a alin. (2) al art. 98 a fost introdusă de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) În situaţia în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107, autoritatea judiciară română de executare solicită autorităţii judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum şi orice alte informaţii necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoaşterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanţa de judecată în faţa căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunţării hotărârii prevăzute la art. 107. (4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest şi autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispoziţiile art. 103 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situaţia în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilităţii de a solicita recunoaşterea şi executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relaţia dintre România şi statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocităţii.  +  Articolul 99Proceduri prealabile (1) În termen de 48 de ore de la primirea unui mandat european de arestare, procurorul verifică dacă mandatul european de arestare este însoţit de o traducere în limba română ori în una dintre limbile engleză sau franceză. În cazul în care mandatul nu este tradus în niciuna dintre limbile de mai sus, parchetul solicită autorităţii judiciare emitente remiterea traducerii. Dacă mandatul european de arestare este tradus în limba engleză sau în limba franceză, procurorul competent dispune traducerea, în regim de urgenţă, a acestuia.--------Alin. (1) al art. 99 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Procurorul verifică dacă mandatul european de arestare cuprinde informaţiile prevăzute la art. 86 alin. (1). În cazul în care mandatul european de arestare nu cuprinde aceste informaţii sau este imprecis, precum şi atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv), procurorul solicită autorităţii emitente transmiterea, în termen de cel mult 10 zile, a informaţiilor necesare sau, în copie, a hotărârii de condamnare date în lipsă, tradusă în limba pe care persoana condamnată o înţelege, după caz. Netransmiterea de către autoritatea judiciară emitentă a hotărârii de condamnare date în lipsă nu are niciun efect asupra reţinerii persoanei solicitate şi sesizării instanţei potrivit art. 101 şi 102.--------Alin. (2) al art. 99 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Dacă mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute la art. 86 alin. (1) şi este tradus potrivit dispoziţiilor alin. (1), procurorul ia măsurile necesare pentru identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea persoanei solicitate. Dispoziţiile art. 521-526 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.---------Alin. (3) al art. 99 a fost modificat de pct. 17 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (4) În situaţia în care în urma verificărilor efectuate se constată că persoana solicitată se află în circumscripţia teritorială a unui alt parchet, procurorul trimite de îndată mandatul european de arestare parchetului competent şi informează despre aceasta autoritatea judiciară emitentă şi Ministerul Justiţiei. (5) În cazul în care din verificările efectuate rezultă în mod neîndoielnic că persoana solicitată nu se află pe teritoriul României, procurorul dispune clasarea şi informează despre aceasta autoritatea judiciară emitentă şi Ministerul Justiţiei. (6) Dacă persoana solicitată face obiectul unor proceduri penale în curs, pentru aceleaşi fapte pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul transmite, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente o copie a mandatului european de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciară emitentă, solicitându-i să aprecieze şi să informeze de urgenţă dacă urmărirea penală sau judecata poate fi suspendată până la soluţionarea cauzei de către autoritatea judiciară română de executare. Dispoziţiile art. 312, 313 şi, respectiv, ale art. 367 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.---------Alin. (6) al art. 99 a fost modificat de pct. 17 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (7) Dacă procedurile penale existente împotriva persoanei solicitate se referă la alte fapte decât cele pentru care a fost emis mandatul european de arestare, procurorul competent transmite, de asemenea, spre informare, procurorului de caz sau instanţei competente, o copie a mandatului european de arestare, traducerea şi, dacă este cazul, informaţiile suplimentare comunicate de autoritatea judiciară emitentă, solicitându-i să îl informeze de îndată care este stadiul procedurii. (8) Procedurile prealabile prevăzute la alin. (6) şi (7) nu împiedică luarea măsurilor prevăzute la alin. (3). (9) În cazul în care predarea persoanei solicitate este condiţionată de acordarea consimţământului unui alt stat membru ori al unui stat terţ, luarea măsurilor pentru prinderea persoanei solicitate are loc la data primirii consimţământului statului respectiv. (10) Procedura prevăzută în prezentul articol nu este publică.  +  Articolul 100Reţinerea persoanei solicitate (1) Măsura reţinerii persoanei solicitate poate fi luată de procuror numai după ascultarea acesteia în prezenţa apărătorului. Măsura reţinerii se dispune prin ordonanţă motivată şi poate dura cel mult 24 de ore. (2) Persoanei reţinute i se aduc, de îndată, la cunoştinţă, în limba pe care o înţelege, motivele reţinerii şi conţinutul mandatului european de arestare. Atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 98 alin. (2) lit. i) pct. (iv) şi a fost transmisă de autoritatea emitentă, procurorul dispune comunicarea hotărârii de condamnare persoanei solicitate. Persoana solicitată va fi informată cu privire la efectele pe care le are, potrivit legii statului emitent, transmiterea hotărârii de condamnare.--------Alin. (2) al art. 100 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Persoanei reţinute i se va comunica o copie a mandatului european de arestare şi traducerea acestuia. Această prevedere se va aplica şi în cazul în care procurorul competent primeşte un nou mandat european de arestare ulterior sesizării curţii de apel competente în condiţiile prevăzute la art. 102. (4) Persoana reţinută poate solicita să fie încunoştinţat despre măsura luată un membru de familie ori o altă persoană pe care o desemnează aceasta. Atât cererea, cât şi încunoştinţarea se consemnează într-un proces-verbal. În mod excepţional, dacă procurorul apreciază că acest lucru ar afecta executarea mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate sau, în cazul în care are cunoştinţă, a unor mandate europene de arestare emise împotriva altor participanţi la săvârşirea infracţiunii, procurorul va putea refuza solicitarea. (5) În cazul în care persoana solicitată este minor, termenul prevăzut la alin. (1) se reduce la jumătate. În acest caz, reţinerea poate fi prelungită, dacă se impune, prin ordonanţă motivată, cel mult 8 ore. (6) În vederea reţinerii persoanei solicitate, organul competent poate pătrunde în orice locuinţă în care se află persoana solicitată, fără consimţământul acesteia ori al persoanei căreia îi aparţine sau foloseşte locuinţa, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.  +  Articolul 101Reţinerea şi arestarea în baza semnalării introduse în Sistemul de Informaţii Schengen (1) În cazul obţinerii unui rezultat pozitiv cu privire la o persoană pentru care un alt stat membru a introdus o semnalare în vederea arestării, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române solicită statului membru semnalant să confirme, în regim de urgenţă, valabilitatea deciziei în baza căreia a fost introdusă respectiva semnalare. (2) Semnalarea în vederea arestării se transmite parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui rază teritorială a fost localizată persoana. Dispoziţiile art. 99, 100 şi 104 se aplică în mod corespunzător, dacă nu contravin prezentului articol. (3) Semnalarea în vederea arestării echivalează cu un mandat european de arestare. (4) Procurorul din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie a fost prinsă persoana solicitată sesizează curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea predării. (5) Judecătorul sesizat potrivit alin. (4): a) admite, prin încheiere motivată, propunerea procurorului şi dispune arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de cel mult 15 zile; sau b) respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului şi, dacă este cazul, dispune punerea în libertate a persoanei reţinute. În scopul asigurării bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanţa dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive neprivative de libertate prevăzute de Codul de procedură penală. (6) Judecătorul comunică de îndată Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei decizia luată potrivit alin. (5). (7) În vederea continuării procedurii potrivit art. 103, judecătorul amână judecarea cauzei şi fixează un termen de 15 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română şi, dacă este cazul, a hotărârii de condamnare date în lipsă. Dacă, la expirarea termenului de 15 zile, procurorul nu a prezentat mandatul european de arestare, judecătorul dispune revocarea, după caz, a măsurii arestării provizorii în vederea predării şi punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate sau a măsurii dispuse potrivit alin. (5) lit. b). (8) Mandatul european de arestare se transmite de către statul membru semnalant în termen de cel mult 10 zile de la data pronunţării încheierii prevăzute la alin. (5). (9) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică atunci când semnalarea în vederea arestării este însoţită de un mandat european de arestare. În acest caz sunt aplicabile dispoziţiile art. 99. (10) În cazul semnalărilor privind persoanele căutate pentru a fi arestate în vederea extrădării sunt aplicabile dispoziţiile art. 45.--------Art. 101 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 102Sesizarea curţii de apel în vederea arestării şi predării persoanei solicitate (1) Procurorul sesizează curtea de apel competentă cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate. (2) De îndată ce instanţa este sesizată, cauza se repartizează, în condiţiile legii, unui complet format dintr-un judecător, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării şi asupra predării persoanei solicitate. (3) Pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul privind arestarea şi predarea în baza mandatelor europene de arestare. În acest registru se vor face următoarele menţiuni: numărul curent; numele şi prenumele persoanei solicitate; numărul şi data adresei parchetului; numărul şi data mandatului european de arestare; autoritatea judiciară emitentă; numărul dosarului instanţei; data şi soluţia pronunţată; numărul şi data mandatului intern de arestare; durata arestării, cu indicarea datei la care începe măsura şi a datei la care expiră; numele şi prenumele judecătorului care a dispus măsura arestării şi/sau predarea persoanei solicitate; data formulării contestaţiei, evidenţiindu-se separat împotriva cărei soluţii a fost declarată calea de atac; data înaintării contestaţiei la instanţa de control judiciar; soluţia instanţei ierarhic superioare, precum şi prelungirile arestării; data comunicării hotărârii asupra predării autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.---------Alin. (3) al art. 102 a fost modificat de pct. 18 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 103Procedura de executare a mandatului european de arestare (1) Judecătorul verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a comunicat, în copie şi în limba pe care o înţelege, mandatul european de arestare şi, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă. Atunci când a fost transmisă de autoritatea emitentă, judecătorul îi înmânează persoanei solicitate hotărârea de condamnare dată în lipsă.--------Alin. (1) al art. 103 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (2) Dacă este cazul, la cererea persoanei solicitate, judecătorul amână cauza o singură dată, cel mult 5 zile, şi solicită autorităţii emitente transmiterea, în copie şi în limba pe care persoana solicitată o înţelege, a hotărârii de condamnare date în lipsă. Netransmiterea de către autoritatea emitentă a hotărârii de condamnare date în lipsă nu are niciun efect asupra continuării procedurii de executare a mandatului european de arestare şi asupra predării persoanei solicitate.--------Alin. (2) al art. 103 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) După primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 104, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. (4) În cazul în care mandatul european de arestare a fost emis împotriva unui cetăţean român, în vederea executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, judecătorul întreabă persoana solicitată dacă aceasta este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranţă în statul membru emitent. (5) În cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier, apărător şi persoana solicitată. În acelaşi proces-verbal se va menţiona dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii. (6) În cazul prevăzut la alin. (5), dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 98, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 107, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate. (7) Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea. (8) În cazurile prevăzute la alin. (5) şi (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată. (9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 110. (10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile. (11) În cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanţa dispune faţă de aceasta măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, dispoziţiile art. 211-222 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, în situaţia în care, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.---------Alin. (11) al art. 103 a fost modificat de pct. 19 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (12) Dacă judecătorul apreciază că în cauză se impune solicitarea de informaţii sau garanţii suplimentare autorităţii judiciare emitente, amână cauza stabilind un termen pentru primirea datelor solicitate. Termenul fixat nu poate fi mai mare de 10 zile. (13) După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 107 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile Codului de procedură penală cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător. (14) Şedinţa de judecată este publică, afară de cazul în care, la cererea procurorului, a persoanei solicitate sau din oficiu, judecătorul apreciază că se impune judecarea cauzei în şedinţă secretă. Participarea procurorului este obligatorie.  +  Articolul 103^1Revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau emis mandatul european de arestare (1) Atunci când statul emitent informează cu privire la revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare: a) procurorul, sesizat potrivit art. 99 sau 101, dispune clasarea şi, dacă este cazul, revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată şi informează despre acestea Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei; b) judecătorul, sesizat potrivit art. 101 sau 102, prin sentinţă definitivă, ia act de revocarea deciziei în baza căreia a fost introdusă semnalarea în vederea arestării sau a fost emis mandatul european de arestare, după caz, şi dispune revocarea măsurii preventive luate faţă de persoana solicitată. (2) Dacă informarea prevăzută la alin. (1) intervine după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate către statul emitent, curtea de apel competentă, la sesizarea procurorului, dispune prin sentinţă definitivă revocarea executării mandatului european de arestare şi, dacă este cazul, revocarea măsurii privative dispuse anterior. (3) Repararea pagubei materiale sau a unei daune morale în cazul privării ori restrângerii de libertate în baza unor semnalări în vederea arestării sau a unor mandate europene de arestare retrase sau revocate este suportată de statul emitent, potrivit legii acestuia.--------Art. 103^1 a fost introdus de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 104Drepturile persoanei arestate în baza unui mandat european de arestare (1) Persoana arestată are dreptul să fie informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare. (2) Persoana arestată are dreptul să fie asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanţă. (3) Persoana arestată care nu înţelege sau nu vorbeşte limba română are dreptul la interpret, asigurat gratuit de către instanţă.  +  Articolul 105Predarea temporară sau luarea declaraţiei persoanei solicitate (1) Dacă autoritatea judiciară emitentă solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate sau procedează la audierea persoanei solicitate. (2) În cazul în care s-a acordat predarea temporară, aceasta se efectuează în condiţiile şi pe durata stabilite de comun acord între autoritatea judiciară emitentă şi cea de executare. În toate cazurile persoana urmărită va trebui să se întoarcă în România pentru a participa la desfăşurarea procedurii de predare în baza mandatului european de arestare. (3) În cazul în care nu se acordă predarea temporară sau aceasta nu este solicitată, autoritatea judiciară de executare română procedează la luarea unei declaraţii persoanei solicitate, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciară emitentă, dacă este cazul, în conformitate cu legea statului membru emitent. Audierea persoanei solicitate se face potrivit prevederilor Codului de procedură penală român şi în condiţiile stabilite potrivit înţelegerii dintre autorităţile judiciare implicate. În toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmărite.  +  Articolul 106Incidente proceduraleÎn cazul în care, în cursul procedurii de executare a unui mandat european de arestare, este sesizată Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a unei dispoziţii din prezentul titlu, judecarea excepţiei se face cu precădere, în termen de cel mult 45 de zile de la sesizarea Curţii Constituţionale.  +  Articolul 107Hotărârea (1) În toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare. (2) În termen de cel mult 24 de ore după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, instanţa comunică hotărârea luată autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (3) În cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunţării hotărârii, aceasta se află ori nu se află sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare române, mandatul de arestare prevăzut la art. 103 alin. (13) este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea. (4) În cazul în care predarea persoanei a fost refuzată, instanţa face aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen, cu modificările ulterioare.--------Alin. (4) al art. 107 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 108Căi de atac (1) Încheierile prevăzute la art. 101, art. 103 alin. (8) şi (9) pot fi atacate cu contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare. (2) Hotărârea prevăzută la art. 107 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă. (3) Contestaţia declarată împotriva hotărârii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensivă de executare, cu excepţia dispoziţiilor privind măsura arestării. Dosarul va fi înaintat instanţei ierarhic superioare în termen de 24 de ore.---------Art. 108 a fost modificat de pct. 20 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 109Soluţionarea contestaţieiContestaţia declarată în condiţiile prevăzute la art. 108 se soluţionează cu precădere, în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea cauzei.---------Art. 109 a fost modificat de pct. 21 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 110Termene (1) Mandatul european de arestare se soluţionează şi se execută în regim de urgenţă. (2) În cazul prevăzut la art. 103 alin. (5), hotărârea asupra executării mandatului european de arestare trebuie pronunţată cel mai târziu în termen de 10 zile de la termenul de judecată la care persoana solicitată şi-a exprimat consimţământul la predare. (3) În celelalte cazuri, hotărârea definitivă privind executarea mandatului european de arestare se pronunţă în termen de 60 de zile de la data arestării persoanei solicitate. (4) Când, pentru motive justificate, nu se poate pronunţa o hotărâre în termenele prevăzute la alineatele precedente, instanţa poate amâna pronunţarea pentru 30 de zile, comunicând autorităţii judiciare emitente această împrejurare, precum şi motivele amânării şi menţinând măsurile necesare în vederea predării. (5) Când, din motive excepţionale, nu pot fi respectate termenele prevăzute în prezentul articol, autoritatea judiciară de executare română va informa Eurojust, precizând motivele întârzierii.  +  Articolul 111Predarea persoanei solicitate (1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare. (2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.--------Alin. (2) al art. 111 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Abrogat.--------Alin. (3) al art. 111 a fost abrogat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (4) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte. (5) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica.--------Alin. (5) al art. 111 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 112Predarea amânată sau temporară (1) Dispoziţiile art. 58 alin. (1)-(5) şi (7) se aplică în mod corespunzător. (2) Condiţiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autorităţile române şi străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este curtea de apel care a executat mandatul european de arestare. Preluarea persoanei predate şi returnarea acesteia se fac de către autorităţile competente ale statului emitent, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea şi returnarea persoanei predate sunt suportate de statul emitent.--------Art. 112 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 113Predarea de bunuri (1) Autoritatea judiciară de executare română poate dispune, la cererea autorităţii judiciare emitente sau din oficiu, indisponibilizarea şi predarea, în conformitate cu legea română, a bunurilor care constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârşirii infracţiunii care stă la baza mandatului european de arestare, fără a aduce atingere drepturilor pe care statul român sau terţii le pot avea asupra acestora. (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se predau chiar şi atunci când mandatul european de arestare nu poate fi executat ca urmare a decesului sau evadării persoanei solicitate. (3) În cazul în care bunurile sunt susceptibile să fie indisponibilizate sau confiscate în România şi, totodată, necesare bunei desfăşurări a procesului penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române, autoritatea română de executare poate refuza predarea acestora sau poate dispune predarea lor temporară, sub rezerva restituirii.--------Art. 113 a fost modificat de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 114Concursul de cereri (1) În cazul în care două sau mai multe state membre au emis un mandat european de arestare în legătură cu aceeaşi persoană, autoritatea judiciară de executare română va decide asupra priorităţii de executare, ţinând seama de toate circumstanţele şi, în special, de locul săvârşirii şi gravitatea infracţiunii, de data emiterii mandatelor, precum şi de împrejurarea că mandatul a fost emis în vederea urmăririi penale, a judecăţii sau în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă. Autoritatea judiciară de executare română va putea solicita, dacă este cazul, avizul Eurojust cu privire la această hotărâre. (2) În cazul concurenţei între un mandat european de arestare şi o cerere de extrădare prezentată de către un stat terţ, autoritatea judiciară de executare română va decide luând în considerare toate circumstanţele şi în special cele prevăzute la alin. (1) şi cele prevăzute în convenţia de extrădare aplicabilă în relaţia cu statul terţ. În cazul în care va da prioritate cererii de extrădare, se vor aplica dispoziţiile titlului II. (3) În cazul în care decide să se acorde întâietate cererii de extrădare, autoritatea judiciară de executare română va aduce acest lucru la cunoştinţa autorităţii emitente a mandatului european de arestare. (4) În cazul în care cu privire la aceeaşi persoană, înainte de predarea acesteia, autorităţile române primesc din partea autorităţilor competente ale aceluiaşi stat membru emitent două sau mai multe mandate, cauzele privind executarea acestor mandate europene de arestare se conexează la instanţa cea dintâi sesizată, pronunţându-se o singură hotărâre cu privire la executarea fiecăruia dintre mandatele europene de arestare. În cazul în care predarea este admisă doar pentru una sau unele dintre fapte, în hotărârea de predare se menţionează expres acest lucru, dispoziţiile art. 115 aplicându-se în mod corespunzător. (5) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere obligaţiilor derivate din calitatea de parte la Statutul Curţii Penale Internaţionale.  +  Capitolul IV Alte dispoziţii  +  Articolul 115Regula specialităţii (1) Consimţământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane de către autorităţile române pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare. (2) Cu excepţia cazurilor menţionate la alin. (1) şi (4), persoana predată autorităţilor române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul membru de executare o consimte. În acest scop, autoritatea judiciară română emitentă va prezenta autorităţii judiciare de executare o cerere de autorizare, însoţită de informaţiile prevăzute la art. 86 alin. (1). (3) În relaţia cu alte state membre decât cele prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de executare este necesar. În acest sens, judecătorul competent se pronunţă, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 97. (4) Dispoziţiile alineatelor anterioare nu se aplică atunci când intervine una dintre următoarele circumstanţe: a) când persoana urmărită a renunţat în mod expres în faţa autorităţii judiciare de executare la regula specialităţii, înaintea predării; b) când persoana urmărită a renunţat, după predare, să recurgă la regula specialităţii în legătură cu anumite infracţiuni anterioare predării sale. Declaraţia de renunţare la regula specialităţii se dă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru emitent, întocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Renunţarea la regula specialităţii trebuie să fie voluntară şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor acesteia; c) când, având posibilitatea să părăsească teritoriul statului membru căruia i-a fost predată, persoana în cauză nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit; d) când infracţiunea nu este sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate; e) când la terminarea procesului penal nu se aplică o pedeapsă privativă de libertate sau o măsură de siguranţă.  +  Articolul 116Tranzitul (1) Tranzitul pe teritoriul României al unei persoane, în vederea executării unui mandat european de arestare, se acordă la cererea statului emitent, care trebuie să prezinte următoarele date: a) existenţa unui mandat european de arestare; b) identitatea şi cetăţenia persoanei care face obiectul mandatului european; c) încadrarea juridică a faptei; d) descrierea împrejurărilor în care infracţiunea a fost săvârşită, inclusiv data şi locul. (2) Cererea şi informaţiile prevăzute la alin. (1) nu trebuie prezentate în cazul tranzitului aerian fără escală, cu excepţia cazului în care s-ar produce o aterizare forţată. (3) Cererea şi informaţiile privind tranzitul se transmit Ministerului Justiţiei, care le înaintează, de îndată, Curţii de Apel Bucureşti. (4) Curtea de Apel Bucureşti, în complet format din 2 judecători ai Secţiei penale, se pronunţă cu privire la cererea de tranzit, în ziua primirii acesteia, prin încheiere dată în camera de consiliu. (5) Încheierea este definitivă şi se comunică imediat Ministerului Justiţiei, care informează de îndată statul emitent. (6) În cazul în care persoana ce face obiectul mandatului european are cetăţenia română, tranzitul nu este acordat decât dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 97 alin. (2).  +  Articolul 117Predarea ulterioară (1) Consimţământul la predarea de către statul român către un alt stat membru a unei persoane solicitate în baza unui mandat european de arestare pentru alte fapte comise anterior predării sale se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare. (2) În orice caz, consimţământul autorităţii judiciare române de executare la predarea ulterioară a persoanei solicitate de către un stat membru emitent către un alt stat nu este necesar dacă persoana solicitată: a) având ocazia să părăsească teritoriul statului căruia i-a fost predată, nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea sa definitivă în libertate sau s-a întors pe acest teritoriu după ce l-a părăsit; b) a consimţit să fie predată unui stat membru, altul decât statul de executare, în baza unui mandat european de arestare. Consimţământul se exprimă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru emitent şi se consemnează într-un proces-verbal întocmit conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat. Consimţământul trebuie exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor sale; c) renunţă la regula specialităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) şi (4) lit. a)-c). (3) În situaţiile nereglementate de alin. (1) şi (2) este necesară aprobarea autorităţii judiciare române de executare, care se va solicita în conformitate cu dispoziţiile art. 89, anexând cererii informaţiile prevăzute la art. 86 alin. (1), însoţite de o traducere. (4) În relaţia cu alte state membre decât cele prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de executare pentru predarea persoanei solicitate către un stat terţ este necesar. În acest sens, judecătorul competent se pronunţă, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, fără a aduce atingere garanţiilor la care se referă art. 97. (5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care România este stat membru emitent.  +  Articolul 118Predarea ulterioară unei extrădări (1) În cazul în care persoana urmărită a fost extrădată în România dintr-un stat terţ de care aceasta a fost protejată prin dispoziţiile acordului în baza căruia a fost extrădată, referitoare la regula specialităţii, autoritatea judiciară română de executare va solicita autorizarea statului care a extrădat-o pentru a putea fi predată statului emitent. Termenele prevăzute la art. 110 vor începe să curgă de la data la care regula specialităţii încetează să se aplice. (2) În timp ce soluţionează cererea de autorizare, autoritatea judiciară română de executare va continua să asigure condiţiile materiale necesare pentru o predare efectivă.  +  Articolul 119Extrădarea ulterioară (1) Extrădarea unei persoane care a fost predată în România în baza unui mandat european de arestare, solicitată ulterior de către un stat care nu este membru al Uniunii Europene, nu se poate acorda fără consimţământul autorităţii judiciare de executare care a aprobat predarea. (2) În cazul în care autorităţile judiciare române au acordat predarea unei persoane unui alt stat membru al Uniunii Europene, în baza unui mandat european de arestare, iar autorităţile judiciare emitente solicită consimţământul de a extrăda persoana urmărită către un terţ stat care nu este membru al Uniunii Europene, consimţământul va fi acordat în conformitate cu instrumentele bilaterale sau multilaterale la care România este parte, luându-se în considerare cererea de extrădare.  +  Articolul 120Imunităţi şi privilegii (1) Când persoana la care se referă mandatul european de arestare se bucură de imunitate în România, autoritatea judiciară de executare va solicita fără întârziere autorităţii competente ridicarea acestui privilegiu. (2) Dacă ridicarea imunităţii este de competenţa unui alt stat sau a unei organizaţii internaţionale, cererea va fi formulată de autoritatea judiciară care a emis mandatul european de arestare. Autoritatea judiciară de executare va comunica această împrejurare autorităţii judiciare emitente. (3) În timpul în care cererea de retragere a imunităţii la care se referă alin. (2) este în curs de soluţionare, autoritatea judiciară de executare ia măsurile pe care le consideră necesare pentru a garanta predarea efectivă când persoana a încetat să se mai bucure de privilegiul imunităţii. (4) Termenele prevăzute la art. 110 încep să curgă de la data când autoritatea judiciară de executare a fost informată despre ridicarea sau retragerea imunităţii. (5) Când persoana la care se referă mandatul european de arestare a ajuns în România, ca urmare a extrădării dintr-un stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, iar predarea este limitată la infracţiunea pentru care s-a acordat, termenele prevăzute la alin. (4) încep să curgă din momentul în care autorităţile statului care a extrădat persoana urmărită îşi dau acordul ca regula specialităţii să rămână fără efect, iar persoana poate fi predată statului emitent al mandatului european. Până la luarea deciziei, autoritatea judiciară de executare va lua măsurile necesare pentru a se efectua predarea, dacă este cazul.  +  Articolul 121Relaţia cu alte instrumente juridiceCondiţiile, cerinţele şi procedura de emitere şi de executare a mandatului european de arestare sunt cele stabilite în prezenta lege, cu excepţia celor prevăzute în convenţiile bilaterale sau multilaterale la care România este parte, în care se simplifică sau se facilitează procedura de predare, în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 2 al art. 31 al Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.  +  Articolul 122Dispoziţii tranzitorii (1) Dispoziţiile prezentului titlu se aplică mandatelor europene de arestare primite de autorităţile române ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date. (2) Procedurile de extrădare în curs în momentul intrării în vigoare a prezentului titlu vor continua să se soluţioneze potrivit titlului II.
     +  Titlul IV Transferul de proceduri în materie penală  +  Capitolul I Cererea de transfer al procedurii penale  +  Articolul 123Schimbul de informaţii şi consultările cu autorităţile judiciare străine (1) Atunci când are motive întemeiate să creadă că într-un alt stat se desfăşoară proceduri penale cu privire la aceleaşi fapte sau fapte conexe şi care implică aceeaşi persoană, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată poate contacta autoritatea competentă a celuilalt stat, direct sau, în cazul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităţii centrale competente potrivit art. 10, pentru a-i confirma existenţa unor astfel de proceduri paralele, în vederea iniţierii consultărilor. În cazul în care organul judiciar român nu deţine nicio informaţie în acest sens, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, identificarea autorităţii competente care ar trebui să fie contactată se realizează cu ajutorul punctelor naţionale de contact la Reţeaua Judiciară Europeană desemnate la nivelul Ministerului Public sau al Ministerului Justiţiei, după caz. În acest scop, autorităţii străine îi sunt furnizate, cel puţin, următoarele informaţii: a) o descriere a faptelor şi circumstanţelor care fac obiectul procedurii penale desfăşurate; b) toate informaţiile relevante privind identitatea persoanei cercetate şi, dacă este cazul, a persoanelor vătămate; c) stadiul procedurii penale; d) informaţii privind arestarea preventivă sau reţinerea persoanei cercetate, dacă este cazul. (2) În aplicarea alin. (1) constituie motive întemeiate inclusiv următoarele cazuri: a) persoana cercetată invocă, oferind informaţii în acest sens, faptul că este subiectul unor proceduri penale cu privire la aceleaşi fapte sau fapte conexe într-un alt stat; sau b) o cerere de cooperare judiciară internaţională în materie penală formulată de un alt stat indică existenţa posibilă a unor astfel de proceduri penale paralele; sau c) organele poliţieneşti deţin informaţii în acest sens. (3) Procedura prevăzută la alin. (1) nu se aplică atunci când autorităţile competente care desfăşoară proceduri paralele au fost deja informate prin orice alte mijloace. (4) Atunci când se stabileşte existenţa unor proceduri paralele, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată competentă iniţiază consultări directe sau prin intermediul Eurojust ori, în cazul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităţii centrale competente potrivit art. 10. Scopul consultărilor este acela de a se ajunge la un consens cu privire la orice soluţie eficientă menită să evite consecinţele negative care ar putea decurge din astfel de proceduri paralele, ceea ce, după caz, poate conduce şi la exercitarea şi continuarea unei proceduri penale unice fie în statul român, fie într-un alt stat. (5) Atât timp cât consultările directe sunt în desfăşurare, autorităţile competente implicate se informează reciproc cu privire la măsurile importante luate în cadrul procedurilor. (6) Cererile formulate de către autorităţile altor state în vederea confirmării existenţei unor proceduri paralele se soluţionează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către instanţa pe rolul căreia se află cauza. Exceptând cazul în care prin furnizarea acestora s-ar putea aduce prejudicii unor interese naţionale fundamentale în materie de securitate sau care ar putea pune în pericol siguranţa persoanelor, autorităţilor străine li se comunică, într-un termen rezonabil, cel puţin următoarele informaţii: a) dacă sunt în desfăşurare sau au fost desfăşurate proceduri penale cu privire la unele sau toate aceleaşi fapte sau la fapte conexe care fac obiectul procedurilor penale la care se face referire în cererea transmisă de autoritatea străină şi dacă aceleaşi persoane sunt implicate; b) în cazul în care sunt în desfăşurare sau au fost desfăşurate proceduri penale, datele de contact ale autorităţii competente; şi c) stadiul respectivelor proceduri sau, în cazul în care a fost pronunţată o hotărâre definitivă, natura respectivei hotărâri definitive.--------Art. 123 a fost modificat de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 124CondiţiiAutorităţile judiciare române pot solicita autorităţilor competente ale altui stat iniţierea unei proceduri penale sau continuarea acesteia, atunci când exercitarea de către statul străin solicitat serveşte intereselor unei bune administrări a justiţiei sau favorizează, în caz de condamnare, reintegrarea socială şi sunt incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri: a) persoana cercetată are reşedinţa obişnuită în statul solicitat; b) persoana cercetată este cetăţean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine; c) persoana cercetată execută sau urmează să execute o pedeapsă privativă de libertate în statul solicitat; d) persoana cercetată face obiectul, în statul solicitat, al unei cercetări penale pentru aceeaşi faptă sau fapte conexe; e) transferul este justificat prin interesul de a descoperi adevărul şi, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat; f) executarea unei eventuale hotărâri de condamnare în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială a condamnatului; g) prezenţa persoanei cercetate la audieri în procedurile penale instrumentate de autorităţile judiciare române nu poate fi asigurată, chiar şi atunci când ar exista posibilitatea audierii prin videoconferinţă, însă poate fi asigurată în statul solicitat; h) o eventuală hotărâre de condamnare nu ar putea fi pusă în executare în România, chiar şi atunci când ar exista posibilitatea formulării unei cereri de extrădare sau emiterii unui mandat european de arestare, statul solicitat fiind în măsură să o facă; i) inculpatul a fost condamnat definitiv în România, sunt incidente unul sau mai multe din cazurile prevăzute la lit. a)-h), iar statul român nu poate pune în executare hotărârea de condamnare, chiar având deschisă calea extrădării sau a mandatului european de arestare, iar statul solicitat nu acceptă, ca principiu, executarea unei hotărâri străine de condamnare sau a refuzat punerea în executare a hotărârii de condamnare date de instanţa străină.--------Art. 124 a fost modificat de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 125Procedura (1) Transferul procedurii penale se solicită în baza hotărârii instanţei căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze cauza în prima instanţă, dacă procedura se referă la activitatea de urmărire penală sau a instanţei pe rolul căreia se află cauza, dacă procedura se referă la activitatea de judecată. (2) În acest sens, la propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau din oficiu, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, instanţa dispune, prin încheiere motivată, transferul procedurii penale. În situaţia transferului urmăririi penale, propunerea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prezenţa procurorului este obligatorie.--------Alin. (2) al art. 125 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Încheierea prevăzută la alin. (2) poate fi atacată cu contestaţie. Termenul de contestaţie este de 5 zile şi curge de la pronunţare. Dosarul va fi înaintat instanţei ierarhic superioare în termen de 5 zile, iar contestaţia se judecă în termen de 30 de zile de la înregistrarea cauzei. Contestaţia este suspensivă de executare.---------Alin. (3) al art. 125 a fost modificat de pct. 22 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (4) Încheierea prin care se dispune transferul procedurii, rămasă definitivă, suspendă termenul de prescripţie a răspunderii penale, precum şi continuarea procedurii penale începute, sub rezerva actelor şi demersurilor cu caracter urgent. (5) Cererea se formulează de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ori de către instanţă, după caz, şi se transmite Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, potrivit art. 10, însoţită de copii certificate de către un magistrat român competent ale tuturor actelor de procedură, cu excepţia cazului în care statul străin solicită transmiterea originalului dosarului. (6) În cazul în care nu se transmite statului solicitat, originalul dosarului se arhivează. În cazul în care transmite originalul, o copie certificată a dosarului se păstrează în arhivă. Restituirea originalului se solicită în situaţia în care urmărirea penală ori judecata nu este preluată de statul solicitat.  +  Articolul 126Transmiterea cereriiMinisterul Justiţiei sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz, asigură transmiterea cererii de transfer al procedurii penale pe una din căile prevăzute de prezenta lege.  +  Articolul 127Efectele cererii de transfer de proceduri penale (1) Până la primirea deciziei statului solicitat cu privire la cererea de transfer de proceduri penale, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa, după caz: a) poate efectua orice acte de cercetare penală, cu excepţia trimiterii în judecată a inculpatului sau punerii în executare a unei sancţiuni împotriva persoanei cercetate. Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa informează, în scris, statul solicitat, cu privire la actele sau măsurile dispuse ulterior transmiterii cererii; b) poate retrage oricând cererea de transfer de proceduri penale. (2) Dreptul de urmărire penală şi de executare este redobândit de autorităţile judiciare române atunci când: a) statul solicitat informează că nu va iniţia niciun demers cu privire la cererea de transfer de proceduri penale sau că nu acceptă o astfel de cerere; b) statul solicitat informează că revocă acceptarea cererii de transfer de proceduri penale; c) statul solicitat comunică decizia sa de a nu începe sau de a înceta procedurile penale. (3) Transmiterea cererii de transfer de proceduri penale prelungeşte termenele de prescripţie a răspunderii penale cu 6 luni. (4) În caz de condamnare, hotărârea pronunţată de statul solicitat se înscrie în cazierul judiciar şi produce aceleaşi efecte ca şi când ar fi fost pronunţată de o instanţă română.--------Art. 127 a fost modificat de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 127^1Plângerea persoanei vătămate (1) În cazul unei fapte săvârşite în afara teritoriului României, plângerea depusă la organul judiciar român de către persoana vătămată, rezident în România, se transmite direct sau, în cazul statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene, prin intermediul autorităţilor centrale prevăzute la art. 10, autorităţilor străine competente ale statului pe teritoriul căruia a fost săvârşită fapta, în afară de cazul în care competenţa este exercitată de statul român. (2) Dispoziţiile art. 123-127 nu sunt aplicabile în acest caz.--------Art. 127^1 a fost introdus de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul IIPreluarea sau iniţierea procedurilor penale la cererea unui stat străin--------Denumirea capitolului II al titlului IV a fost modificată de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 128Cererea de preluare a procedurii penale (1) Orice cerere de preluare a procedurii penale adresată de un stat străin parchetelor sau instanţelor române se înaintează, după caz, Ministerului Justiţiei sau Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. (2) Atunci când infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul României, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecăţii se soluţionează, după caz, de parchetele de pe lângă curţile de apel sau curţile de apel în circumscripţia cărora se află locul unde a fost săvârşită fapta sau a fost identificată persoana cercetată ori locuieşte persoana vătămată. Atunci când infracţiunea a fost săvârşită în străinătate, cererile de preluare a urmăririi penale sau a judecăţii se soluţionează, după caz, de parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie locuieşte făptuitorul sau de curtea de apel. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, soluţionarea cererii este de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sau a Curţii de Apel Bucureşti, după caz. Cererile de preluare a urmăririi penale care privesc fapte care, potrivit legii, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, se soluţionează de către acestea.--------Alin. (2) al art. 128 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta dispune asupra urmării date cererii în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală. (4) Cererea de preluare a judecăţii se transmite de Ministerul Justiţiei parchetului de pe lângă curtea de apel competentă să o soluţioneze. Procurorul general competent sesizează curtea de apel cu propunerea de admitere sau respingere a cererii. (5) Odată învestită cu o cerere de preluare a judecăţii, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilităţii cererii. Încheierea este supusă contestaţiei, în termen de 5 zile de la pronunţare.---------Alin. (5) al art. 128 a fost modificat de pct. 23 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (6) În cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală. (7) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerul Justiţiei informează autorităţile statului solicitant în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea cererii de transfer de proceduri penale.  +  Articolul 128^1Iniţierea procedurilor penale la sesizarea autorităţilor unui stat străin (1) Sesizarea autorităţilor altor state, cu privire la săvârşirea unei fapte, în vederea iniţierii de către statul român a procedurilor penale, se soluţionează de organul judiciar român competent, în conformitate cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură penală. (2) În cazul unei fapte săvârşite pe teritoriul României, plângerea depusă la autorităţile competente ale statului al cărui rezident este persoana vătămată se primeşte de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se soluţionează de către organul judiciar competent potrivit legii române.--------Art. 128^1 a fost introdus de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 128^2Respingerea cererii de preluare sau iniţiere a procedurilor penale (1) Cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului non bis in idem sau dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii penale este împlinită potrivit legii române. (2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri: a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat; b) făptuitorii sunt necunoscuţi; c) persoana cercetată nu are reşedinţa obişnuită în România; d) persoana cercetată nu este cetăţean român şi nu avea reşedinţa obişnuită pe teritoriul României în momentul săvârşirii faptei; e) infracţiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracţiune pur militară ori pur fiscală; f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naţionalitate sau opinii politice; g) legea penală română este deja aplicabilă faptei şi, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii; h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaţionale ale României; i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române; j) faţă de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună.--------Art. 128^2 a fost introdus de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 128^3Revocarea acceptării cererii şi restituirea cauzei (1) Acceptarea cererii de preluare sau iniţiere a procedurilor penale se revocă atunci când: a) continuarea procedurilor penale în România este contrară principiului non bis in idem; sau b) dacă, la data menţionată pe cerere, prescripţia răspunderii penale este împlinită potrivit legii române; sau c) dacă fapta pentru care s-a cerut iniţierea sau continuarea procedurilor penale nu este infracţiune potrivit legii române, iar făptuitorul nu răspunde penal. (2) Acceptarea cererii de preluare sau iniţiere a procedurilor penale poate fi revocată atunci când: a) prezenţa persoanei cercetate nu poate fi asigurată în vederea audierii sau se apreciază că o eventuală condamnare nu poate fi executată în România; sau b) unul dintre motivele de refuz prevăzute la art. 128^2 este descoperit înainte de trimiterea în judecată; sau c) în orice alte cazuri, dacă statul străin solicitant este de acord. (3) Revocarea acceptării se dispune prin ordonanţă sau încheiere motivată, după caz. Revocarea acceptării are drept efect restituirea documentelor transmise de statul solicitant şi redobândirea de către statul respectiv a dreptului de urmărire penală.--------Art. 128^3 a fost introdus de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul III Dispoziţii pentru punerea în practică a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen  +  Articolul 129Aplicarea principiului non bis in idem (1) O persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea. (2) Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă: a) faptele vizate de hotărârea străină s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul României. În acest caz, excepţia nu se aplică dacă faptele s-au săvârşit în parte pe teritoriul statului membru unde s-a pronunţat hotărârea; b) faptele vizate de hotărârea străină constituie o infracţiune contra securităţii naţionale sau împotriva altor interese esenţiale ale României; c) faptele vizate de hotărârea străină au fost săvârşite de un funcţionar român prin încălcarea obligaţiilor sale de serviciu.---------Alin. (2) al art. 129 a fost modificat de pct. 24 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (3) Excepţiile menţionate la alin. (2) nu se aplică atunci când, pentru aceleaşi fapte, statul membru interesat a cerut preluarea urmăririi penale sau a acordat extrădarea persoanei în cauză.  +  Titlul V Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe--------Titlul V a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul IDispoziţii generale--------Capitolul I, titlul V a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 130Domeniul de aplicare şi înţelesul unor termeni sau expresii (1) Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele terţe, în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi ordonanţelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar, în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate. Dispoziţiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin tratatele internaţionale. Dispoziţiile capitolului III se aplică şi în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispoziţiilor speciale. (2) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) decădere - orice privare sau suspendare a unui drept, orice interdicţie sau incapacitate; b) act judiciar - actul care emană de la o autoritate judiciară competentă; c) ordonanţă penală străină - oricare dintre hotărârile prevăzute la art. 1 lit. g) din Convenţia Europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive, adoptată la Haga la 28 mai 1970, ratificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 90/1999, aprobată prin Legea nr. 35/2000, sau prevăzute în tratatele bilaterale încheiate de România ori stabilite pe bază de reciprocitate; d) stat terţ - statul care nu este membru al Uniunii Europene.--------Art. 130 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 131Competenţa autorităţilor române (1) În ceea ce priveşte hotărârile date de către instanţele judecătoreşti ale statelor terţe şi ordonanţele penale străine, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, este competent: a) să primească cererea statului emitent de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti în vederea executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz, precum şi cererea persoanei condamnate în vederea transferării în România; b) să primească cererea de luare a unei măsuri preventive în cazul în care persoana condamnată se află în România; c) atunci când recunoaşterea se face în scopul executării pe teritoriul României a pedepsei aplicate în statul emitent, să transmită, la solicitarea statului emitent, anterior sau ulterior primirii cererii menţionate la lit. a) sau b), în special următoarele documente şi informaţii:(i) un înscris care să ateste că persoana condamnată are cetăţenie română sau că beneficiază în România de un drept de şedere permanentă;(ii) dispoziţiile legale din care să rezulte că faptele care au determinat aplicarea unei pedepse în statul emitent constituie infracţiuni potrivit legii române;(iii) informaţii cu privire la liberarea condiţionată şi prescripţia executării pedepsei;(iv) o declaraţie conţinând informaţiile prevăzute la art. 132; d) în afară de cazul în care statul emitent a indicat că nu este de acord ca hotărârea judecătorească sau ordonanţa penală dată împotriva unui cetăţean român sau unui străin care beneficiază în România de un drept de şedere pe termen lung să fie executată în România, să solicite acestuia să comunice informaţiile prevăzute la art. 132; e) să efectueze controlul de regularitate şi, dacă este cazul:(i) să solicite transmiterea de documente şi informaţii suplimentare;(ii) să solicite declaraţia persoanei condamnate, în afară de cazul în care aceasta se află pe teritoriul României;(iii) atunci când persoana condamnată se află pe teritoriul României, iar hotărârea judecătorească străină a fost dată în lipsă, să solicite informaţii cu privire la dreptul persoanei condamnate de a face contestaţie sau de a exercita orice altă cale de atac, potrivit legii statului emitent; f) să verifice domiciliul persoanei condamnate în străinătate, în vederea stabilirii autorităţii judiciare competente să soluţioneze cererea menţionată la lit. a) sau b); g) să refuze iniţierea procedurii de recunoaştere şi executare pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine, atunci când:(i) România nu este statul de cetăţenie ori statul pe teritoriul căruia persoana condamnată beneficiază de un drept de şedere permanentă;(ii) la data primirii hotărârii judecătoreşti străine, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puţin de 6 luni, cu excepţia cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României;(iii) statul emitent nu a transmis documentele prevăzute la lit. e) până la expirarea unui termen de maximum 120 de zile, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege; h) să se consulte cu statul emitent ori de câte ori apreciază ca fiind necesar. (2) În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti sau ordonanţele penale date de către autorităţile judiciare române, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, este competent: a) să primească cererea statului de executare sau a persoanei faţă de care s-a dat hotărârea judecătorească sau ordonanţa penală străină, de recunoaştere a acesteia în vederea executării pedepsei aplicate în România ori în vederea producerii de alte efecte juridice, după caz; b) să transmită înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132, precum şi orice alte informaţii suplimentare solicitate de statul de executare; c) să solicite statului de executare un înscris care să ateste că persoana condamnată are cetăţenia acestuia sau că trăieşte pe teritoriul său, precum şi:(i) declaraţia autorităţii competente cu privire la transferarea persoanei condamnate;(ii) dispoziţiile legale din care să rezulte că faptele care au determinat aplicarea unei pedepse în România constituie infracţiuni potrivit legii statului de executare;(iii) informaţii cu privire la amnistie, graţiere, liberare condiţionată şi prescripţia executării pedepsei;(iv) o declaraţie cu privire la procedura aplicabilă hotărârii judecătoreşti române; d) să întocmească, la solicitarea, după caz, a instanţei judecătoreşti sau a organului de urmărire penală, pe baza înscrisurilor şi informaţiilor prevăzute la art. 132:(i) cererea de recunoaştere şi executare pe teritoriul unui stat terţ a hotărârii judecătoreşti sau a ordonanţei penale şi să comunice autorităţii judiciare române solicitante decizia statului de executare;(ii) cererea de luare de măsuri preventive împotriva persoanei condamnate atunci când aceasta se află pe teritoriul statului de executare; e) să suspende procedura până la îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 140^2 alin. (4) lit. b); f) să se consulte cu statul de executare ori de câte ori apreciază ca fiind necesar. (3) Administraţia Naţională a Penitenciarelor: a) informează persoanele condamnate aflate în executarea unor pedepse privative de libertate în penitenciarele din România, cărora li se poate aplica prezentul titlu, cu privire la dreptul acestora de a solicita transferarea în statul de executare; b) asigură predarea, sub escortă, a persoanelor condamnate aflate în penitenciarele din România, faţă de care s-a dispus transferarea în statul de executare sau care au fost returnate potrivit lit. e); c) informează direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, instanţa de executare şi instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere cu privire la data predării persoanei condamnate autorităţilor statului de executare; d) după primirea în penitenciar a persoanei condamnate în străinătate, informează direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei:(i) cu privire la locul de deţinere, regimul de executare stabilit şi măsurile luate, dacă este cazul;(ii) atunci când persoana condamnată a evadat şi nu a fost posibilă prinderea sa; e) asigură preluarea, la data aducerii în ţară, şi ţinerea într-un penitenciar, până la retrimiterea în statul de executare ori până la comunicarea deciziei de punere în libertate, a unei persoane transferate din România în statul de executare, care a fost readusă în ţară în vederea participării la judecarea căii extraordinare de atac formulate împotriva hotărârii judecătoreşti române; f) la expirarea duratei pedepsei închisorii, la termenul hotărât de instanţa de judecată în cazul liberării condiţionate, precum şi la orice altă dată hotărâtă de autorităţile judiciare competente în situaţiile anume prevăzute de lege, comunică de îndată Ministerului Justiţiei şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră punerea în libertate a persoanelor transferate în România în vederea executării pedepsei, indiferent de infracţiunea săvârşită. Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei dacă, în termenul prevăzut la art. 157 lit. c), persoana eliberată a părăsit teritoriul României; g) în cazul liberării condiţionate ori graţierii restului rămas neexecutat din pedeapsă, comunică direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei numărul de zile rămase de executat; h) asigură, la momentul aducerii în ţară, preluarea persoanelor transferate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. (4) Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române asigură: a) transferarea, sub escortă, din statul emitent în România a persoanelor condamnate în străinătate; b) preluarea din străinătate, sub escortă, a persoanelor condamnate, anterior transferate, faţă de care s-a dispus aducerea în România în vederea participării la judecarea căii extraordinare de atac formulate împotriva hotărârii judecătoreşti, în afară de cazul în care sarcina aducerii în ţară revine statului de executare. (5) Ministerul Afacerilor Externe asigură, prin oficiile consulare, luarea declaraţiei persoanei condamnate aflate în executarea unei pedepse la detenţiunea pe viaţă sau cu închisoarea ori a unei măsuri privative de libertate, pe teritoriul statului emitent, pe care o transmite direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării.--------Art. 131 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 132Înscrisuri şi informaţiiÎn vederea recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti sau a ordonanţelor penale străine sunt necesare, după caz, următoarele înscrisuri şi informaţii: a) numele, prenumele, pseudonimul, aliasul folosit, numai în cazul cunoaşterii acestora, precum şi sexul, cetăţenia, numărul cărţii de identitate sau al paşaportului, data şi locul naşterii, fotografia, ultima adresă sau reşedinţă cunoscută, limbile pe care persoana le înţelege; b) informaţii despre legăturile familiale, sociale sau profesionale pe care le are în România; c) durata totală a pedepsei, data începerii executării pedepsei, data la care pedeapsa ar urma să fie considerată ca executată, perioada deja executată, dacă este cazul, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau graţierea acordată anterior; d) informaţii cu privire la liberarea condiţionată sau anticipată, după caz; e) o copie, certificată pentru conformitate, după caz, a ordonanţei penale sau a hotărârii judecătoreşti date în primă instanţă şi, dacă este cazul, în exercitarea căilor de atac; f) dispoziţiile legale aplicabile; g) în afară de cazul în care persoana condamnată se află în România, declaraţia persoanei condamnate faţă de cererea de executare într-un penitenciar sau unitate sanitară din România a pedepsei aplicate de statul emitent; h) dacă este cazul, orice expertiză, raport ori alte acte medicale care să ateste starea fizică şi mintală a persoanei condamnate, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului emitent şi eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în România, precum şi, în cazul condamnatului minor, copia referatului de anchetă socială;---------Lit. h) a art. 132 a fost modificată de pct. 25 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. i) informaţii cu privire la posibilitatea exercitării de către persoana condamnată, după transferarea sa, a unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de condamnare; j) în cazul hotărârilor judecătoreşti date în lipsă, atunci când persoana condamnată se află pe teritoriul statului emitent, informaţii cu privire la dreptul persoanei de a exercita o cale de atac care are drept efect reexaminarea cauzei în prezenţa sa.--------Art. 132 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 133Legea care guvernează executarea şi efectele transferării executării pedepsei (1) În situaţia în care România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competenţa instanţei române ori de câte ori: a) cererea de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti este retrasă mai înainte ca statul de executare să recunoască hotărârea judecătorească şi să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanţa română; b) statul de executare refuză să recunoască hotărârea judecătorească şi să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanţa română; c) statul de executare renunţă în mod expres la dreptul său de executare; d) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate întrucât persoana condamnată a evadat şi nu a fost găsită pe teritoriul său; e) statul de executare arată că nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său. (2) Competenţa judecării unei căi de atac, exercitate de persoana condamnată, după transferarea sa în statul de executare, în vederea desfiinţării sau modificării hotărârii judecătoreşti de condamnare, aparţine instanţei române. Orice decizie în urma căreia pedeapsa sau măsura privativă de libertate încetează să mai aibă caracter executoriu, precum şi hotărârea prin care instanţa română competentă a soluţionat respectiva cale de atac se transmit direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei în vederea informării statului de executare. (3) În situaţia în care România este stat emitent, atunci când statul de executare a comunicat decizia de a nu pune în executare ori de a înceta executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate ca urmare a aplicării amnistiei sau graţierii, instanţa română competentă face menţiune despre aceasta în Registrul de evidenţă şi punere în executare a hotărârilor penale. (4) Aplicarea amnistiei sau graţierii de către statul român, în calitate de stat emitent, când intervine după transferarea persoanei condamnate sau după delegarea executării pedepsei, se face de către un judecător de la instanţa de executare. Decizia de aplicare a amnistiei sau a graţierii se transmite direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei în vederea comunicării statului de executare. (5) Aplicarea amnistiei sau graţierii de către statul român, în calitate de stat de executare, se face de către un judecător de la instanţa de executare sau, când persoana condamnată este deţinută, de la instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere. Decizia de aplicare a amnistiei sau graţierii se transmite direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei în vederea comunicării statului emitent.--------Art. 133 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul IIRecunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine--------Capitolul II, titlul V a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Secţiunea 1 Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în state terţe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România--------Secţiunea a 1-a, cap. II, titlul V a fost introdusă de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 134Măsuri premergătoare sesizării instanţei (1) Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază persoana condamnată, în vederea sesizării curţii de apel. (2) Procurorul, primind dosarul, verifică dacă: a) executarea hotărârii judecătoreşti străine în România ar fi contrară principiului non bis in idem; b) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru aceleaşi infracţiuni pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească străină; c) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru alte infracţiuni decât cele pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească străină; d) este incident vreunul din motivele de refuz prevăzute la art. 136 alin. (2); e) persoana condamnată beneficiază de efectele regulii specialităţii. Dispoziţiile art. 157 se aplică numai dacă se prevede astfel în tratatul aplicabil în relaţia cu statul emitent ori dacă potrivit rezervei sau declaraţiei formulate de statul emitent la un tratat multilateral, acceptată de România, transferarea este condiţionată de respectarea regulii specialităţii. (3) Informaţiile necesare verificărilor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c) sunt comunicate procurorului, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii solicitării. (4) În cazul în care sunt incidente dispoziţiile alin. (2) lit. e), procurorul informează, după caz, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată. (5) Dacă, până la sesizarea instanţei, cererea prevăzută la art. 131 alin. (1) lit. a) este retrasă, procurorul dispune clasarea şi restituie dosarul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.--------Art. 134 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 135Durata şi obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine (1) Preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanţă. Durata procedurii judiciare de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine este de 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă. (2) Instanţa judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie. (3) Obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanţa de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină. (4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiilor se face pentru fiecare infracţiune în parte. Atunci când condiţiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracţiuni, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a hotărârii judecătoreşti străine. În acest scop, anterior luării unei hotărâri, instanţa poate consulta statul emitent prin intermediul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. (5) Dacă, înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, statul emitent îşi retrage cererea, instanţa de judecată o respinge ca nesusţinută. (6) Instanţa examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) dispune, prin sentinţă, recunoaşterea şi executarea pedepsei aplicate de instanţa străină; b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanţa străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiuni similare:(i) adaptează, prin sentinţă, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanţa străină, potrivit alin. (7) şi (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă,(ii) stabileşte şi aplică, prin sentinţă, pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită; c) dispune, prin sentinţă, respingerea cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârii judecătoreşti străine. (7) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanţa străină, atunci când: a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română; b) durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare. (8) Pedeapsa stabilită de instanţa română, potrivit alin. (7), trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent şi nu va agrava situaţia persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară. (9) În cazul în care sunt incidente dispoziţiile alin. (6) lit. b) pct. (ii), la stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită, instanţa de judecată este ţinută de constatarea faptelor, de stările şi circumstanţele în care acestea au fost săvârşite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină şi totodată:(i) nu va schimba o pedeapsă privativă de libertate într-o pedeapsă pecuniară;(ii) va deduce integral din pedeapsa aplicată perioada executată de persoana condamnată în statul emitent;(iii) nu va agrava situaţia persoanei condamnate şi nici nu va fi ţinută de limita minimă a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracţiunea săvârşită. (10) Dispoziţiile alin. (6) lit. b) pct. (ii) nu se aplică în cazul în care tratatul aplicabil în relaţia cu statul emitent exclude conversiunea condamnării ori dacă statul emitent a indicat în mod expres că va acorda transferarea numai dacă statul român va executa fie pedeapsa aplicată de instanţa străină, fie pedeapsa adaptată de instanţa română potrivit alin. (7) şi (8). (11) Sentinţa prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 5 zile de la pronunţare şi se transmite direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei în vederea comunicării persoanei condamnate. Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile, de procuror, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi de către persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie.---------Alin. (11) al art. 135 a fost modificat de pct. 26 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (12) Punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală. Hotărârea definitivă şi un exemplar al mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, după caz, se comunică direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei. (13) În cazul în care după emiterea mandatului de executare a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, statul emitent: a) informează că transferarea nu mai poate avea loc, instanţa dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă. În acest caz, sentinţa de recunoaştere a hotărârii penale străine urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care transferarea nu mai este posibilă pe motiv de acordare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârşirea infracţiunii ori ca urmare a decesului în statul emitent al persoanei condamnate; b) transmite o nouă hotărâre pentru executarea unei alte pedepse, dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la contestaţia la executare, care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător. În acest caz, instanţa de executare este curtea de apel care a pronunţat sentinţa prevăzută la alin. (6). (14) Dacă, după transferarea persoanei condamnate, statul emitent transmite o nouă hotărâre judecătorească pentru executarea unei alte pedepse, dispoziţiile art. 137 se aplică în mod corespunzător. (15) În cazul în care sunt aplicabile dispoziţiile alin. (13) lit. a), iar transferarea nu mai poate avea loc ca urmare a revocării de către persoana condamnată a consimţământului la transferare, toate cheltuielile avansate de către statul român cad în sarcina persoanei condamnate în baza dispoziţiei conducerii Ministerului Justiţiei sau a Inspectoratului General al Poliţiei Române, care constituie titlu executoriu. În cazul neexecutării de bunăvoie a creanţei, aceasta se va pune în executare conform dispoziţiilor Codului de procedură fiscală privind recuperarea creanţelor fiscale. (16) În cazul în care instanţa a refuzat recunoaşterea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, cererea persoanei condamnate sau a statului emitent poate fi reexaminată dacă au intervenit elemente noi.--------Art. 135 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 136Condiţii pentru recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine (1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) hotărârea este definitivă şi executorie; b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte; c) persoana condamnată a consimţit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia; d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanţa poate dispune recunoaşterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate; e) executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate. (2) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută şi pusă în executare atunci când: a) recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român; b) hotărârea judecătorească se referă la o infracţiune de natură politică sau o infracţiune conexă unei infracţiuni politice ori la o infracţiune militară care nu este infracţiune de drept comun; c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social; d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România; f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române; h) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-şi domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative; j) persoana condamnată a comis o infracţiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreţinut relaţii strânse cu membri ai unor organizaţii criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România;++ k) există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancţiona persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetăţenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanţe în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanţe internaţionale. (3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti străine dacă: a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 134 alin. (1). (4) În cazul în care persoana condamnată este cercetată în România pentru infracţiunea pentru care a fost condamnată în străinătate, în loc să refuze recunoaşterea, instanţa poate dispune fie recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, fie suspendarea cauzei până la luarea unei decizii în procesul penal aflat pe rolul autorităţilor judiciare române. (5) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege.--------Art. 136 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Secţiunea a 2-a Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine, în cazul în care persoana condamnată se află în România--------Secţiunea a 2-a, cap. II, titlul V a fost introdusă de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 137Procedura de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine şi luarea măsurilor preventive (1) Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază persoana condamnată ori, în cazul în care aceasta se află în detenţie, în a cărui circumscripţie teritorială se află locul de deţinere, în vederea sesizării curţii de apel. Dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a)-d) şi alin. (4), precum şi ale art. 135 alin. (1) şi (4)-(10) se aplică în mod corespunzător, dacă nu contravin prezentei secţiuni. (2) Instanţa judecă în complet format dintr-un singur judecător, în cameră de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie. (3) Obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 136 alin. (1) lit. a), b), d), e) şi alin. (2)-(4) şi, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României. În funcţie de natura pedepsei şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legea română, instanţa poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei. (4) La cererea expresă a statului emitent, faţă de persoana condamnată se poate lua una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală. Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de pedeapsa aplicată în statul emitent, de natura infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura. (5) Măsura arestării preventive poate fi luată faţă de persoana condamnată, în cazul în care infracţiunea săvârşită face parte din una dintre categoriile de infracţiuni prevăzute la art. 96 alin. (1) şi există una dintre următoarele situaţii: a) persoana condamnată a fugit din statul emitent în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei şi s-a refugiat pe teritoriul României; sau b) pedeapsa aplicată de instanţa străină sau restul rămas de executat este de cel puţin un an închisoare. (6) Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 180 de zile. Măsurile preventive încetează de drept: a) la expirarea termenului prevăzut de lege sau la expirarea termenului stabilit de organele judiciare române; b) atunci când, înainte de pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, durata arestării preventive sau a arestului la domiciliu a atins durata pedepsei închisorii aplicate în străinătate; sau---------Lit. b) a alin. (6) al art. 137 a fost modificată de pct. 27 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. c) dacă arestarea preventivă s-a dispus anterior primirii cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti străine, atunci când, în termen de 30 de zile de la data arestării preventive, nu au fost primite de către direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132. (7) Situaţia juridică a persoanei condamnate nu poate fi agravată ca efect al duratei măsurii preventive privative de libertate aplicate de organul judiciar român. (8) Sentinţa se redactează în cel mult 10 zile de la pronunţare. Împotriva acesteia pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunţare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie.---------Alin. (8) al art. 137 a fost modificat de pct. 28 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.--------Art. 137 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 138Notificarea hotărârii judecătoreşti străine şi contestaţia persoanei condamnate (1) În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată în lipsă, procurorul, primind dosarul, notifică persoanei condamnate hotărârea. Notificarea trebuie să cuprindă următoarele menţiuni: a) că a fost primită o cerere de executare pe teritoriul României a unei pedepse; b) că are dreptul să conteste hotărârea judecătorească străină şi să depună contestaţie în acest sens, dacă acest drept îi este conferit de legea statului emitent; c) că respectiva contestaţie este supusă jurisdicţiei statului emitent; d) că respectiva contestaţie se depune la parchetul competent, potrivit art. 137; e) că termenul de depunere a contestaţiei este de 30 de zile şi curge de la data primirii notificării; f) că nedepunerea contestaţiei în termenul de 30 de zile are drept consecinţă considerarea hotărârii judecătoreşti străine ca fiind pronunţată în prezenţa sa. (2) Un exemplar al notificării este comunicat direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei care îl remite statului emitent. (3) Atunci când la expirarea celor 30 de zile se constată că persoana condamnată nu a depus contestaţie, procurorul sesizează curtea de apel competentă potrivit art. 137. (4) Atunci când la expirarea celor 30 de zile se constată că persoana condamnată a depus contestaţie, procurorul dispune clasarea, restituie dosarul direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi, totodată, îi transmite contestaţia, precum şi înscrisurile depuse de persoana condamnată.--------Art. 138 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul IIIProceduri speciale de recunoaştere şi executare--------Capitolul III a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 139Recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor de drept penal şi administrative aplicate de organele judiciare străine şi a cheltuielilor judiciare (1) Recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti sau ordonanţelor penale străine prin care au fost aplicate sancţiuni de drept penal sau administrative ori s-a dispus obligarea la plata de cheltuieli judiciare au loc în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul străin solicitant sau, în lipsa acestuia, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de Codul de procedură penală, dacă este îndeplinită condiţia reciprocităţii. (2) Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă judecătoria în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază persoana faţă de care s-a aplicat respectiva sancţiune sau care a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare, în vederea sesizării instanţei competente. Atunci când persoana nu are domiciliul şi nici nu locuieşte pe teritoriul României, competenţa aparţine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. (3) Instanţa judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Prezenţa procurorului este obligatorie. Instanţa hotărăşte prin sentinţă. Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la pronunţare, de procuror sau de persoana interesată. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în termen de 10 zile.---------Alin. (3) al art. 139 a fost modificat de pct. 29 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (4) Punerea în executare a decăderilor, precum şi a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească sau ordonanţa penală străină are loc numai dacă legea penală română prevede pentru infracţiunea săvârşită aplicarea unei astfel de măsuri sau decăderi. (5) Atunci când se solicită punerea în executare a amenzii penale sau administrative ori a cheltuielilor judiciare, instanţa competentă schimbă cuantumul acesteia în unitatea monetară a statului român, aplicând paritatea de schimb în vigoare la data pronunţării hotărârii. (6) Cuantumul amenzii penale sau administrative rezultat în urma convertirii nu poate depăşi limita maximă generală prevăzută de legea română. Cu toate acestea, instanţa de judecată va putea menţine şi pune în executare amenda penală sau administrativă, până la nivelul cuantumului pronunţat în statul străin, atunci când legea română prevede pentru fapta săvârşită o sancţiune mai severă decât cea prevăzută de legea statului emitent. (7) Nu constituie obiectul prezentei proceduri dispoziţiile din hotărârile judecătoreşti străine care intră sub incidenţa prevederilor art. 135 sau 137, după caz. (8) Hotărârea definitivă se comunică direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.--------Art. 139 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 140Recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor străine de confiscare (1) Recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor de confiscare emise de statele terţe au loc în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul străin emitent sau, în lipsa acestuia, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de Codul de procedură penală, dacă este îndeplinită condiţia reciprocităţii. (2) În înţelesul alin. (1), prin hotărâre de confiscare se înţelege o pedeapsă sau o măsură definitivă dispusă de o autoritate judiciară competentă a statului emitent în legătură cu una sau mai multe infracţiuni, având ca rezultat deposedarea definitivă de bunul respectiv. (3) Recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârilor prin care s-au dispus măsuri echivalente confiscării, care, potrivit legii române, nu constituie sancţiuni de drept penal, pot fi dispuse numai dacă: a) măsurile au ca rezultat deposedarea definitivă de bunurile respective; b) măsurile au fost dispuse de o autoritate judiciară competentă a statului emitent, în legătură cu una sau mai multe fapte penale; şi c) bunurile sunt produse sau instrumente în legătură cu acestea. (4) Competenţa recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor prevăzute la alin. (1) şi (3) aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul respectiv. În cazul în care hotărârea priveşte: a) mai multe bunuri mobile aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti; b) mai multe bunuri mobile şi un bun imobil, competenţa aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află bunul imobil; c) mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţia unor tribunale diferite, competenţa aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află bunul imobil având valoarea cea mai mare. (5) Instanţa judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Prezenţa procurorului este obligatorie. Instanţa hotărăşte prin sentinţă. Sentinţa poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la pronunţare, de procuror sau de persoana interesată. Dosarul va fi înaintat instanţei de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în termen de 10 zile.---------Alin. (5) al art. 140 a fost modificat de pct. 30 al art. II din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013. (6) Atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la existenţa unui pericol concret de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere a bunurilor care fac obiectul confiscării, instanţa poate aplica, din oficiu sau la cererea statului emitent ori a procurorului, măsura indisponibilizării, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile sau imobile în vederea confiscării. Instanţa dispune prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Prezenţa procurorului este obligatorie. Încheierea poate fi atacată odată cu sentinţa prevăzută la alin. (5). (7) Atunci când se solicită confiscarea unei sume de bani, instanţa competentă schimbă cuantumul acesteia în unitatea monetară a statului român, aplicând paritatea de schimb în vigoare la data pronunţării sentinţei. (8) Atunci când se solicită confiscarea unui bun determinat, recunoaşterea hotărârii străine are loc numai dacă legea română reglementează pentru fapta săvârşită măsura confiscării, în afară de cazul în care prin tratatul aplicabil se prevede altfel sau atunci când legea română prevede pentru fapta săvârşită o sancţiune mai severă decât cea prevăzută de legea statului emitent. (9) Dispoziţiile art. 248 alin. (2)-(4), art. 260, 267 şi 268 se aplică în mod corespunzător, dacă nu contravin prezentei secţiuni. Dispoziţiile art. 265 alin. (1)-(3) se aplică dacă nu se prevede altfel în tratatul dintre România şi statul emitent sau, atunci când tratatul nu conţine dispoziţii în acest sens, dacă nu se convine altfel între autorităţile competente române şi străine. Pentru România, autoritatea română competentă este Ministerul Justiţiei. (10) Hotărârile prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt puse în executare dacă au caracter executoriu şi nu este incident unul din motivele prevăzute la art. 136 alin. (2) lit. a)-c), k) şi art. 262 alin. (1) lit. b)-h) şi alin. (4). (11) Hotărârea definitivă prevăzută la alin. (5) se comunică direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei.--------Art. 140 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 140^1Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine (1) Recunoaşterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază. (2) Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa. Dispoziţiile art. 131 alin. (1), art. 132, 135 şi ale art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (4) Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.--------Art. 140^1 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul IVRecunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi a altor acte procedurale emise de autorităţile judiciare române--------Capitolul IV, titlul V a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Secţiunea 1 Transferarea din România în alte state a persoanelor condamnate, aflate în executarea, în regim de detenţie, a unor pedepse sau măsuri privative de libertate--------Secţiunea a 1-a, cap. IV, titlul V a fost introdusă de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 140^2Condiţii pentru transferarea în statul de executare a persoanelor deţinute în penitenciarele sau unităţile medicale din România (1) Orice persoană condamnată în România care este cetăţean al unui stat terţ sau care trăieşte pe teritoriul unui alt stat decât cel de cetăţenie şi doreşte să fie transferată pe teritoriul acestuia poate solicita direct sau prin intermediul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate desemnat pentru penitenciarul în care se află aceasta ori al conducerii unităţii în care este internată iniţierea procedurii de transferare în statul de executare. (2) În cazul în care persoana condamnată are cetăţenie multiplă, dintre care una este a statului român, cetăţenia străină va fi considerată ca fiind dominantă numai dacă statul străin este statul pe teritoriul căruia cetăţeanul român trăieşte. În cazul în care una dintre cetăţenii este a unui alt stat membru al Uniunii Europene, procedura prevăzută la titlul VI se aplică cu prioritate, în afară de cazul în care respectivul stat membru a declarat că nu doreşte să preia executarea pedepsei aplicate persoanei condamnate sau atunci când sunt incidente dispoziţiile art. 149 alin. (2). Înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132 se transmit unui singur stat de executare o dată. (3) Procedura nu se iniţiază atunci când s-a dispus amânarea sau întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă ori înlăturarea sau modificarea pedepsei. Totodată, procedura nu se iniţiază atunci când persoana condamnată s-a sustras de la executarea pedepsei, părăsind ţara, iar pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti sa recurs anterior la procedura extrădării sau a mandatului european de arestare. (4) Solicitarea iniţierii procedurii menţionate la alin. (1) nu atrage obligaţia transmiterii statului de executare a înscrisurilor şi informaţiilor prevăzute la art. 132, atunci când: a) se apreciază, fie de statul de executare, fie de autorităţile române competente, că executarea pedepsei în statul de executare nu ar servi scopului de a facilita reabilitarea socială şi reintegrarea în societate a persoanei condamnate; sau b) până la data iniţierii procedurii, persoana condamnată nu a achitat amenda penală, amenda judiciară, cheltuielile judiciare avansate de stat, cele cuvenite părţilor şi despăgubirile civile; sau c) persoana condamnată are de executat mai puţin de 6 luni închisoare sau ar putea fi liberată condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei în următoarele 6 luni; sau d) hotărârea nu este definitivă sau împotriva hotărârii persoana a exercitat o cale extraordinară de atac; sau e) persoana condamnată este cercetată într-o altă cauză penală; sau f) persoana a fost condamnată pentru infracţiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România; sau g) există indicii suficiente că, odată transferată, persoana condamnată ar putea fi pusă în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române ori că limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită este mai mică decât limita maximă specială prevăzută de legea penală română; sau h) în urma consultării, statul de executare a declarat că nu este de acord să preia executarea pedepsei aplicate de instanţa română. (5) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (4) lit. a)-c), f) şi g), solicitarea iniţierii procedurii menţionate la alin. (1) atrage obligaţia de a transmite statului de executare informaţiile şi înscrisurile prevăzute la art. 132 atunci când persoana condamnată a fost predată anterior, ca efect al unei cereri de extrădare formulate de Ministerul Justiţiei sau al unui mandat european de arestare emis de instanţa română competentă, sub condiţia ca, în caz de condamnare, persoana să fie returnată în statul de executare. (6) Atunci când persoana se află internată într-o unitate medicală din România în executarea unei măsuri privative de libertate aplicate acesteia ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, dispoziţiile prevăzute la alin. (1)-(5) se aplică în mod corespunzător.--------Art. 140^2 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 140^3Procedura prealabilă (1) Obiectul procedurii prealabile îl constituie verificarea de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, a condiţiilor prevăzute la art. 140^2 alin. (4) lit. b)-f) şi a situaţiilor prevăzute la alin. (2). (2) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, verifică: a) în cazul persoanelor care au fost predate anterior în baza unei cereri de extrădare formulate de către Ministerul Justiţiei sau a unui mandat european de arestare emis de instanţa română competentă, dacă predarea s-a realizat sub condiţia returnării în caz de condamnare, făcând menţiune despre aceasta în referatul prevăzut la alin. (4); b) dacă persoana condamnată este de acord să fie transferată în statul de executare. În acest scop, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, ascultă respectiva persoană, la locul de deţinere, în prezenţa unui avocat desemnat din oficiu sau ales şi, dacă persoana condamnată solicită expres, a reprezentantului diplomatic sau consular al statului de executare, întocmind în acest sens un proces-verbal semnat de judecător, persoana condamnată şi avocat. Totodată, îi aduce la cunoştinţă că, potrivit legii române, consimţământul persoanei condamnate este irevocabil; c) dacă faţă de persoana condamnată s-a aplicat măsura de siguranţă a expulzării. (3) Atunci când, în funcţie de împrejurările cauzei, apreciază necesar, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, solicită: a) departamentului de reintegrare socială din cadrul penitenciarului să întocmească un referat de evaluare a persoanei condamnate, stabilind în acest sens un termen care nu poate fi mai mare de 10 zile;b)solicită direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei consultarea autorităţii competente din statul de executare cu privire la posibila eliberare a persoanei condamnate înainte de termen sau condiţionată şi cu privire la procedura pe care statul de executare o va aplica în cazul transferării persoanei condamnate. (4) Referatul întocmit de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, procesul-verbal prevăzut la alin. (2) lit. b) şi înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132 lit. a), c), d)-f), h) şi i) se transmit direcţiei de specialitate a Ministerului Justiţiei. (5) În cazul în care sunt incidente dispoziţiile prevăzute la art. 140^2 alin. (4) lit. b)-f), informează în acest sens direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi persoana condamnată. (6) După primirea înscrisurilor şi informaţiilor prevăzute la alin. (4), Ministerul Justiţiei ia măsuri în vederea traducerii, dacă este cazul, şi sesizează statul de executare.--------Art. 140^3 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 140^4Procedura judiciară (1) În cazul în care statul de executare este de acord ca persoana condamnată să fie transferată, direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei transmite înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 140^3 alin. (4), precum şi cele comunicate de statul de executare parchetului de pe lângă judecătoria în a cărui circumscripţie se află locul de deţinere, în vederea sesizării instanţei competente. Sesizarea instanţei se face în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea cauzei la parchet. (2) Durata procedurii judiciare este de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă. Instanţa judecă, în complet format dintr-un singur judecător. Instanţa hotărăşte în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Prezenţa procurorului este obligatorie. (3) Instanţa verifică lucrările dosarului şi, în baza celor constatate, dispune, prin sentinţă definitivă:(i) transferarea în statul de executare a persoanei condamnate; sau(ii) respingerea cererii de transferare. Instanţa stabileşte, dacă este cazul, un termen pentru reexaminarea de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată, a situaţiei persoanei condamnate, care nu poate fi mai mic de un an. (4) Hotărârea se comunică direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, precum şi autorităţilor române competente să asigure predarea persoanei condamnate.--------Art. 140^4 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Secţiunea a 2-a Recunoaşterea şi executarea, pe teritoriul altor state, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor acte procedurale emise de autorităţile judiciare române--------Secţiunea a 2-a, cap. IV, titlul V a fost introdusă de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 140^5Delegarea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate (1) Executarea unei hotărâri judecătoreşti date de o instanţă română poate fi delegată unui stat terţ numai dacă persoana condamnată se află pe teritoriul statului de executare şi sunt incidente unul sau mai multe din următoarele cazuri: a) persoana condamnată are reşedinţa obişnuită în celălalt stat; b) persoana condamnată este cetăţean al celuilalt stat; c) statul de executare este statul de origine a persoanei condamnate, iar acesta a declarat că este de acord să preia executarea pedepsei; d) dacă executarea pedepsei în celălalt stat este susceptibilă să amelioreze posibilităţile de reintegrare socială ale persoanei condamnate; e) dacă este vorba de o pedeapsă privativă de libertate care ar putea fi executată în celălalt stat, în continuarea unei alte pedepse privative de libertate pe care persoana condamnată o execută sau urmează să o execute în acest stat, în afară de cazul în care persoana condamnată urmează să fie adusă din statul de executare în România în baza unei cereri de extrădare sau a unui mandat european de arestare ori transferată pentru executarea pedepsei aplicate de autorităţile străine într-un penitenciar din România; f) dacă se apreciază că instanţa de executare nu este în măsură să asigure executarea pedepsei, chiar recurgând la emiterea unui mandat european de arestare sau la solicitarea extrădării, iar celălalt stat are această posibilitate. (2) În acest sens, instanţa de executare, din oficiu sau la cererea procurorului competent ori a persoanei condamnate, propune motivat direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei să solicite statului străin recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti şi transmite înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132. (3) Cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti se întocmeşte şi se transmite statului de executare dacă, în urma controlului de regularitate internaţională, se constată că între România şi statul de executare există un tratat aplicabil care conţine dispoziţii în acest sens. Lipsa unui tratat nu împiedică transmiterea cererii de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti atunci când statul de executare a declarat că este de acord să preia executarea pedepsei sau a măsurii privative de libertate. (4) La cerere se anexează actele prevăzute de tratatul internaţional aplicabil sau, în lipsa unui tratat, înscrisurile şi informaţiile prevăzute la art. 132. Traducerea documentelor se efectuează de un traducător autorizat, la solicitarea direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei.--------Art. 140^5 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 140^6Punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească, precum şi a altor acte procedurale emise de autorităţile judiciare românePunerea în executare, pe teritoriul unui alt stat, a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească şi a altor acte procedurale emise de autorităţile judiciare române are loc în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul străin sau, în lipsa acestuia, pe bază de reciprocitate, atunci când în urma consultării cu statul de executare se constată că această condiţie este îndeplinită.--------Art. 140^6 a fost introdus de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Titlul VIDispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană--------Titlul VI a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul IDispoziţii generale--------Capitolul I, titlul VI a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 141Domeniul de aplicare (1) Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. În relaţia cu statele membre care nu au transpus decizia-cadru sunt aplicabile dispoziţiile titlului V. (2) Prezentul titlu se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat care conţine dispoziţii similare deciziei-cadru.--------Art. 141 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 142Competenţa autorităţilor judiciare române (1) Atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată este deţinută într-un alt stat membru al Uniunii Europene, recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a hotărârii judecătoreşti străine, în vederea transferării persoanei condamnate, este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti. (2) Atunci când România este stat de executare, iar persoana condamnată se află pe teritoriul României, recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent este de competenţa curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază persoana condamnată. În cazul în care persoana condamnată nu are domiciliul pe teritoriul României, competenţa aparţine Curţii de Apel Bucureşti. Atunci când persoana condamnată se află în România, în executarea unei pedepse, competenţa recunoaşterii şi punerii în executare aparţine curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află instanţa locului de deţinere. (3) Atunci când România este stat de executare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este competent să primească cererea statului emitent formulată potrivit art. 161. În cazul art. 161 alin. (9), parchetul competent să primească hotărârea judecătorească şi certificatul este cel de pe lângă curtea de apel prevăzută la alin. (4). (4) În cazul prevăzut la art. 161 alin. (9), curtea de apel din care face parte judecătorul care a luat măsura preventivă sau pe lângă care funcţionează parchetul din care face parte procurorul care a luat măsura preventivă este competentă să recunoască şi să pună în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent. (5) Atunci când România este stat emitent, iar persoana condamnată se află pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a solicita acestui din urmă stat luarea unei măsuri preventive şi recunoaşterea şi punerea în executare a hotărârii judecătoreşti române aparţine instanţei de executare.--------Art. 142 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 143Competenţa autorităţilor administrative române (1) Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, îndeplineşte, după caz, atribuţiile prevăzute la art. 152 şi 164, precum şi orice alte atribuţii prevăzute în prezentul titlu. (2) Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române: a) asigură transferarea, sub escortă, din România în statul de executare, a persoanei condamnate, potrivit art. 146 alin. (3); b) informează direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, curtea de apel competentă şi instanţa de executare cu privire la transferarea persoanei condamnate din România în statul de executare; c) la solicitarea instanţei de judecată învestite cu soluţionarea căii extraordinare de atac asigură aducerea, sub escortă, din statul de executare în România a persoanei transferate, în afară de cazul în care sarcina aducerii în ţară revine statului de executare. (3) Administraţia Naţională a Penitenciarelor: a) informează persoanele condamnate aflate în penitenciarele din România, cărora li se pot aplica prevederile prezentului titlu, cu privire la dreptul acestora de a solicita executarea pedepsei în statul de executare; b) asigură preluarea, la data aducerii în ţară a persoanei condamnate, transferate potrivit art. 146 alin. (1); c) după primirea în penitenciar a persoanei condamnate transferate potrivit art. 146 alin. (1), informează curtea de apel competentă şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei:(i) cu privire la locul de deţinere, regimul de executare stabilit şi măsurile luate, dacă este cazul;(ii) atunci când persoana condamnată a evadat şi nu a fost posibilă prinderea sa; d) la expirarea duratei pedepsei închisorii, la termenul hotărât de instanţa de judecată în cazul liberării condiţionate, precum şi la orice altă dată hotărâtă de organele judiciare competente în situaţiile anume prevăzute de lege, comunică de îndată Ministerului Justiţiei şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră punerea în libertate a persoanelor condamnate, transferate potrivit art. 146 alin. (1). Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, dacă în termenul prevăzut la art. 157 lit. c) persoana eliberată a părăsit teritoriul României; e) în cazul liberării condiţionate ori graţierii restului rămas neexecutat din pedeapsă, comunică direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei numărul de zile rămase de executat.--------Art. 143 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 144Legea care guvernează executarea (1) Atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul emitent. (2) Atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare. Amnistia sau graţierea poate fi aplicată atât de statul român, cât şi de statul de executare. (3) Dispoziţiile art. 133 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.--------Art. 144 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 145Tranzitarea (1) Tranzitarea teritoriului României a unei persoane transferate dintr-un stat membru într-un alt stat membru al Uniunii Europene se aprobă de direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, pe baza cererii statului solicitant. (2) Cererea se formulează în scris şi va fi însoţită de copia certificatului prevăzut în anexa nr. 5. În cazul în care certificatul nu este însoţit de o traducere în limba română, statul solicitant poate cere permisiunea de a transmite ulterior traducerea în limba română. Autoritatea română competentă să primească cererea de tranzitare este Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. (3) Nu este necesară aprobarea tranzitării, în cazul în care persoana este transportată cu avionul şi nu este prevăzută o escală pe teritoriul României. În cazul unei escale neplanificate, tranzitarea se aprobă pe baza unei cereri formulate verbal şi a certificatului. Cererea va fi confirmată în scris, în termen de cel mult 24 de ore, de către autoritatea competentă a statului solicitant. Prin excepţie de la alin. (1), tranzitarea teritoriului României se aprobă de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. (4) O pedeapsă aplicată în România împotriva persoanei prevăzute la alin. (1) nu constituie un impediment în ceea ce priveşte tranzitarea teritoriului României. Instanţa de executare, la sesizarea direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a organului la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei ori hotărârea judecătorească, verifică dacă poate fi solicitată predarea persoanei care va tranzita teritoriul României sau punerea în executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate pe teritoriul statului membru în care persoana este transferată. (5) Dacă faţă de persoana care va tranzita teritoriul României a fost emis un mandat de arestare preventivă ori s-a dispus o măsură privativă de libertate, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa pe rolul căreia se află cauza, din oficiu, la sesizarea direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei, a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a organului la care se află spre executare mandatul de executare a pedepsei ori hotărârea judecătorească, verifică dacă poate fi cerută predarea persoanei care va tranzita teritoriul României sau dacă poate fi solicitată statului membru în care persoana este transferată preluarea urmăririi penale sau a judecăţii. (6) În aplicarea alin. (1), Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, decide, pe baza referatului întocmit de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu privire la cererea de tranzit, în termen de cel mult 3 zile de la primirea acesteia. Decizia va fi amânată până la primirea traducerii solicitate conform dispoziţiilor alin. (2). (7) Cheltuielile ocazionate de tranzitarea pe teritoriul României sunt suportate de statul solicitant, cu excepţia situaţiei când acesta ar suporta cheltuielile ocazionate de o cerere similară formulată de autorităţile române. În acest sens, Ministerul Justiţiei poate solicita o asigurare de reciprocitate. (8) Cererea de tranzitare a teritoriului unui alt stat membru privind o persoană care urmează să fie transferată din România în statul emitent se formulează de direcţia de specialitate din Ministerul Justiţiei, la sesizarea Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau a statului emitent.--------Art. 145 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 146Transferarea, sub escortă, a persoanei condamnate (1) Transferarea din statul emitent în România a unei persoane condamnate are loc la data stabilită de comun acord de autorităţile competente române şi cele ale statului emitent, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prevăzute la art. 154. (2) În cazul în care circumstanţe neprevăzute împiedică transferarea persoanei condamnate în termenul stabilit, autorităţile prevăzute la alin. (1) se contactează reciproc fără întârziere şi stabilesc o nouă dată. În acest caz, transferarea se efectuează în termen de 10 zile de la noua dată astfel stabilită. (3) Transferarea din România în statul de executare a persoanei condamnate, aflate în executarea pedepsei într-un penitenciar din România, are loc la data stabilită de comun acord de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului de executare, în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii date de autoritatea competentă a statului de executare. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.--------Art. 146 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 147Consecinţele transferării persoanei condamnateAtunci când România este stat emitent, punerea în executare, după caz, a pedepsei sau măsurii privative de libertate sau a restului rămas neexecutat este de competenţa instanţei române, ori de câte ori: a) certificatul şi hotărârea sunt retrase mai înainte ca statul de executare să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate; b) statul de executare refuză să recunoască şi să pună în executare pedeapsa sau măsura privativă de libertate aplicată de instanţa română; c) statul de executare renunţă în mod expres la dreptul său de executare; d) statul de executare arată că nu mai poate executa pedeapsa sau măsura privativă de libertate, întrucât persoana condamnată a evadat şi nu a fost găsită pe teritoriul său; e) statul de executare arată că nu poate pune în executare pedeapsa sau măsura privativă, întrucât persoana condamnată nu a fost găsită pe teritoriul său.--------Art. 147 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 148Cheltuielile (1) Cheltuielile aferente transferării persoanei condamnate, sub escortă, din statul emitent în România, se suportă de statul emitent. Statul emitent suportă orice alte cheltuieli efectuate exclusiv pe teritoriul său anterior transferării persoanei condamnate. (2) Cheltuielile aferente transferării, sub escortă, a persoanei condamnate din România în statul de executare se suportă de statul român. Statul român suportă orice alte cheltuieli efectuate exclusiv pe teritoriul său, anterior transferării persoanei condamnate.--------Art. 148 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 149Aplicarea în timp (1) România, în calitate de stat emitent şi de executare, aplică dispoziţiile prezentului titlu recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate atât înainte, cât şi după intrarea în vigoare a prezentei legi. (2) Atunci când un alt stat membru al Uniunii Europene declară că, în calitate de stat de executare, nu aplică Decizia-cadru 2008/909/JAI hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate înainte de 5 decembrie 2011, recunoaşterea şi executarea hotărârilor române pe teritoriul acelui stat se solicită potrivit procedurii prevăzute la titlul V. (3) Dispoziţiile titlului V se aplică şi atunci când statul emitent este un alt stat membru al Uniunii Europene, care declară că nu aplică decizia-cadru prevăzută la alin. (2) hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate înainte de 5 decembrie 2011.--------Art. 149 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Capitolul IIPunerea în executare pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene--------Capitolul II, titlul VI a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Secţiunea 1 Dispoziţii comune--------Secţiunea a 1-a, cap. II, titlul VI a fost modificată de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 150Condiţii generaleHotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a statului român.--------Art. 150 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 151Motive de nerecunoaştere şi neexecutare (1) O hotărâre judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 155, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române; e) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care statul emitent informează că, în conformitate cu legislaţia sa:(i) persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la consecinţele legale în caz de neprezentare; sau(ii) persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi a fost încunoştinţată că hotărârea este supusă unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă poate verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi şi că, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la calea de atac, fie nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac. (2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege. (3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă: a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 158 alin. (1).--------Art. 151 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 152Atribuţiile Ministerului JustiţieiMinisterul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, este competent: a) să primească hotărârea şi certificatul prevăzut în anexa nr. 5, transmise de către statul emitent, traduse în limba română, în afară de cazul în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 161 alin. (9); b) în cazul persoanelor condamnate, aflate în alte state membre ale Uniunii Europene, în executarea unei pedepse, să primească cererile acestora de iniţiere a procedurii de transmitere de către statul emitent a hotărârii judecătoreşti şi a certificatului; c) să solicite statului emitent, din oficiu sau la cererea persoanei condamnate, să transmită hotărârea judecătorească şi certificatul; d) să se consulte, din oficiu sau la cererea instanţei competente, cu autoritatea competentă din statul emitent; e) să efectueze controlul de regularitate şi să solicite, după caz:(i) completarea sau corectarea certificatului;(ii) declaraţia persoanei condamnate;(iii) notificarea adresată acesteia, prevăzută în anexa nr. 6;(iv) atunci când pedeapsa aplicată este o măsură privativă de libertate, o copie a oricărui raport sau a oricărei constatări medico-legale ori a oricăror altor acte medicale care să ateste starea fizică şi mintală a persoanei, tratamentul urmat de aceasta pe teritoriul statului emitent şi eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în România; f) să suspende transmiterea către instanţa română competentă a hotărârii şi a certificatului, atunci când certificatul este incomplet sau nu corespunde hotărârii judecătoreşti ori lipseşte unul din documentele menţionate la lit. e) pct. (iii) şi (iv); g) să restituie hotărârea judecătorească şi certificatul, în cazul în care statul emitent nu a transmis documentele prevăzute la lit. f), până la expirarea unui termen de 60 de zile; h) să verifice domiciliul persoanei condamnate, în vederea stabilirii autorităţii prevăzute la art. 142; i) să refuze iniţierea procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine, atunci când, la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puţin de 6 luni, cu excepţia cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României; j) să informeze autoritatea competentă a statului emitent cu privire la demersurile efectuate potrivit art. 153 alin. (1); k) să comunice, la cererea expresă a statului emitent, informaţii cu privire la liberarea condiţionată a persoanei condamnate.--------Art. 152 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Secţiunea a 2-a Transferarea persoanelor condamnate, deţinute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România--------Secţiunea a 2-a, cap. II, titlul VI a fost modificată de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 300 din 15 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 11 decembrie 2013.  +  Articolul 153Măsuri premergătoare sesizării instanţei (1) În cazul în care se constată că statul emitent a transmis hotărârea judecătorească şi certificatul prevăzut în anexa nr. 5, precum şi, dacă este cazul, informaţiile prevăzute la art. 152 lit. e) pct. (ii)-(iv), Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripţie domiciliază persoana condamnată, în vederea sesizării curţii de apel. Sesizarea instanţei se face în termen de cel mult 20 de zile de la data înregistrării cauzei la parchet. (2) Procurorul, primind dosarul, verifică dacă: a) executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent în România ar fi contrară principiului non bis in idem; b) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru aceleaşi infracţiuni pentru care a fost pronunţată hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent;