DECIZIE nr. 112 din 3 martie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 23 mai 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de George Grossu în Dosarul nr. 41.400/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 864D/2015 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Păuna Neculae, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celeilalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis la dosar note scrise prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că prin consacrarea posibilităţii Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a invalida o decizie emisă ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti se ajunge la nesocotirea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, la încălcarea dreptului de proprietate privată, la aplicarea retroactivă a legii şi la nerespectarea exigenţei asigurării certitudinii raporturilor juridice, textul de lege criticat fiind în discordanţă şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate în cauza de faţă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 1 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 41.400/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de George Grossu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a deciziei prin care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a invalidat o dispoziţie a primarului municipiului Bucureşti, pe motiv că din actele depuse nu reiese calitatea de persoană îndreptăţită a notificatorului-reclamant.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile de lege criticate permit Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor cenzurarea tuturor actelor care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii emise de entităţile învestite, fără ca legiuitorul să fi prevăzut vreo distincţie în sensul exceptării de la această verificare a acelor acte la baza cărora a stat o hotărâre judecătorească. Se ajunge astfel ca un organ fără activitate jurisdicţională să cenzureze conţinutul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, încălcându-se principiul separaţiei puterilor în stat. Se nesocoteşte şi art. 44 din Constituţie, dreptul de proprietate recunoscut printr-o hotărâre judecătorească şi convertit într-un drept de creanţă riscând să fie invalidat de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. În plus, textele de lege criticate au semnificaţia recunoaşterii unui control administrativ asupra unei hotărâri judecătoreşti, deci a unei căi de atac neprevăzute de lege, întrun sistem concurent celui al instanţelor judecătoreşti, contrar dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac.8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că problema antamează chestiuni care privesc fondul cauzei şi a căror soluţionare revine judecătorului.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Avocatul Poporului precizează că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Faţă de această soluţie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Invocă, în acelaşi timp, şi cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa cu referire la competenţele atribuite de legiuitor Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, în sensul că nu sunt de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următoarea redactare:- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.";- Art. 21 alin. (5) şi (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (...) (8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7)."14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi art. 129 care reglementează cu privire la folosirea căilor de atac.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în cauză, în favoarea autorului excepţiei a fost emisă în anul 2006 o dispoziţie prin care primarul general al municipiului Bucureşti propunea acordarea de despăgubiri pentru o parte dintr-un imobil revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 şi care nu mai putea fi restituit în natură. Dosarul de despăgubire a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar întrucât aceasta a amânat în mod repetat soluţionarea, autorul excepţiei s-a adresat instanţei judecătoreşti competente. Prin Sentinţa civilă nr. 7.602 din 14 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un evaluator căruia să îi transmită dosarul de despăgubire aferent dispoziţiei primarului municipiului Bucureşti în vederea întocmirii raportului de evaluare, precum şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare. După intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care, potrivit legii menţionate, a preluat atribuţiile fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis o decizie de invalidare a dispoziţiei primarului, apreciind că autorul excepţiei nu a dovedit calitatea de persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării cererii de anulare a deciziei de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.16. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, raportat la circumstanţele specifice litigiului, Curtea observă că în cauza de faţă decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu a fost emisă ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti prin care vreo instanţă să fi statuat în mod irevocabil sau definitiv asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii dreptului de proprietate. Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti consecutiv căreia Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia de invalidare contestată nu a avut în vedere aspectele menţionate, ci a vizat o altă problematică, instituind în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o obligaţie de a face, respectiv de a soluţiona dosarul de despăgubire. Cu alte cuvinte, situaţia din cauză nu a implicat exercitarea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a competenţei de a invalida o decizie administrativă emisă în considerarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti prin care s-au stabilit deja calitatea de titular al dreptului la despăgubire al unei persoane, precum şi cuantumul despăgubirilor cuvenite.17. În situaţii similare, Curtea, analizând excepţia prin prisma unor critici asemănătoare celor formulate în cauza de faţă, a respins-o ca neîntemeiată. În acest sens pot fi amintite, exemplificativ, Decizia nr. 110 din 10 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 mai 2015, sau Decizia nr. 291 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 7 iulie 2015.18. În jurisprudenţa menţionată, Curtea a observat că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări, iar scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă, o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just. Curtea a mai reţinut că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, chiar confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.19. În plus, Curtea a precizat că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.20. Curtea a mai remarcat că verificarea existenţei dreptului echivalează, practic, cu examinarea aceloraşi condiţii ce era necesar a fi realizate şi la momentul iniţial, al emiterii deciziei respective, deoarece noua lege nu introduce noi cerinţe în această privinţă. Această atribuţie asigură un filtru suplimentar, prin respectarea aceloraşi condiţii legale ce era necesar a fi întrunite şi la momentul emiterii dispoziţiei, pentru asigurarea legalităţii dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine că această atribuţie afectează în mod real dreptul de proprietate decât în măsura în care acesta nu era, de la bun început, legal stabilit, în sensul că, în realitate, nu îndeplinea toate cerinţele stabilite de legea atunci în vigoare.21. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 724 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2015, sau Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Grossu în Dosarul nr. 41.400/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Valentina Bărbăţeanu
    ----