DECIZIE nr. 173 din 29 martie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său şi, în special, cele ale art. 3 alin. (2), art. 10, art. 11 şi art. 14 alin. (2) din acest act normativ
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 17 mai 2016



        Daniel Marius Morar - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Bianca Drăghici - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Fadeev şi Ana Fadeev în Dosarul nr. 344/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 943D/2015.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Mihai Duţu, cu împuternicire avocaţială aflată la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorii excepţiei au depus note scrise, iar partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat un punct de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.022D/2015 şi nr. 1.024D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (2) şi (3), art. 11 alin. (1) teza a doua şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, ridicată de Doina Sencu, Victor V. Sencu şi Simona Chiran în Dosarul nr. 802/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi de Elena Tăpăstău în Dosarul nr. 5.719/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.5. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.6. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că, la dosare, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat un punct de vedere, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 943D/2015, nr. 1.022D/2015 şi nr. 1.024D/2015 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. Reprezentantul autorilor excepţiei menţionează că lasă la aprecierea Curţii conexarea cauzelor, iar reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.022D/2015 şi nr. 1.024D/2015 la Dosarul nr. 943D/2015, care este primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorilor excepţiei, avocat Mihai Duţu, care, cu titlu de cerere prealabilă susţinerii excepţiei, formulează o cerere de administrare de probe, respectiv expertiză tehnică, în specialitatea IT, având în vedere modalitatea de adoptare a proiectului de lege, proiect devenit Legea nr. 164/2014.9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii, întrucât Curtea Constituţională nu este instanţă de judecată care să administreze probe.10. Curtea, potrivit art. 258 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea formulată, deoarece în faţa instanţei de contencios constituţional pot fi încuviinţate ca probe exclusiv înscrisurile depuse de părţi, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, sau cele solicitate de Curtea Constituţională în temeiul art. 76 din aceeaşi lege.11. Având cuvântul pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul autorilor excepţiei susţine, în esenţă, că, până la apariţia Legii nr. 164/2014, Legea nr. 290/2003 şi normele sale metodologice de aplicare prevedeau un termen general de plată, de un an, şi un termen derogatoriu de la cel general, de 2 ani, care se aplica în măsura în care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu avea disponibilităţi pentru efectuarea plăţilor. Ulterior, în anul 2013, Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă, a impus o eşalonare a plăţii despăgubirilor, eşalonare care a fost declarată neconstituţională de Curte, prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, întrucât afecta dreptul de proprietate al beneficiarilor legii. Prin urmare, susţine că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, întrucât termenele excesive şi modalitatea netransparentă de soluţionare a cererilor contravin prevederilor constituţionale potrivit cărora dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate şi instituie o discriminare între beneficiarii acestei legi. Se mai arată că, până la apariţia Legii nr. 164/2014, dovada bunurilor abandonate se putea face cu înscrisuri şi martori, însă în temeiul Legii nr. 164/2014, dovada proprietăţilor abandonate se poate face doar cu înscrisuri şi, în mod excepţional, cu martori, fapt ce creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la despăgubiri, în ceea ce priveşte regimul probator. În final, se arată că proiectul de lege a fost publicat pe pagina oficială de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 2 octombrie 2014, ulterior adoptării sale de către Senat, încălcându-se astfel prevederile art. 31, art. 52 şi art. 53 din Constituţie, precum şi art. 7 şi 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 3, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, ocazie cu care Curtea Constituţională a statuat că inegalitatea de tratament juridic, prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, ci este rezultatul unor regimuri juridice aplicabile succesiv în timp, potrivit principiului tempus regit actum. De asemenea, arată că dispoziţiile de lege criticate stabilesc un nou sistem de eşalonare, fără a nega dreptul la despăgubiri al beneficiarilor legii. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, invocată în Dosarul nr. 1.022D/2015, arată că aceste dispoziţii nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât hotărârea comisiei judeţene, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, este anterioară intrării în vigoare a legii. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:13. Prin Încheierea din 18 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 344/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Fadeev şi Ana Fadeev într-o cauză având ca obiect o contestaţie la executare şi suspendarea executării.14. Prin Încheierea din 18 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 802/120/2015, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Doina Sencu, Victor V. Sencu şi Simona Chiran într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei sume de bani, actualizată la zi, reprezentând prima tranşă din compensaţiile băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 199/04.10.2011 a Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmboviţa - Comisia de Aplicare a Legii nr. 290/2003.15. Prin Încheierea din 27 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.719/30/2014, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Elena Tăpăstău într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei sume de bani, reprezentând compensaţii băneşti stabilite prin Hotărârea nr. 519/20.10.2010 emisă de Comisia Judeţeană Timiş pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia apreciază, în esenţă, că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 au caracter retroactiv, deoarece stabilesc alte termene de acordare a despăgubirilor în cazul cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, pentru care nu s-au acordat despăgubirile, şi care fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, la data intrării în vigoare a acestei legi. În acest sens, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014.17. De asemenea susţin că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 creează situaţii discriminatorii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, şi anume persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul legilor nr. 9/1998 şi nr. 290/2003. Astfel, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane se aplică un tratament juridic diferit, întrucât unele dintre aceste persoane au încasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire, într-un termen rezonabil sau chiar în termenul instituit de legile menţionate, iar altele vor încasa aceste despăgubiri în mod eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, aşa cum prevede Legea nr. 164/2014.18. Autorii excepţiei consideră că omisiunea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în special atunci când obligaţia de executare a deciziei în cauză îi aparţine unei autorităţi administrative. În acest sens invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 mai 2004 şi 29 septembrie 2005, pronunţate în cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 şi 31, şi Tacea împotriva României, paragrafele 27, 39 şi 40.19. Cu privire la termenul de eşalonare a plăţilor despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, autorii susţin că această nouă eşalonare aduce atingere dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite, întrucât beneficiarii Legii nr. 290/2003 sunt titularii unui drept de creanţă suficient de bine stabilit, pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, iar întârzierea sau refuzul de plată din partea statului constituie atingeri aduse art. 44 din Constituţie. Ca atare, măsurile instituite prin Legea nr. 164/2014 nu se pot justifica prin ameninţarea adusă bugetului de stat, dat fiind că România nu se află în niciuna dintre situaţiile de excepţie la care fac referire prevederile art. 53 din Constituţie.20. Totodată, apreciază că proiectul de lege, devenit Legea nr. 164/2014, a fost elaborat şi adoptat nerespectându-se procedurile privind participarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor, încălcându-se, astfel, prevederile constituţionale ale art. 31, art. 52 şi art. 53, precum şi dispoziţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 52/2003.21. În final, susţin că, prin Legea nr. 164/2014, sunt nesocotite, în mod flagrant, dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013, decizie general obligatorie, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie.22. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu este întemeiată, deoarece Curtea Constituţională a statuat că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate în jurisprudenţa sa, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii, respectiv: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, un termen rezonabil de executare integrală, şi acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate. Cu privire la caracterul rezonabil al termenului de executare a unei creanţe bugetare asupra statului, arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că evaluările bugetare ale Guvernului au indicat că perioada de plată propusă (3 ani, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009) este rezonabilă, în contextul deficitului bugetar grav, al condiţiilor economice generale extrem de dificile. Referitor la conceptul de termen rezonabil, arată că acesta trebuie privit atât din perspectiva cetăţeanului-creditor, cât şi din cea a statului debitor. Ca atare, instanţa apreciază că termenul rezonabil stabilit prin Legea nr. 164/2014 ţine cont atât de interesele debitorului, cât şi de cele ale creditorului, existând un just echilibru între acestea. Cu privire la critica privind încălcarea dreptului de proprietate, instanţa consideră că măsura criticată a fost una de garantare a dreptului de proprietate, în condiţiile unei crize financiare accentuate.23. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal nu îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, mărginindu-se doar la a analiza admisibilitatea acesteia.24. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată.25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.26. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare cu privire la toate cauzele pendinte, care se aplică numai pentru viitor, şi nu retroactiv. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 10 din Legea nr. 164/2014, prin raportare la art. 44 din Constituţie, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia, prin mecanismul de actualizare cu indicele preţurilor de consum, a sumelor ce trebuie plătite de către stat, se asigură executarea integrală a despăgubirii. Cât priveşte critica referitoare la eşalonarea plăţilor, apreciază că măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - plata eşalonată a despăgubirilor în cauză. În plus, consideră că măsurile reglementate au caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român, în contextul de criză economică naţională şi internaţională. Totodată, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, normele fiind aplicabile tuturor destinatarilor săi.27. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în dosarele nr. 1.022D/2015 şi nr. 1.024D/2015, apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că normele criticate nu sunt de natură a aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât ele se aplică după intrarea lor în vigoare, având domeniul propriu de aplicare. De asemenea, apreciază că neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 poate fi pusă în discuţie, prin raportare la art. 21 din Constituţie, doar în măsura în care partea interesată, în speţă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ar fi invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, pe motiv că noile termene prevăzute de acest act normativ se aplică şi cererilor aflate pe rolul instanţelor de judecată. Or, din moment ce instanţa de judecată nu s-a pronunţat în acest sens, iar cursul procesului nu a fost suprimat, normele criticate, prin raportare la art. 21 din Constituţie, sunt constituţionale. În final, consideră că noile dispoziţii conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, în mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, însă această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul şi nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate. În plus, normele criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare.28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorilor excepţiei, punctele de vedere ale părţii, concluziile reprezentantului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, în ansamblul său, şi, în special, cele ale art. 3 alin. (2), art. 10, art. 11 şi art. 14 alin. (2) din acest act normativ. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";- Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare. (3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. (6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. (7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.";- Art. 11: "(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. (2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).";- Art. 14 alin. (2): "Hotărârile emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după data intrării în vigoare a prezentei legi, se validează/invalidează de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizie, în termen de 18 luni de la data înregistrării lor."31. Autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 31 care consacră dreptul la informaţie, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice, şi art. 147 alin. (4) potrivit căruia deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din data de 3 decembrie 2013.32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, din perspectiva unor critici asemănătoare, dispoziţiile art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 164/2014 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.33. Astfel, prin deciziile precitate, Curtea a statuat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii civile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).34. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.35. Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.36. În ceea ce priveşte critica eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).37. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată aşadar de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.38. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eşalonarea pe o durată de 5 ani a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este constituţională. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.39. Prin urmare, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală - are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.40. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, Curtea, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, precitată, a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.41. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.42. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, invocată în Dosarul nr. 1.022D/2015, Curtea reţine că, potrivit acestor dispoziţii, hotărârile emise de comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, după data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv după data de 18 decembrie 2014, se validează sau se invalidează de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin decizie, în termen de 18 luni de la data înregistrării lor. Însă, din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei Curtea observă că despăgubirile băneşti au fost acordate autorilor excepţiei prin Hotărârea nr. 199 din 4 octombrie 2011, emisă de Instituţia Prefectului Judeţului Dâmboviţa - Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003. Prin urmare, având în vedere că hotărârea comisiei judeţene este emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv la data de 4 octombrie 2011, dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În aceste condiţii, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, care, nerespectând condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este inadmisibilă.43. De asemenea, Curtea nu poate reţine nici critica potrivit căreia nu au fost respectate procedurile privind participarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a proiectului de lege devenit Legea nr. 164/2014, întrucât în cadrul procesului legislativ se constată că proiectul de lege a fost publicat pe site-ul Senatului României la data de 3 iulie 2014, astfel încât a fost accesibil cetăţenilor interesaţi de procesul de elaborare a acestui act normativ.44. În final, Curtea reţine că prevederile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.45. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 şi cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 164/2014, în ansamblul său şi, în special, a art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din acest act normativ,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Doina Sencu, Victor V. Sencu şi Simona Chiran în Dosarul nr. 802/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Fadeev şi Ana Fadeev în Dosarul nr. 344/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, de Doina Sencu, Victor V. Sencu şi Simona Chiran în Dosarul nr. 802/120/2015 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi de Elena Tăpăstău în Dosarul nr. 5.719/30/2014 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său şi, în special, cele ale art. 3 alin. (2), art. 10 şi art. 11 din acest act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Tribunalului Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2016.

    PREŞEDINTE,

    DANIEL MARIUS MORAR

    Magistrat-asistent,

    Bianca Drăghici
    ----