DECIZIE nr. 9 din 12 aprilie 2016referitoare la sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 5.287/290/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal"
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 356 din 10 mai 2016



    Dosar nr. 814/1/2016/HP/P Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de                           Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală Livia Luminiţa Zglimbea - judecător la Secţia penală Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală Rodica Cosma - judecător la Secţia penală Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penalăS-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 5.287/290/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal."Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată participă doamna Micaela Radulian, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Daniela Maftei.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că s-au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept din partea curţilor de apel, conturându-se două opinii:În opinia majoritară s-a susţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal este întrunit chiar dacă acţiunea inculpatului vizează o singură persoană, întrucât aceasta se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, cu condiţia îndeplinirii condiţiei esenţiale a comiterii faptei în public.În opinia minoritară s-a susţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul "persoane". Aşadar, din interpretarea gramaticală a normei de incriminare a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice rezultă că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane.Când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană, ca subiect pasiv, a făcut-o prin titlul I intitulat "Infracţiuni contra persoanei", cap. II intitulat "Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane" din Partea specială a Codului penal".În unanimitate, s-a susţinut că, în situaţia în care acţiunea descrisă vizează o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.La dosar au fost transmise opiniile formulate de specialiştii Catedrei de drept penal din cadrul Universităţii "Nicolae Titulescu", Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universităţii de Vest din Timişoara, care şi-au expus punctul de vedere în sensul că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal nu trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, iar în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.Magistratul-asistent a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat inculpatului potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.A mai învederat că la data de 31 martie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 253/C2/530/III-5/2016, din data de 30 martie 2016, a adus la cunoştinţă că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluziile scrise.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la problema supusă dezlegării.Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a susţinut că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând interpretarea şi aplicarea art. 371 din Codul penal este admisibilă, în cauză sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, Curtea de Apel Timişoara fiind învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv în apel, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului instanţei supreme şi, în consecinţă, nu s-a statuat asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei.Pe fondul sesizării a susţinut că existenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu depinde de numărul persoanelor vizate de modalităţile normative de realizare a elementului material, ci de producerea efectivă a urmăririi periculoase care este tulburarea ordinii şi liniştii publice, în fapt, crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială. În concluzie, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice poate exista şi atunci când elementul material al acesteia vizează o singură persoană, dacă s-a produs urmarea specifică, după cum poate să nu existe dacă, deşi elementul material vizează mai multe persoane, nu s-a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice.Pentru motivele expuse, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea sesizării şi, prin hotărârea ce se va pronunţa, lămurirea pe deplin a problemei de drept supuse dezlegării.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, rămânând în pronunţare asupra sesizării formulate.ÎNALTA CURTEasupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea de şedinţă din data de 5 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.287/290/2013, Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept: Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă, în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană, operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 5.287/290/2013 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală:Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a fost învestită cu judecarea apelului declarat de inculpatul R.L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 2.808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013.În contextul concret al cauzei, prin Rechizitoriul nr. 993/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Reşiţa, iar apoi pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 10 februarie 2015 cu nr. 5.287/290/2013, în urma admiterii de către Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa nr. 11/PI/29.01.2015, a cererii de strămutare formulate de inculpat, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969.Prin Sentinţa penală nr. 2.808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013, în baza art. 371 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal şi art. 5 din Codul penal, în condiţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului R.L.C. la o pedeapsă de 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, cu executare în regim de detenţie.În temeiul art. 67 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi m) (dreptul de a se afla în sala de sport S.C. SUPER FIT - S.R.L. din Reşiţa) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani, care se execută potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal, după executarea pedepsei principale.În temeiul art. 65 din Codul penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi m) din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii.În temeiul art. 404 alin. (4) din Codul de procedură penală, raportat la art. 72 alin. (1) din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpatul R.L.C. durata reţinerii şi durata arestării preventive de la data de 04.04.2013 la data de 18.04.2013 şi de la data de 31.01.2014 la data de 04.02.2014.Ca situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 29.03.2013 numitul M.A.A. a mers la sala de sport S.C. SUPERFIT - S.R.L., situată în municipiul Reşiţa, al cărei abonat era şi a început să se antreneze la diferite aparate.La ora 19,37, în sală a intrat şi inculpatul R.L.C. care iniţial a rămas în apropierea pultului, timp în care lângă acesta a trecut şi numitul M.A.A., fără a-l fi abordat în vreun fel pe inculpat.Inculpatul R.L.C. s-a schimbat în echipamentul sportiv şi s-a deplasat în sală pentru a se antrena la aparate.La un moment dat, inculpatul şi numitul M.A.A. au început să facă exerciţii la două aparate apropiate.La scurt interval de timp, numitul M.A.A. a încetat să se mai antreneze la aparatul respectiv şi s-a deplasat pe culoar, în direcţia pultului. Imediat în spatele său a venit inculpatul R.L.C. care a început să-l împingă violent.Imediat, în locul în care era căzută victima, lângă care se afla numitul L.R. s-au deplasat şi martorele G.N. şi G.B.A., iar inculpatul s-a îndreptat agitat spre zona pultului. În momentul în care martora G.N. a dorit să apeleze numărul unic de urgenţă inculpatul R.L.C. s-a întors la locul agresiunii şi a împiedicat-o pe martoră să vorbească la telefon, îndepărtându-i cu mâna telefonul de la ureche şi spunând să nu sune la poliţie.În urma loviturilor primite, victima a necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile îngrijiri medicale conform Certificatului medico-legal nr. 133/A2/02.04.2013 eliberat de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin.După câteva minute, respectiv la ora 19,56, numitul M.A.A. s-a ridicat de la podea, ajutat fiind de numitul L.R., şi s-a deplasat apoi la grupul sanitar al sălii de sport, întrucât în urma loviturilor îi curgea sânge din zona capului.Inculpatul R.L.C. a intrat şi el în baia sălii de sport.Împotriva Sentinţei penale nr. 2.808/17.11.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara, a formulat apel inculpatul R.L.C., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, care a pus în discuţie admisibilitatea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept motivat de succesiunea în timp a normei penale şi de modul în care legiuitorul a înţeles să incrimineze în conţinutul art. 371 din Codul penal o parte din conţinutul constitutiv al infracţiunii din vechea reglementare a art. 321 din Codul penal, respectiv dacă pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal se impune în mod necesar ca violenţele, ameninţările sau atingerea gravă adusă demnităţii să vizeze una sau mai multe persoane.Reprezentantul Ministerului Public a opinat în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate, pentru următoarele considerente: cu privire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, a arătat că, în absenţa unei precizări a legii, violenţa îndreptată asupra persoanelor poate fi atât fizică, cât şi verbală. Cu privire la atingerile grave aduse demnităţii persoanelor, acestea semnifică acele acţiuni cu caracter ofensator care sunt de natură să vatăme sentimentul de preţuire pe care persoana îl are faţă de ea însăşi sau consideraţia, aprecierea de care aceasta se bucură din partea celorlalţi membri ai societăţii. În cauză, elementul material s-a realizat în aceste două modalităţi de comitere a faptei, prin acţiunile inculpatului de a lovi partea vătămată M.A.A. în zona feţei şi de a-i adresa injurii, gest dispreţuitor de natură a o pune pe aceasta într-o situaţie umilitoare, atingându-i astfel în mod grav demnitatea în prezenţa mai multor persoane care au observat în mod direct gesturile inculpatului şi care la rândul lor au fost afectate de acţiunea acestuia. Prin modalitatea de săvârşire a faptei, respectiv în incinta unei săli de sport, cu ocazia efectuării unor antrenamente de rutină la care participau un număr relativ mare de persoane, acţiunea inculpatului contra unei persoane care se antrena a determinat o reacţie de dezaprobare din partea celor prezenţi, inculpatul a tulburat în mod real ordinea şi liniştea publică, având un impact extins în cadrul societăţii civile. Date fiind cuvintele jignitoare adresate de inculpat părţii vătămate, a apreciat că violenţele au vizat şi marcat negativ toate persoanele prezente la locul incidentului. Prin urmare, chiar dacă acţiunea inculpatului de lovire şi ameninţare (jignire) a vizat o singură persoană, aceasta s-a răsfrânt asupra tuturor persoanelor prezente, astfel că este întrunită cerinţa stipulată în art. 371 din Codul penal.Apărătorul apelantului inculpat, în notele scrise depuse la dosar, a susţinut că din analiza comparativă a modalităţilor alternative de săvârşire a faptei, noua reglementare din art. 371 din noul Cod penal apare ca fiind restrictivă. Astfel, dacă sub imperiul vechii legi actele sau gesturile, cuvintele ori expresiile sau orice altă manifestare prin care se aducea atingere bunelor moravuri, se producea scandal public ori se tulbura liniştea şi ordinea publică constituia infracţiune, sub imperiul noului Cod penal, pentru ca aceeaşi faptă să aibă relevanţă penală trebuie să existe violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor. Interpretând gramatical cuvintele şi expresiile folosite în conţinutul art. 371 din Codul penal, se ajunge la concluzia că pluralul folosit în două rânduri de către legiuitor nu este întâmplător, creând în opinia apărării o condiţie de existenţă a acestei infracţiuni - pluralitatea pasivă ce este vizată, fie de violenţe, fie de ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii. Aplicând criteriul per a contrario se ajunge la concluzia că violenţele comise în public împotriva unei persoane sau ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii unei persoane nu au relevanţă penală. Aspectul teoretic invocat prezintă importanţă şi în speţa de faţă, raportat la obiectul cauzei. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1969, în sarcina sa reţinându-se că în 29 martie 2013, aflându-se în incinta sălii de sport S.C. SUPERFIT - S.R.L. din Reşiţa, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele numitului M.A.A., i-a adresat cuvinte şi expresii jignitoare, precum şi ameninţări de natură să provoace indignarea şi revolta persoanelor existente în spaţiul respectiv, manifestări de violenţă prin care s-a adus atingere bunelor moravuri, s-a produs scandal public şi s-a tulburat ordinea şi liniştea publică.A apreciat că dezlegarea din punct de vedere teoretic a chestiunii de drept va lămuri dacă în situaţia unui conflict fizic ori verbal între două persoane, victimă - agresor, în loc public, fără a fi vătămate în mod direct şi nemijlocit alte persoane, sunt incidente dispoziţiile art. 371 din noul Cod penal. Voinţa legiuitorului trebuie interpretată în sensul protejării obiectului juridic special al infracţiunii, în situaţia în care activitatea materială incriminată vatămă mai mult decât ocroteşte obiectul juridic special al infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 din Codul penal, ori de ameninţare, prevăzute de art. 206 din Codul penal. A interpreta altfel s-ar putea ajunge la situaţia imposibilă ca una şi aceeaşi faptă să fie încadrată în acelaşi timp în conţinutul constitutiv a două infracţiuni de sine stătătoare, fără a exista între ele cerinţa reglementată de art. 38 alin. (2) din Codul penal privind concursul formal de infracţiuni. Aceasta cu atât mai mult cu cât persoana agresată fizic sau verbal este ocrotită de legea penală prin incriminarea ca infracţiuni a faptelor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare. S-a arătat că un aspect deopotrivă important, ce poate să decurgă din modalitatea de soluţionare a chestiunii de drept, îl constituie posibilitatea recurgerii la principiul oficialităţii urmăririi penale, în asemenea cazuri, când victima nu formulează plângere prealabilă pentru faptele săvârşite împotriva sa. Situaţia este prezentă şi în această cauză, când fapta a fost urmărită din oficiu înainte ca victima să formuleze plângere prealabilă, pe care ulterior a retras-o.Instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept supusă dezbaterii a arătat că, potrivit noului Cod penal, activitatea materială circumscrisă laturii obiective a infracţiunii a fost defalcată prin incriminarea distinctă cu denumire marginală proprie în două infracţiuni de sine stătătoare, respectiv "tulburarea ordinii şi liniştii publice" reglementată de art. 371 din Codul penal şi "ultrajul contra bunelor moravuri" prevăzută de art. 375 din Codul penal, în speţă fiind aplicabil art. 371 din Codul penal care face parte din titlul VIII intitulat "Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială" cap. I - infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice.S-a mai susţinut că infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice reglementată de art. 321 din Codul penal anterior făcea parte din acelaşi capitol cu infracţiunile care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială.S-a menţionat, de asemenea, că incriminarea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal dă expresie preocupării legiuitorului pentru asigurarea unui climat de convieţuire paşnică şi demnă, întemeiat pe respect şi consideraţie reciprocă între membrii colectivităţii, obiectul juridic special constituindu-l relaţiile sociale de convieţuire a căror existenţă şi dezvoltare sunt condiţionate de respectarea bunelor moravuri în relaţiile interumane şi a liniştii publice. În literatura juridică de specialitate (Alexandru Boroi - Drept penal parte specială, ediţia II, Editura CH BECK, Bucureşti 2014, pag. 686) s-a considerat că subiect pasiv al infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice este statul, ca subiect pasiv principal, sau persoanele ale căror sentimente morale au fost ultragiate sau cărora li s-a adus atingere prin scandalul public provocat, ca subiect pasiv adiacent. Astfel, dacă sub imperiul vechii legi nu era precizat dacă actele sau gesturile ori expresiile sau orice altă manifestare prin care se aducea atingere bunelor moravuri ori se tulbura liniştea şi ordinea publică trebuiau comise împotriva unuia sau mai multor persoane sau bunuri, sub imperiul noului Cod penal legiuitorul a stabilit că fapta persoanei comisă în public prin violenţă trebuie îndreptată "împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave asupra demnităţii persoanelor", urmarea imediată constând în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială ca urmare a săvârşirii acţiunii incriminate. Modalităţile normative ale infracţiunii sunt reflectate în modurile în care poate fi realizat elementul material: violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.S-a mai susţinut că, interpretând gramatical conţinutul normei de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane, pluralitatea pasivă fiind necesară pentru existenţa infracţiunii. Aceasta a fost şi interpretarea dată art. 321 din Codul penal anterior de către instanţele naţionale, prin Decizia penală nr. 627/1984 a Tribunalului Hunedoara, publicată în Revista Română de Drept nr. 5/1985, statuându-se că atunci când manifestările lipsite de respect sunt adresate unei singure persoane în urma unui conflict personal nu există infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.În acest sens, instanţa de apel a constatat că voinţa legiuitorului se impune a fi interpretată în sensul protejării obiectului juridic special în situaţia în care activitatea materială incriminată de art. 371 din Codul penal aduce atingere unor valori sociale diferite de cele care ocrotesc obiectul juridic special al infracţiunilor de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 din Codul penal ori de ameninţare prevăzută de art. 206 din Codul penal, astfel încât pluralitatea de subiecţi pasivi împotriva cărora trebuie să fie îndreptată acţiunea circumscrisă elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal este necesară.S-a apreciat că această interpretare se impune cu atât mai mult cu cât persoana agresată fizic sau verbal este ocrotită de legea penală prin titlul I intitulat "Infracţiuni contra persoanei" cap. II intitulat "Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii".În concluzie, s-a apreciat că este necesar ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare problemelor de drept sus-menţionate.III. Dispoziţiile legale incidenteArt. 371 din Codul penal - Tulburarea ordinii şi liniştii publice"Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."Art. 375 din Codul penal - Ultraj contra bunelor moravuri"Fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă."Art. 321 din Codul penal anterior - Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice"Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012."Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."Art. 4 din Codul penal - Aplicarea legii penale de dezincriminare"Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţiePrin Decizia penală nr. 747 din 3 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.411/110/2013, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.G. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 20 august 2013 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie.În cauza mai sus menţionată inculpatul V.G. a fost condamnat pe lângă alte infracţiuni şi pentru aceea prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal (vechea reglementare), cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), c) şi art. 76 alin. 1 lit. d) din Codul penal (vechea reglementare), ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.Ca situaţie de fapt s-a reţinut că, în "seara zilei de 5 aprilie 2013, în jurul orelor 20.45, în timp ce se afla în incinta barului aparţinând S.C. M.C. - S.R.L. din municipiul Bacău, inculpatul a purtat fără drept o secure cu care a lovit partea vătămată A.G. în zona capului, cu intenţia de a-i suprima viaţa, provocându-i leziuni ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale, provocând astfel scandal şi tulburând liniştea şi ordinea publică".Prin Decizia penală nr. 1.810 din 28 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4.319/107/2013, a fost admis recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 200/A din 4 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost casată în parte decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 211 din 2 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Alba, şi, rejudecând, s-a făcut aplicarea art. 5 din Codul penal, iar în baza art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare din infracţiunile prevăzute de art. 20 din Codul penal (1969) raportat la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. i) din Codul penal (1969), art. 321 alin. 1 din Codul penal (1969) şi art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 în infracţiunile prevăzute de art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din Codul penal, art. 371 din Codul penal şi art. 372 alin. (2) din Codul penal, fiind condamnat pentru infracţiunile mai sus menţionate, în condiţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal referitoare la contopirea pedepselor şi aplicarea unui spor.Ca situaţie de fapt s-a reţinut că "prin aplicarea unei lovituri cu cuţitul într-un local public, în prezenţa mai multor persoane, precum şi gălăgia provocată în acest context a tulburat liniştea publică, respectiv acel climat necesar desfăşurării normale a vieţii sociale, în care relaţiile dintre oameni se desfăşoară paşnic, climat care a fost tulburat, deranjat prin atitudinea inculpatului, inclusiv prin lovirea cu intenţie a părţii vătămate cu cuţitul pe care îl avea în mod nejustificat asupra sa şi deci săvârşirea unor alte infracţiuni. De asemenea, actele inculpatului au fost săvârşite în public, încadrându-se în dispoziţiile art. 152 din Codul penal".Totodată, instanţa de recurs a stabilit în ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 din Codul penal (1969) că fapta, astfel cum a fost recunoscută de inculpatul T.A., în noua reglementare se regăseşte în dispoziţiile art. 371 din Codul penal.IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondateExaminând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme a rezultat următoarele:Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală a comunicat că sau conturat două opinii.Într-o primă opinie îmbrăţişată de Tribunalul Arad şi Judecătoria Reşiţa s-a susţinut că este întrunită cerinţa prevăzută de art. 371 din Codul penal chiar dacă acţiunea de exercitare de violenţe este îndreptată împotriva unei singure persoane, însă aceasta se răsfrânge asupra mai multor persoane prezente.Într-o altă opinie, la care s-a raliat şi Tribunalul Caraş-Severin, s-a susţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni doar în situaţia în care acţiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane.Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate au comunicat că există două opinii.În opinia majoritară s-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal este întrunit chiar dacă acţiunea inculpatului vizează o singură persoană, întrucât aceasta se răsfrânge asupra tuturor persoanelor prezente, cu condiţia îndeplinirii cerinţei, aceea a comiterii faptei în public. S-a argumentat că textul nu trebuie interpretat strict gramatical, folosirea pluralului în art. 371 din Codul penal nu este de natură să exonereze pe făptuitor de infracţiunea comisă asupra unei singure persoane sau asupra unui singur bun, cerinţa esenţială a textului fiind aceea de tulburare a ordinii şi liniştii publice săvârşită prin violenţe, indiferent de numărul de persoane. Când legiuitorul a vrut să prevadă un număr minim de persoane vătămate, a prevăzut în mod expres acest lucru în modalitatea formei simple sau a formei agravante (art. 192 sau art. 196 din Codul penal). Ceea ce se protejează în principal prin incriminarea acestei infracţiuni este liniştea publică, atribut al vieţii sociale. Or, atâta timp cât violenţele sau ameninţările comise de inculpat, în public, sunt de natură a tulbura această linişte, de a provoca indignarea şi revolta publicului, nu are importanţă dacă sunt îndreptate împotriva uneia sau mai multor persoane.În opinia minoritară s-a arătat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, în textul incriminator regăsindu-se termenul "persoane" folosit la plural, nu la singular. Aşadar, din interpretarea gramaticală a normei de incriminare rezultă că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea este îndreptată împotriva mai multor persoane, pentru existenţa infracţiunii fiind necesară pluralitate de subiecţi pasivi.Când legiuitorul a vrut să ocrotească o singură persoană ca subiect pasiv, a făcut-o în titlul I intitulat "Infracţiuni contra persoanei" în cap. II "Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii".În unanimitate, s-a arătat că, în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană, nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Galaţi şi instanţele arondate, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Bihor, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Mureş, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Cluj, Judecătoria Aleşd, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Măcin, Judecătoria Gherla, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Iaşi au precizat că, dacă acţiunea vizează o singură persoană, indignarea se răsfrânge asupra tuturor persoanelor şi nu operează dezincriminarea.Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Braşov, Tribunalul Dolj, Judecătoria Luduş, Judecătoria Rupea, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Satu Mare, Judecătoria Carei, Judecătoria Moreni, Judecătoria Segarcea, interpretând gramatical conţinutul normei de incriminare a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, au apreciat că pluralul folosit de legiuitor conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii doar în situaţia în care acţiunea incriminatoare este îndreptată împotriva mai multor persoane, pluritatea pasivă fiind necesară pentru existenţa infracţiunii.Curtea de Apel Iaşi a trimis mai multe hotărâri pronunţate de instanţele arondate Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Vaslui, fără să formuleze un punct de vedere expres cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 371 din Codul penal.Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava şi instanţele arondate, Tribunalul Buzău, Tribunalul Covasna, judecătoriile Oraviţa, Caransebeş şi Moldova Nouă, judecătoriile Braşov, Făgăraş, Zărneşti, Întorsura Buzăului, tribunalele Covasna, Topliţa, Târnăveni, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Hârşova, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Babadag, judecătoriile Craiova, Calafat, Băileşti, judecătoriile Paşcani şi Hârlău, Tribunalul Iaşi au comunicat că nu au jurisprudenţă în materia infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal.V. Punctul de vedere al specialiştilor asupra problemei de drept supuse dezlegăriiÎn conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat opinia unor specialişti cu privire la problema de drept supusă dezlegării.În punctul de vedere transmis de Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, s-a arătat că obiectul juridic protejat prin norma de incriminare sunt relaţiile sociale privind ordinea şi liniştea publică, ca specie a relaţiilor de convieţuire socială. Ordinea publică este dată de respectarea ordinii de drept care asigură tuturor cetăţenilor simţământul siguranţei şi al liniştii, asigură existenţa paşnică a indivizilor şi a bunurilor acestora. Ordinea şi liniştea publică sunt cerinţe fundamentale ale statului de drept, asigurând exerciţiul în societate al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Infracţiunile contra ordinii şi liniştii publice sunt infracţiuni de pericol şi, de regulă, nu au obiect material. În cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice săvârşite prin violenţe, obiectul material îl constituie corpul sau bunurile victimei, subiect pasiv adiacent (secundar) al infracţiunii, dar dacă violenţele exercitate asupra acestora au ca rezultat vătămări corporale sau distrugeri de bunuri, va exista un concurs ideal (formal) de infracţiuni. Infracţiunea prezintă un subiect pasiv principal, care este statul, ca titular al valorilor sociale protejate (ordinea şi liniştea publică). Infracţiunea poate avea şi un subiect pasiv secundar (adiacent), reprezentat de persoanele cărora li s-a adus atingere prin violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii acestora sau distrugerea bunurilor lor. În acest caz, vătămările aduse persoanelor sau distrugerea bunurilor lor constituie infracţiuni distincte, în concurs cu infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se poate realiza prin modalităţi alternative, constând în violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor. Cerinţa esenţială este ca aceste fapte să fie săvârşite în public. Înţelesul noţiunii de faptă "săvârşită în public" este dat de prevederile art. 184 din Codul penal, potrivit căruia fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă: a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care por fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.S-a susţinut că dacă s-ar considera sintagma "împotriva persoanelor sau bunurilor" o cerinţă esenţială pentru realizarea elementului material al infracţiunii numai în ipoteza în care violenţele sau ameninţările sunt îndreptate împotriva mai multor persoane, ar exista o contradictio in terminis între această cerinţă şi cea privind săvârşirea faptei în loc public, această din urmă cerinţă putând fi îndeplinită chiar dacă violenţele, ameninţările sunt îndreptate împotriva unei singure persoane.Folosirea pluralului "împotriva persoanelor sau bunurilor" nu este o cerinţă de ordin numeric, legiuitorul indicând generic valorile materiale a căror periclitare este de natură să genereze tulburarea ordinii şi liniştii publice, generând sentimente de teamă, de insecuritate, de dezaprobare etc.Faţă de formularea destul de imprecisă a elementului material al infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice în cuprinsul art. 321 alin. 1 din Codul penal anterior, în sensul că făptuitorul "săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri", legiuitorul noului Cod penal a indicat generic, dar precis, valorile sociale a căror vătămare tulbură ordinea şi liniştea publică dacă faptele sunt săvârşite în public.Faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzute de art. 321 alin. 1 din Codul penal anterior, a operat o dezincriminare în condiţiile art. 4 din Codul penal şi art. 3 din Legea nr. 187/2012 numai cu privire la acele acte sau gesturi, proferarea de cuvinte ori expresii sau dedarea la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri, altele decât violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.Fapta celui care, aflându-se în incinta unei săli de sport, aplică mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele unei persoane, căreia i-a adresat apoi cuvinte şi expresii jignitoare, precum şi ameninţări este de natură să provoace indignarea şi revolta persoanelor existente în spaţiul respectiv, tulburându-se ordinea şi liniştea publică.Specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca - Catedra de drept penal au susţinut că pentru realizarea elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este necesar ca acţiunea din structura laturii obiective să fie îndreptată asupra mai multor persoane ori bunuri. Cu alte cuvinte, deşi legiuitorul a folosit pluralul în conţinutul normei de incriminare referindu-se la "persoane" şi "bunuri", nu înseamnă că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii atunci când acţiunea de lovire ori de ameninţare vizează o singură persoană, atâta vreme cât se poate identifica pe lângă acestea şi urmarea cerută de art. 371, respectiv fapta persoanei care, în public, prin violenţe, tulbură ordinea şi liniştea publică.Legat de acest aspect, în literatura de specialitate s-a statuat faptul că, raportat la interpretarea gramaticală a unei norme penale, singularul include pluralul şi viceversa.Ca o argumentare suplimentară se poate arăta că există o serie de texte de incriminare ce fac trimitere în conţinutul lor la pluralul unor substantive, fără a exista vreo controversă în ceea ce priveşte sfera de aplicabilitate. Pentru exemplificare, s-a făcut trimitere la infracţiunile prevăzute de:- art. 365 alin. (1) din Codul penal care incriminează, printre altele, distribuirea de dispozitive sau programe informatice [lit. a)], parole ori coduri de acces [lit. b)] în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 360-364. Cu toate acestea, în niciun moment nu s-a pus problema ca tipicitatea art. 365 alin. (1) din Codul penal să fie condiţionată de existenţa unei pluralităţi de dispozitive, programe informatice, parole etc. Aceasta, deşi art. 365 alin. (2) din Codul penal foloseşte singularul atunci când face vorbire despre deţinerea de dispozitive, programe, parole etc.;- art. 386 alin. (1) din Codul penal în care se face vorbire despre oferirea sau darea "de bunuri ori alte foloase";- art. 372 alin. (1) lit. b) din Codul penal care pedepseşte portul de "arme neletale" sau "dispozitive pentru şocuri electrice";- art. 239 alin. (1) din Codul penal care se raportează la scopul special al "fraudării creditorilor". Cu toate acestea, în literatura de specialitate s-a evidenţiat în mod corect că acţiunea materială din structura laturii obiective se poate realiza şi pentru fraudarea unui singur creditor, independent de sintagma generală utilizată de legiuitor;- art. 374 din Codul penal care sancţionează, printre altele, accesarea de "materiale pornografice" cu minori.În cazul tuturor acestor infracţiuni, deşi legiuitorul a utilizat pluralul, este evident faptul că portul unei singure arme neletale ori al unui singur dispozitiv pentru şocuri electrice sau accesarea unui singur material pornografic cu minori atrage tipicitatea infracţiunii.Nu în ultimul rând, în cazul tâlhăriei (art. 233 din Codul penal) se face vorbire despre întrebuinţarea de "violenţe sau ameninţări". În schimb, în cazul pirateriei (art. 235 din Codul penal) se face menţiunea că furtul necesită a fi comis prin "violenţă sau ameninţare". Reiese aşadar cu evidenţă faptul că, deşi legiuitorul a utilizat în cazul infracţiunii de tâlhărie pluralul, iar în cazul infracţiunii de piraterie singularul, în baza regulii de interpretare gramaticală menţionate supra, sfera de aplicabilitate a textelor de incriminare nu are de suferit din această cauză.Acelaşi raţionament se impune a fi aplicat şi în legătură cu interpretarea frazei "violenţe asupra persoanelor" care implică şi "violenţele asupra unei singure persoane".În literatura de specialitate (S. Bogdan, D.A. Şerban, G. Zlati, Noul Cod penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 716) s-a arătat că, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, "determinarea conţinutului tulburării prin atingeri grave aduse demnităţii unei persoane se va putea face prin raportare la vechile texte de incriminare a insultei sau calomniei". Se observă aşadar că analiza la nivelul tipicităţii a vizat şi o singură acţiune îndreptată împotriva unei singure persoane, deşi textul de incriminare face trimitere la plural.De esenţa incriminării nu este numărul de persoane vizate de acţiunile autorului, ci tulburarea ordinii şi liniştii publice prin conduitele comise în public şi care au aceste caracteristici (violenţa asupra persoanelor, violenţe asupra bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor).Ca o ultimă observaţie, raportat la argumentul instanţei de trimitere conform căruia, pentru tipicitatea infracţiunii, este necesar ca acţiunea incriminată să fie îndreptată asupra mai multor persoane, aceasta este şi interpretarea dată art. 321 din Codul penal din 1969.S-a apreciat că nu s-a impus niciodată condiţia existenţei unor acţiuni îndreptate în mod nemijlocit asupra mai multor persoane. În literatura de specialitate s-a făcut următoarea nuanţare: "dacă într-un conflict personal, în public, făptuitorul adresează unei persoane unele cuvinte injurioase, conflictul rămâne cantonat la cele două persoane şi nu se poate vorbi şi de ultraj contra bunelor moravuri. Dacă însă cuvintele injurioase adresate au un conţinut obscen, dacă proferarea lor se face în aşa fel încât să fie auzite de mai multe persoane, atunci fapta depăşeşte cadrul limitat al conflictului personal şi, ca manifestare de lipsă de respect pentru colectivitate, poate să reprezinte şi o atingere adusă bunelor moravuri, de natură să constituie infracţiunea prevăzută de art. 321 din Codul penal".Inclusiv raportat la infracţiunea de huliganism (art. 471 din Codul penal Carol II), practica judiciară a considerat ca fiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii atunci când inculpatul a vătămat corporal o persoană prin utilizarea unui cuţit în centrul oraşului, provocând astfel indignare şi spaimă în rândul cetăţenilor aflaţi la faţa locului.Elementul esenţial rămâne, la fel ca în legislaţia penală anterioară, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin acţiunile din structura laturii obiective, şi nu aspectul legat de pluralitatea subiecţilor pasivi secundari.În măsura în care acţiunea de lovire, ameninţare etc. este îndreptată împotriva unei singure persoane, împrejurarea că fapta este comisă în public nu va conduce automat la reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, atâta vreme cât nu se identifică o tulburare a ordinii şi liniştii publice. Identificarea acestei consecinţe ţine inclusiv de prezenţa altor persoane la locul comiterii faptei, fără a fi însă necesar ca asupra acestora să fie exercitate violenţe, ameninţări etc.Cu privire la dezincriminare s-a susţinut că, în măsura în care se constată faptul că tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este afectată de concluzia conform căreia singularul include pluralul şi viceversa, nu mai este necesară analiza acestui punct.Specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii "Nicolae Titulescu" - Catedra de drept penal au opinat în sensul că infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice subzistă şi în ipoteza în care actul de violenţă este îndreptat împotriva unei singure persoane, sub condiţia ca fapta să se petreacă în public şi prin aceasta să se genereze publicului sentimente de dezaprobare, indignare şi insecuritate socială.Această opinie este susţinută cu următoarele argumente:1. Sub aspect gramatical, exprimarea din conţinutul art. 371 din Codul penal ("violenţe împotriva persoanelor sau bunurilor", "ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor") este cea a pluralului general.Construcţiile care conţin substantive la numărul plural, forma nearticulată au un sens generic şi se folosesc pentru a desemna o categorie, şi nu un număr de părţi sau componente ale acelei categorii.Interpretarea logică a acestui tip de construcţii semantice are în vedere orice act din respectiva categorie şi nu în mod necesar mai multe acte din acea categorie. Spre exemplu, "violenţe împotriva persoanelor" desemnează orice act de violenţă îndreptat împotriva oricărei persoane, şi nu neapărat mai multe acte de violenţă împotriva mai multor persoane.2. Legiuitorul foloseşte aceeaşi tehnică legislativă şi în cazul altor norme de incriminare, fără a se putea trage concluzia că pluralitatea constituie o condiţie necesară pentru existenţa infracţiunii.Spre exemplu: art. 197 din Codul penal (relele tratamente aplicate minorului) - "Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi."Din folosirea pluralului nu se poate trage concluzia că existenţa infracţiunii este condiţionată de săvârşirea faptei de către ambii părinţi (ar fi absurd să se creadă că infracţiunea lipseşte când un singur părinte maltratează copilul, celălalt părinte fiind, spre exemplu, decedat). De altfel, aceasta rezultă implicit şi din formularea "sau de orice persoană în grija căreia se află minorul".Un alt exemplu, art. 335 alin. (1) din Codul penal (Conducerea unui vehicul fără permis de conducere) - "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani" - nu se poate susţine că această infracţiune există doar dacă subiectul conduce autovehiculul pe cel puţin două drumuri publice diferite.Având în vedere cele de mai sus, se consideră că, respectând principiul simetriei juridice, nici în cazul infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu este necesar ca violenţa să privească în mod direct mai multe persoane. Dacă s-ar adopta această condiţie, ar fi necesară nu numai pluralitatea pasivă, pluralul ar trebui aplicat şi în ceea ce priveşte actele concrete ale făptuitorului (exprimarea legii este "prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor"), ceea ce ar presupune minimum două acte de lovire sau de distrugere. Aceasta ar exclude din sfera incriminării prin art. 371 din Codul penal, nefiresc, acte care tulbură în mod evident liniştea publică, spre exemplu, aruncarea unei grenade într-un parc.Mai mult, în ipotezele în care legiuitorul a dorit existenţa unui subiect pasiv plural s-a exprimat explicit în acest sens. Astfel, potrivit art. 188 alin. (1) din Codul penal, "Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi", în timp ce art. 189 alin. (1) lit. f) din Codul penal sancţionează omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane. De asemenea, art. 192 alin. (1) din Codul penal sancţionează uciderea din culpă a unei persoane, în timp ce art. 192 alin. (3) din Codul penal are în vedere varianta agravată în care prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane.3. În majoritatea cazurilor, practica judiciară a considerat - atât sub imperiul Codului penal din 1969, cât şi sub imperiul actualului Cod penal - că infracţiunea subzistă chiar dacă activitatea ilicită s-a îndreptat împotriva unei singure persoane.Astfel, s-a reţinut existenţa infracţiunii constând în: "fapta unei persoane care, aflându-se într-o staţie de autobuz şi neputând urca în mijlocul de transport în comun datorită împrejurării că uşile erau blocate de pasageri, înţeapă cu un briceag, prin uşă, pe unul dintre călători, spre a determina astfel deblocarea uşii şi a-şi asigura posibilitatea de a pătrunde înăuntru - prin aceasta producându-se scandal public" (Tribunalul Braşov, Decizia penală nr. 53/1972 - Revista Română de Drept nr. 10/1972, pag. 169); "fapta inculpaţilor de a aplica o corecţie victimei, urmată de dezbrăcarea acesteia de haine şi izgonirea ei din apartamentul inculpaţilor" (Tribunalul Olt, Decizia penală nr. 668/1984 - Revista Română de Drept nr. 1/1986, pag. 56). Este de remarcat că acest soluţii au intervenit în condiţiile în care şi textul art. 321 din Codul penal din 1969 folosea tot o exprimare la plural nearticulat - "săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte sau expresii".După intrarea în vigoare a actualului Cod penal s-a reţinut aceeaşi infracţiune în situaţii precum: aflaţi într-o discotecă, inculpatul C.D.M. a lovit partea vătămată M.E.I. cu pumnul în zona feţei, pentru ca în continuare partea vătămată să fie agresată de celelalte persoane din grupul inculpatului, care i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii şi chiar cu o bâtă de baseball, inculpatul C.V. lovind-o cu un scaun luat din apropiere, partea vătămată ridicând mâinile pentru a se apăra de mulţimea loviturilor aplicate, context în care a suferit multiple fracturi la antebraţul stâng. Pe fondul acestei agresiuni în local s-a oprit muzica şi s-au aprins luminile, persoanele prezente părăsind în grabă incinta discotecii, ceea ce a determinat încetarea agresiunii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 2.699/2014 - www.scj.ro); partea vătămată B.M.V. s-a aflat împreună cu numitele C.D.L. şi C.E.B. în discoteca din Ciumbrud, local în care a venit ulterior şi inculpatul T.A., care serba întoarcerea fratelui său, T.S., din Spania. La un moment dat, pe fondul consumului de alcool şi al agitaţiei specifice locului, inculpatul s-a îmbrâncit cu partea vătămată, apoi a scos un briceag cu lama de 7 cm şi i-a aplicat acesteia o lovitură în zona pieptului, după care a părăsit localul, mergând la domiciliul concubinei sale M.R.C., căreia i-a predat briceagul şi apoi a plecat pe câmp, fiind găsit de organele de poliţie în tufişurile din apropierea cimitirului. (...) Aplicarea unei lovituri cu cuţitul într-un local, în prezenţa mai multor persoane, precum şi gălăgia provocată în acest context a tulburat liniştea publică, respectiv acel climat necesar desfăşurării normale a vieţii sociale, în care relaţiile dintre oameni se desfăşoară paşnic, climat care a fost tulburat, deranjat prin atitudinea inculpatului, inclusiv prin lovirea cu intenţie a părţii vătămate cu cuţitul pe care îl avea în mod nejustificat asupra sa." (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 1.810/2014 - www.scj.ro).4. Trăsătura caracteristică esenţială a infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu rezidă în numărul actelor de violenţă şi nici în numărul persoanelor împotriva cărora sunt îndreptate, ci în rezultatul lor şi în valoarea socială protejată prin incriminare.Incriminarea faptei de tulburare a ordinii şi liniştii publice, astfel cum este prevăzută de art. 371 din Codul penal, reprezintă o continuare a preocupării legiuitorului român pentru asigurarea unui climat social de convieţuire civilizată, bazată pe respect reciproc între cetăţeni.Din perspectiva obiectului juridic special principal al infracţiunii, s-a apreciat că nu există modificări între vechea şi actuala reglementare, acesta fiind reprezentat de relaţiile de convieţuire socială privind ordinea şi liniştea publică.De asemenea, aceeaşi identitate se constată şi dacă ne raportăm la urmarea imediată principală, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice, în sensul că fapta produce opiniei publice o nelinişte persistentă, creează o stare gravă de insecuritate în sfera relaţiilor de convieţuire socială.Mai mult, având în vedere că valoarea socială protejată prin această incriminare vizează apărarea climatului social general de convieţuire civilizată, afectat prin ecoul social al faptei, şi nu valorile individuale ale persoanei (integritate corporală, sănătate, libertate psihică etc.), s-a apreciat că nu acţiunea violentă, de ameninţare sau atingere gravă adusă demnităţii, descrisă de legiuitor ca element material al infracţiunii, trebuie să se îndrepte împotriva mai multor persoane, ci urmarea imediată trebuie să fie aptă să se producă faţă de mai multe persoane.În doctrina penală s-a arătat, de altfel, că "nu în natura sau atributele proprii manifestărilor trebuie să căutăm caracterul lor infracţional, ci acest caracter infracţional trebuie căutat în urmarea pe care o produc" (T. Vasiliu, D. Pavel ş.a. Codul penal comentat şi adnotat. Partea specială, vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 441).Prin urmare, infracţiunea de la art. 371 din Codul penal subzistă indiferent de numărul actelor de violenţă şi de numărul indivizilor care sunt supuşi violenţelor, esenţial fiind ca acestea să depăşească contextul unui conflict personal şi să devină manifestări de lipsă de respect pentru colectivitate. Împrejurarea că violenţa este îndreptată împotriva unei singure persoane nu exclude posibilitatea ca, dat fiind locul unde se comite (în public), numărul celor care asistă, vârsta acestora etc., ea să reprezinte în acelaşi timp un act care periclitează valoarea socială ocrotită prin norma de la art. 371 din Codul penal, anume ordinea şi liniştea publică. Din acest considerent este posibil ca infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice să intre în concurs ideal cu o infracţiune contra persoanei, valorile sociale ocrotite prin normele de incriminare fiind diferite.S-a concluzionat că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal nu trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane, iar în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană nu operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal.VI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegăriiDirecţia de specialitate opinează în sensul că violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, pentru existenţa infracţiunii prevăzute în art. 371 din Codul penal fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.În consecinţă, în ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal sau dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ci dispoziţiile art. 3 alin. (2) din legea menţionată.Opinia exprimată se întemeiază pe următoarele argumente: a) Conform regulilor interpretării literale sau gramaticale a legii penale - elementul sintactic - folosirea singularului unui cuvânt implică şi pluralul acestuia şi, invers, folosirea pluralului unui cuvânt implică şi singularul acestuia. Singularul exclude pluralul sau invers numai atunci când legea le reglementează separat sau atunci când legea foloseşte o formulă cantitativă de excludere.Aplicarea regulilor interpretării literale sau gramaticale în cazul dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice, conduce la concluzia că utilizarea pluralului cuvântului persoană (violenţe comise împotriva "persoanelor" sau ameninţări ori atingeri grave aduse demnităţii "persoanelor") implică şi singularul acestuia.În cazul dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, legiuitorul nu reglementează separat singularul şi pluralul şi nici nu utilizează o formulă cantitativă de excludere.Aşadar, dispoziţiile art. 371 din Codul penal sunt aplicabile atât faptei persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanei ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei, tulbură ordinea şi liniştea publică, cât şi faptei persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică.Această concluzie se desprinde şi din examinarea ansamblului dispoziţiilor Părţii speciale a Codului penal, care se referă explicit la "două sau mai multe persoane" ori la "mai multe persoane", în ipotezele în care acţiunea este comisă împotriva unei pluralităţi de persoane sau urmarea se produce faţă de o pluralitate de persoane. Astfel:- Conform art. 189 alin. (1) lit. f) din Codul penal, constituie infracţiunea de omor calificat omorul săvârşit "asupra a două sau mai multor persoane".- Varianta agravată a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 192 alin. (3) din Codul penal se referă la "moartea a două sau mai multor persoane", iar varianta agravată a infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. (4) din Codul penal se referă la producerea urmărilor "faţă de două sau mai multe persoane".- Infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 198 alin. (1) din Codul penal presupune participarea la o încăierare între "mai multe persoane".- Varianta agravată a infracţiunii de înlesnire a evadării prevăzută în art. 286 alin. (2) lit. b) din Codul penal se referă laînlesnirea evadării "a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare".Prin urmare, în Partea specială a Codului penal, pluralitatea de persoane este reglementată de legiuitor prin utilizarea expresiilor "două sau mai multe persoane" ori "mai multe persoane", iar nu prin utilizarea pluralului. b) A interpreta dispoziţiile art. 371 din Codul penal în sensul că fapta nu este incriminată în ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii sunt comise împotriva unei persoane înseamnă a admite că în cazul tuturor normelor de incriminare în cuprinsul cărora legiuitorul a utilizat pluralul fapta care implică singularul nu ar fi incriminată.Astfel, de exemplu:- În cazul infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzute în art. 241 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal, legiuitorul se referă la fapta de a falsifica, sustrage sau distruge "evidenţele debitorului" [lit. a)] şi la fapta de a înfăţişa "datorii" inexistente sau de a prezenta în "registrele" debitorului sume nedatorate [lit. b)]. Fapta constituie infracţiunea de bancrută frauduloasă şi în cazurile în care priveşte o singură evidenţă a debitorului, o datorie inexistentă sau un registru, neputându-se admite concluzia că fapta nu ar fi incriminată în aceste cazuri, ci numai atunci când priveşte mai multe evidenţe ale debitorului, mai multe datorii inexistente sau mai multe registre.- În cazul infracţiunii de distrugere, în varianta agravată prevăzută în art. 253 alin. (3) din Codul penal, legiuitorul se referă la "bunuri" care fac parte din patrimoniul cultural. Fapta se încadrează în varianta agravată a infracţiunii de distrugere şi în ipoteza în care priveşte un bun care face parte din patrimoniul cultural, iar nu numai atunci când priveşte mai multe bunuri din patrimoniul cultural.- În cazul infracţiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri prevăzute în art. 275 alin. (1) din Codul penal, legiuitorul se referă la sustragerea, distrugerea, reţinerea, ascunderea ori alterarea de "mijloace materiale de probă sau de înscrisuri". Fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 275 alin. (1) din Codul penal şi în cazurile în care priveşte un mijloc material de probă sau un înscris, neputându-se admite concluzia că fapta nu ar fi incriminată în aceste cazuri, ci numai atunci când priveşte mai multe mijloace materiale de probă sau mai multe înscrisuri.- Infracţiunile prevăzute în art. 289 din Codul penal (luarea de mită), art. 290 din Codul penal (darea de mită), art. 291 din Codul penal (traficul de influenţă) şi art. 292 din Codul penal (cumpărarea de influenţă) se referă la "foloase", neputându-se admite că fapta privitoare la un singur folos nu ar fi incriminată.- Infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri prevăzută în art. 306 din Codul penal constă în folosirea ori prezentarea de "documente" sau "date" false, inexacte ori incomplete, pentru primirea "aprobărilor" sau "garanţiilor" necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri. Fapta constituie infracţiunea prevăzută în art. 306 din Codul penal şi în cazul în care constă în folosirea ori prezentarea unui document sau a unei date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea unei aprobări sau a unei garanţii necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.- În cuprinsul dispoziţiilor art. 342 din Codul penal care incriminează nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive, legiuitorul se referă la "arme", utilizând pluralul acestui termen, neputându-se admite că fapta privitoare la o singură armă nu ar fi incriminată, iar în cuprinsul art. 365 din Codul penal, care incriminează operaţiunile ilegale cu dispozitive sau programe informatice, legiuitorul se referă la "dispozitive sau programe informatice", utilizând pluralul acestor termeni, neputându-se admite că fapta privitoare la un singur dispozitiv sau la un singur program informatic nu ar fi incriminată. c) Infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută în art. 371 din Codul penal constituie o infracţiune care aduce atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (titlul VIII al Părţii speciale a Codului penal - Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială), fiind reglementată în cadrul infracţiunilor contra ordinii şi liniştii publice (cap. I intitulat Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice).Constituind o infracţiune contra ordinii şi liniştii publice, incriminarea faptei având ca scop protecţia ordinii şi a liniştii publice, numărul persoanelor împotriva cărora se comit violenţe, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii, în public, prin care se tulbură ordinea şi liniştea publică, nu prezintă relevanţă.Din această perspectivă nu există raţiuni pentru care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, săvârşite în public, să constituie infracţiunea prevăzută în art. 371 din Codul penal în ipoteza în care au fost comise împotriva a două sau mai multor persoane şi să nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 371 din Codul penal în ipoteza în care au fost comise împotriva unei persoane, în condiţiile în care au fost săvârşite în public şi au tulburat ordinea şi liniştea publică. d) În jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 747 din 3 martie 2014, soluţia de condamnare întemeiată pe dispoziţiile art. 321 alin. 1 din Codul penal anterior a fost menţinută într-o cauză în care violenţele comise în public, care au tulburat ordinea şi liniştea publică, au fost exercitate împotriva unei singure persoane.De asemenea, prin Decizia nr. 1.810 din 28 mai 2014, soluţia de condamnare întemeiată pe dispoziţiile art. 371 din Codul penal a fost dispusă într-o cauză în care violenţele săvârşite în public, care au tulburat ordinea şi liniştea publică, au fost exercitate împotriva unei singure persoane, instanţa reţinând că fapta inculpatului, în noua reglementare, se regăseşte în dispoziţiile art. 371 din Codul penal.VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunile de drept ce fac obiectul sesizăriiExistenţa infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal nu depinde de numărul persoanelor vizate de modalităţile normative de realizare a elementului material, ci de producerea efectivă a urmării precizate. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 371 din Codul penal poate exista şi atunci când elementul material al acesteia vizează o singură persoană dacă s-a produs urmarea imediată specifică, după cum poate să nu existe dacă, deşi elementul material vizează mai multe persoane, nu s-a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice.Pe de altă parte, utilizarea de către legiuitor a noţiunii de persoane, respectiv folosirea formei de plural, nu are semnificaţia neîntrunirii tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal în ipoteza în care acţiunea ce constituie elementul material vizează o singură persoană.Folosirea pluralului nu înseamnă că nu implică singularul. Pluralul exclude singularul sau invers atunci când sunt reglementate separat sau atunci când legea foloseşte o formulă cantitativă de excludere, ceea ce nu este cazul în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 371 din Codul penal.În contextul acestor argumente, s-a apreciat că subzistă infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 din Codul penal atât în cazul în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii au fost comise împotriva mai multor persoane, cât şi atunci când acestea au fost comise împotriva unei singure persoane, cu condiţia producerii rezultatului specific acestei infracţiuni, anume atingerea adusă ordinii şi liniştii publice, nefiind incidente dispoziţiile privind dezincriminarea.VIII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegăriiReferitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că:1. În cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal sau dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ci dispoziţiile art. 3 alin. (2) din legea menţionată.Astfel, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, prevede că: "Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire."IX. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieExaminând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, a curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.Astfel, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar problema de drept să nu fi fost dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii.În cauză, Curtea de Apel Timişoara a fost învestită cu soluţionarea unei pricini în ultimă instanţă, respectiv apelul declarat de inculpatul R.L.C. împotriva Sentinţei penale nr. 2.808 din data de 17 noiembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 5.287/290/2013.Obiectul sesizării vizează o chestiune de drept de care depinde soluţionarea în apel a cauzei, astfel că interpretarea textelor legale are efect direct cu privire la soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, prin sentinţa penală pronunţată de prima instanţă, au fost considerate incidente prevederile art. 371 din Codul penal, care incriminează fapta de tulburare a ordinii şi liniştii publice.Prin Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.De asemenea, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face, în prezent, obiectul unui recurs în interesul legii.Pe fondul chestiunii de drept a cărei dezlegare se cere, se reţin următoarele:Legiuitorul a incriminat în Codul penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2004, în titlul VIII intitulat "Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială", cap. I "Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice", în conţinutul art. 371 tulburarea ordinii şi liniştii publice, în sensul că "fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".În prevederile art. 375 a fost incriminat ultrajul contra bunelor moravuri, în sensul că "fapta persoanei care, în public, expune sau distribuie fără drept imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât cea la care se referă art. 374, ori săvârşeşte acte de exhibiţionism sau alte acte sexuale explicite se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".În Codul penal anterior, în conţinutul art. 321 era reglementată fapta de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, astfel: "Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniştea publică, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."Aşa cum se poate observa, în actuala reglementare, legiuitorul a ales să incrimineze în două norme distincte fapta prevăzută în Codul penal anterior, conferind din această perspectivă mai multă predictibilitate şi calitate incriminărilor.În conţinutul incriminării prevăzute la art. 371 din Codul penal, legiuitorul a delimitat modalităţile alternative de săvârşire a faptei, la violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ameninţări, atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.Astfel, cele trei modalităţi alternative, respectiv violenţele, ameninţările şi atingerile grave, asigură tipicitatea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice atunci când fapta este comisă în public, astfel cum noţiunea este definită în art. 184 din Codul penal, şi tulbură ordinea şi liniştea publică.De esenţa incriminării nu este numărul de persoane vizate de acţiunile autorului, ci tulburarea ordinii şi liniştii publice prin conduitele comise în public şi care au aceste caracteristici (violenţa asupra persoanelor, violenţe asupra bunurilor, ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor).Elementul esenţial rămâne, la fel ca în legislaţia penală anterioară, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin acţiunile din structura laturii obiective, şi nu aspectul legat de pluralitatea subiecţilor pasivi secundari.În măsura în care acţiunea de lovire, ameninţare etc. este îndreptată împotriva unei singure persoane, împrejurarea că fapta este comisă în public nu va conduce automat la reţinerea infracţiunii prevăzute de art. 371 din Codul penal, atâta vreme cât nu se identifică o tulburare a ordinii şi liniştii publice. Identificarea acestei consecinţe ţine inclusiv de prezenţa altor persoane la locul comiterii faptei, fără a fi însă necesar ca asupra acestora să fie exercitate violenţe, ameninţări etc.Din perspectiva limbajului folosit, legiuitorul a ales pluralul general al substantivelor (persoanelor sau bunurilor), şi nu singularul.Conform regulilor interpretării literale sau gramaticale a legii penale - elementul sintactic - folosirea singularului unui cuvânt implică şi pluralul acestuia şi, invers, folosirea pluralului unui cuvânt implică şi singularul acestuia.Singularul exclude pluralul sau invers numai atunci când legea le reglementează separat sau atunci când legea foloseşte o formulă cantitativă de excludere.Construcţiile care conţin substantive la numărul plural, forma nearticulată, au un sens generic şi se folosesc pentru a desemna o categorie, şi nu un număr de părţi sau componente ale acelei categorii.Interpretarea logică a acestui tip de construcţii semantice are în vedere orice act din respectiva categorie şi nu în mod necesar mai multe acte din acea categorie. Spre exemplu, "violenţe împotriva persoanelor" desemnează orice act de violenţă îndreptat împotriva oricărei persoane, şi nu neapărat mai multe acte de violenţă împotriva mai multor persoane.Legiuitorul foloseşte aceeaşi tehnică legislativă şi în cazul altor norme de incriminare, fără a se putea trage concluzia că pluralitatea constituie o condiţie necesară pentru existenţa infracţiunii.Spre exemplu:- art. 365 alin. (1) din Codul penal incriminează, printre altele, distribuirea de dispozitive sau programe informatice [lit. a)], parole ori coduri de acces [lit. b)] în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 360-364. Cu toate acestea, în niciun moment nu s-a pus problema ca tipicitatea art. 365 alin. (1) să fie condiţionată de existenţa unei pluralităţi de dispozitive, programe informatice, parole etc. Aceasta deşi art. 365 alin. (2) foloseşte singularul atunci când face vorbire despre deţinerea de dispozitive, programe, parole etc.;- în conţinutul art. 386 alin. (1) din Codul penal se face vorbire despre oferirea sau darea "de bunuri ori alte foloase";- infracţiunea prevăzută de art. 372 alin. (1) lit. b) din Codul penal pedepseşte portul de "arme neletale" sau "dispozitive pentru şocuri electrice";- infracţiunea prevăzută de art. 239 alin. (1) din Codul penal se raportează la scopul special al "fraudării creditorilor". Cu toate acestea, în literatura de specialitate s-a evidenţiat în mod corect că acţiunea materială din structura laturii obiective se poate realiza şi pentru fraudarea unui singur creditor, independent de această sintagmă generală utilizată de legiuitor;- infracţiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 374 din Codul penal sancţionează, printre altele, accesarea de "materiale pornografice" cu minori.În cazul tuturor acestor infracţiuni, deşi legiuitorul a utilizat pluralul, este evident faptul că portul unei singure arme neletale ori al unui singur dispozitiv pentru şocuri electrice sau accesarea unui singur material pornografic cu minori atrage tipicitatea infracţiunii.Nu în ultimul rând, la tâlhărie (art. 233 din Codul penal) se face vorbire despre întrebuinţarea de "violenţe sau ameninţări". În schimb, în cazul pirateriei (art. 235 din Codul penal) se face menţiunea că furtul necesită a fi comis prin "violenţă sau ameninţare".De asemenea, un alt exemplu este şi art. 197 din Codul penal (Relele tratamente aplicate minorului) - "Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi".Din folosirea pluralului nu se poate trage concluzia că existenţa infracţiunii este condiţionată de săvârşirea faptei de către ambii părinţi (ar fi absurd să se creadă că infracţiunea lipseşte când un singur părinte maltratează copilul, celălalt părinte fiind, spre exemplu, decedat). De altfel, aceasta rezultă implicit şi din formularea "sau de orice persoană în grija căreia se află minorul".Un alt exemplu, art. 335 alin. (1) din Codul penal (Conducerea unui vehicul fără permis de conducere) - "Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani" - nu se poate susţine că această infracţiune există doar dacă subiectul conduce autovehiculul pe cel puţin două drumuri publice diferite.Aplicarea regulilor interpretării literale sau gramaticale în cazul dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, referitoare la infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice, conduce la concluzia că utilizarea pluralului cuvântului persoană (violenţe comise împotriva "persoanelor" sau ameninţări ori atingeri grave aduse demnităţii "persoanelor") implică şi singularul acestuia.În cazul dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, legiuitorul nu reglementează separat singularul şi pluralul şi nici nu utilizează o formulă cantitativă de excludere.Aşadar, dispoziţiile art. 371 din Codul penal sunt aplicabile atât faptei persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanei ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanei, tulbură ordinea şi liniştea publică, cât şi faptei persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică.În Partea specială a Codului penal, pluralitatea de persoane este reglementată de legiuitor prin utilizarea expresiilor "două sau mai multe persoane" ori "mai multe persoane", iar nu prin utilizarea pluralului.În sensul concluziei exprimate, exemplificăm infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. f) din Codul penal, care are loc atunci când omorul a fost săvârşit "asupra a două sau mai multor persoane"; varianta agravată a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută în art. 192 alin. (3) din Codul penal se referă la "moartea a două sau mai multor persoane", iar varianta agravată a infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 196 alin. (4) din Codul penal se referă la producerea urmărilor "faţă de două sau mai multe persoane"; infracţiunea de încăierare prevăzută în art. 198 alin. (1) din Codul penal presupune participarea la o încăierare între "mai multe persoane"; varianta agravată a infracţiunii de înlesnire a evadării prevăzută în art. 286 alin. (2) lit. b) din Codul penal se referă la înlesnirea evadării "a două sau mai multor persoane în aceeaşi împrejurare".În concluzie, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.Potrivit art. 4 din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, caz în care executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.Dezincriminarea unei infracţiuni operează, de obicei, prin abrogarea expresă a dispoziţiilor de incriminare, însă trebuie apreciată în concret, fiind posibil ca în legea nouă fapta să constituie infracţiune, dar sub o altă denumire sau să fie absorbită de o altă infracţiune.Dezincriminarea va opera numai atunci când fapta comisă de inculpat, potrivit legii noi, nu mai atrage răspunderea penală, respectiv persoana nu mai poate fi constrânsă să răspundă în faţa organelor de urmărire penală sau instanţelor de judecată. În acest sens s-a statuat că: suntem în prezenţa legii de dezincriminare în două situaţii: atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă; şi, respectiv, în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta.În acest sens s-a statuat că: "Suntem în prezenţa legii de dezincriminare în două situaţii: a) atunci când legea nouă suprimă o incriminare, aceasta nemaiavând un corespondent în legea nouă; b) în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenţă a unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă de inculpat nu mai întruneşte condiţiile impuse de acesta."Nu există dezincriminare atunci când, deşi norma de incriminare din legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei a fost preluat de o altă normă din Codul penal sau din legislaţia specială ori este acoperit de o incriminare generală existentă.Faţă de considerentele anterioare, îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, conform cărora dispoziţiile art. 4 din Codul penal referitoare la legea de dezincriminare nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal sau dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ci dispoziţiile art. 3 alin. (2) din legea menţionată.Pentru considerentele expuse, se va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 5.287/290/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal" şi se va stabili că:1. În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal.În consecinţă, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

    În numele legii

    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală, în Dosarul nr. 5.287/290/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "Dacă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzute de art. 371 din Codul penal trebuie îndreptat împotriva mai multor persoane şi dacă în situaţia în care acţiunea descrisă a vizat o singură persoană operează dezincriminarea conform art. 4 din Codul penal."Stabileşte că:1. În aplicarea dispoziţiilor art. 371 din Codul penal, în cazul infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, pentru existenţa infracţiunii, violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii nu trebuie să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind suficient ca violenţele, ameninţările ori atingerile grave aduse demnităţii, care tulbură ordinea şi liniştea publică, să fie săvârşite, în public, împotriva unei persoane.2. În ipoteza în care violenţele, ameninţările sau atingerile grave aduse demnităţii persoanei, care tulbură ordinea şi liniştea publică, au fost comise, în public, împotriva unei singure persoane, nu operează dezincriminarea, nefiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2016.

    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

    judecător MIRELA SORINA POPESCU

    Magistrat-asistent,

    Micaela Radulian
    ---------