ORDIN nr. 61 din 11 aprilie 2016pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor
EMITENT
  • MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
  • Nr. 148 din 1 februarie 2016
  • MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
  • Nr. 61 din 11 aprilie 2016
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 5 mai 2016



    Având în vedere prevederile art. 324 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice şi ministrul afacerilor interne emit următorul ordin:  +  Articolul IAlineatele (1^1) şi (1^2) ale articolului 7 din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 noiembrie 2006, cu completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1^1) Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent verifică dacă din documentele prevăzute la alin. (1) rezultă că persoana care solicită înmatricularea a realizat achiziţia intracomunitară a vehiculului, în sensul titlului VII din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. În acest caz, serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor competent verifică pe cale informatică dacă persoana care solicită înmatricularea mijlocului de transport achiziţionat din alt stat membru al Uniunii Europene este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, situaţie în care nu mai este necesară prezentarea altor documente. Verificarea pe cale informatică se realizează în condiţii stabilite prin protocol încheiat între Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.(1^2) Dacă persoana care a realizat achiziţia intracomunitară a mijlocului de transport şi solicită înmatricularea acestuia nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pe lângă documentele prevăzute la alin. (1) aceasta trebuie să depună, după caz: a) formularul «Certificat privind atestarea plăţii taxei pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport», prevăzut de Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor «Certificat privind atestarea plăţii taxei pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport» şi «Certificat», precum şi a procedurii de eliberare a acestora; sau b) formularul «Certificat», prevăzut de ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor «Certificat privind atestarea plăţii taxei pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport» şi «Certificat», precum şi a procedurii de eliberare a acestora."  +  Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Ministrul finanţelor publice,

    Anca Dana Dragu

    Ministrul afacerilor interne,

    Petre Tobă
    -----