DECIZIE nr. 15 din 19 ianuarie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 22 martie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Simina Popescu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Ştefan Olexiuc în Dosarul nr. 39.586/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Silvia Olexiuc în Dosarul nr. 9.722/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Valentina Constantinescu în Dosarul nr. 26.406/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor conexate nr. 862D/2015, nr. 898D/2015 şi nr. 924D/2015 ale Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor şi arată că dosarele nr. 862D/2015, nr. 898D/2015 şi nr. 924D/2015 au fost conexate potrivit Încheierii de şedinţă din 26 noiembrie 2015, când, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a doua şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor la data de 19 ianuarie 2016. De asemenea, magistratul-asistent învederează că, la dosare, autorii excepţiilor de neconstituţionalitate au depus cereri privind judecarea cauzelor în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Precizează că instituirea unor norme procedurale privind efectuarea plăţii despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003 nu afectează în substanţa sa dreptul de proprietate privată şi că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, fără a putea fi considerate contrare principiului neretroactivităţii legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 20 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 39.586/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ştefan Olexiuc într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a dispune plata despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 290/2003.6. Prin Decizia nr. 2005 din 6 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.722/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014. Excepţia a fost ridicată de Silvia Olexiuc cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 6.354 din 9 octombrie 2014 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect pretenţii.7. Prin Încheierea din 17 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 26.406/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Valentina Constantinescu într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a dispune plata despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii nr. 290/2003.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii, întrucât se aplică inclusiv litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a legii. În acelaşi timp, prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, deoarece afectează dreptul de proprietate, prin instituirea unei eşalonări a plăţii despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003, pe o perioadă de 5 ani. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor de lege criticate sunt invocate deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 528 din 12 decembrie 2013.9. În opinia autorilor excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 pot fi privite drept neconstituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că, îndeosebi în absenţa unei distincţii în privinţa normelor de drept material şi procedural la care fac referire, acestea pot determina eventuala prematuritate a acţiunilor în justiţie, în temeiul unei prevederi legale care nu se afla însă în vigoare la momentul sesizării instanţei. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014. În ceea ce priveşte prevederile art. 10 raportate la cele ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, instanţa judecătorească apreciază că eventuala compatibilitate a acestora cu dreptul de proprietate al reclamantului, respectiv cu garanţiile constituţionale ale art. 44, se impune a fi analizată de la caz la caz, în funcţie de justificarea oferită de debitor, dar şi de situaţia concretă a creditorului (data dobândirii dreptului de proprietate fiind relevantă), de plano, neputându-se concluziona în sensul neconstituţionalităţii acestora. În susţinerea acestei opinii, instanţa judecătorească invocă considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 31 din 3 februarie 2015 şi nr. 528 din 9 octombrie 2014, precum şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 51.11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 pot fi considerate neconstituţionale din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, iar în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 coroborat cu art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 consideră că eventuala compatibilitate a acestora cu dreptul de proprietate, respectiv cu garanţiile constituţionale ale art. 44, se impune a fi analizată de la caz la caz, neputându-se concluziona, de plano, în sensul neconstituţionalităţii acestora.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.13. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 862D/2015, consideră că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale în măsura în care nu permit suprimarea cursului procesului, cu dispunerea reluării fazei administrative, iar dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ sunt constituţionale. Având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 269 din 7 mai 2014 şi faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat deja excepţia prematurităţii în cauză, tocmai ca urmare a adoptării unui nou act normativ în cursul soluţionării procesului, consideră că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 ar putea fi afectate de un viciu de neconstituţionalitate doar în măsura în care sunt interpretate în sensul că părţile implicate în procese (beneficiare ale actelor normative modificate prin legea criticată) sunt obligate să reia faza administrativă de soluţionare a dosarelor de acordare a despăgubirilor, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 164/2014. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 164/2014, faţă de art. 44 din Constituţie, consideră că situaţia generată de noile prevederi legale în privinţa modalităţii de plată nu este de natură a aduce atingere normelor constituţionale, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 290/2003, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, chiar dacă acestea au fost stabilite prin hotărâri judecătoreşti, atât timp cât dreptul de proprietate stabilit printr-un act al instanţei judecătoreşti nu este suprimat. Noile dispoziţii conduc la acordarea despăgubirilor în 5 tranşe, mod diferit faţă de cel stabilit în temeiul vechii legi, însă această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul. În plus, normele de lege criticate nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare. Ca atare, prin instituirea unei noi proceduri de stabilire şi acordare a despăgubirilor, precum şi de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, în tranşe anuale egale, în termen de 5 ani, nu se aduce atingere dreptului de proprietate privată, în substanţa sa. Stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care are competenţa de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate.14. În dosarele nr. 898D/2015 şi nr. 924D/2015 Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, constituţionalitatea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 ar putea fi pusă în discuţie doar în măsura în care instanţa de judecată ar fi admis excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată pe motiv că noile termene de soluţionare a cererilor pe cale administrativă se aplică şi dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată. Or, din moment ce cursul procesului nu a fost suprimat, normele de lege criticate, prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, sunt constituţionale. De asemenea apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură a aduce atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât acestea se aplică după intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, având domeniul propriu de aplicare. Consideră că soluţia legislativă de eşalonare a plăţii despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani, chiar în cazul sumelor stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti, nu încalcă dreptul de proprietate privată.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate, notele scrise depuse la dosare de partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";- Art. 10: "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare. (3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. (4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. (5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. (6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite. (7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă."18. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.19. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Notă

    ──────────

    *) Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016.

    ──────────
    20. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.21. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată, din perspectiva eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).22. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.23. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.24. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că eşalonarea, pe o durată de 5 ani, a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.25. Pe cale de consecinţă, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Olexiuc în Dosarul nr. 39.586/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, de Silvia Olexiuc în Dosarul nr. 9.722/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Valentina Constantinescu în Dosarul nr. 26.406/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Simina Popescu
    -----