DECIZIE nr. 865 din 10 decembrie 2015referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 4 martie 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Simina Popescu - magistrat-asistent1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Dumitru Vescu şi Teodor Vescu în Dosarul nr. 16.311/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 350D/2015 al Curţii Constituţionale.2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa din 15 octombrie 2015, în prezenţa autorului excepţiei, Dumitru Vescu, a reprezentantului Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 6 şi art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 17 noiembrie 2015. La acea dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor, pentru lămuriri suplimentare asupra problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 3 decembrie 2015 şi, ulterior, pentru datele de 8 decembrie 2015 şi 10 decembrie 2015, când a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:3. Prin Încheierea din 19 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16.311/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dumitru Vescu şi Teodor Vescu cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei civile nr. 1.167/18 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a unei suprafeţe de 33,90 ha teren intravilan.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că aplicarea Legii nr. 164/2014 cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti şi instituirea unor noi termene de soluţionare a cererilor privind acordarea de despăgubiri formulate în baza Legii nr. 290/2003 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, principiului egalităţii în faţa legii, dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului de proprietate privată, precum şi reglementărilor internaţionale pe care statul român s-a obligat să le respecte. Astfel, arată că, sub imperiul vechii reglementări, hotărârile comisiilor de aprobare a cererilor formulate în baza Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, precum şi deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor constituie titluri executorii, iar o mare parte dintre acestea au trecut deja prin filtrul instanţelor judecătoreşti. În aceste condiţii, desfiinţarea acestora şi a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate, dintre care unele sunt în stadiul punerii în executare, încalcă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul de proprietate privată şi contravine principiului neretroactivităţii legii.5. Autorii susţin că, "sub imperiul vechilor reglementări, Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003 a aprobat cererea de atribuire în natură, care a condus la emiterea unui act autentic de către statul român în anul 2011, act care confirmă astăzi irevocabil dreptul de proprietate şi moştenire pentru acest imobil/teren. Punerea în posesie şi punerea în executare a deciziei judecătoreşti irevocabile este însă blocată prin art. 2 şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014. Aceste prevederi de lege sunt considerate neconstituţionale, deoarece atentează asupra unui bun "suficient de important şi recunoscut", încălcând astfel dreptul de proprietate privată. Eliminarea posibilităţii restituirii în natură a bunului şi stabilirea acordării de despăgubiri limitate ca valoare sunt inechitabile, nefiind justificate economic şi încălcând obligaţiile din reglementări internaţionale asumate de statul român.6. De asemenea, susţin că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 290/2003, astfel cum a fost modificată şi completată indirect şi prin Legea nr. 165/2013. În acelaşi timp, prevederile art. 2 şi art. 3 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 164/2014 nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 290/2003, întrucât creează inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege, aflate în diferite localităţi de pe teritoriul României.7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, iar prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale cu privire la partea referitoare la aplicarea Legii nr. 164/2014 şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, iar cele ale art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în măsura în care instanţele de judecată nu suprimă cursul procesului dispunând reluarea fazei administrative, respectând termenele prevăzute de acest act normativ.10. Reţine că toate persoanele care au depus cereri în temeiul Legii nr. 290/2003, în termenul legal, se află într-o situate juridică identică, şi anume au dobândit vocaţia fie la atribuirea terenurilor, fie la acordarea de despăgubiri sau compensaţii. Or, legiuitorul, prin abrogarea art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 290/2003 şi, implicit, prin noua prevedere, elimină practic o formă de despăgubire la care erau îndreptăţite persoanele prevăzute de Legea nr. 290/2003, şi anume atribuirea de teren, pentru care unele persoane îndreptăţite se aflau în faza finală de soluţionare a cererii în urma unor procese. În atari condiţii, normele criticate au caracter retroactiv, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor în temeiul Legii nr. 290/2003, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Mai mult, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seama atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, cât şi de siguranţa raporturilor sociale, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială. În plus, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. De asemenea, apreciază că noua reglementare tinde să genereze discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, în speţă, persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 290/2003 la atribuirea unor terenuri sau compensaţii/despăgubiri, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri băneşti, ca singură măsură compensatorie. Astfel, în contextul actual, singurul criteriu de diferenţiere aplicabil persoanelor îndreptăţite potrivit Legii nr. 290/2003, aflate în situaţii identice, apare ca fiind soluţionarea cu întârziere a cererilor de către comisiile pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Însă această simplă situaţie de fapt nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu se poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, persoane aflate în situaţii identice. Pentru acest motiv, consideră că dispoziţiile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 aduc atingere principiului neretroactivităţii şi al egalităţii în faţa legii, prevăzute de art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.11. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, faţă de art. 15 alin. (2) şi art. 21 din Constituţie, reţine că, potrivit susţinerilor autorilor, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată cu ocazia soluţionării unui litigiu în temeiul Legii nr. 290/2003, determinat de refuzul Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti. În timpul litigiului, a intervenit Legea nr. 164/2014, care se aplică şi cauzelor aflate pe rol. În acest context, precizează că, în cursul procesului, pot interveni norme care să modifice condiţiile de desfăşurare ale acestuia, însă nu dispoziţii de natură să curme sau să întrerupă derularea procesului. În atari condiţii, normele de lege criticate sunt neconstituţionale doar în măsura în care, în temeiul acestora, instanţele de judecată ar suprima cursul procesului, indicând părţilor reluarea fazei administrative, cu respectarea termenelor prevăzute de noua lege. În privinţa celorlalte aspecte prezentate de autorii excepţiei, consideră că aceştia nu prezintă suficiente temeiuri care să conducă la constatarea neconstituţionalităţii normelor criticate.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei şi de partea Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul cuprins:- Art. 2: "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute la art. 1 este acordarea de despăgubiri băneşti.";- Art. 3 alin. (2): "Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.";- Art. 20 pct. 2: "Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: [...]2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă."15. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia critică soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 potrivit cărora singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute de lege este acordarea de despăgubiri băneşti, fiind abrogate, totodată, normele cuprinse în art. 2 alin. (1)-(3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, care instituiau posibilitatea atribuirii în natură de terenuri de acelaşi gen în judeţele în care locuiesc solicitanţii, în limita disponibilităţii.17. Sub acest aspect, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia fostului regim politic ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului actual, în considerarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, prevederile art. 1 cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementând dreptul persoanelor fizice şi juridice la respectarea bunurilor, lasă în competenţa statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative concrete şi a procedurii de urmat, necesare în vederea restituirii în natură a bunurilor preluate de stat sau acordării de despăgubiri (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).18. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, iar sub aspectele practice ce le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv" (a se vedea Decizia nr. 219 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 14 aprilie 2011).19. Curtea observă că, în Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, se arată că "măsura compensării băneşti exprimă voinţa legiuitorului de a acorda o reparaţie echitabilă şi corespunde, în primul rând, intereselor persoanelor îndreptăţite. În acelaşi timp, aceasta reprezintă şi singura măsură viabilă şi sustenabilă din punct de vedere economic, din moment ce compensarea cu terenuri nu mai poate fi o alternativă după ce statul român s-a obligat să pună bunurile imobile disponibile, aflate în domeniul public şi privat al statului, la dispoziţia persoanelor îndreptăţite la retrocedare conform Legii nr. 164/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România".20. Curtea constată că, prin prevederile de lege criticate, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în condiţiile necesităţii plăţii unor sume mari de bani de la bugetul de stat.21. În aceste condiţii, Curtea constată că stabilirea despăgubirilor băneşti ca unică modalitate de compensare pentru pierderile suferite în urma unor evenimente istorice de cetăţenii români, prin trecerea unor bunuri imobile în proprietatea statului bulgar sau prin sechestrarea ori reţinerea acestora sau prin rămânerea acestora în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război, nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate privată în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, încadrându-se în limitele permise de art. 44 din Constituţie.22. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just, proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.23. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor de lege criticate (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Cu alte cuvinte, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de reparaţie prin compensarea cu terenuri anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.24. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, susţinută în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea observă că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii.25. Curtea reţine că, în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, statul român s-a obligat să plătească foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora compensaţii băneşti pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării graniţelor survenite înainte şi în timpul celui deal Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fie în hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanţă asupra statului care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 din Legea fundamentală.26. Distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014.27. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor fără a avea un caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea reţine că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).28. Curtea constată că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea observă că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.29. În final, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conţin norme de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dreptul internaţional şi dreptul intern şi integrarea în Uniunea Europeană şi nu restrâng sub niciun aspect accesul liber la justiţie şi dreptul la moştenire.30. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei referitoare la recunoaşterea dreptului lor de proprietate, Curtea precizează că acestea vizează interpretarea şi aplicarea legii, operaţiuni de competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei, fără a antama aspecte de constituţionalitate.31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Vescu şi Teodor Vescu în Dosarul nr. 16.311/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent,

    Simina Popescu
    -----