LEGE nr. 226 din 29 noiembrie 2011 (*actualizată*)privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961(actualizată până la data de 23 aprilie 2015*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul 1Fostele cadre militare active care au intrat în armată sau în comandamentele şi unităţile de grăniceri până cel târziu la 30 decembrie 1947 şi care au fost îndepărtate abuziv în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961 din considerente politice, religioase, etnice sau sociale au dreptul la reparaţii morale şi materiale, potrivit dispoziţiilor prezentei legi.-------------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014.  +  Articolul 2 (1) Determinarea calităţii de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată, se face la cererea persoanelor interesate, de câte o comisie constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, respectiv al Ministerului Administraţiei şi Internelor, denumite în continuare comisii. (2) Componenţa comisiilor prevăzute la alin. (1) şi regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale, respectiv al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea structurii de resurse umane, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Comisiile sunt obligate să se pronunţe asupra cererilor, în termen de cel mult 45 de zile de la depunerea dosarelor cuprinzând actele prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi, printr-o hotărâre motivată. (4) Împotriva hotărârilor comisiilor, persoanele în cauză pot face contestaţie, potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 3 (1) Se consideră cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată, persoanele care au fost trecute în rezervă sau direct în retragere, indiferent de gradul avut în momentul respectiv, pentru unul dintre următoarele motive: a) convingerile moral-politice şi religioase ale cadrului militar ori apartenenţa politică a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv; b) statutul social rezultat din ocupaţia soţiei cadrului militar sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv; c) starea materială a cadrului militar, a soţiei sau a rudelor acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv; d) existenţa în străinătate a unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv; e) deţinerea de către rudele cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, a unor funcţii importante la nivel de demnitar, înainte de instaurarea regimului comunist; f) existenţa unor rude ale cadrului militar sau ale soţiei acestuia, până la gradul al IV-lea inclusiv, care au fost condamnate sau arestate; g) efectuarea de studii sau specializări, de către cadrul militar, în alte ţări decât Uniunea Sovietică; h) refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist Român; i) atitudini sau manifestări considerate ostile regimului comunist; j) considerente etnice. (2) Sunt considerate cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată, şi persoanele care au trecut în cadrul disponibil al armatei, dar nu au beneficiat de despăgubirile prevăzute de Legea nr. 433/1946pentru crearea cadrului disponibil al Armatei.-------------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014. (3) Nu pot avea calitatea de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată, cei care: a) de bunăvoie au depus cerere de trecere în rezervă, cu excepţia celor care fac dovada, în condiţiile dreptului comun, că au fost forţaţi prin ameninţare şi presiune de autorităţile comuniste să solicite trecerea în rezervă; b) au fost îndepărtaţi din armată pentru alte motive decât cele prevăzute la alin. (1); c) abrogată;-------------Lit. c) a alin. (3) al art. 3 a fost abrogată de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014. d) au fost condamnaţi pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii; e) au îndeplinit funcţii politice în armată sau în comandamentele şi unităţile de grăniceri, cu excepţia celor care au făcut disidenţă politică şi/sau au suferit condamnări din motive politice.-------------Lit. e) a alin. (3) al art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014. (4) În cazul în care faptele prevăzute la alin. (3) sunt constatate după stabilirea calităţii de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată, cel în cauză este obligat să restituie sumele încasate potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi contravaloarea facilităţilor de care a beneficiat având această calitate. (5) Dovedirea situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi alin. (3) lit. e) - în ceea ce îi priveşte pe cei care au făcut disidenţă politică şi/sau au suferit condamnări din motive politice - se face de persoanele în cauză cu documente oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, prin orice alt mijloc de probă prevăzut de lege, în condiţiile stabilite de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.-------------Alin. (5) al art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014. (6) Pentru cazurile în care, din diferite motive, cei îndreptăţiţi nu posedă livret militar ori alte acte oficiale sau nu li se poate elibera dovada necesară datorită inexistenţei sau distrugerii arhivelor, confirmată în scris, calitatea persoanelor prevăzute la art. 1 se stabileşte de comisiile de reconstituire cu martori, în condiţiile prevăzute de lege şi de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.  +  Articolul 4 (1) La propunerea comisiilor prevăzute la art. 2 alin. (1), fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată, pot fi înaintate în gradul următor, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Fostelor cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată sau din comandamentele şi unităţile de grăniceri, prevăzute la art. 3 alin. (1), (2) şi alin. (3) lit. e) - în ceea ce îi priveşte pe cei care au făcut disidenţă politică şi/sau au suferit condamnări din motive politice -, li se acordă o indemnizaţie reparatorie lunară egală cu câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, începând cu luna următoare obţinerii calităţii de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată.----------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de art. unic din LEGEA nr. 80 din 17 aprilie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 263 din 20 aprilie 2015. (3) Plata drepturilor prevăzute la alin. (2) se efectuează de către casele de pensii sectoriale ale Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Afacerilor Interne, pe baza hotărârilor pronunţate de comisii.-------------Alin. (3) al art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014.  +  Articolul 5 (1) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1), (2) şi alin. (3) lit. e) - în ceea ce îi priveşte pe cei care au făcut disidenţă politică şi/sau au suferit condamnări din motive politice - care nu au calitatea de veteran de război beneficiază de asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi de medicamente gratuite, atât pe perioada tratamentelor ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării, de scutirea de la plata abonamentelor de telefon şi de radioteleviziune, precum şi de acces la cercurile militare, casele de odihnă, sanatoriile, căminele de garnizoană şi alte amenajări recreative sau sportive aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale sau a Ministerului Afacerilor Interne, după caz. (2) Condiţiile de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.-------------Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014.  +  Articolul 6Beneficiază de prevederile prezentei legi şi persoanele care se repatriază şi îşi stabilesc domiciliul în România, dobândind şi cetăţenia română, precum şi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate.  +  Articolul 7 (1) Soţia supravieţuitoare a fostului cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată, dacă nu s-a recăsătorit, primeşte jumătate din indemnizaţia reparatorie lunară prevăzută la art. 4 alin. (2). (2) Dovedirea îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 3 alin. (2) şi a neîncadrării în situaţiile enunţate la art. 3 alin. (3) lit. d) se face de către soţia supravieţuitoare cu documente oficiale eliberate de organele competente.-------------Alin. (2) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014. (3) În situaţia în care soţia supravieţuitoare se află în imposibilitatea de a face dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 3 alin. (2) şi a neîncadrării în situaţiile enunţate la art. 3 alin. (3) lit. d), se consideră că soţul decedat se încadrează în cerinţele prevăzute la art. 3 alin. (2) şi că nu a fost condamnat pentru infracţiuni contra păcii şi omenirii, până la realizarea probei contrarii de către orice persoană interesată.-------------Alin. (3) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014. (4) În cazul în care faptele prevăzute la art. 3 alin. (3) sunt constatate după stabilirea calităţii de cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată, soţia supravieţuitoare este obligată să restituie sumele încasate potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi contravaloarea facilităţilor de care a beneficiat având această calitate.-------------Alin. (4) al art. 7 a fost introdus de pct. 6 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014.  +  Articolul 8Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezenta lege se depun direct la comisiile constituite potrivit art. 2 alin. (1), la centrele militare zonale, judeţene sau la cele ale sectoarelor municipiului Bucureşti.-------------Art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 27 din 19 martie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 21 martie 2014.  +  Articolul 9Dispoziţiile prezentei legi se aplică, în mod corespunzător, şi fostelor cadre militare active, îndepărtate abuziv din comandamentele şi unităţile de jandarmi şi grăniceri, în perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961, din considerente politice, religioase, etnice sau sociale.  +  Articolul 10 (1) Ministerul Finanţelor Publice introduce modificările corespunzătoare în structura bugetelor Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor, ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi. (2) Plata drepturilor prevăzute de prezenta lege se face începând cu anul bugetar 2012, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie în bugetul ordonatorilor principali de credit care asigură aplicarea prezentei legi.  +  Articolul 11În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Administraţiei şi Internelor vor elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi adoptate prin hotărâre a Guvernului.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,IOAN OLTEANPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 29 noiembrie 2011.Nr. 226.-------