DECIZIE nr. 71 din 26 februarie 2015referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 182 din 17 martie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Simona-Maya Teodoroiu - judecător    Tudorel Toader - judecător    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 5.231/3/2014 (1.796/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 581D/2014.2. La apelul nominal se prezintă personal partea Ion Radu Fotino, precum şi reprezentantul legal al acesteia, domnul avocat Ioan Adrian Vilău din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile legale contestate nu dispun cu privire la pluralitatea de infracţiuni şi arată că referitor la acest aspect ar trebui să se aplice legea penală mai favorabilă. În susţinerea opiniei sale depune şi concluzii scrise.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece în realitate autorul excepţiei solicită ca, în acest caz, să se facă aplicarea unei lex tertia. Or, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că legea penală mai favorabilă se aplică în mod global.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 3 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.231/3/2014 (1.796/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Astfel, conţinutul reglementării criticate are în vedere doar ipoteza unităţii infracţionale, nu şi pe cea a pluralităţii de infracţiuni, în speţă, cea a concursului. De aceea, în măsura în care dispoziţiile contestate permit aplicarea regulilor concursului de infracţiuni potrivit legii noi, faţă de o situaţie născută anterior intrării sale în vigoare, atunci acestea sunt neconstituţionale, întrucât permit aplicarea retroactivă a unor prevederi legale mai puţin favorabile, respectiv tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni în cazul infracţiunilor definitiv judecate până la data de 1 februarie 2014. Astfel, în opinia instanţei, după o primă etapă a aplicării art. 6 din Codul penal pentru fiecare infracţiune în parte din structura pluralităţii de infracţiuni, unele pedepse reducându-se la maximul special inferior prevăzut de legea nouă, trebuie efectuată o recontopire a pedepselor, ţinând cont - însă - că se realizează o aplicare a legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Aşadar, legea nouă nu se poate aplica decât în măsura în care este mai favorabilă, iar Legea nr. 286/2009 nu este mai favorabilă sub aspectul modului de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente. A aplica regulile concursului de infracţiuni potrivit legii noi înseamnă o aplicare retroactivă a unor prevederi mai puţin favorabile în situaţia unei pluralităţi de infracţiuni pentru care sau pronunţat hotărâri definitive de condamnare înainte de data intrării în vigoare a legii noi. Procedând astfel se încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 6 din Codul penal referitor la Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Însă, analizând criticile formulate rezultă că acestea vizează numai alin. (1) al art. 6 din Codul penal. De aceea, obiectul excepţiei urmează a fi restrâns în consecinţă, sens în care Curtea urmează a analiza excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal care au următorul conţinut: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim."12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la retroactivitatea legii penale sau contravenţionale mai favorabile.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prilej cu care a statuat că dispoziţiile legale criticate trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal potrivit cărora "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi". Totodată prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea Constituţională a analizat o serie de critici identice aduse dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar cele statuate cu acel prilej se aplică mutatis mutandis şi cauzei de faţă.14. Astfel, Curtea a reţinut că principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare. Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept.15. De la principiul legalităţii s-a impus o excepţie, aceea a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situaţiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Acest principiu a fost consacrat la nivel constituţional în anul 1991, când legiuitorul constituant a statuat prin art. 15 alin. (2) că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale (...) mai favorabile".16. Totodată, Curtea a observat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal reglementează doar aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, aceasta realizându-se atunci când, "după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim".17. În ceea ce priveşte principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cu referire la dispoziţiile Codului penal, Curtea a observat că, fiind o construcţie teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite şi, prin ea însăşi, constituie cadrul şi măsura aplicabilităţii sale (Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).18. În cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).19. Aceeaşi deosebire în aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile a fost relevată de Curte prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, mai sus menţionată, când a reţinut că nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.20. Aşa fiind, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.21. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.22. Distinct de argumentele arătate anterior, Curtea constată că autorul excepţiei critică dispoziţiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei în situaţia concursului de infracţiuni. Astfel, deşi potrivit actualului Cod penal, pedepsele au fost semnificativ diminuate, în cazul unei pedepse finale aplicate pentru fapte concurente săvârşite sub imperiul legii vechi, ar trebui ca pedeapsa rezultantă să fie mai întâi descontopită iar ulterior pedepsele să fie micşorate în acord cu dispoziţiile art. 6 din Codul penal. Drept urmare, în măsura în care, după aceste analize, se va face aplicarea regulilor concursului de infracţiuni potrivit actualului Cod penal, atunci, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, noua lege este mai aspră, fapt care contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.23. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o critică formulată din această perspectivă pune în realitate probleme de interpretare şi aplicare a legii, care excedează controlului instanţei de contencios constituţional. Cu toate acestea, ţinând seama de jurisprudenţa în materie, se poate constata că, în ce priveşte legea penală mai favorabilă, Curtea a statuat cu valoare de principiu că o normă din Codul penal (în speţă raportarea se făcea la art. 5 din Codul penal) este compatibilă cu Legea fundamentală câtă vreme nu permite combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile (a se vedea Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014). Cu acel prilej s-a arătat că legea penală mai favorabilă se determină prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii mai favorabile şi, în final, aplicarea acesteia în ansamblu, sens în care legile se compară, dar nu se combină. O combinare a dispoziţiilor mai favorabile dintre două legi succesive este hibridă şi duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia), consecinţă inadmisibilă, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu le revine, intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului (paragrafele 24 şi 25). O atare concluzie nu neagă principiul aplicării legii penale mai favorabile care urmează a fi incident, însă nu prin combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive, pentru că, în caz contrar, s-ar anula voinţa legiuitorului care are în vedere ansamblul de norme ce au fost integrate organic într-un nou cod şi nicidecum dispoziţii ori instituţii autonome. Altfel spus, în caz de tranziţie, judecătorul este ţinut de aplicarea legii penale mai favorabile, în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, aşa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, aşa cum este cazul actualului Cod penal. Soluţia se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deşi fiecare cu o concepţie unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală (paragraful 37). În concluzie, Curtea Constituţională constată că, în raport de criticile formulate, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de către instanţa de judecată în Dosarul nr. 5.231/3/2014 (1.796/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 februarie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru---------