DECIZIE nr. 279 din 19 februarie 2015privind retragerea autorizaţiei de funcţionare şi radierea Societăţii BLITZ Broker de Asigurare - S.R.L. din Registrul brokerilor de asigurare
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 27 februarie 2015



    Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, Bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară consemnate în extrasul procesului-verbal al şedinţei din data de 19 decembrie 2014, în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. 7.301 din 11 decembrie 2014 privind aprobarea radierii unui număr de 20 de brokeri de asigurare şi/sau reasigurare din Registrul brokerilor de asigurare, întocmită în baza prevederilor art. 38^1 alin. (1) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, la Societatea BLITZ Broker de Asigurare - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, şos. Mihai Bravu nr. 452-460, spaţiul comercial P1, Complex comercial Prosper, sectorul 3, înmatriculată în registrul comerţului cu numărul J40/8680/19.05.2008, cod unic de înregistrare 23904402 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK-511/15.09.2008,a constatat următoarele:1. Societatea BLITZ Broker de Asigurare - S.R.L. a fost sancţionată prin Decizia Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 676/2010 cu interzicerea temporară a exercitării activităţii până la data aprobării de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor/Autoritatea de Supraveghere Financiară a unei persoane semnificative - conducător executiv, care să îndeplinească condiţiile prevăzute în normele legale.2. Societatea a efectuat modificări ale documentelor pe baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare fără aprobarea/avizarea prealabilă a Autorităţii de Supraveghere Financiară şi a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului menţiuni cu privire la modificarea acestora, fără aprobarea prealabilă a Autorităţii de Supraveghere Financiară, fiind astfel încălcate prevederile art. 5 lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 13 alin. (1) şi (6) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările şi completările ulterioare.Fapta constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a), c) şi q) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.3. Societatea nu mai îndeplineşte condiţiile de autorizare conform prevederilor art. 35 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Normele privind autorizarea brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi condiţiile de menţinere a acesteia, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 15/2010, cu modificările şi completările ulterioare.Fapta constituie contravenţie potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) şi m^2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară decide:  +  Articolul 1În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) lit. a) şi k), coroborate cu ale art. 35 alin. (7) lit. a), art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, se sancţionează cu retragerea autorizaţiei de funcţionare Societatea BLITZ Broker de Asigurare - S.R.L., cu sediul social în Bucureşti, şos. Mihai Bravu nr. 452-460, spaţiul comercial P1, Complexul comercial Prosper, sectorul 3, înmatriculată în registrul comerţului cu numărul J40/8680/19.05.2008, cod unic de înregistrare 23904402 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare cu numărul RBK-511/15.09.2008, şi implicit radierea acesteia din secţiunea A şi trecerea în secţiunea B din Registrul asigurătorilor şi brokerilor de asigurare conform dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Normele privind registrul asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.101/2003.  +  Articolul 2 (1) Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere prealabilă adresată Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, şi poate fi sesizată Curtea de Apel Bucureşti în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Plângerea adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, măsura dispusă, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 3Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.Preşedintele Autorităţiide Supraveghere Financiară,Mişu NegriţoiuBucureşti, 19 februarie 2015.Nr. 279.---------