DECIZIE nr. 648 din 11 noiembrie 2014referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 14 ianuarie 2015



        Augustin Zegrean - preşedinte    Valer Dorneanu - judecător    Toni Greblă - judecător    Petre Lăzăroiu - judecător    Mircea Ştefan Minea - judecător    Daniel Marius Morar - judecător    Mona-Maria Pivniceru - judecător    Puskas Valentin Zoltan - judecător    Tudorel Toader - judecător    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Judecătoria Făget, din oficiu, în Dosarul nr. 129/832/2014. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 573D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţia de lege criticată reprezintă o materializare a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile. În cazul dispoziţiilor de lege criticate, legiuitorul a identificat el însuşi legea penală mai favorabilă, care sub aspectul anulării sau revocării suspendării condiţionate este mai favorabilă potrivit vechiului cod penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 5 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 129/832/2014, Judecătoria Făget a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, cu ocazia soluţionării unei acţiuni penale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Judecătoria Făget apreciază că în cauza în care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, aceasta fiind în curs de judecată la data de 1 februarie 2014, sunt incidente dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală şi cele ale art. 5 din Codul penal. Având în vedere existenţa acestor situaţii tranzitorii, legiuitorul a inclus în Legea nr. 187/2012 art. 15 alin. (2), care reglementează regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969, precum şi regimul revocării şi anulării acestei măsuri, toate aceste elemente fiind supuse, potrivit textului de lege criticat, reglementărilor din Codul penal din 1969.6. Prin urmare, în cazul condamnării inculpatului pentru o infracţiune săvârşită şi descoperită în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate, instanţa este obligată să dea efect juridic concret opţiunii legiuitorului stipulate în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, astfel încât va face aplicarea, în mod necesar, a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969. Aplicarea acestor din urmă dispoziţii legale va determina revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei anterioare şi executarea în întregime a celor două pedepse, conform regulilor cumulului aritmetic, aceasta constituind cea mai gravă formă de sancţionare a pluralităţii infracţionale în dreptul penal român.7. Pe de altă parte, Codul penal instituie un tratament diferenţiat pentru diversele forme de pluralitate infracţională. Astfel, în cazul unei recidive postcondamnatorii, se prevede acelaşi regim foarte aspru de sancţionare, prin cumulul aritmetic al pedepselor care constituie cei doi termeni ai recidivei [art. 43 alin. (1) din Codul penal], iar în situaţiile de pluralitate intermediară, pedeapsa rezultantă se va stabili prin contopirea celor doi termeni ai pluralităţii infracţionale, după regulile din materia concursului de infracţiuni [art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 din Codul penal]. Or, apreciază instanţa de judecată, pluralitate intermediară poate fi situaţia inculpatului în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, în cazul acestuia neexistând stare de recidivă, nefiind întrunite condiţiile recidivei, potrivit art. 41 alin. (1) din Codul penal.8. Având în vedere toate acestea, apreciază că alegerea legii penale mai favorabile trebuie să se realizeze prin compararea în sistemul global de evaluare, a normelor legale incidente până la intrarea în vigoare a Codului penal, cu acelea prevăzute de noua legislaţie penală, urmând a se determina care este legea penală mai favorabilă, conform art. 15 alin. (2) din Constituţie şi a art. 5 din Codul penal. Or, dispoziţia de lege criticată împiedică efectuarea acestei comparări pentru stabilirea legii penale mai favorabile, câtă vreme ea impune în mod necesar şi obligatoriu aplicarea doar a vechilor dispoziţii penale aferente instituţiei revocării suspendării condiţionate, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). De asemenea, textul de lege criticat creează o situaţie inechitabilă şi discriminatorie pentru persoanele aflate în cursul judecăţii, faţă de persoanele condamnate definitiv anterior intrării în vigoare a Codului penal, aspect ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Legea nr. 187/2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut: "Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969."13. În opinia Judecătoriei Făget, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile şi art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că situaţia din speţa dedusă controlului de constituţionalitate se caracterizează prin faptul că cel condamnat, fiindu-i aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit Codului penal din 1969, a săvârşit o nouă infracţiune descoperită în termenul de încercare, procesul său fiind pendinte la data intrării în vigoare a Codului penal. Această situaţie tranzitorie este reglementată de art. 15 din Legea nr. 187/2012, care prevede că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, iar regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.15. Curtea observă că, potrivit art. 81 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanţa putea dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă erau întrunite anumite condiţii prevăzute de lege. Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituia termen de încercare pentru condamnat şi se compunea din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adăuga un interval de timp de 2 ani. Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşea din nou o infracţiune, pentru care se pronunţa o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, potrivit art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, instanţa revoca suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopea cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidivă.16. În continuare, Curtea constată că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu se mai regăseşte în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Având în vedere că instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei nu a mai fost preluată în noua reglementare, iar această instituţie priveşte modul de executare a pedepsei, Curtea apreciază că, din perspectiva aplicării legii penale în timp, este justificat ca regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei, precum şi motivele care pot duce la revocarea măsurii să fie supuse legii în vigoare de la momentul aplicării acesteia.17. Totodată, Curtea reţine că instanţa de judecată care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate pune în balanţă, în momentul formulării criticilor de neconstituţionalitate, modul de revocare a măsurii suspendării condiţionate şi de individualizare a pedepsei pentru noua infracţiune, având în vedere, pe de-o parte, instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei (art. 81 din Codul penal din 1969), iar, pe de altă parte, instituţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 din Codul penal). Or, cele două instituţii sunt instituţii diferite, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fiind reglementată atât în vechea legislaţie, la art. 861, cât şi în Codul penal, la art. 91-98.18. Astfel, chiar dacă, potrivit art. 96 alin. (5) din Codul penal, pedeapsa principală pentru noua infracţiune, în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară, această nouă reglementare nu poate fi considerată lege penală mai favorabilă în raport de vechea reglementare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, ci doar în ceea ce priveşte, eventual, vechea reglementare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.19. Aşa fiind, Curtea apreciază că declararea neconstituţionalităţii textului de lege criticat din perspectiva susţinută nu poate atrage aplicarea în speţă a reglementărilor referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Codul penal.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Făget, din oficiu, în Dosarul nr. 129/832/2014 şi constată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Făget şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANPentru magistrat-asistentDaniela Ramona Mariţiu,semnează, în temeiul art. 426 alin. (4)din Codul de procedură civilă,prim-magistrat-asistent,Marieta Safta--------