ORDONANTA URG. nr. 30 din 29 octombrie 1998pentru modificarea şi completarea Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 6 noiembrie 1998



    În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă:  +  Articolul 1Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 31 iulie 1997, se modifica şi se completează după cum urmează:1. Articolul 6 litera d) va avea următorul cuprins:"d) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate şi constituite în prizonieri, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, precum şi persoanele prevăzute la art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile băneşti acordate de lege."2. Alineatul (2) al articolului 37 va avea următorul cuprins:"(2) Litigiile în legătură cu încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului dintre casa de asigurări de sănătate şi medic ori cele în legătură cu interpretarea clauzelor contractului vor fi soluţionate de către părţi, pe cale amiabila. Litigiile nesolutionate pe cale amiabila sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii. Termenul de sesizare a instanţelor judecătoreşti competente este de 3 luni de la data nerealizarii acordului de voinţa a părţilor contractului cu privire la pretenţiile ce constituie obiectul litigiului."3. Alineatul (2) al articolului 46 va avea următorul cuprins:"(2) Aparatele de mare performanta se procura de către spitale şi de centrele de diagnostic şi tratament, pe baza aprobării unei comisii centrale compuse din reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Colegiului Medicilor din România şi ai Ministerului Sănătăţii, în limita prevederilor bugetului alocat."4. Alineatul (2) al articolului 52 va avea următorul cuprins:"(2) Cuantumul contribuţiei băneşti lunare a persoanei asigurate se stabileşte, începând cu data de 1 ianuarie 1999, sub forma unei cote de 7%, care se aplică astfel: a) asupra veniturilor salariale brute, în cazul asiguraţilor care au calitatea de angajat; în categoria veniturilor salariale brute se includ şi indemnizaţiile cuvenite, potrivit legii, pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, precum şi indemnizaţiile acordate, în condiţiile legii, personalului care lucrează în sectorul producţiei de apărare, pe perioada de întrerupere a activităţii; b) asupra veniturilor impozabile, în cazul asiguraţilor care lucrează pe bază de convenţie civilă; c) asupra veniturilor impozabile ale liber-profesionistilor; d) asupra venitului agricol anual, stabilit potrivit normelor de venit prevăzute în hotărârea Guvernului, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat şi care nu se încadrează în prevederile lit. c); e) asupra drepturilor de pensie, pensie suplimentară, ajutor de şomaj, ajutor de integrare profesională şi alocaţie de sprijin; începând cu data de 1 ianuarie 1999 aceste drepturi se majorează cu suma corespunzătoare majorării contribuţiei de la 4% la 7% ."5. Alineatul (3) al articolului 52 va avea următorul cuprins:"(3) Contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate se deduce din impozitul pe salariu sau, după caz, din impozitul pe venit ori din veniturile nete, în cazul neimpozitarii acestora, şi se vărsa la casa de asigurări de sănătate."6. La articolul 55, alineatul (1) litera b) va avea următorul cuprins:"b) se afla în concediu medical, în concediu pentru sarcina şi lehuzie sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârsta de până la 6 ani;"7. La articolul 60, literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:"b) cheltuieli de administrare, funcţionare şi cheltuieli de capital, în cota de maximum 5%; c) fond de redistribuire, în cota de până la 25%, stabilită anual de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate;"8. Alineatul (2) al articolului 78 va avea următorul cuprins:"(2) Preşedintele şi vicepreşedinţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi ai caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti nu pot exercita, pe durata mandatelor lor, alte funcţii sau demnitati publice, cu excepţia funcţiilor didactice în învăţământul superior, şi nici funcţii în organele de conducere ale asociaţiilor patronale sau ale organizaţiilor sindicale."9. După articolul 92 se introduc articolele 93-107, cu următorul cuprins:"Art. 93. - (1) În perioada 1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2002, organele de conducere ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt consiliile de administraţie, constituite potrivit art. 94, 95 şi 101. (2) Consiliile de administraţie prevăzute la alin. (1) preiau şi atribuţiile ce revin adunării generale a reprezentanţilor, respectiv adunării reprezentanţilor.Art. 94. - (1) Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate este format din reprezentanţi ai puterii executive, precum şi ai asociaţiilor patronale şi sindicale, reprezentative la nivel naţional. (2) Sunt reprezentative la nivel naţional asociaţiile patronale şi organizaţiile sindicale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.Art. 95. - Consiliul de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se constituie din 15 membri, după cum urmează: a) 5 reprezentanţi ai statului, dintre care 2 sunt numiţi de Preşedintele României şi 3, de primul-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii, a ministrului muncii şi protecţiei sociale şi a ministrului finanţelor; b) 5 membri numiţi prin consens de către asociaţiile patronale reprezentative la nivel naţional; c) 5 membri numiţi prin consens de către confederatiile sindicale reprezentative la nivel naţional.Art. 96. - (1) Durata mandatului membrilor consiliului de administraţie este de 4 ani. (2) În timpul mandatului lor, membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi de cei care i-au numit. (3) Pe locurile devenite vacante ca urmare a demisiei, revocării, decesului sau altor cauze prevăzute de lege, se numesc noi membri, până la expirarea mandatului în curs.Art. 97. - (1) Consiliul de administraţie este legal constituit începând cu data la care sunt numiţi cel puţin 11 din numărul membrilor acestuia, cu condiţia ca fiecare partener social prevăzut la art. 95 să fie reprezentat. (2) Consiliul de administraţie funcţionează în mod legal în prezenta a cel puţin 11 din numărul membrilor săi. (3) Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi, cu condiţia ca fiecare parte să fie reprezentată. Art. 98. - (1) Preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (2) Preşedintele este numit de primul-ministru, la propunerea ministrului sănătăţii, dintre membrii consiliului de administraţie, după consultarea prealabilă a acestora. Consiliul de administraţie are 2 vicepreşedinţi, care sunt desemnaţi de ceilalţi parteneri sociali din rândul membrilor consiliului de administraţie, cu acordul a două treimi din numărul acestora. (3) Durata mandatului preşedintelui şi al vicepreşedinţilor este de 4 ani. (4) Mandatul preşedintelui încetează prin demisie, revocare de către primul-ministru sau prin deces. Mandatele vicepreşedinţilor încetează, de asemenea, prin demisie, prin deces sau prin revocare de către cei care i-au desemnat. (5) Revocarea vicepreşedinţilor poate fi decisa cu acordul a cel puţin două treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie.Art. 99. - (1) Preşedintele reprezintă Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate în relaţiile cu terţii şi este ordonator principal de credite. (2) Atribuţiile preşedintelui şi ale vicepreşedinţilor se stabilesc prin statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în condiţiile legii. (3) Preşedintele poate delega puteri de reprezentare oricărui vicepreşedinte sau membru al consiliului de administraţie ori unor persoane din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.Art. 100. - (1) Conducerea operativă a activităţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se exercită de către un director general. (2) Ocuparea postului de director general se face prin concurs, în condiţiile legii.Art. 101. - (1) Consiliile de administraţie ale caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt formate din 9 membri, după cum urmează: a) 3 membri numiţi de către consiliul judeţean, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti, reprezentând autorităţile publice locale; b) 3 membri numiţi prin consens de către asociaţiile patronale reprezentative la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz; c) 3 membri numiţi prin consens de către organizaţiile sindicale reprezentative la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz. (2) Condiţiile de reprezentativitate a asociaţiilor patronale şi organizaţiilor sindicale sunt prevăzute în Legea nr. 130/1996, republicată. (3) Preşedintele consiliului de administraţie, care este şi preşedintele casei de asigurări sociale de sănătate judeţene sau a municipiului Bucureşti, este ales din rândul membrilor consiliului de administraţie, cu acordul a două treimi din numărul acestora. Pentru desemnarea vicepreşedinţilor consiliului de administraţie se aplică în mod corespunzător prevederile art. 98 alin. (2). (4) Preşedinţii caselor de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt ordonatori secundari de credite. (5) Atribuţiile consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări sociale de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt stabilite prin statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (6) Dispoziţiile art. 96 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul membrilor consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti.Art. 102. - (1) Conducerea operativă a activităţii casei de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti se exercită de către un director general. (2) Ocuparea postului de director general se face prin concurs, potrivit legii.Art. 103. - (1) Salarizarea şi alte drepturi ale preşedintelui şi vicepreşedinţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se stabilesc după cum urmează: a) salariul preşedintelui, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de ministru; b) salariul vicepreşedinţilor, la nivelul indemnizaţiei prevăzute de lege pentru funcţia de secretar de stat. (2) Salariul lunar, prevăzut la alin. (1), este unica forma de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiilor respective şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determina în raport cu venitul salarial. (3) Salariul şi celelalte drepturi ale directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se stabilesc la nivelul salariului de secretar general din ministere. (4) Salariul şi celelalte drepturi ale celuilalt personal propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ale preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi personalului caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabilesc, în limita fondurilor prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli ale caselor respective, prin statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (5) Membrii Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti beneficiază de o indemnizaţie lunară de 20% din salariul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, respectiv din salariul preşedintelui casei de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti. (6) Prin statut se aproba, în condiţiile legii, şi alte norme şi normative de cheltuieli pentru activităţi ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale caselor de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti.Art. 104. - (1) Numărul de posturi preluate de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate şi de casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti din structura Ministerului Sănătăţii şi a direcţiilor sanitare judeţene şi a municipiului Bucureşti se stabileşte prin protocol. (2) În termen de 30 de zile de la data preluării personalului de către Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate vor fi modificate, în mod corespunzător, atribuţiile şi structura organizatorică ale Ministerului Sănătăţii. (3) Personalul preluat potrivit alin. (1) se considera transferat în interesul serviciului.Art. 105. - (1) Ministerul Sănătăţii poate transmite în administrarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi, respectiv, a caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a casei de asigurări de sănătate, constituită prin lege specială, în temeiul art. 89, bunuri mobile şi imobile, pe bază de protocol. (2) De asemenea, Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate administrează bunuri mobile şi imobile, dobândite, în condiţiile legii, din activităţi proprii, subvenţii, donaţii sau din alte surse. (3) Autorităţile publice centrale sau locale pot transmite, în condiţiile prevăzute de lege, bunuri mobile şi imobile în administrarea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a caselor de asigurări de sănătate prevăzute la alin. (1), pentru dezvoltarea activităţilor proprii.Art. 106. - (1) În perioada prevăzută la art. 93 bugetul centralizat al fondurilor de asigurări sociale de sănătate se aproba de către Parlament, la propunerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (2) Aprobarea bugetelor caselor de asigurări de sănătate judeţene se face de către Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate.Art. 107. - Fondului de rezerva al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate rămas neutilizat la finele anului i se va stabili destinaţia de utilizare de către consiliul de administraţie al acesteia."  +  Articolul 2 (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei Ordonanţe de urgenta, fiecare partener social va numi, prin consens, o comisie de pregătire a organizării Consiliului de administraţie al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi a consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti. (2) Comisia de pregătire este formată din 15 membri, desemnaţi în condiţiile prevăzute la art. 95 din prezenta ordonanţă de urgenţă. (3) Comisia de pregătire va elabora, în termen de 30 de zile de la constituire, proiectul de statut al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care va fi aprobat de către consiliul de administraţie. (4) Comisia de pregătire îşi încetează activitatea după realizarea proiectului de statut al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. (5) Numirea membrilor consiliilor de administraţie se va face în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial al României. (6) În termen de 15 zile de la data finalizarii proiectului de statut, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va convoca primul consiliu de administraţie şi va supune proiectul de statut pentru dezbatere şi aprobare. Statutul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.  +  Articolul 3Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------Ministrul sănătăţii,Hajdu GaborMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistrul muncii şi protecţiei sociale,Alexandru Athanasiu------------