NORME din 13 februarie 2014(*actualizate*)de aplicare a prevederilor art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice(actualizate până la data de 9 iulie 2014*)
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII




  • --------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 9 iulie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDINUL nr. 822 din 9 iulie 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor  +  Articolul 1 (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi din unităţile sanitare de stat, cu un salariu lunar brut mai mic decât 3.000 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei. (2) Bursa de rezidenţiat nu face parte din salariul brut, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.  +  Articolul 2 (1) Plata lunară a bursei de rezidenţiat pentru medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi încadraţi în unităţile sanitare din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi în reţeaua spitalelor pentru care managementul a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii. (2) Cuantumul lunar al bursei de rezidenţiat se acordă după data de 20 a lunii curente pentru luna anterioară.  +  Articolul 3Beneficiază de bursa de rezidenţiat medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi aflaţi în una dintre următoarele situaţii: a) rezidenţii pe locuri care au încheiat contract individual de muncă pe durată determinată cu unitatea sanitară, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare; b) rezidenţii pe post care au încheiat contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare; c) rezidenţii care îşi reiau activitatea ca urmare a încetării situaţiilor de suspendare a contractului individual de muncă prevăzute la art. 4.  +  Articolul 4 (1) Nu beneficiază de bursa de rezidenţiat medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi care au contractul individual de muncă suspendat, în condiţiile legii, aflaţi în una dintre următoarele situaţii:1. au contractul individual de muncă suspendat de drept în următoarele situaţii: a) concediu de maternitate; b) concediu pentru incapacitate temporară de muncă; c) îndeplinirea unei funcţii de conducere salarizate în sindicat; d) în cazul în care salariatul este arestat preventiv, în condiţiile Codului de procedură penală;2. au contractul individual de muncă suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii: a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani; b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani; c) concediu paternal; d) concediu pentru formare profesională; e) participarea la grevă;3. au contractul individual de muncă suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: a) pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii; b) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.În cazurile prevăzute la lit. a) şi b), dacă se constată nevinovăţia celui în cauză, salariatul îşi reia activitatea anterioară şi i se plăteşte, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire care include şi bursa de rezidenţiat pe perioada suspendării contractului;4. au contractul individual de muncă suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern;5. au contractul individual de muncă suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale;6. alte cazuri de suspendare a contractului individual de muncă prevăzute de lege. (2) Nu beneficiază de bursa de rezidenţiat medicii rezidenţi, medicii dentişti rezidenţi şi farmaciştii rezidenţi pe perioada în care efectuează stagii de pregătire în afara României, precum şi pe perioada concediilor de odihnă.  +  Articolul 5Plata bursei de rezidenţiat încetează de la data încheierii calităţii de rezident în următoarele situaţii: a) la data finalizării programului de pregătire în rezidenţiat; b) la data încetării contractului individual de muncă în situaţiile prevăzute de lege; c) prin renunţare expresă, formulată în scris către Ministerul Sănătăţii; d) în caz de incompatibilitate.  +  Articolul 6Prevederile art. 3, 4 şi 5 se aplică şi medicilor rezidenţi, medicilor dentişti rezidenţi şi farmaciştilor rezidenţi care efectuează programul de pregătire în a doua specialitate şi care sunt încadraţi în baza unui contract individual de muncă în funcţia de medic rezident, medic dentist rezident sau farmacist rezident.  +  Articolul 7 (1) Până la data de 7 a lunii curente, unităţile angajatoare care au în plată rezidenţi au obligaţia să transmită direcţiei de sănătate publică pe teritoriul căreia îşi au sediul situaţia nominală cuprinzând drepturile salariale din luna precedentă pentru toţi medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi (pe loc şi pe post) încadraţi, conform tabelului prevăzut în anexa nr. 2 la ordin. Situaţia se înaintează în format electronic (Excel) şi pe suport hârtie şi va fi însoţită de adresa de înaintare în care se va specifica numărul de rezidenţi înregistraţi la plată. (2) Responsabilitatea corectitudinii datelor transmise aparţine unităţilor sanitare de încadrare care raportează.  +  Articolul 8 (1) Direcţiile de sănătate publică centralizează datele prevăzute la art. 7 alin. (1) şi până la data de 9 a lunii curente transmit Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică situaţiile rezidenţilor din unităţile angajatoare din teritoriu, întocmite pentru luna anterioară, conform tabelului prevăzut în anexa nr. 2 la ordin. Situaţia se transmite în format electronic (Excel) pe adresa de e-mail rezidenti@insp.gov.ro şi pe suport hârtie şi va fi însoţită de adresa de înaintare în care se va specifica numărul de rezidenţi înregistraţi. (2) Responsabilitatea corectitudinii centralizării datelor transmise aparţine direcţiei de sănătate publică care raportează.  +  Articolul 9Centrul Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică centralizează şi prelucrează datele înaintate de direcţiile de sănătate publică şi întocmeşte: a) situaţia nominală centralizată a tuturor rezidenţilor raportaţi în luna respectivă de plată; b) centralizatorul pe fiecare tip de unitate în parte care va cuprinde numărul de rezidenţi şi suma aferentă/judeţ, precum şi suma totală de plată pentru categoria respectivă de unitate.  +  Articolul 10 (1) În primele două zile lucrătoare de la data primirii datelor, Centrul Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică înaintează Ministerului Sănătăţii - Direcţia generală resurse umane şi certificare situaţiile statistice prevăzute la art. 9 lit. a) şi b). (2) Responsabilitatea corectitudinii centralizării şi prelucrării datelor primite de la direcţiile de sănătate publică aparţine Centrului Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.  +  Articolul 11Direcţia generală resurse umane şi certificare, în baza situaţiei elaborate conform prevederilor art. 9 lit. b) şi transmise de Centrul Naţional pentru Statistică şi Informatică în Sănătate Publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, întocmeşte referat de aprobare pe fiecare tip de unitate în parte şi suma aferentă. După aprobarea ordonatorului principal de credite, acesta se transmite Direcţiei buget, finanţarea investiţiilor şi relaţia cu CNAS în vederea întocmirii formelor de finanţare.  +  Articolul 12 (1) Unităţile angajatoare din subordinea autorităţilor publice locale primesc sumele aferente plăţii bursei de rezidenţiat solicitate prin cererea de finanţare, pe bază de contract încheiat cu direcţiile de sănătate publică. (2) Sumele aferente plăţii bursei de rezidenţiat se prevăd în bugetul unităţii plătitoare la titlul 59 "Alte cheltuieli", articolul 59.01 "Burse".  +  Articolul 12^1 (1) În cazul în care unităţile sanitare publice prevăzute la art. 12 se află în stare de incapacitate de plată, pe durata menţinerii acestei stări, plata bursei de rezidenţiat se va face de către direcţia de sănătate publică pe a cărei rază teritorială se află unitatea sanitară publică angajatoare în cauză. (2) Plata prevăzută la alin. (1) se face pe baza actului adiţional la contractul privind sumele aferente plăţii bursei de rezidenţiat încheiat între unitatea sanitară angajatoare respectivă cu direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, a listei nominale a rezidenţilor care beneficiază de bursa de rezidenţiat cuprinzând codul numeric personal, precum şi contul bancar de vărsământ al acestora, întocmită de către unitatea sanitară publică angajatoare, în baza criteriilor de acordare a bursei de rezidenţiat prevăzute de prezentul ordin şi cu respectarea termenelor prevăzute de acesta. (3) Direcţia de sănătate publică care efectuează plata bursei de rezidenţiat pe durata stării de incapacitate de plată a unităţii sanitare angajatoare va transmite acesteia dovada de efectuare a plăţii.---------Art. 12^1 a fost introdus de art. I din ORDINUL nr. 822 din 9 iulie 2014, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 9 iulie 2014.  +  Articolul 13Plata bursei de rezidenţiat se face separat de plata salariului de rezident, în ultima decadă a lunii curente, pentru luna anterioară.  +  Articolul 14Pentru asigurarea plăţii bursei de rezidenţiat aferente lunii ianuarie 2014, data-limită de raportare prevăzută la art. 7 alin. (1) va fi 19 februarie 2014 şi data-limită de raportare prevăzută la art. 8 alin. (1) va fi 21 februarie 2014.  +  Anexa 2 *Font 7*┌────┬─────────┬───────────┬───────────┬──────┬─────────┬───────────────┬──────┬─────────┬───────────┬──────────┬───────┐│Nr. │ Tipul │ Unitatea │ Numele şi │ │Codul de │ │ Anul │ Salariul│ Excepţii │ Regula- │ Suma ││crt.│unităţii │angajatoare│ prenumele │ CNP │rezident │ Specialitatea │ de │ brut în │ de la │ zări │ de ││ │ *) │ │ │ │ **) │ │studiu│ luna de │ acordarea │ pentru │ plată ││ │ │ │ │ │ │ │ │raportare│ bursei de │ luna │ (lei) ││ │ │ │ │ │ │ │ │ │rezidenţiat│anterioară│ ***) │├────┼─────────┼───────────┼───────────┼──────┼─────────┼───────────────┼──────┼─────────┼───────────┼──────────┼───────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │├────┼─────────┼───────────┼───────────┼──────┼─────────┼───────────────┼──────┼─────────┼───────────┼──────────┼───────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────┴─────────┴───────────┴───────────┴──────┴─────────┴───────────────┴──────┴─────────┴───────────┴──────────┴───────┘--------*) Tipul unităţii - se va completa cu cifra corespunzătoare:1 - direcţie de sănătate publică (aparat propriu);2 - unitate sanitară din subordinea administraţiei publice locale;3 - serviciul de ambulanţă judeţean;4 - unităţi sanitare din subordinea Ministerului Sănătăţii.**) Codul de rezident se completează în cazul în care este introdus în program.***) Suma de plată - se trece cuantumul bursei (670 lei, respectiv suma cuvenită din aceasta calculată conform normelor de aplicare).Manager, Şef serviciu/compartiment RUNOS,....................... .............................NOTE: a) Datele din coloana 9 se referă la salariul brut lunar şi nu includ drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază. b) Situaţia cuprinde medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi pe post şi pe loc din unitatea care raportează. c) Conducerea unităţii angajatoare care raportează răspunde în totalitate de corectitudinea datelor transmise.-------