LEGE nr. 64 din 12 mai 2014pentru modificarea şi completarea Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 14 mai 2014



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul ILegea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 23 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Poartă titlul de arhitect de interior absolventul cu diplomă de arhitect de interior obţinută în specializarea arhitectură de interior la o instituţie acreditată de învăţământ superior din România."2. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:"Art. 6^1. - (1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de arhitect de interior obţinute în statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană sunt recunoscute de Ordinul Arhitecţilor din România, potrivit prevederilor Legii nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Titlurile oficiale de calificare în profesia de arhitect de interior obţinute în statele terţe sunt recunoscute de Ministerul Educaţiei Naţionale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare."3. La articolul 10, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 10. - (1) Proiectele de arhitectură pentru materializarea cărora legea impune obţinerea autorizaţiei de construire vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnătură sau de un conductor arhitect cu drept de semnătură. Proiectele de arhitectură de interior pentru materializarea cărora legea impune obţinerea autorizaţiei de construire pot fi semnate şi de către un arhitect de interior cu drept de semnătură....................................................................... (4) Dreptul de semnătură al conductorilor arhitecţi şi al arhitecţilor de interior se exercită pe teritoriul României şi este limitat la categoriile de lucrări pentru care legea recunoaşte acest drept."4. La articolul 11, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Documentele necesare înregistrării, la prima prestare de servicii în domeniul arhitecturii sau în cazul în care au intervenit modificări ale situaţiei faţă de cea iniţială, reţinută în documente, în cazul prestaţiilor temporare sau ocazionale, sunt: a) o declaraţie prealabilă scrisă, în care se precizează domeniul de asigurare sau alte mijloace de protecţie personală sau colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în România; b) copia documentului care atestă cetăţenia solicitantului; c) documentul emis de statul membru de stabilire a solicitantului, prin care se atestă că, la data eliberării acestuia, titularul este stabilit legal în respectivul stat şi că nu îi este interzisă definitiv sau temporar exercitarea activităţilor de arhitect; d) copiile diplomelor, certificatelor sau ale altor titluri oficiale de calificare în profesia de arhitect."5. La articolul 11, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Caracterul temporar şi ocazional al prestării de servicii în domeniul arhitecturii se verifică, de la caz la caz, în special în funcţie de durata prestării, frecvenţa, periodicitatea şi continuitatea acestora, de către Ordinul Arhitecţilor din România."6. La articolul 23, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Din Ordin fac parte arhitecţii şi conductorii arhitecţi cu sau fără drept de semnătură, urbaniştii diplomaţi fără drept de semnătură sau cărora le-a fost acordat, în condiţiile legii, drept de semnătură similar conductorilor arhitecţi, arhitecţii de interior cu drept de semnătură, stagiarii şi orice deţinător al titlului de arhitect, la cererea acestora."  +  Articolul IILegea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 23 august 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAPREŞEDINTELE SENATULUICĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANUBucureşti, 12 mai 2014.Nr. 64.________