ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 12 martie 2014privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 184 din 14 martie 2014



    Având în vedere urgenţa şi necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea drepturilor privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, şi Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile şi predictibile, în conformitate cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului,având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptăţite potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, şi Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu sursele de finanţare, astfel încât să se asigure menţinerea echilibrului bugetar şi, în mod implicit, respectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar,dată fiind necesitatea stabilirii unei noi modalităţi de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, şi Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi a identificării surselor de finanţare necesare,în contextul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 prin care s-a reglementat modalitatea de plată a despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, şi Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare,în scopul instituirii unui interval de timp în care să se reglementeze un nou cadru legal necesar acordării acestor despăgubiri, aspect ce constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunându-se adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.  +  Articolul 1 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea hotărârilor prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, şi la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Pe perioada stabilită la alin. (1) se suspendă emiterea de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a deciziilor de validare sau invalidare a hotărârilor comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.  +  Articolul 2Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către şeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, şi, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Şeful Cancelariei Primului-Ministru,Vlad Ştefan StoicaSecretarul general al Guvernului,Ion MoraruPreşedintele Autorităţii Naţionalepentru Restituirea Proprietăţilor,George BăeşuMinistrul finanţelor publice,Ioana-Maria PetrescuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaBucureşti, 12 martie 2014.Nr. 10.-----