DECIZIE nr. 9 din 16 ianuarie 2014referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25, art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4) şi art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 6 martie 2014



    Augustin Zegrean - preşedinteValer Dorneanu - judecătorToni Greblă - judecătorPetre Lăzăroiu - judecătorMircea Ştefan Minea - judecătorPuskas Valentin Zoltan - judecătorTudorel Toader - judecătorIoana Marilena Chiorean - magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25, art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4) şi art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Ion Scarlat în Dosarul nr. 7.951/62/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 578D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, întrucât art. 47 alin. (2) din Constituţie instituie obligaţia statului de a asigura asistenţa medicală, trebuie avut în vedere principiul solidarităţii. Totodată, cota de contribuţie la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este unică şi nu are caracterul unui impozit fiscal. De asemenea, apreciază că termenul de prescripţie de 5 ani în această materie nu atrage neconstituţionalitatea textelor de lege criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 10 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.951/62/2012, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216 şi art. 25 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul Ion Scarlat în cadrul soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unei decizii de impunere emise de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă egalitatea în drepturi, "prin conferirea dreptului de a-şi realiza creanţele pe o durată mai mare cu 2 ani faţă de durata acordată de lege persoanelor fizice şi juridice de drept privat, deşi nici creanţele pârâtei nu sunt de drept public din moment ce, potrivit art. 138 alin. (1) din Constituţie, bugetul pârâtei nu face parte din bugetul public naţional".Arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi principiului garantării şi ocrotirii în mod egal a creanţelor, pentru că, în timp ce pârâtei i se conferă dreptul de a emite titluri executorii pentru creanţele pe care le stabileşte unilateral şi le execută prin executori proprii fără învestire cu formulă executorie şi încuviinţare de către instanţă, persoana fizică are doar dreptul de a se adresa instanţei. Or, "discriminarea este străină statului de drept".De asemenea, susţine că este încălcat dreptul constituţional la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, pentru că art. 47 din Constituţie nu prevede obligaţia cetăţenilor de a suporta cheltuielile de asistenţă medicală.Statul, "fiind degrevat de costurile de asigurare a sănătăţii prin obligarea cetăţenilor să plătească, restrânge dreptul cetăţenilor la un nivel de trai decent şi suprimă dreptul acestora de a beneficia gratuit de asistenţă medicală".Totodată, susţine că Legea nr. 95/2006 obligă la contribuţii financiare interzise de art. 56 alin. (3) din Constituţie. În realitate, Legea nr. 95/2006 deghizează obligarea cetăţenilor la încă un impozit pe venit, "adică majorarea impozitului de la 16 la 22,5%, din moment ce simulata contribuţie CAS se stabileşte şi se încasează exact după procedura fiscală, obligarea la contribuţia în cauză fiind interzisă şi pentru că se impune inclusiv deducerea personală scutită de Codul fiscal".Legea nr. 95/2006 încalcă art. 139 alin. (3) din Constituţie, pentru că fondurile destinate asigurării de sănătate nu sunt folosite în totalitate potrivit destinaţiei acestora. În realitate, mare parte din aceste fonduri este destinată salariaţilor şi patrimoniului caselor de asigurări de sănătate, mai exact, s-a creat o "entitate parazitară - străină statului de drept".Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu au suport legal din punctul de vedere al unei eventuale încălcări a normelor constituţionale invocate. Totodată, autorul a motivat excepţia prin invocarea unor opinii subiective referitoare la interpretarea textelor de lege şi prin raportare la propria cauză aflată pe rolul instanţei.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 410/2012 şi nr. 121/2012.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25, art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4) şi art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul conţinut:- Art. 25: "(1) Activitatea de control în sănătatea publică se organizează pe domenii specifice de activitate, coordonate de instituţii cu atribuţii în domeniul controlului la nivel naţional şi regional, conform competenţelor. (2) Activitatea de control în sănătatea publică se realizează pe următoarele domenii: a) calitatea serviciilor de asistenţă medicală; b) sănătate publică; c) farmaceutic; d) dispozitive medicale.";- Art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...] e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;[...] (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.";- Art. 209 alin. (2): "Constituirea fondului se face din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare contribuţie, suportată de asiguraţi, de persoanele fizice şi juridice care angajează personal salariat, din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.";- Art. 211 alin. (3): "Documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS.";- Art. 213 alin. (3) şi (4): "(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuţiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverinţă de asigurat fără plata contribuţiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc menţinerea condiţiilor de încadrare în categoria asiguraţilor fără plata contribuţiei, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui CNAS. (4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) şi (2) au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211 şi să plătească contribuţia la asigurările sociale de sănătate în condiţiile prezentei legi.";- Art. 216: "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 47 privind nivelul de trai, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 56 alin. (3) potrivit cărora "Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale", ale art. 138 alin. (1) privind bugetul public naţional şi ale art. 139 alin. (3) potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Autorul excepţiei critică, în principal, obligativitatea plăţii unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.Cu privire la acest aspect, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 325/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, că Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populaţiei accesul la serviciile medicale, acces condiţionat însă de plată unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aşa cum prevede art. 208 alin. (3) lit. f) din actul normativ amintit. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, că "obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, "o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".Având în vedere aceste principii, legiuitorul a instituit obligaţia asiguraţilor de a contribui cu o cotă unică, nediferenţiată, de 6,5% din veniturile realizate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, aşa cum prevede art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, stabilind, totodată, excepţii de la această obligaţie pentru anumite categorii de persoane care în mod obiectiv se află în situaţia de a nu putea contribui, aşa cum sunt persoanele încadrate în ipoteza art. 213 alin. (1) din aceeaşi lege.Totodată, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea a statuat că, "datorită solidarităţii celor care contribuie, sistemul public de asigurări sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Art. 56 din Constituţie prevede obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăşi îndeplinirea obligaţiei constituţionale a statului de a asigura ocrotirea sănătăţii şi protecţia socială a cetăţenilor."De asemenea, prin Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a reţinut că "principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".2. Referitor la încălcarea art. 16 şi 44 din Constituţie, prin pretinsa discriminare între casele de asigurări de sănătate, care au "dreptul de a-şi realiza creanţele pe o durată mai mare cu 2 ani faţă de durata acordată de lege persoanelor fizice şi juridice de drept privat" şi care au "dreptul de a emite titluri executorii pentru creanţele ce le stabilesc unilateral şi le execută prin executori proprii fără investire cu formulă executorie şi încuviinţare de către instanţă" şi persoana fizică, ce are doar dreptul de a se adresa instanţei, Curtea reţine că această susţinere nu poate fi primită.Legiuitorul a stabilit - prin art. 216 din Legea nr. 95/2006 - că se procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, decizia de impunere emisă de casele de asigurări de sănătate constituind astfel titlu executoriu care se prescrie într-un termen de 5 ani (diferit faţă de termenul general de 3 ani).Curtea constată că problema tratamentului diferenţiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveşte satisfacerea creanţelor a fost analizată şi cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 158 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Decizia nr. 202 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 17 aprilie 2007, sau Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.176 din 13 decembrie 2004, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele două părţi nu se situează pe poziţii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalităţii în faţa legii prevăzut de art. 16 din Constituţie.Totodată, debitorul are posibilitatea de a se adresa instanţei judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, prin introducerea contestaţiei la executare.3. Având în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, menţionată mai sus, dispoziţiile constituţionale ale art. 47 privind nivelul de trai nu sunt încălcate prin prevederile de lege criticate. Dimpotrivă, astfel cum prevede art. 47 alin. (1) din Constituţie, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, iar alin. (2) al aceleiaşi norme constituţionale prevede că cetăţenii au dreptul la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat. Or, dispoziţiile de lege criticate au fost reglementate tocmai în considerarea prevederilor constituţionale menţionate.4. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (3) potrivit cărora "Orice alte prestaţii sunt interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale", prin faptul că se instituie încă un impozit pe venit, "adică majorarea impozitului de la 16 la 22,5%", aşa cum susţine autorul excepţiei, Curtea reţine că această susţinere nu este fondată. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populaţiei accesul la serviciile medicale, acces condiţionat însă de plată unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, contribuţia prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit.Totodată, potrivit art. 209 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, constituirea fondului se face atât din contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, cât şi din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse - donaţii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi al caselor de asigurări de sănătate.5. Referitor la critica privind încălcarea art. 139 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora "Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora", prin faptul că "mare parte din aceste fonduri este destinată salariaţilor şi patrimoniului caselor de asigurări de sănătate", Curtea reţine că, potrivit art. 209 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care "se utilizează potrivit prezentei legi". Aşadar, această susţinere priveşte, în concret, modul de aplicare a legii de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi de către casele de asigurări de sănătate, iar eventualele abuzuri la care se referă autorul excepţiei constituie aspecte de aplicare a legii, care intră în competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Scarlat în Dosarul nr. 7.951/62/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 25, art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6), art. 209 alin. (2), art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4) şi art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean------