LEGE nr. 29 din 31 martie 2000 (*republicată*)privind sistemul naţional de decoraţii al României
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 18 februarie 2014



    ---------------- Notă *) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 7 aprilie 2000, şi ulterior a fost modificată şi completată prin:- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2000 pentru modificarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 612/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 9 noiembrie 2001;- Legea nr. 352/2002 pentru modificarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 11 iunie 2002;- Legea nr. 50/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 aprilie 2004;- Legea nr. 181/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004;- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 4 martie 2005, aprobată prin Legea nr. 153/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 26 mai 2005;- Legea nr. 189/2011 pentru modificarea unor acte normative din domeniul sistemului naţional de decoraţii şi semnelor onorifice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 27 octombrie 2011.  +  Capitolul I Dispoziţii generale  +  Articolul 1Se instituie sistemul naţional de decoraţii al României potrivit prevederilor prezentei legi.  +  Articolul 2Sistemul naţional de decoraţii cuprinde:A. decoraţii naţionale:- ordine, cruci şi medalii;B. decoraţii pe domenii de activitate: a) ordine şi medalii civile; b) ordine şi medalii militare:- de pace;- de război.  +  Articolul 3 (1) Decoraţiile sunt conferite cetăţenilor români pentru serviciile excepţionale aduse statului şi poporului român, pentru acte de eroism săvârşite în serviciul militar şi pentru merite deosebite în activitate. (2) Decoraţiile pot fi conferite şi unităţilor militare pentru fapte deosebite săvârşite în timp de pace şi pentru acte de eroism în timp de război. (3) Decoraţiile pot fi conferite şi cetăţenilor străini pentru contribuţia deosebită la progresul umanităţii, la promovarea păcii şi a democraţiei în lume, la dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie cu România sau pentru fapte şi servicii remarcabile aduse statului şi poporului român.  +  Articolul 4 (1) Decoraţiile sunt conferite de Preşedintele României, prin decret, în baza propunerilor de decorare individuale. (2) Propunerile de decorare se fac de către: a) preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru Preşedintele României, prim-ministru, senatori şi deputaţi; b) prim-ministru, pentru membrii Guvernului; c) miniştrii şi conducătorii instituţiilor şi organizaţiilor centrale autonome, pentru persoanele din domeniul lor de activitate. (3) Preşedintele României poate să confere decoraţii şi din propria iniţiativă, în proporţie de 1% din numărul total stabilit prin lege pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii, cu excepţia gradelor de Mare Ofiţer, Mare Cruce şi Colan. (4) Pentru cetăţenii români decorarea are loc o dată pe an, cu ocazia Zilei Naţionale a României. (5) În cazuri speciale decoraţiile pot fi conferite şi pe parcursul anului calendaristic.  +  Articolul 5Propunerile nominale pentru conferirea decoraţiilor sunt avizate de Cancelaria Ordinelor, care se înfiinţează în cadrul Administraţiei prezidenţiale.  +  Capitolul II Sistemul de decoraţii  +  Articolul 6Decoraţiile naţionale sunt următoarele:A. Ordine:I. Ordinul Steaua României;II. Ordinul Serviciul Credincios;III. Ordinul Pentru Merit.B. Cruci şi medalii:I. Crucea Serviciul Credincios;II. Medalia Serviciul Credincios;III. Medalia Pentru Merit.C. Cruci comemorative:I. Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste;II. Crucea Comemorativă a Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989;III. Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945.  +  Articolul 7 (1) Decoraţiile civile pe domenii de activitate sunt următoarele:A. Ordine:- Ordinul Meritul Agricol;- Ordinul Meritul Cultural;- Ordinul Meritul Industrial şi Comercial;- Ordinul Meritul pentru Învăţământ;- Ordinul Meritul Sanitar;- Ordinul Meritul Sportiv;- Ordinul Meritul Diplomatic.B. Medalii:- Medalia Meritul Agricol;- Medalia Meritul Cultural;- Medalia Meritul Industrial şi Comercial;- Medalia Meritul pentru Învăţământ;- Medalia Meritul Sanitar;- Medalia Meritul Sportiv;- Medalia Meritul Diplomatic.  +  Articolul 8Decoraţiile militare de pace sunt următoarele:A. Ordine:- Ordinul Virtutea Militară;- Ordinul Virtutea Aeronautică;- Ordinul Virtutea Maritimă;- Ordinul Bărbăţie şi Credinţă.B. Medalii:- Medalia Virtutea Militară;- Medalia Virtutea Aeronautică;- Medalia Virtutea Maritimă;- Medalia Bărbăţie şi Credinţă.  +  Articolul 9Decoraţiile militare de război sunt următoarele:A. Ordine:I. Ordinul Mihai Viteazul;II. Ordinul Steaua României;III. Ordinul Serviciul Credincios;IV. Ordinul Pentru Merit;V. - Ordinul Virtutea Militară;- Ordinul Virtutea Aeronautică;- Ordinul Virtutea Maritimă;VI. Ordinul Meritul Sanitar.B. Medalii:I. - Medalia Virtutea Militară;- Medalia Virtutea Aeronautică;- Medalia Virtutea Maritimă;II. Crucea Serviciul Credincios;III. Medalia Serviciul Credincios;IV. Medalia Pentru Merit;V. Medalia Bărbăţie şi Credinţă;VI. Medalia Meritul Sanitar.  +  Capitolul III Ierarhia decoraţiilor  +  Articolul 10 (1) Ierarhia fiecărei decoraţii, în ordine descrescătoare, este următoarea:I. Ordine naţionale:1. Ordinul Steaua României, instituit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/1998 pentru reinstituirea Ordinului naţional Steaua României, republicată, cu modificările ulterioare, cuprinde 6 grade: a) Colan; b) Mare Cruce; c) Mare Ofiţer; d) Comandor; e) Ofiţer; f) Cavaler.2. Ordinul Serviciul Credincios cuprinde 5 grade: a) Mare Cruce; b) Mare Ofiţer; c) Comandor; d) Ofiţer; e) Cavaler.3. Ordinul Pentru Merit cuprinde 5 grade: a) Mare Cruce; b) Mare Ofiţer; c) Comandor; d) Ofiţer; e) Cavaler.II. Ordine civile, pe domenii de activitate:1. Ordinul Meritul Agricol cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.2. Ordinul Meritul Cultural cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.3. Ordinul Meritul Industrial şi Comercial cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.4. Ordinul Meritul pentru Învăţământ cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.5. Ordinul Meritul Sanitar cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.6. Ordinul Meritul Sportiv cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.7. Ordinul Meritul Diplomatic cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.III. Ordine militare de pace:1. Ordinul Virtutea Militară cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.2. Ordinul Virtutea Aeronautică cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.3. Ordinul Virtutea Maritimă cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.4. Ordinul Bărbăţie şi Credinţă cuprinde 4 grade: a) Mare Ofiţer; b) Comandor; c) Ofiţer; d) Cavaler.IV. Ordine militare de război:- Ordinul Mihai Viteazul cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a. (2) Ordinele naţionale şi militare, precum şi Ordinul Meritul Sanitar, conferite ca decoraţii de război, au însemne speciale şi îşi păstrează fiecare ierarhia proprie, ordinea lor ierarhică fiind cea prevăzută la art. 9 lit. A.V. Cruci şi medalii naţionale:1. Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.2. Crucea Comemorativă a Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.3. Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945, fără clase.4. Crucea Serviciul Credincios cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.5. Medalia Serviciul Credincios cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.6. Medalia Pentru Merit cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.VI. Medalii civile, pe domenii de activitate:1. Medalia Meritul Agricol cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.2. Medalia Meritul Cultural cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.3. Medalia Meritul Industrial şi Comercial cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.4. Medalia Meritul pentru Învăţământ cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.5. Medalia Meritul Sanitar cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.6. Medalia Meritul Sportiv cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.7. Medalia Meritul Diplomatic cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.VII. Medalii militare de pace:1. Medalia Virtutea Militară cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.2. Medalia Virtutea Aeronautică cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.3. Medalia Virtutea Maritimă cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.4. Medalia Bărbăţie şi Credinţă cuprinde 3 clase: a) clasa I; b) clasa a II-a; c) clasa a III-a.VIII. Medalii militare de război:- Medalia Virtutea Militară de război cuprinde două clase: a) clasa I; b) clasa a II-a. (3) Medalia Virtutea Militară de război este cea mai înaltă decoraţie de război care se poate conferi maiştrilor militari, subofiţerilor şi trupei din toate armele şi specialităţile militare, echivalentă ca importanţă cu Ordinul Mihai Viteazul pentru ofiţeri. (4) Celelalte medalii naţionale şi militare, precum şi Medalia Meritul Sanitar, conferite ca decoraţii de război, au însemne speciale şi îşi păstrează fiecare ierarhia proprie, ordinea lor ierarhică fiind prevăzută la art. 9 lit. B.  +  Capitolul IV Conferirea ordinelor naţionale  +  Articolul 11Conferirea ordinelor naţionale cetăţenilor români se face începând cu gradul de Cavaler, ceea ce determină admiterea în ordinul naţional respectiv.  +  Articolul 12 (1) Conferirea gradelor superioare în cadrul unui ordin naţional se face potrivit reglementărilor cuprinse în legile de instituire a acestora. (2) Persoanele decorate cu un ordin, indiferent de gradul pe care îl au, sunt cavaleri ai ordinului respectiv.  +  Articolul 13 (1) Propunerile pentru decorare cu ordine naţionale trebuie să fie temeinic motivate, iar esenţa acestor motivaţii se va înscrie în brevetele care însoţesc însemnele. (2) Propunerile prevăzute la alin. (1) se fac de autorităţile menţionate la art. 4 alin. (2), pentru persoanele din sfera respectivă de activitate, în limitele locurilor vacante pentru fiecare grad al fiecărui ordin stabilit pentru promoţia anuală de Cancelaria Ordinelor.  +  Articolul 14Efectuarea stagiului pentru fiecare ordin şi grad nu dă automat dreptul la conferirea unui ordin sau grad superior, ci constituie doar limita de timp după care pot fi făcute noi propuneri de decorare, în cazul existenţei unor noi merite ale aceleiaşi persoane.  +  Articolul 15Cetăţenii străini nu sunt supuşi regulilor de acordare stabilite pentru cetăţenii români.  +  Capitolul V Conferirea crucilor şi medaliilor naţionale  +  Articolul 16 (1) Cetăţenilor români li se conferă o cruce sau o medalie naţională începând cu cea mai mică clasă. (2) Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste se acordă în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu completările ulterioare. (3) Crucea Comemorativă a Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 se acordă în conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990*) pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.---------- Notă *) Legea nr. 42/1990 a fost abrogată prin Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 17 (1) Propunerile se fac de instituţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) pentru domeniile lor de activitate, în limitele locurilor vacante, pentru fiecare clasă a fiecărei cruci sau medalii stabilite pentru promoţia anuală de Cancelaria Ordinelor. (2) Propunerile pentru decorare în toate clasele crucilor şi medaliilor naţionale vor fi motivate, iar esenţa motivării trebuie înscrisă în brevetele care însoţesc însemnele.  +  Articolul 18Efectuarea stagiului în clasele inferioare ale crucilor şi medaliilor naţionale nu dă automat dreptul la conferirea de clase superioare, ci constituie doar limita de timp după care poate fi făcută noua propunere de decorare, în cazul existenţei unor noi merite.  +  Articolul 19Cetăţenii străini cărora li se conferă cruci şi medalii naţionale româneşti nu sunt supuşi regulilor stabilite pentru cetăţenii români.  +  Capitolul VI Conferirea ordinelor şi medaliilor pe domenii de activitate  +  Articolul 20Cetăţenilor români li se conferă un ordin sau o medalie pentru un domeniu de activitate, începând cu cel mai mic grad sau clasă.  +  Articolul 21Conferirea medaliilor civile pe domenii de activitate constituie un factor în favoarea promovării în ordinul respectiv, dar nu este obligatoriu ca acordarea ordinului să fie precedată de decernarea medaliilor.  +  Articolul 22Efectuarea stagiului prevăzut pentru fiecare grad sau clasă a ordinelor şi medaliilor civile, pe domenii de activitate, nu dă automat dreptul la conferirea de grade sau de clase superioare, ci constituie doar limita de timp după care pot fi făcute noi propuneri de decorare, în cazul existenţei unor noi merite ale aceleiaşi persoane.  +  Capitolul VII Brevete  +  Articolul 23Brevetul reprezintă documentul oficial prin care se atestă conferirea decoraţiilor.  +  Articolul 24Brevetul are imprimată pe suprafaţa sa stema ţării şi are înscrise date privind: denumirea decoraţiei, gradul sau clasa acesteia, numărul şi data decretului de conferire, precum şi numele şi prenumele posesorului, cu iniţiala tatălui, şi meritele pentru care se acordă decoraţia. Pentru militari şi unităţile militare se trece şi denumirea unităţii militare.  +  Articolul 25Brevetele sunt validate prin semnătură şi sigiliu, după cum urmează: a) pentru ordinele naţionale, cu semnătura autografă sau cu parafa Preşedintelui României şi cu contrasemnătura cancelarului ordinelor; b) pentru ordinele pe domenii de activitate, cu semnătura autografă sau cu parafa Preşedintelui României, cu contrasemnăturile miniştrilor de resort şi a cancelarului ordinelor.  +  Articolul 26În timp de război, brevetele pentru Ordinul Mihai Viteazul şi Medalia Virtutea Militară sunt semnate autograf de Preşedintele României şi contrasemnate de ministrul apărării naţionale şi de cancelarul ordinelor.  +  Articolul 27Brevetele pentru medalii sunt validate prin semnătura sau parafa ministrului din domeniul căruia s-au făcut propunerile şi a cancelarului ordinelor.  +  Articolul 28Brevetul poartă două numere: a) numărul de ordine din cadrul ierarhiei decoraţiei respective; b) numărul de înregistrare în evidenţa Cancelariei Ordinelor.  +  Articolul 29În caz de deces, brevetul împreună cu însemnul decoraţiei rămân moştenitorilor legali.  +  Capitolul VIII Modul de purtare a decoraţiilor  +  Articolul 30Portul decoraţiilor româneşti de pace, în ordinea importanţei ierarhice, este următorul:1. gradul de Colan al Ordinului Steaua României;2. gradul de Mare Cruce al Ordinului Steaua României;3. gradul de Mare Cruce al Ordinului Serviciul Credincios;4. gradul de Mare Cruce al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Mare Ofiţer al Ordinului Steaua României;5. gradul de Mare Ofiţer al Ordinului Serviciul Credincios;6. gradul de Mare Ofiţer al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Comandor al Ordinului Steaua României, egal cu gradul de Mare Ofiţer al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial şi Comercial, Meritul pentru Învăţământ, Meritul Sanitar, Bărbăţie şi Credinţă, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace şi clasa I a Ordinului Meritul Sportiv;7. gradul de Comandor al Ordinului Serviciul Credincios;8. gradul de Comandor al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Comandor al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial şi Comercial, Meritul pentru Învăţământ, Meritul Sanitar, Bărbăţie şi Credinţă, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace şi clasa a II-a a Ordinului Meritul Sportiv;9. gradul de Ofiţer al Ordinului Steaua României;10. gradul de Ofiţer al Ordinului Serviciul Credincios;11. gradul de Ofiţer al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Ofiţer al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial şi Comercial, Meritul pentru Învăţământ, Meritul Sanitar, Bărbăţie şi Credinţă, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace şi Virtutea Maritimă de pace;12. gradul de Cavaler al Ordinului Steaua României;13. gradul de Cavaler al Ordinului Serviciul Credincios;14. gradul de Cavaler al Ordinului Pentru Merit este egal cu gradul de Cavaler al ordinelor: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial şi Comercial, Meritul pentru Învăţământ, Meritul Sanitar, Bărbăţie şi Credinţă, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace şi clasa a III-a a Ordinului Meritul Sportiv;15. Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste;16. Crucea Comemorativă a Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989;17. Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945;18. Crucea Serviciul Credincios clasa I;19. Medalia Serviciul Credincios clasa I;20. Crucea Serviciul Credincios clasa a II-a este egală cu Medalia Pentru Merit clasa I;21. Medalia Serviciul Credincios clasa a II-a este egală cu medaliile: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial şi Comercial, Meritul pentru Învăţământ, Meritul Sanitar, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace şi Bărbăţie şi Credinţă de pace clasa I;22. Crucea Serviciul Credincios clasa a III-a este egală cu Medalia Pentru Merit clasa a II-a;23. Medalia Serviciul Credincios clasa a III-a este egală cu medaliile: Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial şi Comercial, Meritul pentru Învăţământ, Meritul Sanitar, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace şi Bărbăţie şi Credinţă de pace clasa a II-a;24. Medalia Pentru Merit clasa a III-a;25. Medaliile Meritul Agricol, Meritul Cultural, Meritul Industrial şi Comercial, Meritul pentru Învăţământ, Meritul Sanitar, Meritul Diplomatic, Virtutea Militară de pace, Virtutea Aeronautică de pace, Virtutea Maritimă de pace şi Bărbăţie şi Credinţă de pace clasa a III-a.  +  Articolul 31Portul decoraţiilor româneşti de război, în ordinea importanţei ierarhice, este următorul:I. Ordine:1. Ordinul Mihai Viteazul clasa I;2. Marea Cruce a Ordinului Steaua României de război;3. Marea Cruce a Ordinului Serviciul Credincios de război;4. Marea Cruce a Ordinului Pentru Merit de război este egală cu gradul de Mare Ofiţer al Ordinului Steaua României de război;5. Ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a este egal cu gradul de Mare Ofiţer al Ordinului Serviciul Credincios de război;6. gradul de Mare Ofiţer al Ordinului Pentru Merit de război este egal cu gradul de Mare Ofiţer al ordinelor: Virtutea Militară, Virtutea Aeronautică şi Virtutea Maritimă de război şi Meritul Sanitar de război;7. Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a este egal cu gradul de Comandor al Ordinului Steaua României de război;8. gradul de Comandor al Ordinului Serviciul Credincios;9. gradul de Comandor al Ordinului Pentru Merit;10. gradul de Ofiţer al Ordinului Steaua României de război;11. gradul de Ofiţer al Ordinului Serviciul Credincios de război;12. gradul de Ofiţer al Ordinului Pentru Merit de război este egal cu gradul de Ofiţer al ordinelor: Virtutea Militară, Virtutea Aeronautică şi Virtutea Maritimă de război şi al Ordinului Meritul Sanitar de război;13. gradul de Cavaler al Ordinului Steaua României de război;14. gradul de Cavaler al Ordinului Serviciul Credincios de război;15. gradul de Cavaler al Ordinului Pentru Merit de război este egal cu gradul de Cavaler al ordinelor: Virtutea Militară, Virtutea Aeronautică, Virtutea Maritimă de război şi Meritul Sanitar de război.II. Cruci şi medalii:1. Medalia Virtutea Militară de război clasa I;2. Crucea Serviciul Credincios de război clasa I;3. Medalia Serviciul Credincios de război clasa I;4. Medalia Virtutea Militară de război clasa a II-a;5. Medalia Pentru Merit de război clasa I este egală cu medaliile: Bărbăţie şi Credinţă, Virtutea Aeronautică, Virtutea Maritimă şi Meritul Sanitar de război clasa I;6. Crucea Serviciul Credincios de război clasa a II-a;7. Medalia Serviciul Credincios de război clasa a II-a;8. Medalia Pentru Merit de război clasa a II-a este egală cu medaliile: Bărbăţie şi Credinţă, Virtutea Aeronautică, Virtutea Maritimă şi Meritul Sanitar de război clasa a II-a;9. Crucea Serviciul Credincios de război clasa a III-a;10. Medalia Serviciul Credincios de război clasa a III-a;11. Medalia Pentru Merit de război clasa a III-a este egală cu medaliile: Bărbăţie şi Credinţă, Virtutea Aeronautică, Virtutea Maritimă şi Meritul Sanitar de război clasa a III-a.  +  Articolul 32Decoraţiile de război se poartă înaintea celor de pace, pe categorii de distincţii, indiferent de treapta ierarhică sau de gradul ori clasa decoraţiei de război faţă de cele de pace.  +  Articolul 33Ordinele se poartă după cum urmează: pe partea stângă a pieptului, în gradele de Cavaler şi Ofiţer, precum şi clasele a III-a şi a II-a; la gât, pentru gradele de Comandor sau de clasa I; cu însemnul la gât şi cu placa gradului pe partea stângă a pieptului, pentru gradul de Mare Ofiţer; cu lenta petrecută peste bust - de pe umărul drept spre şoldul stâng, unde este prins însemnul - şi cu placa gradului pe partea stângă a pieptului, pentru gradul de Mare Cruce; Colanul Ordinului Steaua României se poartă cu lanţul petrecut după gât.  +  Articolul 34Toate crucile şi medaliile, indiferent de clasă, se poartă pe partea stângă a pieptului.  +  Articolul 35Titularii a una sau două decoraţii - ordine, cruci, medalii - le poartă separat şi alăturat pe acelaşi rând.  +  Articolul 36 (1) Ordinea în care se poartă decoraţiile este cea dată de ierarhia prevăzută la art. 30-35 şi în regulamentele decoraţiilor respective. (2) Dacă o persoană este distinsă cu două sau mai multe decoraţii diferite, dar egale ierarhic, succesiunea este dată de ordinea cronologică în care acestea au fost acordate, cea mai veche având întâietate.  +  Articolul 37 (1) Cetăţenii români distinşi cu decoraţii străine pot purta aceste decoraţii potrivit legislaţiei statului care le-a conferit, cu acordul Preşedintelui României. (2) Când decoraţiile străine se pun pe baretă, alături de decoraţiile româneşti, acestea sunt plasate după decoraţiile româneşti similare în grad sau clasă.  +  Articolul 38 (1) Decoraţiile se poartă, de regulă, cu prilejul Zilei Naţionale a României şi al celorlalte sărbători, naţionale sau religioase, la festivităţi cu caracter oficial şi la diferite activităţi cu caracter ştiinţific, aniversar sau comemorativ. (2) Portul decoraţiilor obligă la o ţinută vestimentară sobră şi decentă. (3) Militarii poartă decoraţiile în conformitate cu regulamentele specifice. (4) Însemnele distincţiilor conferite unităţilor militare se poartă pe drapelele acestora.  +  Articolul 39Ordinele naţionale, pe domenii de activitate, şi cele militare, în toate gradele, se prezintă sub trei forme, cu valoare ierarhică egală: însemnul, rozeta pentru civili şi bareta pentru militari.  +  Articolul 40 (1) Rozetele decoraţiilor se pot purta zilnic, de civili, numai la o ţinută adecvată momentului şi importanţei decoraţiilor. (2) Baretele decoraţiilor se poartă de cadrele militare la uniformă.  +  Capitolul IX Drepturile persoanelor decorate  +  Articolul 41Persoanele decorate cu ordine naţionale sau pe domenii de activitate, al căror brevet a fost semnat autograf de Preşedintele României, au dreptul să fie primite în audienţă pentru a mulţumi personal, în situaţia în care decoraţia respectivă nu a fost înmânată direct de către acesta.  +  Articolul 42Cavalerii ordinelor naţionale care poartă vizibil însemnele ordinului primesc salutul sau onorul militar cuvenit.  +  Articolul 43Cavalerii ordinelor sunt asimilaţi gradelor militare şi beneficiază de onoruri militare, astfel: a) Ordinul Steaua României:- gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de căpitan;- gradul de Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de colonel;- gradul de Comandor al ordinului este asimilat gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral;- gradul de Mare Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de general de divizie, general de divizie aeriană sau viceamiral;- gradul de Mare Cruce al ordinului este asimilat gradului de general de corp de armată, general comandor de aviaţie sau viceamiral comandor;- gradul de Colan al ordinului este asimilat gradului de general de armată, general inspector de aviaţie sau amiral. b) Ordinul Serviciul Credincios:- gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de locotenent;- gradul de Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de căpitan;- gradul de Comandor al ordinului este asimilat gradului de colonel;- gradul de Mare Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral;- gradul de Mare Cruce al ordinului este asimilat gradului de general de divizie, general de divizie aeriană sau viceamiral. c) Ordinul Pentru Merit:- gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de sublocotenent;- gradul de Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de căpitan;- gradul de Comandor al ordinului este asimilat gradului de maior;- gradul de Mare Ofiţer al ordinului este asimilat gradului de colonel;- gradul de Mare Cruce al ordinului este asimilat gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană sau contraamiral.  +  Articolul 44Onoruri militare se dau, de asemenea, membrilor civili ai ordinelor naţionale, decedaţi, în conformitate cu asimilările cu gradele militare prevăzute la art. 43.  +  Articolul 45 (1) Cavalerii ordinelor vor fi invitaţi să participe la manifestaţiile publice prilejuite de Ziua Naţională a României sau la diverse alte aniversări şi comemorări, asigurându-li-se de către organizatori locuri de onoare. (2) Prefecturile şi primăriile vor avea în vedere invitarea cu precădere a persoanelor decorate, domiciliate în raza lor de competenţă, la diverse manifestări comemorative, culturale, ştiinţifice sau sportive, pe care le organizează cu diferite ocazii.  +  Articolul 46 (1) Cavalerii Mari Ofiţeri, Mari Cruci şi Colan ai Ordinului Steaua României şi cavalerii Mari Cruci ai ordinelor Serviciul Credincios şi Pentru Merit sunt invitaţi, prin grija Cancelariei Ordinelor, la recepţiile oferite de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a Anului Nou. (2) Cavalerii prevăzuţi la alin. (1), împreună cu cavaleri ai altor grade superioare ale ordinelor pe domenii de activitate pot fi invitaţi să participe şi la alte recepţii sau manifestări organizate de Administraţia prezidenţială şi de Parlament, tot prin grija Cancelariei Ordinelor.  +  Articolul 47Prin legile de instituire a ordinelor se va stabili o zi proprie, legată de data primei instituiri a fiecărui ordin.  +  Articolul 48Cu prilejul zilei fiecărui ordin naţional, precum şi cu prilejul zilei Ordinului militar naţional Mihai Viteazul Preşedintele României organizează, prin grija Cancelariei Ordinelor, un Te Deum, urmat de o recepţie, la care vor participa: Preşedintele României, cancelarul ordinelor, cavalerii ordinului naţional respectiv în grade superioare (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer şi Comandor), precum şi ultimele două promoţii ale gradelor de Ofiţer şi Cavaler.  +  Articolul 49Cu prilejul zilei fiecăruia dintre celelalte ordine ministerele şi celelalte instituţii autonome, abilitate să facă propuneri de decorare în domeniul respectiv, organizează, cu sprijinul Cancelariei Ordinelor, reuniuni cu membrii ordinului, prezidate de ministrul de resort.  +  Articolul 50 (1) Pentru cinstirea memoriei cavalerilor ordinelor naţionale, în cimitirele existente în municipii şi oraşe se va rezerva, prin grija autorităţilor locale, un loc special pentru înmormântarea celor decoraţi din respectiva localitate. (2) Costul parcelelor respective va fi suportat din bugetele primăriilor. Locurile de veci vor fi puse la dispoziţia moştenitorilor legali în mod gratuit. (3) Cu ocazia unor sărbători naţionale şi religioase, prin grija autorităţilor locale, se vor organiza manifestări de omagiere la mormintele cavalerilor ordinelor naţionale decedaţi.  +  Capitolul X Retragerea decoraţiilor  +  Articolul 51Calitatea de membru al unui ordin se poate pierde în următoarele situaţii: a) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa privativă de libertate; b) pentru fapte dezonorante, altele decât cele prevăzute la lit. a), care aduc prejudicii morale membrilor ordinului.  +  Articolul 52Pentru judecarea faptelor dezonorante care aduc prejudicii morale membrilor ordinului, altele decât cele prevăzute la art. 51 lit. a), se constituie un consiliu de onoare pentru fiecare ordin.  +  Articolul 53 (1) Consiliul de onoare este format din 7 membri, în cazul ordinelor naţionale, şi din 5 membri în cazul celorlalte ordine. (2) Membrii consiliilor de onoare sunt aleşi pe termen de 5 ani de cavalerii ordinului respectiv, câte unul din cele trei grade inferioare şi câte doi din gradele de Mare Ofiţer şi Mare Cruce. Preşedinţia Consiliului de onoare este asigurată de cel mai în vârstă membru al gradului sau clasei superioare.  +  Articolul 54 (1) Consiliul de onoare al fiecărui ordin judecă şi faptele socotite dezonorante ale persoanelor decorate cu medaliile corespunzătoare ordinelor. În acest caz în Consiliul de onoare sunt cooptaţi, pentru cauza în speţă, şi doi titulari ai medaliei, care vor avea drept de vot deliberativ. (2) Persoanele supuse judecăţii sunt invitate să participe la judecata Consiliului de onoare.  +  Articolul 55Decoraţiile conferite pentru faptele săvârşite în serviciul apărării naţionale, pe timp de război, nu se retrag decât în cazul unei condamnări pentru trădare în timp de război.  +  Articolul 56Persoanele cărora li s-a retras calitatea de membru al ordinului sunt obligate să restituie brevetul şi însemnul.  +  Articolul 57 (1) Decoraţiile conferite cetăţenilor străini pot fi retrase în cazul săvârşirii de fapte incompatibile cu calitatea de persoană căreia i s-a conferit o distincţie a României. (2) Retragerea decoraţiilor se face prin decret, la propunerea Cancelariei Ordinelor, pe baza sesizării Ministerului Afacerilor Externe.  +  Articolul 58Radierea din evidenţă a unei persoane decorate se face numai după ce Preşedintele României a semnat decretul de retragere a decoraţiei.  +  Articolul 59 (1) Pierderea ori distrugerea însemnelor sau brevetelor se va publică de deţinător în Monitorul Oficial al României. (2) Eliberarea unui duplicat de pe documentul de atestare ori, după caz, a unui nou însemn se face la propunerea Cancelariei Ordinelor, pe baza solicitării titularului, după publicarea prevăzută la alin. (1).  +  Capitolul XI Cancelaria Ordinelor  +  Articolul 60Administrarea decoraţiilor este încredinţată Cancelariei Ordinelor, care va funcţiona ca un compartiment în cadrul Administraţiei prezidenţiale.  +  Articolul 61 (1) Cancelaria Ordinelor va fi condusă de un cancelar cu rang de consilier de stat, numit de Preşedintele României. (2) Funcţia de consilier de stat a cancelarului ordinelor se va adăuga funcţiilor existente la Administraţia prezidenţială.  +  Articolul 62Cancelaria Ordinelor are următoarele atribuţii: a) organizează activităţile de conferire a decoraţiilor; b) ţine evidenţa persoanelor decorate şi a radierilor din aceasta; c) se îngrijeşte de confecţionarea însemnelor, a brevetelor şi a celorlalte materiale necesare activităţii, precum şi de gestionarea acestora; d) ţine evidenţa persoanelor străine cărora li s-au conferit decoraţii româneşti; e) ţine evidenţa cetăţenilor români cărora le-au fost conferite decoraţii străine; f) organizează festivităţile pentru înmânarea decoraţiilor naţionale; g) verifică corecta încadrare în prevederile regulamentare a propunerilor de decorare; h) alte atribuţii prevăzute de lege.  +  Articolul 63Cancelaria Ordinelor întocmeşte şi ţine la zi următoarele evidenţe: a) intrarea şi ieşirea corespondenţei, conform prevederilor legale; b) baza de date cuprinzând persoanele decorate, pe distincţii şi clase; c) situaţia privind însemnele şi anexele acestora aflate în depozit; d) situaţia privind vacanţa decoraţiilor (înaintări, radieri).  +  Articolul 64 (1) Cancelaria Ordinelor va elabora şi va transmite autorităţilor prevăzute la art. 4 alin. (2) metodologia necesară în vederea întocmirii propunerilor de decorare. (2) Cancelaria Ordinelor informează până la data de 1 iulie autorităţile menţionate la art. 4 alin. (2) despre limitele contingentelor anuale pentru fiecare grad sau clasă a fiecărei decoraţii. (3) Cancelaria Ordinelor comunică Ministerului Afacerilor Interne datele de identitate ale persoanelor decorate; Ministerul Afacerilor Interne va transmite Cancelariei Ordinelor informaţiile despre decesul celor decoraţi sau despre eventualele condamnări.  +  Articolul 65 (1) Propunerile de decorare se transmit Cancelariei Ordinelor în termen de 60 de zile de la data prevăzută la art. 64 alin. (2). Pentru fiecare persoană se vor menţiona: numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul, statul, funcţia, decoraţiile primite anterior şi data conferirii acestora, gradul, vechimea în grad sau în clasă, denumirea decoraţiei şi gradul pentru care se propune, precum şi motivarea propunerii. (2) Pentru persoanele îndreptăţite să primească distincţii în funcţie de numărul de ani serviţi, calculul timpului se va face până la data-limită a înaintării propunerilor.  +  Articolul 66Tabelele cuprinzând propunerile de decorare anuală se înaintează Cancelariei Ordinelor până la data de 31 august a anului respectiv, sub semnătura conducătorilor instituţiilor prevăzute la art. 4 alin. (2).  +  Articolul 67Radierea din evidenţe, ca urmare a decesului, se face pe baza comunicării transmise Cancelariei Ordinelor de Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.  +  Articolul 68Cancelaria Ordinelor conlucrează cu consiliile de onoare ale ordinelor şi înaintează Preşedintelui României hotărârile acestora.  +  Articolul 69Cu sprijinul organelor Ministerului Afacerilor Interne Cancelaria Ordinelor va recupera însemnele şi brevetele de la persoanele cărora li s-a retras decoraţia.  +  Articolul 70Cancelaria Ordinelor editează un buletin anual, în care se publică listele cuprinzând persoanele decorate, date despre locurile vacante, informaţii despre consiliile de onoare, decesele cavalerilor ordinelor, persoanele cărora li s-a retras calitatea de membru.  +  Articolul 71Sumele necesare pentru confecţionarea însemnelor, brevetelor, rozetelor, baretelor şi cutiilor decoraţiilor, precum şi pentru toate activităţile Cancelariei Ordinelor se alocă, printr-un capitol distinct, în bugetul Administraţiei prezidenţiale.  +  Capitolul XII Dispoziţii tranzitorii şi finale  +  Articolul 72Din împuternicirea Preşedintelui României înmânarea decoraţiilor poate fi făcută de prim-ministru, de miniştri sau conducători ai altor organe centrale, comandanţi de mari unităţi militare şi de şefii misiunilor diplomatice ale României în străinătate.  +  Articolul 73Brevetele şi însemnele decoraţiilor rămân, după deces, în posesia moştenitorilor legali, dar fără drept de a le purta sau de a face uz, în orice fel, de prerogativele conferite prin acestea.  +  Articolul 74În cazul conferirii unei decoraţii post-mortem brevetul şi însemnul acesteia se predau spre păstrare moştenitorilor legali.  +  Articolul 75Descrierea, materialul din care se realizează, dimensiunile, modelul desenat al fiecărei decoraţii, numărul maxim pentru fiecare grad sau clasă, precum şi motivele care determină conferirea ei vor fi precizate în regulamentul respectivei distincţii.  +  Articolul 76 (1) Decoraţiile de război se pot conferi şi pe timp de pace unor unităţi militare sau militari români care participă la misiuni sub jurisdicţia unor organisme internaţionale la care statul român este parte. Faptele de arme deosebite ale acestor militari pot fi răsplătite cu ordine şi medalii militare, cu însemne de război. (2) În cazuri excepţionale, pentru acţiuni de mare amploare şi cu cotă ridicată de risc, Preşedintele României poate conferi persoanelor prevăzute la alin. (1) şi decoraţii naţionale cu însemne de război.  +  Articolul 77În cazul unor acţiuni militare internaţionale, la care participă şi subunităţi sau unităţi româneşti, Preşedintele României poate conferi decoraţii de război româneşti unor militari străini care, prin acţiunile lor, au ajutat trupele române la îndeplinirea misiunilor sau au salvat viaţa unor militari români.  +  Articolul 78Prezenta lege-cadru va fi dezvoltată printr-o lege şi un regulament pentru fiecare decoraţie.  +  Articolul 79Instituirea oricărei noi decoraţii se face prin lege, la propunerea unei comisii speciale instituite conform regulamentelor parlamentare.  +  Articolul 80La instituirea prezentului sistem de decoraţii se poate conferi orice grad sau clasă, în limita a maximum 15% din numărul legal prevăzut pentru fiecare decoraţie.  +  Articolul 81Prin grija Cancelariei Ordinelor se va remite Muzeului Naţional de Istorie şi Muzeului Militar Naţional câte un exemplar din fiecare decoraţie.  +  Articolul 82 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei următoarele fapte: a) confecţionarea fără drept de însemne de decoraţii; b) portul fără drept al însemnelor decoraţiilor. (2) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către organele de poliţie. (3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.  +  Articolul 83Pe aversul sau pe reversul plachetelor nu pot fi imprimate elemente ale însemnelor din sistemul naţional de decoraţii al României.  +  Articolul 84Din fondurile bugetului de stat pe anul 1999 Guvernul va asigura, din rezerva bugetară aflată la dispoziţia sa, fondurile necesare pentru activităţile prevăzute la art. 62, 63 şi 70.  +  Articolul 85 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă reglementările anterioare privitoare la decoraţii şi titluri de onoare, cu excepţia: Decretului-lege nr. 118/1990*) privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare; Legii nr. 44/1994**) privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările ulterioare; Legii nr. 68/1994***) privind înfiinţarea Medaliei "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea Război Mondial, 1941-1945", republicată; Legii nr. 1/1996 privind instituirea Ordinului "Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989"; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/1998****) pentru reinstituirea Ordinului naţional Steaua României, republicată; Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/1999*****) privind instituirea medaliei comemorative "150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu".-------------- Notă *) Decretul-lege nr. 118/1990 a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, şi ulterior a fost completat. Notă **) Legea nr. 44/1994 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, şi ulterior a fost modificată şi completată. Notă ***) Legea nr. 68/1994 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 17 ianuarie 2000. Notă ****) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/1998 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 14 iunie 1999, şi ulterior a fost modificată. Notă *****) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/1999 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 26 ianuarie 2001. (2) Denumirea decoraţiei "Medalia Revoluţia Română din decembrie 1989", menţionată în Legea nr. 42/1990******) pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, republicată, cu modificările ulterioare, se înlocuieşte cu denumirea "Crucea Comemorativă a Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989", prevăzută la art. 6 lit. C pct. II din prezenta lege, celelalte dispoziţii rămânând valabile.-------------- Notă ******) A se vedea nota de subsol de la art. 16 alin. (3).  +  Articolul 86 (1) Primele consilii de onoare ale tuturor ordinelor vor fi numite prin decret al Preşedintelui României pe o perioadă de 3 ani, dintre cavalerii fiecărui ordin. (2) Preşedinţia fiecărui consiliu de onoare este asigurată de cel mai în vârstă cavaler, membru al consiliului. (3) În caz de vacanţă a funcţiei de membru în consiliul de onoare, ceilalţi membri ai consiliului de onoare vor alege dintre cavalerii ordinului respectiv o altă persoană.------