HOTĂRÂRE nr. 1.168 din 23 decembrie 2013pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 19 din 11 ianuarie 2014



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  +  Articolul IHotărârea Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 2 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Se desemnează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului ca autoritate competentă pentru punerea în aplicare a Regulamentului. (2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este desemnată punct focal pentru Convenţia de la Basel în conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 7 din aceasta. (3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului îndeplineşte atribuţii de autoritate competentă: a) de expediere, aşa cum este ea definită la art. 2 alin. (19) din Regulament; b) de destinaţie, aşa cum este ea definită la art. 2 alin. (20) din Regulament; c) de tranzit, aşa cum este ea definită la art. 2 alin. (21) din Regulament. (4) Atribuţiile autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în calitate de autoritate competentă pentru punerea în aplicare a Regulamentului, prevăzute la alin. (3) lit. a)-c) se pun în aplicare de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, conform prevederilor legale în vigoare. (5) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului desemnează corespondenţi responsabili cu informarea sau consilierea persoanelor fizice şi juridice care solicită informaţii, în conformitate cu prevederile art. 54 din Regulament. (6) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului întocmeşte şi transmite rapoartele prevăzute la art. 51 alin. (1) şi (2) din Regulament. (7) Cuantumul costurilor administrative prevăzute la art. 29 din Regulament vor fi stabilite prin ordin al ministrului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (8) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului comunică Comisiei Europene informaţiile prevăzute la alin. (5)."2. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:"Art. 3^1. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului este autoritatea competentă să aplice prevederile Deciziei 2011/854/UE de punere în aplicare a Comisiei din 15 decembrie 2011 de prelungire a perioadei de derogare în care România poate formula obiecţii cu privire la transferurile către România ale anumitor deşeuri destinate recuperării în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind transferurile de deşeuri."3. Articolul 4 se abrogă.4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 6. - (1) Se desemnează Garda Naţională de Mediu, organ de specialitate al administraţiei publice centrale din subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului responsabilă cu supravegherea şi controlul transferului de deşeuri. (2) În vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentului act normativ, Garda Naţională de Mediu încheie protocoale de colaborare cu alte autorităţi publice conform competenţelor fiecăreia, în condiţiile legii, respectiv cu Autoritatea Naţională a Vămilor, Ministerul Sănătăţii prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi cu Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Română. (3) Garda Naţională de Mediu desemnează în condiţiile legii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, reprezentanţi responsabili pentru cooperarea cu celelalte state membre, în conformitate cu prevederile art. 50 alin. (6) din Regulament, şi stabileşte punctul/punctele focal(e) pentru inspecţiile fizice menţionate la art. 50 alin. (4) din Regulament şi comunică datele de contact ale acestora autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (4) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului comunică Comisiei Europene reprezentanţii responsabili şi punctul/punctele focal(e) prevăzut(e) la alin. (3)."5. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 7. - (1) În vederea valorificării deşeurilor generate ca urmare a unei activităţii desfăşurate în perimetrul zonei libere şi în antrepozitele vamale pentru care au fost întocmite formalităţile vamale, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului emite documentul de notificare, anexa IA din Regulament şi documentul de circulaţie, anexa IB din Regulament pentru valorificarea în instalaţii autorizate, la solicitarea persoanei care deţine aceste tipuri de deşeuri. Fiecare document de notificare se referă la un singur cod de identificare a deşeurilor şi la un transfer individual aşa cum este prevăzut în documentul de notificare, anexa I A din Regulament. (2) Deţinătorul de deşeuri are obligaţia de a prezenta toate documentele cu privire la provenienţa acestora, statutul vamal şi alte informaţii suplimentare solicitate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, după caz."6. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7^1, cu următorul cuprins:"Art. 7^1. - Ieşirile de deşeuri nepericuloase de pe amplasament destinate operaţiunilor de valorificare/recuperare însoţite de anexa VII la Regulament vor fi înscrise într-un registru conform anexei, care va fi prezentat autorităţii publice responsabile cu supravegherea şi controlul transferului de deşeuri."7. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei importul, exportul, tranzitul sau transferul intracomunitar de deşeuri, dacă nu sunt însoţite de documentele prevăzute în Regulament, respectiv, anexa IA, anexa IB, anexa VII, după caz. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei: a) abaterea de la traseul aprobat, fără informarea autorităţilor care au emis aprobarea; b) utilizarea unor noi transportatori, fără informarea autorităţilor care au emis aprobarea. (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 30.000 lei: a) transferul deşeurilor menţionate în documentele care însoţesc transportul, amestecate cu alte deşeuri; b) transferul deşeurilor, ambalate în ambalaje care nu au fost aprobate prin anexa IA din Regulament. (4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei: a) netransmiterea în scris către autorităţile competente a documentului de circulaţie anexa IB din Regulament cu minimum 3 zile înainte de efectuarea transferului de deşeuri; b) netransmiterea către autorităţile competente a certificării recepţiei deşeurilor, în termen de 3 zile de la realizarea acesteia; c) netransmiterea către autorităţile competente a certificării că operaţiunea de valorificare/recuperare a deşeurilor a fost finalizată, în termen de 30 de zile de la realizarea acesteia, dar nu mai târziu de un an de la data recepţiei; d) netransmiterea către autorităţile competente a certificării că operaţiunea de valorificare/recuperare finală a deşeurilor a fost finalizată, conform art. 15 lit. (e) din Regulament; e) lipsa semnăturilor pe documentul original al anexei I B sau al anexei VII din Regulament pentru exportul/transferul transfrontalier al deşeurilor, după caz; f) lipsa copiilor de pe anexa IA, din care să rezulte aprobările autorităţilor implicate, inclusiv condiţii speciale privind acordul, după caz; g) lipsa înregistrărilor în registrul al cărui model este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. (5) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1)-(4), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. (6) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere la instanţa competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal în condiţiile legii. (7) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1)-(4) se fac de personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu potrivit competenţelor acesteia."8. După articolul 11 se introduce anexa privind modelul registrului referitor la informaţiile care însoţesc transferurile de deşeuri destinate operaţiunilor de valorificare/recuperare.  +  Articolul IIOrdinul prevăzut la art. 3 alin. (7) se elaborează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.  +  Articolul IIIPrezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia punctului 7 al art. I referitor la alin. (2)-(4) ale art. 9, care va intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării acesteia.  +  Articolul IVHotărârea Guvernului nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 2 august 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,Rovana Plumbp. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionaleşi administraţiei publice,Shhaideh Sevil,secretar de statViceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaMinistrul afacerilor interne,Radu StroeMinistrul sănătăţii,Gheorghe-Eugen NicolăescuMinistrul transporturilor,Ramona-Nicole MănescuMinistrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Daniel Constantinp. Ministrul afacerilor externe,George Ciamba,secretar de statMinistrul economiei,Andrei Dominic GereaBucureşti, 23 decembrie 2013.Nr. 1.168.  +  Anexa -----(Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 788/2007)--------------------------------------------REGISTRUInformaţii care însoţesc transferurile de deşeuri destinate operaţiunilor de valorificare/recuperare menţionate la art. 3 alin. (2) şi (4) din Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 din 14 iunie 2006 privind transferul de deşeuriÎn prezentul registru se înregistrează documentele emise în anul .......... şi are ..... pagini.
    *Font 8*
     
    Nr. crt. Nr. doc. Data emi- terii Denumirea uzu- ală a deşeului din anexa VII la Regulamen- tul (CE) nr. 1.013/2006 Codul deşeului din anexa VII la Regulamen- tul (CE) nr. 1.013/2006 căsuţa 10 Cantitatea [tone] din anexa VII la Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 Destinatarul din anexa VII la Regulamen- tul (CE) nr. 1.013/2006 Producă- torul deşeu- rilor Persoana care organi- zează trans- ferul*1) Obser- vaţii
    ----------
        *1) În cazul în care aceasta este alta decât producătorul.
    ------