ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 66 din 26 iunie 2013pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 27 iunie 2013



    Având în vedere faptul că polițiștii sunt funcționari publici cu statut special, conferit, potrivit legii, de îndatoririle și riscurile deosebite implicate de exercitarea atribuțiilor de serviciu,în scopul recunoașterii meritelor polițiștilor care, prin adeziunea conștientă manifestată din proprie inițiativă față de nevoile comunității, își pun în pericol viața și integritatea corporală pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, pentru prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice,pentru formarea și promovarea unei culturi profesionale adecvate, formarea și educarea personalului în spiritul solidarității și camaraderiei față de cei care au făcut sacrificii pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru promovarea atașamentului față de comunitate și valorile acesteia, și a respectului față de adevăr și dreptate,luând în considerare că lipsa unei forme de sprijin adecvate are efecte negative majore asupra moralului polițiștilor, element determinant al capacității de intervenție la evenimente și factor esențial al îndeplinirii cu succes a misiunilor încredințate,în vederea evitării apariției unor disfuncționalități în ceea ce privește modul de îndeplinire a unor atribuții funcționale ale Ministerului Afacerilor Interne,întrucât actualul cadru legal nu oferă posibilitatea, resimțită la nivelul întregului corp polițienesc, de recunoaștere a meritelor și valorificarea pregătirii și experienței prin menținerea în activitate a polițiștilor încadrați într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestora în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu,pentru stabilirea unor mecanisme de sprijin al familiilor polițiștilor decedați sau încadrați într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestora în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu,având în vedere gravele probleme sociale cu care se confruntă polițiștii încadrați într-un grad de invaliditate, precum și familiile acestora, care impun o intervenție legislativă de urgență,ținând seama de faptul că toate aceste elemente vizează direct interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.  +  Articolul ILegea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. După articolul 33 se introduce un nou articol, articolul 33^1, cu următorul cuprins:  +  Articolul 33^1(1) La cerere, polițistul încadrat într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestuia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate fi menținut în activitate în funcții de polițist în unități ale Ministerului Afacerilor Interne.(2) La cerere, persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate fi numită, fără examen ori concurs, în funcții de polițist în unități ale Ministerului Afacerilor Interne.(3) Menținerea sau numirea în funcții de polițist potrivit alin. (1) ori (2) se face prin ordin al ministrului afacerilor interne, pe baza propunerii șefului unității din care acesta face parte, respectiv a făcut parte și a avizului comisiei de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă.(4) Comisia de expertiză medicală și evaluare a capacității de muncă constată dacă atribuțiile funcțiilor pe care urmează să fie menținut, respectiv numit sunt compatibile cu incapacitatea dată de afecțiunea fizică/psihică și pot fi îndeplinite fără riscul de a o agrava.(5) Domeniile de activitate, condițiile, precum și procedura privind menținerea sau numirea în funcții de polițist potrivit alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne.2. Articolul 37 se modifică și va avea următorul cuprins:  +  Articolul 37(1) Copiii aflați în întreținerea polițistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu pot fi înmatriculați, la cerere, în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.(2) Copiii aflați în întreținerea polițistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, precum și soțul sau soția acestuia pot fi numiți în funcții de polițist ori angajați ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unități ale Ministerului Afacerilor Interne, dacă îndeplinesc condițiile legale.(3) Identificarea funcției în vederea numirii, respectiv angajării potrivit alin. (2) se face ținând cont de studiile solicitantului și de cerințele postului.(4) Prin ordin al ministrului afacerilor interne se stabilesc condițiile și procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol.3. La articolul 69 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) la pierderea capacității de muncă, în condițiile legii, cu excepția situației în care a intervenit menținerea în activitate în condițiile art. 33^1;  +  Articolul IIOrdinele ministrului afacerilor interne prevăzute la art. 33^1 alin. (5) și art. 37 alin. (4) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, se emit în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    p. Viceprim-ministru,
    Ilie Botoș,
    secretar de stat
    Ministrul afacerilor interne,
    Radu Stroe
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanțelor publice,
    Daniel Chițoiu
    p. Ministrul delegat pentru buget,
    Enache Jiru,
    secretar de stat
    Ministrul muncii, familiei,
    protecției sociale
    și persoanelor vârstnice,
    Mariana Câmpeanu
    București, 26 iunie 2013.Nr. 66._______