LEGE nr. 55 din 14 martie 2013pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 154 din 22 martie 2013



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.  +  Articolul UNICSe aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27 din 13 iunie 2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 14 iunie 2012, cu următoarele modificări şi completări:1. Titlul ordonanţei de urgenţă va avea următorul cuprins:"ORDONANŢĂ DE URGENŢĂpentru modificarea şi completarea Legii nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român"2. La articolul II, partea introductivă a punctului 1 va avea următorul cuprins:"1. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:"3. La articolul II, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1^1, cu următorul cuprins:"1^1. Alineatul (1) al articolului 6 va avea următorul cuprins:«Art. 6. - (1) Consiliul de conducere este organul deliberativ al Institutului şi este format din 23 de membri.»"4. La articolul II, punctul 2 va avea următorul cuprins:"2. Alineatul (2) al articolului 6 va avea următorul cuprins:«(2) Consiliul de conducere are următoarea componenţă: a) preşedintele Institutului; b) cei 2 vicepreşedinţi ai Institutului; c) un membru desemnat de Preşedintele României; d) un membru desemnat de prim-ministru; e) un secretar de stat desemnat de ministrul afacerilor externe, prin ordin; f) un secretar de stat desemnat de ministrul culturii, prin ordin; g) un secretar de stat desemnat de ministrul educaţiei naţionale, prin ordin; h) preşedintele Academiei Române sau un vicepreşedinte desemnat de acesta; i) 14 membri numiţi de Senat, dintre care 7 membri la propunerea asociaţiilor şi uniunilor de creatori legal constituite şi declarate de utilitate publică şi 7 membri la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice şi ponderii lor în Senat.»"5. La articolul II, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 2^1, cu următorul cuprins:"2^1. La articolul 6, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1)-(2^3), cu următorul cuprins:«(2^1) Listele candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare şi, respectiv, de asociaţiile şi uniunile de creatori sunt înaintate de Biroul permanent al Senatului Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi Comisiei pentru politică externă, în vederea audierii acestora în şedinţă comună.(2^2) În urma audierii, cele două comisii permanente vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta în şedinţa plenului Senatului, însoţit de listele de candidaţi propuşi pentru posturile de membru în Consiliul de conducere.(2^3) Listele de candidaţi se supun votului plenului Senatului şi se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.»"6. La articolul II, după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3^1, cu următorul cuprins:"3^1. La articolul 7, după litera f) a alineatului (1) se introduce o nouă literă, litera f^1), cu următorul cuprins:«f^1) aprobă raportul anual de activitate a Institutului, precum şi orice alte rapoarte cerute de comisiile de specialitate ale Senatului.»"7. La articolul II, partea introductivă a punctului 4 va avea următorul cuprins:"4. Alineatul (3) al articolului 8 va avea următorul cuprins:".8. La articolul II, după punctul 4 se introduc două noi puncte, punctele 4^1 şi 4^2, cu următorul cuprins:"4^1. La articolul 8, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:«(4) La şedinţele Consiliului de conducere participă, fără drept de vot, secretarul general al Institutului şi secretarul general adjunct.»4^2. Alineatul (1) al articolului 10 va avea următorul cuprins:«Art. 10. - (1) Comitetul director este organul care asigură conducerea executivă a activităţii curente a Institutului şi este alcătuit din 7 membri, dintre care unul este preşedintele Institutului, 2 sunt vicepreşedinţii, unul este secretarul general, unul este secretarul general adjunct, iar restul de 2 membri sunt numiţi de preşedinte dintre persoanele cu funcţii de conducere din aparatul propriu al Institutului.»"9. La articolul II, punctul 5 va avea următorul cuprins:"5. Alineatul (1) al articolului 12 va avea următorul cuprins:«Art. 12. - (1) Conducerea operativă a Institutului este asigurată de un preşedinte, cu rang de ministru, ajutat de 2 vicepreşedinţi, cu rang de secretar de stat, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului permanent al Senatului, cu respectarea procedurilor prevăzute la art. 6 alin. (2 1 )-(2 3 ). Funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic."10. La articolul II, după punctul 5 se introduc două noi puncte, punctele 5^1 şi 5^2, cu următorul cuprins:"5^1. Alineatul (2) al articolului 12 se abrogă.5^2. La articolul 12, după litera c) a alineatului (4) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:«c^1) prezidează şedinţele Consiliului de conducere;»"11. La articolul II, după punctul 6 se introduc trei noi puncte, punctele 6^1-6^3 cu următorul cuprins:"6^1. Alineatul (3) al articolului 18 va avea următorul cuprins:«(3) Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi al Comisiei pentru politică externă ale Senatului, prin ordin comun al ministrului afacerilor externe, al ministrului culturii şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat; directorul Accademia di România din Roma şi cel al Institutului Cultural Român şi de Cercetare Umanistică de la Veneţia sunt numiţi la propunerea preşedintelui Academiei Române.»6^2. Alineatul (3) al articolului 23 se abrogă.6^3. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:«Art. 24^1. - (1) Activitatea Institutului este analizată de Senat, prin dezbaterea raportului de activitate anual şi ori de câte ori comisiile de specialitate ale Senatului solicită Institutului rapoarte cu privire la probleme specifice, care se depune, împreună cu contul de execuţie bugetară, până la data de 15 aprilie a anului următor. (2) Raportul anual de activitate se depune, împreună cu contul de execuţie bugetară, la Biroul permanent al Senatului, până la data de 15 aprilie a anului următor. (3) Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi Comisia pentru politică externă ale Senatului dezbat, în şedinţă comună, raportul anual de activitate a Institutului şi, cu avizul Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital asupra contului de execuţie bugetară, întocmesc un raport comun, care este supus aprobării Senatului. (4) În situaţia în care comisiile de specialitate resping raportul anual de activitate a Institutului, conducerea acestuia este obligată ca, în termen de 30 de zile, să prezinte comisiilor reunite un program de măsuri concrete pentru remedierea lipsurilor semnalate, program care va fi supus dezbaterii şi aprobării celor două comisii. (5) Raportul comisiilor de specialitate asupra raportului anual de activitate a Institutului şi, după caz, programul de măsuri se supun dezbaterii plenului Senatului în prezenţa conducerii Institutului şi se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.»"12. După articolul III se introduce un nou articol, articolul IV, cu următorul cuprins:"Art. IV. - Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 23 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 privind unele măsuri în domeniul cultural, astfel cum a fost aprobată, cu modificări şi completări, prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare."Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALERIU-ŞTEFAN ZGONEAp. PREŞEDINTELE SENATULUI,CRISTIAN-SORIN DUMITRESCUBucureşti, 14 martie 2013.Nr. 55.-------